Hotărîre nr.3784 din 12.08.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Hîrtopul Mare, raionul Criuleni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în
Consiliul comunal Hîrtopul Mare, raionul Criuleni
nr. 3784 din 12.08.2015
(în vigoare 12.08.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 267-273 art. 1875 din 02.10.2015
* * *
La data de 3 august 2015 a fost înregistrată la Comisia Electorală Centrală cererea de demisie a consilierului Delimarschi Anatolie, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Consiliul comunal Hîrtopul Mare, raionul Criuleni. Totodată, secretarul Consiliului comunal Hîrtopul Mare a transmis documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Hîrtopul Mare îi revine candidatului supleant Malai Andriana de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 22 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.u) şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.29 şi 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Delimarschi Anatolie ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Consiliul comunal Hîrtopul Mare.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, candidatului supleant Malai Andriana de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Malai Andriana asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.3784. Chişinău, 12 august 2015. | |