Hotărîre nr.3845 din 13.08.2015 cu privire la ridicarea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Bălăureşti, raionul Nisporeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la ridicarea unui mandat de consilier în
Consiliul sătesc Bălăureşti, raionul Nisporeni
nr. 3845 din 13.08.2015
(în vigoare 13.08.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 275-280 art. 1959 din 09.10.2015
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Bălăureşti, raionul Nisporeni, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Carp Ion ales pe lista Partidului Democrat din Moldova.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 22 alin (1) lit.u) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.17 şi 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Carp Ion ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Bălăureşti.
2. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Bălăureşti, raionul Nisporeni.
3. Secretarul Consiliului sătesc Bălăureşti, raionul Nisporeni, în termen de 10 zile, va transmite Comisiei Electorale Centrale documentele necesare atribuirii mandatului următorului candidat supleant de pe lista partidului sus-menţionat.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.3845. Chişinău, 13 august 2015. | |