BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4053 din 15.09.2015 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Ocniţa

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.09.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unor mandate de consilier

în Consiliul raional Ocniţa

nr. 4053  din  15.09.2015

 (în vigoare 15.09.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 324-329 art. 2350 din 04.12.2015

* * *

Secretarul Consiliului raional Ocniţa a transmis Comisiei Electorale Centrale cererile de demisie ale consilierilor Costioglo Dmitrii ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi Romaniuc Vasile ales pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova", precum şi documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul raional Ocniţa le revin candidaţilor supleanţi Terzi Lazari de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi Gîrleanu Pavel de pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova". Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 28 iunie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererile de demisie, mandatele consilierilor Costioglo Dmitrii ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi Romaniuc Vasile ales pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" în Consiliul raional Ocniţa.

2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul raional Ocniţa candidaţilor supleanţi Terzi Lazari de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi Gîrleanu Pavel de pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova".

3. Se preavizează consilierii Terzi Lazari şi Gîrleanu Pavel asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.