Hotărîre nr.4190 din 13.10.2015 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul comunal Ochiul Roş, raionul Anenii Noi
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în
Consiliul comunal Ochiul Roş, raionul Anenii Noi
nr. 4190 din 13.10.2015
(în vigoare 13.10.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 340-346 art. 2549 din 18.12.2015
* * *
Secretarul Consiliului comunal Ochiul Roş, raionul Anenii Noi, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererile de demisie ale consilierilor Steţenco Ion, Roic Nadejda şi Stepanov Nicolai aleşi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, precum şi documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi. Candidaţii supleanţi Grigorean Svetlana, Baicev Iuri, Grigorean Ivan, Belan Nicolai, Druşca Serghei, Ostapenco Tatiana, Greiţer Liubovi, Greiţer Inga de pe lista acestui partid au depus declaraţii prin care au refuzat atribuirea mandatului, astfel lista a fost epuizată.
Întrucît lista candidaţilor supleanţi ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova s-a epuizat, a fost restabilit şirul descrescător, potrivit căruia două mandate îi revin Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" şi un mandat Partidului Democrat din Moldova.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul comunal Ochiul Roş le revin candidaţilor supleanţi Ostapenco Maria, Grigorean Nicolai de pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" şi Ostapenco Grigore de pe lista Partidului Democrat din Moldova. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrile Judecătoriei Anenii Noi din 20 iunie 2015 şi, respectiv, 7 august 2015. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Bondari Fiodor de pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova", prin care acesta refuză atribuirea mandatelor de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(9), (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23, 25 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererile de demisie, mandatele consilierilor Steţenco Ion, Roic Nadejda şi Stepanov Nicolai aleşi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Consiliul comunal Ochiul Roş.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul comunal Ochiul Roş, raionul Anenii Noi, candidaţilor supleanţi Ostapenco Maria, Grigorean Nicolai de pe lista Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" şi Ostapenco Grigore de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierii Ostapenco Maria, Grigorean Nicolai şi Ostapenco Grigore asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4190. Chişinău, 13 octombrie 2015. | |