Hotărîre nr.4194 din 13.10.2015 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Cantemir
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul raional Cantemir
nr. 4194 din 13.10.2015
(în vigoare 13.10.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 340-346 art. 2553 din 18.12.2015
* * *
Secretarul Consiliului raional Cantemir a transmis Comisiei Electorale Centrale cererile de demisie ale consilierilor Ciobanu Andrei ales pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Dimcea Ion ales pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă", precum şi documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul raional Cantemir le revin candidaţilor supleanţi Sobor Ion de pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Starciuc Eleonora de pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă". Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 25 iunie 2015.
În temeiul art.18, art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererile de demisie, mandatele consilierilor Ciobanu Andrei ales pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Dimcea Ion ales pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă" în Consiliul raional Cantemir.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul raional Cantemir candidaţilor supleanţi Sobor Ion de pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Starciuc Eleonora de pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă".
3. Se preavizează consilierii Sobor Ion şi Starciuc Eleonora asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4194. Chişinău, 13 octombrie 2015. | |