Hotărîre nr.4239 din 26.10.2015 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul comunal Ţibirica, raionul Călăraşi
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul comunal Ţibirica, raionul Călăraşi
nr. 4239 din 26.10.2015
(în vigoare 26.10.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 340-346 art. 2598 din 18.12.2015
* * *
Prin sesizarea, înregistrată la Comisie sub nr.CEC 7/13907 din 29 septembrie 2015, Primarul comunei Ţibirica, raionul Călăraşi, a informat Comisia Electorală Centrală despre starea de incompatibilitate a consilierilor Mîţă Ion ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Iurcu Ion ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Sesizarea este însoţită de documente din care rezultă că de la data de 22 iulie 1993 domnul Mîţă Ion deţine funcţia de secretar al Consiliului comunal Ţibirica, iar domnul Iurcu Ion începînd cu data de 28 iunie 2011 ocupă funcţia de specialist în domeniul reglementării regimului proprietăţii funciare în cadrul Primăriei.
Examinînd documentele prezentate, se constată starea de incompatibilitate prevăzută la art.7 alin.(1) lit.c) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, care prevede că mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni).
În conformitate cu art.8 alin.(1) al legii menţionate, alesul local care se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art.7 va demisiona din funcţia incompatibilă cu mandatul deţinut sau îşi va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariţia incompatibilităţii. Dat fiind faptul că domnul Mîţă Ion şi domnul Iurcu Ion nu au demisionat din una din funcţiile incompatibile în termenul stabilit, Comisia Electorală Centrală decide ridicarea mandatului de consilier conform art.8 alin.(21) al legii sus-numite, la cererea persoanelor interesate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul comunal Ţibirica le revin candidaţilor supleanţi Fărîmă Silvia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Mîndru Vasile de pe lista Partidului Democrat din Moldova. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 25 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.u) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.c), alin.(3) şi (31), art.7 alin.(1) lit.c) şi art.8 alin.(21) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 şi în conformitate cu pct.17, 21, 24, şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatele consilierilor Mîţă Ion ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Iurcu Ion ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul comunal Ţibirica.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul comunal Ţibirica, raionul Călăraşi, candidaţilor supleanţi Fărîmă Silvia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Mîndru Vasile de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierii Fărîmă Silvia şi Mîndru Vasile asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4239. Chişinău, 26 octombrie 2015. | |