Hotărîre nr.4286 din 10.11.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Tocuz, raionul Căuşeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Tocuz, raionul Căuşeni
nr. 4286 din 10.11.2015
(în vigoare 10.11.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 347-360 art. 2662 din 25.12.2015
* * *
La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererea de demisie a consilierului Ţurcan Alexandru ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Tocuz, raionul Căuşeni, şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Tocuz îi revine candidatului supleant Melnic Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 26 iunie 2015.
În temeiul art.18, art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Ţurcan Alexandru ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Tocuz.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Tocuz, raionul Căuşeni, candidatului supleant Melnic Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Melnic Vitalie asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4286. Chişinău, 10 noiembrie 2015. | |