Hotărîre nr.4323 din 20.11.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Egorovca, raionul Făleşti
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Egorovca, raionul Făleşti
nr. 4323 din 20.11.2015
(în vigoare 20.11.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 20-24 art. 115 din 29.01.2016
* * *
Secretarul interimar al Consiliului comunal Egorovca, raionul Făleşti, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Culpechina Tatiana aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Egorovca îi revine candidatului supleant Dragomir Liliana de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 22 iunie 2015.
În temeiul art.18, art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Culpechina Tatiana aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Consiliul comunal Egorovca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Egorovca, raionul Făleşti, candidatului supleant Dragomir Liliana de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Dragomir Liliana asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4323. Chişinău, 20 noiembrie 2015. | |