BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4406 din 23.12.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Briceni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul raional Briceni

nr. 4406  din  23.12.2015

 (în vigoare 23.12.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 32-37 art. 254 din 12.02.2016

* * *

Secretarul Consiliului raional Briceni a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Corunga Tatiana aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Briceni îi revine candidatului supleant Melnic Ivan de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 27 iunie 2015. Totodată, la examinarea documentelor prezentate de secretarul consiliului, s-a constatat că cererea de demisie a dnei Corunga Tatiana este datată cu 25 septembrie 2015, dar a fost trimisă cu scrisoarea care a intrat la Comisie în data de 10 decembrie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Corunga Tatiana aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul raional Briceni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Briceni, candidatului supleant Melnic Ivan de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Melnic Ivan asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Se atenţionează secretarul Consiliului raional Briceni asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct.23 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.

5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.