Hotărîre nr.4430 din 11.01.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Teţcani, raionul Briceni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Teţcani, raionul Briceni
nr. 4430 din 11.01.2016
(în vigoare 11.01.2016)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 38-42 art. 292 din 19.02.2016
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Teţcani, raionul Briceni, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Ţapu Victor ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant. Setul de documente prezentat conţine şi decizia nr.5/1 din 11 decembrie 2015 a Consiliului sătesc Teţcani.
La examinarea documentelor prezentate s-a constatat că decizia nr.5/1 din 11 decembrie 2015 a Consiliului sătesc Teţcani a fost adoptată cu depăşirea competenţei materiale. Astfel, contrar prevederilor de la art.5 alin.(3) al Legii nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, consiliul a ridicat mandatul consilierului Ţapu Victor în baza cererii de demisie depuse de acesta, însă competenţa în acest sens îi revine Comisiei Electorale Centrale. În vederea respectării cadrului legal în vigoare şi avînd în vedere că decizia consiliului local, ca act emis în afara competenţei, este lovită de nulitate, Comisia recomandă Consiliului sătesc Teţcani să-şi abroge decizia în cauză.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Teţcani îi revine candidatului supleant Paiul Ion de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 29 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Ţapu Victor ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" în Consiliul sătesc Teţcani.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Teţcani, raionul Briceni, candidatului supleant Paiul Ion de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru".
3. Se preavizează consilierul Paiul Ion asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Se recomandă Consiliului sătesc Teţcani, raionul Briceni, să-şi abroge decizia nr.5/1 din 11 decembrie 2015.
5. Se sesizează Oficiul teritorial Edineţ al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova cu privire la verificarea legalităţii deciziei Consiliului sătesc Teţcani nr.5/1 din 11 decembrie 2015.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4430. Chişinău, 11 ianuarie 2016. | |