Hotărîre nr.4507 din 09.02.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Catranîc, raionul Făleşti
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Catranîc, raionul Făleşti
nr. 4507 din 09.02.2016
(în vigoare 09.02.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 100-105 art. 576 din 15.04.2016
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Catranîc, raionul Făleşti, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Sîrbu Svetlana aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Catranîc îi revine candidatului supleant Paiu Silvia de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 22 iunie 2015.
În temeiul art.18, art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Sîrbu Svetlana aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Catranîc.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Catranîc, raionul Făleşti, candidatului supleant Paiu Silvia de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Paiu Silvia asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4507. Chişinău, 9 februarie 2016. | |