Hotărîre nr.46/6 din 15.10.2010 cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurări "GALAS" S.A.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul
asigurărilor de către Compania de Asigurări "GALAS" S.A.
nr. 46/6 din 15.10.2010
(în vigoare 29.10.2010)
Monitorul Oficial nr.211-212 art.751 din 29.10.2010
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.30/5-O din 22.07.20101 şi Ordinului Preşedintelui C.N.P.F. nr.67 din 23.07.2010, cu modificările şi completările operate prin Ordinul Preşedintelui C.N.P.F. nr.73 din 12.08.2010, a fost efectuat controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurare "GALAS" S.A. (în continuare – C.A. "GALAS" S.A. sau asigurătorul) pentru perioada de activitate 01.01.2008 – 30.06.2010.
________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.131-134, art.468
C.A. "GALAS" S.A. a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1002600000630, deţine certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0009607 din 28.12.2004 şi trei licenţe în cadrul următoarelor categorii: "Asigurări generale" (seria C.N.P.F. nr.000093 din 12.02.2009), valabilă pe un termen nelimitat, "Asigurarea de bunuri" (seria A MMII nr.022627 din 24.10.2006) şi "Asigurarea de persoane" (seria A MMII nr.023487 din 16.01.2007), valabile pe termen de 5 ani de la data eliberării. Activitatea licenţiată se desfăşoară în sediul de bază şi în 5 subdiviziuni separate.
Conform rapoartelor financiare pe perioada 01.01.2008-30.06.2010, C.A. "GALAS" S.A. a înregistrat o evoluţie pozitivă a indicatorilor principali din activitatea de asigurare, care se prezintă în tabelul de mai jos:
| Indicatorii economico-financiari | Perioada de gestiune (an/trimestru) | Diferenţa absolută (+, -) | ||||||
| 2007 | 2008 | 2009 | trim.II 2009 |
trim.II 2010 |
2008/ 2007 |
2009/ 2008 |
trim.II 2010/ trim.II 2009 |
|
| Capital social | 2165,6 | 4006,4 | 6006,0 | 6006,0 | 7337,1 | +1840,8 | +1999,6 | +1331,1 |
| Prime brute subscrise | 9803,6 | 10260,4 | 9017,6 | 4230,0 | 6041,3 | +456,8 | -1242,8 | +1811,3 |
| Despăgubiri de asigurare plătite | 3369,5 | 4539,6 | 6376,9 | 3867,8 | 2913,4 | +1170,1 | +1837,3 | -954,4 |
| Rezerve şi fonduri de asigurare | 4442,5 | 3093,6 | 3098,3 | 3111,5 | 3551,9 | -1348,9 | +4,7 | +440,4 |
| Portofoliu de contracte | 5584 | 7343 | 7634 | 6286 | 5364 | +1759,0 | +291,0 | -922,0 |
| Profit net | 985,3 | 2871,5 | 1003,1 | 359,9 | 22,6 | +1796,2 | -1778,4 | -337,3 |
| Capital propriu | 2902,5 | 5656,5 | 7431,4 | 6780,4 | 9013,2 | +2754,0 | +1774,9 | +2232,8 |
| Active total | 10026,9 | 11687,7 | 12664,9 | 12379,0 | 16488,9 | +1660,8 | +977,2 | +4109,9 |
La formarea şi menţinerea rezervelor tehnice potrivit activităţii desfăşurate în categoria "Asigurări generale", C.A. "GALAS" S.A. a determinat mărimea primei de asigurare de bază cu nerespectarea prevederilor pct.2.3 şi pct.4.2 subpct.2. din Regulile de formare a rezervelor pe tipuri de asigurare în afară de viaţă, aprobate prin Hotărîrea Serviciului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor nr.43 din 26.03.20012 (în continuare – Reguli de formare a rezervelor), ceea ce a condiţionat diminuarea rezervei primei necîştigate la 31.12.2009 cu 11,9 mii lei, la 31.03.2010 cu 3,2 mii lei şi majorarea la 30.06.2009 cu 273,0 mii lei, la 30.09.2009 cu 22,3 mii lei şi la 30.06.2010 cu 2,8 mii lei.
________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.141-143, art.332
Nerespectarea modului de formare şi menţinere a rezervei daunelor declarate, dar nesoluţionate, în conformitate cu prevederile pct.4.1 şi pct.4.3 subpct.1 din Regulile de formare a rezervelor, a condiţionat determinarea acesteia în mărime diminuată la 31.12.2008 cu 2142,0 mii lei, la 31.12.2009 cu 1271,0 mii lei şi la 30.06.2010 cu 1292,2 mii lei.
În activitatea de asigurare facultativă asigurătorul a admis nerespectarea normelor de prudenţă, prevăzute la art.31 alin.(4) şi alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări"3 (în continuare – Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 ). Astfel, în perioada supusă controlului, la încheierea a 9 contracte, suma asigurată a depăşit limita maximă a răspunderii care poate fi asumată pentru un risc asigurat cu 6743,3 mii lei, fără ca partea excedentă a riscului legat de executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.
________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213
În cadrul activităţii de investire a fondurilor şi rezervelor de asigurare C.A. "GALAS" S.A. nu a respectat corelaţia normativă a plasamentelor în procente faţă de suma totală a rezervelor de asigurare, stabilită prin cap.IV lit.b) şi lit.g) din Regulile de plasare a fondurilor şi rezervelor de asigurare (în redacţie nouă), aprobate prin Ordinul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii nr.34 din 09.03.20064 (în continuare – Reguli de plasare). Astfel la situaţia din 30.06.2008, s-a depăşit cu 6% norma de dispersare la depozite bancare stabilită pînă la 70% din totalul rezervelor de asigurare. Asigurătorul a admis să reprezinte rezervele de asigurare cu partea socială deţinută în capitalul social al unor societăţi cu răspundere limitată, activ ce nu corespunde cerinţelor stabilite în cap.II din Regulile de plasare, în următoarele sume: la situaţia din 31.03.2008 – 631,2 mii lei, la 30.06.2008 – 618,3 mii lei, la 31.06.2009 – 311,1 mii lei şi la 30.09.2009 – 315,1 mii lei.
________________
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.79-82, art.280
Totodată, asigurătorul a admis acoperirea rezervelor cu creanţe expirate în sumă de 39,3 mii lei la situaţia din 30.06.2008 şi cu creanţe, plata cărora se aşteaptă în termen mai mare de 90 de zile de la data apariţiei acestora cu valori între 17,2 mii lei şi 314,5 mii lei pe toată perioada supusă controlului, încălcînd prevederile cap.III pct.3.1 lit.f) din Regulile de plasare.
Cu abatere de la prevederile cap.II lit.g) din Regulile de plasare, la situaţia din 30.09.2008 s-a admis acoperirea rezervelor de asigurare cu active ce reprezintă creanţe de la asiguraţi şi intermediari în sumă de 88,7 mii lei, care, conform cerinţelor pentru admisibilitatea activelor, nu pot să reprezinte rezerve de asigurare, fiind formate de la asiguraţi contrar prevederilor art.9 alin.(5) şi art.13 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.20065 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" (în continuare – Legea nr.414-XVI din 22.12.2006).
________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112
Contrar prevederilor pct.3 din Anexa nr.2 la Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, în unele perioade gestionare valoarea totală a activelor înscrise în registrul special al activelor admise să acopere rezervele tehnice calculate a fost diminuată faţă de valoarea rezervelor tehnice.
C.A. "GALAS" S.A. nu şi-a onorat obligaţia de a menţine coeficientul de lichiditate de cel puţin 1 în trimestrele I şi II ale anului 2008, fiind nerespectată prevederea stabilită în pct.5.2 din Regulile de plasare.
Controlul selectiv privind respectarea normelor legale la aplicarea primelor de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă a constatat încheierea contractelor de asigurare cu acordarea reducerilor de primă: în anul 2008 pentru 9 de contracte în sumă totală de 1,3 mii lei sau pînă la 33%, în perioada aprilie – iulie anul 2010 pentru 6 contracte în sumă de 47,4 mii lei sau pînă la 29%, ceea ce contravine prevederilor art.11 alin.(2), alin.(3) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.956 din 28.12.19946 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane" şi pct.5 din Anexa nr.1 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.53/5 din 31.10.20087 "Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă".
________________
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.6, art.26
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.226-229, art.669
Contrar prevederilor art.9 alin.(5), art.11 alin.(3) şi art.13 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, asigurătorul a admis încheierea a 7 contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu persoane juridice şi eliberarea poliţelor de asigurare fără încasarea integrală a primei de asigurare în valoare de 10,5 mii lei (cu o întîrziere de achitare de la 8 zile pînă la 2,5 luni), iar în 4 contracte prima de asigurare în valoare de 185,2 mii lei s-a achitat în rate.
În perioada anului 2008 asigurătorul a încheiat 21 contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă pentru o perioadă mai mică de 12 luni pentru autovehicule, care nu sînt utilizate în activităţi agricole sezoniere şi nu sînt înmatriculate cu numere temporare, ceea ce a dus la nerespectarea prevederilor art.9 alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006.
La încetarea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă ca urmare a înstrăinării autovehiculului, C.A."GALAS" S.A. în 44 de cazuri nu a restituit asiguratului prima de asigurare pentru lunile complete de pînă la expirarea contractului, astfel fiind încălcate prevederile art.10 alin.(3) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, totodată eliberînd noului posesor o altă poliţă de asigurare contra unei taxe suplimentare de 10 lei.
Contrar art.8 alin.(2), alin.(3) şi alin.(5) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 şi art.13 alin.(3) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, în 7 cazuri, prestînd servicii persoanelor juridice, C.A. "GALAS" S.A. nu a asigurat respectarea cerinţelor privind îndeplinirea conformă a formularelor de contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă şi, pentru toată perioada supusă controlului, a cererii de asigurare potrivit formei şi conţinutului unic stabilit prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.20088 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule". Astfel, clauzele contractuale de asigurare nu includ în mod obligatoriu seria contractului, date privind numărul limitat sau nelimitat de persoane asupra cărora se extinde protecţia prin asigurare, suma asigurată, pagubele care nu se repară de asigurător. De asemenea, la cererile de asigurare înregistrate nu sînt anexate copiile de pe paşapoartele tehnice ale tuturor autovehiculelor pentru care se solicită asigurarea şi nu sînt indicaţi coeficienţii de rectificare utilizaţi la calcularea primei de asigurare pentru fiecare autovehicul.
________________
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.410
În cazul a 19 dosare de daune pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto nu s-au inclus în mod obligatoriu copiile de pe documentele contabile care confirmă plata despăgubirii, iar în cazul a 20 de dosare lipseşte confirmarea scrisă a persoanei păgubite că a fost despăgubit şi că nu are pretenţii faţă de asigurător, precum şi angajamentul scris prin care persoana păgubită se obligă să restituie despăgubirea de asigurare în cazul anulării actelor perfectate de lucrătorii organelor afacerilor interne, ai unităţii de pompieri, ai procuraturii, ai instituţiilor medicale, fiind nerespectate prevederile art.21 alin.(3) lit.k), lit.l) şi lit.m) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006. În 6 cazuri asigurătorul n-a respectat obligaţia să soluţioneze cererea şi să achite despăgubirea de asigurare în cel mult 3 luni din data informării despre cazul asigurat, fiind depăşit termenul cu perioada de la 9 pînă la 45 de zile, ceea ce constituie încălcarea prevederilor art.19 alin.(2) şi art.28 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006.
Pe parcursul anilor 2008-2009 C.A. "GALAS" S.A. nu a respectat prevederile art.31 alin.(1) lit.b) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, fiind admise cazuri de desfăşurare a activităţii de asigurare prin persoane neautorizate pentru activitatea de intermediere în asigurări, care nu s-au conformat prevederilor art.48 alin.(2) lit.b), alin.(3) lit.b) şi lit.d) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006.
Contrar prevederilor art.1, art.28 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, în perioada anilor 2007-2008, C.A. "GALAS" S.A. n-a respectat limitele activităţii de asigurare, a încheiat contracte de asigurare în numele unui alt asigurător, înregistrînd comisioane în sumă de 289,7 mii lei.
În calitate de entitate raportoare, C.A. "GALAS" S.A. n-a stabilit în programul propriu pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului cerinţe privind monitorizarea tranzacţiilor, menţinerea şi păstrarea informaţiei, controalele, responsabilităţile auditului intern şi un program continuu de instruire a angajaţilor, ceea ce contravine art.9 alin.(3) din Legea nr.190-XVI din 26.07.20079 "Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului", pct.1.7, pct.7.2 şi pct.8.3 din Recomandările privind aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/5 din 25.12.200710.
________________
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.30-31, art.74
C.A. "GALAS" S.A. nu a stabilit un sistem intern de administrare operativă a petiţiilor parvenite şi nu a păstrat copiile răspunsurilor expediate petiţionarilor într-o mapă specială, ceea ce contravine prevederilor art.43 alin.(4) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 şi pct.8 din Regulamentul cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1141 din 04.10.200611.
________________
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.161, art.1233
Pe perioada supusă controlului asigurătorul nu a respectat obligaţia de a pune la dispoziţia publicului larg informaţia referitoare la activitatea desfăşurată în conformitate cu prevederile pct.5 subpct.(4) – (10) din Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară a informaţiei privind acordarea serviciilor, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.8/6 din 26.02.201012.
________________
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.81-82, art.310
În baza constatărilor expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"13, art.54 alin.(2) lit.c) şi art.55 alin.(1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări", Comisia Naţională a Pieţei Financiare
________________
13 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se sancţionează C.A. "GALAS" S.A. cu amendă în mărime de 9,0 mii lei, ce constituie 0,1 la sută din capitalul social al asigurătorului, care se transferă la bugetul de stat.
2. Se prescrie conducerii C.A. "GALAS" S.A. întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control, inclusiv:
- respectarea modului de formare şi menţinere a rezervelor tehnice suficiente îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare;
- respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la dispersarea plasamentelor şi a cerinţelor pentru admisibilitatea activelor ce reprezintă rezervele de asigurare, precum şi suficienţa în orice moment a lichidităţilor;
- respectarea prevederilor legislaţiei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule;
- respectarea limitei maxime a răspunderii pentru un risc asigurat conform legislaţiei în vigoare;
- respectarea prevederilor legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară.
3. Despre executarea prezentei hotărîri se va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 15 octombrie 2010. |
|
| Nr.46/6. |