BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4645 din 31.03.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Copceac, UTA Găgăuzia

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.03.2016

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Copceac, UTA Găgăuzia

nr. 4645  din  31.03.2016

 (în vigoare 31.03.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 123-127 art. 778 din 06.05.2016

* * *

Primarul satului Copceac, UTA Găgăuzia, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Dragan Dmitri ales pe lista Partidului Politic "Casa Noastră – Moldova" şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant. Setul de documente prezentat conţine şi decizia nr.10/1 din 2 ianuarie 2016 a Consiliului sătesc Copceac.

La examinarea documentelor prezentate s-a constatat că decizia nr.10/1 din 2 ianuarie 2016 a Consiliului sătesc Copceac a fost adoptată cu depăşirea competenţei materiale. Astfel, contrar prevederilor de la art.5 alin.(3) al Legii nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, consiliul a ridicat mandatul consilierului Dragan Dmitri în baza cererii de demisie depuse de acesta, însă competenţa în acest sens îi revine Comisiei Electorale Centrale. În vederea respectării cadrului legal în vigoare şi avînd în vedere că decizia consiliului local, ca act emis în afara competenţei, este lovită de nulitate, Comisia recomandă Consiliului sătesc Copceac să-şi abroge decizia în cauză.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Copceac îi revine candidatului supleant Trandafil Irina de pe lista Partidului Politic "Casa Noastră – Moldova", confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 23 iunie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Dragan Dmitri ales pe lista Partidului Politic "Casa Noastră – Moldova" în Consiliul sătesc Copceac.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Copceac, UTA Găgăuzia, candidatului supleant Trandafil Irina de pe lista Partidului Politic "Casa Noastră – Moldova".

3. Se preavizează consilierul Trandafil Irina asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Copceac asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct.23 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.

5. Se recomandă Consiliului sătesc Copceac, UTA Găgăuzia, să-şi abroge decizia nr.10/1 din 2 ianuarie 2016.

6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.