Hotărîre nr.50 din 16.10.2012 cu privire la modificarea şi completarea anexei la Hotărîrea Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei nr.67 din 23 decembrie 2010
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea anexei la Hotărîrea Consiliului de Administraţie
al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei nr.67 din 23 decembrie 2010
nr. 50 din 16.10.2012
(în vigoare 16.10.2012)
Monitorul Oficial nr.222-227 art.1240 din 26.10.2012
* * *
În temeiul prevederilor art.9 alin.(1) lit.c) şi u), ale art.10 alin.(1) lit.a) şi f), precum şi ale art.43 alin.(1) lit.g) şi art.48 din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15 noiembrie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.155),
În conformitate cu dispoziţiile pct.14 şi pct.15 lit.b) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.905 din 28 iulie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.917),
Potrivit pct.11 subpct.6), pct.41, pct.73 subpct.1), pct.77 şi pct.90 subpct.5), din Regulamentul cu privire la interconectare, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.12 din 31 ianuarie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.53-54, art.213),
Avînd în vedere prevederile Hotărîrii Consiliului de Administraţie al ANRCETI privind stabilirea principiilor metodologice utilizate pentru elaborarea modelelor de calculare a costurilor pentru serviciile de interconectare nr.14/1 din 27 aprilie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.100-102, art.370),
Ţinînd cont de prevederile pct.2 din Hotărîrea Consiliului de Administraţie al ANRCETI cu privire la impunerea obligaţiilor speciale preventive S.R.L."Eurostock" în legătură cu puterea sa semnificativă pe piaţa de terminare a apelurilor voce în reţeaua individuală de telefonie fixă nr.67 din 23 decembrie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.1-4, art.17),
Luînd în considerare rezultatele modelului Bottom-Up LRIC de calculare a costurilor pentru terminarea apelurilor în reţelele fixe elaborat de ANRCETI, Consiliul de Administraţie
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în anexa la Hotărîrea Consiliului de Administraţie al ANRCETI cu privire la impunerea obligaţiilor speciale preventive S.R.L."Eurostock" în legătură cu puterea sa semnificativă pe piaţa de terminare a apelurilor voce în reţeaua individuală de telefonie fixă nr.67 din 23 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
2. Pentru acordurile de interconectare încheiate, S.R.L."Eurostock" are obligaţia, în termen de 30 de zile să asigure modificarea acestora în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărîri şi să le prezinte ANRCETI în modul stabilit pentru verificare şi depozitare.
3. Monitorizarea executării termenelor şi condiţiilor prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei Reglementare Economică şi Analiză.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data aprobării, se comunică S.R.L."Eurostock" în termen de 3 zile lucrătoare şi se publică pe pagina oficială de internet a ANRCETI.
5. Partea dispozitivă a prezentei hotărîri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
| AL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE | |
| ÎN COMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI | Sergiu SÎTNIC |
| Membri | Ion Pochin Iurie Ursu |
| Chişinău, 16 octombrie 2012. | |
| Nr.50. |