Hotărîre nr.549 din 08.11.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Cania, raionul Cantemir
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Cania, raionul Cantemir
nr. 549 din 08.11.2016
(în vigoare 08.11.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 50-59 art. 254 din 17.02.2017
* * *
Secretarul Consiliului comunal Cania, raionul Cantemir, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Ciobu Vadim ales pe lista Partidului Liberal şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Cania îi revine candidatului supleant Adăscăliţă Simion de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 24 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Ciobu Vadim ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul comunal Cania.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Cania, raionul Cantemir, candidatului supleant Adăscăliţă Simion de pe lista Partidului Liberal.
3. Se preavizează consilierul Adăscăliţă Simion asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.549. Chişinău, 8 noiembrie 2016. | |