Hotărâri
Hotărîre nr.58 din 30.07.2004 privind rezultatele controlului asupra corectitudinii şi eficienţei cheltuielilor pentru investiţiile capitale alocate din bugetul consolidat în anul 2003
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra
corectitudinii şi eficienţei cheltuielilor pentru
investiţiile capitale alocate din bugetul consolidat în anul 2003
Nr.58 din 30.07.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.199-204/32 din 05.11.2004
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa şefului Direcţiei Investiţii Capitale
a Ministerului Finanţelor dl V.Bînzari, şefului de secţie al CCCEC dl
Iu.Ciorbă, şefului Direcţiei generale economico-financiare a
Ministerului Educaţiei dna S.Bogatu, şefului Departamentului Tineret şi
Sport dl S.Corneţchi, şefului Inspecţiei de Stat în Construcţii dl
M.Ceban, preşedintelui r-nului Călăraşi dl F.Gadîmba, şefului adjunct al
Direcţiei Construcţii Capitale (DCC) a Primăriei mun.Chişinău dl
A.Caftanat, a examinat rezultatele controlului asupra corectitudinii şi
eficienţei cheltuielilor pentru investiţiile capitale alocate din
bugetul consolidat în anul 2003 şi
a constatat:
În conformitate cu Legea bugetului de stat pe a.2003 nr.1463-XV din
15.11.2002, cu modificările ulterioare, pentru investiţii capitale au
fost prevăzute alocaţii din bugetul de stat în mărime de 130,3 mil.lei,
s-au finanţat 128,4 mil.lei, din care pentru construcţia locuinţelor -
8,1 mil.lei; construcţia obiectelor de producţie - 1,7 mil.lei;
construcţia obiectelor social-culturale - 18,6 mil.lei; construcţia
clădirilor administrative - 41,6 mil.lei; construcţia obiectelor
comunale - 6,7 mil.lei; construcţia conductelor de gaze - 42,4 mil.lei;
construcţia altor obiecte - 9,3 mil.lei. În baza art.38(a) din Legea
nr.1463-XV din 15.11.2002, au mai fost achitate 12,3 mil.lei, datorii
formate la 01.01.03 pe investiţii capitale.
La valorificarea investiţiilor capitale în anul 2003 unii
beneficiari au admis depăşirea limitei de alocaţii, aprobată de către
Parlament, şi anume: Ministerul Agriculturii - cu 958,2 mii lei,
Ministerul Energeticii - cu 5565,9 mii lei, Ministerul Educaţiei - cu
1993,9 mii lei, Ministerul Apărării - cu 85,1 mii lei, raionul Dubăsari
- cu 138,8 mii lei, raionul Hînceşti - cu 361,6 mii lei, raionul
Nisporeni - cu 119,6 mii lei, raionul Taraclia - cu 1475,7 mii lei, fapt
care a dus la majorarea datoriilor creditoare.
La reconstrucţia căminului din s.Varniţa în bloc de locuit
(beneficiar - Ministerul Afacerilor Interne), s-au efectuat lucrări mai
mult cu 57,1 mii lei faţă de suma contractată. Totodată, în actele de
recepţie din lunile august - noiembrie 2003 s-a majorat costul
lucrărilor la acest obiect cu 31,0 mii lei. Contabilitatea Ministerului
Afacerilor Interne a reflectat în evidenţa contabilă lucrări executate
cu 26,3 mii lei mai mult, ceea ce a dus la majorarea neîntemeiată a
datoriilor creditoare faţă de antreprenorul S.A. "Imenserviabil", astfel
încălcîndu-se art.15 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995.
În contradicţie cu art.25(3) din Legea achiziţiei de mărfuri,
lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din
30.04.1997, în unele cazuri, DCC a Primăriei mun.Chişinău a admis
majorarea valorii lucrărilor contractate în baza cererii ofertei de
preţuri în sumă de 287,4 mii lei, din care: gazificarea caselor de
locuit din s.Făureşti şi s.Goian, com.Ciorescu - 120,0 mii lei,
construcţia gazoductului din str.Nuferilor, mun.Chişinău - 60,0 mii lei,
construcţia gazoductului din străzile Tăbăcăria Veche, Bazinului,
mun.Chişinău - 67,4 mii lei.
Contractele de achiziţie a lucrărilor de construcţie în anul 2003 au
fost încheiate de către DCC a mun.Chişinău contrar Regulamentului cu
privire la contractul de achiziţie a mărfurilor şi serviciilor pentru
beneficiarii de stat, fără a se indica metoda de achiziţie - licitaţie
publică, cererea ofertelor de preţuri, achiziţie dintr-o singură sursă
etc.
Grupul de lucru al primăriei Holercani neîntemeiat a semnat
procesul-verbal nr.5 din 12.08.03 de majorare a valorii contractului
anterior (4907 mii lei), potrivit căruia primăria a încheiat cu ÎM
"Rocaro" S.R.L. un contract adiţional, majorînd valoarea acestuia pînă
la 6728,1 mii lei. Procesul-verbal menţionat contravine raportului de
verificare nr.1293-03 la proiectul de execuţie al Direcţiei verificare
şi expertiză a proiectelor în construcţii a Ministerului Ecologiei,
Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului din 22.07.03, în care s-a
menţionat că costul lucrărilor de construcţie-montaj este majorat şi
s-au propus modificări la acest proiect. Grupul de lucru şi primarul
s.Holercani (dnii I.Sandu, G.Sandu, G.Racu), în loc să micşoreze
valoarea contractului încheiat anterior, la 15.08.03, au contractat
majorarea acestuia cu 1820,2 mii lei (37,1%), astfel încălcînd art.25.3
din Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997. Totodată, grupul de lucru a
semnat procesul-verbal în mod formal, deoarece, motivînd cu majorarea de
cheltuieli din partea antreprenorului, nici n-a indicat suma acestora,
lăsînd-o neînscrisă. De menţionat că, în pofida tuturor încălcărilor şi
formalităţilor admise, contractul adiţional de majorare a costului
lucrărilor a fost înregistrat la 28.08.03 la Agenţia Naţională pentru
Achiziţii Publice (ANAP), iar la 19.09.03 - la Trezoreria Cocieri.
Proiectul de construcţie a gazoductului spre s.Holercani a fost
supus expertizei de către Inspectoratul de Supraveghere Tehnică Gaz la
03.10.03, după finalizarea lucrărilor, deşi expertiza trebuia să se
efectueze înainte de începerea lucrărilor, după cum prevede art.13 din
Legea calităţii în construcţii nr.721-XIII din 02.02.1996. Analogic a
fost majorată cu 845,7 mii lei şi valoarea contractului încheiat
anterior la construcţia gazoductului în s.Pîrîta, înregistrat la ANAP la
14.03.03.
Încălcînd prevederile art.4 din Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997,
în lipsa procedurii de achiziţie, factorii de decizie ai primăriilor
Ciocîlteni, Rezina, Pîrîta au contractat şi au achitat servicii privind
investiţiile capitale, respectiv, în sumă de 95,2 mii lei, 212,2 mii lei
şi 69,2 mii lei.
Contrar pct.7m din Regulamentul cu privire la grupul de lucru pentru
achiziţii de mărfuri, lucrări şi servicii, aprobat de ANAP prin ordinul
nr.78 din 05.03.03, în anul 2003, la primăriile Vorniceni, Holercani şi
Hînceşti grupurile de lucru n-au păstrat şi n-au ţinut evidenţa tuturor
documentelor în cadrul procedurilor de achiziţie şi, respectiv, de
încheiere a contractelor la procurarea serviciilor de construcţie a
gazoductului-branşament Străşeni-Vorniceni, Hînceşti şi a gazoductului
spre s.Holercani. În afară de aceasta, în a.2003, din partea primăriei
Hînceşti n-a fost numit responsabilul tehnic licenţiat, prin ce s-au
încălcat prevederile art.13 (4) din Legea nr.721-XIII din 02.02.1996.
La primăria Borogani (dl V.Gavril), lucrările de construcţie a
gazoductului Congazcic-Borogani au fost începute cu 1,5 ani mai înainte
de încheierea contractului cu S.R.L.. "Spivan". Astfel, tenderul din
a.2003 s-a desfăşurat formal, numai în scopul de a legaliza executarea
lucrărilor de către antreprenorul nominalizat.
Contrar Regulamentului provizoriu privind modul de stabilire a
costului construcţiei şi de efectuare a calculelor pentru executarea
lucrărilor de antrepriză între beneficiari şi antreprenori în condiţiile
liberalizării preţurilor, aprobat de către Departamentul Arhitecturii şi
Construcţiilor prin ordinul nr.10 (a) din 03.06.94, la construcţia
gazoductului Călăraşi - Ungheni, S.A. "Comgaz-Plus", în lipsa devizului
de cheltuieli şi a actelor de recepţie şi de executare a lucrărilor de
către ÎM "Rocaro" S.R.L., a majorat neîntemeiat costul lucrărilor cu
205,4 mii lei.
DCC a Primăriei mun.Chişinău a admis cazuri de utilizare iraţională
a mijloacelor bugetare prin avansarea antreprenorilor, care mai apoi nu
şi-au onorat în termenele stabilite obligaţiunile contractuale. Astfel,
S.R.L. "Rucasenerg" n-a valorificat avansul primit în sumă de 100,0 mii
lei timp de circa 5 luni de zile, iar Expediţia hidro-geologică "EHGEOM"
- avansul primit în sumă de 292,0 mii lei timp de circa 5 luni de zile,
din care 84,0 mii lei au rămas nevalorificate pînă la momentul
controlului. Suma avansului de 147,0 mii lei, acordat S.A.
"Gradient-CO", n-a fost valorificată timp de 12 luni (mai 2003 - mai
2004).
Nerespectîndu-se prevederile art.2 din Hotărîrea Parlamentului
nr.38-XV din 14.02.2003 şi art.15 din Legea nr.426-XIII din 04.04.1995,
ferestrele în sumă de 476,6 mii lei, procurate de către Institutul
Naţional de Educaţie Fizică şi Sport pentru construcţia unui bloc de
studii, precum şi utilajul în sumă de 290,0 mii lei, procurat de către
Departamentul Tineret şi Sport pentru reutilarea cazangeriei manejului
de atletism din mun. Chişinău, s-au reflectat la cheltuieli, fără a fi
montate şi confirmate prin acte de executare a lucrărilor.
Contrar prevederilor art.15 din Legea nr.426-XIII din 04.04.1995, în
a.2003, unii beneficiari de investiţii capitale n-au reflectat în
evidenţa contabilă servicii în sumă de 4715,6 mii lei, din care primăria
Vorniceni (gazoductul nefinalizat) - 2015,1 mii lei; primăria Geamăna,
gazoductul Ţînţăreni - Geamăna - 1013,7 mii lei; primăria Cobusca Veche,
cazangeria şcolii medii - 130,0 mii lei; primăria Baccealia, r-nul
Căuşeni (gazoductul de presiune înaltă) - 907,7 mii lei.
Încălcînd art.16 din Legea nr.426-XIII din 04.04.1995,
contabilitatea primăriei Orhei (dna M.Sava) şi a primăriei Rezina (dna
A.Maznic), în lipsa documentelor justificative, au atribuit la
cheltuieli sumele de, respectiv, 200,0 mii lei şi 12,2 mii lei.
La 01.01.04, în evidenţa contabilă a primăriei Ciucur-Mingir, r-nul
Cimişlia era înregistrată datoria creditoare faţă de AGŢ "Izvoarele
Lunguţei" în sumă de 69,8 mii lei, formată în anii 1994-1998, care la
ultima nu este înregistrată ca datorie, dar luată neîntemeiat la balanţa
primăriei, în baza actului de verificare din 28.12.2000.
Cheltuielile efective ale primăriei Hînceşti pe a.2003 (la art.241)
au alcătuit 1986,2 mii lei, însă în darea de seamă acestea au fost
reflectate în limita cheltuielilor de casă (1689,0 mii lei), astfel
denaturîndu-se darea de seamă cu 297,2 mii lei. Au mai fost stabilite
cazuri de admitere a cheltuielilor supralimita precizată în sumă de
1454,6 mii lei (primăria Călăraşi - 434,7 mii lei, primăria Holercani -
314,7 mii lei ş.a.).
În baza contractului nr.41 din 08.04.03, încheiat de către DCC a
Primăriei mun.Chişinău cu S.R.L. "Moveland Comax" ICS, prima a procurat
1111 m de gazoduct în sumă de 162,2 mii lei, cu toate că, potrivit
pct.3.1 şi pct.6,3 ale contractului, cumpărătorul este nominalizat ca
asociat cu cotă-parte a gazoductului, construit de către firmă în
a.2001, în sumă de 196,9 mii lei, din care face parte şi cazangeria
firmei nominalizate, cazanul, contorul etc. De fapt, DCC a Primăriei
mun.Chişinău a achitat 82,4% din costul gazoductului (care practic nu-i
aparţine, n-a fost transmis cumpărătorului şi nu este reflectat la
intrări), în lipsa dreptului de a conecta alte persoane juridice şi
fizice.
În a.2003, Ministerul Finanţelor a finanţat preponderent
investiţiile capitale, în baza actelor de recepţie a lucrărilor
executate, verificate în oficiu de colaboratorii Direcţiei investiţii
capitale din cadrul ministerului, fiind emise avizuri privind
corectitudinea întocmirii acestor acte. Însă, din lipsa unui mecanism de
colaborare cu beneficiarii de investiţii capitale, în cazurile de
depistare a unor devieri, aceste avize nu şi-au găsit reflectare în
evidenţa contabilă a beneficiarilor şi nici în informaţia Ministerului
Finanţelor privind valorificarea investiţiilor capitale.
Pînă la finalizarea controlului (30.06.03), IFPS doar parţial a
executat pct.5 din Hotărîrea Curţii de Conturi nr.54 din 11.07.03
S.R.L. "Moldovatransgaz" n-a declarat TVA în mărime de 52,5 mii lei nici
după efectuarea controlului de către Inspectorat.
Ministerul Finanţelor, DCC a Primăriei mun.Chişinău, UAT, grupurile
de lucru ale beneficiarilor de investiţii capitale, Agenţia Naţională
pentru Achiziţii Publice au verificat insuficient documentele privind
valoarea ofertei, pentru a evita majorarea neîntemeiată a costului
lucrărilor şi a corecta erorile aritmetice. Deseori la întocmirea
acestor documente nu se verifică coeficienţii respectivi de calculare a
normelor de regie, a nivelului rentabilităţii, a costului materialelor
utilizate la valorificarea investiţiilor capitale şi a cheltuielilor de
transportare a acestora. Totodată, nu se fac corectări pînă la achitarea
banilor, care uneori sînt achitaţi în avans. Astfel, o parte din
S.R.L.-uri sînt avansate din buget pe perioade îndelungate de timp.
Contrar pct.6 şi pct.7 din Regulamentul cu privire la contractul de
achiziţie a mărfurilor şi serviciilor pentru beneficiarii de stat,
aprobat la 17.11.99 de către ANAP, grupurile de lucru ale beneficiarilor
de investiţii capitale, de regulă, n-au stipulat în contractele
încheiate garanţia de bună execuţie pînă la 15% din valoarea
contractului.
Încălcările depistate în urma controlului sînt o consecinţă a
nerespectării de către unele persoane cu funcţii de răspundere de la
Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Departamentul Tineret şi
Sport, Ministerul Afacerilor Interne, DCC a Primăriei mun.Chişinău,
UAT, precum şi de alţi beneficiari de investiţii capitale a actelor
normative şi legislative în vigoare privind valorificarea investiţiilor
capitale, achiziţionarea serviciilor de construcţii, calcularea şi
colectarea impozitelor, ţinerea evidenţei contabile, fapt care a
determinat efectuarea neîntemeiată a cheltuielilor din contul bugetelor
de stat şi locale, majorarea nejustificată a costului lucrărilor,
nereflectarea în evidenţa contabilă la intrări a bunurilor materiale,
necalcularea şi neachitarea impozitelor etc. În timpul de faţă nu sînt
definitiv determinate funcţiile beneficiarului şi a antreprenorului
general.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate şi în baza art.25, 26 din Legea privind Curtea de Conturi
nr.312-XIII din 08.12.94,
hotărăşte:
1. Se atenţionează conducerea UAT, supuse controlului, DGF, a
primăriilor, grupurile de lucru ale beneficiarilor de investiţii
capitale asupra încălcărilor depistate de control la valorificarea
investiţiilor capitale în a.2003 şi se menţionează lipsa controlului din
partea persoanelor cu funcţii de răspundere asupra utilizării acestor
investiţii, intransparenţa la efectuarea procedurii de achiziţie la
contractarea lucrărilor menţionate, lipsa documentelor respective,
majorarea neîntemeiată în unele cazuri a costului lucrărilor contractate
şi se cere:
- asigurarea controlului strict asupra utilizării investiţiilor
capitale şi neadmiterea supracheltuielilor la alocaţiile prevăzute de la
buget;
- efectuarea inventarierii în toate UAT a obiectelor construite şi a
serviciilor prestate, pentru reflectarea lor în evidenţa contabilă;
- reflectarea în evidenţa contabilă a serviciilor prestate şi a
bunurilor materiale (indicate în actele de control) de către primăria
Vorniceni (gazoductul nefinalizat) - 2015,1 mii lei; primăria Chiperceni
- 66,6 mii lei; primăria Geamăna - 1013,7 mii lei; primăria Bulboaca -
43,8 mii lei, primăria Baccealia - 907,7 mii lei; primăria Chetrosu -
94,1 mii lei, primăria Taraclia - 152,9 mii lei; primăria Cioburciu -
38,2 mii lei; şcoala auxiliară Popeasca - 14,9 mii lei; primăria Cobusca
Veche - 130,0 mii lei; primăria Căuşeni - 81,0 mii lei; primăria Ungheni
(micşorarea datoriei creditoare faţă de S.A. "Comgaz-Plus") - 205,4 mii
lei; primăria Hînceşti (restabilirea documentaţiei de proiect şi de
deviz).
2. Se cere:
De la Ministerul Finanţelor:
- respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţarea
investiţiilor capitale întru asigurarea rentabilităţii şi eficienţei
achiziţiilor pentru necesităţile beneficiarilor de stat din contul
banilor publici;
- la distribuirea investiţiilor capitale prevăzute pentru stingerea
datoriilor creditoare concrete, acestea să fie incluse în Hotărîrea
Parlamentului;
- reflectarea în documentele respective a cazurilor depistate de
majorări ale costului lucrărilor executate;
- curmarea pe viitor a practicii de finanţare îndelungată a
întreprinderilor din contul bugetului;
- elaborarea unei strategii de colaborare cu beneficiarii de
investiţii capitale întru intensificarea controlului asupra
corectitudinii şi eficienţei utilizării mijloacelor bugetare la
valorificarea investiţiilor capitale.
De la Ministerul Educaţiei:
- intensificarea controlului asupra valorificării investiţiilor
capitale, utilizării conform destinaţiei a acestora şi tragerea la
răspundere a persoanelor vinovate de comiterea încălcărilor depistate de
control;
- reflectarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în evidenţa
contabilă de către Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport a
sumei de 476,6 mii lei şi de către Universitatea Tehnică - a sumei de
10,7 mii lei.
De la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice:
- verificarea cu stricteţe a documentelor privind valoarea ofertei
pînă la contractarea investiţiilor capitale;
- interzicerea şi stoparea practicii de majorare a valorii
contractate, îndeosebi cînd contractele se încheie prin metoda cererii
ofertei de preţuri.
De la Ministerul Afacerilor Interne:
- efectuarea controlului asupra corectitudinii recepţionării
lucrărilor executate;
- micşorarea cu 57,3 mii lei a datoriei creditoare faţă de S.A.
"Imenserviabil".
De la Departamentul Tineret şi Sport:
- reflectarea corectă în evidenţa contabilă a sumei de 290,0 mii lei.
De la DCC a Primăriei mun.Chişinău:
- excluderea pe viitor a cazurilor de majorare a valorii serviciilor
contractate în baza cererii ofertei de preţuri;
- reflectarea în evidenţa contabilă a sumei de 8,1 mii lei ca
micşorare a costului lucrărilor executate.
3. Se propune Inspectoratului Fiscal Principal de Stat efectuarea
unui control suplimentar privind declararea şi achitarea de către S.R.L.
"Moldovatransgaz" a TVA în sumă de 52,5 mii lei şi de către S.A.
"Promtehgaz" - în sumă de 207,8 mii lei.
4. Se cere de la Inspecţia de Stat în Construcţii verificarea
volumelor de lucrări executate la construcţia gazoductului spre s.Pîrîta
de către S.A. "CMC de gazificare" şi la construcţia gazoductului spre
s.Holercani de către ÎM "Rocaro" S.R.L.
5. Se ia act că:
- contabilitatea primăriei Orhei a prezentat documente justificative
în sumă de 200,0 mii lei;
- contabilitatea primăriei Rezina a prezentat documente
justificative în sumă de 12,2 mii lei;
- contabilitatea primăriei Sămănanca a înregistrat cheltuielile
efectuate pentru construcţia gazoductului la contul 203;
- contabilitatea primăriei Chiperceni a înregistrat în evidenţa
contabilă suma de 71,0 mii lei;
- materialele privind verificarea volumelor de lucrări executate de
către Inspecţia de Stat în Construcţii, conform Hotărîrii Curţii de
Conturi nr.54 din 11.07.03, s-au remis Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei;
- DCC a Primăriei mun.Chişinău a modificat contractul încheiat cu
S.R.L. "Moveland" privind procurarea a 1111 m din gazoductul din
str.Calea Basarabiei, 6.
6. Materialele controlului privind construcţia gazoductului spre
s.Holercani se remit Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei, pentru verificare.
7. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţă Preşedintelui RM,
Parlamentului şi Guvernului.
8. Despre măsurile întreprinse pentru lichidarea neajunsurilor
depistate (pct.1-4,6) se va informa Curtea de Conturi în termen de o
lună.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 30 iulie 2004.
Nr.58.