BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.644 din 23.12.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Orhei

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2016

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul raional Orhei

nr. 644  din  23.12.2016

 (în vigoare 23.12.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 60-66 art. 376 din 24.02.2017

* * *

Secretarul Consiliului raional Orhei a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Bordian Marcela aleasă pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă" şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Orhei îi revine candidatului supleant Mardari Tudor de pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă", confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 29 iunie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23, 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Bordian Marcela aleasă pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă" în Consiliul raional Orhei.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Orhei candidatului supleant Mardari Tudor de pe lista Blocului electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă".

3. Se preavizează consilierul Mardari Tudor asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.