Hotărâri
Hotărîre nr.65 din 08.10.2003 privind rezultatele reviziei financiare a Bibliotecii Naţionale pe perioada anului 2002 - I trimestru al anului 2003
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele reviziei financiare a
Bibliotecii Naţionale pe perioada anului 2002 -
I trimestru al anului 2003
Nr.65 din 08.10.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.221-222/46 din 31.10.2003
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa şefului de
direcţie la Ministerul Finanţelor dna N.Raţă, şefului-adjunct de
direcţie la Ministerul Finanţelor dna G.Purice, contabilului-şef la
Ministerul Culturii dna C.Puşcaş, directorului general al Bibliotecii
Naţionale dl A.Rău, contabilului-şef la Biblioteca Naţională dna
G.Malic, a examinat rezultatele reviziei financiare a Bibliotecii
Naţionale pe perioada a.2002 - I trimestru a.2003 şi
a constatat:
Pentru întreţinerea Bibliotecii Naţionale în anul 2002 au fost
alocate 2128,9 mii lei, sau 94,3 la sută faţă de devizul aprobat, şi
60,3 la sută - în primul trimestru al a.2003. Cheltuielile efective în
anul 2002 au constituit 2222,4 mii lei, iar în I trimestru al a.2003 -
598,8 mii lei. Dacă în total pe devizul de cheltuieli al mijloacelor
bugetare, aprobat pentru anul 2002, s-a atestat o economie, atunci la
unele articole au fost admise supracheltuieli: art.111 "Retribuirea
muncii" - 27,3 mii lei; art.112 "Contribuţii la bugetul asigurărilor
sociale de stat" - 5,9 mii lei; art.113.01 "Energie electrică" - 36,6
mii lei; art.113.03 "Rechizite de birou, materiale şi obiecte de uz
gospodăresc" - 13,4 mii lei; art.113.08 "Apă, canalizare şi salubritate"
- 47,1 mii lei. În trimestrul I al anului 2003 supracheltuieli n-au fost
admise.
În perioada supusă reviziei mijloacele bugetare şi speciale s-au
utilizat de către conducerea Bibliotecii Naţionale cu multiple încălcări
ale legislaţiei în vigoare. Astfel, la utilizarea mijloacelor băneşti în
numerar în luna februarie 2002 plafonul de cheltuieli în numerar a fost
depăşit cu 2,9 mii lei, prin ce s-a încălcat art.10 (5) din Legea
nr.845-XII din 03.01.1992.
Nerespectînd Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în
economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea
Guvernului nr.764 din 25.11.1992, Biblioteca Naţională a înregistrat
incorect în evidenţa contabilă operaţiunile de casă (de 2-3 ori pe lună,
în loc să fie înregistrate în fiecare zi). Inventarierea mijloacelor
băneşti nu se efectuează sistematic. Ca rezultat, prin inventarierea
inopinată (în cadrul reviziei) a numerarului, aflat neîntemeiat la
dispoziţia a 10 casieri obşteşti, în 3 cazuri s-au depistat lipsuri de
bani în sumă totală de 162,3 lei.
Contrar Regulamentului cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi
control pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr.474 din 28.04.1998, în lipsa aparatului de casă,
în perioada supusă reviziei a fost încasat numerar în sumă de 302,6 mii
lei de la prestarea serviciilor cu plată. La încasarea numerarului
Biblioteca Naţională n-a eliberat plătitorului bonuri de strictă
evidentă, ci doar o chitanţă de la dispoziţia de încasare, prin ce s-a
încălcat Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi
utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special,
aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17.03.1998.
Cu încălcarea Legii contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995 şi
"Regulamentului privind dările de seamă contabile ale instituţiilor
publice. Inventarierea patrimoniului", aprobat prin ordinul Ministerului
Finanţelor nr.7 din 18.01.1999, se ţine evidenţa fondurilor fixe şi a
fondului de bibliotecă. Astfel, inventarierea fondurilor fixe şi a
bunurilor materiale din 25.10.2002 a fost efectuată superficial, fiind
incluse la contul 013 "Maşini şi utilaje" cu 1,7 mii lei mai puţin decît
se înregistra în evidenţa contabilă, iar la contul 016 "Instrumente şi
mobilier" - cu 27,5 mii lei mai mult decît în bilanţ. Prin inventarierea
selectivă a unor bunuri materiale în cadrul reviziei s-a depistat lipsa
unui aparat "Digital Camera Nicon Coolpix 885" în valoare de 5,0 mii
lei, achiziţionat de la S.R.L. "Riscom computers". Unele mijloace fixe
plasate în balanţa Bibliotecii Naţionale se află într-o stare
dezastruoasă. Astfel, 2 unităţi de transport UAZ-452 D şi ERAZ-762 B, cu
costul iniţial de 114,5 mii lei, sînt complet dezasamblate. Conducerea
Bibliotecii Naţionale, dispunînd de garaj, neîntemeiat l-a dat în
arendă, în timp ce transportul propriu a fost parcat în ogradă, fără
pază. Ca rezultat, de la ERAZ a rămas doar caroseria, iar de la UAZ -
numai cabina şoferului, ambele fiind descompletate.
Întru executarea Legii cu privire la biblioteci nr.286-XIII din
16.11.1994, Ministerul Culturii a elaborat şi aprobat, prin ordinul
nr.52 din 08.05.2003, Instrucţiunea privind evidenţa colecţiilor de
bibliotecă, care a fost coordonată cu Ministerul Finanţelor şi în care
s-a stabilit periodicitatea verificării colecţiilor de bibliotecă de la
1 an pînă la 15 ani. Însă, conform Regulamentului aprobat de Ministerul
Finanţelor la 18.01.1999, în instituţiile publice acest termen este
prevăzut nu mai rar de o dată în 5 ani. Cu toate că Programul de
verificare a colecţiilor Bibliotecii Naţionale, aprobat de directorul
general dl A.Rău, prevedea inventarierea în anul 2002 a colecţiilor din
secţiile "Carte veche şi rară" şi "Colecţia de publicaţii", aceasta n-a
fost efectuată.
În unele cazuri cărţile procurate sînt reflectate în evidenţa
contabilă cu întîrziere. Astfel, cartea "Sbornic reţeptur bliud i
culinarnîh izdelii" cu preţul de 1078 lei, procurată la 05.10.2001, a
fost înregistrată abia la 26.01.2003. Cu toate că Regulamentul de ordine
interioară a Bibliotecii Naţionale prevede că cărţile într-un singur
exemplar nu pot fi date cu împrumut la domiciliu, colaboratoarea Joian
Natalia, încălcînd aceste prevederi, a luat şi a ţinut această carte la
domiciliu în perioada 11.06 - 15.07.2003, restituind-o doar la cerinţa
controlorului.
Cu încălcarea art.36 din Legea bugetului de stat pe anul 2002
nr.681-XV din 27.11.2001, dl A.Rău, directorul general al Bibliotecii
Naţionale, a permis dezafectarea în folosul S.R.L. "Gulevitr" a surselor
bugetare prin acordarea avansurilor pe o perioadă care depăşeşte
termenul de 30 de zile: 37,7 mii lei - cu 94 de zile; 56,0 mii lei - cu
42 de zile; 44,0 mii lei - cu 26 de zile.
Biblioteca Naţională a încheiat cu S.R.L. "Aliaris-Plus" un contract
privind darea în arendă ultimei a încăperii de la intrarea în blocul
principal pentru realizarea accesoriilor de telefonie mobilă. Încălcînd
clauzele contractului, firma foloseşte încăperea arendată pentru
acordarea serviciilor de multiplicare, astfel devenind un concurent
direct al Bibliotecii Naţionale, care prestează aceleaşi servicii cu
plată.
Nerespectîndu-se art.7/1 din Legea cu privire la arendă nr.861-XII
din 14.01.1992 şi art.4 (4), 5 (1) din Legea cadastrului bunurilor
imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998, au fost încheiate contracte de
arendă pe un termen ce depăşeşte 3 ani cu firmele S.A. "Brodsky
Fortunatov Investment Compani", S.R.L. "Magicumitron", compania "Green
Hills Nistru", fără a fi înregistrate în Registrul bunurilor imobile
drepturile acestora.
Biblioteca Naţională a achiziţionat de la persoane fizice în numerar
pe formulare netipizate, publicaţii şi alte bunuri materiale în sumă
totală de 23,2 mii lei, prin ce s-au încălcat prevederile Hotărîrii
Guvernului nr.294 din 17.03.1998. Din suma de 8,0 mii lei n-a fost
reţinut şi transferat în buget impozitul la sursa de plată în mărime de
0,4 mii lei.
În perioada supusă reviziei au fost achitaţi 3,8 mii lei - costul
abonamentelor de circulaţie, eliberate colaboratorilor, fără ca această
sumă să fie inclusă în venitul persoanelor care au beneficiat de aceste
abonamente şi fără impozitare, conform art.18 din Codul fiscal.
În lipsa ordinului şi devizului de cheltuieli, aprobat de directorul
general, s-au cheltuit 5,9 mii lei pentru organizarea diferitor acţiuni
culturale, prin ce s-au încălcat Hotărîrea Guvernului nr.550 din
13.06.1997 şi Hotărîrea Guvernului nr.1151 din 02.09.2002.
Dările de seamă întocmite la 01.01.2003 contravin Legii
contabilităţii şi nu sînt autentice, deoarece soldurile analitice la
conturile 180 "Decontări cu personalul privind retribuirea muncii", 018
"Fondul de bibliotecă", 016 "Instrumente şi mobilier" nu corespund
soldurilor sintetice din cartea mare.
Încălcările şi neajunsurile depistate sînt o consecinţă a
nerespectării de către factorii de decizie din cadrul Bibliotecii
Naţionale (dl A.Rău, dna G.Malic) a actelor normative şi legislative în
vigoare, precum şi a reflectării incorecte în evidenţa contabilă a unor
operaţiuni economice.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate la gestionarea finanţelor publice, în baza art.25 şi art.26
din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.1994,
hotărăşte:
1. Se menţionează gestionarea insuficientă a finanţelor publice şi a
patrimoniului de stat de către Biblioteca Naţională şi se cere de la
conducerea acesteia (dl A.Rău):
- întreprinderea măsurilor respective pentru lichidarea
neajunsurilor depistate şi neadmiterea lor pe viitor;
- tragerea la răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
a persoanelor vinovate de comiterea încălcărilor depistate;
- asigurarea respectării stricte a legislaţiei în vigoare privind
încasarea şi utilizarea surselor financiare în numerar;
- achiziţionarea pe viitor a mărfurilor şi serviciilor în limitele
stabilite de legislaţie, cu întocmirea actelor de achiziţie pe blanchete
cu regim special;
- întreprinderea măsurilor pentru restituirea costului aparatului
"Digital Camera Nicon Coolpix 885", conform prevederilor legislaţiei în
vigoare;
- corectarea soldurilor la conturile 180, 018, 016 şi asigurarea
corespunderii soldurilor contabile analitice cu cele sintetice;
- efectuarea unei inventarieri totale a fondurilor fixe şi bunurilor
materiale şi casarea celor deteriorate în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
- revizuirea contractului de arendă încheiat cu S.R.L.
"Aliaris-Plus", care utilizează încăperea contrar destinaţiei;
- înregistrarea la Oficiul Cadastral Teritorial a contractelor de
arendă pe un termen ce depăşeşte 3 ani.
2. Se ia act că:
- directorului general al Bibliotecii Naţionale dl A.Rău, pentru
încălcările comise la utilizarea surselor extrabugetare în anul 2002,
i-au fost aplicate de către Curtea de Conturi sancţiuni administrative,
iar contabilul-şef dna G.Malic, pentru depăşirea cheltuielilor bugetare
faţă de devizul aprobat pe anul 2002, a fost amendată de către
Departamentul Control Financiar şi Revizie;
- impozitul reţinut la sursa de plată în mărime de 0,4 mii lei şi
sancţiunea pentru depăşirea plafonului de cheltuieli în numerar în sumă
de 0,3 mii lei s-au transferat în buget;
- lipsurile de numerar au fost restituite în casă de către
persoanele vinovate.
3. Se cere de la Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor
aducerea în corespundere cu Regulamentul aprobat prin ordinul
Ministerului Finanţelor nr.7 din 18.01.99 a termenelor de verificare a
colecţiilor, stabilite în Instrucţiunea privind evidenţa colecţiilor de
bibliotecă, aprobată de Ministerul Culturii.
4. Se cere de la Ministerul Culturii aplicarea unor sancţiuni
disciplinare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, faţă de
directorul general al Bibliotecii Naţionale dl A.Rău pentru comiterea
încălcărilor depistate.
5. Se încasează în bugetul de stat de la S.R.L. "Gulevitr" (cod
fiscal 28018013) sancţiunea în sumă de 2219 lei, conform art.25 (5) din
Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.1463-XV din 15.11.2002.
6. Despre executarea cerinţelor pct.1, 3, 4 ale prezentei hotărîri
se va informa Curtea de Conturi în termen de două luni.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 8 octombrie 2003.
Nr. 65.