Hotărâri
Hotărîre nr.70 din 28.10.2003 privind rezultatele controlului asupra utilizării mijloacelor financiare alocate pentru desfăşurarea alegerilor locale şi asigurarea activităţii Comisiei Electorale Centrale în perioada anului 2002 şi semestrul I al anului 2003
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra utilizării
mijloacelor financiare alocate pentru desfăşurarea alegerilor
locale şi asigurarea activităţii Comisiei Electorale Centrale
în perioada anului 2002 şi semestrul I al anului 2003
Nr.70 din 28.10.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-5/1 din 01.01.2004
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa preşedintelui
Comisiei Electorale Centrale dl D.Nidelcu, contabilului-şef dna
V.Zolotariov, reprezentantului Ministerului Finanţelor dna S.Groza, a
examinat rezultatele controlului asupra utilizării mijloacelor
financiare alocate pentru desfăşurarea alegerilor locale şi asigurarea
activităţii Comisiei Electorale Centrale în perioada anului 2002 şi
semestrul I al a.2003 şi
a constatat:
La întreţinerea aparatului permanent al Comisiei Electorale Centrale
(în continuare C.E.C.), în anul 2002 au fost prevăzute alocaţii bugetare
în sumă de 341,0 mii lei. Cheltuielile de casă în perioada de gestiune
au constituit 296,7 mii lei, iar cele elective - 301,1 mii lei. Pentru
anul 2003, în acest scop au fost aprobate alocaţii în sumă de 338,4 mii
lei, din care 187,6 mii lei au fost prevăzute pentru semestrul I al
a.2003. Cheltuielile de casă în perioada de gestiune au constituit 116,2
mii lei, iar cele efective - 113,4 mii lei. La 01.07.03, au fost
înregistrate datorii debitoare în sumă de 0,3 mii lei şi creditoare - de
21,4 mii lei.
Pentru desfăşurarea alegerilor în autorităţile publice locale, în
anul 2002, C.E.C. i-au fost aprobate iniţial alocaţii din bugetul de
stat în sumă de 300,0 mii lei, care în rezultatul precizărilor au
constituit 602,0 mii lei. Cheltuielile de casă la acest capitol s-au
executat în sumă de 590,1 mii lei, iar cheltuielile efective au
constituit 554,4 mii lei. În acelaşi timp, cheltuielile efective pe
unele alineate ale articolului "Plata mărfurilor şi serviciilor" au
depăşit limitele alocaţiilor prevăzute de planul precizat, fiind admise
supracheltuieli la: "Energia electrică" - 0,3 mii lei; "Arendarea
încăperilor" - 0,6 mii lei şi "Serviciile editoriale" - 61,5 mii lei. La
executarea devizului de cheltuieli la capitolul respectiv, C.E.C., la
01.01.03, a dezafectat mijloace, formînd datorii debitoare în sumă de
59,0 mii lei şi datorii creditoare de 36,2 mii lei.
Din mijloacele în sumă de 590,1 mii lei, alocate pe parcursul anului
2002 din veniturile bugetului de stat şi fondul de rezervă al Guvernului
prin intermediul C.E.C., - 143,6 mii lei au fost utilizaţi la
organizarea şi desfăşurarea referendumului din U.T.A. Găgăuzia; 329,9
mii lei - pentru alegerea Başcanului U.T.A. Găgăuzia, inclusiv 130,0 mii
lei - la desfăşurarea alegerilor repetate şi 116,6 mii lei - la
organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale generale anticipate
stabilite pentru 07.04.02.
Contrar prevederilor Clasificaţiei bugetare, aprobate prin Hotărîrea
Parlamentului nr.969-XIII din 24.07.96, în darea de seamă anuală pe anul
2002, C.E.C. a reflectat incorect, la tipul de cheltuieli "Efectuarea
alegerilor în autorităţile publice locale", cheltuielile de casă în sumă
de 151,0 mii lei şi cheltuielile reale - de 150,5 mii lei, din care 143
6 mii lei - pentru desfăşurarea referendumului din U.T.A. Găgăuzia şi 6
9 mii lei - pentru asigurarea necesităţilor grupului de iniţiativă
privind colectarea semnăturilor de la susţinătorii referendumului
legislativ care, conform Clasificaţiei bugetare, urmau a fi reflectate
la tipul de cheltuieli "Efectuarea referendumurilor".
În conformitate cu Hotărîrea Parlamentului nr.807-XV din 05.02.02,
desfăşurarea alegerilor locale generale (anticipate) a fost stabilită
pentru data de 7 aprilie 2002, însă, prin Hotărîrea Curţii
Constituţionale nr.10 din 19.02.02 (publicată în M.O. din 07.03.02),
hotărîrea sus-nominalizată a fost declarată neconstituţională. În lipsa
devizului de cheltuieli şi planului de finanţare, C.E.C., o perioadă de
15 zile, a organizat desfăşurarea alegerilor, efectuînd unele cheltuieli
reale care au fost legiferate de către Ministerul Finanţelor după o lună
de la declararea neconstituţională a hotărîrii conform planului de
finanţare din 11.04.02. Aşa, în februarie 2002, cînd nu se dispunea de
devizul aprobat şi nici de planul de finanţare specificat pentru
desfăşurarea alegerilor locale stabilite pentru 07.04.02, C.E.C. a
solicitat şi achiziţionat de la Combinatul poligrafic ediţia Codului
electoral, cu un tiraj de 5000 de exemplare, în sumă de 33,2 mii lei.
Pentru a achita datoriile creditoare formate în urma cheltuielilor
deja executate, C.E.C., la 18.04.02, (după efectuarea reală a
operaţiunii) a întocmit cu Combinatul poligrafic contractul de
achiziţionare a mărfurilor, pe care l-a aprobat la Agenţia Naţională
pentru Achiziţii Publice la 30.04.02, precum şi contractul nr.25/02 din
25.02.02 (în sumă de 14,0 mii lei) cu Î.S. "Molddata", privind asistenţa
informaţională a alegerilor locale generale 2002 în cadrul sistemului
informaţional "Electorala". Încălcînd art.34 (2) din Legea bugetului de
stat pe anul 2002, C.E.C. a mai efectuat cheltuieli de transport în sumă
de 11,0 mii lei.
Analogic au fost executate cheltuieli în sumă de 64,3 mii lei din
contul cărora au fost primite şi luate la evidenţă liste electorale de
19,7 mii lei, ştampile - de 29,7 mii lei, plicuri şi mape - de 11,4 mii
lei, alte documente - de 3,5 mii lei. Listele electorale au fost scoase
de la evidenţă şi anulate la 02.04.03, aceste documente nefiind
utilizate la alegerile locale generale din 25.05.03, deoarece conţineau
data alegerilor preconizate pentru 07.04.02.
Astfel, modalitatea aprobării devizelor de cheltuieli, reieşind din
cheltuielile efectuate, a permis C.E.C. admiterea de cheltuieli fără
deschiderea finanţării de la bugetul de stat, prin ce s-au efectuat
cheltuieli iraţionale.
Controlul asupra plenitudinii reflectării în evidenţa contabilă a
cheltuielilor reale a stabilit că în darea de seamă pentru anul 2002, la
grupa "Efectuarea alegerilor în autorităţile publice locale",
cheltuielile reale au fost reflectate în sumă de 554,4 mii lei, sau cu
7,6 mii lei mai puţin decît cele executate în realitate.
Pentru pregătirea şi efectuarea alegerilor locale generale din 25
mai 2003 iniţial a fost aprobat devizul de cheltuieli în sumă de 7500,0
mii lei. La capitolul IV din deviz "Cheltuieli pentru asigurarea
activităţii birourilor electorale ale secţiilor de votare" (1550
birouri) au fost preconizate neîntemeiat alocaţii destinate amenajării
secţiilor de votare (art.113 alin.45) în sumă de 195,0 mii lei, fapt ce
contravine prevederilor art.52 (4) din Codul electoral nr.1381-XIII din
21.11.97. De asemenea, contrar prevederilor art.21 şi 23 din Codul
electoral, C.E.C. în devizul aprobat a inclus neîntemeiat, iar
Ministerul Finanţelor a aprobat alocaţii pentru acordarea ajutorului
material membrilor C.E.C. şi funcţionarilor aparatului convocat în
perioada electorală în sumă de 8,7 mii lei (art.111 alin.06). În deviz
au fost majorate neargumentat alocaţiile la: art.113 alin.2 "Gazele" -
cu 3,7 mii lei; alin.23 "Cheltuielile de protocol" - cu 2,1 mii lei;
alin.34 şi alin.35 - 1,5 mii lei. Astfel, în rezultatul planificării
incorecte, în devizul de cheltuieli pentru desfăşurarea alegerilor din
25 mai 2003 (I tur de scrutin) au fost constatate surplusuri de mijloace
bugetare în sumă de 211,0 mii lei.
Conform dării de seamă despre îndeplinirea devizului de cheltuieli,
la 01.07.03, din suma de 7500 mii lei, prevăzută iniţial în bugetul de
stat pentru desfăşurarea alegerilor locale generale din 25.05.03, au
fost executate cheltuieli de casă de 7329,8 mii lei, cheltuielile
efective au constituit 7859,4 mii lei, sau au fost admise
supracheltuieli faţă de limita cheltuielilor aprobate în mărime de 359,4
mii lei. Cele mai mari supracheltuieli au fost admise la: art.
"Retribuirea muncii" - de 323,2 mii lei; art. "Contribuţiile la bugetul
asigurărilor sociale de stat" - de 90,3 mii lei. Deşi la art. "Plata
mărfurilor şi serviciilor" a fost formată o economie în sumă de 52,9 mii
lei, pe unele alineate au fost admise supracheltuieli din contul altor
alocaţii (alin. "Rechizitele de birou, materialele şi obiectele de uz
gospodăresc" - de 25,1 mii lei, alin. "Serviciile editoriale" - de 44,0
mii lei).
În scopul finanţării turului II de scrutin, anunţat pentru 8 iunie
2003, precum şi pentru efectuarea votărilor repetate din 22 iunie şi 6
iulie 2003, Guvernul Republicii Moldova, prin hotărîrile nr.605 din
20.05.2003 şi nr.954 din 04.08.2003, a alocat suplimentar mijloace din
fondul de rezervă în sumă de, respectiv, 1900,0 mii lei şi 914,0 mii
lei, fapt ce contravine pct.2 din Regulamentul privind utilizarea
mijloacelor fondului de rezervă al Guvernului, aprobat prin Legea
nr.1228-XIII din 27.06.97. Totodată, mijloacele alocate au avut
destinaţia de a asigura şi achitarea integrală a salariilor şi
contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, calculate pentru
perioada desfăşurării I tur de scrutin, adică de a acoperi
supracheltuielile sus-menţionate.
Pentru asigurarea desfăşurării alegerilor locale generale din 25 mai
2003 cu totalitatea atributelor electorale necesare (liste electorale,
invitaţii, buletine de vot, procese-verbale privind totalizarea
rezultatelor votării), la alin. "Serviciile editoriale" au fost aprobate
mijloace în sumă de 1154,9 mii lei. Conform dării de seamă, la 01.07.03,
în scopurile respective au fost finanţate cheltuieli în sumă de 1141,6
mii lei, pe cînd cheltuielile efective au constituit 1198,9 mii lei, sau
cu 44,0 mii lei mai mult, formînd datorii creditoare faţă de Î.S.
"Combinatul poligrafic" în mărime de 57,3 mii lei. Potrivit art.22 (f)
din Codul electoral, C.E.C. a asigurat consiliile electorale de
circumscripţie cu blanchetele nominalizate în mod centralizat, acestea
fiind achiziţionate în baza contractelor înregistrate la Agenţia
Naţională pentru Achiziţii Publice. Consiliile electorale de
circumscripţie, încălcînd art.28 (e) din Codul electoral, n-au verificat
listele electorale întocmite de către primării, astfel solicitînd de la
C.E.C. un număr mai mare de buletine de vot. La rîndul său, C.E.C. a
comandat buletine de vot cu rezervă. Reieşind din cele sus-menţionate,
pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale generale din anul
2003 (cu votările repetate) au fost comandate buletine de vot cu rezervă
de 436787 de exemplare, în sumă de 75,9 mii lei, fapt ce contravine
prevederilor Codului electoral. Totodată, s-a constatat şi un număr de
146480 buletine de vot, cu costul total de 24,5 mii lei, care nu sînt
confirmate prin procesele-verbale întocmite de consiliile electorale de
circumscripţie şi nici prin alte documente justificative privind
utilizarea lor. Ca rezultat, C.E.C. a admis cheltuieli suplimentare la
articolul respectiv în sumă de 100,4 mii lei.
Controlul asupra planificării şi utilizării mijloacelor destinate
pentru desfăşurarea alegerilor locale a stabilit că consiliile
electorale de circumscripţie au comis multiple încălcări şi abateri de
la cadrul legislativ.
Contrar prevederilor art.32 din Legea nr.847-XIII din 24.05.96 şi
Regulamentelor privind statutul, drepturile şi obligaţiunile
ordonatorilor de credite (executorilor de buget), aprobate prin ordinele
Ministerului Finanţelor nr.64 din 13.05.97 şi nr.109 din 02.12.02, la
devizele de cheltuieli ale Consiliilor electorale de circumscripţie
Ialoveni, Criuleni, Dubăsari, Străşeni, Anenii Noi lipsesc calculele
corespunzătoare. Devizul de cheltuieli al Consiliului electoral de
circumscripţie raională Ungheni a fost majorat neargumentat cu 14,2 mii
lei în urma planificării cheltuielilor pentru 76 de birouri electorale,
faţă de 69 de birouri care au activat în realitate. Au mai fost mărite
alocaţiile planificate pentru întreţinerea birourilor electorale: cu 20
3 mii lei - de către Consiliul electoral de circumscripţie raională
Hînceşti şi cu 4,5 mii lei - de către Consiliul electoral de
circumscripţie raională Basarabeasca, care au planificat cheltuieli
pentru acestea, însă, de fapt, funcţiile unora din ele au fost
îndeplinite de către consiliile electorale respective.
Conducerea Comisiei Electorale Centrale n-a întreprins măsurile
adecvate pentru executarea integrală a Hotărîrilor Curţii de Conturi,
inclusiv a pct.3 din Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 04.02.2000 -
privind recuperarea în termen de două luni a prejudiciului cauzat
statului în sumă de 4,8 mii lei; pct.2 din Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.67 din 10.07.01 care prevedea ca C.E.C., în conformitate cu art.22
(b) din Codul electoral, să înainteze Parlamentului propunerile cu
privire la oportunitatea introducerii unor modificări în art.21 (3) din
Codul electoral referitor la stabilirea plafonului de remunerare a
membrilor C.E.C. şi echivalarea lor cu rangurile respective ale
funcţionarilor publici. Ca urmare, s-a depistat repetarea unor încălcări
la planificarea şi utilizarea mijloacelor bugetare constatate de
controalele precedente ale Curţii de Conturi.
Darea de seamă despre îndeplinirea devizului de cheltuieli din
contul mijloacelor bugetare a fost generalizată în baza rapoartelor
financiare (forma specială) prezentate de consiliile electorale de
circumscripţie raională şi municipală, precum şi a datelor despre
utilizarea mijloacelor de aprovizionare centralizată prezentate de
C.E.C. În pofida atribuţiilor ce-i revin, C.E.C. n-a contribuit la
asigurarea unui control strict asupra utilizării mijloacelor de stat
conform destinaţiei şi a alocaţiilor prevăzute de deviz în limitele
aprobate, încălcînd în aşa mod prevederile art.26 din Codul electoral
şi pct.4.1.7 din Regulamentul nr.109 din 02.12.02.
Astfel, nerespectînd art.35 (3) din Legea nr.847-XIII din 24.05.96,
Clasificaţia bugetară şi pct.7 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa
contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul Ministerului
Finanţelor nr.85 din 09.10.96 (în continuare Instrucţiunea nr.85), cinci
consilii electorale de circumscripţie raională au utilizat contrar
destinaţiei mijloace în sumă de 24,8 mii lei, inclusiv Consiliile
electorale de circumscripţie: nr.11 Cimişlia - 13,1 mii lei, nr.18
Floreşti - 3,9 mii lei, nr.13 Donduşeni - 3,4 mii lei, Glodeni - 2,7 mii
lei, nr.31 Teleneşti - 1,5 mii lei şi nr.4 Anenii Noi - 0,2 mii lei.
Remunerarea muncii personalului încadrat în activitatea electorală
s-a efectuat cu comiterea multiplelor încălcări ale prevederilor legale.
Conducerea unor întreprinderi şi organizaţii a eliberat lucrătorilor
degrevaţi certificate incorecte despre salariul mediu, iar ordinele de
eliberare din serviciu în timpul alegerilor n-au fost executate.
Persoanele degrevate n-au prezentat extrasele din ordinele de la locul
de muncă permanent, cu confirmarea că persoana într-adevăr s-a aflat în
concediu electoral. Procesele-verbale au fost întocmite fără a fi
indicată perioada concretă de activitate a persoanelor degrevate. În
majoritatea cazurilor calculul salariului s-a efectuat în lipsa
tabelelor de evidenţă a utilizării timpului de muncă în perioada
activităţii organelor electorale, fapt ce contravine pct.166 din
Instrucţiunea nr.85. Ca rezultat, supraplăţile admise la remunerarea
muncii din mijloacele fondului electoral membrilor consiliului electoral
Ungheni în urma premierii neargumentate au alcătuit 18,1 mii lei, iar de
la determinarea majorată a salariului mediu membrilor Consiliilor
electorale de circumscripţie Rîşcani, Drochia, Ocniţa şi Edineţ au
constituit 4,0 mii lei; salariul achitat dublu unor membri degrevaţi
încadraţi în activitatea electorală a alcătuit 115,2 mii lei, inclusiv
Consiliilor electorale de circumscripţie nr.20 Hînceşti - 13,5 mii lei,
nr.11 Cimişlia - 12,2 mii lei, nr.5 Basarabeasca - 6,2 mii lei, Călăraşi
- 8,9 mii lei, Nisporeni - 6,0 mii lei, Anenii Noi - 5,9 mii lei, Orhei
- 17,3 mii lei, Criuleni - 1,4 mii lei, Ialoveni - 2,5 mii lei,
Şoldăneşti - 7,3 mii lei, nr.17 Făleşti - 5,0 mii lei, nr.2 Bălţi - 7,6
mii lei, nr.29 Soroca - 2,5 mii lei, nr.24 Ocniţa - 3,7 mii lei, nr.13
Donduşeni - 0,4 mii lei, nr.6 Briceni - 8,2 mii lei, nr.16 Edineţ - 3,1
mii lei, Cahul - 0,9 mii lei, Cantemir - 0,9 mii lei, nr.10 Căuşeni şi
nr.31 Ştefan Vodă - 1,7 mii lei.
Factorii de decizie ai C.E.C., Curţii Supreme de Justiţie,
Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel şi redacţiei ziarului "Moldova
Suverană", în perioada electorală, au achitat neîntemeiat salarii
funcţionarilor publici degrevaţi în sumă totală de 7,2 mii lei.
S-au depistat cazuri de calculare incorectă a impozitului pe venit,
ceea ce vine în contradicţie cu art.88 alin.1 din Codul fiscal
nr.1163-XIII din 24.04.97 şi a dus la micşorarea cu 1,3 mii lei a sumei
destinate transferării la buget, inclusiv Consiliile electorale de
circumscripţie Sîngerei - 0,7 mii lei şi nr.19 Glodeni - 0,6 mii lei.
Consiliile electorale de circumscripţie nr.2 Bălţi, nr.19 Glodeni şi
nr.27 Rîşcani, contrar prevederilor art.8 (1) din Legea bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 nr.1519-XV din 06.12.02, au
micşorat baza de calcul din salariul calculat în sumă de 20,2 mii lei,
necalculînd şi netransferînd contribuţii în bugetul asigurărilor sociale
de stat în mărime de 5,8 mii lei, iar Consiliul electoral de
circumscripţie Străşeni n-a transferat la bugetul asigurărilor sociale
de stat 2,8 mii lei.
Încălcînd art.6 (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat
pe anul 2003 nr.1519-XV din 06.12.02, la Consiliul electoral de
circumscripţie nr.19 Glodeni nu s-a reţinut şi, respectiv, nu s-a
transferat contribuţia individuală de asigurări sociale de stat
obligatorie în mărime de 1% din salariul calculat în sumă de 1,0 mii lei.
Atît factorii de decizie ai C.E.C., cît şi ai Consiliilor electorale
de circumscripţie nr.19 Glodeni, nr.24 Ocniţa, nr.6 Briceni, Dubăsari,
nr.32 Ştefan Vodă, nr.7 Cahul şi nr.8 Cantemir, nerespectînd pct.8 şi
pct.25 din Regulamentul cu privire la modul de delegare a salariaţilor
de la întreprinderile, instituţiile Republicii Moldova, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr.805 din 07.11.94 şi Hotărîrea Guvernului nr.836
din 24.06.02 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la detaşarea
angajaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din
Republica Moldova", au admis cazuri de achitări incorecte ale diurnei în
sumă de 2,0 mii lei.
De menţionat că C.E.C. n-a întreprins măsuri privind elaborarea şi
aprobarea unui regulament referitor la reglementarea evidenţei şi
trecerii la pierderi a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată,
procurate în timpul alegerilor, inclusiv a evidenţei contabile a
bunurilor materiale după alegeri. La planificarea cheltuielilor, care
sînt utilizate o perioadă relativ scurtă, n-a fost analizată necesitatea
efectuării acestora.
Nerespectînd art.15, 16 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din
04.04.95, Consiliile electorale de circumscripţie ale r.Soroca şi
mun.Bălţi au trecut neîntemeiat la cheltuieli, fără întocmirea
documentelor justificative, rechizite de birou în sumă totală de 9,7 mii
lei. Analogic s-au trecut la cheltuieli şi materialele în sumă de 8,1
mii lei, folosite la amenajarea localurilor pentru alegeri, procurate de
Consiliul electoral de circumscripţie nr.28 Sîngerei, fără a fi
întocmite documentele primare de bază.
Consiliul electoral de circumscripţie nr.28 Sîngerei, încălcînd
art.24 (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.1463-XV din
15.11.02, a procurat carburanţi în sumă de 19,0 mii lei, fără a încheia
contractele de achiziţie, neîntocmind şi neanexînd documentele primare
de strictă evidenţă cu rechizitele obligatorii ale furnizorului, anexînd
numai bonurile de casă.
Consiliul electoral de circumscripţie nr.34 Rezina, în lipsa
necesităţii, a procurat 400 litri de combustibil în sumă de 2,3 mii lei,
care, în baza dispoziţiei (nr.1 din 03.07.03) a preşedintelui raionului
Rezina, au fost repartizate Procuraturii şi Judecătoriei raionului
Rezina - a cîte 200 litri pentru fiecare.
Contrar ordinului Ministerului Transportului nr.177 din 21.05.90 "Cu
privire la aprobarea şi punerea în aplicare a normelor liniare de
trecere la cheltuieli a combustibilului", Consiliile electorale de
circumscripţie nr.20 Hînceşti, nr.2 Bălţi, nr.17 Făleşti şi nr.27
Rîşcani au trecut la cheltuieli cu 1048,2 litri (în sumă totală de 6,1
mii lei) mai mult decît prevedeau normele.
Evidenţa contabilă în majoritatea consiliilor electorale de
circumscripţie raională, inclusiv la Consiliile electorale de
circumscripţie nr.11 Cimişlia, nr.5 Basarabeasca, nr.10 Căuşeni, nr.32
Ştefan Vodă s-a ţinut contrar prevederilor art.5, 8, 14, 15, 16, 17 din
Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.95, Instrucţiunii nr.85, şi
anume: nu s-a dat nici o formulă contabilă, nu s-au întocmit registre
contabile şi cartea mare, mijloacele băneşti şi bunurile materiale n-au
fost înregistrate la intrări şi n-au fost trecute la cheltuieli, nu s-a
ţinut evidenţa decontărilor cu debitorii şi creditorii.
Încălcările şi neajunsurile depistate sînt o consecinţă a
nerespectării de către persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul
Comisiei Electorale Centrale (dl D.Nidelcu, dna V.Zolotariov) a unor
prevederi ale Codului electoral, Legii privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar, Legii contabilităţii şi altor acte legislative şi
normative în vigoare, în rezultatul cărora s-au depistat planificări
nejustificate, utilizări de mijloace bugetare contrar destinaţiei,
supraplăţi şi salarizări neîntemeiate, cheltuieli iraţionale, lipsa
evidenţei contabile în teritorii etc.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate în urma controlului, în baza art.25 şi 26 din Legea privind
Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.94,
hotărăşte:
1. Se menţionează prezenţa încălcărilor legislaţiei şi actelor
normative în vigoare la administrarea mijloacelor bugetare de către
persoanele cu funcţii de răspundere ale Comisiei Electorale Centrale (dl
D.Nidelcu şi dna V.Zolotariov).
2. Se atenţionează conducerea Comisiei Electorale Centrale asupra
neonorării unor prevederi ale Hotărîrilor Curţii de Conturi nr.7 din
04.02.2000 şi nr.67 din 10.07.01 şi se cere:
- elaborarea şi realizarea măsurilor eficiente de lichidare a
neajunsurilor şi lacunelor existente în activitatea C.E.C. şi
consiliilor electorale de circumscripţie;
- executarea necondiţionată şi integrală a cerinţelor hotărîrilor
Curţii de Conturi;
- aplicarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a
sancţiunilor disciplinare faţă de persoanele care au comis încălcări;
- justificarea calculelor la elaborarea devizelor de cheltuieli în
conformitate cu prevederile Legii nr.847-XIII din 24.05.96;
- asigurarea ţinerii evidenţei contabile în circumscripţiile
electorale şi consiliile electorale de circumscripţie potrivit actelor
legislative şi normative în vigoare;
- solicitarea prezentării extraselor din ordinele de la locurile de
muncă permanente ale persoanelor degrevate, cu confirmarea că persoanele
în cauză s-au aflat în concediul electoral;
- restabilirea sumei de 2,3 mii lei de la Consiliul electoral de
circumscripţie raională Rezina nr.34, costul a 400 litri de combustibil,
procurat şi distribuit Procuraturii şi Judecătoriei raionului Rezina;
- asigurarea calculării şi transferării integrale la bugetul
respectiv a impozitului pe venit în sumă de 1,3 mii lei, contribuţiilor
asigurărilor de stat obligatorii - de 8,6 mii lei şi cotelor obligatorii
în fondul de pensii în mărime de 1,0 mii lei; a mijloacelor financiare
în sumă de 2,0 mii lei plătite nelegitim la capitolul "Deplasări"; a
prejudiciului în mărime de 18,1 mii lei, cauzat statului în urma
premierii nejustificate a preşedintelui Consiliului electoral de
circumscripţie nr.23 Ungheni şi a membrilor comisiei;
3. Se cere de la C.E.C., Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul
Justiţiei şi redacţia ziarului "Moldova Suverană", să asigure în
conformitate cu legislaţia în vigoare, restabilirea la buget a sumelor
salariilor achitate neîntemeiat funcţionarilor publici degrevaţi în sumă
totală de 7,2 mii lei.
4. Se ia act că:
- Consiliul electoral de circumscripţie Şoldăneşti a efectuat
recalcularea salariilor în sumă de 3,3 mii lei;
- Consiliul electoral de circumscripţie Ungheni a restituit salariul
calculat dublu dlui R.Negru în sumă de 1,0 mii lei;
- Staţiunea balneară "Codru" S.R.L. a reţinut salariul achitat
dnelor A.Moscalu şi E.Steţco pentru perioada încadrării în alegerile
locale la Consiliul electoral de circumscripţie Călăraşi.
5. Se informează Ministerul Finanţelor despre rezultatele
controlului asupra activităţii Comisiei Electorale Centrale în perioada
anului 2002 - semestrul I al a.2003 şi se cere respectarea întocmai a
prevederilor Legii nr.847-XIII şi ale Codului electoral la planificarea
corectă şi oportună a cheltuielilor pentru desfăşurarea alegerilor;
excluderea practicii de justificare a cheltuielilor efectuiate de către
C.E.C în lipsa devizului de cheltuieli şi planului de finanţare
autorizat de minister.
6. Se informează Guvernul despre rezultatele controlului şi:
- se atenţionează asupra nerespectării Regulamentului privind
utilizarea mijloacelor fondului de rezervă al Guvernului;
- se propune înaintarea în Parlament, conform procedurii stabilite
pentru examinare, a iniţiativei în vederea oportunităţii introducerii
unor modificări în art.21 (3) din Codul electoral referitor la
stabilirea unei noi modalităţi de remunerare a muncii membrilor
degrevaţi ai C.E.C., care ar evita achitarea nelegitimă a salariului.
7. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţa Preşedintelui Republicii
Moldova şi Parlamentului.
8. Despre executarea cerinţelor pct.2 şi 3 din prezenta hotărîre se
va informa Curtea de Conturi în termen de o lună.
Preşedintele
Curţii de Conturi Vasile Pentelei
Chişinău, 28 octombrie 2003.
Nr.70.