Hotărîre nr.856 din 11.04.2017 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul orăşenesc Donduşeni, raionul Donduşeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în
Consiliul orăşenesc Donduşeni, raionul Donduşeni
nr. 856 din 11.04.2017
(în vigoare 11.04.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 190-200 art. 1129 din 16.06.2017
* * *
Consiliul orăşenesc Donduşeni, raionul Donduşeni, prin decizia nr.2/1 din 28 februarie 2017, a ridicat, în legătură cu intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare, mandatul consilierului Rotaru Semion ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
Ulterior, secretarul Consiliului orăşenesc Donduşeni, raionul Donduşeni, a transmis cererea de demisie a consilierului Ceremuş Marina aleasă pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", precum şi documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul orăşenesc Donduşeni le revin candidaţilor supleanţi Dudun Olga de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi Trifailă Vasile de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru". Listele au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 26 iunie 2015. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Rotaru Marian de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier, precum şi de certificatul de deces a candidatului supleant Natalscaia Larisa de pe lista aceluiaşi partid.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.d) şi lit.f), alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.18 lit.b), pct.25 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul orăşenesc Donduşeni atribuit Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
2. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Ceremuş Marina aleasă pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" în Consiliul orăşenesc Donduşeni.
3. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul orăşenesc Donduşeni, raionul Donduşeni, candidaţilor supleanţi Dudun Olga de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi Trifailă Vasile de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru".
4. Se preavizează consilierii Dudun Olga şi Trifailă Vasile asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.856. Chişinău, 11 aprilie 2017. | |