BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.9/1 din 05.03.2010 cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare Societatea pe acţiuni "Oldex" şi ale controlului tematic al tranzacţiilor efectuate cu valorile mobiliare emise de Societatea pe acţiuni "Uzina ABA-1"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.03.2010

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii participantului

profesionist la piaţa valorilor mobiliare Societatea pe acţiuni "Oldex"

şi ale controlului tematic al tranzacţiilor efectuate cu valorile

mobiliare emise de Societatea pe acţiuni "Uzina ABA-1"

nr. 9/1  din  05.03.2010

 (în vigoare 19.03.2010) 

Monitorul Oficial nr.37-38 art.148 din 19.03.2010

* * *

În temeiul ordonanţelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.50/16-O din 06.11.2009 şi nr.52/2-O din 19.11.2009, ordinelor preşedintelui C.N.P.F. nr.91 din 17.11.2009 şi nr.94 din 19.11.2009, s-a efectuat controlul complex al activităţii de brokeraj a participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare Societatea pe acţiuni "Oldex" pentru perioada 01.01.2007 – 31.10.2009 şi controlul tematic al tranzacţiilor efectuate cu valorile mobiliare emise de Societatea pe acţiuni "Uzina ABA-1" în perioada 01.01.2008 – 10.10.2009. În rezultatul efectuării controalelor nominalizate s-au constatat următoarele.

Societatea pe acţiuni "Oldex" (în continuare – S.A. "Oldex") a fost înregistrată în Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 02.10.1995. Sediul societăţii este amplasat pe adresa: mun.Chişinău, str.A.Mateevici, 46/1, fapt ce corespunde adresei juridice indicate în documentele de constituire.

În perioada supusă controlului S.A. "Oldex" şi-a desfăşurat activitatea în temeiul licenţei eliberate de C.N.P.F. nr.000054 din 27.01.2005, valabilă pînă la 27.01.2010. În conformitate cu Hotărîrea C.N.P.F. nr.2/9 din 16.01.20101, societatea a obţinut o nouă licenţă pentru dreptul de a desfăşura activitate de bază de brokeraj şi activitate conexă de consulting investiţional, cu termen de valabilitate pînă la 27.01.2015.

________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.8-10, art.26

S.A. "Oldex" dispune de 5 persoane care deţin atestate de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare, dintre care 3 persoane cu funcţii de răspundere şi 2 specialişti.

Conform datelor registrului contractelor de brokeraj, ţinut de către S.A. "Oldex" în perioada supusă controlului, aceasta a prestat servicii de brokeraj după cum urmează: în anul 2007 – 178 contracte; în anul 2008 – 305 contracte şi în anul 2009 – 251 contracte.

Structura tranzacţiilor bursiere după tipurile de tranzacţii efectuate cu participarea S.A. "Oldex" în perioada anilor 2007-2009 este reflectată în următorul tabel:

În rezultatul verificării a 596 de tranzacţii efectuate în perioada supusă controlului, s-a constatat că în cadrul a 23 tranzacţii de vînzare-cumpărare ordinele clienţilor nu au fost transmise spre executare la Bursa de Valori a Moldovei sub forma şi în ordinea în care au fost recepţionate, nerespectîndu-se prevederile pct.4.1 alin.(7), pct.9.2 lit.d) din Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.48/7 din 17.12.20022 (în continuare – Regulament) şi art.37.4 lit.e) din Regulile Bursei de Valori a Moldovei, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.62/14 din 26.12.20083.

________________

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.20-22, art.31

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.37-40, art.125

După primirea ordinelor de vînzare, a contractelor de transmitere în deţinere nominală şi a dispoziţiilor de transmitere a valorilor mobiliare în deţinere nominală S.A. "Oldex" a iniţiat cu întîrziere, în cadrul a 3 tranzacţii, procedura de transmitere a valorilor mobiliare în deţinere nominală, ca rezultat fiind încălcate prevederile pct.9.1 lit.c) din Regulament.

În cadrul a 8 tranzacţii S.A. "Oldex" a efectuat decontările cu clienţii-vînzători înainte de termen, nerespectînd prevederile pct.10.4 din Regulament şi art.51.3 din Regulile Bursei de Valori a Moldovei, conform cărora decontările tranzacţiilor la bursă pentru toate tranzacţiile bursiere se vor finaliza la "data decontării", care este momentul T+3.

În perioada supusă controlului S.A. "Oldex" a efectuat 9 tranzacţii cu acţiunile emise de "Uzina ABA-1" S.A., pentru care a perfectat contractele de servicii de brokeraj prin intermediul persoanelor terţe, fiind încălcate prevederile pct.4.1 alin.(1) şi alin.(12), pct.6.2 din Regulament.

Reieşind din explicaţiile persoanelor implicate în tranzacţiile bursiere, în unele cazuri, la efectuarea achitărilor cu vînzătorii de acţiuni S.A. "Oldex" n-a respectat Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19924 (în continuare – Norme). Contrar prevederilor pct.9 din Norme, numerarul spre decontare cu vînzătorii n-a fost eliberat din casa S.A. "Oldex", fiind eliberat în afara sediului acestuia. Eliberarea numerarului s-a efectuat prin dispoziţii de plată în care înscrierea privind suma primită, lei – în litere, bani – în cifre, nu s-a efectuat de către posesor, fiind încălcate prevederile pct.13, pct.14 şi pct.20 din Norme. Achitarea numerarului s-a efectuat anterior executării tranzacţiilor, dispoziţiile de plată fiind înregistrate în registrul de casă după realizarea efectivă a tranzacţiilor, prin ce nu s-au respectat prevederile pct.24 din Norme.

________________

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351

Procedura de transmitere a dreptului de proprietate în cadrul tranzacţiilor extrabursiere cu acţiunile emise de "Uzina ABA-1" S.A. s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Astfel, R.I. "Registrator-Centru" S.A. a admis transmiterea în deţinere nominală, fără înregistrarea tranzacţiei de moştenire, din numele soţului a 860 acţiuni înscrise pe contul soţiei, ca rezultat fiind încălcate prevederile art.24, art.26 alin.(1), alin.(2), alin.(3) alin.(5), art.37 alin.(3) lit.c) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"5 (în continuare – Legea nr.199-XIV din 18.11.1998), pct.2.1.13 lit.a) şi lit.b) din Regulamentul cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.15/1 din 16.03.20076.

________________

5 Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2008, nr.183-185, art.655

6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.51-53, art.199

Certificatele întocmite de R.I. "Registrator-Centru" S.A. pentru confirmarea numărului de acţiuni obţinute contra bonuri patrimoniale nu conţin data eliberării, numărul de înregistrare şi nu sînt înregistrate în registrul de evidenţă a corespondenţei de ieşire, nefiind respectate prevederile Regulilor circulaţiei documentelor, aprobate de "Registrator-Centru" S.A. (proces-verbal nr.5/2009 din 17.11.2009).

Conform explicaţiilor persoanelor implicate în tranzacţii, în perioada 25.06.2008 – 06.11.2009 au fost înstrăinate acţiunile acestora deţinute în "Uzina ABA-1" S.A. şi/sau acţiunile rudelor. În cadrul controlului s-a constatat că, contrar prevederilor art.56 alin.(5) din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni"7, lista acţionarilor "Uzina ABA-1" S.A. a fost utilizată în scopul achiziţionării acţiunilor societăţii. Utilizînd practici de manipulare, prevăzute la art.65 alin.(2) lit.i) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998, persoane necunoscute au expediat înştiinţări poştale acţionarilor "Uzina ABA-1" S.A. referitor la posibilitatea înstrăinării acţiunilor deţinute.

________________

7 Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1

Ca urmare, în perioada nominalizată, pe piaţa extrabursieră, 343 acţionari au înstrăinat, direct sau prin procură în cadrul tranzacţiilor de vînzare-cumpărare, 159633 acţiuni emise de "Uzina ABA-1" S.A. în valoare totală de 407913,90 lei. Preţul de procurare a acţiunilor a variat de la 2,40 pînă la 5,00 lei per acţiune.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.1. alin.(1), art.3, art.4 alin. (1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.n), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"8, art.1, art.66. lit.d), lit.g), art.67 alin.(1) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare", Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.48/7 din 17.12.2002, Regulamentul cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.15/1 din 16.03.2007, Regulamentului cu privire la modul de efectuare a controalelor activităţii participanţilor la piaţa valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/7 din 14.03.20029, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

________________

8 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126

9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.117-119, art.270

HOTĂRĂŞTE:

1. Se avertizează directorul Societăţii pe acţiuni "Oldex" despre necesitatea respectării necondiţionate a prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare.

2. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a persoanelor cu funcţii de răspundere ale Registratorului Independent "Registrator-Centru" S.A. conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

3. Se prescrie organelor de conducere ale Registratorului Independent "Registrator-Centru" S.A. respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare.

4. Se remite spre examinare Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei rezultatele controlului privind verificarea tranzacţiilor efectuate cu valorile mobiliare emise de Societatea pe acţiuni "Uzina ABA-1" în vederea constatării semnelor infracţionale în activitatea persoanelor implicate.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului valori mobiliare.

6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.