Hotărâri
Hotărîre nr.48/7 din 17.12.2002 cu privire la aprobarea actelor normative privind activitatea de brokeraj şi dealericat)
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la aprobarea actelor normative
privind activitatea de brokeraj şi dealer
Nr.48/7 din 17.12.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.20-22/31 din 14.02.2003
* * *
Abrogat: 04.12.2015
Hotărîrea CNPF nr.49/3 din 26.08.2015
În scopul aducerii cadrului normativ, ce ţine de reglementarea
activităţii de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, în
concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare,
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi
de dealer pe piaţa valorilor mobiliare (Anexa nr.1).
2. Se aprobă Contractul-tip de servicii de brokeraj (Anexa nr.2).
3. Se aprobă Ordinul-tip (Anexa nr.3).
4. Se abrogă:
- Hotărîrea Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare
nr.20/2 din 10.08.1995 pentru aprobarea Regulamentului provizoriu cu
privire la brokeri (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996,
nr.5-6, art.6);
- Instrucţiunea provizorie cu privire la modul de recepţionare a
ordinelor pentru vînzarea hîrtiilor de valoare la bursa de valori,
aprobată de Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare la
16.06.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.13,
art.15).
5. Participanţii la piaţa valorilor mobiliare, în termen de o lună
de la intrarea în vigoare a prezentei Hotărîri, urmează să-şi aducă
activitatea în conformitate cu prevederile acesteia.
PREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE
A VALORILOR MOBILIARE Ion ROBU
Chişinău, 17 decembrie 2002.
Nr.48/7.
Anexa nr.1
la Hotărîrea Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare
nr.48/7 din 17.12.2002
Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj
şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare
1. Dispoziţii generale
1.1. Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer
pe piaţa valorilor mobiliare (în continuare - Regulamentul) este aprobat
în baza Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Legii privind
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi altor acte legislative şi
normative care reglementează activitatea pe piaţa valorilor mobiliare.
1.2. Normele prezentului Regulament se extind asupra activităţii
participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, care deţin
licenţe pentru activitatea de brokeraj şi/ sau de dealer, eliberate de
către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în continuare - Comisia
Naţională).
1.3. Regulamentul stabileşte cerinţe generale faţă de activitatea de
brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, reguli de
desfăşurare şi restricţii asupra acestor activităţi, cerinţe faţă de
contractul de servicii de brokeraj, responsabilitatea pentru
nerespectarea normelor stabilite în conformitate cu actele legislative
şi normative în vigoare.
1.4. În sensul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai
jos au următoarele semnificaţii:
activitate de brokeraj - activitatea de vînzare-cumpărare a
valorilor mobiliare, desfăşurată de broker în calitate de mandatar sau
comisionar, ce activează în baza contractului de mandat sau de comision,
precum şi în baza procurii pentru efectuarea tranzacţiilor menţionate,
în cazul în care contractul nu stipulează împuternicirile mandatarului
sau ale comisionarului;
activitate de dealer - activitatea de cumpărare a valorilor
mobiliare, în nume şi din cont propriu, pentru vînzarea lor ulterioară
în scopul obţinerii de profit;
agent de bursă - persoana fizică, angajat al brokerului sau
dealerului, care dispune de certificate de calificare pentru dreptul de
a efectua operaţiuni cu valori mobiliare, eliberate de Comisia Naţională
şi bursa de valori şi care a primit autorizaţia bursei de valori pentru
a desfăşura activităţi legate de tranzacţiile cu valori mobiliare în
cadrul bursei de valori;
agent de decontare - participantul Depozitarului Naţional de Valori
Mobiliare (depozitarului fondului, băncii-custode), care, în
conformitate cu regulile Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare,
efectuează decontarea tranzacţiei, executate la bursa de valori de un
alt participant al acestuia, în interesul clientului primului
participant (fondului de investiţii sau altui investitor instituţional);
broker - persoana juridică, participant profesionist la piaţa
valorilor mobiliare, care, în baza licenţei eliberate de Comisia
Naţională, desfăşoară activitatea de brokeraj;
contract-tip - model de contract stabilit de către Comisia Naţională
pentru serviciile de bază prestate participanţilor la piaţa valorilor
mobiliare. Condiţiile acestui contract sînt obligatorii pentru părţile
contractante şi pot fi completate cu alte clauze care nu contravin
normelor stabilite;
comisionar - persoana care se obligă prin contractul de comision ca
din însărcinarea celeilalte părţi (comitent) să încheie, în schimbul
unei remuneraţii, o convenţie sau mai multe convenţii în numele său, dar
pe contul comitentului;
dealer - persoana juridică, participant profesionist la piaţa
valorilor mobiliare, care, în baza licenţei eliberate de Comisia
Naţională, desfăşoară activitatea de dealer;
deţinător nominal de valori mobiliare - participant profesionist la
piaţa valorilor mobiliare, care deţine, în numele său, valori mobiliare
din însărcinarea proprietarilor de valori mobiliare sau a altor
deţinători nominali, nefiind proprietar al valorilor mobiliare
respective;
insider al emitentului - persoanele care corespund unei dintre
următoarele categorii:
a) persoanele cu funcţii de răspundere ale emitentului, inclusiv
membrii consiliului de observatori, consiliului de directori,
comitetului de conducere, comisiei de revizie şi ai altor organe de
conducere;
b) persoanele care deţin poziţia de control;
c) persoanele care au acces la informaţia confidenţială în virtutea
funcţiei deţinute, a condiţiilor contractului sau în urma delegării
dreptului respectiv din partea emitentului ori a altui insider al
acestuia;
d) persoanele fizice care în decursul ultimelor şase luni în oricare
mod cad sub incidenţa prevederilor lit. a), b) sau c);
e) persoanele fizice afiliate persoanelor specificate la lit.a)-d);
mandatar - persoana care se obligă prin contractul de mandat de a
efectua anumite acte juridice în numele şi pe contul celeilalte părţi
(mandant);
ordin - indicaţia cu privire la oferta /cererea de vînzare -
cumpărare a valorilor mobiliare, perfectată în conformitate cu cerinţele
prezentului Regulament;
reprezentant al clientului - persoana care, în conformitate cu
legislaţia civilă, reprezintă clientul. Dacă contractul de servicii de
brokeraj prevede delegarea către broker a împuternicirilor de semnare a
dispoziţiilor de transmitere, inclusiv pe numele brokerului, el va fi
reprezentant al clientului.
[Pct.1.4 modificat prin Hot.CNVM nr.18/6 din 28.03.06, în vigoare 07.04.06]
2. Cerinţe generale pentru desfăşurarea activităţii de brokeraj
şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare
2.1. La desfăşurarea activităţii profesioniste cu valori mobiliare,
brokerul şi dealerul sînt obligaţi:
(1) să execute conştiincios obligaţiunile reieşite din tranzacţiile
efectuate şi alte obligaţiuni legate nemijlocit de desfăşurarea
activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare;
(2) să nu admită manipularea preţurilor pe piaţa valorilor mobiliare
şi influenţarea clienţilor şi a altor participanţi ai pieţei valorilor
mobiliare în scopul efectuării tranzacţiilor cu valori mobiliare,
prezentînd informaţii premeditat eronate despre valorile mobiliare,
emitentul valorilor mobiliare, preţurile la valorile mobiliare;
(3) să dezvăluie informaţia privind operaţiunile sale cu valori
mobiliare în conformitate cu actele legislative şi normative ce ţin de
piaţa valorilor mobiliare;
(4) să întreprindă toate măsurile rezonabile pentru evidenţa şi
păstrarea adecvată, asigurarea securităţii mijloacelor băneşti şi a
valorilor mobiliare;
(5) să aprobe proceduri interne şi reguli de ţinere a registrelor de
evidenţă şi întocmire a dărilor de seamă interne în corespundere cu
cerinţele actelor normative;
(6) să nu accepte ordine ce ar duce la situaţia cînd
brokerul/dealerul apare concomitent ca reprezentant al cumpărătorului şi
al vînzătorului, cu excepţia cazurilor cînd aceasta este permis expres
de contractul de servicii de brokeraj.
[Pct.2.1 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
3. Activitatea de brokeraj şi de dealer
pe piaţa valorilor mobiliare
3.1. În cadrul desfăşurării activităţii de brokeraj pe piaţa
valorilor mobiliare, brokerul exercită următoarele acţiuni:
(1) încheie contracte de servicii de brokeraj şi primeşte ordine de
la clienţi în scopul efectuării tranzacţiilor cu valori mobiliare;
(2) atrage mijloacele financiare ale clienţilor în scopul efectuării
din contul clienţilor a tranzacţiilor cu valori mobiliare;
(3) păstrează, asigură securitatea şi ţine evidenţa separată a
mijloacelor băneşti ale clienţilor săi, destinate investirii în valori
mobiliare sau primite de la realizarea valorilor mobiliare;
(4) furnizează clienţilor săi informaţii asupra pieţei valorilor
mobiliare, precum şi asupra tranzacţiilor efectuate în numele acestora
la recepţionarea unui ordin, informează clienţii despre ultimul preţ de
piaţă la valorile mobiliare ce constituie obiectul ordinului;
(5) poate îndeplini funcţia de deţinător nominal al valorilor
mobiliare;
(6) poate finanţa operaţiunile clienţilor în modul stabilit de
Comisia Naţională, iar pentru bănci şi alte instituţii financiare - şi
de către Banca Naţională a Moldovei;
(7) poate cumula activitatea de brokeraj în calitate de activitate
de bază pe piaţa valorilor mobiliare numai cu activitatea de dealer,
underwriting, consulting investiţional şi de administrare a
investiţiilor în conformitate cu actele normative în vigoare;
(8) poate antrena în procesul de decontări la bursa de valori
agentul de decontare.
[Pct.3.1 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
3.2. În cadrul desfăşurării activităţii de dealer pe piaţa valorilor
mobiliare, dealerul poate cumula activitatea de dealer în calitate de
activitate de bază pe piaţa valorilor mobiliare numai cu activitatea de
brokeraj, underwriting, consulting investiţional şi de administrare a
investiţiilor în conformitate cu actele normative în vigoare.
4. Regulile de desfăşurare a activităţii de brokeraj
şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare
4.1. Brokerul este obligat:
(1) să aducă cu bună-credinţă la cunoştinţa clienţilor toată
informaţia necesară, ce ţine de efectele juridice ale încheierii şi
executării contractului de servicii de brokeraj, ordinelor şi ale
efectuării tranzacţiilor prin intermediul brokerului, inclusiv să nu
recomande clientului tranzacţia, fără a lua măsuri rezonabile pentru ca
clientul să înţeleagă caracterul riscului asumat în legătură cu
efectuarea ei;
(2) să prezinte clientului dările de seamă în modul şi în termenele
prevăzute de prezentul Regulament şi de contractul de servicii de
brokeraj;
(3) să se asigure cu privire la capacitatea clientului de a
îndeplini obligaţiile ce apar ca urmare a efectuării tranzacţiilor;
(4) să execute de sine stătător ordinele clienţilor, cu excepţia
cazului cînd ordinele de efectuare a tranzacţiilor sînt transmise altui
broker, dacă aceasta se prevede în contractul de servicii de brokeraj,
sau brokerul acţionează în cazul apariţiei unei situaţii excepţionale
întru apărarea intereselor clientului său cu înştiinţarea prealabilă a
acestuia;
(5) să execute obligaţiunile pe contractele de servicii de brokeraj
încheiate cu clienţii, acţionînd conştiincios şi exclusiv în interesele
clienţilor;
(6) să îndeplinească ordinele clienţilor în ordinea primirii lor,
luînd în consideraţie condiţiile esenţiale indicate de clienţi;
(7) să înceapă executarea ordinelor imediat după recepţionarea lor;
(8) să execute tranzacţiile de vînzare-cumpărare a valorilor
mobiliare din ordinul clientului în mod prioritar în raport cu
tranzacţiile din contul său propriu, inclusiv în cazurile cînd brokerul
activează prin reprezentant, din ordinul sau din contul persoanei cu
care se află în relaţii de control, sau din ordinul sau din contul unui
angajat al brokerului;
(9) să comunice în scris clientului despre apariţia conflictelor de
interese, inclusiv a celor ce ţin de desfăşurarea de către broker a
activităţii de dealer, şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru
soluţionarea lor în interesul clientului;
(10) să execute toate acţiunile necesare pentru asigurarea
efectuării în termen a decontărilor cu mijloace băneşti şi a
transmiterii valorilor mobiliare;
(11) să nu folosească în mod impropriu mijloacele băneşti şi
valorile mobiliare ale clientului;
(12) să păstreze secretul comercial referitor la toate tranzacţiile
clienţilor şi să nu permită accesul la această informaţie a unor
persoane terţe, cu excepţia informaţiei prevăzute de prezentul
Regulament sau alte acte normative în vigoare;
(13) să execute condiţiile contractului de servicii de brokeraj.
4.2. Mărimea comisionului şi altor încasări şi plăţi posibile în
legătură cu efectuarea tranzacţiilor se va indica în ordine.
[Pct.4.2 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
4.3. La desfăşurarea activităţii de dealer pe piaţa valorilor
mobiliare dealerul este obligat:
(1) să îndeplinească conştiincios obligaţiunile ce ţin de
tranzacţiile de vînzare-cumpărare efectuate de către dînsul;
(2) să execute toate acţiunile necesare pentru asigurarea efectuării
în termen a decontărilor cu mijloace băneşti şi a transmiterii valorilor
mobiliare;
(3) să efectueze acţiuni şi tranzacţii în conformitate cu
prevederile prezentului Regulament şi actelor normative în vigoare.
5. Restricţii ale activităţii de brokeraj
5.1. Brokerul nu este în drept să execute următoarele acţiuni şi
tranzacţii:
(1) să presteze servicii şi să atragă cu titlu oneros mijloacele
financiare ale persoanelor fizice şi juridice, ce nu se referă la
desfăşurarea activităţii de brokeraj şi a altor activităţi cumulate în
conformitate cu actele normative în vigoare. Prezenta restricţie nu se
aplică asupra instituţiilor financiare;
(2) să recomande clientului şi să contribuie la efectuarea
tranzacţiilor cu valori mobiliare în volum şi/ sau la preţ exagerat, în
scopul de a-şi mări comisionul;
(3) să folosească mijloacele băneşti disponibile de pe contul
clientului, dacă contractul de servicii de brokeraj nu prevede altfel;
(4) să împrumute valori mobiliare de la client;
(5) să împrumute mijloace băneşti de la client, cu excepţia
brokerilor - instituţii financiare, în procesul exercitării activităţii
sale de bază;
(6) să execute un ordin, în cazul în care dispune de informaţii, că
clientul iniţiază efectuarea tranzacţiei cu valori mobiliare cu
încălcarea prevederilor legislaţiei;
(7) să efectueze la bursa de valori operaţiuni cu valorile
mobiliare în nume şi din cont propriu, fără a deţine licenţă pentru
activitatea de dealer;
(8) să efectueze alte operaţii financiare şi tranzacţii care
contravin legislaţiei în vigoare.
(9) să execute un ordin, obiect al căruia sînt valorile mobiliare
emise de către emitentul-bancă, fără permisiunea scrisă a Băncii
Naţionale a Moldovei privind achiziţionarea unei cote mai mari de 5%
(25%, 33%, 50 %) din capitalul băncii.
[Pct.5.1 modificat prin Hot.CNVM nr.18/6 din 28.03.06, în vigoare 07.04.06]
[Pct.5.1 completat prin Hot.CNVM nr.13/5 din 17.03.05, în vigoare 01.04.05]
[Pct.5.1 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
6. Contractul de servicii de brokeraj
6.1. Drepturile şi obligaţiile brokerului şi clientului sînt
stabilite de prezentul Regulament şi de contractul de servicii de
brokeraj. Contractul de servicii de brokeraj se întocmeşte în
corespundere cu contractul-tip de servicii de brokeraj. Prevederile
contractului de servicii de brokeraj, care contravin contractului-tip de
servicii de brokeraj, sînt nule.
6.2. Contractul de servicii de brokeraj este confidenţial, dacă în
el nu se prevede altfel. Confidenţialitatea contractului de servicii de
brokeraj nu scuteşte brokerul de obligaţia de a furniza informaţia
cerută de Comisia Naţională şi alte organe împuternicite în ordinea şi
volumul stabilit de legislaţia în vigoare.
6.3. La încheierea contractului de servicii de brokeraj, brokerul
este obligat să verifice identitatea clientului, capacitatea de
exerciţiu a clientului, precum şi corespunderea semnăturii lui celei din
documentele de identitate. În cazul în care contractul de servicii de
brokeraj este semnat de reprezentantul clientului, brokerul verifică
împuternicirile acestuia.
6.4. Împuternicirile reprezentantului se confirmă:
(1) prin procura eliberată pe numele lui;
(2) în cazul persoanelor, declarate incapabile în modul stabilit de
legislaţie - prin extrasul din hotărîrea judecăţii cu privire la
declararea persoanei incapabile şi cu privire la desemnarea tutelei;
(3) în cazul minorilor care nu au atins vîrsta de 16 ani - prin
înscrierea din documentele de identitate ale părinţilor (adoptanţilor)
sau adeverinţa de naştere.
6.5. Procură nu se cere de la conducătorii persoanelor juridice,
care, conform statutului, sînt în drept să acţioneze din numele acestei
persoane juridice. În asemenea cazuri pot fi solicitate documentele care
autentifică funcţia de răspundere a conducătorilor indicaţi. Dacă
persoana juridică este condusă de un organ colegial, brokerul poate cere
hotărîrea cu privire la alegerea persoanelor cu funcţii de răspundere şi
repartizarea între ele a obligaţiunilor.
6.6. În cazul cînd în calitate de reprezentant al clientului este o
persoană juridică, brokerul este obligat să facă cunoştinţă cu statutul
persoanei juridice şi să verifice dacă acţiunile care se efectuează
corespund drepturilor acordate persoanei juridice de statutul său.
6.7. În contractul de servicii de brokeraj se va indica dacă
brokerul:
(1) este mandatar sau comisionar pentru clientul său;
(2) activează sau nu în calitate de deţinător nominal pentru
clientul său.
6.8. Prin contractul de servicii de brokeraj clientul poate acorda
brokerului împuternicirea de a întreprinde toate acţiunile legate de
transmiterea valorilor mobiliare în deţinere nominală acestuia sau unei
persoane terţe - depozitar, dacă aceasta este necesar pentru efectuarea
tranzacţiei sau este prevăzut prin contract.
6.9. În cazul cînd brokerul are în deţinere nominală valorile
mobiliare ale clientului său şi efectuează tranzacţii prin intermediul
bursei de valori, el are calitatea de comisionar pentru clientul său.
6.10. La încheierea contractului de servicii de brokeraj, brokerul
va asigura deschiderea unui cont de brokeraj pentru clientul respectiv
în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.
6.11. Ordinul este parte componentă a contractului de servicii de
brokeraj.
6.12. Brokerul poartă responsabilitate pentru livrarea valorilor
mobiliare admise spre tranzacţionare în cadrul bursei de valori şi va
garanta că persoana semnatară este posesor real, înregistrat în registru
sau reprezentantul acestuia, în capacitate de exerciţiu, are
împuternicirile respective, era competentă să semneze, semnăturile din
actele semnate de aceasta sînt autentice şi că registratorul nu are
temei juridic să refuze înregistrarea transferului valorilor mobiliare.
[Pct.6.12 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
6.13. În cazul cînd contractul de servicii de brokeraj prevede
relaţii de mandat, el poate fi reziliat de oricare dintre părţi. În
cazul cînd contractul de servicii de brokeraj prevede relaţii de
comision, el poate fi reziliat de client în orice moment şi de broker în
cazurile prevăzute de contract sau de actele normative în vigoare.
7. Drepturile şi obligaţiunile brokerului şi clientului
7.1. Prin semnarea contractului de servicii de brokeraj, brokerul
obţine următoarele drepturi:
(1) să respingă executarea unui ordin, în cazul în care acesta nu
întruneşte toate condiţiile normelor stabilite de actele normative ce
ţin de piaţa valorilor mobiliare, sau nu are un suport obiectiv de
mijloace băneşti sau valori mobiliare;
(2) să solicite de la clienţii săi informaţii referitor la scopurile
investiţionale ale acestora, care pot ajuta la executarea corectă şi
oportună a obligaţiilor faţă de clienţi;
(3) să execute parţial ordinul clientului, în cazul în care el nu
este condiţionat conform principiului "vînd / cumpăr totul sau nimic";
(4) să perceapă de la client costul operaţiilor cu valori mobiliare,
care include taxa de stat, taxa bursieră, serviciile depozitarului,
registratorului independent, brokerului şi alte cheltuieli, necesare la
efectuarea operaţiei;
(5) să crediteze operaţiile efectuate de client în limitele şi
condiţiile stabilite de actele normative în vigoare;
(6) să recurgă la serviciile unui agent de decontare, în cazul în
care execută un ordin din contul unui fond de investiţii, în
corespundere cu regulile Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare;
(7) să ceară de la client compensarea prejudiciului, cauzat din vina
acestuia;
(8) să renunţe la executarea clauzei contractului de servicii de
brokeraj care îi acordă împuterniciri de mandatar;
(9) să renunţe, în modul prevăzut de legislaţie, la executarea
clauzei contractului de servicii de brokeraj care îi acordă
împuterniciri de comisionar numai dacă aceasta este prevăzut în
prevederile suplimentare ale contractului de servicii de brokeraj şi în
cazurile stipulate în legislaţie;
(10) să exercite calitatea de deţinător nominal pentru valorile
mobiliare ale clientului său, dacă aceasta este necesar pentru
efectuarea tranzacţiei sau este prevăzut de contractul de servicii de
brokeraj;
(11) să exercite, în conformitate cu ordinul clientului, acţiunile
legate de transmiterea valorilor mobiliare în deţinere nominală
brokerului sau unei persoane terţe - depozitarului, dacă aceasta este
necesar pentru efectuarea tranzacţiei sau este prevăzut de contractul de
servicii de brokeraj;
(12) să exercite acţiuni cu caracter corporativ (reprezentarea
intereselor acţionarilor în cadrul adunării generale a acţionarilor,
solicitarea informaţiei referitor la starea financiară a emitentului,
etc.), dacă aceasta este prevăzut de contractul de servicii de brokeraj;
(13) alte drepturi ale brokerului care reies din prevederile
suplimentare ale contractului de servicii de brokeraj.
[Pct.7.1 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
7.2. Prin semnarea contractului de servicii de brokeraj, brokerul se
obligă:
(1) să respingă executarea unui ordin de la client, în cazul cînd
cunoaşte circumstanţe care nu-i permit clientului să efectueze
tranzacţii în condiţii legale;
(2) să efectueze tranzacţii cu valori mobiliare în interesul şi din
contul clientului;
(3) să nu încurajeze tranzacţionarea excesivă în contul clientului,
în scopul majorării încasărilor provenite din comisioane sau alte
venituri generate de această activitate;
(4) să nu recomande clientului cumpărarea, vînzarea sau schimbarea
nici unei din valorile mobiliare decît în cazul în care posedă licenţă
pentru activitatea de consulting investiţional şi în urma efectuării
unor analize profunde asupra emitentului şi a pieţei valorilor
mobiliare, avînd o bază rezonabilă să aprecieze că tranzacţia este
potrivită pentru client;
(5) să anunţe clienţii în scris că recomandările ce conţin estimări
privind modificările probabile ale preţurilor la anumite valori
mobiliare sau alte estimări privind evoluţia pieţei de capital sînt doar
prognoze;
(6) să furnizeze clientului doar informaţii certe, corecte şi
suficiente asupra pieţei bursiere, precum şi asupra tranzacţiilor
efectuate în numele acestuia în cadrul bursei de valori, la
recepţionarea unui ordin să informeze clientul despre preţul curent de
piaţă la valorile mobiliare ce constituie obiectul ordinului;
(7) să solicite informaţii referitoare la calitatea de insider al
clientului în raport cu emitentul valorilor mobiliare tranzacţionate;
(8) să nu efectueze tranzacţii din contul clientului pentru care nu
a recepţionat un ordin din partea clientului, întocmit în modul stabilit
de prezentul Regulament;
(9) să execute ordinele clientului întocmai, prompt şi la cele mai
bune condiţii existente pe piaţă;
(10) să execute ordinele clientului cu prioritate faţă de cele în
cont propriu;
(11) după efectuarea tranzacţiei, să transmită imediat sau în alt
termen indicat de client în contractul de servicii de brokeraj
clientului confirmări scrise cu prezentarea detaliilor aferente privind
tranzacţia efectuată;
(12) să asigure procesarea decontărilor la bursa de valori în
termenii stabiliţi şi să transmită clientului documentul ce confirmă
dreptul lui de proprietate asupra valorilor mobiliare - pentru
cumpărător sau mijloacelor băneşti - pentru vînzător, obţinute în urma
executării ordinului;
(13) să manifeste o înaltă exigenţă la păstrarea mijloacelor băneşti
şi valorilor mobiliare ale clientului şi să răspundă deplin pentru ele
pînă la momentul efectuării decontărilor în cadrul tranzacţiei executate
sau pînă cînd acestea vor fi rambursate clientului;
(14) să restituie clientului soldul mijloacelor băneşti, transmise
brokerului şi destinate executării ordinului modificat sau anulat, în
termen de o zi bancară din ziua primii cererii respective, dacă
contractul de servicii de brokeraj nu prevede altfel;
(15) să nu folosească în mod impropriu mijloacele băneşti şi
valorile mobiliare ale clientului;
(16) să prezinte trimestrial clientului darea de seamă privind
situaţia contului de brokeraj, dacă contractul de servicii de brokeraj
nu prevede altfel;
(17) să păstreze strict confidenţialitatea informaţiilor referitoare
la activitatea pe care o desfăşoară în numele clientului său, dacă
contractul de servicii de brokeraj nu prevede altfel;
(18) să compenseze prejudiciul cauzat clientului prin neexecutarea,
executarea neadecvată a ordinelor sau prin inducerea clientului în
eroare;
(19) să execute ordinele clienţilor personal, fiind în drept să
delege executarea lor altor brokeri numai cu acordul clientului, în
cazurile prevăzute de prezentul Regulament;
(20) alte obligaţiuni ale brokerului care reies din prevederile
suplimentare ale contractului de servicii de brokeraj.
[Pct.7.2 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
7.3. În cazul, în care brokerul are anumite interese ce nu-i permit
să execute ordinul clientului în condiţiile cele mai avantajoase pentru
acesta, el trebuie să informeze în scris clientul despre existenţa unor
asemenea interese.
7.4. Prin semnarea contractului de servicii de brokeraj, clientul
obţine următoarele drepturi:
(1) să dea brokerului ordine pentru efectuarea tranzacţiilor de
cumpărare sau vînzare a valorilor mobiliare în condiţiile contractului
de servicii de brokeraj, prezentului Regulament şi altor acte normative
în vigoare;
(2) să modifice sau să anuleze complet sau parţial ordinul
neexecutat de broker, în modul stabilit de contractul de servicii de
brokeraj;
(3) să ceară restituirea soldului mijloacelor băneşti transmise
brokerului şi destinate executării ordinului modificat sau anulat în
termen de o zi bancară din momentul primirii cererii, dacă contractul de
servicii de brokeraj nu prevede altfel;
(4) să conteste acţiunile brokerului în cazurile în care acestea
contravin prevederilor contractului de servicii de brokeraj sau
ordinelor date pe baze legale de client;
(5) să ceară de la broker compensarea prejudiciilor, cauzate prin
neexecutarea sau executarea neadecvată de către acesta a ordinelor sau
prin inducerea clientului în eroare;
(6) să renunţe la executarea contractului de servicii brokeraj în
modul stabilit de legislaţie sau contractul de servicii de brokeraj;
(7) alte drepturi ale clientului, care reies din prevederile
suplimentare ale contractului de servicii de brokeraj.
[Pct.7.4 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
7.5. Prin semnarea contractului de servicii de brokeraj, clientul se
obligă:
(1) să transfere, în modul stabilit de prezentul Regulament,
contractul de servicii de brokeraj şi alte acte normative, pe contul
brokerului mijloacele băneşti necesare pentru executarea ordinului de
cumpărare;
(2) să prezinte brokerului, în modul stabilit de prezentul
Regulament, contractul de servicii de brokeraj şi alte acte normative,
în cazul cînd brokerul exercită funcţia de deţinător nominal al
valorilor mobiliare, dispoziţia de transmitere în deţinere nominală
pentru valorile mobiliare respective pe numele brokerului;
(3) să semneze, în termenii stabiliţi de actele normative în
vigoare, toate documentele ce ţin de procesarea decontărilor în cadrul
tranzacţiei efectuate;
(4) să achite serviciile brokerului, alte servicii şi taxe aferente
executării ordinelor clientului în conformitate cu actele normative în
vigoare şi prevederile contractului de servicii de brokeraj;
(5) să compenseze prejudiciile cauzate brokerului din vina sa;
(6) să furnizeze brokerului doar informaţii certe, corecte şi
suficiente privind datele necesare pentru perfectarea şi executarea
tranzacţiilor ce constituie obiectul ordinului;
(7) să confirme brokerului calitatea de insider în raport cu
emitentul valorilor mobiliare tranzacţionate;
(8) alte obligaţiuni ale clientului, care reies din prevederile
suplimentare ale contractului de servicii de brokeraj.
[Pct.7.5 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
8. Modul de recepţionare a ordinelor
8.1. Ordinul este prezentat brokerului în scris, prin fax, în formă
electronică, prin telefon sau în altă formă stabilită de contractul de
servicii de brokeraj.
8.2. Brokerul poate recepţiona ordine telefonice în cazurile cînd
sînt întrunite următoarele condiţii:
(1) oficiul brokerului este dotat cu tehnica necesară, care permite
înregistrarea convorbirilor telefonice;
(2) apelul telefonic în cadrul căruia este recepţionat ordinul este
făcut din oficiul brokerului cu condiţia înregistrării convorbirii;
(3) convorbirea este confirmată prin extrasul primit de la
operatorul care prestează servicii de telecomunicaţii, numerele apelate
vor corespunde celor indicate în contractul de servicii de brokeraj şi
durata convorbirii înregistrate va corespunde duratei convorbirii
confirmate prin extrasul primit;
(4) extrasele de la operatorul care prestează servicii de
telecomunicaţii şi înregistrările respective ale convorbirilor vor fi
păstrate conform prevederilor prezentului Regulament.
8.3. Brokerul, pînă la acceptarea ordinelor de vînzare a valorilor
mobiliare, este obligat să verifice drepturile de proprietate a
clientului asupra valorilor mobiliare incluse în ordin.
Brokerul, pînă la acceptarea ordinului de achiziţionare a acţiunilor
emitentului - bancă, va verifica dacă în urma tranzacţiei clientul va
deţine / nu va deţine mai mult de 5% (25%, 33%, 50%) din capitalul
emitentului, precum şi existenţa permisiunii scrise a Băncii Naţionale a
Moldovei conform prevederilor art.15 al Legii instituţiilor.
[Pct.8.3 modificat prin Hot.CNVM nr.18/6 din 28.03.06, în vigoare 07.04.06]
[Pct.8.3 completat prin Hot.CNVM nr.13/5 din 17.03.05, în vigoare 01.04.05]
8.4. Acceptarea ordinului de la o persoană este posibilă numai în
cazul existenţei unui contract de servicii de brokeraj încheiat cu
persoana respectivă.
8.5. În cazul cînd nu există circumstanţe prevăzute de actele
normative în vigoare ce împiedică acceptarea ordinului, brokerul este
obligat să-l accepte.
8.6. Acceptarea ordinului se exprimă prin semnarea acestuia de către
client şi broker.
8.7. În cazul prezentării ordinului prin fax, telefon sau în formă
electronică, dacă este imposibilă semnarea lui în original de către
client, ordinul va fi semnat unilateral de către broker cu anexarea
faxului sau a documentului electronic. Confirmarea ordinelor telefonice
se va efectua conform cerinţelor prezentului Regulament.
Responsabilitatea pentru executarea ordinelor perfectate în acest mod
aparţine brokerului.
8.8. În textul ordinului va fi indicată expres mărimea unică a
comisionului (ca valoare procentuală de la volumul tranzacţiei sau ca o
sumă fixată), în limitele indicate în contractul de servicii de brokeraj.
8.9. Pentru a executa ordinul pentru tranzacţiile cu valori
mobiliare, brokerul este obligat să organizeze verificarea la
registrator sau la deţinătorul nominal a autenticităţii datelor cu
privire la valorile mobiliare ce aparţin clientului.
8.10. În cazul executării ordinului pentru efectuarea tranzacţiilor
în bază de mandat, brokerul imediat va depune la registrator o cerere în
scris de blocare a valorilor mobiliare ce sînt obiectul ordinului de
vînzare a valorilor mobiliare. Temei pentru depunerea cererii de blocare
de către broker poate servi numai ordinul de vînzare a valorilor
mobiliare recepţionat de la client. În cerere brokerul va indica numărul
ordinului şi data recepţionării lui.
8.11. La transmiterea valorilor mobiliare în deţinere nominală
brokerului, în cazul cînd brokerul nu dispune de împuternicirea de a
efectua acţiuni legate de transmiterea în deţinere nominală, pe lîngă
ordinul de efectuare a tranzacţiei de vînzare a valorilor mobiliare,
clientul va întocmi dispoziţia de transmitere a valorilor mobiliare în
deţinere nominală. Imediat după primirea ordinului şi a dispoziţiei de
transmitere a valorilor mobiliare în deţinere nominală, brokerul va
iniţia la registrator procedura de transmitere a valorilor mobiliare în
deţinere nominală pe numele său.
8.12. La transmiterea valorilor mobiliare în deţinere nominală unei
persoane terţe - depozitar, în cazul cînd brokerul nu dispune de
împuternicirea de a efectua acţiuni legate de transmiterea în deţinere
nominală, pe lîngă ordinul de efectuare a tranzacţiei de vînzare a
valorilor mobiliare, clientul va semna contractul de transmitere în
deţinere nominală şi dispoziţia de transmitere a valorilor mobiliare în
deţinere nominală persoanei terţe - depozitar, în conformitate cu actele
normative în vigoare. Imediat după primirea ordinului, contractului de
transmitere în deţinere nominală şi a dispoziţiei de transmitere a
valorilor mobiliare în deţinere nominală, brokerul va iniţia procedura
de transmitere a valorilor mobiliare în deţinere nominală pe numele
persoanei terţe - depozitar.
8.13. În cazul cînd brokerul dispune de împuternicirea de a semna
din numele clientului dispoziţiile de transmitere a valorilor mobiliare
şi alte documente aferente transmiterii în deţinere nominală şi
efectuării tranzacţiilor, el va semna în conformitate cu împuternicirile
sale de reprezentant toate documentele respective, reieşind din
prevederile actelor normative în vigoare, a contractului de servicii de
brokeraj şi ordinului primit de la client.
8.14. Brokerul este obligat să informeze în scris clientul cu
privire la circumstanţele ce împiedică executarea ordinelor la cele mai
bune condiţii. Astfel de circumstanţe pot fi cazurile cînd brokerul a
recepţionat ordine cu sens opus pentru aceleaşi valori mobiliare, este
cointeresat de efectuarea tranzacţiilor cu valorile mobiliare ale
emitentului respectiv sau este cointeresat în alt mod în efectuarea de
către client a tranzacţiilor respective.
8.15. Brokerul este obligat să accepte, în baza ordinului
clientului, retragerea sau modificarea ordinului anterior al clientului
pînă la încheierea tranzacţiei, dacă aceasta nu contravine prevederilor
actelor legislative şi normative în vigoare. Retragerea sau modificarea
ordinului clientului se efectuează în baza unui ordin suplimentar,
recepţionat de la client în conformitate cu prevederile punctelor 8.1.-
8.13. ale prezentului Regulament.
8.16. La recepţionarea ordinelor şi a modificărilor la ele brokerul
este obligat să introducă înscrierea privind recepţionarea ordinului şi
a modificărilor la el în registrul ordinelor primite de la clienţi în
modul stabilit de prezentul Regulament. Modificările la ordin se
înregistrează în registrul ordinelor primite de la clienţi, cu
efectuarea consemnării respective la ordin.
9. Modul de executare, anulare şi modificare a ordinelor
9.1. Procedura de executare a ordinelor de vînzare este următoarea:
a) clientul transmite brokerului documentele prevăzute în pct.8.11.
sau 8.12 ale prezentului Regulament, iar în cazul cînd brokerul este
împuternicit să exercite acţiunile legate de transmiterea valorilor
mobiliare în deţinere nominală pe numele său sau unei persoane terţe -
depozitar - transmite numai ordinul;
b) brokerul acceptă ordinul în modul şi termenul stabilit în
prezentul Regulament şi eliberează o recipisă despre recepţionarea
certificatului valorilor mobiliare (în cazul valorilor mobiliare
materializate);
c) în cazul acceptării ordinului, brokerul imediat va iniţia
procedura de blocare a valorilor mobiliare (pe piaţa extrabursieră) sau
de primire-transmitere a lor în deţinere nominală (pe piaţa bursieră).
După finalizarea procedurilor menţionate mai sus, cu excepţia cazurilor
cînd contractul de servicii de brokeraj sau ordinul nu prevăd altă
modalitate, brokerul îl va transmite spre executare la bursă (dacă
procedura a fost finalizată în timpul desfăşurării sesiunii de
tranzacţionare la bursă) sau la deschiderea următoarei sesiuni de
tranzacţionare (în alte cazuri);
d) comisionul brokerului, comisionul de tranzacţionare, precum şi
alte comisioane şi taxe aferente (în cazul executării ordinului la
bursă) vor fi reţinute de către broker din resursele obţinute în urma
tranzacţionării valorilor mobiliare ale clientului;
e) conform prevederilor contractului de servicii de brokeraj,
mijloacele obţinute din executarea tranzacţiei de vînzare a valorilor
mobiliare vor fi transferate de către broker pe contul de brokeraj al
clientului sau direct clientului în decursul unei zile lucrătoare.
9.2. Procedura de executare a ordinelor de cumpărare este următoarea:
a) înainte de a transmite brokerului spre executare ordinele de
cumpărare, dacă aceasta se prevede în actele normative în vigoare,
clientul trebuie să depună mijloace băneşti pe contul brokerului în
termenul respectiv şi în suma necesară pentru executarea ordinului
(inclusiv comisionul brokerului, comisionul de tranzacţionare şi alte
comisioane şi taxe aferente), iar în cazul cînd mijloacele necesare
există pe contul de brokeraj al clientului - să permită în scris
utilizarea lor pentru executarea ordinului;
b) brokerul va accepta ordinul în modul şi termenul stabilit de
prezentul Regulament, alte acte normative, în condiţiile în care
clientul achită în conformitate cu prevederile actelor normative în
vigoare contravaloarea valorilor mobiliare pe care doreşte să le cumpere;
c) în cazul efectuării tranzacţiilor prin intermediul Depozitarului
Naţional de Valori Mobiliare, contractul de depozitare, conform
prevederilor actelor normative în vigoare, va fi semnat de client sau de
broker, dacă brokerul are împuternicirea de reprezentant;
d) în cazul executării ordinului la bursă, brokerul îl va transmite
spre executare la bursă imediat (dacă acesta a fost acceptat în timpul
desfăşurării sesiunii de tranzacţionare) sau la deschiderea următoarei
sesiuni de tranzacţionare (în alte cazuri);
e) dacă preţul efectiv de cumpărare este mai mic decît suma depusă
de client pentru executarea ordinului, brokerul, conform contractului de
servicii de brokeraj, păstrează mijloacele rămase pe contul de brokeraj
al clientului sau le transferă clientului în decursul unei zile
lucrătoare;
f) brokerul transmite clientului extrasul din registru, iar în cazul
valorilor mobiliare materializate - certificatul valorilor mobiliare,
care reprezintă rezultatul executării ordinului de cumpărare, imediat
după primirea lui de la bursă sau de la Depozitarul Naţional de Valori
Mobiliare - în cazul unei tranzacţii bursiere, sau de la registratorul
independent - în alte cazuri.
În cazul cînd brokerul exercită obligaţiunile de deţinător nominal
al valorilor mobiliare ale clientului, el va reflecta executarea
ordinului de cumpărare, transferînd valorile respective pe contul de
brokeraj al clientului imediat după executarea decontărilor finale.
9.3. Procedura pentru anularea ordinului de către client este
următoarea:
a) clientul este în drept să anuleze ordinul, înştiinţînd despre
aceasta brokerul în modul stabilit de prezentul Regulament;
b) pentru a anula ordinul, clientul va înainta ordinul de anulare -
dispoziţia scrisă întocmită într-o formă liberă, în care va fi indicată
data şi ora cînd acesta a fost transmis brokerului;
c) ordinul de anulare poate fi primit spre executare de către broker
în următoarele cazuri:
- brokerul n-a început efectuarea tranzacţiei;
- brokerul a început efectuarea tranzacţiei, dar toate acţiunile
sînt reversibile;
- brokerul a început efectuarea tranzacţiei, dar din anularea ei
totală sau parţială rezultă nişte cheltuieli suplimentare, despre care
clientul este informat şi pe care acesta este dispus să le suporte;
d) în cazul în care ordinul de bursă a fost deja executat de către
broker, anularea acestuia poate fi efectuată în condiţiile în care
decontările finale n-au avut loc şi a fost primit acordul în scris al
contragentului tranzacţiei încheiate;
e) certificatele valorilor mobiliare în cazul unor valori mobiliare
materializate, care fac obiectul ordinului de vînzare anulat, vor fi
restituite clientului imediat după acceptarea anulării, cu excepţia
cazurilor cînd brokerul, în conformitate cu cerinţele contractului de
servicii de brokeraj sau ordinul clientului, este deţinătorul nominal al
valorilor mobiliare şi le păstrează pe contul de brokeraj al clientului;
f) mijloacele băneşti, ce urmează a fi restituite din cauza anulării
ordinului de cumpărare, la decizia clientului vor fi păstrate pe contul
de brokeraj al clientului sau vor fi transferate clientului în decursul
unei zile lucrătoare.
[Pct.9.3 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
9.4. Procedura de modificare a ordinului clientului este următoarea:
a) clientul este în drept să modifice condiţiile de preţ din ordin
şi/sau numărul de valori mobiliare care constituie obiectul ordinului
neexecutat sau executat parţial de broker, avizînd despre aceasta
brokerul în modul stabilit de prezentul Regulament pentru recepţionarea
ordinelor;
b) brokerul confirmă (acceptă) modificarea ordinului în modul
stabilit de prezentul Regulament;
c) transferul (restituirea) mijloacelor băneşti şi valorilor
mobiliare excesive, cauzat de modificarea ordinului, se va efectua în
modul stabilit de prezentul Regulament pentru recepţionarea ordinelor.
9.5. Particularităţile de executare a ordinelor de vînzare la bursă
a valorilor mobiliare materializate:
a) în cazul executării parţiale a ordinelor de vînzare a valorilor
mobiliare materializate, partea neexecutată a ordinului este anulată
expres de bursă la sfîrşitul zilei bursiere. Certificatele valorilor
mobiliare se transmit de bursă pentru anulare şi întocmirea noilor
certificate pentru valorile mobiliare nevîndute, pe numele clientului
său - în cazul cînd brokerul nu are funcţia de deţinător nominal al
valorilor menţionate, pe numele brokerului - cînd are calitatea de
deţinător nominal;
b) certificatele noi ale valorilor mobiliare nerealizate, întocmite
pe numele clientului, vor fi transmise acestuia imediat după ce au fost
recepţionate de broker.
10. Modul de efectuare a tranzacţiilor
10.1. După executarea cerinţelor prevăzute în punctele 8.1-8.15 ale
prezentului Regulament brokerul va iniţia efectuarea tranzacţiilor.
10.2. În cadrul efectuării tranzacţiei brokerul va consemna în
registrul ordinelor recepţionate de la clienţi timpul recepţionării şi
expedierii ordinului spre executare şi executarea lui în modul stabilit.
10.3. Procedura de introducere, modificare şi retragere a ordinelor
ce urmează a fi executate la bursa de valori este reglementată de
regulile bursei de valori şi actele normative respective.
10.4. Imediat după efectuarea tranzacţiei brokerul va întreprinde
toate măsurile necesare pentru asigurarea efectuării decontărilor cu
mijloace băneşti şi a livrării valorilor mobiliare tranzacţionate în
cadrul tranzacţiei în modul prevăzut de regulile bursei de valori,
actele normative în vigoare, contractul de servicii de brokeraj,
ordinele prezentate şi condiţiile tranzacţiei efectuate.
10.5. Brokerii poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în
vigoare pentru executarea de către clienţii lor a obligaţiilor
contractuale ce reies din ordinele acestora. La rîndul lor, brokerii pot
cere de la clienţi restituirea prejudiciilor cauzate din executarea
neadecvată a obligaţiunilor prevăzute în contractul de servicii de
brokeraj şi actele normative în vigoare.
11. Cerinţe operaţionale faţă de brokeri şi dealeri
11.1. Brokerul şi/sau dealerul este obligat să respecte normele
stabilite de Comisia Naţională, inclusiv normativele obligatorii privind
mijloacele proprii şi alte normative ce limitează riscul în tranzacţiile
cu valori mobiliare. Băncile comerciale ce activează în calitate de
brokeri şi/sau dealeri vor îndeplini şi normativele stabilite de Banca
Naţională a Moldovei.
11.2. Brokerul este obligat să asigure expunerea la un loc vizibil
şi prezentarea pentru informare clienţilor a prevederilor prezentului
Regulament ce ţin de contractul de servicii de brokeraj, drepturile şi
obligaţiunile brokerului şi clientului, prezentarea şi executarea
ordinelor. Informarea clientului cu prevederile specificate este
obligatorie şi în cazul încheierii contractului de servicii de brokeraj
în afara sediului brokerului.
11.3. Brokerul trebuie să adopte proceduri interne în scris care
corespund cerinţelor legislaţiei şi prevăd modul de:
(1) deschidere a conturilor de brokeraj;
(2) verificare periodică de către persoana oficială a brokerului a
conturilor de brokeraj ale clienţilor;
(3) examinare şi aprobare în scris a tuturor tranzacţiilor de către
persoana oficială respectivă;
(4) examinare a reclamaţiilor clienţilor;
(5) autentificare a semnăturilor clienţilor, a cazurilor de grevare
cu obligaţiuni a valorilor mobiliare;
(6) efectuare a operaţiunilor cu mijloacele băneşti şi valorile
mobiliare, care sînt necesare pentru decontările tranzacţiilor şi
recepţionarea ordinelor clienţilor.
11.4 Dealerul trebuie să adopte proceduri interne în scris care
corespund cerinţelor legislaţiei şi prevăd modul de:
(1) aprobare a deciziilor de tranzacţionare a valorilor mobiliare;
(2) examinare şi aprobare în scris a tuturor tranzacţiilor de către
persoana oficială respectivă;
(3) ţinere a registrelor.
12. Cerinţe faţă de ţinerea evidenţei
de către brokeri şi dealeri
12.1. Brokerul este obligat să ţină evidenţa tranzacţiilor şi
operaţiunilor efectuate în legătură cu contractele încheiate cu clienţii
şi să asigure evidenţa adecvată a documentelor care servesc drept bază
pentru efectuarea operaţiunilor cu valorile mobiliare şi mijloacele
băneşti ale clientului.
12.2. Brokerul trebuie să ţină următoarea evidenţă:
(1) registrul contractelor de servicii de brokeraj şi conturilor de
brokeraj care va conţine următoarele informaţii:
- numărul contractului;
- numărul contului de brokeraj;
- data semnării contractului şi deschiderii contului de brokeraj;
- denumirea completă sau numele şi prenumele clientului;
- numărul înregistrării de stat sau numărul documentului de
identitate a clientului;
- codul fiscal;
- data înregistrării de stat sau data naşterii clientului;
- sediul sau domiciliul clientului;
- ţara de reşedinţă a clientului;
- termenul de valabilitate a contractului;
- numele, prenumele, funcţia deţinută şi semnătura executorului;
(2) registrul ordinelor primite de la clienţi, care va conţine
următoarele informaţii:
- numărul ordinului;
- denumirea completă sau numele şi prenumele clientului;
- numărul contului de brokeraj;
- tipul ordinului (limită, de piaţă, condiţionat, direct);
- sensul ordinului (vînzare, cumpărare);
- denumirea emitentului de valori mobiliare;
- clasa valorilor mobiliare;
- numărul înregistrării de stat a valorilor mobiliare;
- numărul de valori mobiliare;
- preţul (dacă este indicat);
- condiţia "vînd / cumpăr totul sau nimic" ( dacă este prevăzută);
- data şi ora primirii ordinului;
- numărul ordinului de bursă întocmit în baza ordinului dat;
- data şi ora introducerii în SAIT a ordinului de bursă;
- consemnarea recepţionării modificărilor la ordin;
- termenul şi condiţiile de executare, modificare sau anulare a
ordinului;
- numărul şi preţul valorilor mobiliare procurate (vîndute);
- data şi ora anulării ordinului;
- numele, prenumele, funcţia deţinută şi semnătura executorului;
(3) registrul evidenţei analitice a decontărilor operaţiunilor cu
valori mobiliare şi cu mijloace băneşti, conţinînd înregistrări separate
ale tuturor operaţiunilor de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare şi
decontările acestora, precum şi ale tuturor operaţiunilor băneşti de pe
cont. Registrul va conţine următoarele informaţii:
- numărul contului de brokeraj de pe care se efectuează decontarea;
- numărul înregistrării de stat a valorilor mobiliare;
- denumirea emitentului valorilor mobiliare;
- soldul valorilor mobiliare respective şi a mijloacelor băneşti pe
contul de pe care se efectuează decontarea pînă la efectuarea ei;
- numărul de valori mobiliare şi suma mijloacelor băneşti care
participă la decontări;
- data efectuării decontărilor;
- numărul avizului de contract (pentru tranzacţiile bursiere) sau
numărul contractului (pentru tranzacţiile extrabursiere) în baza cărora
se efectuează decontarea;
- soldul valorilor mobiliare respective şi a mijloacelor băneşti pe
contul de pe care se efectuează decontarea la finalizarea ei;
- mărimea comisionului şi taxele bursiere şi depozitare (în cazul
cînd operaţiunile au loc la bursă);
- mărimea comisionului brokerului;
- mărimea taxei achitate în bugetul de stat;
- mărimea taxei achitate pe contul Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare;
- numele, prenumele, funcţia deţinută şi semnătura executorului;
(4) registrul evidenţei analitice a decontărilor în fondul
participanţilor Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare. Registrul va
conţine următoarele informaţii:
- mijloacele băneşti ale brokerului în fondul participanţilor la
începutul lunii curente;
- transferurile brokerilor în fondul participanţilor în luna curentă;
- utilizările mijloacelor din contul brokerului în fondul
participanţilor în luna curentă;
- numele, prenumele, funcţia deţinută şi semnătura executorului;
(5) registrul evidenţei contabile şi jurnalul general de evidenţă
(cartea mare), care reflectă detaliat toate activele şi pasivele,
veniturile şi cheltuielile companiei de brokeri;
(6) condica reclamaţiilor clienţilor;
(7) copiile dărilor de seamă prezentate clienţilor;
(8) avizele de contract (pentru tranzacţii bursiere) şi contractele
(pentru tranzacţii extrabursiere) pentru fiecare tranzacţie şi fiecare
client în parte;
(9) alte registre şi înregistrări prevăzute în actele normative.
[Pct.12.2 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
12.3. Dealerul este obligat să ţină evidenţa tranzacţiilor şi
operaţiunilor efectuate şi să asigure evidenţa adecvată a documentelor
care servesc drept bază pentru efectuarea lor.
12.4. Dealerul trebuie să ţină registrele indicate în punctul 12.2
al prezentului Regulament cu excepţia registrelor indicate în
subpunctele (1), (9) şi (10), ţinînd cont de specificul activităţii de
dealer.
12.5. În regulamentele interne vor fi indicate funcţiile persoanelor
responsabile pentru completarea fiecărei categorii de registre în parte
şi a persoanelor care le vor substitui în caz de necesitate.
12.6. Responsabilitatea pentru asigurarea corectitudinii şi
plenitudinii informaţiei din evidenţă o poartă persoanele cu funcţii de
răspundere ale brokerului.
12.7. Brokerul trebuie să desemneze angajaţi calificaţi,
responsabili de deservire şi evidenţă pentru clienţi concreţi, precum şi
persoana oficială care deţine controlul asupra lor şi verifică periodic
înregistrările pentru fiecare client.
12.8. Brokerul/dealer trebuie să stabilească lista angajaţilor
responsabili care au acces la computere, software şi documentele cu
caracter confidenţial.
12.9. Toate documentele indicate în prezentul Regulament se
păstrează cel puţin cinci ani. Rapoartele şi documentele primare, ce cad
sub incidenţa prezentului Regulament, trebuie să fie menţinute şi
păstrate separat pentru fiecare gen de activitate. Reprezentanţii
autorizaţi ai Comisiei Naţionale şi ai altor organe autorizate au acces
liber la toate registrele şi înregistrările efectuate.
12.10. Documentele referitoare la activitatea de brokeraj/dealer pot
fi nimicite sau transmise la arhivă numai dacă au fost supuse unui
control complex din partea Comisiei Naţionale. Brokerul/dealerul poate
solicita efectuarea controlului respectiv din partea Comisiei Naţionale.
12.11. Mijloacele băneşti şi valorile mobiliare ce participă în
procesul de decontare urmează a fi reflectate în evidenţă separat de
proprietatea brokerului.
13. Cerinţe faţă de prezentarea dărilor de seamă
de către brokeri şi dealeri
13.1. Brokerul şi dealerul trebuie să prezinte Comisiei Naţionale
rapoarte şi dări de seamă în conformitate cu actele normative în vigoare.
13.2. Persoanele cu funcţii de răspundere ale brokerului şi
dealerului care au semnat darea de seamă anuală specializată poartă
răspundere pentru autenticitatea datelor incluse în ea în conformitate
cu prevederile legislaţiei.
14. Dispoziţii finale
14.1. Litigiile ce ţin de activitatea de brokeraj şi activitatea de
dealer pe piaţa valorilor mobiliare se vor soluţiona în modul stabilit
de legislaţie.
14.2. Brokerii, clienţii brokerilor, dealerii şi alte persoane,
pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, sînt în drept
să sesizeze comisia de arbitraj a bursei de valori, Comisia Naţională
şi/ sau instanţa de judecată.
14.3. Penalităţile pentru neexecutarea de către brokeri a
obligaţiunilor ce nu ţin de ordinele clientului nu pot fi reţinute din
mijloacele băneşti şi valorile mobiliare ale clientului a căror evidenţă
are loc în contul de brokeraj.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare
nr.48/7 din 17.12.2002
CONTRACT-TIP
de servicii de brokeraj
nr. _/_
________________ "__"____________
(locul semnării) (data semnării)
________________________________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul şi datele documentelor de
identitate a persoanei fizice sau denumirea
_______________________________________________________________________,
completă a persoanei juridice) ( necesarul de menţionat)
certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii nr._____________
din "___"_______________,
numit în continuare "Client", în persoana __________________________
__________________________________________________________________, care
(funcţia, numele, prenumele) (necesarul de menţionat)
acţionează în temeiul _______________________________, pe de o parte şi
_______________________________________________________________________,
(denumirea completă a brokerului)
certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii nr. ________ din
"_____"___________ ______;
licenţa de activitate de brokeraj nr.________ din "_____"__________
______, valabilă pînă la "_____"___________ _______, numit în continuare
"Broker", în persoana____________________________________________, pe de
(funcţia, numele şi prenumele)
altă parte
(se completează numai de fondurile de investiţii)
precum şi ________________________________________________, certificatul
(denumirea completă a agentului de decontare)
de înregistrare de stat a întreprinderii nr._____din "__"______________;
licenţa de activitate de depozitar nr._____ din "__"___________ ______,
valabilă pînă la "_____"__________ ________, numit în continuare "Agent
de Decontare", în persoana ______________________________ca parte terţă,
(funcţia, numele şi prenumele)
au încheiat prezentul Contract privind următoarele:
I. OBIECTUL CONTRACTULUI
1.1. Clientul solicită, iar Brokerul se angajează să efectueze
tranzacţii cu valori mobiliare din contul şi în interesul Clientului în
conformitate cu legislaţia ce reglementează piaţa valorilor mobiliare şi
prevederile prezentului Contract.
1.2. Prezentul Contract stabileşte relaţii de
________________________________________________ între Client şi Broker.
(mandat / comision) (necesarul de menţionat)
1.3. Pentru executarea prezentului Contract Brokerul deschide un
cont de brokeraj pe numele Clientului, unde se vor păstra şi se va ţine
evidenţa mijloacelor băneşti şi a valorilor mobiliare ale Clientului.
1.4. Întru exercitarea prezentului Contract, Brokerul
________________________________________________________________________
(are/nu are ) (necesarul de menţionat)
calitatea de deţinător nominal pentru valorile mobiliare ale Clientului,
dacă ordinele Clientului nu prevăd altfel.
1.5. Întru exercitarea prezentului Contract, Brokerul
________________________________________________________________________
(este/ nu este ) (/necesarul de menţionat)
împuternicit de a efectua acţiuni legate de transmiterea valorilor
mobiliare în deţinere nominală pe numele său sau unei persoane terţe -
depozitar, dacă ordinele Clientului nu prevăd altfel.
II. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE BROKERULUI
2.1. Brokerul are drepturile şi obligaţiunile prevăzute în
Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa
valorilor mobiliare şi alte acte normative în vigoare.
2.2. Brokerul va prezenta clientului dări de seamă cu privire la
tranzacţiile încheiate în baza ordinelor clienţilor în termen de
_____________________________________din ziua încheierii tranzacţiei.
(o zi /alt termen indicat de client)
2.3. Brokerul are următoarele drepturi şi obligaţiuni suplimentare:
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
III. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE CLIENTULUI
3.1. Clientul are drepturile şi obligaţiunile prevăzute în
Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa
valorilor mobiliare şi alte acte normative în vigoare.
3.2. Clientul are următoarele drepturi şi obligaţiuni suplimentare:
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
IV. MODUL DE EXECUTARE, ANULARE ŞI MODIFICARE A ORDINELOR
4.1. Brokerul execută Ordinele Clientului în conformitate cu
cerinţele legislaţiei în vigoare, prezentul Contract, Regulamentul cu
privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor
mobiliare, precum şi cu regulile Bursei de Valori şi ale Depozitarului
Naţional de Valori Mobiliare (în cazul executării tranzacţiilor în
cadrul bursei).
4.2. Brokerul se angajează să execute următoarele tipuri de ordine
ale Clientului:
(1) să vîndă valori mobiliare la un preţ nu mai mic decît cel
indicat în ordin;
(2) să cumpere valori mobiliare la un preţ nu mai mare decît cel
indicat în ordin;
(3) să vîndă / cumpere valori mobiliare la preţul de piaţă;
(4) să vîndă / cumpere toată cantitatea de valori mobiliare indicate
în ordin sau nimic;
(5) să execute o tranzacţie directă.
4.3. Ordinele se perfectează, se recepţionează şi se înregistrează
în modul prevăzut de Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj
şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare.
4.4. Modul de executare, anulare şi modificare a ordinelor
Clienţilor se efectuează în conformitate cu prevederile pct.9.1-9.5 ale
Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe
piaţa valorilor mobiliare.
V. REMUNERAREA SERVICIILOR BROKERULUI
ŞI ALTE CHELTUIELI AFERENTE
5.1. Mărimea comisionului Brokerului se stabileşte în ordinul de
efectuare a tranzacţiilor şi va fi cuprinsă în limitele a ____% - ____%
din valoarea tranzacţiei sau ____lei - ____ lei.
[Pct.5.1 în redacţia Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
5.2. Mărimea cheltuielilor aferente se stabileşte în conformitate cu
regulile existente la înregistrarea tranzacţiei şi schimbarea
drepturilor de proprietate a părţilor implicate.
VI. CONDIŢII SUPLIMENTARE
6.1. Obligaţiunile şi responsabilităţile Brokerului ce ţin de
livrarea valorilor mobiliare şi decontarea mijloacelor băneşti expuse în
Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa
valorilor mobiliare, precum şi a celor stabilite în Regulile Bursei de
Valori şi procedurile Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare, se
transmit către Agentul de Decontare în tranzacţie (depozitarul fondului
de investiţii) (se menţionează de către fondul de investiţii).
6.2. Alte condiţii suplimentare:
a)_________________________________________________________________;
b)_________________________________________________________________.
VII. MODUL DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR
7.1. Orice litigiu va fi soluţionat în conformitate cu prevederile
Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe
piaţa valorilor mobiliare, cu respectarea principiului protecţiei
Clientului.
VIII. TERMENUL DE VALABILITATE A CONTRACTULUI
8.1. Prezentul Contract intră în vigoare din momentul semnării şi
este valabil pînă la _____ .
8.2. Prezentul Contract poate fi modificat numai în baza unui acord
adiţional al părţilor.
8.3. Prezentul Contract poate fi reziliat cu acordul comun al
ambelor părţi sau în mod unilateral, în cazurile prevăzute de legislaţia
civilă, de suspendare sau retragere a licenţei pentru activitatea de
brokeraj, eliberată brokerului de Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, precum şi în cazul retragerii de către Banca Naţională a
Moldovei a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii financiare.
Partea ce invocă rezilierea Contractului notifică celeilalte părţi
despre aceasta cu ___ zile înainte de data la care rezilierea
urmează să-şi producă efectele.
8.4. Contractul nu poate fi reziliat în perioada de executare de
către Broker a ordinului Clientului sau a decontării unei tranzacţii.
IX. RECHIZITELE
Clientul - persoană fizică (necesarul de menţionat):
cetăţenia _______________adresa ___________________________
telefon__________documentul de identitate___________________________
seria _______ nr. ________ eliberat la_____________________________
eliberat de ________________________________________________________
Nr. contului de decontare______________________________________
Banca____________________________ codul băncii______________________
(denumirea băncii)
codul fiscal ______
Clientul - persoană juridică (necesarul de menţionat):
adresa juridică ____________________________
adresa poştală______________________________
telefon ________fax _________ codul fiscal ______________
Nr. contului de decontare__________________________________
Banca____________________________ codul băncii______________________
(denumirea băncii)
reprezentantul autorizat:
numele, prenumele__________________funcţia deţinută_________________
documentul de identitate________________ seria_____ nr.____________,
eliberat la _____________ eliberat de_______________________________
Brokerul:
adresa juridică ____________________________
adresa poştală _____________________________
telefon fax __________________
Nr. contului de decontare __________________________________
Banca____________________________________________
(denumirea băncii)
codul băncii ______________________________________
codul fiscal ______________________________________
Agentul de Decontare:
adresa juridică ____________________________
adresa poştală ____________________________
telefon ________fax _________ codul fiscal ______________
Nr. contului curent__________________________________
Banca____________________________________ codul băncii______________
(denumirea băncii)
reprezentantul autorizat:
numele, prenumele_____________________funcţia deţinută______________
documentul de identitate______________ seria __ nr. ______________,
eliberat la ___________ eliberat de_________________________________
[Cap.IX modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
X. SEMNĂTURILE:
Clientul Brokerul Agentul de decontare
_______________________ _______________________ ______________________
(numele şi prenumele) (funcţia) (funcţia)
_______________________ _______________________ ______________________
(semnătura) (numele şi prenumele) (numele şi prenumele)
_______________________ ______________________
(semnătura) (semnătura)
L.Ş. L.Ş. L.Ş.
Anexa nr.3
la Hotărîrea Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare
nr.48/7 din 17.12.2002
ORDIN-TIP
Nr.______ din __________ Ora _____ Nr. contului de brokeraj ________
________________________________________________________________________
(Denumirea completă a persoanei juridice şi numele reprezentantului
(documentul care confirmă împuternicirile acestuia, în cazul existenţei)
________________________________________________________________________
(numele şi prenumele Clientului)
denumit în continuare Client,
prezintă spre executare SA (SRL)________________________________________
denumit în continuare Broker, prezentul Ordin cu următorul conţinut:
[Preambulul modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
I. Informaţii generale / obiectul Ordinului
1.1. În conformitate cu contractul de servicii de brokeraj nr.___
din " " ______________ de ____________ (mandat sau comision) Clientul dă
ordin iar Brokerul îşi asumă responsabilitatea:
- de a __________________ (cumpăra, vinde)
- în baza ordinului ________________ (limită, de piaţă, condiţionat,
direct)
următoarele valori mobiliare: denumirea emitentului_________________
- clasa valorilor mobiliare_________________________________________
- numărul înregistrării de stat a valorilor mobiliare ______________
- numărul de valori mobiliare, care constituie obiectul prezentului
Ordin (cu cifre) ________ (şi cu litere)________________________________
- preţul valorilor mobiliare (cu cifre) ____________________________
(şi cu litere)___________________________________.
1.2. Valorile mobiliare se transmit / nu se transmit _______________
în deţinere nominală.
1.3. Brokerul (are / nu are) _________ împuternicirea să efectueze
acţiuni cu valorile mobiliare menţionate în calitate de deţinător
nominal.
1.4. Termenul de valabilitate a prezentului Ordin __________________
1.5. Prezentul Ordin poate fi modificat sau anulat de către Broker
în următoarele cazuri__________________________________________________.
1.6. Prezentul Ordin se execută în conformitate cu condiţiile
menţionate mai sus. În caz de modificare sau anulare a Ordinului se va
efectua notificarea respectivă.
Data şi ora modificărilor sau anulării ordinului ______.
II. Plăţile:
2.1. Pentru efectuarea tranzacţiei Clientul se obligă să transfere
în contul Brokerului mijloace financiare în mărimea:
- valorii contractului calculate conform criteriilor (cantitate x
preţ), în cazul semnării unui contract de cumpărare ___________________;
- taxei bursei de valori şi DNVM ______________________ % din
valoarea fiecărei tranzacţii;
- serviciilor DNVM ___________________________________;
- serviciilor registratorului ______________________________;
- remuneraţiei Brokerului __________________________________;
- taxei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare _____________;
- etc. _______________________________________________;
în total (preventiv) ______________________________________.
III. Alte condiţii
3.1. Dacă în pct.1.4. nu este indicat termenul Ordinului, acesta
este valabil pînă la îndeplinirea completă sau rezilierea (anularea) lui.
[Pct.3.1 modificat prin Hot.CNVM nr.31/9 din 18.12.03, în vigoare 23.01.04]
3.2. Alte condiţii ce privesc executarea prezentului Ordin sînt
descrise în contractul-tip de servicii de brokeraj, semnat între Client
şi Broker ______________________________________________________________.
3.3. Prin semnarea prezentului Ordin Clientul confirmă că
_________________ (este/nu este) insider al emitentului valorilor
mobiliare care fac obiectul prezentului Ordin.
IV. Rechizitele părţilor:
CLIENT BROKER
... ... ... ...
V. Semnăturile părţilor:
CLIENT BROKER
... ...
+----------------------------------------------------------------------+
| Numele, prenumele, funcţia şi semnătura executorului Ordinului |
+----------------------------------------------------------------------+