Hotărîre nr.9 din 27.05.2003 pentru controlul constituţionalităţii art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului", cu modificările şi completările ulterioare, şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii" în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului"*, cu modificările şi completările ulterioare**, şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii"*** în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative"**** Nr.9 din 27.05.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.123-125/11 din 20.06.2003 * * * --------------------------- *M.O., 1995, nr.59-60, art.664. **M.O., 2001, nr.129, art.926; 2003, nr.67-69, art.293. ***M.O., 1996, nr.64, art.641. ****M.O., 2001, nr.129, art.926. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mircea IUGA - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Maiei Ţurcan, grefier, Bogdan Ciubotaru şi Gheorghe Susarenco, reprezentanţii autorilor sesizării, Ion Mîţu, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, în lipsa autorilor sesizării legal citaţi Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, deputaţi în Parlament, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului", cu modificările şi completările ulterioare, şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii" în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative". Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaţilor în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, depusă la 22 ianuarie 2003, în conformitate cu art.24 şi 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 alin.(1) lit.g) şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 februarie 2003 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond. În procesul examinării preliminare au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Institutului de Filozofie, Sociologie şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, argumentele expuse de participanţii la proces, Curtea Constituţională a constatat: 1. La 19 iulie 2001 Parlamentul a adoptat Legea nr.373-XV "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative" (în continuare - Legea nr.373-XV). Prin această lege au fost modificate şi completate un şir de legi care vizează organizarea judecătorească, inclusiv Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului" (în continuare - Legea nr.544-XIII) şi Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii" (în continuare - Legea nr.947-XIII). Astfel, art.11 (Numirea judecătorilor în funcţie) din Legea nr.544-XIII a fost completat cu două alineate noi, (3) şi (4), cu următorul cuprins: "(3) În cazul în care candidatura propusă pentru numirea în funcţie a judecătorului este respinsă de Preşedintele Republicii Moldova sau, după caz, de Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii, la apariţia unor circumstanţe noi în favoarea candidatului, este în drept să propună în mod repetat aceeaşi candidatură. (4) Respingerea, inclusiv respingerea repetată, de către Preşedintele Republicii Moldova sau, după caz, de către Parlament a candidaturii propuse pentru numirea în funcţie a judecătorului serveşte temei pentru înaintarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a propunerii de eliberare din funcţie a acestuia". Prin aceeaşi lege, art.19 alin.(4) (Propunerea pentru numirea în funcţia de judecător, de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti) din Legea nr.947-XIII a fost expus într-o nouă redacţie, care stipulează că, în cazul în care Preşedintele Republicii Moldova sau după caz, Parlamentul respinge candidatura propusă, Consiliul Superior al Magistraturii poate propune aceeaşi sau altă candidatură pentru funcţia vacantă în condiţiile art.11 al Legii cu privire la statutul judecătorului. 2. Solicitînd controlul constituţionalităţii art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII, ambele în redacţia Legii nr.373-XV, autorii sesizării opinează că propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcţia de judecător, de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti, fiind adoptată de organul de autoadministrare judecătorească în exercitarea atribuţiilor sale, prevăzute de art.123 din Constituţie, exprimînd voinţa şi competenţa autorităţii judecătoreşti în administrarea sistemului judecătoresc, este un act al puterii de stat, care nu poate fi respins de către Preşedintele Republicii Moldova sau de către Parlament. După părerea autorilor sesizării, de competenţa Preşedintelui Republicii Moldova şi a Parlamentului ţine numai oficializarea actului de numire în funcţie a judecătorului la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Autorii sesizării consideră, de asemenea, că obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să se conformeze refuzului exprimat de Preşedintele Republicii Moldova sau de Parlament de a numi sau a promova judecătorul şi, în baza acestui refuz, să propună Preşedintelui Republicii Moldova sau Parlamentului eliberarea judecătorului din funcţie subminează dreptul exclusiv al puterii judecătoreşti, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece responsabilitatea pentru buna organizare şi funcţionare a sistemului judecătoresc şi garantarea independenţei autorităţii judecătoreşti revine Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu Preşedintelui Republicii Moldova sau Parlamentului. Tot Consiliului Superior al Magistraturii îi revine sarcina exercitării autoadministrării judecătoreşti. De asemenea, în sesizare se susţine că aplicarea dispoziţiilor legale contestate permite Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului să respingă candidaturile propuse de Consiliul Superior al Magistraturii fără nici o motivare, în condiţii de intransparenţă totală. În opinia grupului de deputaţi, aplicarea art.11 alin.(3) şi (4) din Legea cu privire la statutul judecătorilor şi art.19 alin.(4) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii conduce la încălcarea flagrantă a art.26 alin.(1) şi (2) din Constituţie, care garantează oricărei persoane, inclusiv judecătorului, dreptul la apărare, precum şi a art.116 alin.(2) şi (4) şi art.123 alin.(1) din Constituţie. În sprijinul sesizării autorii invocă de asemenea Recomandarea nr.R(94)12 "Despre independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorului", adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 13 octombrie 1994, care conţine o prevedere similară celei constituţionale cuprinse în art.116 din Constituţia Republicii Moldova. 3. La 21 martie 2003 Parlamentul a adoptat Legea nr.140-XV "Pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului", expunînd alin.(4) în următoarea redacţie: "Respingerea, inclusiv respingerea repetată, de către Preşedintele Republicii Moldova a candidaturii propuse pentru numirea în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă serveşte temei pentru înaintarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a propunerii de eliberare din funcţie a acestuia". Astfel, din alin.(4) s-a exclus sintagma "sau, după caz, de către Parlament" şi s-a adăugat sintagma "pînă la atingerea plafonului de vîrstă". Ca urmare a acestor modificări, la 22 aprilie 2003 autorii sesizării au completat sesizarea din 22 ianuarie 2003 şi au solicitat controlul constituţionalităţii art.11 alin.(4) din Legea cu privire la statutul judecătorului în redacţia Legii nr.140-XV din 21 martie 2003, invocînd argumentele expuse în sesizarea de bază. Din analiza prevederilor art.11 alin.(4) din Legea nr.544-XIII în redacţia nouă rezultă că obiectul sesizării în această parte a rămas în esenţă neschimbat. Curtea a decis să accepte spre examinare completarea la sesizare. 4. Raportînd prevederile legale contestate la dispoziţiile Legii Supreme, la actele internaţionale şi la legislaţia internă în domeniu, Curtea Constituţională reţine următoarele. Conform Constituţiei (art.16), respectarea şi ocrotirea persoanei în Republica Moldova constituie o îndatorire primordială a statului, o atribuţie inalienabilă a tuturor ramurilor puterii în stat. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti, astfel încît să se asigure oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime (art.20 alin.(1) din Constituţie). Însă protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorilor. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei puterii judecătoreşti, reglementarea constituţională a limitelor şi principiilor activităţii sale. Dispoziţiile constituţionale privind separaţia puterilor în legislativă, executivă şi judecătorească (art.6), privind independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor instanţelor judecătoreşti (art.116 alin.(1), privind stabilirea prin lege organică a organizării instanţelor judecătoreşti, a competenţei acestora şi procedurii de judecată (art.115 alin.(4)) definesc statutul juridic al judecătorului în Republica Moldova şi consacră justiţia ca o ramură a puterii în stat independentă şi imparţială. Aceste principii constituţionale şi-au găsit reflectare în legile Republicii Moldova privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului, cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la Colegiul de calificare şi atestarea judecătorilor, cu privire la Colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, cu privire la reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti, cu privire la punerea în aplicare a articolului 16 din Legea privind organizarea judecătorească. Aceste legi constituie cadrul legal care stabileşte sistemul garanţiilor juridice pentru buna desfăşurare a activităţii puterii judecătoreşti. Potrivit normelor constituţionale, puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească independentă şi imparţială, în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. 5. Puterea judecătorească independentă şi imparţială constituie un element fundamental şi indispensabil al statului de drept. Dispoziţiile art.114 şi art.116 alin.(1) din Constituţie şi art.17 din Legea cu privire la statutul judecătorului consacră principiul independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate vorbi de o activitate autentică de înfăptuire a justiţiei. Realizarea principiului independenţei judecătorului, pus la baza autonomiei autorităţii judecătoreşti, se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, modul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului. Măsurile de asigurare eficientă a garanţiilor de competenţă, independenţă şi imparţialitate ale judecătorilor sînt stipulate şi în Carta Europeană cu privire la Statutul Judecătorului - un instrument destinat tuturor statelor europene, adoptat în cadrul celei de-a doua reuniuni multilaterale cu privire la statutul judecătorilor din Europa, organizată de Consiliul Europei la 8-10 iulie 1998 la Strasbourg. Carta Europeană cu privire la Statutul Judecătorilor nu are un statut formal, ea codifică un şir de obiective şi principii care sînt consacrate în alte acte juridice internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care au forţă juridică obligatorie. Unul din principiile generale ale Cartei (pct.1.3.) stipulează că pentru orice decizie referitoare la selectarea, încadrarea, desemnarea, exercitarea profesiunii sau încetarea funcţiilor unui judecător statutul prevede intervenţia unei instanţe independente faţă de puterea executivă şi legislativă. Conform punctului 3.1. al Cartei, decizia de desemnare în funcţia de judecător a candidaţilor selectaţi şi decizia de repartizare într-o anumită instanţă judecătorească sînt luate de către instanţa independentă menţionată în punctul 1.3. sau în baza propunerii, recomandării, avizului, sau cu acordul acestei instanţe. În Republica Moldova instanţa care realizează dispoziţiile stipulate în pct.1.3. şi pct.3.1. ale Cartei este Consiliul Superior al Magistraturii. Modul de organizare şi de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat de Constituţie şi de Legea organică nr.947-XIII. Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, care exercită autoadministrarea judecătorească şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. Consfinţind atribuţiile de bază ale acestui organ de autoadministrare judecătorească, Constituţia (art.123 alin.(1) statuează că Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători. Aşadar, Consiliul Superior al Magistraturii, în baza atribuţiilor constituţionale, exercită două funcţii ce izvorăsc din necesitatea protejării independenţei judecătorilor: funcţia de a asigura numirea judecătorilor şi funcţia de a veghea la respectarea principiului inamovibilităţii judecătorilor. Pornind de la statutul constituţional-legal al judecătorului, de la calitatea sa de purtător al puterii judecătoreşti, ţinînd cont de faptul că independenţa judecătorului presupune capacitatea sa de a aplica corect legea şi de a se caracteriza prin înalte calităţi morale, legiuitorul a condiţionat selectarea, promovarea, desemnarea judecătorului printr-o serie de exigenţe obiective privind calificarea, onestitatea, competenţa şi experienţa lui de viaţă. Asigurînd numirea judecătorului, aşa cum prevăd dispoziţiile Constituţiei şi Legii nr.947-XIII, Consiliul Superior al Magistraturii selectează candidaturile pentru funcţia de judecător cu cele mai înalte caracteristici profesionale şi morale, prevăzute de lege, şi face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentului de numire, promovare, transferare sau eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, primeşte jurămîntul judecătorilor. După cum s-a menţionat, selectarea şi desemnarea judecătorilor constituie o premisă importantă a constituirii şi asigurării independenţei judecătorului. Potrivit art.116 alin.(2) din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă, stabilit în condiţiile legii. Preşedinţii, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Ei trebuie să aibă o vechime în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani (art.116 alin.(4) din Constituţie). Procedura de numire a judecătorilor în funcţie este stipulată în art.11 din Legea nr.544-XIII. Dispoziţiile legale contestate în sesizare (art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII) reglementează doar mecanismul (procedura) de aplicare a dispoziţiilor articolului 116 alin.(2) din Constituţie în cazul în care candidatura propusă nu întruneşte calităţile şi condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de judecător. Analiza textuală a dispoziţiilor art.116 din Constituţie nu denotă obligativitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a se conforma propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii. Cu atît mai mult aceste propuneri nu pot fi obligatorii pentru un organ colegial cum este Parlamentul, deoarece fiecare deputat este liber să voteze după propria convingere. Constituţia determină principiile constituirii sistemului judecătoresc şi subiecţii care participă la acest proces. Astfel, în virtutea normelor constituţionale, la numirea judecătorilor în funcţie participă: Consiliul Superior al Magistraturii, care asigură (pregăteşte în mod sigur, durabil, garantat) numirea judecătorilor în funcţie, validează prin vot propunerile de numire în funcţia de judecător şi face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului în vederea desemnării judecătorilor, Preşedintele Republicii Moldova şi Parlamentul, care, în baza atribuţiilor ce le revin, procedează la numirea judecătorilor propuşi de către Consiliul Superior al Magistraturii. Prin mecanismul de selectare şi promovare a judecătorilor, de înaintare a propunerilor de numire sau de eliberare din funcţie a judecătorilor (în cazul examinării candidaturilor propuse pentru a fi numite în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă) Consiliul Superior al Magistraturii participă direct la asigurarea principiului independenţei autorităţii judecătoreşti. Or, actul de numire sau de eliberare din funcţie este emis numai la propunerea organului autoadministrării judecătoreşti. Avînd în vedere cele menţionate mai sus şi reieşind din atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională apreciază drept constituţionale dispoziţiile art.11 alin.(3) din Legea nr.544-XIII în redacţia Legii nr.373-XV privind dreptul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune în mod repetat pentru a fi numită în funcţia de judecător candidatura respinsă de Preşedintele Republicii Moldova sau, după caz, de Parlament, la apariţia unor circumstanţe noi în favoarea acesteia, deoarece prin acest drept al Consiliului Superior al Magistraturii se confirmă principiul constituţional al inamovibilităţii judecătorului, care constituie un factor important în asigurarea independenţei şi imparţialităţii acestuia şi se realizează principiul constituţional de colaborare a puterilor în stat în exercitarea prerogativelor ce le revin. Pentru aceleaşi considerente Curtea apreciază drept constituţionale şi prevederile art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII, care sînt analogice prevederilor art.11 alin.(3) din Legea nr.544-XIII. 6. Conform dispoziţiilor constituţionale (art.116 alin.(1) şi legale (art.18 alin.(1) din Legea nr.544-XIII), judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt inamovibili potrivit legii pe perioada exercitării funcţiei iniţial pe parcurs de 5 ani, apoi, după desemnare, pînă la atingerea plafonului de vîrstă. De la regula inamovibilităţii, expres prevăzută de art.18 alin.(1) din Legea nr.544-XIII, face excepţie şirul exhaustiv al cazurilor enumerate în art.25 alin.(1) din aceeaşi lege, în care judecătorul este eliberat din funcţie de organul care l-a numit, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Modul de eliberare din funcţie a judecătorului şi de contestare a hotărîrilor de eliberare se stabileşte de legislaţie. După cum s-a menţionat, dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a nu numi în funcţia de judecător candidatura propusă de Consiliul Superior al Magistraturii este discreţionar. El nu aduce atingere principiilor independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorului, deoarece la etapa respectivă persoana respinsă nu deţine statutul de judecător, ci este doar propusă pentru a fi numită în funcţie pe un termen de 5 ani sau, după expirarea acestui termen, pînă la atingerea plafonului de vîrstă. Dispoziţiile punctului 7 al Cartei Europene privind Statutul Judecătorului statuează că expirarea mandatului exercitat de către judecător o perioadă legal limitată constituie una din condiţiile în care judecătorul îşi încetează definitiv atribuţiile, fără să se impună necesitatea verificării de către o instanţă independentă a motivelor încetării exercitării funcţiei de judecător. În virtutea relevanţei lor aceste dispoziţii justifică norma din Legea nr.544-XIII, conform căreia respingerea, inclusiv respingerea repetată, de către Preşedintele Republicii Moldova a candidaturii propuse pentru funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă serveşte drept temei pentru înaintarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a propunerii de eliberare din funcţie a acestuia. Această normă este aplicabilă numai judecătorului, mandatul legal limitat al căruia a expirat. Luînd în considerare faptul că, potrivit Cartei (p.3.3.), decizia prin care se refuză reînnoirea mandatului trebuie să se bazeze pe propunerea, recomandarea, avizul sau acordul unei instanţe independente, legiuitorul a prevăzut în art.11 alin.(4) din lege că decizia definitivă privind neacceptarea candidaturii propuse pentru a fi numită în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă, decizie care presupune eliberarea acestuia din funcţie în legătură cu expirarea împuternicirilor, se adoptă doar în temeiul propunerii înaintate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu art.25 alin.(1) lit.j) şi alin.(2) din Legea nr.544-XIII. Afirmaţiile autorilor sesizării despre neconformitatea prevederilor art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII cu dispoziţiile art.26 alin.(1) şi (2) din Constituţie sînt neîntemeiate. Nici Constituţia, nici Legea cu privire la statutul judecătorului nu prevăd restricţii atît pentru a candida la funcţia de judecător, cît şi pentru a se informa asupra motivelor neacceptării candidaturii. Prevederile art.11 alin.(3) şi (4) din Legea cu privire la statutul judecătorului de asemenea nu aduc atingere dreptului la muncă al candidaţilor neacceptaţi. Statul este obligat prin Constituţie să garanteze oricărei persoane dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, însă statul nu este obligat să asigure accederea cetăţenilor săi la o funcţie concretă, cum este funcţia de judecător. Curtea nu poate reţine de asemenea argumentele reprezentanţilor autorilor sesizării, expuse în şedinţă, privind caracterul identic al actului de exercitare de către Preşedintele Republicii Moldova a atribuţiilor de numire a judecătorilor (art.116), de promulgare a legilor (art.93 alin.(2) şi de numire a Guvernului (art.98 alin.(4) din Constituţie). În opinia lor, decizia de desemnare a judecătorului trebuie să comporte caracterul unui act de confirmare, Preşedintele ţării nefiind în drept să respingă propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Curtea relevă că dispoziţiile art.93 alin.(2), art.98 alin.(4) şi art.116 alin.(2) din Constituţie nu învederează un raport de corespondenţă în sensul atribuit de autorii sesizării, deoarece ele vizează domenii absolut diferite. În plus, legiuitorul constituant a condiţionat exercitarea atribuţiilor prevăzute în art.93 şi art.98 din Constituţie. Astfel, în exercitarea atribuţiei de promulgare a legilor Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea (art.93 alin.(2) din Constituţie). Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul în baza votului de încredere acordat de Parlament (art.98 alin.(4) din Constituţie). Totodată, după cum rezultă din alin.(6), în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului. Cît priveşte exercitarea de către Preşedintele Republicii Moldova a atribuţiei de numire a judecătorilor (art.116 alin.(2) din Constituţie), legiuitorul constituant nu a supus-o unor condiţii, fapt ce acordă Preşedintelui Republicii Moldova dreptul discreţionar de a lua o decizie opţională asupra candidaturii propuse de Consiliul Superior al Magistraturii. Însă Preşedintele Republicii Moldova nu va proceda la numirea unei candidaturi noi sau la eliberarea din funcţie a judecătorului fără să i se fi prezentat propunerea respectivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fapt ce-l determină să indice motivele respingerii candidaturii propuse. Avînd în vedere argumentele enunţate, Curtea Constituţională apreciază că dispoziţiile art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi legale în vigoare, precum şi normelor internaţionale, inclusiv Recomandării nr.R(94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 13 octombrie 1994. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61, art.62 şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Recunoaşte constituţionale: - prevederile art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului" în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative" şi a Legii nr.140-XV din 21 martie 2003 "Pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului"; - prevederile art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii" în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". Preşedintele Curţii Constituţionale Victor PUŞCAŞ Chişinău, 27 mai 2003. Nr.9. OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale Prin Hotărîrea Curţii Constituţionale din 27 mai 2003 au fost recunoscute constituţionale prevederile art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII "Cu privire la statutul judecătorului" şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii". Consider neîntemeiată decizia Curţii pentru următoarele considerente. În temeiul art.6 din Constituţie, principiul fundamental al organizării şi funcţionării aparatului de stat constituie separaţia celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Acest principiu presupune că fiecare autoritate are un domeniu special şi separat, decupat în putere publică, înzestrată cu arme defensive în raport cu celelalte puteri. Fiecare dintre aceste autorităţi este învestită cu anumite prerogative, nici una dintre ele neavînd posibilitatea de a uzurpa atribuţiile celeilalte. Reliefînd importanţa acestui principiu universal, Curtea însă dă o interpretare eronată conlucrării puterilor legislativă, executivă şi judecătorească şi exercitării de către ele a prerogativelor ce le revin, reducînd rolul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul obiectului sesizării, la selectarea candidaturilor pentru funcţia de judecător şi calificînd dreptul Preşedintelui ţării şi al Parlamentului de numire a candidaturilor propuse de Consiliul Superior al Magistraturii şi de reînnoire a mandatelor judecătorilor în exerciţiu ca un drept discreţionar. Această concluzie, în opinia mea, total eronată, poate fi infirmată prin dispoziţiile constituţionale, ce privesc raporturile dintre puterea legislativă şi puterea executivă, care abordează în esenţă o situaţie analogică. Astfel, art.93 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova statuează că Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, cu obiecţiile sale, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele este obligat să promulge legea. Modalitatea de colaborare a puterilor în stat a fost formulată explicit şi prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 23 martie 1999, care stipulează că, după acordarea votului de încredere Guvernului de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova nu este în drept să nu numească Guvernul, fie că este de acord, fie că nu este de acord cu componenţa nominală a Guvernului, fie pentru alte motive. Or, decizia opţională a Preşedintelui Republicii Moldova în problema numirii Guvernului, care a primit votul de încredere al Parlamentului, ar fi în contradicţie cu prevederile art.98 alin.(4) din Constituţie, care îl obligă să emită actul de numire a Guvernului. Neexercitarea atribuţiilor constituţionale de către Preşedintele ţării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, stipulat de art.6 din Constituţie. În ceea ce priveşte raporturile dintre puterea executivă şi puterea judecătorească, Curtea Constituţională, în hotărîrile nr.10 din 4 martie 1997, nr.35 din 1 decembrie 1997 şi nr.38 din 15 decembrie 1997, a arătat că fără respectarea principiului independenţei judecătorilor, statuat de dispoziţiile art.114 şi art.116 alin.(1) din Constituţie, nu se poate vorbi de o autentică activitate de înfăptuire a justiţiei. Independenţa judecătorului presupune, în primul rînd, raporturile acestuia cu celelalte autorităţi publice. De aici rezultă că judecătorii nu se află şi nu trebuie să se afle în raporturi de subordonare faţă de alte autorităţi publice, indiferent de poziţia ierarhică a acestor autorităţi de stat. Expresia cea mai elocventă a independenţei puterii judecătoreşti o constituie dispoziţiile art.123 din Constituţie, care statuează în mod expres şi imperativ că asigurarea numirii în funcţie, deplasărilor, promovărilor şi măsurilor disciplinare faţă de judecători (implicit asigurarea reînnoirii mandatelor de judecător - n.a.) poate fi dispusă numai de Consiliul Superior al Magistraturii - autoritate de autoadministrare judecătorească, care este garantul independenţei judecătoreşti (similar raporturilor dintre puterea legislativă şi puterea executivă - art.93 alin.(2), art.98 alin.(4) din Constituţie). Interpretarea logico-gramaticală a cuvîntului "asigură" denotă faptul că el oferă o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; face ca înfăptuirea să fie sigură; pregăteşte ceva în mod sigur, durabil, garantat. Potrivit art.116 alin.(2) din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova (şi nu "pot fi numiţi") la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi (şi nu "pot fi numiţi") în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi (şi nu "pot fi numiţi") în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă, stabilit în condiţiile legii. Această normă are un caracter imperativ ("numeşte judecătorul" - ca în cazul numirii Guvernului) şi executarea ei este obligatorie şi nu poate fi subordonată voinţei Preşedintelui ţării. De menţionat că şeful statului numeşte judecătorul după ce candidatura acestuia a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii şi la propunerea acestuia - unica autoritate de autoadministrare judecătorească, pe lîngă care activează Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor (Legea nr.949-XIII din 19.07.96) şi Colegiul disciplinar şi de răspundere disciplinară a judecătorilor (Legea nr.950-XIII din 19.07.96). Propriu-zis faptul că judecătorii sînt numiţi de către Preşedintele ţării asigură doar inamovibilitatea acestora. În sprijinul afirmaţiilor sale despre caracterul discreţionar al dreptului Preşedintelui ţării şi al legislativului privind desemnarea candidaturilor propuse de organul suprem al puterii judecătoreşti, Curtea invocă prevederile pct.1.3.; 3.1.; 3.3 şi 7 ale Cartei, dar le dă o interpretare tendenţioasă. Or, contrar afirmaţiilor Curţii, din dispoziţiile menţionate ale Cartei rezultă indubitabil că: pentru orice decizie referitoare la selectarea, recrutarea, desemnarea, evaluarea carierei sau încetarea funcţiei de judecător este necesară intervenţia unei instanţe independente faţă de puterea executivă şi cea legislativă (pct.1.3.); în cazul în care procedura de angajare se efectuează pentru o perioadă limitată susceptibilă de reînnoire, decizia definitivă de a nu desemna (angaja) sau de a nu reînnoi angajarea precedentă revine numai organului independent de autoadministrare judecătorească şi nu puterii legislative sau executive (pct.3.3.); neangajarea în funcţia de judecător sau nereînnoirea angajării precedente în funcţia de judecător pot fi efectuate numai cu consimţămîntul şi prin decizia organului de autoadministrare judecătorească. Aşadar, aceste dispoziţii reliefează ideea că dreptul discreţionar la admiterea (angajarea) în funcţia de judecător, la reînnoirea mandatului precedent nu revine exponentului executivului sau legislativului, ci organului suprem al puterii judecătoreşti, care, după cum se menţionează pe bună dreptate în hotărîre, asigură numirea în funcţia de judecător şi reînnoirea mandatului pentru această funcţie. Avînd în vedere enunţurile expuse, sînt neîntemeiate afirmaţiile din hotărîre că refuzul Preşedintelui de a legifera cererea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii de desemnare în funcţia de judecător sau de înnoire a mandatului precedent, chiar fără explicaţia acestui refuz, nu aduc atingere spiritului constituţionalităţii prevederilor contestate de autorii sesizării şi nu afectează independenţa judecătorilor. Consider că acest comportament este admisibil numai în cazurile încetării funcţiei de judecător expres prevăzute de lege (pct.7.1. al Cartei precitate). În hotărîre se susţine că nici Constituţia, nici Legea cu privire la statutul judecătorului nu prevăd obligativitatea de a face publice motivele neacceptării (inclusiv repetate - n.a.) a candidatului pentru funcţia de judecător sau ale refuzului de a reînnoi mandatul de judecător, deducîndu-se astfel că această omisiune nu contravine Constituţiei. În opinia mea, această omisiune, avînd acum şi girul Curţii Constituţionale, contravine prevederilor menţionate ale Cartei, Principiilor de bază cu privire la independenţa judecătorului, adoptate de ONU (pct.1, 8, 11, 12, 19, 20), Recomandării nr.R(94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Potrivit hotărîrii, prevederile contestate de autorii sesizării nu contravin dispoziţiilor art.26 din Constituţie. Consider această concluzie nefondată. Avînd în vedere că atît candidaţii la funcţia de judecător, în privinţa cărora se solicită reînnoirea mandatului precedent, conform legislaţiei în vigoare, cît şi exponenţii acestei autorităţi sînt cetăţeni ai acestui stat şi, conform art.16, sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, respingerea de către Preşedintele Republicii Moldova şi Parlament candidaturilor propuse de organul suprem al autoadministrării judecătoreşti fără expunerea motivelor încalcă dreptul persoanei de a cunoaşte învinuirile ce i se aduc, şi de a se apăra, învinuiri, remarc, necunoscute atît de candidatul vizat, cît şi de Consiliul Superior al Magistraturii, a cărui menire este protejarea independenţei judecătorilor. Pentru considerentele expuse, consider că prevederile contestate sînt neconstituţionale. Judecător Mircea IUGA Chişinău, 27 mai 2003.