Hotărîre nr.9 din 29.04.2016 privind modul de executare a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală (termenul arestului preventiv) Sesizarea 35g/2016

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind modul de executare a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016

privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186

din Codul de procedură penală (termenul arestului preventiv)

Sesizarea 35g/2016

nr. 9  din  29.04.2016

 (în vigoare 29.04.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 184-192 art. 55 din 01.07.2016

* * *

Currtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 7 aprilie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând problema executării Hotărârii

Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 29 aprilie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la explicarea modului de executare a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală, ridicată de avocatul Alexandru Iachimciuc în dosarul nr.14r-270/16, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 aprilie 2016, de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Iurie Iordan, Ghenadie Lîsîi şi Silvia Vrabii).

3. Autorul sesizării a menţionat că prin Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016 s-a stabilit că arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

4. De asemenea, potrivit pct.2 lit.c) din dispozitivul hotărârii menţionate: “Termenul de 12 luni se referă la aceeaşi faptă(e) penală(e) pentru care persoana a fost plasată în arest preventiv, indiferent de eventuala recalificare ulterioară a infracţiunii. Orice detenţie care depăşeşte termenul total de 12 luni aplicat pentru comiterea aceleiaşi fapte, indiferent de eventualele recalificări ulterioare ale infracţiunii, este contrară Constituţiei şi, prin urmare, este ilegală.”

5. În acest sens, autorul sesizării a solicitat Curţii să explice dacă sintagma “faptă(e) penală(e) pentru care persoana a fost plasată în arest preventiv, indiferent de eventuala recalificare ulterioară a infracţiunii”, se referă şi la alte cauze penale pornite în baza aceloraşi fapte sau este aplicabilă doar cauzei penale pentru care s-a dispus măsura preventivă.

A. Circumstanţele litigiului principal

6. La 1 martie 2016, Curtea de Apel Chişinău a revocat măsura preventivă sub formă de arest aplicată în privinţa lui Oleg Timofti, învinuit de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 283, 145 alin.(2) lit.a), b), d), g), i), j), m) şi 27 din Codul penal, ca urmare a expirării termenului de 12 luni, fiindu-i stabilită măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar.

7. În acelaşi timp, la 1 martie 2016, după pronunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău, Oleg Timofti a fost reţinut în sala de judecată în temeiul ordonanţei Procuraturii Generale din 18 februarie 2016, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale în privinţa acestuia, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor prevăzute la art.361 alin.(2) lit.b), c) şi d) şi art.243 alin.(3) lit.a) şi b) din Codul penal.

8. La demersul procurorului, prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 3 martie 2016 s-a dispus aplicarea arestului preventiv în privinţa lui Oleg Timofti pe un termen de 30 de zile.

9. Încheierea Judecătoriei Centru a fost contestată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău, fiind invocat faptul că măsura preventivă aplicată la 3 martie 2016 în privinţa lui Oleg Timofti este, de facto, o prelungire a arestului preventiv revocat la 1 martie 2016.

10. În acest sens, avocatul lui Oleg Timofti a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea explicării modului de executare a unor prevederi ale pct.2 lit.c) din dispozitivul Hotărârii nr.3 din 23 februarie 2016.

11. La 28 martie 2016, Curtea de Apel Chişinău a respins ca nefondat recursul declarat şi a menţinut fără modificări încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 3 martie 2016.

12. În acelaşi timp, printr-o încheiere din aceeaşi dată, Curtea de Apel Chişinău a acceptat sesizarea şi a dispus transmiterea acesteia în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Aprecierea Curţii

13. Curtea reţine că, potrivit articolului 140 din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.

14. În scopul dezvoltării normei constituţionale, art.28 din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională prevede că actele Curţii Constituţionale sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărârii respective a Curţii Constituţionale.

15. Prin Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016, Curtea a constatat că prevederile articolului 186 alin.(3), (8) şi (9) din Codul de procedură penală, în partea ce ţine de posibilitatea prelungirii măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni, sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor articolului 25 alin.(4) din Constituţie.

16. Astfel, Curtea a statuat că, în sensul articolului 25 alin.(4) din Constituţie, arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

17. În acelaşi timp, Curtea a statuat în pct.2 lit.c) din dispozitivul hotărârii menţionate că “termenul de 12 luni se referă la aceeaşi faptă(e) penală(e) pentru care persoana a fost plasată în arest preventiv, indiferent de eventuala recalificare ulterioară a infracţiunii”.

18. Astfel, cu referire la această teză, Curtea, în considerentele hotărârii enunţate supra, a reţinut că: “termenul maximal de 12 luni pentru arestul preventiv acoperă şi situaţia în care în privinţa persoanei au fost înaintate mai multe capete de acuzare. Astfel, Constituţia obligă înfăptuirea justiţiei fără întârziere. În acest sens, orice detenţie care depăşeşte termenul total de 12 luni aplicat pentru comiterea aceleiaşi fapte, indiferent de eventualele recalificări ulterioare ale infracţiunii, este contrară Constituţiei şi, prin urmare, este ilegală.”.

19. Fără a analiza circumstanţele speţei - analiză care aparţine prin excelenţă organelor judiciare, Curtea menţionează că raţiunea primei teze a pct.2 lit.c) din dispozitivul Hotărârii nr.3 din 23 februarie 2016 este de a (1) preveni aplicarea împotriva aceleiaşi persoane a mai multor măsuri preventive sub formă de arest preventiv, prin pornirea mai multor cauze penale pentru aceeaşi faptă(e) penală(e) în diferite perioade de timp, sau de a (2) preveni continuarea aplicării arestului pe o perioadă care depăşeşte 12 luni în urma reîncadrării (recalificării) juridice a faptei.

20. În acest context, Curtea menţionează că, pe parcursul instrumentării unei cauze penale, o faptă penală, în urma aprecierii probelor, poate fi reîncadrată juridic, ceea ce nu trebuie să genereze calcularea unui nou termen de arest preventiv al persoanei, or, reîncadrarea juridică pentru o infracţiune sau mai multe infracţiuni din legea penală nu modifică retroactiv fapta(ele) prejudiciabilă comisă iniţial.

21. Mai mult, schimbând încadrarea juridică dată aceleiaşi fapte, organul judiciar determină doar textul legal just aplicabil faptei prejudiciabile săvârşite, ce nu trebuie să afecteze libertatea individului.

22. Prin urmare, este prerogativa judecătorului de a aprecia dacă diverse fapte penale ar putea forma obiectul aceleiaşi cauze penale sau al uneia distincte, sau dacă mai multe cauze penale vizează aceleaşi fapte.

23. În acelaşi timp, Curtea reţine că prima teză a pct.2 lit.c) din dispozitivul Hotărârii nr.3 din 23 februarie 2016 nu trebuie interpretată ca fiind aplicabilă situaţiilor în care măsura arestării preventive se aplică persoanei care a săvârşit o nouă faptă penală în timpul unei cauze penale pendinte sau dacă în timpul cauzei penale pendinte sunt descoperite alte fapte penale săvârşite de aceeaşi persoană, care nu erau cunoscute organului de urmărire penală.

24. Totodată, Curtea reţine că trebuie făcută o distincţie între fapta penală (prejudiciabilă) şi infracţiunea prevăzută de articolele legii penale. Astfel, dacă prima constituie temeiul real al răspunderii penale, atunci a doua, prin intermediul componenţei de infracţiune (definită în art.52 din Codul penal), reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

25. Drept temei real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă, ea comportă caracter prejudiciabil, de aceea se aplică măsura arestării, pentru a preveni inclusiv săvârşirea altor fapte prejudiciabile, care ulterior vor fi încadrate juridic (calificate) ca infracţiuni. Or, potrivit art.176 alin.(3) pct.1) din Codul de procedură penală, la aplicarea arestării preventive se ia în considerare un şir de criterii complementare, printre care «caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate».

26. Astfel, la analiza conţinutului unei fapte penale trebuie avut în vedere: conţinutul concret (de facto), care constituie săvârşirea faptei în realitatea obiectivă de către o persoană şi care se înscrie în tiparul abstract al normei de incriminare, şi conţinutul legal (de jure), care cuprinde elementul obiectiv şi subiectiv prin care o faptă devine infracţiune, prin urmare - componenţă de infracţiune, descrisă în normele părţii speciale a Codului penal.

27. Persoana poate fi trasă la răspundere penală pentru o infracţiune dacă acţiunea/inacţiunea săvârşită de facto de către aceasta conţine semnele unei componenţe de infracţiune de jure. De aceea, încadrarea juridică a faptei se poate face pentru o infracţiune sau mai multe infracţiuni din legea penală.

28. În contextul expus supra, Curtea reţine că încadrarea juridică a faptei, fiind o operaţiune complexă, îndreptată spre determinarea adevărului obiectiv, presupune potrivirea dintre semnele faptei săvârşite în realitatea obiectivă cu semnele componenţei de infracţiune desprinse din norma de incriminare, competenţă atribuită organelor judiciare.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26, 28, 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 68 lit.j) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Prima teză a punctului 2 litera c) din dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură nu este aplicabilă cauzelor penale care vizează altă faptă(e).

2. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.