Hotărîre nr.979 din 06.06.2017 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Rădoaia, raionul Sîngerei
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Rădoaia, raionul Sîngerei
nr. 979 din 06.06.2017
(în vigoare 06.06.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 265-273 art. 1426 din 28.07.2017
* * *
La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererea de demisie a consilierului Marinovschi Igor ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" în Consiliul sătesc Rădoaia, raionul Sîngerei, precum şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rădoaia îi revine candidatului supleant Dimitriu Tatiana de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 30 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Marinovschi Igor ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" în Consiliul sătesc Rădoaia.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rădoaia, raionul Sîngerei, candidatului supleant Dimitriu Tatiana de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru".
3. Se preavizează consilierul Dimitriu Tatiana asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.979. Chişinău, 6 iunie 2017. | |