BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotarîre nr.67/3 din 14.12.2006 cu privire la rezultatele controlului tematic al activităţii Companiei fiduciare "Mobiastrast" SRL în proces de lichidare din proprie iniţiativă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.12.2006

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului tematic al activităţii Companiei fiduciare

"Mobiastrast" SRL în proces de lichidare din proprie iniţiativă

 nr.67/3  din  14.12.2006

 (în vigoare 22.12.2006) 

Monitorul Oficial nr.195-198 art.683 din 22.12.2006

* * *

 În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) nr.59/7-O din 26.10.2006 şi Ordinului Preşedintelui CNVM nr.60 din 31.10.2006, a fost verificată derularea procedurii de lichidare a genului de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare - de companie fiduciară, desfăşurat anterior de către CF "Mobiastrast" SRL, din momentul iniţierii acesteia pînă la 07.11.2006, fiind constatate următoarele.

Conform deciziei fondatorilor, termenul de lichidare nu va depăşi 2 ani din data intrării în vigoare a Hotărîrii CNVM nr.49/6 din 15.12.2005, prin care a fost eliberat permisul de lichidare din proprie iniţiativă a genului de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare, desfăşurat anterior de către CF "Mobiastrast" SRL.

La momentul iniţierii procedurii de lichidare valoarea totală a activelor aflate în administrare fiduciară se cifrau la 7312085 lei, dintre care valori mobiliare în sumă de 2385794 lei, repartizate pe 5002 conturi ale clienţilor companiei, şi mijloace băneşti în sumă de 4926291 lei, repartizate pe 25182 conturi.

În cadrul desfăşurării procedurii de lichidare nu au fost respectate prevederile art. 91 al Codului civil al Republicii Moldova, fiind încălcate termenele de publicare a avizului privind lichidarea genului de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare, cît şi termenul limită de prezentare a creanţelor de către creditori. Avizul în cauză a fost publicat după finisarea controlului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.174-177 din 10.11.2006).

La momentul efectuării controlului în activele aflate în administrare fiduciară la CF "Mobiastrast" SRL erau incluse valorile mobiliare ale SA "Fabrica de pîine din Ungheni", deţinute de fondatorii trustului, care au fost excluse din Registrul de stat al valorilor mobiliare ca rezultat al lichidării societăţii, fapt despre care clienţii companiei nu au fost informaţi.

Se tergiversează procedura de reziliere a contractelor cu fondatorii trustului, astfel în perioada 13.01.2006 - 07.11.2006 fiind reziliate doar 2301 contracte, conform cărora au fost transmise mijloace băneşti în sumă de 305967 lei.

Reieşind din cele expuse, în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1), art.3 lit.b) şi lit.c), art.8 lit.c), art.9 alin.(1) lit.d), art.22 alin.(1) şi alin.(2) ale Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi a Regulamentului cu privire la modul de efectuare a controalelor activităţii participanţilor la piaţa valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/7 din 14.03.2002,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se avertizează comisia de lichidare a Companiei fiduciare "Mobiastrast" SRL (dl Anatol Milenti) asupra necesităţii respectării necondiţionate a normelor legislaţiei şi actelor normative în vigoare.

2. Se prescrie Companiei fiduciare "Mobiastrast" SRL:

2.1 excluderea din activele aflate în administrare fiduciară, concomitent cu prezentarea dării de seamă pentru anul 2006, a valorilor mobiliare ale SA "Fabrica de pîine din Ungheni", care au fost radiate din Registrul de stat al valorilor mobiliare ca rezultat al lichidării societăţii, cu informarea nemijlocită a clienţilor;

2.2 urgentarea procedurii de reziliere a contractelor cu fondatorii trustului.

3. Compania fiduciară "Mobiastrast" SRL, în termen de 30 zile, va informa Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare despre măsurile întreprinse în vederea înlăturării încălcărilor menţionate şi va prezenta un plan de măsuri privind urgentarea procedurii de lichidare.

4. Controlul asupra executării prezentei Hotărîri se pune în sarcina Departamentului investiţii colective.

5. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din data publicării.