BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.1030 din 26.10.2016 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare şi procedura examinării acesteia

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
26.10.2016

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la aprobarea formularului tipizat al Cererii privind modificarea termenului de

stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare şi procedura examinării acesteia

nr. 1030  din  26.10.2016

 (în vigoare 04.11.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 379-386 art. 1886 din 04.11.2016

* * *

În scopul asigurării bunei administrări fiscale, precum şi al executării uniforme şi corecte a prevederilor art.180 din titlul V al Codului fiscal şi în conformitate cu prevederile art.133 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal,

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare – anexa nr.1 la prezentul ordin;

2) Instrucţiunea cu privire la completarea şi examinarea Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare – anexa nr.2 la prezentul ordin;

3) Lista actelor/documentelor ce urmează a fi anexate la Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare – anexa nr.3 la prezentul ordin.

2. Direcţia managementul restanţelor şi insolvabilităţiva asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

[Pct.3 abrogat prin Ordinul IFPS nr.377 din 15.03.2017, în vigoare 01.04.2017]

4. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

la Ordinul IFPS nr.1030 din 26 octombrie 2016

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul SFS nr.158 din 26.03.2018, în vigoare 06.04.2018]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul IFPS nr.377 din 15.03.2017, în vigoare 01.04.2017]

Anexa nr.2

la Ordinul IFPS nr.1030

din 26 octombrie 2016

INSTRUCŢIUNE

cu privire la completarea şi examinarea Cererii privind modificarea

termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare

Notă: În anexa nr.2 pe tot parcursul textului sintagma "organul fiscal" se substituie cu sintagma "subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat" conform Ordinului IFPS nr.377 din 15.03.2017, în vigoare 01.04.2017

1. Formularul tipizat al Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare se completează de către persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului restanţier sau persoana care acţionează în baza unei procuri, eliberată în conformitate cu legislaţia şi care-i atestă împuternicirile de resort sau părinte, înfietor, tutore sau curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

2. Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare se depune la subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat.

[Pct.2 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

3. La completarea cererii în mod obligatoriu se indică informaţia aferentă:

- denumirii complete a contribuabilului restanţier;

- codului fiscal al contribuabilului restanţier;

- numelui, prenumelui persoanei cu funcţie de răspundere sau reprezentantului contribuabilului restanţier, ce nemijlocit completează cererea;

- IDNP (codul numeric personal) din buletinul de identitate al persoanei cu funcţie de răspundere sau reprezentantului contribuabilului restanţier, ce nemijlocit completează cererea;

- termenului concret (în cifre) al perioadei de acordare a modificării termenului de stingere a obligaţiei fiscale (care poate fi maxim de 12 luni consecutive);

- datei perioadei (în cifre) a primei tranşe de achitare (în cazul eşalonării);

- datei perioadei (în cifre) a ultimei tranşe de achitare (în cazul eşalonării);

- în cazul amânării, datei perioadei (în cifre) a achitării totale a obligaţiei fiscale (se va completa la compartimentul " , iar ultimul fiind data___");

- sumei totale a obligaţiilor fiscale, la o dată concretă, admise ca restanţă faţă de bugetul public naţional (BPN), stingerea cărora se solicită a fi modificată prin eşalonare sau amânare (informaţie din fişa contului a SIA "Contul curent al contribuabilului", obţinută de la subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat);

- sumei totale a contribuţiilor asigurării sociale de stat obligatorii, admise ca restanţă faţă de Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (informaţie din fişa contului a SIA "Contul curent al contribuabilului", obţinută de la subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat).

[Pct.3 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

4. La compartimentul "prin eşalonarea □ amânarea □", la completarea cererii, în mod obligatoriu se va bifa numai unul din pătrăţele, ce corespunde solicitării contribuabilului restanţier.

5. La compartimentul "Solicitarea se întemeiază pe existenta temeiurilor prevăzute de Codul fiscal la art.180 alin.(3), litera:", se vor bifa în mod obligatoriu unul sau mai multe din pătrăţelele ce sunt indicate la fiecare literă separat, ţinând cont de situaţia reală a împrejurărilor ce au generat intenţia contribuabilului restanţier de a solicita modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare.

6. La compartimentul "Să depun sub gaj Serviciului Fiscal de Stat bunurile imobile □, mobile □, de altă natură □ ce aparţin cu drept de proprietate entităţii reprezentate de mine,", se vor bifa în mod obligatoriu unul sau mai multe din pătrăţelele indicate, ţinând cont de statutul bunurilor contribuabilului restanţier ce sunt preconizate a fi supuse gajării Serviciului Fiscal de Stat. De asemenea, în mod obligatoriu capitolul dat urmează a fi contrasemnat de către persoana care completează cererea.

[Pct.6 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

61. La compartimentul "Să constitui în favoarea Serviciului Fiscal de Stat garanţia personală (fidejusiunea) a ____________, c/f ___________, pentru executarea conformă a contractului de eşalonare sau amînare a stingerii obligaţiei fiscale, manifestată prin răspunderea acestuia cu toate bunurile deţinute în proprietate sau dobîndite în viitor, inclusiv bunuri imobile ☐, mobile ☐, de altă natură ☐, care sunt libere de orice sarcini sau grevări în favoarea terţelor persoane", în mod obligatoriu se indică numele, prenumele/denumirea completă a persoanei propuse în calitate de fidejusor şi codul fiscal al acesteia. La fel, se vor bifa în mod obligatoriu unul sau mai multe din pătrăţelele indicate, ţinând cont de statutul bunurilor persoanei propuse în calitate de fidejusor, ce sunt preconizate a fi supuse gajării Serviciului Fiscal de Stat. De asemenea, în mod obligatoriu compartimentul dat urmează a fi contrasemnat de către persoana care completează cererea şi de către persoana împuternicită a persoanei propuse în calitate de fidejusor.

[Pct.61 introdus prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

7. Compartimentele "Să achit majorarea de întârziere (penalitatea) calculată pe obligaţiile fiscale acceptate spre modificarea termenului de stingere" şi "Să achit obligaţiile fiscale curente ce iau naştere în perioada modificării termenului de stingere a obligaţiei fiscale" urmează în mod obligatoriu a fi contrasemnate de către persoana care completează cererea.

8. La compartimentul "În scopul examinării obiective a solicitării în cauză, anexez subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat (ÎN COPII – autentificate prin semnătură) următoarele acte/documente:", în mod obligatoriu, se indică succint ce acte sau documente sunt anexate la cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare. Actele şi documentele anexate (ce dovedesc existenţa motivelor bifate în cerere) urmează a fi prezentate în copii, fiind autentificate de către contribuabil prin semnătură, iar în cazul în care subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat va avea careva suspiciuni faţă de existenţa reală a unora dintre acestea, este în drept să solicite prezentarea originalului de la contribuabil, pentru vizualizare. De asemenea, la cerere se va indica (în cifre) volumul total de file al actelor/documentelor ce se anexează.

[Pct.8 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

9. Cererea completată urmează a fi contrasemnată de către persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului restanţier sau persoana care acţionează în baza unei procuri, eliberate în conformitate cu legislaţia şi care-i atestă împuternicirile de resort, părinte, înfietor, tutore sau curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

10. În cazul în care cererea se completează de către o persoană care acţionează în baza unei procuri eliberate în conformitate cu legislaţia ce-i atestă împuternicirile de resort, la cerere se vor anexa în original actele de resort.

11. Dacă compartimentele din cerere reflectate la pct. 6, 61, 7 şi 9 din prezenta instrucţiune nu sunt contrasemnate de contribuabil sau contribuabilul refuză să le contrasemneze, element ce generează lipsă de acord din partea acestuia de a respecta condiţiile impuse de art.180 din titlul V al Codului fiscal, subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat va refuza modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile necesare (existenţa bunurilor în vederea gajării acestora, în scopul asigurării stingerii obligaţiei fiscale; acordul de a stinge majorările de întârziere (penalităţile) calculate aferent obligaţiilor fiscale acceptate spre modificare a termenului de stingere; acordul de a stinge obligaţiile fiscale curente ce vor lua naştere în perioada modificării termenului de stingere a obligaţiei fiscale).

[Pct.11 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

[Pct.11 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

12. În cazul în care la cerere nu sunt anexate actele/documentele indicate în anexa nr.3 la prezentul Ordin, ce atestă şi/sau confirmă generarea situaţiilor prevăzute la alin.(3) art.180 din Codul fiscal, bifate de către contribuabilul restanţier în cerere, subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat va restitui fără examinare cererea contribuabilului restanţier, pentru corectarea carenţelor admise (indicând concret lipsa actului/documentului ce ar urma să fie anexat), fapt ce ar permite contribuabilului restanţier să depună o cerere nouă, completată cu anexele corespunzătoare.

[Pct.12 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

13. Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare se examinează de către subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat în cel mult 30 zile calendaristice din momentul recepţionării.

[Pct.13 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

[Pct.14 abrogat prin Ordinul IFPS nr.377 din 15.03.2017, în vigoare 01.04.2017]

15. Dacă clauzele contractuale de amânare sau eşalonare a stingerii obligaţiei fiscale nu se respectă de către contribuabil, contractul va fi rezolvit de către subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat din momentul în care au fost depistate încălcările.

[Pct.15 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

[Pct.15 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

16. Odată cu rezoluţiunea contractului de către subdiviziunea competentă a Serviciului Fiscal de Stat se va declanşa procedura de executare silită a obligaţiei fiscale, fiind în paralel exercitate acţiunile de realizare a dreptului la gaj asupra bunurilor depuse gajării de către contribuabilul restanţier.

[Pct.16 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

[Pct.16 modificat prin Ordinul SFS nr.239 din 19.05.2020, în vigoare 01.07.2020]

17. Este interzisă încheierea unui contract de eşalonare sau amânare a uneia şi aceleiaşi obligaţii fiscale cu contribuabilul care nu a îndeplinit condiţiile contractului precedent.

Anexa nr.3

la Ordinul IFPS nr.1030

din 26 octombrie 2016

LISTA

actelor/documentelor ce urmează a fi anexate

la Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei

fiscale prin eşalonare sau amânare

1. Examinarea Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amânare, conform circumstanţelor specificate în art.180 alin.(3) din titlul V al Codului fiscal, are loc numai în cazul în care la cerere sunt anexate următoarele documente:

a) În cazul suportării calamităţilor naturale şi tehnogene:

1) Decizia (dispoziţia) Consiliului raional cu privire la instituirea comisiei de evaluare a pierderilor productivităţii culturilor agricole;

2) Raportul Comisiei raionale specializate privind evaluarea pierderilor productivităţii culturilor agricole şi/sau Actul de examinare a daunelor cauzate culturilor agricole;

3) Documentele/actele ce adeveresc dreptul de proprietate a contribuabilului restanţier şi/sau a fidejusorului asupra bunurilor ce sunt propuse spre gajare, pentru asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;

4) Extrasele din registrele de stat corespunzătoare pe bunurile propuse gajării, ce adeveresc faptul că bunurile nu sunt gajate şi/sau grevate în favoarea altor creditori.

b) În cazul distrugerii accidentale a clădirilor de producţie:

1) Documentul eliberat de organul competent, care certifică producerea evenimentului indicat în cerere (incendiu, explozie, deteriorări din cauza acţiunii apei, ca urmare a avariilor sistemelor de apeduct şi canalizare, sistemelor de încălzire şi sistemelor antiincendiare, pătrunderea apei pe teritoriul asigurat, acţiunea intenţionată a terţelor persoane ce a dus la deteriorarea sau distrugerea bunurilor etc.);

2) Actele de proprietate pe bunurile ce au fost distruse urmare a accidentului respectiv;

3) Extrasul din Registrul bunurilor imobile aferente bunurilor ce au fost distruse urmare a accidentului respectiv;

4) Documentele/actele ce adeveresc dreptul de proprietate a contribuabilului restanţier şi/sau a fidejusorului asupra bunurilor ce sunt propuse spre gajare, pentru asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;

5) Extrasele din registrele de stat corespunzătoare pe bunurile propuse gajării, ce adeveresc faptul că bunurile nu sunt gajate şi/sau grevate în favoarea altor creditori.

c) În cazul împrejurărilor imprevizibile şi de neînlăturat, care au împiedicat în mod efectiv capacitatea de producţie pe o perioadă lungă de timp şi executarea obligaţiei contractuale a contribuabilului:

1) Actul normativ care confirmă/certifică producerea unei împrejurări imprevizibile şi de neînlăturat de ordin social (embargoul impus de alt stat – certificat de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; instituirea moratoriului la comercializarea produselor alimentare – certificat de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; greva transportatorilor de pasageri – certificat de la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale etc.);

2) Reclamaţia persoanei care a fost lezată de faptul neexecutării de către contribuabilul restanţier a clauzelor contractului încheiat între aceştia;

3) Contractul ce a stat la baza reclamaţiei;

4) Documentele/actele ce adeveresc dreptul de proprietate a contribuabilului restanţier şi/sau a fidejusorului asupra bunurilor ce sunt propuse spre gajare, pentru asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;

5) Extrasele din registrele de stat corespunzătoare pe bunurile propuse gajării, ce adeveresc faptul că bunurile nu sunt gajate şi/sau grevate în favoarea altor creditori.

d) În cazul existenţei datoriilor autorităţilor sau instituţiilor publice (finanţate de la bugetul public naţional) faţă de contribuabilul restanţier:

1) Contractul de antrepriză sau contractul de prestare a serviciilor;

2) Actul de predare-primire a lucrărilor şi/sau serviciilor;

3) Factura care adevereşte existenţa lucrărilor şi/sau serviciilor;

4) Ultimul act de verificare reciprocă, cu semnăturile şi sigiliile ambelor părţi contractante;

5) Scrisoarea/solicitarea către autoritatea sau instituţia publică privind neexecutarea datoriei;

6) Documentele/actele ce adeveresc dreptul de proprietate a contribuabilului restanţier şi/sau a fidejusorului asupra bunurilor ce sunt propuse spre gajare, pentru asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;

7) Extrasele din registrele de stat corespunzătoare pe bunurile propuse gajării, ce adeveresc faptul că bunurile nu sunt gajate şi/sau grevate în favoarea altor creditori.

e) În alte circumstanţe, stabilite de Ministerul Finanţelor, ce îndreptăţesc contribuabilul de a beneficia de modificarea termenului de stingere a obligaţiilor fiscale:

[Subpct.1) abrogat prin Ordinul SFS nr.649 din 27.12.2021, în vigoare 01.01.2022]

2) Declaraţie/confirmare pe proprie răspundere, potrivit căreia contribuabilul se află în situaţia de lipsă temporară (cu indicarea concretă a perioadei) a disponibilităţii băneşti;

3) Documentele/actele ce adeveresc dreptul de proprietate a contribuabilului restanţier şi/sau a fidejusorului asupra bunurilor ce sunt propuse spre gajare, pentru asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;

4) Extrasele din registrele de stat corespunzătoare pe bunurile propuse gajării, ce adeveresc faptul că bunurile nu sunt gajate şi/sau grevate în favoarea altor creditori.

[Pct.1 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

2. La cererea depusă şi semnată de către însăşi persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului restanţier, suplimentar la actele specificate la pct.1 din prezenta anexă, se va anexa în copie unul din actele ce permit identificarea persoanei şi atestă semnătura acestuia (buletinul de identitate sau paşaportul).

3. În cazul în care cererea se depune şi se semnează de către o persoană care acţionează în baza unei procuri eliberate în conformitate cu legislaţia ce-i atestă împuternicirile de resort, suplimentar la actele specificate în pct.1 din prezenta anexă, la cerere se vor anexa în original actele de resort.

4. Actele nominalizate la pct.1 se prezintă de către contribuabil sau reprezentantul acestuia în copii, fiind autentificate prin semnătură.

[Pct.4 modificat prin Ordinul SFS nr.256 din 19.07.2023, în vigoare 26.07.2023]

[Anexa nr.3 modificată prin Ordinul SFS nr.158 din 26.03.2018, în vigoare 06.04.2018]