BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.239 din 19.05.2020 cu privire la modificarea unor ordine

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
19.05.2020

SERVICIUL FISCAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la modificarea unor ordine

nr. 239  din  19.05.2020

 (în vigoare 01.07.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.131-141 art. 512 din 05.06.2020

* * *

În scopul asigurării unei administrări fiscale eficiente, în temeiul art.1323 alin.(10) şi art.133 alin.(1) pct.8) şi alin.(2) pct.4) din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), precum şi în vederea aducerii în concordanţă a actelor normative cu noua structură a Serviciului Fiscal de Stat,

ORDON:

1. Ordinul IFPS nr.379 din 15 martie 2017 privind aprobarea formularelor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale (Monitorul Oficial, 2017, nr.85-91 art.622), se modifică după cum urmează:

1) la pct.8, sintagma “subdiviziunile în atribuţiile cărora” se substituie cu sintagma “subdiviziunea în atribuţiile căreia”.

2. Regulamentul privind punerea în aplicare a prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1275 din 26 decembrie 2018, aprobat prin Ordinul SFS nr.164 din 5 aprilie 2019 (Monitorul Oficial, 2019, nr.162-166 art.818), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la pct.22 din Regulament, sintagma “Direcţia generală administrare fiscală/Direcţia generală administrarea contribuabililor mari (în continuare – DGAF/DGACM)” se substituie cu sintagma “subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor/Direcţia generală administrarea contribuabililor mari”;

2) la pct.27, 28 din Regulament, sintagma “DGAF” se substituie cu sintagma “subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor”;

3) la pct.29 din Regulament, sintagma “Conducerea DGA” se substituie cu sintagma “Conducerea subdiviziunii responsabile de gestionarea arieratelor”;

4) la pct.30 din Regulament, sintagma “Funcţionarul fiscal din cadrul DGA” se substituie cu sintagma “Funcţionarul fiscal din cadrul subdiviziunii responsabile de gestionarea arieratelor”;

5) la pct.34 din Regulament, sintagma “DGAF” se substituie cu sintagma “subdiviziunii responsabile de gestionarea arieratelor”;

6) la pct.35 din Regulament, sintagma “DGA” se substituie cu sintagma “subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor”;

7) la pct.38, 42 din Regulament, sintagma “DGAF” se substituie cu sintagma “subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor”.

3. Ordinul IFPS nr.1030 din 26 octombrie 2016 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare şi procedura examinării acesteia (Monitorul Oficial, 2016, nr.379-386 art.1886), se modifică după cum urmează:

1) În Cererea privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare (Anexa nr.1), cuvîntul “subdiviziunii” se exclude”;

2) Instrucţiunea cu privire la completarea şi examinarea Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare (Anexa nr.2) se modifică după cum urmează:

a) la pct.2, după cuvîntul “subdiviziunea” se completează cu cuvîntul “competentă”, sintagma “de la locul de evidenţă a contribuabilului restanţier” se exclude;

b) la pct.3, 8, 11, 13, 15 şi 16, după cuvîntul “subdiviziunea” se completează cu cuvîntul “competentă a”;

c) la pct.6, cuvîntul “subdiviziunii” se exclude.

4. Ordinul IFPS nr.65 din 12 aprilie 2006 privind executarea art.227 alin.(1) şi art.229 din titlul V al Codului fiscal (Monitorul Oficial, 2006, nr.63-65 art.239) se modifică după cum urmează:

1) sbp. 4.1. din pct.4 se expune într-o nouă redacţie, după cum urmează:

“4.1. Dispoziţia se emite de către subdiviziunea abilitată, în cazurile constatării comiterii oricărei încălcări din cele nominalizate în anexa nr.3, cu excepţia codurilor încălcărilor 01, 02, 08, 09 şi 11, pentru care se emite Dispoziţia de către subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor.

Subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în raza căreia este amplasată subdiviziunea contribuabilului va informa subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat la care se deserveşte sediul contribuabilului despre necesitatea emiterii Dispoziţiei, în cazurile constatării comiterii oricărei încălcări din cele nominalizate în anexa nr.3, cu excepţia codurilor încălcărilor 01, 02, 08, 09 şi 11, pentru care se emite Dispoziţia de către subdiviziunea responsabilă de gestionarea arieratelor”.

2) la sbp. 4.2, sintagma “instituţie financiară (sucursală, filială)” se substituie cu sintagma “bancă (sucursală)”;

3) la sbp. 4.3, sintagma “instituţiei financiare (sucursalei, filialei)” se substituie cu sintagma “băncii (sucursalei)”;

4) la sbp. 4.4, sintagma “instituţia financiară (sucursala, filiala)” se substituie cu sintagma “banca (sucursala)”;

5) la sbp. 4.6, sintagma “instituţiile financiare” se substituie cu sintagma “bănci”;

6) la sbp. 5.2, sintagma “instituţie financiară (sucursală, filială)” se substituie cu sintagma “bancă (sucursală)”;

7) la sbp. 5.3, sintagma “instituţiei financiare (sucursalei, filialei)” se substituie cu sintagma “băncii (sucursalei)”;

8) la sbp. 6.1, sintagma “instituţia financiară (sucursala, filiala)” se substituie cu sintagma “banca (sucursala)”;

9) Formularul “Dispoziţie privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului” (Anexa nr.1), sintagma “Instituţia financiară (sucursala, filiala)” se substituie cu sintagma “Banca (sucursala)”;

10) Formularul “Informaţia privind disponibilul mijloacelor băneşti în cont” (Anexa nr.8), sintagma “instituţiei financiare” se substituie cu sintagma “băncii”.

5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data de 01.07.2020.