BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.1031 din 18.09.2018 cu privire la Regulamentul de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
18.09.2018

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MUNCII
ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

O R D I N

cu privire la Regulamentul de examinare a capacităţii psihice

a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica

activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită

nr. 1031  din  18.09.2018

 (în vigoare 23.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 430-439 art. 1689 din 23.11.2018

* * *

În temeiul prevederilor art.1 şi art.22 din Legea nr.1402-XIII din 16 decembrie 1997 privind sănătatea mentală, art.7 din Legea nr.130 din 8 iulie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, art.7 din Regulamentul cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.293 din 23 aprilie 2014, art.9 lit.b)4 din Hotărîrea Guvernului nr.55 din 30 ianuarie 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru al Centrului comunitar de sănătate mentală şi standardelor de calitate, art.11 lit.k) din Legea nr.98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, precum şi în temeiul Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr.694 din 30 august 2017,

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Regulamentul de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (anexa nr.1).

2) Componenţa nominală a Comisiei speciale de contestare a examinării capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (anexa nr.2).

3) Lista tulburărilor mintale şi de comportament care nu permit solicitanţilor deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor, practicarea activităţilor profesionale şi sociale cu responsabilitate sporită (anexa nr.3).

2. IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie se desemnează ca instituţie responsabilă de organizarea activităţii Comisiei speciale de contestare.

3. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice Spitalul Clinic de Psihiatrie, Spitalul de Psihiatrie Bălţi, Spitalul de Psihiatrie Orhei, Centre de Sănătate de nivelul I/Centre ale Medicilor de Familie/Asociaţii Medicale Teritoriale, Centre comunitare de sănătate mintală (CCSM)? indiferent de forma juridică de organizare, în corespundere cu prevederile Regulamentului aprobat prin prezentul ordin, vor:

1) institui în cadrul instituţiilor din subordine Comisia specială de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită;

2) asigura activitatea Comisiei speciale de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită;

3) asigura evidenţa nominală a certificatelor privind aptitudinea de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, eliberate în baza deciziei Comisiei speciale de evaluare a capacităţii psihice a solicitanţilor, cu înregistrarea datelor în Registrul de evidenţă.

4. Direcţia politici în domeniul asistenţei medicale primare, urgente şi comunitare, va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi plasarea acestuia pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

5. Controlul executării prezentului ordin se atribuie dnei Rodica Scutelnic, secretar de stat.

Anexa nr.1

la Ordinul Ministerului Sănătăţii,

Muncii şi Protecţiei Sociale

nr.1031 din 18 septembrie 2018

REGULAMENT

de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine

şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi

profesionale cu responsabilitate sporită

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Comisiei speciale şi Comisiei speciale de contestare de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (în continuare - Comisia specială şi Comisia specială de contestare).

2. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.1402-XIII din 16 decembrie 1987 privind sănătatea mentală, Legii nr.130 din 8 iulie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, Hotărîrii Guvernului nr.293 din 23 aprilie 2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, Hotărîrii Guvernului nr.1452 din 24 decembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier.

3. Activitatea Comisiei speciale şi Comisiei speciale de contestare se desfăşoară în baza legislaţiei din domeniu şi prezentului Regulament.

4. În sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni semnifică:

aptitudine - însuşire psihică individuală care condiţionează îndeplinirea în bune condiţii a unei munci, a unei acţiuni;

activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită – activităţi legate de conducerea mijloacelor de transport, inclusiv a celor de pasageri; activitatea la locul de muncă cu regim special; altele prevăzute de actele normative în vigoare;

capacitate psihică - ansamblu de însuşiri psihice ale persoanei, de ordin cognitiv-intelectiv, caracterial şi afectiv-voliţional, care pot asigura performanţa în desfăşurarea unei activităţi şi organiza motivat această activitate, determinată de aptitudini şi de gradul de maturizare a personalităţii, fiind tradusă prin fapte şi rezultate cuantificabile;

stare psihică – modul, în care o persoană menţine o activitate mintală de succes, activităţi productive zilnice, îndeplinite prin prisma imaginii de sine, cît şi capacitatea de a evalua provocările şi problemele, să exploreze alegerile şi să adopte decizii, determinată prin examinare.

II. SCOPUL ŞI FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE COMISIEI SPECIALE

5. Scopul Comisiei speciale este de a stabili aptitudinea din punct de vedere psihologic şi medical a solicitantului de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (în continuare - Solicitant).

6. Comisia specială exercită următoarele funcţii de bază:

1) Examinarea actelor prezentate de către Solicitant conform p.14 din prezentul Regulament.

2) Examinarea stării psihice a Solicitantului, precum şi, după caz, stabilirea diagnosticului clinic şi/sau a particularităţilor psihologice existente, utilizînd în acest scop examinările necesare, în conformitate cu actele normative, protocoalele şi ghidurile aprobate.

3) Evaluarea capacităţii psihice a Solicitantului cu privire la aptitudine, din punct de vedere psihologic şi medical, de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită.

4) Elaborarea deciziei comune privind aptitudinea Solicitantului din punct de vedere psihologic şi medical de a deţine şi a folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită

5) Eliberarea Certificatului privind aptitudinea Solicitantului de a deţine şi a folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (în continuare - Certificat).

III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMISIEI SPECIALE

7. Comisia specială se organizează în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie, Spitalului de Psihiatrie Bălţi, Spitalului de Psihiatrie Orhei şi Centrelor comunitare de sănătate mintală (în continuare – CCSM) capacitatea cărora permite respectarea prevederilor prezentului Regulament cu referire la componenţa acesteia.

8. Componenţa nominală al Comisiei speciale se aprobă prin ordinul intern a conducătorului instituţiei pentru o perioadă de 3 ani.

9. Comisia specială este constituită din trei membri: 2 psihiatri şi 1 psiholog din cadrul instituţiei menţionate în pct.7.

10. Activitatea Comisiei speciale este organizată şi condusă de Preşedinte, numit prin ordin de către conducătorul instituţiei din lista membrilor Comisiei speciale.

11. Comisia specială este convocată de către Preşedinte ori de cîte ori este necesar, în limitele timpului de lucru al subdiviziunii în care activează.

12. Deciziile se adoptă prin votul a cel puţin 2 membri ai Comisiei speciale.

13. Comisia specială examinează cazurile:

1) în baza cererii depuse personal de Solicitant pe numele Preşedintelui Comisiei speciale;

2) la solicitarea organelor abilitate în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor omului, conform legislaţiei în vigoare.

14. La Comisia specială, Solicitantul se va prezenta personal cu următoarele acte:

1) buletinul de identitate (original şi fotocopie);

2) livretul militar (pentru supuşii militari) (original şi fotocopie);

3) fişa medicală a bolnavului de ambulator (F 025/e) (original);

4) certificatul (avizul) privind aflarea în supravegherea specialiştilor din cadrul CCSM de la locul de trai (în cazul examinării de către Comisia specială din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie, Spitalului de Psihiatrie Bălţi sau CCSM din alt teritoriu administrativ) cu termenul de valabilitate de pînă la 30 zile calendaristice (original);

5) dovada de achitare a taxei pentru examinare.

15. Examinarea Solicitantului se va efectua, respectînd Metodologia de examinare a capacităţii psihice a solicitantului de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform anexei nr.1 la prezentul Regulament.

16. Comisia specială la adoptarea deciziei va ţine cont de rezultatele examinării stării psihice a Solicitantului, precum şi/sau de diagnosticul stabilit.

17. Decizia Comisiei speciale se înscrie în Certificatul privind aptitudinea de a deţine şi a folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (formularul nr.091/e), conform anexei nr.1 la prezentul Regulament.

18. Evidenţa certificatelor se ţine prin intermediul Registrului de evidenţă a certificatelor eliberate în baza deciziei Comisiei speciale de examinare a capacităţii psihice a solicitantului de a deţine şi a folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită (formularul nr.091-1/e ), conform anexei nr.2 la prezentul Regulament.

19. Comisia specială va elibera Certificatul, în termen de pînă la 3 zile lucrătoare de la data examinării Solicitantului, cu semnătura personală în Registru.

20. Certificatul se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar se eliberează Solicitantului, cel de al doilea se anexează la dosar.

21. Dosarul Solicitantului va conţine:

1) fotocopiile actelor enumerate la pct.14 al prezentului Regulament;

2) înscrisurile membrilor Comisiei speciale şi ale specialiştilor cooptaţi în lucrul comisiei (după caz);

3) rezultatele examinărilor efectuate;

4) alte acte aferente evaluării capacităţii psihice şi stabilirii aptitudinii din punct de vedere psihologic şi medical a solicitantului de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită.

IV. RESPONSABILITĂŢILE ŞI DREPTURILE COMISIEI SPECIALE

22. Comisia specială este în drept, conform Metodologiei de examinare a capacităţii psihice să solicite examinări suplimentare necesare pentru precizarea diagnosticului şi elaborarea deciziei definitive, inclusiv să coopteze, la necesitate, şi alţi specialişti.

23. În acest caz, termenul elaborării deciziei finale a Comisiei speciale şi eliberarea Certificatului se prelungeşte pînă la prezentarea rezultatelor examinărilor solicitate.

24. Comisia specială prelucrează datele personale privind starea de sănătate a Solicitantului, în strictă conformitate cu prevederile Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

25. Comisia specială în activitatea sa respectă prevederile Legii nr.264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic şi Legii nr.263-XVI din 27 octombrie 2005 privind drepturile şi responsabilităţile pacientului, precum şi alte acte normative în vigoare.

V. CONTESTAREA DECIZIEI COMISIEI SPECIALE ŞI

ORGANIZAREA COMISIEI SPECIALE DE CONTESTARE

26. Persoanele, care nu sînt de acord cu decizia emisă de către Comisia specială, sînt în drept să depună o contestaţie.

27. Contestaţia se va depune pe numele Preşedintelui Comisiei speciale, în termen de pînă la 5 zile lucrătoare de la data primirii Certificatului de către Solicitant.

28. Preşedintele Comisiei speciale, în termen de 3 zile lucrătoare, va asigura transmiterea cererii de contestare şi dosarul Solicitantului Comisiei speciale de contestare

29. Comisia specială de contestare va examina cazul, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de contestare.

30. La şedinţa Comisiei speciale de contestare, în mod obligatoriu, este invitat Solicitantul şi Preşedintele, sau în lipsa lui, un alt membru al Comisiei speciale.

31. Decizia Comisiei speciale de contestare se aduce la cunoştinţa Solicitantului şi Comisiei speciale, care a elaborat decizia primară, în ziua convocării şedinţei.

32. În cazul stabilirii divergenţelor, prioritate prezintă decizia elaborată de către Comisia specială de contestare, fapt înscris în procesul-verbal al şedinţei şi anexat la dosar, o copie care se eliberează Preşedintelui Comisiei speciale.

33. În baza procesului-verbal al şedinţei Comisiei speciale de contestare, Certificatul primar se anulează şi Solicitantului i se eliberează Certificatul privind aptitudinea de a deţine şi a folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, întocmit în baza deciziei Comisiei speciale de contestare şi semnat de către membrii Comisiei speciale de contestare, conform anexei nr.4 la prezentul Regulament (formular nr.091-2/e).

34. Spitalul Clinic de Psihiatrie este responsabil de înregistrarea în Registru de model aprobat, conform anexei nr.5 la prezentul Regulament (formular nr.091-3/e), precum şi de eliberarea Certificatului emis în baza deciziei Comisiei speciale de contestare Solicitantului.

VI. DISPOZIŢII FINALE

35. Cheltuielile pentru efectuarea examinărilor necesare pentru elaborarea deciziei sunt achitate anticipat de către Solicitant la Instituţia în cadrul căreia activează Comisia specială, în modul stabilit pentru serviciile medicale contra plată, conform tarifelor aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011.

36. Cheltuielile pentru efectuarea examinărilor necesare şi pentru elaborarea deciziei Comisiei speciale de contestare sînt suportate de către persoana care a depus cererea de contestare şi a achitat anticipat la Spitalul Clinic de Psihiatrie.

Anexa nr.2

la Ordinul Ministerului Sănătăţii,

Muncii şi Protecţiei Sociale

nr.1031 din 18 septembrie 2018

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comisiei speciale de contestare a examinării capacităţii psihice

a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica

activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită

1. Valentin Oprea – d.m., conf. univ., Catedra de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală a USMF "Nicolae Testemiţanu", preşedinte;

2. Igor Nastas – d.m., conf. univ., Catedra de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală a USMF "Nicolae Testemiţanu", membru;

3. Victoria Sărăcuţa – doctor în psihologie, psiholog clinician şi judiciar, membru.

Lista membrilor supleanţi ai Comisiei speciale de contestare:

1. Ion Coşciug – d.m., conf. univ., Catedra de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală a USMF "Nicolae Testemiţanu", preşedinte supleant;

2. Ghenadie Cărăuşu – d.m., conf. univ., Catedra de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală a USMF "Nicolae Testemiţanu", membru supleant;

3. Viorica Bucşa – psiholog clinician şi judiciar, membru supleant.

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale nr.698 din 13.06.2019, în vigoare 04.06.2021]

Anexa nr.3

la Ordinul Ministerului Sănătăţii,

Muncii şi Protecţiei Sociale

nr.1031 din 18 septembrie 2018

LISTA

tulburărilor mintale şi de comportament a solicitanţilor, care nu permit

deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor, practicarea activităţilor

profesionale şi sociale cu pericol sporit