Ordin nr.11 din 20.01.2020 cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului nr.79 din 2 aprilie 2019
MINISTERUL AGRICULTURII,
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI
O R D I N
cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Agriculturii,
Dezvoltării Regionale şi Mediului nr.79 din 2 aprilie 2019
nr. 11 din 20.01.2020
(în vigoare 14.03.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 44-54 art. 169 din 14.02.2020
* * *
În temeiul art.51 alin.(2) din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.181-184, art.595),
ORDON:
1. Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului nr.79/2019 cu privire la aprobarea listelor de verificare pentru domeniile de control ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.132 - 138, art.672), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) punctul 1 se completează cu literele z10) – z30) cu următorul cuprins:
"z10) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de comercializare şi/sau depozitare a produselor alimentare SA-20, conform anexei nr.37;
z11) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de alimentaţie publică cu proces tehnologic deplin SA-21, conform anexei nr.38;
z12) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de alimentaţie publică de mică capacitate cu proces tehnologic parţial de pregătire a bucatelor SA-22, conform anexei nr.39;
z13) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea secţiilor culinare SA-23, conform anexei nr.40;
z14) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea transportului de produse alimentare SA-24, conform anexei nr.41;
z15) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de alimentaţie publică din cadrul instituţiilor de învăţământ SA-25, conform anexei nr.42;
z16) Lista de verificare specifică pentru controlul de stat şi supravegherea activităţii magazinelor specializate în comercializarea produselor vitivinicole, berii şi producţiei alcoolice SA-26, conform anexei nr.43;
z17) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor care produc produse din carne, carne tocată, carne preparată şi carne separată mecanic SA-27, conform anexei nr.44;
z18) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea centrelor de colectare a laptelui, independente sau integrate în cadrul fermelor de animale producătoare de lapte SA-28, conform anexei nr.45;
z19) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea centrelor de colectare, marcare şi ambalare a ouălor SA-29, conform anexei nr.46;
z20) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de procesare a ouălor şi unităţilor de producere a produselor din ouă SA-30, conform anexei nr.47;
z21) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea ambarcaţiunilor de pescuit şi/sau transportare peşte SA-31, conform anexei nr.48;
z22) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea depozitelor, centrelor de ambalare şi centrelor de reambalare SA-32, conform anexei nr.49;
z23) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea pieţelor agroalimentare SA-33, conform anexei nr.50;
z24) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea abatoarelor/unităţilor de producere a cărnii roşii SA-34, conform anexei nr.51;
z25) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de producere/procesare a cărnii de pasăre SA-35, conform anexei nr.52;
z26) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de prelucrare a peştelui şi a produselor pescăreşti SA-36, conform anexei nr.53;
z27) Lista de verificare şi supravegherea unităţilor de procesare a mierii de albini şi a altor produse apicole SA-37, conform anexei nr.54;
z28) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor de procesare a laptelui sau procesare a produselor din lapte, inclusiv a unităţilor de fabricare a îngheţatei SA-38, conform anexei nr.55;
z29) Lista de verificare a unităţilor pentru comercializarea hranei pentru animale de companie SA-39, conform anexei nr.56."
Z30) Lista de verificare pentru controlul de stat şi supravegherea unităţilor care depozitează furaje SA-40, conform anexei nr.57."
2) Ordinul se completează cu anexele nr.37 – 57, cu următorul cuprins:
|
SA - 20 |
Anexa nr.37 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE COMERCIALIZAREA ŞI/SAU DEPOZITARE A PRODUSELOR ALIMENTARE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul: ____________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului _________________________________________________ Sediul juridic ______________________________________________________________________ Cod fiscal_________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia _________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea) ______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale ___________________________________________________ Tipul întreprinderii __________________________________________________________________ Genul de activitate (detaliaţi conform documentelor de înregistrare) ___________________________ |
||
| Suprafaţa unităţii de comerţ, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebarea | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea de comerţ/depozitare este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor sau deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.221/2007; Art.171alin. (2) din Legea 231/2010 Art. 231 alin. (2) şi (3) din Legea nr.50/2013 |
20 | ||||
| 2. | Operatorul a notificat autoritatea publică locală privind iniţierea activităţii de comerţ a unităţii de comerţ? | Art.13 alin.(6) lit.c), art.15 alin.(2) din Legea nr.231/2010 | 5 | ||||
| 3. | Operatorii din domeniul alimentar şi cei din domeniul hranei pentru animale dispun de sisteme pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare ? | Art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
|
Cerinţe privind protecţia consumatorilor |
|||||||
| 4. | În unitatea de comerţ, este afişată la vedere denumirea operatorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 5. | În unitatea de comerţ, este afişat la vedere programul de lucru al unităţii? Operatorul respectă programul de lucru afişat? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 6. | În unitatea de comerţ, este afişat la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare? | Art.25 alin.(12) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 7. | În unitatea de comerţ există Registru de reclamaţii, este afişat la un loc vizibil şi este accesibil consumatorilor? | Art.9 lit.(g) şi art.10 lit.(h) din Legea nr.105/2003 | 15 | ||||
| 8. | Reclamaţiile consumatorilor sunt examinate de operator în termenii stabiliţi de Regulamentul cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin HG nr.1141/2006? | Pct. 7 din anexa la HG nr.1141/2006 | 7 | ||||
| 9. | La unitatea se comerţ, se eliberează bon de casă (cu descrierea elementelor obligatorii) sau alt document ce confirmă faptul cumpărării produsului sau alt document ce confirmă faptul cumpărării produsului/prestării serviciului? | Art.9 lit.f), art.10 lit.f) din Legea nr.105/2003; Art.21 alin.(2) din Legea nr.231/2010 |
10 | ||||
| 10. | Preţurile şi tarifele produselor oferite consumatorilor sunt indicate la vedere, într-o formă clară şi explicită? | Art.25 alin.(10) din Legea nr.105/2003 | 8 | ||||
| 11. | Mijloace de măsurare utilizate la unitatea de comerţ aparţin operatorului, sunt explicite, legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova) şi verificate metrologic şi se află la vederea consumatorilor? | Art.12 alin.(6) şi (7) din Legea nr.105/2003; Art.20 alin.(3) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 12. | Indicaţiile mijloacelor de măsurare utilizate sunt explicite şi se află la vederea consumatorilor? | Art.12 alin.(7) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 13. | În activitatea unităţii de comerţ sunt utilizate exclusiv practici comerciale corecte? | Art.13 alin.(4) din Legea nr.105/2003 | 18 | ||||
| 14. | Informaţiile (inclusiv cele verbale) referitoare la produsele/serviciile oferite consumatorilor, documentele de însoţire, precum şi contractele încheiate sunt prezentate de unitate în limba de stat? | Art.13 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Art.25 alin.(6) din Legea nr.105/2003 |
5 | ||||
|
Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 15. | Întreprinderea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii oferă condiţii de manipulare şi de depozitare a produselor alimentare la o temperatură controlată, cu capacitate suficientă pentru menţinerea produselor la temperaturi adecvate, şi să fie proiectate astfel încît aceste temperaturi să poată fi monitorizate şi înregistrate? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017; Pct. 13 sbpct. 2) din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
15 | ||||
| 17. | Construcţia, designul, proiectarea localizarea şi mărimea unităţii permit întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia necesară pentru a evita sau reduce la minimum contaminarea pe calea aerului şi asigură spaţiu de lucru care permite efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 13 sbpct. 1), pct.21 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
15 | ||||
| 18. | Unitatea de comerţ dispune de spaţiile necesare pentru circuite funcţionale salubre şi asigurarea condiţiilor de igienă adecvate pentru păstrarea şi comercializarea produselor alimentare prin, după cum urmează:
- spaţii de păstrare a produselor alimentare; - spaţii de preambalare a produselor alimentare (pentru cazul în care unitatea preambalează produse alimentare); - spaţii de comercializare a produselor alimentare; - anexe social-sanitare? |
Pct. 18 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 15 | ||||
| 19. | Unitatea dispune de toalete conectate la un sistem de canalizare şi amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? ? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 Pct. 22 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
15 | ||||
| 20. | Unitatea este asigurată cu lavoare, amplasate şi concepute cu apă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mâinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017; | 17 | ||||
| 21. | Încăperile de manipulare a produselor alimentare şi grupurile sanitare, din cadrul unităţii de comerţ, sunt asigurate cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică? | Art.9 alin.(5) şi (6) din Legea nr.296/2017; | 11 | ||||
| 22. | Sistemul de ventilare a unităţii de comerţ, amplasate în bloc locativ şi de altă destinaţie, este separat de sistemul de ventilare a blocului respectiv? | Pct. 30 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 11 | ||||
| 23. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017; | 7 | ||||
| 24. | Unitatea dispune de vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 25. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special destinat pentru aceasta, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 26. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 27. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 28. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
|
Cerinţe privind produsele alimentare şi regulile lor de comercializare |
|||||||
| 29. | Procesul de comercializare a produselor alimentare este stabilit astfel încât să asigure desfăşurarea fluxului într-un singur sens şi să evite încrucişările între fazele insalubre şi salubre? | Pct. 20 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 10 | ||||
| 30. | Produsele alimentare depozitate şi cele plasate spre comercializare de unitatea de comerţ respectă termenul de valabilitate, conform prescrierilor producătorului?
Se interzice plasarea pe piaţă a produselor alimentare care nu au termenul de valabilitate stabilit (în cazul în care stabilirea termenului de valabilitate al produsului alimentar este obligatorie) sau al căror termen de valabilitate a expirat. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate al produselor alimentare, inclusiv prin reetichetare sau reambalare. |
Art.5 alin.(4)lit. f), art.13 alin.(1), art.14 alin.(9) din Legea nr.78/2004; Art.211 alin.(5) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 31. | Toate produsele alimentare comercializate sunt însoţite de acte care atestă provenienţa lor legală, calitatea şi inofensivitatea (siguranţa), conform reglementărilor tehnice, sanitare şi/sau contabile în vigoare (certificat de calitate, declaraţii pe proprie răspundere, ? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art.7 alin.(2) din Legea nr.105/2003; Pct. 41 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011; Pct. 2 din anexa la HG nr.65/2001 |
18 | ||||
| 32. | Produsele alimentare preambalate de la unitate sunt etichetate, informaţiile obligatorii apărând direct pe ambalajul sau pe eticheta ataşată la acesta? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.279/2017; Art.19 alin.(1) din Legea nr.231/2010 |
10 | ||||
| 33. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 34. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 35. | Depozitarea produselor alimentare se face în spaţii de depozitare (depozite sau zone de depozitare) diferite faţă de spaţiile de depozitare a mărfurilor nealimentare, astfel încât să se excludă posibilitatea contaminării produselor alimentare şi/sau transmiterea mirosurilor către produsele alimentare? | Pct. 17 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 12 | ||||
| 36. | Produsele alimentare recepţionate de unitatea de comerţ sunt în ambalaje intacte, curate, uscate, fără mirosuri străine?
Transferul produselor alimentare din ambalajul furnizorului în alt ambalaj mai mic pe parcursul recepţionării produselor nu se permite. |
Pct. 46 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 15 | ||||
| 37. | Produsele de patiserie cu cremă sunt recepţionate spre comercializare preambalate în ambalaje care asigură respectarea cerinţelor de igienă şi exclud posibilitatea contaminării secundare sau încrucişate? | Pct. 17 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 38. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare utilizate la unitate sunt autorizate?
(Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) |
Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 39. | Materialele utilizate la împachetarea şi ambalarea produselor alimentare depozitate şi/sau oferite spre comercializare sunt sigure, neprezentând o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 40. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 41. | Materialele, utilajele, instalaţiile, mobilierul tehnologic, articolele şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare se igienizează eficient şi, după caz, se dezinfectează, cu o frecvenţă care să permită evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 31 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
15 | ||||
|
Cerinţe privind împachetarea şi ambalarea/reambalarea produselor alimentare (pentru unităţile care practică aceste operaţiuni) |
|||||||
| 42. | Încăperile de preambalare a produselor alimentare perisabile sunt dotate cu frigidere pentru păstrarea produselor, iar operaţiunile de preambalare se efectuează în regim controlat de temperatură? | Pct. 15 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 12 | ||||
| 43. | Încăperile de preambalare sunt amplasate astfel încât să nu fie trecătoare şi sunt dotate cu chiuvete cu apă rece şi caldă cu amestecător pentru spălarea mîinilor personalului? | Pct. 15 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 | 10 | ||||
| 44. | Împachetarea, ambalarea, preambalarea, inclusiv sortarea, produselor alimentare în vederea comercializării are loc în condiţii care să excludă contaminarea produselor alimentare, să le protejeze de alterare şi asigură menţinerea valorii nutritive şi a calităţii lor? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017; Pct. 14 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
15 | ||||
|
Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 45. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 46. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.296/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 47. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
Cerinţe privind comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice |
|||||||
| 48. | Spaţiul comercial al unităţii de comerţ care comercializează cu amănuntul băuturi alcoolice are o suprafaţă de cel puţin 20 m2? | Art.29 alin.(1) lit.b), art.30 lit.b) din Legea nr.1100/2000 | 11 | ||||
| 49. | Producţia alcoolică ambalată, cu excepţia berii şi băuturilor pe bază de bere, precum şi producţia alcoolică indicată la art.25 alin.(2), comercializată în unitatea de comerţ este marcată cu "Timbru de acciz"? | Art.5 alin.(2) lit.h), art.16 alin.(3) lit.d), art.25 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1100/2000 | 20 | ||||
| 50. | Alcoolul etilic şi producţia alcoolică, importate, oferite spre comercializare de unitate, deţin certificat de calitate şi conformitate? | Art.24 alin.(2) din Legea nr.1100/2000 | 18 | ||||
| 51. | Informaţia de pe etichetele sau de pe ambalajele de desfacere ale producţiei alcoolice comercializate în unitatea de comerţ corespund următoarelor cerinţe:
a) denumirea, precum şi caracterele folosite la redarea denumirii sub care este comercializat produsul sunt clare, lizibile, inteligibile şi nelavabile, plasate într-un loc vizibil pentru consumator; b) denumirea şi adresa producătorului, ale ambalatorului şi ale importatorului sunt clare, nu ocupă o poziţie dominantă pe etichetă şi sunt transliterate în grafie latină; c) informaţia este expusă în limba de stat? |
Art.171 din Legea nr.1100/2000 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind personalul unităţii de comercializare şi/sau depozitare a produselor alimentare |
|||||||
| 52. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Art.214 alin.(4) din Legea nr.231/2010; Pct. 81 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
20 | ||||
| 53. | Persoanele care lucrează la manipularea sau transportarea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie sanitară de protecţie (alta decât cea pentru protecţia produselor alimentare etc.), inclusiv pe cap, adecvată şi curată? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 80 din anexa nr.3 la HG nr.931/2011 |
20 | ||||
| 54. | Persoanele care sunt implicate la distribuirea, comercializarea şi/sau păstrarea produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în cadrul unităţii comerciale sunt instruite în materie de igienă, sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.214 alin.(1) din Legea nr.231/2010 |
15 | ||||
|
Cerinţe privind deşeurile alimentare |
|||||||
| 55. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 56. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 57. | Unitatea dispune de programe procedurale scrise pentru proceduri de curăţare şi dezinfectare, pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de manipulare sau depozitare a produselor alimentare.? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare 2. Legea nr.279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare 3. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor 4. Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior 5. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară 6. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produse alimentare 7. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor 8. Hotărârea Guvernului nr.931 din 08.12.2011 privind desfăşurarea comerţului cu amănuntul 9. Hotărârea Guvernului nr.308 din 29.04.2011 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare 10. Hotărârea Guvernului nr.65 din 26.01.2001 cu privire la aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare |
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 21 |
Anexa nr.38 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ CU PROCES TEHNOLOGIC DEPLIN I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului _________________________________________________ Sediul juridic ______________________________________________________________________ Cod fiscal _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea):________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale:_____________________________________________________ Tipul întreprinderii __________________________________________________________________ Genul de activitate (detaliaţi conform documentelor de înregistrare): |
||
| Suprafaţa unităţii de alimentaţie publică, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebarea | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea de alimentaţie publică este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor sau deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Ar. 231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Operatorul a notificat autoritatea publică locală privind iniţierea activităţii de comerţ a unităţii de alimentaţie publică? | Art.13 alin.(6) lit.c), art.15 alin.(2) din Legea nr.231/2010 | 5 | ||||
| 3. | Unitatea dispune de sisteme pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare ? | Art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
|
Cerinţe privind protecţia consumatorilor |
|||||||
| 4. | În unitatea de alimentaţie publică, este afişată la vedere denumirea operatorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 5. | În unitatea de alimentaţie este afişat la vedere programul de lucru al unităţii? Operatorul respectă programul de lucru afişat? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 6. | În unitatea de alimentaţie publică, este afişat la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare? | Art.25 alin.(12) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 7. | La unitatea de alimentaţie publică există Registru de reclamaţii? | Art.9 lit.(g) şi art.10 lit.(h) din Legea nr.105/2003; | 7 | ||||
| 8. | Registrul de reclamaţii este afişat la un loc vizibil şi este accesibil consumatorilor? | Pct. 9 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 7 | ||||
| 9. | Reclamaţiile consumatorilor sunt examinate de operator în termenii stabiliţi de Regulamentul cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin HG nr.1141/2006? | Pct.7 din anexa la HG nr.1141/2006 Art.10 lit.h1) din Legea nr.105/2003 |
7 | ||||
| 10. | La unitatea de alimentaţie publică se înmânează bon de casă (cu descrierea elementelor obligatorii) sau alt document ce confirmă faptul cumpărării produsului/prestării serviciului? | Art.9 lit.f), art.10 lit.f) din Legea nr.105/2003; Art.21 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Pct. 28 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 11. | Preţurile şi tarifele produselor oferite consumatorilor sunt indicate la vedere, într-o formă clară şi explicită? | Art.25 alin.(10) din Legea nr.105/2003 | 8 | ||||
| 12. | În activitatea unităţii de alimentaţie publică sunt utilizate exclusiv practici comerciale corecte?
Practicile comerciale incorecte sunt interzise. (ex.: s-a constatat înşelare la măsurat, la cântar, la achitare, etc.) |
Art.13 alin.(4) din legea nr.105/2003 | 18 | ||||
| 13. | Mijloace de măsurare utilizate la unitatea de alimentaţie publică aparţin operatorului, sunt, legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova) şi verificate metrologic? | Art.12 alin.(6) şi (7) din Legea nr.105/2003 Art.20 alin.(3) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 14. | Indicaţiile mijloacelor de măsurare utilizate sunt explicite şi se află la vederea consumatorilor? | Art.12 alin.(7) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 15. | Meniul este întocmit în conformitate cu sortimentul produselor corespunzătoare tipului unităţii comerciale? Sortimentul indicat în meniu este disponibil la momentul comandării produselor de către consumator? | Pct. 17 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 16. | În meniu sunt indicate: lista preparatelor culinare şi băuturilor în ordinea servirii lor, denumirea preparatului, alergenilor, gramajul şi preţul pentru o porţie? | Pct. 18 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 Art.25 alin.(1) din Legea nr.105/2003 Art.8 alin.(1) lit.c) din Legea nr.279/2017 |
18 | ||||
| 17. | Produsele alimentare finite, preambalate de la unitate sunt etichetate, informaţiile obligatorii apărând direct pe ambalajul sau pe eticheta ataşată la acesta? Eticheta recipientelor cu produse culinare finite, propuse consumatorilor, conţine menţiuni privind data de producere, tipul de produs alimentar, denumirea unităţii şi numărul lotului ? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.279/2017 Pct. 186 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 18. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017, inclusiv alergenii? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017; Art.19 alin.(1) şi (2) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
|
Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 19. | Construcţia, proiectarea localizarea şi mărimea unităţii permit întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia necesară pentru a evita sau reduce la minimum contaminarea pe calea aerului şi asigură spaţiu de lucru care permite efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 20. | Construcţia, designul, proiectarea localizarea şi mărimea unităţii oferă condiţii de manipulare şi de depozitare a produselor alimentare la o temperatură controlată, cu capacitate suficientă pentru menţinerea produselor la temperaturi adecvate, şi să fie proiectate astfel încît aceste temperaturi să poată fi monitorizate şi înregistrate? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 21. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 Pct. 178 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 22. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 Pct. 23 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 23. | Grupurile sanitare (WC) din unitate – şi cele pentru personal, şi cele pentru consumatori – sunt în permanenţă întreţinute în perfectă stare de funcţionare şi sunt dotate cu săpun, hîrtie igienică şi dezinfectante? | Pct. 181 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 17 | ||||
| 24. | În spaţiul adiacent toaletelor, sunt instalate chiuvete cu robinete cu apă caldă şi rece, cu amestecătoare, săpun şi uscătoare electrice sau şerveţele de hârtie şi recipiente pentru şerveţelele utilizate la chiuvetă pentru spălatul mâinilor?
Spaţiul în care sunt instalate chiuvetele este amplasat astfel încît angajaţii să trebuiască să-l treacă la întoarcere în spaţiile de manipulare a produselor culinare? |
Pct. 182 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 17 | ||||
| 25. | Unitatea este asigurată cu mijloace potrivite şi suficiente de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie?? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 Pct. 19 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
11 | ||||
| 26. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificial? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 Pct. 42 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
7 | ||||
| 27. | Lămpile de iluminare şi accesoriile suspendate deasupra produselor culinare în orice punct al fluxului de producere sunt sigure şi protejate? | Pct. 43 din anexa la HG nr.1209/2007 | 11 | ||||
| 28. | Este asigurat ca direcţia fluxului de aer în interiorul unităţii să fie din zona curată în cea murdară? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 Pct. 44 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 29. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 30. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 31. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea mucegaiului şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct.21 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 32. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 33. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 34. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt dotate cu plase împotriva insectelor, ce pot fi uşor demontate pentru a fi igienizate? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
5 | ||||
| 35. | Uşile sunt uşor de curăţat şi de dezinfectat, avînd suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 alineatul al şaselea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
5 | ||||
| 36. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 37. | Unitatea deţine depozite suficiente pentru păstrarea materilor prime şi auxiliare, produselor culinare şi semipreparate, precum şi a ambalajelor, în funcţie de specificul şi volumul activităţii? | Pct. 14 alineatul întâi din anexa nr.1 şi pct.26 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 38. | Depozitarea instrumentelor şi echipamentelor de întreţinere şi curăţare (măturile, spălătoarele, aspiratoarele etc.), agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special destinat pentru aceasta, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare şi astfel încît să nu contamineze produsele alimentare, ustensilele, instalaţiile sau lenjeria? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017; Pct. 134 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
| 39. | Depozitele pentru produse alimentare sunt dotate cu utilaj special (stelaje, poliţe, cîrlige), ce asigură păstrarea calitativă a mărfurilor? | Pct. 14 alineatul al şaselea din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 8 | ||||
| 40. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 41. | Spaţiile de prelucrare preliminară a produselor alimentare (curăţare, spălare, tocare) sunt spaţii cu circuite separate pentru legume, carne, peşte, ouă? | pct. 15 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 42. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 43. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 44. | Apa potabilă utilizată în unitate este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 45. | Unitatea utilizează permanent, în activitatea sa, apa potabilă curentă, rece şi caldă, sub presiune şi în cantitate suficientă? | Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 46. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
|
Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
| 47. | Procesul de preparare a produselor culinare este stabilit astfel încît să asigure desfăşurarea fluxului într-un singur sens şi să evite încrucişările între fazele insalubre şi salubre? | Pct. 16 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 48. | Unitatea de alimentaţie publică respectă termenul de valabilitate al produselor alimentare produse, depozitate şi/sau oferite spre comercializare, conform prescrierilor producătorului?
Se interzice producerea şi plasarea pe piaţă a produselor alimentare care nu au termenul de valabilitate stabilit (în cazul în care stabilirea termenului de valabilitate al produsului alimentar este obligatorie) sau al căror termen de valabilitate a expirat. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate al produselor alimentare, inclusiv prin reetichetare sau reambalare. |
Art.5 alin.(4) lit.f), art.13 alin.(1), art.14 alin.(9) din Legea nr.78/2004; Art.211 alin.(5) din Legea nr.231/2010; Pct. 14 din anexa nr.1 din HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 49. | Materia primă, semifabricatele şi producţia gata se păstrează separat unele de altele? | Pct. 14 alineatul al cincilea din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 50. | Materie primă, produse alimentare, materii auxiliare, ingrediente, semifabricate achiziţionate şi folosite de unitatea de alimentaţie publică sunt însoţite de acte ce confirmă provenienţa, calitatea şi inofensivitatea acestor produse? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art.7 alin.(2) din Legea nr.105/2003; Pct. 10 alineatul al doilea, pct.55 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 51. | Eticheta recipientelor cu produse culinare (semipreparate) preparate-congelate, aflate în incinta unităţii, pe durata procesului tehnologic conţin menţiuni privind data de producere, tipul de produs alimentar, denumirea unităţii şi numărul lotului ? | Pct. 82 şi 186 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 52. | Sunt puse la dispoziţia bucătarilor şi cofetarilor, la locurile de muncă, fişe tehnologice de preparare a bucatelor, precum şi alte materiale informative privind procesul tehnologic? | Pct. 21 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 53. | Producţia alimentară se prepară în corespundere cu documentaţia tehnologică? | Pct. 20 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 54. | Operatorul întreprinde, în calitate de măsuri specifice de igienă, prelevarea de probe, inclusiv cu respectarea prevederilor pct.189 din Regulamentul sanitar pentru unităţile de alimentaţie publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1209/2007, şi efectuarea încercărilor de laborator? | Art.3 alin.(3) lit.e) din Legea nr.296/2017 Pct. 189 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 55. | Operatorul are contrat cu un laborator acreditat pentru investigarea de laborator a probelor calităţii materiilor prime recepţionate şi a produselor preparate de unitatea supusă controlului? | Pct. 13 alineatul întâi din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
|
Cerinţe cu privire la temperatură |
|||||||
| 56. | Se respectă temperatura şi, umiditatea relativă a aerului la depozitarea produselor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor generale prevăzute la pct.46, 60, 62 din Regulamentul sanitar pentru unităţile de alimentaţie publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1209/2007? | Art.3 alin.(3) lit.c), art.17 alin.(5) din Legea nr.296/2017; Pct. 26, 60, 86 şi 90 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
| 57. | Produsele preparate-congelate se păstrează la temperatura de minus 18°C sau mai jos?
Produsele alimentare preparate-congelate pot fi păstrate la temperatura de +4°C sau mai jos, dar nu mai mult de 24 de ore şi nu pot fi recongelate. |
Pct. 84 şi 85 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 58. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată?
Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? |
Art.9 alin.(4) lit.d) din Legea nr.296/2017; Pct. 14 alineatul al treilea din anexa nr.1, pct.78, 81 şi 84 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
|
Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 59. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 60. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.296/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 61. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.296/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 62. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
Cerinţe privind privind comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice |
|||||||
| 63. | Spaţiul comercial al unităţii de alimentaţie publică care comercializează cu amănuntul băuturi alcoolice are o suprafaţă de cel puţin 20 m2? | Art.29 alin.(1) lit.b), art.30 lit.b) din Legea nr.1100/2000 | 11 | ||||
| 64. | Producţia alcoolică ambalată, cu excepţia berii şi băuturilor pe bază de bere, precum şi producţia alcoolică indicată la art.25 alin.(2), comercializată în unitatea de alimentaţie publică este marcată cu "Timbru de acciz"? | Art.5 alin.(2) lit.h), art.16 alin.(3) lit.d), art.25 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1100/2000 | 20 | ||||
| 65. | Alcoolul etilic şi producţia alcoolică, importate, oferite spre comercializare de unitate, deţin certificat de calitate şi conformitate? | Art.24 alin.(2) din Legea nr.1100/2000 | 18 | ||||
| 66. | Informaţia de pe etichetele sau de pe ambalajele de desfacere ale producţiei alcoolice comercializate în unitatea de alimentaţie publică corespund următoarelor cerinţe:
a) denumirea, precum şi caracterele folosite la redarea denumirii sub care este comercializat produsul sunt clare, lizibile, inteligibile şi nelavabile, plasate într-un loc vizibil pentru consumator; b) denumirea şi adresa producătorului, ale ambalatorului şi ale importatorului sunt clare, nu ocupă o poziţie dominantă pe etichetă şi sunt transliterate în grafie latină; c) informaţia este expusă în limba de stat? |
Art.171 din Legea nr.1100/2000 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produse alimentare |
|||||||
| 67. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 68. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt curăţate, inclusiv prin demontare, pe parcursul zilei, la trecerea de la un produs la altul, iar la sfârşitul fiecărei zile sunt suplimentar supuse şi dezinfecţiei? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 50, 127 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 69. | La manipularea materiilor prime şi a produselor alimentare tratate termic sau semipreparate, se utilizează utilaje, mobilier tehnologic şi ustensile separate, care sunt marcate corespunzător (ex.: "peşte crud", "peşte fiert", "pîine" etc.)? | Pct. 50 şi pct.117 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 11 | ||||
| 70. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
|
Cerinţe privind personalul unităţii de alimentaţie publică |
|||||||
| 71. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Art.244 alin.(4) din Legea nr.231/2010; Pct. 166 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 72. | În unitate se ţine şi există evidenţa controlului medical pentru tot personalul din cadrul unităţii? | Pct. 168 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | ||||
| 73. | Persoanele care sunt implicate la prepararea, prelucrarea, comercializare şi/sau păstrare a produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în cadrul unităţilor comerciale au instruire profesională în domeniul comerţului, alimentaţiei publice, igienei (inclusiv igienei produselor alimentare şi igienei muncii), sănătăţii publice şi sunt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.214 alin.(1) din Legea nr.231/2010; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 164 şi 165 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 74. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată (mănuşi, vestimentaţie de protecţie sanitară a produselor alimentare, vestimentaţie de protecţie sanitară – alta decât cea pentru protecţia produselor alimentare etc.), curată, care să acopere îmbrăcămintea personală şi părul capului, şi să fie impermeabilă în părţile care vin în contact cu umezeala? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 167 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 75. | Persoanele implicate în proces tehnologic, inclusiv la prestarea serviciului , respectă obligaţia de scoatere a bijuteriilor (inele, cercei şi medalioane) pe durata manipulării produselor alimentare | Pct. 175 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind deşeurile alimentare |
|||||||
| 76. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 77. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 78. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
| 79. | Spaţiile pentru depozitarea deşeurilor sunt dotate cu echipamente de spălare şi curăţare? | Pct. 143 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 80. | Unitatea dispune de programe procedurale scrise pentru proceduri de curăţare şi dezinfectare, asigurând că toate suprafeţele sînt corespunzător curăţate şi că zonele critice, instalaţiile şi materialele sînt marcate pentru a li se atrage atenţie specială? | Pct. 138 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind controlul dăunătorilor |
|||||||
| 81. | Unitatea dispune de programe continue şi eficiente de control al dăunătorilor şi de prevenire a contactului acestora cu sau prezenţei lor în spaţiile de manipulare a materiilor prime şi produselor culinare? Unităţile şi zonele din jur sunt examinate regulat pentru evidenţa infestării? | Pct. 152 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 82. | Măsurile de eradicare dăunătorilor sunt efectuate sub supravegherea personalului instruit, care cunoaşte şi conştientizează foarte bine potenţialele pericole pentru sănătate, ce pot rezulta din utilizarea substanţelor de combatere, inclusiv pericolele care pot apărea din reziduurile reţinute în produsele alimentare? | Pct. 154 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare 2. Legea 279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare 3. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor 4. Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior 5. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară 6. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produse alimentare 7. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor 8. Hotărârea Guvernului nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică. |
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 22 |
Anexa nr.39 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ DE MICĂ CAPACITATE, CU PROCES TEHNOLOGIC PARŢIAL DE PREGĂTIRE A BUCATELOR I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic _______________________________________________________________________ Cod fiscal:_________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea)_________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Tipul întreprinderii: ___________________________________________________________________ Genul de activitate (detaliaţi conform documentelor de înregistrare): |
||
| Suprafaţa unităţii de alimentaţie publică, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea de comerţ/depozitare este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor sau deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Operatorul a notificat autoritatea publică locală privind iniţierea activităţii de comerţ a unităţii de alimentaţie publică? | Art.13 alin.(6) lit.c), art.15 alin.(2) din Legea nr.231/2010 | 5 | ||||
| 3. | Operatorii din domeniul alimentar dispun de sisteme pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare ? | Art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
|
Cerinţe privind protecţia consumatorilor |
|||||||
| 4. | În unitatea de alimentaţie publică, este afişată la vedere denumirea operatorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 5. | În unitatea de alimentaţie publică este afişat la vedere programul de lucru al unităţii? Operatorul respectă programul de lucru afişat? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 6. | La unitatea de alimentaţie publică există Registrul de reclamaţii? | Pct. 9 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 7 | ||||
| 7. | Registrul de reclamaţii este afişat la un loc vizibil şi este accesibil pentru consumatori? | Art.9 lit.(g) şi art.10 lit.(h) din Legea nr.105/2003; | |||||
| 8. | Reclamaţiile consumatorilor sunt examinate de operator în termenii stabiliţi de Regulamentul cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin HG nr.1141/2006? | Art.10 lit.h1) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 9. | În unitatea de alimentaţie publică este afişat la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.25 alin.(12) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 10. | La unitatea de alimentaţie publică se înmânează bon de casă (cu descrierea elementelor obligatorii) sau alt document ce confirmă faptul cumpărării produsului/prestării serviciului? | Art.9 lit.f), art.10 lit.f) din Legea nr.105/2003; Art.21 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Pct. 28 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 11. | Preţurile şi tarifele produselor oferite consumatorilor sunt indicate la vedere, într-o formă clară şi explicită? | Art.25 alin.(10) din Legea nr.105/2003 | 8 | ||||
| 12. | În activitatea unităţii de alimentaţie publică sunt utilizate exclusiv practici comerciale corecte? Practicile comerciale incorecte sunt interzise (ex.: înşelarea la măsurat, la cântar, la achitare, etc.). | Art.13 alin.(1) din Legea nr.105/2003 | 18 | ||||
| 13. | Mijloace de măsurare utilizate la unitatea de alimentaţie publică aparţin operatorului, legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova) şi verificate metrologic? | Art.12 alin.(6) şi (7) din Legea nr.105/2003 Art.20 alin.(3) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 14. | Indicaţiile mijloacelor de măsurare utilizate sunt explicite şi se află la vederea consumatorilor? | Art.12 alin.(7) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 15. | Produsele alimentare finite preambalate de la unitate, inclusiv oferite de unitate, sunt etichetate, informaţiile obligatorii apărând direct pe ambalajul sau pe eticheta ataşată la acesta? Eticheta recipientelor cu produse culinare finite, propuse consumatorilor, conţine menţiuni privind data de producere, tipul de produs alimentar, denumirea unităţii şi numărul lotului? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.279/2017 Pct. 186 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 16. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017, inclusiv alergenii? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017; Art.19 alin.(1) şi (2) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
|
Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 17. | Pavimentul şi pereţii încăperilor din unitatea de alimentaţie publică în care sînt preparate, tratate sau procesate produse alimentare, cu excepţia spaţiilor pentru servirea mesei şi a unităţilor de comerţ ambulant, sunt impermeabili pentru apă, neabsorbante, lavabile, nealunecoase, uşor de igienizat şi dezinfectat? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 alineatele doi şi trei din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 18. | Uşile unităţii sunt uşor de curăţat şi dezinfectat, avînd suprafeţe netede şi nonabsorbante, cu autoînchidere sau cu garnitură de închidere? | Pct. 20 alineatul şase din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 19. | Ferestrele care se deschid, făcând legătura cu exteriorul, sunt echipate cu plase de protecţie împotriva insectelor? | Pct. 20 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 20. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/201 | 11 | ||||
| 21. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017; Pct. 42 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
7 | ||||
| 22. | Lămpile de iluminare şi accesoriile suspendate deasupra produselor culinare în orice punct al fluxului de producere sunt sigure şi protejate, pentru a preveni contaminarea produselor culinare în caz de spargere? | Pct. 43 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 23. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 24. | Vestiarele din unitate sunt dimensionate şi dotate pentru păstrarea separată a îmbrăcămintei individuale a personalului şi a vestimentaţiei sanitare de protecţie a produselor alimentare.? | Pct. 179 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 14 | ||||
| 25. | Toatele de la unitate sunt separate, conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 Pct. 23 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 26. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 27. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 28. | Unitatea utilizează permanent în activitatea sa apa potabilă curentă, rece şi caldă, sub presiune şi temperatură adecvată? | Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 29. | Apa potabilă utilizată în unitate este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 30. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 31. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 32. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 33. | Încăperile şi instalaţiile din unitate sunt menţinute curate, în stare de bună funcţionare? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 14 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
5 | ||||
| 34. | Pentru curăţarea şi igienizarea grupurilor sanitare sunt folosite utilaje şi ustensile special destinate acestor scopuri, care sunt marcate corespunzător? | Pct. 135 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 35. | Depozitarea utilajelor şi ustensilelor special destinate curăţării şi igienizării grupurilor sanitare, precum şi a agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special destinat pentru aceasta, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017; Pct. 135 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
|
Cerinţe faţă de semifabricate şi alte produsele alimentare |
|||||||
| 36. | Unitatea dispune de spaţii/instalaţiile frigorifice, compartimentate astfel, încît să se excludă contaminarea produselor culinare tratate termic sau a semipreparatelor de la cele crude, sau împrumutul de mirosuri de la produsele alimentare care emană mirosuri specifice, cu volum stabilit în funcţie de natură, temperatura de păstrare, durata de păstrare şi de cantitatea produselor destinate a fi depozitate? | Pct. 86 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 37. | Instalaţiile frigorifice sunt prevăzute cu posibilităţi de control, monitorizare şi înregistrare a temperaturii? | Pct. 86 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 38. | Se respectă temperatura, umiditatea relativă a aerului la depozitarea produselor? | Art.3 alin.(3) lit.c), art.17 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 39. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? | Art.9 alin.(4) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 40. | Unitatea de alimentaţie publică respectă termenul de valabilitate al produselor alimentare oferite spre comercializare a produselor alimentare, conform prescrierilor producătorului? Se interzice producerea şi plasarea pe piaţă a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare care nu au termenul de valabilitate stabilit (în cazul în care stabilirea termenului de valabilitate al produsului alimentar este obligatorie) sau al căror termen de valabilitate a expirat. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate al produselor alimentare, inclusiv prin reetichetare sau reambalare. | Art.5 alin.(4) lit.f), art.13 alin.(1), art.14 alin.(9) din Legea nr.78/2004 Art.211 alin.(5) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 41. | Unitatea de alimentaţie publică respectă condiţiile de păstrare a produselor alimentare pe care le oferă spre comercializare, conform prescrierilor producătorului? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.231/2010 | 16 | ||||
| 42. | Produsele alimentare, ingredientele, materiile auxiliare, semifabricatele oferite de unitatea de alimentaţie publică spre comercializare sunt însoţite de acte referitoare la conformitate şi inofensivitatea acestor produse? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art.7 alin.(2) din Legea nr.105/2003; Pct. 10 alineatul doi din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 43. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 44. | Producţia culinară/semifabricatele se prepară în corespundere cu documentaţia tehnologică sau conform prescrierilor producătorului? | Pct. 20 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice |
|||||||
| 45. | Spaţiul comercial al unităţii de alimentaţie publică care comercializează cu amănuntul băuturi alcoolice are o suprafaţă de cel puţin 20 m2? | Art.29 alin.(1) lit.b), art.30 lit.b) din Legea nr.1100/2000 | 11 | ||||
| 46. | Producţia alcoolică ambalată, cu excepţia berii şi băuturilor pe bază de bere, precum şi producţia alcoolică indicată la art.25 alin.(2), comercializată în unitatea de alimentaţie publică este marcată cu "Timbru de acciz"? | Art.5 alin.(2) lit.h), art.16 alin.(3) lit.d), art.25 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1100/2000 | 20 | ||||
| 47. | Alcoolul etilic şi producţia alcoolică, importate, oferite spre comercializare de unitate, deţin certificat de calitate şi conformitate? | Art.24 alin.(2) din Legea nr.1100/2000 | 18 | ||||
| 48. | Informaţia de pe etichetele sau de pe ambalajele de desfacere ale producţiei alcoolice comercializate în unitatea de alimentaţie publică corespund următoarelor cerinţe:
a) denumirea, precum şi caracterele folosite la redarea denumirii sub care este comercializat produsul sunt clare, lizibile, inteligibile şi nelavabile, plasate într-un loc vizibil pentru consumator; b) denumirea şi adresa producătorului, ale ambalatorului şi ale importatorului sunt clare, nu ocupă o poziţie dominantă pe etichetă şi sunt transliterate în grafie latină; c) informaţia este expusă în limba de stat? |
Art.171 din Legea nr.1100/2000 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind personalul unităţii de alimentaţie publică |
|||||||
| 49. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Art.214 alin.(4) din Legea nr.231/2010; Pct. 166 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 50. | În unitate se ţine şi există evidenţa controlului medical pentru tot personalul din cadrul unităţii? | Pct. 168 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | ||||
| 51. | Persoanele care sunt implicate la comercializare şi/sau păstrare a produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în cadrul unităţilor de alimentaţie publică au instruire profesională în domeniul comerţului, alimentaţiei publice, igienei, sănătate publică, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004 Art.214 alin.(1) din Legea nr.231/2010 Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 164 şi 165 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 52. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată (mănuşi, vestimentaţie de protecţie sanitară a produselor alimentare, vestimentaţie de protecţie sanitară – alta decât cea pentru protecţia produselor alimentare etc.), curată, care să acopere îmbrăcămintea personală şi părul capului, şi să fie impermeabilă în părţile care vin în contact cu umezeala.? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 167 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
|
Cerinţe privind deşeurile alimentare |
|||||||
| 53. | Deşeurile alimentare şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 54. | Deşeurile alimentare şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 55. | Deşeurile alimentare şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
| 56. | Spaţiile pentru depozitarea deşeurilor sunt dotate cu echipamente de spălare şi curăţare? | Pct. 143 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
|
Cerinţe privind controlul dăunătorilor |
|||||||
| 57. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 Pct. 138 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 58. | Unitatea de alimentaţie publică ţine evidenţa măsurilor de eradicare a dăunătorilor şi utilizare a pesticidelor, pe care le-a efectuat? | Pct. 158 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 12 | ||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare. 2. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare. 3. Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior. 4. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară. 5. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produse alimentare. 6. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor 7. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor. 8. Hotărârea Guvernului nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 20 |
Anexa nr.40 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE Nr. SA _____ PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA SECŢIILOR CULINARE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul ____________________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________________ Sediul juridic:________________________________________________________________________________ Cod fiscal __________________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea):_______________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale ____________________________________________________________ Tipul întreprinderii __________________________________________________________________________ Genul de activitate (detaliaţi conform documentelor de înregistrare) ___________________________________ |
||
| Suprafaţa secţiei culinare, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul1 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea (secţia culinară) este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor sau deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Ar. 231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Operatorul a notificat autoritatea publică locală privind iniţierea activităţii de comerţ a unităţii de alimentaţie publică? | Art.13 alin.(6) lit.c), art.15 alin.(2) din Legea nr.231/2010 | 5 | ||||
| 3. | Unitatea dispune de sisteme pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare ? | Art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
|
Cerinţe privind protecţia consumatorului |
|||||||
| 4. | În unitatea de alimentaţie publică este afişată la vedere denumirea operatorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 5. | În unitatea de alimentaţie publică este afişat la vedere programul de lucru al unităţii? Operatorul respectă programul de lucru afişat? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 6. | La unitatea de alimentaţie publică există Registrul de reclamaţii? | Pct. 9 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 7 | ||||
| 7. | Registrul de reclamaţii este afişat la un loc vizibil şi este accesibil pentru consumatori? | Art.9 lit.(g) şi art.10 lit.(h) din Legea nr.105/2003; | 7 | ||||
| 8. | Reclamaţiile consumatorilor sunt examinate de operator în termenii stabiliţi de Regulamentul cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin HG nr.1141/2006? | Pct. 7 din anexa la HG nr.1141/2006 Art.10 lit.h1) din Legea nr.105/2003 |
7 | ||||
| 9. | În unitatea de alimentaţie publică este afişat la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.25 alin.(12) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 10. | La unitatea de alimentaţie publică se înmânează bon de casă (cu descrierea elementelor obligatorii) sau alt document ce confirmă faptul cumpărării produsului/prestării serviciului? | Art.9 lit.f), art.10 lit.f) din Legea nr.105/2003; Art.21 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Pct. 28 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 11. | Preţurile şi tarifele produselor oferite consumatorilor sunt indicate la vedere, într-o formă clară şi explicită? | Art.25 alin.(10) din Legea nr.105/2003 | 8 | ||||
| 12. | În activitatea unităţii de alimentaţie publică sunt utilizate exclusiv practici comerciale corecte? Practicile comerciale incorecte sunt interzise (ex.: înşelarea la măsurat, la cântar, la achitare, etc.). | Art.13 alin.(4) din Legea nr.105/2003 | 18 | ||||
| 13. | Mijloace de măsurare utilizate la unitatea de alimentaţie publică aparţin operatorului, sunt adecvate, legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova) şi verificate metrologic? | Art.12 alin.(6) şi (7) din Legea nr.105/2003 Art.20 alin.(3) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
| 14. | Indicaţiile mijloacelor de măsurare utilizate sunt explicite şi se află la vederea consumatorilor? | Art.12 alin.(7) din Legea nr.105/2003 | 7 | ||||
| 15. | Produsele alimentare finite preambalate de la unitate, inclusiv oferite de unitate, sunt etichetate, informaţiile obligatorii apărând direct pe ambalajul sau pe eticheta ataşată la acesta? Eticheta recipientelor cu produse culinare finite, propuse consumatorului, conţine menţiuni privind data de producere, tipul de produs alimentar, denumirea unităţii şi numărul lotului? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.279/2017 Pct. 186 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 16. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017, iclusiv alergenii? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017; Art.19 alin.(1) şi (2) din Legea nr.231/2010 |
18 | ||||
|
Cerinţe specifice faţă de spaţii şi facilităţi |
|||||||
| 17. | Pavimentul şi pereţii unităţii de alimentaţie publică sunt impermeabili, pentru apă, neabsorbante, lavabile, nelunecoase, uşor de igienizat şi dezinfectat? | Pct. 20 aliniatele doi şi trei din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 18. | Uşile unităţii sunt uşor de curăţat şi dezinfectat, avînd suprafeţe netede şi nonabsorbante, cu autoînchidere sau cu garnitură de închidere? | Pct. 20 alineatul şase din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 19. | Ferestrele care care se deschid, făcând legătura cu exteriorul, sunt echipate cu plase de protecţie împotriva insectelor? | Pct. 20 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 20. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 21. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 Pct. 42 din anexanr.4 la HG nr.1209/2007 |
7 | ||||
| 22. | Lămpile de iluminare şi accesoriile suspendate deasupra produselor culinare în orice punct al fluxului de producere sunt sigure şi protejate, pentru a preveni contaminarea produselor culinare în caz de spargere? | Pct. 43 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 23. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 24. | Vestiarele din unitate sunt dimensionate şi dotate pentru păstrarea separată a îmbrăcămintei individuale a personalului şi a vestimentaţiei sanitare de protecţie a produselor alimentare.? | Pct. 179 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 14 | ||||
| 25. | Toatele de la unitate sunt separate, conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 Pct. 23 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 26. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 27. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 28. | Unitatea utilizează permanent în activitatea sa apa potabilă curentă, rece şi caldă, sub presiune şi temperatură adecvată? | Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 29. | Apa potabilă utilizată în unitate este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 30. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 31. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 32. | Dispozitivele pentru spalarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 33. | Încăperile şi instalaţiile din unitate sunt menţinute curate, în stare de bună funcţionare? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 14 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
5 | ||||
| 34. | Pentru curăţarea şi igienizarea grupurilor sanitare sunt folosite utilaje şi ustensile special destinate acestor scopuri, care sunt marcate corespunzător? | Pct. 135 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 35. | Depozitarea utilajelor şi ustensilelor special destinate curăţării şi igienizării grupurilor sanitare, precum şi a agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special destinat pentru aceasta, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017; Pct. 135 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
|
Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 36. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 37. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.296/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 38. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
Cerinţe faţă de materia primă, produse alimentare |
|||||||
| 39. | Operatorul are contrat cu un laborator acreditat pentru investigarea de laborator a probelor calităţii materiilor prime recepţionate şi a produselor preparate de unitatea supusă controlului? | Pct. 13 alineatul întâi din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 40. | Operatorul întreprinde, în calitate de măsuri specifice de igienă, prelevarea de probe, inclusiv cu respectarea prevederilor pct.189 din Regulamentul sanitar pentru unităţile de alimentaţie publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1209/2007, şi efectuarea încercărilor de laborator? | Art.3 alin.(3) lit.e din Legea nr.296/2017 Pct. 189 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 41. | Sunt puse la dispoziţia bucătarilor şi cofetarilor, la locurile de muncă, fişe tehnologice de preparare a bucatelor, precum şi alte materiale informative privind procesul tehnologic? | Pct. 21 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 42. | Producţia culinară se prepară în corespundere cu documentaţia tehnologică? | Pct. 20 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 43. | Eticheta recipientelor cu produse culinare (semipreparate) preparate-congelate, aflate în incinta unităţii, pe durata procesului tehnologic conţin menţiuni privind data de producere, tipul de produs alimentar, denumirea unităţii şi numărul lotului? | Pct. 82 şi 186 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 44. | Unitatea de alimentaţie publică respectă termenul de valabilitate al produselor alimentare produse, depozitate şi/sau oferite spre comercializare, conform prescrierilor producătorului? Se interzice producerea şi plasarea pe piaţă a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare care nu au termenul de valabilitate stabilit (în cazul în care stabilirea termenului de valabilitate al produsului alimentar este obligatorie) sau al căror termen de valabilitate a expirat. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate al produselor alimentare, inclusiv prin reetichetare sau reambalare. | Art.5 alin.(4) lit.f), art.13 alin.(1), art.14 alin.(9) din Legea nr.78/2004; Art.211 alin.(5) din Legea nr.231/2010; Pct. 14 alineatul al patrulea din anexa nr.1 din HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 45. | Unitatea de alimentaţie publică respectă, conform prescrierilor producătorului, condiţiile de păstrare a produselor alimentare pe care le oferă spre comercializare? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.231/2010 | 16 | ||||
| 46. | Materie primă, produse alimentare, materii auxiliare, ingrediente, semifabricate achiziţionate şi folosite de unitatea de alimentaţie publică sunt însoţite de certificate ce confirmă calitatea şi inofensivitatea acestor produse? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art.7 alin.(2) din Legea nr.105/2003; Pct. 10 alineatul al doilea, pct.55 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
|
Cerinţe privind temperatura |
|||||||
| 47. | Instalaţiile frigorifice sunt prevăzute cu posibilităţi de control, monitorizare şi înregistrare a temperaturii? | Pct. 86 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 48. | Se respectă temperatura, umiditatea relativă a aerului la depozitarea produselor? | Art.3 alin.(3) lit.c), art.17 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 49. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | Art.9 alin.(4) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
|
Cerinţe privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produse alimentare |
|||||||
| 50. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 51. | La manipularea materiilor prime şi a produselor culinare tratate termic sau semipreparate, se utilizează utilaje, mobilier tehnologic şi ustensile separate, care sunt marcate corespunzător (ex.: "peşte crud", "peşte fiert", "pîine" etc.)? | Pct. 50 şi pct.117 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 11 | ||||
| 52. | Unitatea dispune de spaţii/instalaţiile frigorifice, compartimentate astfel, încît să se excludă contaminarea produselor culinare tratate termic sau a semipreparatelor de la cele crude, sau împrumutul de mirosuri de la produsele alimentare care emană mirosuri specifice, cu volum stabilit în funcţie de natură, temperatura de păstrare, durata de păstrare şi de cantitatea produselor destinate a fi depozitate?? | Pct. 86 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 53. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt curăţate, inclusiv prin demontare, pe parcursul zilei, la trecerea de la un produs la altul, iar la sfârşitul fiecărei zile sunt suplimentar supuse şi dezinfecţiei? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 127 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
|
Cerinţe privind personalul secţiei culinare |
|||||||
| 54. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 166 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 55. | În unitate se ţine şi există evidenţa controlului medical pentru tot personalul din cadrul unităţii? | Pct. 168 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | ||||
| 56. | Persoanele care sunt implicate la prepararea, prelucrarea, comercializare şi/sau păstrare a produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în cadrul unităţilor comerciale au instruire profesională în domeniul comerţului, alimentaţiei publice, igienei, sănătate publică, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004 Art.241 alin.(1) din Legea nr.231/2010 Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 164 şi 165 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 57. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată (mănuşi, vestimentaţie de protecţie sanitară a produselor alimentare, vestimentaţie de protecţie sanitară – alta decât cea pentru protecţia produselor alimentare etc.), curată, care să acopere îmbrăcămintea personală şi părul capului, şi să fie impermeabilă în părţile care vin în contact cu umezeala.? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 167 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 58. | Persoanele implicate în proces tehnolgic, inclusiv la comercializare, respectă obligaţia de scoatere a bijuteriilor (inele, cercei şi medalioane) pe durata manipulării produselor alimentare? | Pct. 175 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind deşeurile alimentare |
|||||||
| 59. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 60. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 61. | Recipientele de colectare a deşeurilor şi spaţiile de depozitare a acestora sunt menţinute în permanentă stare de curăţenie? | Pct. 150 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 62. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
| 63. | Unitatea dispune de programe procedurale scrise pentru proceduri de curăţare şi dezinfectare, asigurând că toate suprafeţele sînt corespunzător curăţate şi că zonele critice, instalaţiile şi materialele sînt marcate pentru a li se atrage atenţie specială? | Pct. 138 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind controlul dăunătorilor |
|||||||
| 64. | Operatorul aplică, la unitate, proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 Pct. 138 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 65. | Unitatea de alimentaţie publică ţine evidenţa măsurilor de eradicare a dăunătorilor şi utilizare a pesticidelor, pe care le-a efectuat? | Pct. 158 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 12 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare. 2. Legea nr.279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare. 3. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor. 4. Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior. 5. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară. 6. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produse alimentare. 7. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor; 8. Hotărârea Guvernului nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică. |
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 24 |
Anexa nr.41 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA TRANSPORTULUI DE PRODUSE ALIMENTARE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul ______________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei: _________________________________________________________________ Sediul juridic:_________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: ___________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ______________________________________________________ III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul1 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de verificare |
||||||||
| Nr. | Întrebarea | Referinţa legală | Conformitatea | Comentarii | Pon- derea |
|||
| Da | Nu | Nu este cazul | ||||||
| 1. | Mijloace de transport cu care unitatea transportă produsele alimentare deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Art.18 alin.(2) din Legea nr.221/2007 |
20 | |||||
| 2. | Mijloacele de transport cu care unitatea transportă produsele alimentare sunt amenajate şi dotate în funcţie de natura produsului transportat şi pereţii exteriori, interiori şi platforma sunt confecţionate din materiale rezistente, impermeabile, uşor de curăţat şi dezinfectat? | Pct. 103 din anexa nr.4 la HG nr.209/2007; | 10 | |||||
| 3. | Pe pereţii exteriori ai mijlocului de transport care transportă produse alimentare este înscrisă denumirea produselor respective (de exemplu: carne, pîine, lactate sau altele)? | Pct. 103 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 5 | |||||
| 4. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură menţinerea acestor produse la temperaturi corespunzătoare, cu luarea în consideraţie a prevederilor pct.109-111 din anexa nr.4 la HG nr.209/2007? | Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017; Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 109-111 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | |||||
| 5. | Transportarea produselor alimentare perisabile are loc cu mijloace de transport frigorifice, prevăzute şi dotate cu mijloace de ventilaţie şi răcire? Pentru transportul în cadrul aceleiaşi localităţi sau cu o durată de pînă la 2 ore se pot folosi mijloace de transport izoterme. | Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017; Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 104 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | |||||
| 6. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare sunt dotate cu aparatură pentru monitorizarea şi înregistrarea temperaturii? | Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017; Pct. 104 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | |||||
| 7. | La transportarea produselor alimentare sub formă de materii prime şi semipreparatelor împreună cu produse finite care se consumă fără tratare termica ulterioară, se respectă vecinătatea produselor, astfel încât să se exclusă contaminarea încrucişată? | Pct. 105 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | |||||
| 8. | La transportare, produsele alimentare sunt însoţite de documente care certifică recepţionarea lor conform actelor normative în vigoare, inclusiv conform Regulamentului nr.9/12 din 09.12.1999 transporturilor auto de mărfuri, aprobat de ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor? | Pct. 106 din anexa la HG nr.1209/2007 | 10 | |||||
| 9. | Mijloacele de transport a produselor alimentare, precum şi ambalajele de transportare sunt păstrate permanent în perfectă stare tehnică şi de curăţenie? | Pct. 107 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | |||||
| 10. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 18 | |||||
| 11. | Personalul care asigură transportarea şi manipularea produselor alimentare, poartă vestimentaţie specială de protecţie sanitară a produselor alimentare la urcarea pe platforma vehiculului şi în timpul tuturor operaţiunilor în care acesta vine în contact direct cu produsele alimentare? | Pct. 108 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | |||||
| 12. | Vestimentaţie de protecţie sanitară a produselor alimentare a personalului care asigură transportarea şi manipularea produselor alimentare, este albă sau de culoare deschisă, curată, acoperă îmbrăcămintea personală şi părul capului şi este impermeabilă în părţile care vin în contact cu umezeala? | Pct. 167 alineatul întâi din anexa nr.5 la HG nr.1209/2007 | 10 | |||||
| 13. | Personalul care asigură transportarea şi manipularea produselor alimentare deţine carnet de sănătate în care sunt efectuate menţiunile respective despre controalele medicale şi instruirile igienică efectuate? | Pct. 108 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 11 | |||||
| 14. | Toate persoanele de la unitate, care sunt implicate în manipularea şi transportarea produselor culinare au fost instruite iniţial şi continuu în domeniul igienei produselor culinare şi igienei personale, necesare în activitatea lor? Persoanele numite au susţinut examene de minim sanitar la angajare şi periodic ulterior, nu mai rar decît o dată la doi ani, în condiţiile stabilite de Ministerul Sănătăţii? | Pct. 165 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | |||||
| 15. | Persoanele implicate în operaţiunile de manipulare şi transportare a produselor culinare au fost supuse examenelor medicale la angajare şi periodic ulterior, în instituţiile medico-sanitare şi în condiţiile stabilite de Ministerul Sănătăţii? | Pct. 166 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | |||||
| TOTAL | ||||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară 2. Legea nr.78 din 18.03.2004privind produsele alimentare; 3. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor; 4. Hotărârea Guvernului nr.1209 din 08.11.2007cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică; 5. Regulamentul transporturilor de mărfuri perisabile nr.9/12 din 09.12.1999. 6. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 25 |
Anexa nr.42 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, fax +373-22-26-46-40 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ DIN CADRUL INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT (instituţii preşcolare, şcolare, tabere de odihnă şi întremare a copiilor etc.) I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul: _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei controlate:_________________________________________________________ Sediul juridic al persoanei controlate: _____________________________________________________ Cod fiscal___________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea):________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Tipul instituţiei:_______________________________________________________________________ Genul de activitate a instituţiei: |
||
| Suprafaţa unităţii de alimentaţie publică, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Numărul total planificat de copii în instituţie: | ||
| Numărul real de copii alimentaţi în unitatea de alimentaţie publică a instituţiei (situaţia la zi): | ||
| Data efectuării ultimei licitaţii de achiziţionare a produselor alimentare: | ||
| Numărul de furnizori de produse alimentare pentru unitatea controlată | ||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1 |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebarea | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea de alimentaţie publică este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor sau deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Ar. 231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea deţine sisteme pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare ? | Art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
|
Cerinţe privind protecţia consumatorului |
|||||||
| 3. | În unitatea de alimentaţie publică, este afişată la vedere denumirea operatorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia? | Art.25 alin.(13) din Legea nr.105/2003 | 5 | ||||
| 4. | Mijloace de măsurare utilizate la unitatea de alimentaţie publică aparţin operatorului, sunt, legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova) şi verificate metrologic? | Art.12 alin.(6) şi (7) din Legea nr.105/2003; | 18 | ||||
| 5. | Meniurile-model utilizate de unitatea de alimentaţie publică sunt coordonate cu subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică | Pct. 5 sbpct. 3) din anexa la HG nr.722/2018 | 18 | ||||
| 6. | Se respectă cantitatea/volumul porţiilor servite per copil? | Pct. 5 sbpct. 5), pct.82 şi pct.86 sbpct. 6) din anexa la HG nr.722/2018 | 15 | ||||
| 7. | În unitate se respectă cerinţele regimului alimentar sănătos privind neadmiterea produselor interzise în alimentaţia copiilor? | Cap. IV, pct.16; anexa 2 din Ordinul MS nr/ 638/2016 | 20 | ||||
|
Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile |
|||||||
| 8. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 9. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 10. | Plafoane, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încât să se evite acumularea de murdărie şi să reducă condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct.21 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 11. | Ferestrele ce se pot deschide spre exterior sunt dotate cu plase împotriva insectelor, ce pot fi uşor demontate pentru a fi igienizate? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017; Pct. 20 alineatul al patrulea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
5 | ||||
| 12. | Unitatea este asigurată cu mijloace potrivite şi suficiente de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 Pct. 19 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
11 | ||||
| 13. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 Pct. 42 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
7 | ||||
| 14. | Lămpile de iluminare şi accesoriile suspendate deasupra produselor culinare în orice punct al fluxului de producere sunt sigure şi protejate? | Pct. 43 din anexa la HG nr.1209/2007 | 11 | ||||
| 15. | Este asigurat ca direcţia fluxului de aer în interiorul unităţii să fie din zona curată în cea murdară? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 Pct. 44 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 16. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 Pct. 178 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 Pct. 117 din anexa la HG nr.1211/2016 |
10 | ||||
| 17. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 Pct. 23 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 18. | Grupurile sanitare (WC) din unitate – şi cele pentru personal, şi cele pentru consumatori – sunt în permanenţă întreţinute în perfectă stare de funcţionare şi sunt dotate cu săpun, hîrtie igienică şi dezinfectante? | Pct. 181 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 17 | ||||
| 19. | În spaţiul adiacent toaletelor, sunt instalate chiuvete cu robinete cu apă caldă şi rece, cu amestecătoare, săpun şi uscătoare electrice sau şerveţele de hârtie şi recipiente pentru şerveţelele utilizate la chiuvetă pentru spălatul mâinilor? Spaţiul în care sunt instalate chiuvetele este amplasat astfel încît angajaţii să trebuiască să-l treacă la întoarcere în spaţiile de manipulare a produselor culinare? | Pct. 182 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 17 | ||||
| 20. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 21. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 22. | Apa potabilă utilizată în unitate este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 23. | Unitatea utilizează permanent, în activitatea sa, apa potabilă curentă, rece şi caldă, sub presiune şi în cantitate suficientă? | Pct. 30 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 24. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 25. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017; Pct. 37 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 26. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 27. | Dispozitivele pentru spălatul mâinilor sunt separate de cele pentru spălarea produselor alimentare? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 29. | Unitatea deţine depozite suficiente pentru păstrarea materiilor prime şi auxiliare, produselor culinare şi semipreparate, precum şi a ambalajelor, în funcţie de specificul şi volumul activităţii? | Pct. 14 alineatul întâi din anexa nr.1 şi pct.26 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 30. | Depozitarea instrumentelor şi echipamentelor de întreţinere şi curăţare (măturile, spălătoarele, aspiratoarele etc.), agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special destinat pentru aceasta, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare şi astfel încît să nu contamineze produsele alimentare, ustensilele, instalaţiile sau lenjeria? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017; Pct. 134 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
12 | ||||
| 31. | Depozitele pentru produse alimentare sunt dotate cu utilaj special (stelaje, poliţe, cîrlige), ce asigură păstrarea calitativă a mărfurilor? | Pct. 14 alineatul al şaselea din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 8 | ||||
| 32. | Localizarea şi mărimea unităţii permit întreţinerea, igienizarea şi dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 108 din anexa la HG nr.1211/2016; Pct. 11 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 33. | Se respectă temperatura şi, umiditatea relativă a aerului la depozitarea produselor, conform specificaţiilor specifice fiecărui tip de produs stabilite de reglementările aprobate din domeniul alimentar? | Art.3 alin.(3) lit.c), art.17 alin.(5) din Legea nr.296/2017; Pct. 46 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 34. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente registrul de evidenţă a regimului de temperatură în utilajul frigorific, tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017; Pct. 247 din anexa la HG nr.1211/2016 |
10 | ||||
|
Cerinţe privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produse alimentare |
|||||||
| 35. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 36. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt curăţate, inclusiv prin demontare, pe parcursul zilei, la trecerea de la un produs la altul, iar la sfârşitul fiecărei zile sunt suplimentar supuse şi dezinfecţiei? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 50, 127 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 37. | La manipularea materiilor prime şi a produselor alimentare tratate termic sau semipreparate, se utilizează utilaje, mobilier tehnologic şi ustensile separate, care sunt marcate corespunzător (ex.: "peşte crud", "peşte fiert", "pîine" etc.)? | Pct. 50 şi pct.117 alineatul al cincilea din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 11 | ||||
| 38. | Spaţiile de prelucrare preliminară a produselor alimentare (curăţare, spălare, tocare) sunt spaţii cu circuite separate pentru legume, carne, peşte, ouă? | Pct. 15 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
|
Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
| 39. | Materia primă, produsele alimentare, materiile auxiliare, ingredientele, semifabricatele achiziţionate şi folosite de unitatea de alimentaţie publică sunt însoţite de certificate ce confirmă calitatea şi inofensivitatea acestor produse? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art.7 alin.(2) din Legea nr.105/2003; Pct. 10 alineatul al doilea, pct.55 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| 40. | Procesul de preparare a produselor culinare este stabilit astfel încît să asigure desfăşurarea fluxului într-un singur sens şi să evite încrucişările între fazele insalubre şi salubre? | Pct. 16 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
| 41. | În instituţie există comisie de triere constituită prin ordin al directorului instituţiei? | Pct. 61 din anexa la HG nr.722/2018; Pct. 264 din anexa la HG nr.1211/2016 |
15 | ||||
| 42. | Comisia de triere este constituită la începutul fiecărui an de studii sau an calendaristic? | Pct. 61 din anexa la HG nr.722/2018; Pct. 264 din anexa la HG nr.1211/2016 |
10 | ||||
| 43. | În componenţa comisie de triere sunt incluşi bucătarul-şef sau bucătarul, un membru al echipei manageriale şi personalul medical, care efectuează aprecierea bucatelor? | Pct. 264 din anexa la HG nr.1211/2016 | 15 | ||||
| 44. | Comisia de triere activează în componenţa prevăzută de ordinul de constituire al directorului instituţiei? | Pct. 61 din anexa la HG nr.722/2018; Pct. 264 din anexa la HG nr.1211/2016 |
15 | ||||
| 45. | La unitate se ţine la zi registrul de triaj al produselor uşor alterabile şi se completează de către şeful de depozit sau de către persoana care îndeplineşte aceste atribuţii? | Pct. 247 din anexa la HG nr.1211/2016 | 12 | ||||
| 46. | Sunt puse la dispoziţia bucătarilor şi cofetarilor, la locurile de muncă, fişe tehnologice de preparare a bucatelor, precum şi alte materiale informative privind procesul tehnologic? | Pct. 21 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 47. | Producţia alimentară se prepară în corespundere cu documentaţia tehnologică? | Pct. 20 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 48. | Unitatea (instituţia) deţine contract cu un laborator acreditat pentru investigarea de laborator a calităţii materiilor prime recepţionate şi a produselor preparate de unitate? | Pct. 13 din anexa nr.1 la HG nr.1209/2007; Pct. 122 sbpct. 11) din anexa la HG nr.722/2018 |
10 | ||||
| 49. | Operatorul întreprinde, în calitate de măsuri specifice de igienă, prelevarea de probe, inclusiv cu respectarea prevederilor pct.189 din Regulamentul sanitar pentru unităţile de alimentaţie publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1209/2007, şi efectuarea încercărilor de laborator? | Art.3 alin.(3) lit.e) din Legea nr.296/2017 Pct. 189 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 Pct. 21 din cap. IV al anexei la OMS 638/2016 |
15 | ||||
|
Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 50. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 51. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.296/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 52. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
Cerinţe privind personalul unităţii de alimentaţie publică de tip închis |
|||||||
| 53. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Art.244 alin.(4) din Legea nr.231/2010; Pct. 166 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007; Pct. 108 sbpct. 6) din anexa la HG nr.722/2018 |
20 | ||||
| 54. | În unitate (instituţie) se ţine şi există evidenţa controlului medical pentru tot personalul din cadrul unităţii? | Pct. 168 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 20 | ||||
| 55. | Persoanele care sunt implicate la prepararea, prelucrarea, şi/sau păstrare a produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în unităţile de alimentaţie publică din cadrul instituţiilor de învăţămînt au instruire profesională în domeniul alimentaţiei publice, igienei (inclusiv igienei produselor alimentare şi igienei muncii), sănătăţii publice şi sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 164 şi 165 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007; Pct. 108 sbpct. 6) din anexa la HG nr.722/2018 |
15 | ||||
| 56. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată (mănuşi, vestimentaţie de protecţie sanitară a produselor alimentare, vestimentaţie de protecţie sanitară – alta decât cea pentru protecţia produselor alimentare etc.), curată, care să acopere îmbrăcămintea personală şi părul capului, şi să fie impermeabilă în părţile care vin în contact cu umezeala? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 167 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 57. | Persoanele implicate în proces tehnolgic respectă obligaţia de scoatere a bijuteriilor (inele, cercei şi medalioane) pe durata manipulării produselor alimentare? | Pct. 175 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind deşeurile alimentare |
|||||||
| 58. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017; Pct. 141 şi 142 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 59. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017; Pct. 146 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
10 | ||||
| 60. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017; Pct. 150 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
14 | ||||
| 61. | Spaţiile pentru depozitarea deşeurilor sunt dotate cu echipamente de spălare şi curăţare? | Pct. 143 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 10 | ||||
|
Cerinţe privind controlul dăunătorilor |
|||||||
| 62. | Unitatea dispune de programe continue şi eficiente de control a dăunătorilor şi de prevenire a contactului acestora cu sau prezenţei lor în spaţiile de manipulare a materiilor prime şi produselor culinare? Unităţile şi zonele din jur sunt examinate regulat pentru evidenţa infestării? | Pct. 152 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
| 63. | Măsurile de eradicare dăunătorilor sunt efectuate sub supravegherea personalului instruit, care cunoaşte şi conştientizează foarte bine potenţialele pericole pentru sănătate, ce pot rezulta din utilizarea substanţelor de combatere, inclusiv pericolele care pot apărea din reziduurile reţinute în produsele alimentare? | Pct. 154 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 15 | ||||
|
Cerinţe privind transportul şi expediţia |
|||||||
| 64. | Mijloace de transport cu care unitatea transportă produsele alimentare deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Art.18 alin.(2) din Legea nr.221/2007; Pct. 102 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
20 | ||||
| 65. | Mijloacele de transport cu care unitatea transportă produsele alimentare sunt amenajate şi dotate în funcţie de natura produsului transportat şi pereţii exteriori, interiori şi platforma sunt confecţionate din materiale rezistente, impermeabile, uşor de curăţat şi dezinfectat? | Pct. 103 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007; | 10 | ||||
| 66. | Personalul care asigură transportarea şi manipularea produselor alimentare, poartă vestimentaţie specială de protecţie sanitară a produselor alimentare la urcarea pe platforma vehiculului şi în timpul tuturor operaţiunilor în care acesta vine în contact direct cu produsele alimentare? | Pct. 108 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 | 18 | ||||
| 67. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare menţin produse la temperaturi corespunzătoare, cu luarea în consideraţie a prevederilor pct.109-111 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007? | Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017; Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 104 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 68. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare sunt dotate cu aparatură pentru monitorizarea şi înregistrarea temperaturii? | Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017; Pct. 104 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
18 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VI. Lista actelor normative relevante: 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 3. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor; 4. Hotărârea Guvernului nr.722 din 18.07.2018 pentru aprobarea Instrucţiunii privind organizarea alimentaţiei copiilor şi elevilor în instituţiile de învăţămînt general; 5. Hotărârea Guvernului nr.1211 din 04.11.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar pentru instituţiile de educaţie timpurie; 6. Hotărârea Guvernului nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică; 7. Hotărârea Guvernului nr.934 din 15.08.2007 cu privire la instituirea Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile şi băuturilor nealcoolice îmbuteliate"; 8. Ordinul Ministerului nr.638 din 12.08.2016 cu privire la implementarea Recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos şi activitate fizică adecvată în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 26 |
Anexa nr.43 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD 2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 180, b. 503, 510 tel. (+373-22)211-615; tel. /fax (+373-22) 210-225, http//www.ansa.gov.md, e-mail: info@ansa.gov.md LISTA DE VERIFICARE SPECIFICĂ PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA ACTIVITĂŢII MAGAZINELOR SPECIALIZATE ÎN COMERCIALIZAREA PRODUSELOR VITIVINICOLE, BERII ŞI PRODUCŢIEI ALCOOLICE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic:________________________________________________________________________ Cod fiscal: __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale:_____________________________________________________ |
||
| Suprafaţa unităţii de comerţ, m2 | ||
| Anul şi perioada ultimelor: | modernizări | |
| reparaţii | ||
| modificări | ||
| Unitatea este operaţională: | pe toată perioada anului | ☐ |
| activitate sezonieră | ☐ | |
| Unitatea activează | într-un singur schimb | ☐ |
| în schimb prelungit | ☐ | |
| în 2 schimburi | ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Fântână | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Numărul de personal angajat pentru unitatea de alimentaţie publică | numărul total de personal prevăzut pentru unitatea de alimentaţie publică din instituţie | |
| numărul total de personal real angajat la unitatea de alimentaţie publică din instituţie | ||
| numărul de personal angajat cu studii de specialitate | ||
| numărul de personal angajat cu alte studii | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesare pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul1 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebarea | Referinţa legală | Conformitatea | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
| 1. | Unitatea este înregistrată oficial în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.231 alin.(3) lit.a) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Operatorul a notificat autoritatea publică locală privind iniţierea de către unitate a activităţii de comerţ cu amănuntul a producţiei alcoolice? | Art.13 alin.(6) lit.c), art.15 alin.(2) din Legea nr.231/2010; Art 29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1100/2000 |
10 | ||||
| 3. | În cazul în care unitatea comercializează cu amănuntul vin, produse obţinute pe bază de must sau produse vitivinicole aromatizate, aceasta deţine autorizaţie de funcţionare valabilă, eliberată de autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întîi pentru această activitate? | Art.23 alin.(5) lit.a) din Legea nr.57/2006 | 20 | ||||
| 4. | Operatorul respectă interdicţia legală de comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice, inclusiv a vinului, a produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate:
a) prin reţeaua de comerţ ambulant (cărucioare, cisterne, autoremorci, autovehicule etc.) (excepţie de la această interdicţie face comercializarea cu amănuntul a vinului, a produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în zonele publice expoziţionale stabilite de autorităţile administraţiei publice locale în perioada sărbătorilor naţionale şi tradiţionale); b) în chioşcuri, pavilioane şi în alte puncte de comerţ care nu au spaţiu comercial cu o suprafaţă de cel puţin 20 m2; c) în instituţii de învăţămînt, medicale, preşcolare şi în alte instituţii de educaţie, în cămine pentru elevi şi studenţi, cît şi în preajma lor în raza stabilită de autorităţile administraţiei publice locale, la întreprinderi şi la şantierele de construcţii şi reparaţii? |
Art.30 lit.a) - c) din Legea nr.1100/2000; Art.23 alin.(6) lit.a)-c) din Legea nr.57/2006 |
15 | ||||
| 5. | Spaţiul comercial al unităţii specializate în comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice, inclusiv a vinului, a produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate, are o suprafaţă de cel puţin 20 m2? | Art.23 alin.(5) lit.b) din Legea nr.57/2006; Art 29 alin.(1) lit.b) din Legea nr.1100/2000 |
10 | ||||
| 6. | Persoanele implicate nemijlocit în activitatea de comercializare cu amănuntul a producţie alcoolice, a vinului, produselor obţinute pe bază de must sau a produselor vitivinicole aromatizate au vîrsta de peste 18 ani? | Art.23 alin.(5) lit.b) din Legea nr.57/2006; Art 29, alin.(1) lit.b) din Legea nr.1100/2000 |
20 | ||||
| 7. | Se respectă interdicţia de a comercializa cu amănuntul persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani produse alcoolice, vin, produse obţinute pe bază de must sau produse vitivinicole aromatizate ? | Art.30 lit.j) din Legea nr.1100/2000 Art.23 alin.(6) lit.g) din Legea nr.57/2006 |
20 | ||||
| 8. | Se respectă interdicţia de comercializare cu amănuntul, între orele 22.00–8.00, produse alcoolice, vin, produse obţinute pe bază de must sau produse vitivinicole aromatizate? | Art.23 alin.(3) din Legea nr.57/2006; Art.30 lit.l) din Legea nr.1100/2000 |
15 | ||||
| 9. | Eticheta şi ambalajul de desfacere a producţiei alcoolice, comercializate în unitate conţin, în mod obligatoriu, următoarea informaţie:
a) inscripţia "Fabricat în Moldova" (pentru producţia alcoolică fabricată în Republica Moldova); b) denumirea şi adresa întreprinderii producătoare; c) denumirea şi adresa importatorului şi cele ale exportatorului; d) denumirea produsului; e) data ambalării (ziua, luna, anul); f) concentraţia alcoolică (% volum); g) volumul nominal al produsului preambalat exprimat în decimetri cubi (dm3), litri (l), centimetri cubi (cm3) sau mililitri (ml); h) date cu privire la certificare; i) codul de bare (dacă este înregistrat); j) indicativul documentului normativ pe produs; k) termenul de valabilitate – pentru producţia alcoolică avînd concentraţia alcoolică de cel mult 10% în volume; l) lista de ingrediente; m) numărul de identificare a lotului, precedat de menţiunea "L"; n) simbolul care recomandă abţinerea de la consumul producţiei alcoolice în timpul sarcinii; o) simbolul "18+"? |
Art.17 alin.(3), art.din Legea nr.1100/2000 | 18 | ||||
| 10. | Eticheta şi ambalajul de desfacere a vinurilor şi produselor pe bază de must şi vin, comercializate în unitate conţin, în mod obligatoriu, următoarea informaţie:
a) denumirea sub care se comercializează produsele; b) denumirea categoriei produsului, c) denumirea indicaţiei geografice protejate sau, după caz, a denumirii de origine protejate; d) menţiunea "indicaţie geografică protejată" sau "denumire de origine protejată"; e) denumirea şi adresa ambalatorului, producătorului şi ale distribuitorului, după caz, ale importatorului; f) concentraţia alcoolică – valoarea (cifra) urmată de "% vol." şi precedată de "alc."; g) categoria produsului în funcţie de concentraţia în masă a zaharurilor şi valoarea ei, pentru: - vinuri spumante, - vinuri spumante de calitate, - vinuri spumante de calitate de tip aromat, - vinuri spumoase, - vinuri perlante, - vinuri petiante; h) volumul nominal al produsului în decimetri cubi (dm3), litri (l), centimetri cubi (cm3) sau mililitri (ml); i) ţara de origine a produsului. Menţiunea "Fabricat în Moldova" pentru produsul fabricat în Republica Moldova; j) data de ambalare (ziua, luna, anul); k) menţiunea "conţine sulfiţi" sau menţiunea "conţine dioxid de sulf" – pentru vinuri; l) lista de ingrediente, după caz; m) numărul de identificare a lotului, precedat de menţiunea "L"; n) culoarea, după caz (alb, roz, roşu – pentru vinurile spumante, spumante de calitate, spumante de calitate de tip aromat, spumoase, perlante, petiant)? |
Art.25 alin.(3) din Legea nr.57/2006 | 18 | ||||
| 11. | Eticheta sau, după caz, ambalajul de desfacere a producţiei de bere şi de băuturi pe bază de bere, comercializate în unitate conţin, în mod obligatoriu, următoarea informaţie:
1) ţara de origine. Pentru berea fabricată în Republica Moldova se indică "Fabricat în Moldova"; 2) denumirea şi adresa producătorului şi/sau a importatorului, distribuitorului; 3) denumirea produsului; 4) denumirea sub care berea este plasată pe piaţă; 5) tipul berii; 6) inscripţia "pasteurizată" pentru berea pasteurizată; 7) lista ingredientelor; 8) conţinutul în extract al mustului de bere, % (cu excepţia berii nealcoolice, berii speciale şi a băuturilor pe bază de bere); 9) mărimea minimă a fracţiei volumice de alcool, % vol.; pentru berea nealcoolică – mărimea maximă a fracţiei volumice de alcool, % vol.; 10) volumul, l; 11) valoarea nutritivă (în g) şi valoarea energetică (în kcal) la 100 g de bere; 12) data fabricării; 13) termenul de valabilitate sau data-limită de consum; 14) condiţiile de păstrare; 15) codul de bare (dacă este înregistrat); 16) informaţia privind certificarea; 17) simbolul care recomandă abţinerea de la consumul producţiei alcoolice în timpul sarcinii; 18) simbolul "18+"?? |
Art.17 alin.(3), art.din Legea nr.1100/2000; Pct. 11-15 din anexa la HG nr.473/2012 |
18 | ||||
| 12. | Informaţia de pe etichetele sau de pe ambalajele de desfacere ale producţiei alcoolice, vinurilor şi produselor pe bază de must şi vin comercializate în unitate corespund următoarelor cerinţe:
a) denumirea, precum şi caracterele folosite la redarea denumirii sub care este comercializat produsul sunt clare, lizibile, inteligibile şi nelavabile, plasate într-un loc vizibil pentru consumator; b) denumirea şi adresa producătorului, ale ambalatorului şi ale importatorului sunt clare, nu ocupă o poziţie dominantă pe etichetă şi sunt transliterate în grafie latină; c) informaţia este expusă în limba de stat? |
Art.171 din Legea nr.1100/2000; Pct. 152 anexa la HG nr.356/2015; Pct. 13 din anexa la HG nr.473/2012 |
15 | ||||
| 13. | Băuturile alcoolice tari ambalate sunt comercializate de unitate în sticle cu dopuri cu dispersie sau cu alte tipuri de dopuri confirmate de către sau cu alte tipuri de dopuri confirmate de către Întreprinderea de Stat "Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice", care ar exclude posibilitatea utilizării repetate a ambalajului produsului? Sunt exceptate de la această cerinţă băuturile tip divin, tip brandy, tip whisky, a băuturilor tip lichior cu un conţinut minim de zahăr de 350 g/dm3, a băuturilor în ambalaj cu capacitatea de pînă la 0,25 litri şi în ambalaj de suvenir confecţionat din materiale netradiţionale. | Art.6 alin.(4) din Legea nr.1100/2000 | 12 | ||||
| 14. | Producţia alcoolică ambalată, cu excepţia berii şi băuturilor pe bază de bere, precum şi producţia alcoolică indicată la art.25 alin.(2), comercializată în unitatea este marcată cu "Timbru de acciz"? | Art.5 alin.(2) lit.h), art.16 alin.(3) lit.d), art . 25 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1100/2000 | 20 | ||||
| 15. | Pe ambalajul de consum al producţiei alcoolice importate sunt indicate:
a) denumirea producţiei alcoolice? b) denumirea sau numele producătorului şi importatorului producţiei alcoolice şi adresele acestora? c) concentraţia alcoolică, concentraţia în masă a zaharurilor (pentru lichioruri), ingredientele folosite la fabricarea producţiei alcoolice şi termenul de valabilitate? d) volumul ambalajului de consum al producţiei alcoolice? |
Art.25 alin.(3) din Legea nr.1100/2000 | 18 | ||||
| 16. | Utilizarea indicaţiilor facultative şi indicaţiilor obligatorii pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere a produselor vitivinicole comercializate de unitate corepunde cerinţelor stabilite de pct.148-149 din Reglementarea tehnică "Organizarea pieţei vitivinicole", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.356/2015? | Art.25 alin.31 din Legea nr.57/2006; Pct. 148-149 din anexa la HG nr.356/2015 |
11 | ||||
| 17. | Etichetele produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu atribui produselor termeni descriptivi, uzuali, generici sau caracter elogios care se referă la produs, care pot induce în eroare consumatorul ori pot genera riscul de confuzie în privinţa unui produs similar al altui producător? | Art.25 alin.(4) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 18. | Etichetele sau pe ambalajul de desfacere al produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu nu avea indicate pe ele proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli, sau referire la astfel de proprietăţi? | Art.25 alin.(4) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 19. | Etichetele sau ambalajele de desfacere ale produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu avea indicat pe ele o informaţie care poate fi considerată drept indicaţie a provenienţei produsului în cazul în care originea lui este alta? | Art.25 alin.(5) lit.a) din Legea nr.57/2006 | 11 | ||||
| 20. | Etichetele sau ambalajele de desfacere a produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu utiliza pe ele reproduceri sau imitaţii de steme, drapele şi embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state ori abrevieri ale lor? | Art.25 alin.(5) lit.b) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 21. | Etichetele sau ambalajele de desfacere a produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu avea indicat pe ele informaţia care conţine indicaţie geografică ce nu corespunde locului de origine a produsului respectiv, chiar dacă adevărata origine a produsului este menţionată? | Art.25 alin.(5) lit.c) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 22. | Etichetele sau ambalajele de descafere a produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu avea indicat pe ele informaţia în care indicaţia geografică este însoţită de expresii precum: "de genul", "de tipul", "de stilul", "imitaţie" şi altele? | Art.25 alin.(5) lit.c) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 23. | Etichetele sau ambalajele de desfacere a produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu avea indicat pe ele indicaţie geografică în traducere? | Art.25 alin.(5) lit.c) din Legea nr.57/2006, | 10 | ||||
| 24. | Etichetele sau ambalajele de desfacere a produselor vitivinicole comercializate de unitate respectă cerinţa legală de a nu nu avea indicate pe ele informaţii contrare ordinii publice şi bunelor moravuri? | Art.25 alin.(5) lit.d) din Legea nr.57/2006 | 10 | ||||
| 25. | Produsele vitivinicole şi producţia alcoolică expusă spre comercializare cu amănuntul în unitate este însoţite de certificat de calitate şi certificat de conformitate şi şi certificatul de conformitate? | Art.24 alin.(2) şi art.33 alin.(1) lit.b) şi g) din Legea nr.1100/2000; Art.33 alin.(3) lit.d) din Legea nr.57/2006 |
18 | ||||
| 26. | Se respectă condiţiile de păstrare şi depozitare a produselor vitivinicole şi alcoolice indicate pe ambalajul de desfacere al lor? | Art.23 alin.1) din Legea nr.279/2017 | 5 | ||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare 2. Legea viei şi vinului nr.57/2006; 3. Legea nr.1100/2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice; 4. Hotărârea Guvernului nr.356/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Organizarea pieţei vitivinicole"; 5. Hotărârea Guvernului nr.473/2012 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Bere şi băuturi pe bază de bere" |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 27 |
Anexa nr.44 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR CARE PRODUC PRODUSE DIN CARNE, CARNE TOCATĂ, CARNE PREPARATĂ ŞI CARNE SEPARATĂ MECANIC I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate:___________________________________________________ |
|||||
| Tipul de activitate a unităţii: | Unitate de producere carne tocată ☐ | Unitate de producere carne preparată ☐ | Unitate de producere carne separată mecanic ☐ | ||
|
Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: |
|||||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||||
| Numărul zilelor lucrate săptămânal: | |||||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||||
| b) Per schimb de lucru: | |||||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | |||
| Program de restructurare/modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | |||
| Originea materiei prime: | De pe piaţa interna | Da ☐ | Nu ☐ | ||
| Din import | Da ☐ | Nu ☐ | |||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |||
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |||
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |||
| Sursă proprie | ☐ | ||||
| Tipul de agent frigorific utilizat in unitate | Freon | ☐ | |||
| Altele | ☐ | ||||
|
Capacitaţi de producţie: |
||
| Capacitatea totală anuala de producţie, tone: | ||
| Producţia totala anuala, tone: | ||
| Destinaţia produselor: | a) consum intern, tone: | |
| b) export, tone: | ||
| Tipul produselor: | a) carne tocată, tone : | |
| b) carne preparată, tone: | ||
| c) carne separată mecanic, tone: | ||
| Capacităţi de depozitare: | Capacitatea totală de depozitare, în tone | |
| Numărul spaţiilor de depozitare | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Unitatea este construită astfel încît să asigure evitarea contaminării cărnii şi a produselor, prin desfăşurarea continuă a operaţiunilor sau prin asigurarea prelucrării în mod separat a loturilor de producţie diferite? | Pct. 55 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 6. | Unitatea dispune de încăperi pentru depozitarea cărnii şi a produselor ambalate separat de produsele neambalate, cu excepţia cazului în care acestea sînt depozitate în perioade diferite sau astfel încît materialul de ambalare şi modul de depozitare să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne şi produse? | Pct. 55 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 8. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 10. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 11. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu filtre şi plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 12. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 13. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 14. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 16. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 17. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 18. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 20. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 21. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 22. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 23. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 24. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 25. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 26. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 27. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Gheaţa ce vine în contact cu produsele alimentare este obţinută din apă potabilă şi este obţinută, manipulată şi depozitată în condiţii ce evită contaminarea ei? | Art.15 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 29. | În cazul aburului utilizat în contact direct cu produsele alimentare, se asigură ca acesta să nu conţină nici o substanţă ce prezintă vreun pericol pentru sănătate sau ce are potenţialul să contamineze produsele alimentare? | Art.15 alin.(7) din Legea nr.296/20177 | 15 | ||||
| 30. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 31. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 32. | Unitatea dispune de instalaţii pentru dezinfectarea ustensilelor cu apă fierbinte la o temperatură de cel puţin 82°C sau de un alt sistem alternativ care are un efect echivalent. | Pct. 55 lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 33. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt curăţate, şi dezinfectate, inclusiv prin demontare, pe parcursul zilei, la trecerea de la un produs la altul, inclusiv la trecerea de la produse alimentare crude la produse alimentare tratate termic sau produse alimentare preparate cu grad înalt de finisare, iar la sfârşitul fiecărei zile sunt suplimentar supuse şi dezinfecţiei? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 50, 127 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 34. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 35. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 36. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 37. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora. | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 38. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
|
V.1. Cerinţe faţă de materia primă utilizată pentru prepararea cărnii: |
|||||||
|
a) materia primă pentru prepararea cărnii tocate |
|||||||
| 39. | Carnea, materia primă, utilizată la prepararea cărnii tocate corespunde cerinţelor pentru carnea proaspătă, prevăzute de Cerinţele privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.696/2010? | Pct. 56 sbpct. 1) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 40. | Carnea, materia primă, utilizată la prepararea cărnii tocate, provine din muşchii scheletici, inclusiv din ţesuturile grase aderente acestora? | Pct. 56 sbpct. 1) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 41. | La prepararea cărnii tocate, carnea separată mecanic, carnea care conţine fragmente de oase ori piele şi carnea care provine de la cap (cu excepţia maseterilor), partea nemusculară de la "linia alba", carnea din regiunea carpiană şi tarsiană, bucăţile de carne curăţate de pe oase şi musculatura diafragmei (cu excepţia cazului în care membrana seroasă a fost îndepărtată) este astfel încât nu prezintă resturi de tranşare sau fasonare (cu excepţia bucăţilor tăiate din muşchii întregi)? | Pct. 56 sbpct. 1) lit.c) din anex ala HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
b) materia primă pentru obţinerea cărnii preparate şi a produselor din carne |
|||||||
| 42. | Materia primă utilizată pentru obţinerea cărnii preparate şi a produselor din carne o constituie carnea proaspătă? | Pct. 56 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 43. | Carnea proaspătă care provine din muşchii scheletici, inclusiv din ţesuturile grase aderente acestora, bucăţile tăiate din muşchii întregi, maseterii, musculatura diafragmei cu membrana seroasă este îndepărtată, astfel încât să nu se utilizeze la obţinerea cărnii preparate şi a produselor din carne? | Pct. 56 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 44. | La obţinerea cărnii preparate şi a produselor din carne, în cazul în care se utilizează carne provenită de la tocarea sau fragmentarea cărnii, aceasta corespunde criteriilor microbiologici pentru carnea tocată şi respectă interdicţiile de la pct.56 sbpct. 2 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010? | Pct. 56 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 45. | La obţinerea produselor din carne este exclusă utilizarea următoarele elemente:
a) organele aparatului genital al femelelor şi masculilor, cu excepţia testiculelor; b) organele aparatului urinar, cu excepţia rinichilor şi a vezicii urinare; c) cartilajul laringelui, traheea şi bronhiile extralobulare; d) ochii şi pleoapele; e) conductul auditiv extern; f) ţesuturile corneene; g) de la păsări capul (cu excepţia crestei, urechilor şi bărbiţelor), esofagul, intestinele şi aparatului genital? |
Pct. 60 din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 46. | Carnea utilizată pentru obţinerea cărnii preparate şi a produselor din carne întruneşte cerinţele pentru carnea proaspătă, prevăzute de Cerinţele privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.696/2010? Carnea tocată şi carnea preparată, utilizată pentru obţinerea produselor din carne, nu trebuie să satisfacă alte cerinţe specifice decît cele stabilite în secţiunile 1- 4 ale cap. VI din anexa la HG nr.435/2010. | Pct. 61 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 47. | Produsele din carne sunt fabricate în baza reţetelor şi/sau instrucţiunilor tehnologice, elaborate şi adoptate în modul stabilit, cu utilizarea materiei prime şi materialelor auxiliare, conform anexei nr.1 la Reglementare tehnică "Produse din carne", aprobată prin HG nr.720/2007? | Pct. 15 din anexa la HG nr.720/2007 | 15 | ||||
| 48. | La fabricarea produselor din carne se respectă cerinţa de a nu utiliza carnea:
a) congelată mai mult de o singură dată; b) provenită de la tauri şi vieri (masculi); c) cu semne de rîncezire şi îngălbenire; d) cu termenul de valabilitate expirat? |
Pct.18 din anexa la HG nr.720/2007 | 18 | ||||
| 49. | Sistemul de management şi metodele de control şi monitorizare a calităţii şi siguranţei produselor de carne, implementate la unitate, asigură prevenirea sistematică a pericolelor potenţiale şi prezentarea de informaţii ce permit identificarea întreprinderii, echipei de producţie, datei producerii, lotului de produse, cantităţii produse, tipului şi calităţii produselor? | Pct.7 din anexa la HG nr.720/2007 | 15 | ||||
| 50. | Verificarea indicilor calităţii, siguranţei alimentare, formelor de prezentare, marcare şi etichetare a produselor din carne (denumirea produsului, caracteristicile organoleptice şi fizico-chimice) se efectuează de producător pentru fiecare lot din produse de carne? | Pct. 49 din anexa la HG nr.720/2007 | 11 | ||||
|
с) materia primă pentru producerea cărnii separate mecanic |
|||||||
| 51. | Materia primă utilizată pentru producerea cărnii separate mecanic întruneşte cerinţele pentru carnea proaspătă, prevăzute de Cerinţele privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.696/2010? | Pct. 56 sbpct. 3) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 52. | La producerea cărnii separate mecanic, se asigură neutilizarea picioarelor, pielii de pe gît şi a capului de păsări, oaselor capului, cozilor, femurului, tibiei, fibulei, humerusului, radiusului şi ulnei? | Pct. 56 sbpct. 4) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 53. | Materia primă pentru dezosare, utilizată la producerea şi utilizarea cărnii separate mecanic (indiferent de tehnicile utilizate), care este provenită dintr-un abator aflat la faţa locului, are o vechime de cel mult 7 zile, în alte cazuri - de cel mult 5 zile, iar în cazul carcaselor de pasăre – de cel mult 3 zile? | Pct. 57 sbpct. 3) lit.a) şi sbpct. 4) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
V.2. Cerinţe privind producerea cărnii tocate, cărnii preparate şi cărnii separate mecanic |
|||||||
|
a) Cerinţe generale privind producerea, cărnii tocate, cărnii preparate şi cărnii separate mecanic |
|||||||
| 54. | Este respectată cerinţa de a nu recongela carnea tocată, carnea preparată şi carnea separată mecanic, care a fost decongelată? | Pct. 57 sbpct. 5) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
b) Cerinţe privind producerea cărnii tocate şi cărnii preparate |
|||||||
| 55. | La producerea cărnii tocate şi cărnii preparate se utilizează carne congelată sau congelat rapid, dezosată înainte de congelare (cu excepţia cazului în care Agenţia autorizează dezosarea cărnii înainte de tocare şi poate fi depozitată numai pentru o perioadă limitată)? | Pct. 57 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 56. | La producerea cărnii tocate şi cărnii preparate:
- carnea de pasăre, materie primă, a fost obţinută în cel mult 3 zile de la sacrificarea acestora; - carnea altor animale – în cel mult 6 zile de la sacrificarea acestora; - carnea de vită şi mînzat dezosată şi ambalată în vid – în cel mult 15 zile de la sacrificarea animalelor, în cazul utilizării cărnii refrigerate? |
Pct. 57 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 57. | Carnea tocată şi carnea preparată imediat după producere este ambalată şi/sau împachetată şi refrigerată? | Pct. 57 sbpct. 2) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
с) Cerinţe privind producerea cărnii separate mecanic |
|||||||
| 58. | În cazul producerii şi utilizării cărnii separate mecanic prin utilizarea unor tehnici ce nu modifică structura oaselor: | ||||||
| a) separarea mecanică a avut loc imediat după dezosare? | Pct. 57 sbpct. 3) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 11 | |||||
| b)atunci când nu este utilizată imediat după ce a fost obţinută, ea este ambalată şi împachetată, iar apoi refrigerată? | Pct. 57 sbpct. 3) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| c) este utilizată pentru carnea preparată şi produse din carne doar dacă:
- corespunde criteriilor microbiologice pentru carnea tocată şi - este supusă unui tratament termic înainte de consum? |
Pct. 57 sbpct. 3) lit.d) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | |||||
| 59. | Carnea separată mecanic, prin utilizarea unor tehnici ce nu modifică structura oaselor, care nu respectă criteriile microbiologice pentru carnea tocată se utilizează doar la fabricarea produselor din carne tratate termic în întreprinderi autorizate? | Pct. 57 sbpct. 3) lit.d) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 60. | În cazul producerii şi utilizării cărnii separate mecanic, obţinute prin alte tehnici decât cele care nu modifică structura oaselor: | ||||||
| a) se respectă cerinţa de a nu admite şi a nu efectua recongelarea oaselor cu carne obţinute din carcase congelate? | Pct. 57 sbpct. 4) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| b) carnea produsă care a fost congelată, a fost ambalată sau împachetată înainte de depozitare ori transportare? | Pct. 57 sbpct. 4) lit.f) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | |||||
| c) Se foloseşte doar la fabricarea produselor din carne tratate termic în întreprinderi autorizate? | Pct. 57 sbpct. 4) lit.g) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | |||||
| d) Se asigură respectarea termenului maxim de depozitare a cărnii congelate de cel mult până la 3 luni? | Pct. 57 sbpct. 4) lit.f) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 61. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 62. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 63. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 64. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 65. | Unitatea dispune de încăperi echipate pentru crearea şi menţinerea regimului termic? | Pct. 55 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 66. | La producerea cărnii tocate, cărnii preparate şi cărnii separate mecanic menţine o temperatură ce nu depăşeşte 4°C pentru carnea de pasăre, de 3°C pentru organele comestibile şi 7°C pentru altă carne? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 1) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 67. | Refrigerarea cărnii tocate şi cărnii preparate se face la o temperatură în interiorul produsului ce nu depăşeşte 2°C pentru carnea tocată şi 4°C – pentru carnea preparată congelată, la o temperatură în interiorul produsului ce nu depăşeşte minus 18°C pentru carnea preparată.? Aceste condiţii de temperatură se menţin în timpul depozitării şi transportului? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 2) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 68. | Refrigerarea cărnii separate mecanic, obţinute prin utilizarea unor tehnici ce nu modifică structura oaselor, are loc la o temperatură ce nu depăşeşte 2°C, iar dacă este congelată, la o temperatură internă ce nu depăşeşte minus 18°C? Aceste temperaturi sunt menţinute în timpul depozitării şi transportului? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 3) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 69. | La producerea şi utilizarea cărnii separate mecanic, prin alte tehnici decât cele care nu modifică structura oaselor, imediat după dezosare, oasele cu carne sunt depozitate şi transportate la o temperatură în interiorul produsului ce nu depăşeşte 2°C, iar dacă sînt congelate, la o temperatură ce nu depăşeşte minus 18°C? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 4) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 70. | Carnea separată mecanic, obţinută prin alte tehnici decât cele care nu modifică structura oaselor, care nu este utilizată într-o oră după ce a fost obţinută, este răcită imediat la o temperatură ce nu depăşeşte 2°C? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 4) lit.d) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 71. | Carnea separată mecanic, obţinută prin alte tehnici decât cele care nu modifică structura oaselor, care nu este prelucrată în 24 de ore după răcire, este congelată în primele 12 ore de la producere şi, în decurs de 6 ore, atinge o temperatură în interiorul produsului ce nu depăşeşte minus 18°C? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 4) lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 72. | Carnea separată mecanic, obţinută prin alte tehnici decât cele care nu modifică structura oaselor, care a fost congelată, la depozitare şi transportare este menţinută la o temperatură ce nu depăşeşte minus 18°C? | Art.3 alin.(3) lit.c) din Legea nr.296/2017; Pct. 57 sbpct. 4) lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 |
15 | ||||
| 73. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare din carne |
|||||||
| 74. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 75. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 76. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 77. | Pachetele care conţin carne tocată provenită de la păsări sau solipede, carnea preparată şi carnea separată mecanic, destinată pentru livrare consumatorului final, poartă o precizare ce indică faptul că asemenea produse trebuie să fie gătite prin tratare termică înainte de consum? | Pct. 59 din anexa la HG nr.435/2010 | 11 | ||||
| 78. | Pe pachetele care conţin carne tocată provenită de la păsări sau solipede, carnea preparată şi carnea separată mecanic, destinată pentru livrare consumatorului final, este indicat faptul că asemenea produse trebuie să fie gătite prin tratare termică înainte de consum? | Pct. 59 din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
|
IX. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 79. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004; |
15 | ||||
| 80. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 81. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 82. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 83. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul produselor din carne, cărnii tocate, cărnii preparate şi cărnii separate mecanic |
|||||||
| 84. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 85. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 86. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii de producere a produselor din carne, cărnii tocate, cărnii preparate şi a cărnii separate mecanic |
|||||||
| 87. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 88. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 89. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 90. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VIII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală; 6. Hotărîrea Guvernului nr.720 din 28.06.2007 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice "Produse din carne". |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
Semnătura reprezentantului unităţii prezent/ţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 28 |
Anexa nr.45 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA CENTRELOR DE COLECTARE A LAPTELUI, INDEPENDENTE SAU INTEGRATE ÎN CADRUL FERMELOR DE ANIMALE PRODUCĂTOARE DE LAPTE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei: _______________________________________________________________ Sediul juridic:_______________________________________________________________________ Cod fiscal: ________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: _________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale:____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului:_______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
||||
| Tipul întreprinderii | Centru de colectare a laptelui independent ☐☐ | Centru de colectare a laptelui în cadrul fermei ☐☐ | ||
| Tipul de activitate şi capacitatea generală de activitate a întreprinderii: | Tipul de activitate: | Capacitatea generală de activitate, tone/zi: | ||
| Colectare lapte crud de bovine/bubaline ☐ | ☐ | |||
| Colectare lapte crud de ovine/caprine ☐ | ☐ | |||
| Colectare lapte crud de iapă/măgăriţă | ☐ | |||
| Colectare lapte crud alte specii | ☐ | |||
| Colectare colos tru | ☐ | |||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Recepţia laptelui crud: | O dată pe zi (dimineaţa/seara) ☐ | De două ori pe zi (dimineaţa şi seara) ☐ | O dată la două zile ☐ | |
| Livrarea laptelui crud | O dată pe zi (dimineaţa/seara) ☐ | De două ori pe zi (dimineaţa şi seara) ☐ | O dată la două zile ☐ | |
| Originea laptelui crud | Exploataţii/ferme proprii ☐ | Exploataţii/ferme ale altor persoane ☐ | Din import ☐ | De pe piaţa naţională ☐ |
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | ||||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | ||||
| Numărul total de personal muncitor: | ||||
| Capacitatea de producţie (pe articole produse) | Articol: | Capacitate: | ||
| Capacitatea totală anuală de producţie (tone) | ||||
| Capacitatea de răcire în (tone) | ||||
| Număr tancuri răcire lapte crud | ||||
| Cantitatea de lapte crud colectată în anul precedent (tone) | Lapte crud de bovine/bubaline: | |||
| Lapte crud de ovine/caprine: | ||||
| Lapte crud de măgăriţă/iapă: | ||||
| Lapte crud de alte specii: | ||||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | ||
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | ||
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |||
| Agent termic | Sursă proprie | ☐ | ||
| Sursă publică | ☐ | |||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii de colectare lapte crud |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, care să asigure ca fluxul mecanic de aer dintr-o zonă contaminată să nu treacă către o zonă curată? Ieşirile spre exterior sunt asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 9. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 10. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 11. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 12. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 15. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 17. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 18. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; Pct. 116 din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 19. | Spaţiile pentru depozitarea laptelui şi sunt separate de orice spaţii în care sînt ţinute animale şi este construit astfel încât să limiteze riscul de contaminare a laptelui? | Pct. 115 şi 116 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 20. | Spaţiile pentru depozitarea laptelui şi este dotat cu echipament de refrigerare? | Pct. 116 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 21. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 22. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 23. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 24. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 25. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu laptele |
|||||||
| 26. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 27. | După utilizare, materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu laptele şi, suprafeţele de lucru se igienizează şi se dezinfectează? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Containerele şi tancurile utilizate pentru transportarea laptelui crud, sunt curăţate şi dezinfectate în mod corespunzător, înainte de folosire, după fiecare transportare sau după fiecare serie de transportări, în cazul în care există o perioadă foarte mică între descărcare şi următoarea încărcare, dar în toate cazurile, cel puţin o dată pe zi? | Pct. 118 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 29. | Materialele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu laptele (ex.: ustensile, containere, tancuri etc., destinate mulsului, colectării sau transportării), sunt construite şi confecţionate din materiale care ar permite să fie menţinute în condiţii de întreţinere şi funcţionare care să reducă la minimum orice pericol de contaminare şi care permit curăţarea şi dezinfecţia lor, cu excepţia containerelor nereturnabile şi a materialelor de împachetare? Aceasta implică utilizarea unor materiale netede, lavabile şi netoxice. | Art.13 alin.(1) lit.b) şi c) din Legea nr.296/2017; Pct. 115 şi 117 din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 30. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt instalate astfel încît să permită igienizarea echipamentului şi a zonei înconjurătoare? | Art.13 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
| 31. | Laptele crud sunt supuse controlului în scopul depistării unor anomalii organoleptice sau fizico-chimice? | Pct. 120 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 32. | Laptele crud provine de la animale care nu prezintă nici un simptom de boală infecţioasă transmisibilă la om prin lapte? | Pct. 110 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 33. | Laptele crud provine de la animale care sînt într-o stare bună de sănătate şi nu prezintă nici un semn de boală care ar putea conduce la contaminarea laptelui şi, în special, care nu suferă de nici o infecţie a aparatului genital, însoţită de secreţii, enterită cu diaree şi febră sau de o inflamaţie vizibilă a ugerului? | Pct. 110 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 34. | Laptele crud provine de la animale care nu prezintă răni ale ugerului, ce pot altera laptele? | Pct. 110 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 35. | Laptele crud provine de la animale cărora nu li s-au administrat substanţe sau produse neautorizate sau nu au fost supuse unui tratament ilegal, conform cerinţelor actelor normative în vigoare privind măsurile de supraveghere şi control ale unor substanţe şi ale reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele acestora? | Pct. 110 lit.d) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 36. | Laptele crud provine de la animale care au fost tratate cu produse sau substanţe autorizate şi s-a respectat perioada de aşteptare, prescrisă pentru aceste produse sau substanţe? | Pct. 110 lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 37. | Operatorul alimentar pune în aplicare proceduri, pentru a se asigura că laptele crud întruneşte următoarele criterii: | ||||||
| 1) pentru laptele crud de la vaci:
a) numărul total de germeni per ml (N.T.G.) la 30°C – < 100.000, determinat ca media geometrică variabilă pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două probe pe lună; şi b) numărul celulelor somatice per ml – < 400.000, determinat ca media geometrică variabilă pe o perioadă de 3 luni, cu cel puţin o probă pe lună, cu excepţia cazului în care autoritatea specifică o altă metodologie, pentru a se ţine cont de variaţiile sezoniere ale nivelurilor de producţie? |
Pct. 126 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 2) pentru laptele crud provenit de la alte specii:
- N.T.G.per ml la 30°C – < 1.500.000, determinat ca media geometrică variabilă pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două probe pe lună? |
Pct. 126 sbpct. 2) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 3) în cazul laptelui crud provenit de la alte specii decît bovine, care este destinat pentru fabricarea produselor obţinute din lapte crud printr-un proces care nu implică nici un tratament termic:
- N.T.G. la 30°C (per ml) < 500.000, determinat ca media geometrică variabilă pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două probe pe lună? |
Pct. 126 sbpct. 3) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 38. | Nivelul de reziduuri antibiotice al laptelui crud introdus pe piaţă de unitate este în limita autorizată de reglementările din domeniul alimentar? | Pct. 126 sbpct. 4) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 39. | Laptele crud instrodus pe piaţă de unitate are totalul combinat de reziduuri ale tuturor substanţelor antibiotice până la limita maximă admisibilă? | Pct. 126 sbpct. 4) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 40. | Laptele crud şi utilizate saupuse pe piaţă de unitate este sigur, nemanifestând:
a) semne clinice ale unei afecţiuni a ugerului; b) anumite riscuri cauzate de reziduurile de medicamente din lapte în urma nerespectării perioadei de aşteptare prescrise; c) urme ale spray-urilor pentru mameloane sau ale dispozitivelor pentru imersia mamelonului neautorizate şi într-un mod care nu produce niveluri inacceptabile de reziduuri? |
Pct. 120 din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 41. | Imediat după muls laptele este păstrat într-un loc curat, proiectat şi echipat astfel încît să se evite contaminarea? | Pct. 122 din anexa la HG nr.435/2010 cap. 10 | 15 | ||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 42. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 43. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | |||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 44. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 45. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VII. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 46. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 47. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 48. | Laptele este răcit imediat după muls, la o temperatură: | Pct. 122 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 | |||||
| a) nu mai mare de 8°C – în cazul colectării zilnice? | 15 | ||||||
| b) nu mai mare de 6°C – dacă laptele nu este colectat zilnic? | 15 | ||||||
| 49. | La sosirea în unitatea de prelucrare, laptele este răcit rapid la o temperatură care nu este mai mare de 6°C şi este menţinut la această temperatură pînă la prelucrare? | Pct. 128 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 50. | În timpul transportării este menţinută temperatura astfel încît la sosirea la întreprinderea de destinaţie temperatura laptelui să nu depăşească 10°C? | Pct. 123 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
IX. Cerinţe privind transportul laptelui |
|||||||
| 51. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 52. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 53. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul laptelui asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
X. Cerinţe privind personalul unităţii de colectare a laptelui |
|||||||
| 54. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 55. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 56. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 57. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 – 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante: 7. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 8. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 9. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 10. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 11. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 29 |
Anexa nr.46 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NATIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA CENTRELOR DE COLECTARE, MARCARE ŞI AMBALARE A OUĂLOR I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului:__________________________________________________ Sediul juridic:________________________________________________________________________ Cod fiscal __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Centru de colectare ouă ☐ | Centru de ambalare/depozitare ouă ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | ||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | |
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | ||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | ||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | ||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | ||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | |
| b) Per schimb de lucru: | ||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ |
| Destinaţia produselor: | Piaţa internă | Da ☐ Nu ☐ |
| La export | Da ☐ Nu ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ |
| Sursă proprie | ☐ | |
| Capacitatea totală anuala de producţie, bucăţi: | ||
| Producţia totală anuală, bucăţi: | ||
| Capacitatea de depozitare: | Capacitatea totală (bucăţi): | |
| Numărul spaţiilor: | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii de colectare, marcare, ambalare a ouălor |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu filtre şi plase de protecţie?. | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 10. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 11. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 12. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 18. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 20. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 21. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 22. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 23. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 24. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 25. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 26. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sânt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 27. | Materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare se igienizează şi se dezinfectează, fiind evitat pericolului de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 29. | Materialul utilizat pentru ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 30. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 31. | Centrul de ambalare dispune de următorul echipament necesare unei manipulări corecte a ouălor, după cum urmează:
a) o instalaţie corespunzătoare pentru examinarea transparenţei la un fascicul de lumină, automată sau dispunînd în permanenţă de personal, care permite examinarea individuală a calităţii fiecărui ou, sau alte instalaţii corespunzătoare; b) dispozitive de determinare a inălţimii camerei de aer; c) echipamente pentru clasificarea ouălor pe categorie de greutate; d) unul sau mai multe cîntare omologate pentru cîntărirea ouălor; e) echipamente de marcare a ouălor? |
Pct. 29 din anexa la HG nr.1208/2008 | 15 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
| 32. | Clasificarea, ambalarea ouălor şi etichetarea ambalajelor are loc doar în centru de ambalare, cu utilizarea echipamentului corespunzător conform pct.29 din Norma sanitar-veterinară privind comercializarea ouălor pentru consum uman, aprobată prin HG nr.1208/2008? | Pct. 24 şi 25 din anexa la HG nr.1208/2008 | 15 | ||||
| 33. | În spaţiile producătorului şi până la vânzarea către consumator, ouăle sunt ţinute curate, uscate, fără miros străin, protejate eficient contra loviturilor şi ferite de expunere directă la soare? | Pct. 137 din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 34. | Se respectă interdicţia de a nu spăla sau curăţa ouăle din categoria A, nici înainte, nici după clasificare? | Pct. 10 din anexa la HG nr.1208/2010 | 12 | ||||
| 35. | Ouăle din categoria A, deţinute la unitate, sunt clasificate după categorii de greutate şi marcate conform pct.14 din Norma sanitar-veterinară privind comercializarea ouălor pentru consum uman, aprobată prin HG nr.1208/2008? | Pct. 14 din anexa la HG nr.1208/2010 | 10 | ||||
| 36. | Camera de aer a ouălor de categoria A, produse de unitate, are înălţimea de până la 6 milimetri şi este imobilă? | Pct. 9 din anexa la HG nr.1208/2008 | 20 | ||||
| 37. | Camera de aer a ouălor de categoria A, produse de unitate, care sunt comercializate cu menţiunea "extra", are înălţimea de până la 4 milimetri | Pct. 9 din anexa la HG nr.1208/2008 | 20 | ||||
|
VI. Cerinţe privind marcarea şi ambalarea ouălor |
|||||||
| 38. | Ouăle sunt clasificate, marcate şi ambalate în termen maxim de 10 zile de la ouat? | Pct. 21 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 39. | Ouăle de categoria A sunt marcate cu codul producătorului şi data durabilităţii minimale? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 din anexa la HG nr.1208/2008 |
18 | ||||
| 40. | Ambalajele care conţin ouă din categoria A prezintă pe partea exterioară, în mod vizibil cu uşurinţă şi perfect lizibil:
a) codul centrului de ambalare; b) categoria de calitate (ambalajele sînt identificate fie prin cuvintele "Categoria A", fie prin litera "A", singură sau însoţită de menţiunea "proaspăte"); c) categoria de greutate, în conformitate cu prevederile pct.14 alin.2-3 ale Norma ei sanitar-veterinară privind comercializarea ouălor pentru consum uman, aprobate prin HG nr.1208/2008; d) data limită de consum, în conformitate cu prevederile pct.45 al Normei sanitar-veterinară privind comercializarea ouălor pentru consum uman, aprobate prin HG nr.1208/2008? |
Pct. 37 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 41. | Ouăle din categoria B poartă codul producătorului şi/sau o altă inscripţie pe ele? | Pct. 17 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 42. | Ouăle din categoria B sunt marcate cu un cerc cu diametrul de cel puţin 12 mm în jurul literei "B", înalte de cel puţin 5 mm sau un punct de culoare vizibilă cu uşurinţă, cu un diametru de cel puţin 5 mm? | Pct. 19 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 43. | Ambalajele ce conţin ouă din categoria B prezintă pe partea exterioară, în mod vizibil cu uşurinţă şi perfect lizibil:
a) codul centrului de ambalare; b) categoria de calitate; ambalajele sînt identificate fie prin menţiunea "Categoria B", fie prin litera "B" şi c) data ambalării? |
Pct. 43 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 44. | Ouăle cu menţiunea "Extra" sau "Extra Proaspăt" sunt clasificate, marcate şi ambalate în cel mult 4 zile de la ouat? | Pct. 22 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 45. | Codul producătorului de pe ouăle marcate la unitate (indiferent de categoria lor) este vizibil cu uşurinţă, perfect lizibil şi are o înălţime de cel puţin 2 mm? | Pct. 33 din anexa la HG nr.1208/2008 | 10 | ||||
| 46. | Ouăle neambalate puse în vânzare consumatorului sunt marcate cu informaţii, vizibile cu uşurinţă şi perfect lizibile cu referire la a) categoria de calitate; b) categoria de greutate; c) o referire la metoda de creştere, echivalentă cu cea menţionată la pct.39 Norma sanitar-veterinară privind comercializarea ouălor pentru consum uman, aprobată prin HG nr.1208/2008; d) o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului; e) data limită de consum? | Pct. 48 din anexa la HG nr.1208/2008 | 18 | ||||
| 47. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare sunt efectuate astfel încît se evită contaminarea ouălor? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
|
VII. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 48. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 49. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 50. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 51. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind evidenţa şi trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 52. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 53. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 54. | Operatorul, producător de ouă, ţine evidenţa, înregistrînd informaţiile cu privire la metodele de creştere, precizînd pentru fiecare dintre acestea:
a) data amplasării, vîrsta la momentul amplasării şi numărul de găini ouătoare; b) data şi numărul de găini sacrificate; c) producţia zilnică de ouă; d) numărul şi/sau greutatea ouălor vîndute sau livrate zilnic prin alte metode; e) numele şi adresele cumpărătorilor? |
Pct. 52 din anexa la HG nr.1208/2008 | 15 | ||||
| 55. | Unitatea (centrul) de ambalare înregistrează separat, pe mod de creştere şi pe zi:
a) cantităţile de ouă neclasificate pe care le primesc, repartizate pe producător, numele, adresa şi codul producătorului, data sau perioada ouatului; b) după clasificarea ouălor, cantităţile pentru fiecare categorie de calitate şi greutate; c) cantităţile de ouă clasificate primite de la alte centre de ambalare, codul acestor centre de ambalare şi data-limită de consum; d) cantităţile de ouă neclasificate, livrate altor centre de ambalare, repartizate pe producător, codul acestor centre de ambalare şi data sau perioada ouatului; e) numărul şi/sau greutatea ouălor livrate, repartizate pe categorie de calitate şi greutate, data ambalării în cazul ouălor din categoria B sau data limită de consum în cazul ouălor din categoria A, precum şi repartizarea pe cumpărător, numele şi adresa acestuia? |
Pct. 57 din anexa la HG nr.1208/2008 | 15 | ||||
|
IX. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 56. | Manipularea, depozitarea şi transportarea ouălor, până la vânzarea către consumatorul final, la o temperatură constantă care trebuie sa fie nu mai mică de +50C? Se interzice tratarea în vederea conservării, precum şi refrigerarea ouălor din categoria A în localuri sau instalaţii în care se menţine în mod artificial o temperatură mai mică de 5°C. Nu sînt considerate refrigerate ouăle care au fost păstrate timp de mai puţin de 24 de ore la o temperatură mai mică de 5°C, în timpul unei operaţiuni de transport, sau păstrate în localurile unde se practică vînzarea cu amănuntul sau în dependinţele acestuia timp de cel mult 72 de ore. | Pct. 11 din anexa la HG nr.1208/2008; Pct. 138 din anexa la HGnr.435/2010 |
10 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 57. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 58. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 59. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul produselor alimentare |
|||||||
| 60. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 61. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii de colectare, marcare şi ambalare ouă |
|||||||
| 62. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
| 63. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 64. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 65. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 66. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 67. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 12. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 13. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 14. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 15. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 16. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală; 17. Hotarîrea Guvernului Nr. 1208 din 27.10.2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 30 |
Anexa nr.47 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NATIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE PROCESARE A OUĂLOR ŞI UNITĂŢILOR DE PRODUCERE A PRODUSELOR DIN OUĂ I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului:__________________________________________________ Sediul juridic: ________________________________________________________________________ Cod fiscal: __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: ________________________________ Alte informaţii generale despre unitate:____________________________________________________ |
||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Unitate de procesare a ouălor ☐ | Unitate de producere a ouălor lichide ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | ||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | |
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | ||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | ||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | ||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | ||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | |
| b) Per schimb de lucru: | ||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ |
| Destinaţia produselor: | Piaţa internă | Da ☐ Nu ☐ |
| La export | Da ☐ Nu ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ |
| Sursă proprie | ☐ | |
| Tipul de agent frigorific utilizat in unitate | Freon ☐☐ | |
| Altele ☐☐ (descriere) | ||
| Capacitatea totală anuala de producere, tone: | ||
| Capacitate de producţie pe tipuri de produse: | Ouă lichide, tone/zi: | |
| Praf de ou, tone/zi | ||
| Producţia totală anuală, tone: | Melani: | |
| Produse finite din ouă: | ||
| Altele: | ||
| Capacitatea totală de depozitare: | Refrigerare: | |
| Congelare: | ||
| Numărul spaţiilor de depozitare: | ||
| Numărul spaţiilor de procesare: | Spaţii de producere ouă lichide: | |
| Spaţii de procesare ouă: | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) | Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) | Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | 20 | ||||||
| 2. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 3. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii de producere/procesare ouă |
|||||||
| 4. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 5. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 7. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 10. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 11. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 12. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 13. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 16. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 18. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 19. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 20. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 21. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 22. | Unitatea pentru fabricarea produselor din ouă este construită, proiectată şi echipată, astfel încît să se efectueze în mod separat următoarele operaţiuni:
- spălarea, uscarea şi dezinfectarea ouălor murdare, după caz; - spargerea ouălor, colectarea conţinutului acestora şi îndepărtarea pârţilor de coajă şi membrane; - alte operaţiuni, decît cele prevăzute în prezentul punct? |
Pct. 139 sbpct. 1 ) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 23. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 24. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 25. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 26. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 27. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 29. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 30. | Materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare se igienizează şi se dezinfectează, fiind evitat pericolul de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 31. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 32. | Materialul utilizat pentru ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 33. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele alimentare şi procesul tehnologic |
|||||||
| 34. | Cojile ouălor utilizate pentru fabricarea produselor din ouă sînt complet dezvoltate şi sunt integre, neprezentând crăpături? | Pct. 139 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 35. | Ouăle crăpate utilizate pentru fabricarea produselor din ouă au fost livrate unităţii de procesare direct de către întreprinderea de producţie sau centrul de ambalare? | Pct. 139 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 36. | Ouăle lichide obţinute în conformitate cu cerinţele pentru produsele din ouă, prevăzute de Regulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin HG nr.435/2010, pot fi utilizate ca materie primă? | Pct. 139 sbpct. 2) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 37. | La procesare, ouăle se sparg numai dacă sînt curate şi uscate? | Pct. 139 sbpct. 3) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 38. | La procesare, ouăle sînt sparte astfel încît să se reducă la minimum contaminarea? | Pct. 139 sbpct. 3) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 39. | Ouăle, altele decît cele de găină, de curcă sau de bibilică, sunt manipulate şi procesate separat? Înainte de reluarea procesării ouălor de găină, curcă sau bibilică, tot echipamentul este curăţat şi dezinfectat? | Pct. 139 sbpct. 5) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 40. | Obţinerea conţinutului ouălor are loc prin alte metode, decât centrifugare ori prin zdrobirea ouălor? | Pct. 139 sbpct. 6) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 41. | Concentraţia de acid 3 hidroxibutiric în substanţa uscată a produsului din ouă nemodificat este de până la 10 mg/kg? | Pct. 140 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 42. | Conţinutul de acid lactic în materia primă utilizată pentru fabricarea produselor din ouă este de până la 1 g/kg de substanţă uscată? Pentru produsele fermentate această valoare trebuie să fie determinată înaintea procesului de fermentaţie. | Pct. 140 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 43. | Cantitatea de resturi de coji de ouă, membrane de ouă şi orice alte părţi care ar putea fi în produsul din ouă procesat este de până la 100 mg/kg din produsul din ouă? | Pct. 140 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
VI. Cerinţe privind marcarea şi ambalarea ouălor |
|||||||
| 44. | Loturilor de produse din ouă care nu sînt destinate vînzării cu amănuntul, ci utilizării ca ingrediente la fabricarea unui alt produs le-a fost aplicată marca de identificare şi o etichetă ce indică temperatura la care produsele din ouă trebuie să fie păstrate şi perioada în care poate fi asigurată conservarea? | Pct. 141 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 45. | Marca de identificare aplicată pe loturile de produse din ouă care nu sînt destinate vînzării cu amănuntul, ci utilizării ca ingrediente la fabricarea unui alt produs, corespunde cumulativ următoarelor cerinţe, după cum urmează:
a) este lizibilă şi de neşters, iar caracterele utilizate sunt descifrabile; b) indice denumirea ţării în care este situată întreprinderea, scrisă în întregime sau sub forma codului din două litere, în conformitate cu standardul naţional GOST 7.67-2003 (ISO 3166-1997) pentru Republica Moldova este MD şi c) indică numărul de autorizare al întreprinderii? |
Pct. 16 şi pct.141 sbpct. 1) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 46. | Eticheta ouălor lichide din loturile de care nu sînt destinate vînzării cu amănuntul, ci utilizării ca ingrediente la fabricarea unui alt produs, include formularea "produse din ouă nepasteurizate – pentru a fi tratate la locul de destinaţie", precum şi data şi ora spargerii? | Pct. 141 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 47. | Pe eticheta sau ambalajul produselor din ouă este aplicată marca de identificare? | Pct. 17 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 48. | Marca de identificare de pe produsele unităţii este:
- lizibilă şi de neşters, iar caracterele utilizate sunt descifrabile? - este aplicată înainte de ieşirea produselor din întreprindere? - indică denumirea ţării, scrisă în întregime sau codul din două litere pentru Republica Moldova MD, numărul de autorizare a întreprinderii, modul de aplicare a mărcii de identificare pe produse? |
Pct. 15 lit.a) şi pct.16 lit.a) şi b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 49. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare sunt efectuate astfel încît se evită contaminarea ouălor? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
|
VII. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 50. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 51. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.296/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 52. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 53. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind evidenţa şi trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 54. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 55. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 56. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 57. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 58. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul produselor alimentare |
|||||||
| 59. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 60. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 61. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul laptelui şi asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii de colectare, marcare şi ambalare ouă |
|||||||
| 62. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
| 63. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 64. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 65. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 66. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 18. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 19. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 20. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 21. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 22. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală; 23. Hotarîrea Guvernului nr.1208 din 27.10.2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 31 |
Anexa nr.48 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA AMBARCAŢIUNILOR DE PESCUIT ŞI/SAU TRANSPORTARE PEŞTE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
||||
| Tipul unităţii: | Ambarcaţiune de pescuit ☐ | Ambarcaţiune de transportare peşte ☐ | ||
| Tipul de activitate a unităţii | Transportul peştelui congelat ☐ | ☐ | Pescuitul peştelui sălbatic ☐ | ☐ |
| Transportul peştelui refrigerat ☐ | ☐ | Pescuitul peştelui de acvacultură ☐ | ☐ | |
| Pescuitul în apele marine, costier ☐ | ☐ | Pescuitul în apele interioare ☐ | ☐ | |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | ||||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | ||||
| Numărul orelor de pescuit pe zi: | ||||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | |||
| b) Per schimb de lucru: | ||||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | ||
| Sursă proprie | ☐ | |||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate | Freon | ☐ | ||
| Altele | ☐ | |||
| Lungime totală ambarcaţiune, metri: | ||||
|
Capacitaţi de producţie: |
||
| Capacitatea totală zilnică de pescuit proiectată, tone: | ||
| Producţia totală anuală, tone: | ||
| Destinaţia produselor: | a) consum intern, tone: | |
| b) export, tone: | ||
| Tipul produselor, tone: | a) peşte sălbatic: | |
| b) peşte din acvacultură: | ||
| Capacităţi de depozitare, tone: | Capacitatea totală de depozitare: | |
| Nr. spaţiilor de refrigerare: | ||
| Nr. spaţiilor de congelare: | ||
| Nr. spaţiilor fără regim termic: | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) | Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) | Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
||||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
|||
| Da | Nu | Nu este cazul | ||||||
|
I. Cerinţe generale |
||||||||
| 1. | Operatorul este înregistrat oficial în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | |||||
| 2. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | |||||
| 3. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | |||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii (ambarcaţiunii) |
||||||||
| 4. | Ambarcaţiunea este proiectată şi construită astfel încât să evite orice contaminare a produselor cu apă din cală, apele reziduale, fum, carburant, ulei, grăsime sau alte substanţe nocive? | Pct. 74 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 5. | Ambarcaţiunea proiectată şi echipată pentru a asigura conservarea produselor pescăreştii mai mult de douăzeci şi patru de ore, este echipată cu cală, cisterne sau container pentru depozitarea produselor pescăreşti la temperaturile prevăzute de reglementările în domeniul alimentar, în special a celor de la pct.108 şi 109 din Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin HG nr.435/2010? | Pct. 78 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 6. | Cala este separată prin pereţi de hala maşinilor şi de spaţiile rezervate echipajului în vederea eliminării oricărui risc de contaminare a produselor pescăreşti depozitate? | Pct. 79 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 7. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 8. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 9. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 10. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | |||||
| 11. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | |||||
| 12. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | |||||
| 13. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 14. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 15. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 16. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 17. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 18. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 19. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 20. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 21. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
||||||||
| 22. | În cazul în care ambarcaţiunea dispune de o sursă de apă destinată produselor pescăreşti, aceasta este situată astfel încât este evitată contaminarea apei? | Pct. 77 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 23. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | |||||
| 24. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | |||||
| 25. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | |||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
||||||||
| 26. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | |||||
| 27. | Suprafeţele cu care produsele pescăreşti intră în contact sunt fabricate dintr-un material corespunzător, rezistent la coroziune, neted, uşor de curăţat şi netoxic? | Pct. 75 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 28. | Echipamentul si materialul utilizat în cursul operaţiunilor cu produsele pescăreşti sunt fabricate dintr-un material rezistent la coroziune si uşor de curăţat si dezinfectat? | 10 | ||||||
| 29. | Recipientele utilizate pentru depozitarea produselor pescăreşti pot asigura conservarea acestora în condiţii de igienă satisfăcătoare şi, după caz, permit o evacuare adecvată, astfel încât, apa provenită din topirea gheţii să nu rămână în contact cu produsele? | Pct. 79 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 30. | Ambarcaţiunea este dotată cu instalaţii pentru refrigerarea produselor pescăreşti în apă de mare curată răcită? | Pct. 80 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 31. | Cisternele sunt dotate cu un sistem care să asigure o temperatură omogenă? | 10 | ||||||
| 32. | Sistemul permite atingerea unei rate de refrigerare astfel încât temperatura amestecului de peşti şi de apă de mare curată să nu fie mai mare de 3°C la şase ore după încărcare sau 0°C după şaisprezece ore, să se permită supravegherea şi, dacă este necesar, înregistrarea temperaturii? | 15 | ||||||
| 33. | Nava dispune de un echipament de congelare cu o putere suficientă pentru ca interiorul produselor să ajungă repede la o temperatură care să nu fie mai mare de -18°C? | Pct. 81 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 34. | Nava dispune de instalaţii frigorifice cu o putere suficientă pentru a menţine produsele pescăreşti în spaţiile de depozitare la o temperatură care să nu fie mai mare de -18°C? | Pct. 81 lit.bB) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
||||||||
| 35. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 36. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | |||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.296/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| 37. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.296/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | |||||
| 38. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | |||||
|
VII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
||||||||
| 39. | Produsele pescăreşti proaspete, produsele pescăreşti neprocesate decongelate, provenite de la crustacee şi moluşte, sunt menţinute la o temperatură apropiată de cea de topire a gheţii? | Pct. 108 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 40. | Produsele pescăreşti păstrate vii sunt ţinute la o temperatură şi într-un mod care nu afectează inofensivitatea produselor şi viabilitatea acestora? | Pct. 108 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 41. | Dispozitivul permite atingerea unei rate de refrigerare astfel încât temperatura amestecului de peşti şi de apă de mare curată să nu fie mai mare de 3°C la şase ore după încărcare sau 0°C după şaisprezece ore? Dispozitivul permite supravegherea şi, dacă este necesar, înregistrarea temperaturii? | Pct. 80 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 42. | Spaţiile de depozitare sunt echipate cu un sistem de înregistrare a temperaturii, aşezat astfel încât să poată fi consultat uşor? | Pct. 81 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 43. | Temperatura din spaţiile în care are loc manipularea şi depozitarea peştelui este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 11 | |||||
| 44. | Sonda termică a sistemului de înregistrare este situată în zona unde temperatura spaţiului de depozitare este cea mai mare. | Pct. 81 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 5 | |||||
|
IX. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
||||||||
| 45. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produse pescăreşti? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | |||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
||||||||
| 46. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 47. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 48. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | |||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii |
||||||||
| 49. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | |||||
| 50. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | |||||
| 51. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | |||||
| 52. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| TOTAL | ||||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VIII. Lista actelor normative relevante 24. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 25. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 26. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 27. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 28. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 32 |
Anexa nr.49 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTA DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA DEPOZITELOR, CENTRELOR DE AMBALARE ŞI CENTRELOR DE REAMBALARE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: __________________________________________________ Sediul juridic: ________________________________________________________________________ Cod fiscal: __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: ________________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
|||
| Tipul de activitate a unităţii: | Depozit frigorific ☐ | Centru de ambalare ☐ | Centru de reambalare ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | |||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | |||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||
| b) Per schimb de lucru: | |||
| Program de restructurare/modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |
| Sursă proprie | ☐ | ||
| Tipul de agent frigorific utilizat in unitate | Freon | ☐ | |
| Altele | ☐ | ||
|
Capacitaţi de producţie: |
||
| Capacitatea totală anuala de producţie, tone: | ||
| Producţia totală anuală, tone: | ||
| Destinaţia produselor: | a) consum intern, tone: | |
| b) export, tone: | ||
| Numărul spaţiilor de depozitare/răcire | a) spaţii de refrigerare: | |
| b) spaţii de congelare: | ||
| Capacităţi de depozitare/răcire: | a) capacitate de refrigerare, tone: | |
| b) capacitate de congelare, tone: | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Operatorul este înregistrat oficial în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 3. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 4. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 5. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Unitatea este construită astfel încît să asigure evitarea contaminării cărnii şi a produselor, prin desfăşurarea continuă a operaţiunilor sau prin asigurarea prelucrării în mod separat a loturilor de producţie diferite? | Pct. 55 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea dispune de încăperi pentru depozitarea cărnii şi a produselor ambalate separat de produsele neambalate, cu excepţia cazului în care acestea sînt depozitate în perioade diferite sau astfel încît materialul de ambalare şi modul de depozitare să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne şi produse? | Pct. 55 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 8. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 9. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 10. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 11. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 12. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 13. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 14. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 15. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 16. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 17. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 18. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 20. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 21. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 22. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 23. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 24. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 25. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 26. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 27. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 28. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 29. | Gheaţa ce vine în contact cu produsele alimentare este obţinută din apă potabilă şi este obţinută, manipulată şi depozitată în condiţii ce evită contaminarea ei? | Art.15 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 30. | În cazul aburului utilizat în contact direct cu produsele alimentare, se asigură ca acesta să nu conţină nici o substanţă ce prezintă vreun pericol pentru sănătate sau ce are potenţialul să contamineze produsele alimentare? | Art.15 alin.(7) din Legea nr.296/20177 | 15 | ||||
| 31. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 32. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 33. | Unitatea dispune de instalaţii pentru dezinfectarea ustensilelor cu apă fierbinte la o temperatură de cel puţin 82°C sau de un alt sistem alternativ care are un efect echivalent. | Pct. 55 lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 34. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt curăţate, şi dezinfectate, inclusiv prin demontare, pe parcursul zilei, la trecerea de la un produs la altul, inclusiv la trecerea de la produse alimentare crude la produse alimentare tratate termic sau produse alimentare preparate cu grad înalt de finisare, iar la sfârşitul fiecărei zile sunt suplimentar supuse şi dezinfecţiei? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017; Pct. 50, 127 din anexa nr.4 la HG nr.1209/2007 |
15 | ||||
| 35. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 36. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 37. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora. | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 38. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 39. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 40. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 41. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 42. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 43. | Unitatea dispune de încăperi echipate pentru crearea şi menţinerea regimului termic? | Pct. 55 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 44. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare din carne |
|||||||
| 45. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 46. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 47. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 48. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IX. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 49. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 50. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 51. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 52. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 53. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul produselor alimentare |
|||||||
| 54. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 55. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 56. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii de producere a cărnii tocate, cărnii preparate şi cărnii separate mecanic |
|||||||
| 57. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 58. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 59. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 60. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) | Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) | Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) | Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) | Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) | Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 29. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 30. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 31. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 32. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 33. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 33 |
Anexa nr.50 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTA DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA PIEŢELOR AGRO-ALIMENTARE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: __________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
|||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Hală de carne ☐ | Hală de produse lactate ☐ | Comerţ cu produse vegetale ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | |||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | |||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||
| b) Per schimb de lucru: | |||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |
| Sursă proprie | ☐ | ||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate: | Freon | ☐ | |
| Altele | ☐ | ||
| Capacitatea totală anuală de producţie, tone: | ||
| Producţia totală anuală, tone: | ||
| Capacitatea de depozitare: | a) refrigerare: | |
| b) congelare: | ||
| Numărul spaţiilor de depozitare/răcire | a) refrigerare: | |
| b) congelare: | ||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Operatorul este înregistrat oficial în domeniul siguranţei alimentelor? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 3. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 4. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 5. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 7. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 10. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 11. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 12. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 13. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 16. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 18. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 19. | În interiorul pieţei există încăperi specializate (hale, pavilioane) pentru comercializarea produselor uşor alterabile, dotate cu utilaj frigorific şi spaţii pentru prelucrarea inventarului, cu sistem de apă rece, caldă şi de canalizare, detergenţi, dezinfectanţi, inventar şi echipament pentru salubrizare? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.a) din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 20. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 21. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; Pct. 19 din anexa la HG nr.955/2004 |
10 | ||||
| 22. | Pe teritoriul pieţei sunt instalate coşuri pentru gunoi la distanţa de 10 m de la fiecare loc de desfacere, precum şi lîngă fiecare unitate de comerţ staţionar? | Pct. 18 din anexa la HG nr.955/2004 | 10 | ||||
| 23. | Pe teritoriul pieţei este rezervat un teren special pentru acumularea şi evacuarea gunoiului (la o distanţă nu mai mică de 20 m de la locurile de desfacere)? | Pct. 18 din anexa la HG nr.955/2004 | 10 | ||||
| 24. | Salubrizarea teritoriului pieţei se face pînă la începerea zilei de muncă şi după încheierea ei, cu stropirea prealabilă obligatorie, în vremea caldă a anului, a întregului teritoriu? O dată în săptămînă se organizează ziua de igienizare, în care se efectuează salubrizarea complexă a pieţei (dereticarea, dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea teritoriului, a halelor principale şi auxiliare, a locurilor de desfacere etc.)? | Pct. 20 din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 25. | Operatorul asigură, în fiecare zi, salubrizarea teritoriului pieţei, prelucrarea meselor şi a inventarului comercial, evacuarea gunoiului cu ulterioară prelucrarea a containerelor pentru gunoi? | Pct. 17 din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 26. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 27. | În piaţă sunt organizate locurilor speciale pentru comercializarea din camioane a fructelor şi legumelor? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.h) din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 28. | Animalele, păsările, ouăle se comercializează în piaţă în sectoare special amenajate pentru aceasta? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.i) din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 29. | În piaţă, sunt afişate la loc vizibil:
- informaţia despre regulile de comerţ în piaţă, - lista mărfurilor interzise pentru comercializare, - programul de lucru, - denumirea de firmă a pieţei, adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, - indicatoarele despre sediul organelor de administrare a pieţei, - laboratorul de expertiză sanitar-veterinară (pentru piaţa agroalimentară şi mixtă), - informaţia despre amplasarea zonelor comerciale şi sanitaro-igienice, - taxele de piaţă, precum şi decizia consiliului local privind stabilirea taxei de piaţă? |
Pct. 5 din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 30. | În piaţă, sunt create condiţii necesare pentru funcţionarea laboratorului pentru expertizarea sanitar-veterinară a produselor animaliere şi vegetale ce se comercializează pe teritoriul pieţei? | Pct. 10 sbpct. 10.1. lit.m) din anexa la HG nr.955/2004 | 20 | ||||
| 31. | În piaţă sunt create condiţii adecvate pentru activitatea organelor abilitate cu funcţii de control? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.j) din anex ala HG nr.955/2004 | 5 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 32. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 33. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 34. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 35. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 36. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 37. | Gheaţa ce vine în contact cu produsele alimentare este obţinută din apă potabilă şi este obţinută, manipulată şi depozitată în condiţii ce evită contaminarea ei? | Art.15 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 38. | În cazul aburului utilizat în contact direct cu produsele alimentare, se asigură ca acesta să nu conţină nici o substanţă ce prezintă vreun pericol pentru sănătate sau ce are potenţialul să contamineze produsele alimentare? | Art.15 alin.(7) din Legea nr.296/20177 | 15 | ||||
| 39. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 40. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 41. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 42. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 43. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 44. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 45. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 46. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
V. Cerinţe privind activitatea în cadrul pieţei |
|||||||
| 47. | Produsele perisabile (făină, paste făinoase, crupe şi zahăr) se comercializează numai preambalate? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.d) din anexa la HG nr.955/2004 | 15 | ||||
| 48. | Încasarea plăţii pentru locurile de desfacere se efectuează doar în cazul existenţei bonului de expertiză sanitar-veterinară a producţiei, valabil pe teritoriul pieţei respective? | Pct. 10 sbpct. 10.1 lit.l) din anexa la HG nr.955/2004 | 18 | ||||
| 49. | Comercializarea produselor alimentare şi de consum uman, autohtone şi de import, se face în baza documentelor care confirmă provenienţa, siguranţa şi calitatea lor? | Pct. 16 din anexa la HG nr.955/2004 | 18 | ||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 50. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 51. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 52. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 53. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
III. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 54. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
IV. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
|||||||
| 55. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 56. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 57. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
|
V. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 58. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 59. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
VI. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 60. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 61. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 62. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind personalul pieţei |
|||||||
| 63. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 64. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 65. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 66. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală. 6. Hotarîrea Guvernului nr.955 din 21.08.2004 despre aprobarea Regulamentului-tip de funcţionare a pieţelor |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 34 |
Anexa nr.51 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTA DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA ABATOARELOR/UNITĂŢILOR DE PRODUCERE A CĂRNII ROŞII I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
|||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Abator ☐ | Secţie de depozitare carne ☐ | Secţie de tranşare ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | |||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | |||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||
| b) Per schimb de lucru: | |||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Program de restructurizare/modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Originea materiei prime | Piaţa internă | ☐ | |
| Import | ☐ | ||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |
| Sursă proprie | ☐ | ||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate: | Freon | ☐ | |
| Altele | ☐ | ||
| Capacitatea totală anuala de producţie, tone: | |||
| Producţia totală anuală, tone: | |||
| Tipul produselor: | a) carne (în carcasa), tone : | ||
| b) organe, (tone): | |||
| Destinaţia producţiei: | a) consum intern, tone: | ||
| b) export, tone: | |||
| Capacitatea proiectată de tăiere, capete/oră: | |||
| Media tăierii, capete/săptămână: | |||
| Numărul liniilor de taiere: | |||
| Specii de animale tăiate: | |||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
||||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
|||
| Da | Nu | Nu este cazul | ||||||
|
I. Cerinţe generale |
||||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | |||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | |||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
||||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 8. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | |||||
| 10. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | |||||
| 11. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | |||||
| 12. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 13. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 14. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 15. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 16. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 17. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 18. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | |||||
| 19. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 20. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 21. | Abatorul dispune de spaţii de cazare igienice sau, dacă clima permite, de boxe de aşteptare pentru animale, uşor de curăţat şi dezinfectat, echipate cu adăpătoare, şi, în caz de necesitate, cu hrănitoare? | Pct. 28 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 5 | |||||
| 22. | Abatorul este dotat cu spaţii separate, care se încuie sau, dacă clima permite, boxe pentru animale bolnave sau suspecte de boală, echipate cu un dispozitiv de evacuare separat a dejecţiilor şi construite astfel încît să se evite orice contaminare a celorlalte animale? | Pct. 28 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 23. | Spaţiile de cazare au dimensiuni suficiente pentru a asigura respectarea bunăstării animalelor şi amenajate astfel încît să faciliteze inspecţia veterinară antemortem, inclusiv identificarea animalelor sau a grupurilor de animale? | Pct. 28 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 7 | |||||
| 24. | Abatorul dispune de încăpere separată pentru golirea şi curăţarea stomacurilor şi intestinelor? | Pct. 29 sbpct. 2) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 25. | Abatorul dispune de o zonă sau un loc special pentru depozitarea gunoiului de grajd şi conţinutului tractului digestiv? | Pct. 28 lit.i) din anexa la HG nr.435/2010 | 7 | |||||
| 26. | Abatorul dispune de spaţiu separat, cu amenajări corespunzătoare, pentru curăţarea, spălarea şi dezinfectarea mijloacelor de transport utilizate pentru animale vii? | Pct. 28 lit.g) din anexa la HG nr.435/2010 | 5 | |||||
| 27. | Există o instalaţie echipată corespunzător care se încuie sau, după caz, un spaţiu rezervat exclusiv utilizării de către serviciul veterinar? | Pct. 28 lit.i1) din anexa la HG nr.435/2010 | 7 | |||||
| 28. | Unităţile de tranşare în care se manipulează carnea de ungulate domestice sînt construite astfel încît să se evite contaminarea cărnii, să se permită desfăşurarea continuă a operaţiunilor, şi să se asigure separarea diferitelor loturi de producţie? | Pct. 30 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 29. | Unitatea de tranşare dispune de încăperi care permit depozitarea cărnii ambalate separat de carnea neambalată? | Pct. 30 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
||||||||
| 30. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | |||||
| 31. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | |||||
| 32. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | |||||
| 33. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | |||||
| 34. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
||||||||
| 35. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | |||||
| 36. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 37. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 38. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | |||||
| 39. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora. | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 40. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 41. | Liniile de sacrificare permit desfăşurarea continuă a sacrificării şi evită contaminarea încrucişată între diferitele părţi ale liniei | Pct. 29 sbpct. 5) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 42. | În unitate există instalaţii pentru dezinfectarea ustensilelor cu apă fierbinte la o temperatură de cel puţin 82°C sau un alt sistem cu un efect echivalent? | Pct. 28 lit.d) şi pct.30 lit.e) din anexa la HG. Nr. 435/2010 | 18 | |||||
| 43. | Abatorul dispune de instalaţii care se încuie, pentru depozitarea la frig a cărnii reţinute şi instalaţii separate care se încuie, pentru depozitarea cărnii declarate improprii pentru consum uman? | Pct. 28 lit.f) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 44. | Echipamentele de imobilizare sau de asomare a animalelor sunt întreţinute şi verificate în conformitate cu instrucţiunile producătorilor de către persoane care au fost instruite în acest scop? Există Registrul de întreţinere a echipamentelor de imobilizare sau de asomare a animalelor, care este păstrat cel puţin un an? | Pct. 33 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | |||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele animale şi procesul tehnologic |
||||||||
| 45. | Pentru evitarea contaminării cărnii, asomarea şi sîngerarea se efectuează separat în spaţiu şi timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | |||||
| 46. | Pentru evitarea contaminării cărnii, în cazul animalelor din specia porcine, opărirea, depilarea, curăţarea şi flambarea se efectuează separat în spaţiu şi timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | |||||
| 47. | Jupuirea carcasei şi a altor părţi ale corpului destinate consumului uman se efectuează complet, cu excepţia animalelor din specia porcine, a capetelor şi picioarelor de la animale din speciile ovine, caprine şi viţei? | Pct. 31 sbpct. 8) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | |||||
| 48. | Eviscerarea şi prepararea ulterioară a cărnii se efectuează separat în spaţiu şi în timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | |||||
| 49. | Manipularea intestinelor şi a stomacurilor curăţate se efectuează separat în spaţiu şi în timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.d) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 50. | În cazul în care prepararea şi curăţarea altor organe comestibile, în special manipularea capetelor jupuite, nu se efectuează la linia de sacrificare, aceste operaţiuni se fac separat în spaţiu şi timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 51. | Acceptarea animalelor la abator se face doar după solicitarea şi obţinerea informaţiilor relevante privind circuitul alimentar - cele indicate la pct.22 dinRegulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin HG nr.435/2010, conform registrelor ţinute în exploataţia de origine? Informaţia se obţin cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii animalelor la abator? | Pct. 21 lit.b) şi c) şi pct.22 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 52. | După sosirea la abator, sacrificarea animalelor se efectuează fără întârziere, dar nu mai târziu de 72 de ore de la sosire, iar pentru cabaline – nu mai târziu de 5 zile e la sosire? | Pct. 31 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010; Pct. 17 sbpct. 1) din anexa la HG nr.913/2018; Pct. 7 din anexa la HG nr.686/2018; Pct. 18 lit.b) din anexa la HG nr.699/2018 |
10 | |||||
| 53. | Animalele sau, după caz, fiecare lot de animale, expediate pentru sacrificare sunt identificate astfel încît să se poată stabili originea acestora? | Pct. 31 sbpct. 5) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 54. | Se asigură ca, carcasele să nu conţină contaminări vizibile cu fecale, iar orice contaminare vizibilă este îndepărtată fără întîrziere prin fasonare sau printr-o metodă alternativă care are un efect echivalent? | Pct. 31 sbpct. 10) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 55. | Sunt luate măsuri pentru evitarea contactului a carcaselor şi organelor cu pardoseala, cu pereţii sau cu platformele de lucru? | Pct. 31 sbpct. 11) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 56. | Pînă la finalizarea inspecţiei post-mortem, părţile unui animal sacrificat rămîn identificabile ca aparţinînd unei anumite carcase şi se asigură ca ele să nu vină în contact cu alte carcase, organe comestibile sau viscere, inclusiv cu cele care au fost deja supuse inspecţiei post-mortem? Penisul este îndepărtat imediat, cu condiţia ca acesta să nu prezinte nici o leziune patologică? | Pct. 31 sbpct. 13) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | |||||
| 57. | În abatoare, carcasele de ungulate domestice sunt supuse doar secţionării în semicarcase sau sferturi de carcase, iar semicarcasele –unt secţionate în cel mult trei bucăţi? Tranşarea şi dezosarea ulterioară se efectuează într-o unitate de tranşare | Pct. 35 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 58. | În cazul în care spaţiile sînt autorizate pentru tranşarea cărnii diferitelor specii de animale, se iau măsuri de precauţie pentru evitarea contaminării încrucişate, efectuînd aceste operaţiuni în timp şi spaţiu diferit? | Pct. 35 sbpct. 2 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 59. | Ambalarea organelor comestibile se efectuează separat în spaţiu şi în timp? | Pct. 29 sbpct. 3) lit.f) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
| 60. | Livrarea cărnii se efectuează separat în spaţiu şi în timp | Pct. 29 sbpct. 3) lit.g) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 61. | În cazul în care abatorul este autorizat pentru sacrificarea unor diferite specii de animale sau pentru manipularea carcaselor de vînat de crescătorie şi de vînat sălbatic, sunt implementate măsuri de precauţie pentru a se preveni contaminarea încrucişată, prin separarea în timp şi în spaţiu a operaţiunilor efectuate la diferite specii? | Pct. 33 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | |||||
|
VI. Cerinţe pentru decelarea trichinei |
||||||||
| 62. | În momentul examinărilor post-mortem a carcaselor, pentru detectarea prezenţei de Trichinella medicul veterinar examinează şi prelevă, în mod obligatoriu, eşantioane din carcasele din abatoare după cum urmează: 1) examinează toate carcasele de scroafe de reproducţie şi vieri sau cel puţin 10% din carcasele animalelor trimise pentru sacrificare în fiecare an, din fiecare exploataţie, care este inclusă în Lista exploataţiilor care aplică condiţii de adăpost controlate? | Pct. 3 din anexa nr.1 la HG nr.1086/2017 | 10 | |||||
| 2) examinează toate carcasele animalelor trimise spre sacrificare din exploataţiile care nu sînt incluse în Lista exploataţiilor care aplică condiţii de adăpost controlate? | 10 | |||||||
| 3) examinează toate carcasele de cai, porci mistreţi şi alte specii de animale de crescătorie sau sălbatice sensibile la infestarea cu Trichinella. | 10 | |||||||
| 63. | Toate eşantioanele prelevate din fiecare carcasă se supun unei examinări privind detectarea prezenţei de Trichinella, într-un laborator, cu aplicarea uneia dintre metodele de detectare a prezenţei de Trichinella? | Pct. 4 din anexa nr.1 la HG nr.1086/2017 | 10 | |||||
| 64. | Carcasele sau părţi ale acestora se deţin la abator, nepărăsind localul înainte de a fi cunoscut şi de a se fi dovedit negativ rezultatul examinării privind detectarea prezenţei de Trichinella? Deşeurile animale şi subprodusele de origine animală care nu sînt destinate consumului uman şi care nu conţin muşchi striaţi pot părăsi localul înainte de a fi cunoscut rezultatul examinării privind detectarea prezenţei de Trichinella. | Pct. 8 şi 9 din anexa nr.1 la HG nr.1086/2017 | 11 | |||||
| 65. | Toţi membrii personalului care intervin în examinarea eşantioanelor privind detectarea prezenţei de Trichinella deţin un certificat prin care se atestă că au fost instruiţi şi au participat la un program de control al calităţii testelor utilizate pentru detectarea prezenţei de Trichinella şi la o evaluare periodică a procedurilor testului, de înregistrare şi de analiză realizate în laborator? | Pct. 10 din anexa nr.1 la HG nr.1086/2017 | 15 | |||||
|
VII. Cerinţe privind protecţia animalelor în timpul uciderii |
||||||||
| 66. | La colectarea şi transportul animalor vii la abator, se sigură manipularea cu grijă şi evitarea oricărei suferinţe inutile animalelor? | Pct. 27 din anexa la HG nr.435/2010 | 5 | |||||
| 67. | Animalele sunt ucise doar după asomare? | Pct. 9 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | |||||
| 68. | În cazul asomării simple, moartea se provocată imediat, prin una dintre următoarele proceduri: sîngerare, spinalizare, electrocutare, expunerea prelungită la anoxie? | Pct. 10 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | |||||
| 69. | Sunt respectate cerinţele specifice prevăzute la pct.12-20 din Norma sanitar-veterinară privind protecţia animalelor în momentul uciderii, aprobată prin HG nr.396/2015, pentru metodele principale de asomare (conform anexei nr.1 la aceeaşi normă sanitar-veterinară)? | Pct. 9 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | |||||
| 70. | Dacă o singură persoană este responsabilă de asomarea, încătuşarea, suspendarea şi sângerarea animalelor, aceasta efectuează toate operaţiunile menţionate în mod consecutiv mai întîi asupra unui animal, apoi asupra altui animal? | Pct. 59 sbpct. 1) din anexa la HG nr.369/2015 | 7 | |||||
|
VIII. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
||||||||
| 71. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 72. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | |||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||||
| 73. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | |||||
| 74. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | |||||
|
IX. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
||||||||
| 75. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 76. | Carnea este imediat refrigerată, astfel încât să se asigure, în toată carnea, o temperatură nu mai mare de 3 ºC pentru organele comestibile şi 7ºC pentru altă carne? În timpul procesului de refrigerare există o ventilaţie corespunzătoare pentru a se evita condensul la suprafaţa cărnii? | Pct. 38 sbpct. 1) şi 2) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 77. | În timpul tranşării, dezosării, fasonării, tăierii, ambalării şi împachetării carnea este menţinută la o temperatură sub 3°C şi pentru organe şi 7°C pentru altă carne, la o temperatură ambientală ce nu depăşeşte 12°C? | Pct. 35 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 78. | Carnea este dezosată şi tranşată înainte de a ajunge la o temperatură sub 3°C pentru organe şi 7°C pentru altă carne? | Pct. 35 sbpct. 3) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | |||||
| 79. | Carnea în carcase şi/sau tranşată, refrigerată şi depozitată la temperatura +2-+4ºC este păstrată un termen maximal de:
a) 10 zile - pentru carnea de bovine, ovine, caprine şi cabaline; b) 7 zile - pentru carnea de porcine? |
Pct. 48 din anexa la HG nr.696/2010 | 15 | |||||
| 80. | Se respectă termenul de păstrare a cărnii în carcase şi/sau tranşate, şi organelor comestibile congelate şi depozitate la t˚ = -18, -25˚C, -30˚C conform Tabelului 3 din Cerinţele privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă, aprobate prin HG nr.696/2010? | Pct. 49 din anexa la HG nr.696/2010 | 15 | |||||
|
X. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
||||||||
| 81. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | |||||
| 82. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | |||||
| Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||||
| 84. | Marca de identificare aplicată pe produsele abatorului indică denumirea ţării în care este situată întreprinderea, scrisă în întregime sau sub forma codului din două litere, în conformitate cu standardul naţional GOST 7.67-2003 (ISO 3166-1997), pentru Republica Moldova este MD? | Pct. 16 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| 85. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
|
XI. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
||||||||
| 86. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | |||||
| 87. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | |||||
| 88. | Unitatea deţine, în formă actualizată Registrul unităţii de sacrificare, pe care este inscripţionat codul unităţii de sacrificare atribuit de SITA? | Pct. 66 din anexa nr.1 la HG nr.507/2012 | 18 | |||||
| 89. | Accesul în unitatea de sacrificare este oferit numai animalelor identificate, însoţite de Formularul de mişcare (F2) – Certificatul veterinar de sănătate, iar în cazul bovinelor – şi de paşaportul individual pentru bovine? | Pct. 67 lit.a) din anexa nr.1 la HG nr.507/2012 | 18 | |||||
| 90. | Mijlocul de identificare, pentru fiecare animal în parte admise în unitatea de sacrificare, este în concordanţă cu documentele de însoţire? | Pct. 67 lit.a) din anexa nr.1 la HG nr.507/2012 | 18 | |||||
| 91. | Sunt înregistrate în SITA:
a) sosirea animalelor destinate sacrificării şi b) evenimentul de sacrificare tradiţională sau, după caz, a altui eveniment? |
Art.26 alin.(3) din Legeanr.221/2007; Art.5 alin.(1) din Legea nr.231/2006; Pct. 68 din anexa nr.1 la HG nr.507/2012 |
18 | |||||
|
XII. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
||||||||
| 92. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 93. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | |||||
| 94. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | |||||
|
XIII. Cerinţe privind transportul |
||||||||
| 95. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | |||||
| 96. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 97. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | |||||
|
XIV. Cerinţe privind personalul unităţii |
||||||||
| 98. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | |||||
| 99. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | |||||
| 100. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | |||||
| 101. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| TOTAL | ||||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 34. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 35. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 36. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 37. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 38. Hotărîrea Guvernului nr.913 din 24.09.2018 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine; 39. Hotărîrea Guvernului nr.699 din 11.07.2018 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate la circulaţia şi importul de ecvidee; 40. Hotărîrea Guvernului nr.686 din 29.06.2018 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu ovine şi caprine; 41. Hotărîrea Guvernului nr.1086 din 14.12.2017 pentru aprobarea Regulamentului sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne; 42. Hotărîrea Guvernului nr.369 din 12.06.2015 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în momentul uciderii; 43. Hotărîrea Guvernului nr.696 din 04.08.2010 pentru aprobarea Cerinţelor privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă; 44. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animal. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 35 |
Anexa nr.52 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTA DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE PRODUCERE/PROCESARE A CĂRNII DE PASĂRE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: __________________________________________________ Sediul juridic: ________________________________________________________________________ Cod fiscal: __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia : __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea) : _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului : ______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
|||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Abator ☐ | Secţie de depozitare carne ☐ | Secţie de tranşare ☐ |
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | |||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | |||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||
| b) Per schimb de lucru: | |||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Program de restructurizare/modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | |
| Originea materiei prime | Piaţa internă | ☐ | |
| Import | ☐ | ||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |
| Sursă proprie | ☐ | ||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate: | Freon | ☐ | |
| Altele | ☐ | ||
| Capacitatea totală anuala de producţie, tone: | |||
| Producţia totală anuală, tone: | |||
| Tipul produselor: | a) carne în carcasa, tone : | ||
| b) carne – piese tranşate, tone: | |||
| Organe, tone: | |||
| Destinaţia producţiei: | c) consum intern, tone: | ||
| d) export, tone: | |||
| Capacitatea proiectată de tăiere, capete/oră: | |||
| Media tăierii, capete/săptămână: | |||
| Numărul liniilor de taiere: | |||
| Specii de pasări tăiate (Broiler, găini, bibilici, curcani, raţe, gîşte). Animale lagomorfe tăiate/sacrificate: | |||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 Pct. 40 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 10. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 11. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 12. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 18. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; | 10 | ||||
| 20. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 21. | Abatorul dispune de o încăpere sau un spaţiu acoperit pentru recepţia păsărilor şi pentru inspecţia veterinară înainte de sacrificare? | Pct. 40 sbpct. 1) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 22. | Abatorul dispune de o încăpere separată pentru eviscerare şi pregătirea cărnii, inclusiv adăugarea de condimente la carcasele întregi de pasăre, cu excepţia cazului în care ANSA, autorizează ca aceste operaţiuni să se efectueze separat în timp sau într-un anumit abator? | Pct. 40 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 23. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 24. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 25. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 26. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 27. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 29. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 30. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 31. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 32. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 33. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora. | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 34. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 35. | Liniile de sacrificare permit desfăşurarea continuă a sacrificării şi evită contaminarea încrucişată între diferitele părţi ale liniei | Pct. 40 sbpct. 2) lit.e) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 36. | În unitate există instalaţii pentru dezinfectarea ustensilelor cu apă fierbinte la o temperatură de cel puţin 82°C sau un alt sistem cu un efect echivalent? | Pct. 40 sbpct. 3) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 37. | Abatorul dispune de instalaţii care se încuie, pentru depozitarea la frig a cărnii reţinute şi instalaţii separate care se încuie, pentru depozitarea cărnii declarate improprii pentru consum uman | Pct. 28 lit.f) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 38. | Echipamentele de imobilizare sau de asomare a animalelor sunt întreţinute şi verificate în conformitate cu instrucţiunile producătorilor de către persoane care au fost instruite în acest scop? Există Registrul de întreţinere a echipamentelor de imobilizare sau de asomare a animalelor, care este păstrat cel puţin un an? | Pct. 33 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | ||||
| 39. | Abatorul dispune de instalaţii ce se pot încuia, pentru depozitarea frigorifică a cărnii suspecte şi instalaţii separate ce se pot încuia, pentru depozitarea cărnii declarate improprii pentru consum uman? | Pct. 40 sbpct. 5) din anexa La HG nr.435/2010 | 15 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele animale şi procesul tehnologic |
|||||||
| 40. | Procesul de tratare termică utilizat asigură o temperatură corespunzătoare pentru toate părţile produsului tratat, pentru o anumită perioadă de timp şi previne contaminarea produsului în timpul procesului respectiv? | Art.20 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 41. | Operatorul controlează cu regularitate parametrii principali (în mod special temperatura, presiunea, ermeticitatea şi parametrii microbiologici)? | Art.20 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 42. | Asomarea, sângerarea, deplumarea sau jupuirea şi eventual opărirea şi expedierea cărnii se efectuează separat în spaţiu şi timp? | Pct. 40 sbpct. 2) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 43. | După inspecţia veterinară post-mortem, se realizează:
a) îndepărtarea cît mai curînd posibil din sectorul curat al întreprinderii a părţilor improprii pentru consum uman, b) excluderea intrării în contact a cărnii declarate proprie pentru consum uman cu carnea suspectă sau declarată improprie pentru consum uman şi subprodusele necomestibile şi c) îndepărtarea în întregime, cît mai curînd posibil, a viscerelor şi părţilor de viscere care rămân în carcasă, cu excepţia rinichilor? |
Pct. 43 sbpct. 8) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 44. | Sînt excluse de la consumul uman capul separat de carcasă, cu excepţia limbii, crestei, bărbiţelor, carunculilor, precum şi următoarele viscere: traheea, pulmonii, esofagul, guşa, intestinul şi vezica biliară? | Pct. 35 din anexa nr.1 la HG nr.773/2013 | 10 | ||||
| 45. | În cazul în care carcasele sunt supuse unui proces de răcire prin imersie, sunt luate toate măsurile de precauţie pentru a se evita contaminarea carcaselor, ţinându-se cont de greutatea carcasei, temperatura apei, volumul şi direcţia fluxului apei şi timpul de răcire? | Pct. 43 sbpct. 10) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 46. | În spaţiile de sacrificare se introduc doar păsările vii destinate sacrificării, cu excepţia păsărilor eviscerate cu întîrziere, a gîştelor şi a raţelor crescute pentru producţia de "ficat gras" şi a păsărilor care nu sînt considerate ca fiind domestice, dar care sînt crescute ca animale domestice de fermă, sacrificate în fermă? | Pct. 43 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 47. | Acceptarea animalelor la abator se face doar după solicitarea şi obţinerea informaţiilor relevante privind circuitul alimentar - cele indicate la pct.22 dinRegulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin HG nr.435/2010, conform registrelor ţinute în exploataţia de origine? Informaţia se obţin cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii animalelor la abator? | Pct. 21 lit.b) şi c) şi pct.22 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 48. | Se efectuează inspecţia veterinară ante-mortem şi post-mortem în conformitate cu instrucţiunile ANSA? | Pct. 43 sbpct. 3) şi 7) din anexa la HG nr.435/2010 | 20 | ||||
| 49. | După inspecţia veterinară post-mortem, se efectuează următoarele măsuri: | ||||||
| a) se îndepărtează cît mai curînd posibil din sectorul curat al întreprinderii părţile improprii pentru consum uman? | Pct. 43 sbpct. 8) lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| b) se exclude contactul a cărnii declarate proprie pentru consum uman cu carnea suspectă sau declarată improprie pentru consum uman şi subprodusele necomestibile? | Pct. 43 sbpct. 8) lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | |||||
| c) se îndepărtează în întregime, cît mai curînd posibil, viscerele şi părţile de viscere care rămîn în carcasă? | Pct. 43 sbpct. 8) lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 7 | |||||
| 50. | Asomarea, sîngerarea, eviscerarea şi orice altă pregătire se efectuează fără întîrziere nejustificată, astfel încît să se evite orice contaminare a cărnii şi să ia măsuri pentru a preveni scurgerea conţinutului tractului digestiv în timpul eviscerării? | Pct. 43 sbpct. 6) din anexa la HG nr.435/2010 | 16 | ||||
|
VII. Cerinţe privind protecţia animalelor în timpul uciderii |
|||||||
| 51. | Animalele sunt ucise doar după asomare? | Pct. 9 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | ||||
| 52. | În cazul asomării simple, moartea se provocată imediat, prin una dintre următoarele proceduri: sîngerare, spinalizare, electrocutare, expunerea prelungită la anoxie? | Pct. 10 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | ||||
| 53. | Sunt respectate cerinţele specifice prevăzute la pct.12-20 din Norma sanitar-veterinară privind protecţia animalelor în momentul uciderii, aprobată prin HG nr.369/2015, pentru metodele principale de asomare (conform anexei nr.1 la aceeaşi normă sanitar-veterinară)? | Pct. 9 din anexa la HG nr.369/2015 | 10 | ||||
| 54. | Dacă o singură persoană este responsabilă de asomarea, încătuşarea, suspendarea şi sângerarea animalelor, aceasta efectuează toate operaţiunile menţionate în mod consecutiv mai întîi asupra unui animal, apoi asupra altui animal? | Pct. 59 sbpct. 1) din anexa la HG nr.369/2015 | 7 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 55. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 56. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 57. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 58. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
IX. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 59. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 60. | După inspecţia veterinară şi eviscerare, păsările sacrificate sînt curăţate şi refrigerate, de îndată ce acest lucru este posibil, la o temperatură ce nu depăşeşte 4°C? | Pct. 43 sbpct. 9) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 61. | Carnea în carcase şi/sau tranşate, refrigerată şi depozitată la temperatura +2-+4ºC este păstrată un termen maximal de 5 zile? | Pct. 48 din anexa la HG nr.696/2010 | 15 | ||||
| 62. | Se respectă termenul de păstrare a cărnii în carcase şi/sau tranşate, şi organelor comestibles congelate şi depozitate la t˚ = -18, -25˚C, -30˚C conform Tabelului 3 din Cerinţele privind producerea, importul şi plasarea pe piaţă a cărnii - materie primă, aprobate prin HG nr.696/2010? | Pct. 49 din anexa la HG nr.696/2010 | 15 | ||||
|
X. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
|||||||
| 63. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 64. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 65. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 66. | Marca de identificare aplicată pe produsele abatorului indică denumirea ţării în care este situată întreprinderea, scrisă în întregime sau sub forma codului din două litere, în conformitate cu standardul naţional GOST 7.67-2003 (ISO 3166-1997), pentru Republica Moldova este MD? | Pct. 16 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 67. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
XI. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 68. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 69. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
XII. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 70. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 71. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 72. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XIII. Cerinţe privind transportul |
|||||||
| 73. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 74. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 75. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | ||||
| 76. | Operatorul care transportă păsări vii până la abator asigură ca, în timpul colectării şi transportului, animalele să fie manipulate cu grijă, fără să li se cauzeze suferinţe? | Pct. 39 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 77. | Transportarea spre abator a animalele care prezintă simptome de boală sau sunt originare din efective cunoscute a fi contaminate cu agenţi periculoşi pentru sănătatea omului se face exclusiv cu autorizarea Agenţiei naţionale pentru Siguranţa Alimentelor? | Pct. 39 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 78. | Cuştile şi modulele utilizate pentru transportul animalelor la abator sunt confecţionate dintr-un material rezistent la coroziune, uşor de curăţat şi de dezinfectat? Imediat după descărcare şi înainte de reutilizare echipamentul utilizat pentru colectarea şi livrarea animalelor vii este curăţat, spălat şi dezinfectat? | Pct. 39 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
XIV. Cerinţe privind personalul unităţii |
|||||||
| 79. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 80. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 81. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 82. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.369 din 12.06.2015 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în momentul uciderii; 6. Hotărîrea Guvernului nr.773 din 03.10.2013 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare de stabilire a cerinţelor de comercializare a cărnii de pasăre; 7. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 36 |
Anexa nr.53 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE PRELUCRARE A PEŞTELUI ŞI A PRODUSELOR PESCĂREŞTI I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei _________________________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: ______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
|||||
| Tipul de activitate a întreprinderii: | Produse transformate ☐ | Conserve din peşte ☐ | Carne recuperată mecanic ☐ | ||
| Produse proaspete ☐ | Produse preparate ☐ | Depozitare ☐ | |||
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: | |||||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | ||||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | |||||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | |||||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | |||||
| Numărul medicilor veterinari de liberă practică contractaţi: | |||||
| Numărul personalului muncitor: | a) În total: | ||||
| b) Per schimb de lucru: | |||||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | |||
| Program de restructurizare/modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | |||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | |||
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | ||||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | |||
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | ||||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | |||
| Sursă proprie | ☐ | ||||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate: | Freon | ☐ | |||
| Altele | ☐ | ||||
|
Capacităţi de producţie: |
||
| Producţia totală pentru anul precedent, tone:
- Peşte şi produse din pescuit proaspete_______ - Produse preparate _____ - Produse transformate___ - Conserve din peşte ____ - Carne recuperată mecanic _____ |
Capacitatea totală anuală de producţie proiectată, tone:
- Peşte şi produse din pescuit proaspete_______ - Produse preparate ____________ - Produse transformate __________ - Conserve din peşte ____________ - Carne recuperată mecanic ______ |
Numărul spaţiilor de procesare:
- Produse proaspete ____________ - Produse preparate ____________ - Produse transformate __________ - Conserve din peşte ____________ - Carne recuperată mecanic _____ |
| Tipul produselor :
- Produse proaspete ______________ - Produse preparate ______________ - Produse transformate __________ - Conserve din peşte _______ - Carne recuperată mecanic ______ |
Capacitate producţie (tone/zi) :
- Produse proaspete ______________ - Produse preparate ______________ - Produse transformate ____________ - Conserve din peşte ______________ - Carne recuperată mecanic ________ |
Depozitare materie primă:
- Nr.spaţiilor de răcire ________ - Nr. spaţiilor de refrigerare_____ - Nr. spaţiilor de congelare______ |
| Capacitatea totală de depozitare, tone ____________ | ||
| Capacitatea de răcire materie primă şi produse finite :
- Refrigerare __________(tone) - Congelare ___________(tone) 48 h la temp. -18*C |
Depozitare produse finite :
- Nr. spaţiilor cu răcire_________ - Nr. spaţiilor de refrigerare_____ - Nr. spaţiilor de congelare______ |
Originea materiei prime
- Producţie autohtonă: Da ☐,Nu ☐ - Din import: Da ☐ , Nu ☐ |
| Destinaţia produselor finite:
- Consum intern, (tone):_____ - Export, (tone):___________ |
Destinaţia produselor finite:
- către alte unităţi de procesare ☐ - către unităţi de comercializare ☐ directă |
Capacitatea maximă a fabricii (liniei tehnologice),
Sortimente/tone/zi: ________________ |
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 10. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 11. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 12 | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13 | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14 | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15 | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16 | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17 | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 18 | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; | 10 | ||||
| 20. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 21. | Există o instalaţie echipată corespunzător care se încuie sau, după caz, un spaţiu rezervat exclusiv utilizării de către serviciul veterinar? | Pct. 28 lit.i1 din anexa la HG nr.435/2010 | 7 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 22. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 23. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 24. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 25. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 26. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 27. | Gheaţa ce vine în contact cu produsele alimentare este obţinută din apă potabilă şi este obţinută, manipulată şi depozitată în condiţii ce evită contaminarea ei? | Art.15 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 28. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 29. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 30. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 31. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 32. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 33. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 34. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 Pct. 107 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 35. | Recipientele, containerele utilizate pentru expedierea sau depozitarea produselor de pescuit proaspete, preparate, neambalate, depozitate sub gheaţă sunt rezistente la apă şi asigură ca apa rezultată din topirea gheţii să nu vină în contact cu produsele? | Pct. pct.92 lit.i) din pct.105 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 36. | Materialul folosit pentru ambalarea produselor finite este sigur, nereprezentând o sursă de contaminare şi este depozitat astfel încât acesta să nu fie expus unui risc de contaminare? | Pct. 107 lit.a) şi b) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele animale şi procesul tehnologic |
|||||||
| 37. | Atunci când produsele refrigerate, neambalate nu sunt distribuite, expediate, preparate sau prelucrate imediat după ce au ajuns într-o unitate de pe uscat, acestea sunt depozitate sub gheaţă în dispozitive corespunzătoare? | Pct. 92 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 38. | Operaţiunile precum decapitarea sau eviscerarea se efectuează în mod igienic? | Pct. 92 lit.c) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 39. | Atunci când, din punct de vedere tehnic şi comercial eviscerarea este posibilă, aceasta se efectuează cât mai repede posibil după ce produsele au fost prinse sau debarcate? Produsele sunt spălate în întregime cu apă potabilă sau, la bordul vaselor, cu apă curată imediat după aceste operaţiuni? | Pct. 92 lit.d) şi e) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 40. | Operaţiuni, precum filetarea şi tranşarea sunt efectuate astfel încât să se evite contaminarea sau deteriorarea fileurilor sau a feliilor? Fileurile şi feliile sunt ambalate şi atunci când este necesar, împachetate sunt refrigerate cât mai repede posibil după prepararea acestora? | Pct. 92 lit.f), g) şi h) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 41. | Producerea produselor pescăreşti separate mecanic se face exclusiv din peşti întregi şi oase rezultate după filetare; | Pct. 94 sbpct. 1) lit.a) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 42. | Materiile prime utilizate la producerea produselor pescăreşti separate mecanic sunt lipsite de intestine? | Pct. 94 sbpct. 1) lit.b) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 43. | Separarea mecanică, la producerea produselor pescăreşti separate mecanic, se face fără o întârziere nejustificată după filetare? | Pct. 94 sbpct. 2) lit.a) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 44. | Peştii întregi utilizaţi la producerea produselor pescăreşti separate mecanic, în prealabil utilizării sunt evisceraţi şi spălaţi? | Pct. 94 sbpct. 2) lit.b) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 45. | După producere, produsele din pescuit separate mecanic sunt supuse congelării cât mai repede posibil sau sunt încorporate într-un produs destinat congelării sau unui tratament de stabilizare? | Pct. 94 sbpct. 2) lit.c) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 46. | Fierberea crustaceelor şi moluştelor sunt urmate de răcirea rapidă a acestora? Dacă nu este utilizată nici o altă metodă de conservare, după fierbere, răcirea continuă până când este atinsă temperatura apropiată de cea de topire a gheţii? Apa utilizată în acest scop este apă potabilă? | Pct. 97 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 47. | Decorticarea sau îndepărtarea cochiliei se efectuează în condiţii igienice, evitând contaminarea produsului? Atunci când asemenea operaţiuni sunt efectuate manual, muncitorii asigură spălarea mâinilor? | Pct. 97 lit.b) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 48. | După decorticare sau îndepărtarea cochiliei, produsele tratate termic sunt imediat congelate sau răcite cât mai curând posibil la o temperatură corespunzătoare? | Pct. 97 lit.c) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 49. | Produsele pescăreşti introduse pe piaţă de către unitate pentru consumul uman, au un nivel de histamină în limita admisă de anexa nr.1 la Regulile privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.221 din 16 martie 2009? | Pct. 102 lit.c) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 50. | Testele chimice ale produselor de pescuit neprelucrate puse pe piaţă, relevă faptul că limitele de TVB-N (azot bazic uşor hidrolizabil) sau de TMA-N (azot trimetilamină) în normă? | Pct. 103 lit.a) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 51. | Produsele de pescuit puse pe piaţă de unitate sunt necontaminate cu paraziţi vizibili cu ochiul liber? | Pct. 102 lit.d) din anexa la HG nr.435 /2010 | 10 | ||||
| 52. | Produse de pescuit puse pe piaţă de unitate sunt provenite de la peşti netoxici? Se interzice introducerea pe piaţă a produselor pescăreşti provenite de la peşti toxici din următoarele familii: Tetraodontidae, Molidae, Diodontidae şi Canthigasteridae | Pct. 103 lit.c) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 53. | Produsele pescăreşti puse pe piaţă de unitate sunt netoxice, ele neprezentând urme de biotoxine precum ciguatoxina sau toxinele paralizante musculare? | Pct. 103 lit.e) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 54. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 55. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 56. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 57. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 58. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 59. | Vasele-congelator utilizate la unitate dispun de echipamente de congelare cu capacitate suficientă pentru ca în interior produsele să ajungă repede la o temperatură care să nu fie mai mare de minus 18°C? | Pct. 81 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 60. | Vasele-congelator utilizate la unitate dispun de echipamente de refrigerare cu o capacitate suficientă pentru menţinerea produselor pescăreşti în calele de depozitare la o temperatură de cel mult minus 18°C? | Pct. 81 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 61. | Calele de depozitare sunt echipate cu un dispozitiv de înregistrare a temperaturii, amplasat într-un loc uşor vizibil? | 10 | |||||
| 62. | Senzorul de temperatură al aparatului de înregistrare trebuie este situat într-o zonă unde temperatura din cală este cea mai ridicată? | 12 | |||||
| 63. | Temperatura la care are loc depozitarea, la unitate, a produselor de pescuit proaspete, produselor de pescuit neprelucrate decongelate şi a produsele tratate termic şi refrigerate provenite de le crustacee şi moluşte, este o temperatură apropiată de cea a gheţii procesate? | Pct. 108 lit.a) din anexa la HG nr.435 /2010 | 15 | ||||
| 64. | Produsele de pescuit congelate sunt păstrate la o temperatură ce nu depăşeşte -180C în toate părţile produsului? | Pct. 108 lit.b) din anexa la HG nr.435 /2010 | 18 | ||||
| 65. | Peştele întreg congelat în saramură şi destinat fabricării de conserve, este păstrat la o temperatură ce nu depăşeşte –90C? | 18 | |||||
| 66. | Produsele de pescuit păstrate vii sunt ţinute la o temperatură şi într-o manieră ce nu afectează nefavorabil siguranţa alimentară şi viabilitatea acestora? | HG. 435 /2010 Cap. 9, sect. 8, pct.108 lit.c) | 10 | ||||
| 67. | Procesul de tratare termică a produselor de pescuit utilizat asigură ca toate părţile produsului tratat, să fie supuse temperaturii corespunzătoare pentru o anumită perioadă de timp şi previne contaminarea produsului în timpul procesului respectiv? | Art.20 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 68. | Parametrii principali (în mod special temperatura, presiunea, ermeticitatea şi parametrii microbiologici) de la unitate sunt controlaţi cu regularitate de către operator?. | Art.20 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
|||||||
| 69. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 70. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 71. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 72. | Marca de identificare aplicată pe produsele unităţii este lizibilă şi de neşters, caracterele utilizate sunt descifrabile, indică denumirea ţării în care este situată întreprinderea, scrisă în întregime sau sub forma codului din două litere, în conformitate cu standardul naţional GOST 7.67-2003 (ISO 3166-1997), pentru Republica Moldova este MD? | Pct. 16 lit.a) şi b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 73. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IX. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 74. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 75. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el?. | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 76. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 77. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 78. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul produselor din peşte |
|||||||
| 79. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 80. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 81. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | ||||
| 82. | În timpul transportului, produsele de pescuit congelate, cu excepţia peştelui congelat în saramură destinat fabricării de conserve, sunt menţinute la o temperatură ce nu depăşeşte –180C în toate părţile produsului, oferind posibilitatea unor scurte fluctuaţii ascendente care sa nu depăşească 30C? | Pct. 109 sbpct. 1 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 83. | În cazul produselor de pescuit ţinute sub gheaţă, apa rezultată din gheaţa topită se înlătură pentru a nu rămâne în contact cu respectivele produse de pescuit? | Pct. 109 sbpct. 3) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 84. | Transportarea produselor de pescuit ce urmează să fie introduse pe piaţă vii are loc, astfel încât să nu fie afectată siguranţa alimentară şi viabilitatea acestora? | Pct. 109 sbpct. 4) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 85. | Transportarea şi depozitarea produselor de pescuit proaspete, întregi şi eviscerate se face în apă răcită? | Ăct/ 92 lit.j) din anexa la HG nr.435/2010 | 12 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii |
|||||||
| 86. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
| 87. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 88. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 89. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 37 |
Anexa nr.54 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE PROCESARE A MIERII DE ALBINI ŞI A ALTOR PRODUSE APICOLE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: __________________________________________________ Sediul juridic: ________________________________________________________________________ Cod fiscal: __________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): ______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: ______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
||||||
| Tipul de activitate a întreprinderi: | Unitate de procesare a mierii ☐ | Unitate de procesare /produse apicole ☐ | ||||
| Extracţia mierii de albini ☐ | Colectarea mierii de albini ☐ | Procesarea mierii pentru consum uman (omogenizarea) ☐ | ||||
| Procesarea altor produse apicole pentru consum uman ☐ | Ambalarea mierii în containere mari (butoaie) ☐ | Ambalarea mierii in vederea comercializării directe către consumatorul final (borcane) ☐ | ||||
| Depozitare ☐ | Fabricarea in spaţii separate a produselor apicole necomestibile sau a altor produse apicole (faguri, ceara, medicamente, suplimente nutritive, cosmetice, echipamente apicole, hrana pentru albine etc) ☐ | |||||
| Originea mierii şi a produselor apicole comestibile: | Stupine proprii ☐ | Centre proprii de colectare si extracţie miere ☐ | Din import ☐ | |||
| Alte stupine ☐ | Alte centre colectare si extracţie miere ☐ | |||||
| Anul construcţiei: | ||||||
| Anul şi perioada ultimelor modernizări / reparaţii: | ||||||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului ☐ | Activitate sezonieră ☐ | ||||
| Unitatea este activă: | Într-un singur schimb ☐ | Schimb prelungit ☐ | 2 schimburi ☐ | |||
| Numărul personalului muncitor: | În total muncitori ☐ | Per schimb de lucru ☐ | ||||
| Spaţii de producţie si depozitare si asigurarea fluxului: | ||||||
| Nr. Spaţiilor depozitare de materie prima | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţii sau zone spălare containere miere materie primă | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţii de cristalizare | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţii dezambalare/filtrare/omogenizare | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţii ambalare | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţiilor depozitare produse finite | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. Spaţii depozitare produse auxiliare (etichete, detergenţi, condimente, ambalaje, etc) | 1 ☐ 2 v 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
| Nr. vestiare pentru lucrători | 1 ☐ 2 ☐ 3 ☐ 4 ☐ 5 ☐ | |||||
|
Capacitate de producere: |
|||||||||
| Capacitatea totală anuală de procesare, tone) miere ________ | Capacitatea totală de procesare la ambalaje mari, butoaie/tone miere ____________ | Capacitatea totală de procesare la ambalaje mici, borcane/tone miere _____________ | |||||||
| Cantităţi produse ce intră la procesare: | Miere de albini kg/zi___________ | Polen, păstura, lăptişor de matcă, propolis, fagure kg/zi____________ | Alte produse: fructe, produse patiserie, etc kg/zi ____________ | ||||||
| Producţia totală anuală obţinută în anul precedent: | |||||||||
| Miere pentru consum uman (ambalată la borcan) (tone) _____________ | Miere pentru procesare (ambalată la butoi) (tone) _____________ | Alte produse apicole (tone) _____________ | |||||||
| Proiectarea construcţia şi dotarea unităţii | |||||||||
| Proiectul avizat/ aprobat sanitar-veterinar: | Proiectul de restructurare/modernizare avizat sanitar-veterinar: | ||||||||
| Da ☐ | Nu ☐ | Da ☐ | Nu ☐ | ||||||
| Aprovizionarea cu apă potabilă:
- reţea publică ___________ - sursă proprie(debit) ____ m3/h - rezervoare(capacitate) ______m3 - nr.rezervoare de stocare apă ____ |
Canalizarea:
- racordarea la canalizare publică _______ - sistem propriu de evacuare _______ - staţie de epurare _______ |
Mirosuri străine:
- din exterior _____ - din interior _____ |
Gradul de întreţinere a zonei exterioare a unităţii:
Сăi de acces: ________ Parcări auto __________ |
||||||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2. | Unitatea desfăşoară activitate corespunzător înregistrării şi autorizaţiei sanitar-veterinare? | Art.231 alin.(2) şi (3) din Legea nr.50/2013; Art.18 alin.(1), art.182 alin.(1) din Legea nr.221/2007 |
20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 3. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 4. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 6. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 9. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 10 | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 11 | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 12 | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13 | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14 | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 15 | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16 | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 17 | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 18 | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 19. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; | 10 | ||||
| 20. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 21. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 22. | Apa potabilă utilizată în unitate este este sanogenă şi curată, îndeplinind condiţii prevăzute la pct.4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007? (ex. buletin de analiza) | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.934/2007 | 18 | ||||
| 23. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 24. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 25. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 26. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 27. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 28. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 29. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 30. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 31. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 32. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele animale şi procesul tehnologic |
|||||||
| 33. | Procesul de tratare termică utilizat asigură o temperatură corespunzătoare pentru toate părţile produsului tratat, pentru o anumită perioadă de timp şi previne contaminarea produsului în timpul procesului respectiv? | Art.20 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 34. | Operatorul controlează cu regularitate parametrii principali (în mod special temperatura, presiunea, ermeticitatea şi parametrii microbiologici)? | Art.20 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 35. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încât să se evită contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 36. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 37. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 38. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 39. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
IX. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 40. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
X. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
|||||||
| 41. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 42. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 43. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 44. | Marca de identificare aplicată pe produsele unităţii indică denumirea ţării în care este situată întreprinderea, scrisă în întregime sau sub forma codului din două litere, în conformitate cu standardul naţional GOST 7.67-2003 (ISO 3166-1997), pentru Republica Moldova este MD? | Pct. 16 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 45. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 46. | Substanţele ce prezintă pericol sau cele necomestibile, inclusiv hrana pentru albine sunt etichetate şi depozitate în containere separate şi sigure? | Art.17 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 47. | Pe eticheta sau ambalajul mierii şi produselor apicole este aplicată marca de identificare? | Pct. 17 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
XI. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 48. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 49. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
XII. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 50. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 51. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 52. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XIII. Cerinţe privind transportul |
|||||||
| 53. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 54. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
|
XIV. Cerinţe privind personalul unităţii |
|||||||
| 55. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 56. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 57. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 58. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine an. |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 38 |
Anexa nr.55 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-294-712, fax +373-22-294-712 E-mail: info@ansa.gov.md, www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR DE PROCESARE A LAPTELUI SAU PROCESARE A PRODUSELOR DIN LAPTE, INCLUSIV A UNITĂŢILOR DE FABRICARE A ÎNGHEŢATEI I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul _____________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului Denumirea persoanei supuse controlului: _________________________________________________ Sediul juridic: _______________________________________________________________________ Cod fiscal: _________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: __________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): _______________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: ____________________________________________________ Codul fiscal al unităţii structurale/funcţionale supuse controlului: _______________________________ Alte informaţii generale despre unitate: |
||||
| Activitaţi şi tipuri de produse obţinute: | Lapte consum ☐
Lapte pasteurizat UHT ☐ Smântâna ☐ Unt ☐ Îngheţată ☐ |
Brînzeturi cu pastă ☐
Brînzeturi opărite, afumate ☐ Brînzeturi topite ☐ Brînzeturi fermentate☐ |
Brînzeturi frămîntate ☐
Brînzeturi în saramură ☐ Brînzeturi cu maturare peste 60 zile ☐ Brînzeturi cu mucegai ☐ |
|
| Anul şi perioada ultimilor modernizări/reparaţii/modificări: _____________________________ | ||||
| Unitatea este operaţională: | Pe toată perioada anului | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Activitate sezonieră | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Unitatea activează: | Într-un singur schimb | Da ☐ /Nu ☐ | ||
| Schimb prelungit | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| În 2 sau mai multe schimburi | Da ☐ /Nu ☐ | |||
| Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare: | ||||
| Numărul zilelor lucrate săptămînal: | ||||
| Numărul de personal sanitar-veterinar: | Medici veterinari de liberă practică contractaţi: | |||
| Asistenţi/tehnicieni veterinari: | ||||
| Numărul personalului muncitor în spaţiile de producţie: | a) În total: | |||
| b) Per schimb de lucru: | ||||
| Proiectul construcţiei/ reconstrucţiei (după caz), a fost avizat/coordonat sanitar-veterinar | Da ☐ | Nu ☐ | ||
| Program de restructurizare/ modernizare | Da ☐ | Nu ☐ | ||
| Originea materiei prime | Piaţa internă | ☐ | ||
| Import | ☐ | |||
| Aprovizionare cu apa potabilă | De la reţeaua publica | ☐ | ||
| Din sursă proprie (debit) m3/h, capacitate rezervoare | ☐ | |||
| Sistemul de canalizare | Racordata la reţeaua publică | ☐ | ||
| Sistem propriu de evacuare şi/sau staţie de epurare proprie (capacitaţi de stocare/epurare m3/h) | ☐ | |||
| Agentul termic | Din sursă publică | ☐ | ||
| Sursă proprie | ☐ | |||
| Tipul de agent frigorific utilizat în unitate: | Freon | ☐ | ||
| Altele | ☐ | |||
| Capacităţi de producţie: | |||
| Capacitatea totală anuală de producţie, tone: _____________
Producţia totală anuală, tone: _______________ |
Producţia totală anuală pentru anul precedent, tone: | ||
| Nr. spaţiilor de depozitare produse finite cu:
- răcire__________(tone) - refrigerare __________(tone) - congelare ___________(tone) Capacitatea totală de depozitare a laptelui crud materie primă (tone): _______ |
Lapte consum _________
Lapte pasteurizat UHT _________ Smîntînă _________ Unt _____________ Îngheţată_________ Brînzeturi cu mucegai___________ |
Brînzeturi cu pastă opărită __________
Brînzeturi afumate ________________ Brînzeturi topite ________________ Brînzeturi fermentate ____________ Brînzeturi frământate ____________ Brînzeturi în saramură ___________ Brînzeturi cu maturare peste 60 zile _______ |
|
| Nr. tancuri depozitare lapte crud materie primă cu:
- răcire __________ - refrigerare_______ - congelare _______ |
Nr. spaţiilor depozitare produse lactate recepţionate cu:
- răcire______ - refrigerare_______ - congelare _______ |
||
| Capacitatea totală de depozitare a produselor din lapte obţinute (tone)_________________ | |||
| Originea materiilor prime: ferme / unităţi autorizate / unităţi înregistrate, din import / piaţa naţională / schimburi intracomunitare | |||
| Lapte crud materie prima, de tipul oaie/capră/vacă/bivoliţă/ magariţă/iapă/alte specii: | |||
| Produse din lapte, de tipul branzeturilor/ laptelui condensat/laptelui pasteurizat etc.: | |||
| Ingrediente, condimente sau aditivi: | |||
|
III. Informaţii despre persoana supusă controlului necesar pentru evaluarea riscurilor1: |
||||
| Criteriul2 | Informaţia curentă (deţinută de ANSA la data iniţierii controlului) |
Gradul de risc | Informaţia curentă este valabilă (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită în cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Tipul de produs alimentar şi materia primă utilizată | ||||
| Procesele de prelucrare/manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/poluare a produselor alimentare | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi puncte critice de control (HACCP) | ||||
| Numărul de potenţiali consumatori, afectaţi de nerespectarea cerinţelor privind siguranţa alimentară | ||||
|
_____________________________ 1 În cazul în care tabelul corespunde cu tabelul din alte liste de verificare, utilizate în cadrul aceluiaşi control, tabelul se completează doar în una dintre listele de verificare utilizate în timpul controlului. 2 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. | Întrebări | Referinţa legală | Conformitate | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
|
I. Cerinţe generale |
|||||||
| 1. | Unitatea deţine autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.18 alin.(1) şi pct.52 din anexa nr.6 din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
|
II. Cerinţe privind spaţiile şi facilităţile unităţii |
|||||||
| 2. | Unitatea este menţinută curată şi în stare bună de funcţionare şi întreţinere? | Art.9 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 3. | Construcţia, localizarea şi mărimea unităţii permite întreţinerea, igienizarea şi/sau dezinfecţia, fiind asigurate spaţii de lucru ce permit efectuarea igienică a tuturor operaţiunilor? | Art.9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 4. | Unitatea dispune de toalete şi vestiare pentru personal? | Art.9 alin.(3) şi (9) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 5. | Toaletele de la unitate sunt conectate la un sistem de canalizare şi sunt amplasate astfel încât nu comunică direct cu spaţiile în care sînt manipulate produsele alimentare? | Art.9 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 6. | Unitatea este asigurată cu lavoare pentru spălarea mîinilor, prevăzute cu apă curentă caldă şi rece, cu materiale pentru spălarea şi uscarea igienică a mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 7. | Dispozitivele pentru spălarea produselor alimentare sunt separate de cele pentru spălatul mîinilor? | Art.9 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 8. | Unitatea este asigurată cu mijloace de ventilaţie naturală sau mecanică, ieşirile spre exterior fiind asigurate cu plase de protecţie? | Art.9 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 11 | ||||
| 9. | Unitatea dispune de iluminare naturală şi/sau artificială? | Art.9 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 10. | Depozitarea agenţilor de curăţare şi a substanţelor dezinfectante se face într-un loc special, care nu se află în zonele în care se manipulează produsele alimentare? | Art.9 alin.(10) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 11. | Pavimentul din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare este dintr-un material impermeabil, nonabsorbant, lavabil şi netoxic, permite drenajul adecvat al suprafeţelor? Suprafeţele pavimentului sunt menţinute în stare bună? | Art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 12. | Suprafeţele pereţilor din încăperile în care sînt depozitate, tratate sau procesate produsele alimentare sunt menţinute în stare bună, sunt din materiale impermeabile, nonabsorbante, lavabile şi netoxice şi dispun de o suprafaţă netedă pînă la o înălţime adecvată efectuării diferitor operaţiuni? | Art.10 alin.(1) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 13. | Plafoanele, suprafaţa interioară a acoperişului şi accesoriile suspendate sunt construite şi finisate astfel încît se previne acumularea de murdărie, se reduce condensul, creşterea de mucegaiuri şi împrăştierea de particule? | Art.10 alin.(1) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 14. | Ferestrele ce pot fi deschise în afară sunt echipate cu plase împotriva insectelor, care pot fi uşor demontate pentru curăţare? | Art.10 alin.(1) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 15. | Uşile sunt uşor de curăţat, iar în cazul în care este necesar, de dezinfectat, având suprafeţe netede şi nonabsorbante? | Art.10 alin.(1) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 16. | Suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din spaţiile în care sînt manipulate produse alimentare sunt menţinute în stare bună, fiind din materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, care permit curăţarea şi dezinfecţia lor? | Art.10 alin.(1) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 17. | Încăperile sunt asigurate cu dispozitive pentru curăţarea, dezinfecţia şi depozitarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru? | Art.10 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 5 | ||||
| 18. | Operatorul aplică proceduri pentru controlul organismelor dăunătoare, pentru evitarea accesului animalelor domestice în locurile de pregătire, manipulare sau depozitare a produselor alimentare (ex. un plan pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau un contract cu o companie abilitată)? | Art.17 alin.(4) din Legea nr.296/2017; | 10 | ||||
| 19. | În încăperile în care are loc producerea, tratarea sau prelucrarea produselor alimentare sunt prevăzute condiţii pentru spălarea produselor alimentare? | Art.10 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
III. Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare |
|||||||
| 20. | Unitatea este prevăzută cu sursă de apă potabilă? | Art.15 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 21. | Operatorul asigură controlul potabilităţii apei? | Art.231 alin.(1) lit.d) din Legea nr.50/2013 | 15 | ||||
| 22. | Circuitul apei nepotabile în unitate se face printr-un sistem separat, bine identificat, care nu are conexiuni cu sistemul de apă potabilă? | Art.15 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 23. | Apa reciclată, utilizată la prelucrare sau ca ingredient, este sigură, fără niciun pericol de contaminare şi corespunde aceluiaşi standard ca şi apa potabilă? | Art.15 alin.(5) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 24. | Gheaţa ce vine în contact cu produsele alimentare este obţinută din apă potabilă şi este obţinută, manipulată şi depozitată în condiţii ce evită contaminarea ei? | Art.15 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 25. | În cazul aburului utilizat în contact direct cu produsele alimentare, se asigură ca acesta să nu conţină nici o substanţă ce prezintă vreun pericol pentru sănătate sau ce are potenţialul să contamineze produsele alimentare? | Art.15 alin.(7) din Legea nr.296/20177 | 15 | ||||
| 26. | Apa utilizată pentru răcirea recipientelor după tratamentul termic aplicat produselor alimentare (sterilizare) este sigură, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare pentru produse? | Art.15 alin.(8) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 27. | Apa potabilă utilizată la fabricarea produselor lactate corespunde cu cerinţelor stipulate în anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.934/2007 cu privire la instituirea Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile şi băuturilor nealcoolice îmbuteliate"? | Pct.7 HG nr. 158/2019 | 15 | ||||
|
IV. Cerinţe privind materialele, instalaţiile şi echipamentele care vin în contact cu produsele alimentare |
|||||||
| 28. | Materialele care vin în contact cu produsele alimentare (utilaje, ambalaje) utilizate la unitate sunt autorizate? (Materialele respective sunt însoţite de o declaraţie în scris care să ateste că ele sînt conforme cu normele aplicabile lor. La cererea autorităţii de reglementare trebuie să fie disponibilă o documentaţie corespunzătoare pentru a demonstra această conformitate – ex. o copie certificată a avizului sanitar al Autorităţii Naţionale pentru Sănătate Publică, emisă de unitatea de la care s-au procurat materialele respective) | Art.11 alin.(3) din Legea nr.78/2004; Pct. 19 din anexa la HG nr.308/2011 |
20 | ||||
| 29. | Materialele, utilajele, instalaţiile şi echipamentele, care vin în contact cu produsele alimentare, sunt igienizate eficient şi, după caz, dezinfectate. Igienizarea şi dezinfecţia se face cu o frecvenţă care permite evitarea oricărui pericol de contaminare? | Art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 30. | Ambalajele şi materialele pentru împachetare sunt depozitate astfel încât să nu fie expuse pericolului de contaminare? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 31. | Materialul utilizat pentru împachetare şi ambalare este sigur, astfel încât nu reprezintă o sursă de contaminare? | Art.18 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 32. | Recipientele metalice şi cele din sticlă sunt integre şi se asigură igiena acestora? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 33. | Materialele pentru împachetare şi ambalare reutilizabile, utilizate la unitate, sunt uşor de igienizat, iar în caz de necesitate, de dezinfectat? | Art.18 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
|
V. Cerinţe privind materia primă, produsele animale şi procesul tehnologic |
|||||||
| 34. | Imediat după tratarea termică şi dacă se depăşeşte termenul acceptabil laptele de vacă, utilizat pentru prepararea produselor lactate are conţinutul de germeni mai mic de 300.000 per ml la o temperatură de 30°C? | Pct. 132 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 35. | Imediat după tratarea termică şi dacă se depăşeşte termenul acceptabil laptele de vacă tratat termic, utilizat pentru prepararea produselor lactate are conţinutul de germeni mai mic de 100.000 per ml la o temperatură de 30°C? | Pct. 132 lit.b) din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 36. | În cazul în care laptele crud nu corespunde prevederilor pct.128-132 din Regulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin HG nr.435/2010, operatorul a anunţat Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi a dispus măsuri pentru redresarea situaţiei? | Pct. 133 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 37. | Operatorul controlează cu regularitate parametrii principali (în mod special temperatura, presiunea, ermeticitatea şi parametrii microbiologici)? | Art.20 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 7 | ||||
| 38. | Ambalajele destinate consumatorului se sigilează imediat după umplere (pentru produsele din lapte sub formă lichidă) în unitatea unde a avut loc ultimul tratament termic al produselor lactate care se prezintă în formă lichidă, cu ajutorul unor dispozitive de sigilare care previne contaminarea? | Pct. 134 din anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
| 39. | Sistemul de sigilare este astfel proiectat încât după deschidere să rămână vizibil şi uşor de controlat faptul că ambalajul a fost deschis? | Pct. 134 dub anexa la HG nr.435/2010 | 10 | ||||
|
VI. Cerinţe privind principiile analizei pericolelor şi stabilirii punctelor critice de control (HACCP) |
|||||||
| 40. | Unitatea are elaborate proceduri permanente bazate pe principiile HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 41. | Procedurile permanente bazate pe principiile HACCP corespund cerinţelor prevăzute la art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017, după cum urmează: | ||||||
| a) procedurile identifică toate riscurile care trebuie să fie prevenite, reduse sau eliminate? | Art.3 alin.(7) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| b) procedurile identifică punctele critice de control pentru etapa sau etapele în care controlul este esenţial, pentru a se preveni, reduce ori elimina un pericol? | Art.3 alin.(7) lit.b) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| c) procedurile stabilesc limitele critice în punctele critice de control, ce separă acceptabilul de inacceptabil pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea pericolelor identificate? | Art.3 alin.(7) lit.c) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| d) procedurile prevăd stabilirea şi implementarea unor proceduri eficiente de monitorizare în punctele critice de control? | Art.3 alin.(7) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| e) procedurile stabilesc acţiuni corective în cazul în care monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu se află sub control? | Art.3 alin.(7) lit.e) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| f) procedurile stabilesc proceduri ce trebuie să fie efectuate cu regularitate pentru a se verifica dacă măsurile enunţate la art.3 alin.(7) lit.a)–e) din Legea nr.297/2017 funcţionează eficient? | Art.3 alin.(7) lit.f) din Legea nr.296/2017 | 15 | |||||
| 42. | Unitatea ţine documentaţia pregătitoare, de execuţie, de organizare, de raportare şi înregistrare, care să demonstreze aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute la art.3 alin.(7) lit.a)–f) din Legea nr.297/2017? | Art.3 alin.(7) lit.g) şi art.8 alin.(1) lit.a) din Legea nr.296/2017 | 18 | ||||
| 43. | Unitate implementează şi menţin sistemul de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), conform procedurilor permanente elaborate, precum şi programe de control conform principiilor HACCP? | Art.3 alin.(7) din Legea nr.296/2017 | 20 | ||||
|
VII. Cerinţe privind conformitatea regimului de temperatură |
|||||||
| 44. | Temperatura din încăperile în care are loc manipularea şi depozitarea produselor alimentare este monitorizată şi înregistrată? Sunt prezente tabelele şi diagramele de monitorizare a temperaturii în spaţiile de depozitare, producere şi procesare? | Art.9 alin.(2) lit.d) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 45. | Tratamentul termic al laptelui crud, produselor lactate se realizează conform unuia din procedeele prevăzute la sbpct. 1) sau sbpct. 2) de la pct.130 din Regulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animal, aprobate prin HG nr.435/2010? | Pct. 130 din anexa la HG nr.435/2010 | 18 | ||||
| 46. | La sosirea în unitatea de prelucrare, laptele (materie primă) are o temperatură ce nu depăşeşte temperatura de 10°C ? | Pct. 123 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 47. | Păstrarea laptelui la temperatură mai ridicată se face, din unul din următoarele motive:
a) procesarea începe imediat după muls sau în decurs de patru ore de la recepţia la întreprinderea de procesare sau pentru că b) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a autorizat o temperatură mai ridicată din motive tehnologice referitoare la fabricarea anumitor produse lactate? |
Pct. 129 din anexa la HG nr.435/2010 | 17 | ||||
|
VIII. Cerinţe privind etichetarea şi marcarea produselor alimentare |
|||||||
| 48. | Etichetele conţin toate menţiunile obligatorii indicate la art.8 şi 9 din Legea nr.279/2017? | Art.7 alin.(7) din Legea nr.279/2017 | 18 | ||||
| 49. | Informaţia prezentă pe etichete este veridică? | Art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2004 | 18 | ||||
| 50. | Menţiunile obligatorii, inclusiv marca de identificare, referitoare la produsele alimentare sînt amplasate într-un loc evident, astfel încît să fie uşor vizibile, lizibile şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să fie descifrabile? | Art.11 alin.(1) din Legea nr.279/2017; Pct. 16 lit.a) din anexa la HG nr.435/2010 |
10 | ||||
| 51. | Operaţiunile de împachetare şi ambalare se efectuează astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare? | Art.18 alin.(3) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 52. | Produsele care conţin lapte sau produse lactate pot fi utilizate doar pentru a descrie materiile prime de bază şi pentru a enumera ingredientele conform anexei nr.9. În ceea ce priveşte laptele, se precizează specia de animale de la care provine acesta, în cazul în care nu provine de la specii de bovine | Pct.17 HG nr. 158/2019 | 17 | ||||
| 53. | Eticheta produselor alimentare destinate pentru comerţul cu amănuntul conţine menţiunea: lapte crud – lapte care nu a fost tratat termic la peste 400C şi nici nu a fost supus unui tratament cu un efect echivalent | Sbpct 2) HG nr. 158/2019 | 15 | ||||
|
IX. Cerinţe privind trasabilitatea produselor alimentare |
|||||||
| 54. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor de la care a fost aprovizionat cu cu materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau cu orice substanţe destinate să fie încorporate în alimente? | Art.231 alin.(1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(3) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
| 55. | Operatorul dispune de sistem care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-a furnizat produsele alimentare fabricate sau ambalate de către el? | Art.231 alin. (1) din Legea nr.50/2013; Art.8 alin.(4) din Legea nr.78/2004 |
15 | ||||
|
X. Cerinţe privind deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi |
|||||||
| 56. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sunt îndepărtate din încăperile în care sunt prezente produsele alimentare? | Art.14 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 57. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi se depozitează în containere care se pot închide şi care sunt construite şi ţinute în condiţii ce permit să fie igienizate, iar în caz de necesitate, şi dezinfectate? | Art.14 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 10 | ||||
| 58. | Deşeurile alimentare, subprodusele alimentare necomestibile şi alte resturi sînt eliminate în mod igienic, asigurîndu-se protecţia mediului, astfel încît acestea să nu constituie o sursă directă sau indirectă de contaminare? | Art.14 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 14 | ||||
|
XI. Cerinţe privind transportul |
|||||||
| 59. | Mijloacele de transport cu care operează unitatea la transportul produselor alimentare, deţin autorizaţie sanitar-veterinară valabilă? | Art.15 alin.(3) din Legea nr.78/2004 | 20 | ||||
| 60. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul diferitor produse alimentare şi/sau altor încărcături sunt supuse unei igienizări eficiente între încărcări? | Art.12 alin.(4) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| 61. | Mijloacele de transport şi/sau containerele utilizate pentru transportul produselor alimentare asigură:
- menţinerea acestora produse la temperaturi corespunzătoare; - monitorizarea şi înregistrarea temperaturii de transportare? |
Art.12 alin.(6) din Legea nr.296/2017 | 8 | ||||
| 62. | În timpul transportării, este menţinută temperatura astfel încît la sosirea la întreprinderea de destinaţie, temperatura laptelui să nu depăşească 10°C? | Pct. 123 din anexa la HG nr.435/2010 | 15 | ||||
| 63. | Mijlocul de transport sau, după caz, remorca utilizată pentru transportul produselor lactate trebuie să fie echipate cu aparate de măsurare şi înregistrare a temperaturii corect calibrate şi verificate, pentru menţinerea produselor la temperaturi corespunzătoare.? | Pct. 34 HG nr. 158/2019 | 10 | ||||
|
XII. Cerinţe privind personalul unităţii |
|||||||
| 64. | Persoanele care lucrează în zona de manipulare a produselor alimentare deţin carnet medical şi au fost supuse controlului medical la angajare şi periodic ulterior? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017; | 20 | ||||
| 65. | Persoanele care sunt implicate la producerea şi distribuirea de produse alimentare sunt instruite în materie de igienă sănătate publică, igienă a produselor alimentare şi igienă a muncii, sînt atestate conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile domeniului de activitate a unităţii? | Art.22 alin.(1) din Legea nr.78/2004; Art.21 alin.(1) din Legea nr.296/2017 |
15 | ||||
| 66. | Persoanele care lucrează la manipularea, transportarea sau servirea produselor alimentare poartă în timpul lucrului o vestimentaţie adecvată şi, după caz, echipament de protecţie? | Art.16 alin.(1) din Legea nr.296/2017 | 12 | ||||
| 67. | Persoanele responsabile de elaborarea şi menţinerea procedurii sau de punerea în aplicare a ghidurilor aferente au fost instruite în domeniul aplicării principiilor HACCP? | Art.21 alin.(2) din Legea nr.296/2017 | 15 | ||||
| TOTAL | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.296 din 21.12.2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; 2. Legea nr.50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor; 3. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; 4. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare; 5. Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28.05.2 010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine an; 6. Hotărîrea Guvernului nr.611 din 05.07.2010 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice "Lapte şi produse lactate" |
|
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 39 |
Anexa nr.56 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, E-mail: info@ansa.gov.md, Pagina oficială: www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE A UNITĂŢILOR PENTRU COMERCIALIZAREA HRANEI PENTRU ANIMALE DE COMPANIE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul ________________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului:_____________________________________________________ Sediul juridic:___________________________________________________________________________ Codul fiscal:____________________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului, persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: _____________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea): __________________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: _______________________________________________________ Nr. autorizaţiei sanitar-veterinare ________________ din__________________________ Unitatea este operaţională: pe toată perioada anului sau are activitate sezonieră . III. Informaţii despre persoana supusă controlului, necesare pentru evaluarea riscurilor: |
||||
| Criteriul | Informaţia curentă anterioară controlului | Gradul de risc | Informaţia este valabilă şi după control (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită cadrul controlului (se completează dacă este cazul) |
| Domeniul/subdomeniul de activitate economică a persoanei supuse controlului din domeniul furajelor | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP) | ||||
|
Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări |
|||||||
| Nr. d/o | Întrebări | Referinţa legală | Conformitatea | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
| 1 | Unitatea supusă controlului deţine autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare valabilă? | Art.18. alin.(1) din Legea nr.221/2007 | 20 | ||||
| 2 | Magazinul pentru comercializarea hranei pentru animale dispune de următoarele încăperi? -spaţiu (încăpere) accesibil publicului - depozit? | Pct. 16 din anexa la Ordinul MAIA nr.18/2004 | 10 | ||||
| 3 | Produsele pentru comercializare sunt procurate numai de la producători autorizaţi din tară şi din străinătate? | Pct. 16 din anexa la Ordinul MAIA nr.18/2004 | 10 | ||||
| 4 | În spaţiul accessibil publicului produsele sunt expuse în rafturi sau vitrine, cu respectarea condiţiilor menţionate în instrucţiunile sau pe etichetele produselor? | Pct. 16 alineatul 2 din anexa la Ordinul MAIA nr.18/2004 | 5 | ||||
| 5 | Spaţiile sunt dotate cu mobilier şi utilaje ce asigură desfăşurarea raţională a activităţii şi întreţinute în ordine şi curăţenie? | Pct. 18 din anexa la Ordinul MAIA nr.18/2004 | 5 | ||||
| 6 | Este dotat şi amenajat depozitul cu dulapuri şi rafturi, recipiente şi mijloace frigorifice, împărţit pe sectoare în funcţie de produs, asigurîndu-se condiţiile necesare de lumină, umiditate şi ventilaţie? | Pct. 16 alineatul 3 din anexa la Ordinul MAIA nr.18/2004 | 10 | ||||
| 7 | Temperatura în încăperile care asigură deţinerea, distribuţia şi eliberarea hranei pentru animale corespunde indicilor prevăzuţi în anexa nr.4 la Legea nr.119/2018? | Anexa 4 din Legea nr.119/2018 | 8 | ||||
| 8 | Hrana pentru animale este plasată pe piaţă şi utilizată doar dacă este sigură şi nu are un efect negativ asupra mediului înconjurător sau asupra bunăstării animalelor? | Pct. 4 din anexa nr.2 la HG nr.462 din 02.07.2013 | 8 | ||||
| 9 | Operatorii din sectorul hranei pentru animale, care plasează pe piaţă furaje, garantează că furajul este:
a) inofensiv, original, pur, adaptat utilizării prevăzute şi de calitate; b) etichetat şi ambalat? |
Pct. 5 din anexa nr.2 la HG nr.462 din 02.07.2013 | 10 | ||||
| 10 | Furajul este liber de materii prime a căror plasare pe piaţă sau utilizare pentru hrana animalelor este interzisă? | Pct. 8 şi 9 din anexa nr.2 la HG nr.462 din 02.07.2013 | 5 | ||||
| 12 | Agentul economic asigură prezenţa etichetelor şi exactitatea informaţiilor din acestea? | Pct. 22 şi 23 din anexa nr.2 la HG nr.462 din 02.07.2013 | 10 | ||||
| 13 | Specificaţiile obligatorii de etichetare sînt prezentate în limba romînă, într-un loc vizibil de pe ambalaj, container şi în certificatul sanitar-veterinar? | Pct. 30 din anexa nr.2 la HG nr.462 din 02.07.2013 | 10 | ||||
| TOTAL (PTP) | … | ||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.119 din 05.07.2018 cu privire la medicamentele de uz veterinar 2. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar veterinară 3. Ordinul MAIA nr.18 din 05.02.2004 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile sanitare veterinare de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare 4. HG nr.462 din 02.07.2013 cu privire la aprobarea unor cerinţe faţă de furaje. |
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
|
SA - 40 |
Anexa nr.57 la Ordinul Ministerului nr.79 din 2 aprilie 2019 |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MD-2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63, tel. +373-22-26-46-40, E-mail: info@ansa.gov.md, Pagina oficială: www.ansa.gov.md LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU CONTROLUL DE STAT ŞI SUPRAVEGHEREA UNITĂŢILOR CARE DEPOZITEAZĂ FURAJE I. Numele, prenumele şi funcţiile inspectorilor care efectuează controlul ___________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ II. Persoana şi obiectul supuse controlului: Denumirea persoanei supuse controlului:________________________________________________ Sediul juridic:______________________________________________________________________ Codul fiscal:_______________________________________________________________________ Numele, prenumele conducătorului, persoanei supuse controlului/reprezentantului acesteia: ________________________________________________________________________________ Unitatea structurală/funcţională supusă controlului (denumirea):_____________________________ Sediul unităţii structurale/funcţionale: __________________________________________________ Nr. autorizaţiei sanitar-veterinare ________________ din__________________________ Unitatea este operaţională: pe toată perioada anului sau are activitate sezonieră . |
||||
| Criteriul1 | Informaţia curentă anterioară controlului | Gradul de risc | Informaţia este valabilă şi după control (se bifează dacă este cazul) |
Informaţia revizuită şi gradului de risc (se completează dacă este cazul) |
| Domeniul/subdomeniul de activitate economică a persoanei supuse controlului din domeniul furajelor | ||||
| Aplicarea principiilor de analiză a riscurilor şi punctele critice de control (HACCP) | ||||
| ________________________________
1 Se completează doar criteriile de risc aplicabile domeniului şi persoanei supuse controlului. |
||||
|
IV. Lista de întrebări: |
|||||||
| Nr. d/o | Întrebări | Referinţa legală | Conformitatea | Comentarii | Pon- derea |
||
| Da | Nu | Nu este cazul | |||||
| 1. | Unităţile de depozitare activează în baza unei autorizaţii sanitar veterinară valabilă? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.221/2007 | 15 | ||||
| 2. | Instalaţiile, echipamentele, containerele, cutiile şi zonele pentru transformarea, manipularea, şi depozitarea nutreţurilor, precum şi spaţiul înconjurător sunt menţinute în stare de curăţenie? | Pct. 54, HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 3. | Instalaţiile şi echipamentele care trebuie să servească operaţiunilor de amestec şi/sau de fabricare sunt supuse periodic unor verificări corespunzătoare? | Pct. 56 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 4. | Sunt puse în aplicare programe de combatere a dăunătorilor? | Pct. 25 şi 54 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 5. | Spaţiile de producţie si depozitare beneficiază de iluminat artificial/natural corespunzător? | Pct. 57 din anexa la HG nr.1405/2008 | 8 | ||||
| 6. | Evacuarea apelor de canalizare, a apelor uzate şi apelor pluviale (de ploaie) este efectuată astfel încât să se asigure protecţia echipamentelor, siguranţa şi calitatea furajelor? | Pct. 60 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 7. | Ferestrele, uşile etc., sunt bine ajustate, cu închidere etanşă care împiedică pătrunderea dăunătorilor? | Pct. 61 din anexa la HG nr.1405/2008 | 7 | ||||
| 8. | Plafoanele şi echipamentele suspendate sunt concepute, construite şi finisate astfel încât să prevină îmbâcsirea, condensul, apariţia de mucegaiuri şi deversarea de particule care pot dăuna siguranţei şi calităţii furajelor? | Pct. 62 din anexa la HG nr.1405/2008 | 8 | ||||
| 9. | Balanţele şi dispozitivele de măsurat utilizate la fabricarea nutreţurilor corespund gamei de greutăţi sau de volume de măsurat? Precizia balanţelor şi dispozitivelor de măsurat este verificată periodic? | Pct. 56 sbpct. 1) din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 10. | Personalul este informat cu privire la funcţiile, răspunderile şi competenţele sale? | Pct. 64 din anexa la HG nr.1405/2008 | 5 | ||||
| 11. | Este desemnată o persoană calificată care să răspundă de controlul calităţii? | Pct. 71 din anexa la HG nr.1405/2008 | 5 | ||||
| 12. | Containerele şi echipamentele utilizate pentru depozitarea şi manipularea furajelor sunt igienizate periodic, în baza unor proceduri? | Pct. 80 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 13. | Furajele şi ingredientele lor sunt depozitate în condiţii sigure, în modul care previne contaminarea acestora de către organismele dăunătoare sau de contaminanţii chimici, fizici sau microbiologici sau de alte substanţe nedorite apărute în timpul manipulării, depozitării şi transportării? | Pct. 40 din anexa la HG nr.1405/2008 | 12 | ||||
| 14. | Furajele sunt depozitate separat de îngrăşămintele chimice, pesticide şi alte materii care nu se referă la compoziţia furajelor şi ingredientele lor, agenţi chimici şi alte produse interzise în nutreţuri? | Pct. 44, 41 din anexa la HG nr.1405/2008 | 14 | ||||
| 15. | Premixurile şi furajele medicamentate sunt depozitate în camere separate şi sigure sau în containere ermetice, special proiectate pentru stocarea unor astfel de produse? | Pct. 4 sbpct. 2) lit.f) din anexa la HG nr.311/2012 | 10 | ||||
| 16. | Transportul furajelor se face cu mijloace auto proprii, autorizate sanitar veterinar? | Art.18 alin.(2) din Legea nr.221/2007 | 12 | ||||
| 17. | Furajele şi ingredientele acestora sunt depozitate astfel încăt să reducă la minim contaminarea şi să permită repartizarea lor pe grupe de animale? | Pct. 45 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 18. | Furajele achiziţionate şi comercializate sunt însoţite de certificat sanitar-veterinar în original, emis la locul de expediţie a mărfii? | Art.24 alin (7) din Legea nr.221/2007 | 14 | ||||
| 19. | Etichetarea este în conformitate cu legislaţia sanitar veterinară în vigoare? | Pct. 33 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| 20. | Unitatea dispune de un registru de achiziţii şi vînzări, care permite trasabilitatea efectivă între recepţie şi livrare, inclusiv exportul pînă la destinaţia finală? | Pct. 83 din anexa la HG nr.1405/2008 | 10 | ||||
| TOTAL (PTP) | |||||||
|
V. Punctajul pentru evaluarea riscului |
||||||
| Încălcări | Numărul de întrebări conform clasificării încălcărilor (toate întrebările aplicate) |
Numărul de încălcări constatate în cadrul controlului (toate întrebările neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 3/col 2) x100%) |
Ponderea valorică totală conform clasificării încălcărilor (suma punctajului tuturor întrebărilor aplicate) |
Ponderea valorică a încălcărilor constatate în cadrul controlului (suma punctajului întrebărilor neconforme) |
Gradul de conformare conform numărului de încălcări % (1-(col 6/col 5) x100%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Minore | ||||||
| Grave | ||||||
| Foarte grave | ||||||
| Total | ||||||
|
VI. Ghid privind sistemul de apreciere |
|
| Clasificarea încălcărilor, identificate în baza întrebărilor formulate | Punctajul |
| Minore | 1 – 5 |
| Grave | 6 – 10 |
| Foarte grave | 11 - 20 |
|
VII. Lista actelor normative relevante 1. Legea nr.221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar veterinară. 2. HG nr.1405 din 10.12.2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind igiena nutreţurilor şi conţinutul substanţelor nedorite în nutreţuri. 3. HG nr.311 din 25.05.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului de stabilire a condiţiilor de reglementare a preparării, plasării pe piaţă şi utilizării nutreţurilor cu adaos de medicamente. |
|
Întocmită la data de _________________________________ Semnătura inspectorilor prezenţi la realizarea controlului: |
|
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
| __________________ (Nume, prenume) |
__________________ (Semnătura) |
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL AGRICULTURII, | |
| DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI | Ion PERJU |
| Nr.11. Chişinău, 20 ianuarie 2020. | |