Ordin nr.143 din 28.02.2023 privind serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecţie temporară
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
O R D I N
privind serviciile medicale acordate
beneficiarilor de protecţie temporară
nr. 143 din 28.02.2023
(în vigoare 01.03.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 85-86 art. 293 din 14.03.2023
* * *
În temeiul pct.26 şi 27 din Condiţiile de acordare a protecţiei temporare persoanelor strămutate din Ucraina, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.21/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.21-22, art.38) şi al pct.9 subpct.11) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.206-208, art.346),
ORDON:
1. Se aprobă Lista serviciilor medicale pe tipuri de asistenţă medicală acordate beneficiarilor de protecţie temporară şi instituţiile medico-sanitare prestatoare de servicii medicale beneficiarilor de protecţie temporară (se anexează).
2. Examenele medicale gratuite din motive de sănătate publică vor fi efectuate de către beneficiarii de protecţie temporară la necesitate, conform art.51 din Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.
3. Prezentul ordin intră în vigoare la 1 martie 2023.
| SECRETAR GENERAL | Lilia GANTEA |
| Nr.143. Chişinău, 28 februarie 2023. | |
|
Anexă la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.143 din 25.02.2023 Lista serviciilor medicale pe tipuri de asistenţă medicală acordate beneficiarilor de protecţie temporară şi instituţiile medico-sanitare prestatoare de servicii medicale beneficiarilor de protecţie temporară |
|||
| Nr. d/o |
Tipul de asistenţă medicală | Serviciile medicale | Instituţiile medico-sanitare |
| 1. | Asistenţa medicală urgentă prespitalicească | Conform cap. IV, secţiunea 1 din Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1387/2007 (Programul unic) | IMSP "Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească" |
| 2. | Asistenţa medicală primară | Conform cap. IV, secţiunea a 2-a din Programul unic | Prestatorii de asistenţă medicală primară, contractaţi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) |
| 3. | Asistenţa medicală spitalicească prestată în unităţile de primiri urgenţe şi staţionar în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi maladiilor cu risc major pentru viaţă şi sănătate publică | Conform compartimentelor Urgenţe medico-chirurgicale majore şi Urgenţe medico-chirurgicale de gradul II şi III din anexa nr.1 la Programul unic | Prestatorii publici de asistenţă medicală spitalicească, contractaţi de CNAM;
Prestatorii de asistenţă medicală spitalicească, contractaţi de CNAM pentru Programul special Cardiologie intervenţională* |
| 4. | Asistenţa medicală specializată de ambulator | 1. Conform cap. IV, secţiunea a 3-a din Programul unic
2. Servicii de dializă în ambulator |
Prestatorii de asistenţă medicală specializată de ambulator, prestatorii publici de servicii stomatologice contractaţi de CNAM;
Prestatorii de servicii de dializă, contractaţi de CNAM |
| 5. | Servicii destinate compensării medicamentelor şi dispozitivelor medicale | Conform Ordinului comun al MS şi CNAM cu privire la medicamentele şi dispozitivele medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală | Prestatorii de servicii farmaceutice publici care au încheiat cu CNAM un contract privind eliberarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală |
|
*Conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr.235/2020 cu privire la referirea pacienţilor cu sindromul coronarian acut, cu modificările ulterioare. |
|||
[Anexa în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.222 din 01.03.2024, în vigoare 01.03.2024]