Ordin nr.153 din 30.10.2013 privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului bugetar în lei moldoveneşti
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul
de completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului
bugetar în lei moldoveneşti
nr. 153 din 30.10.2013
(în vigoare 15.11.2013)
Monitorul Oficial nr.258-261 art.1691 din 15.11.2013
* * *
În scopul reglementării modului de completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului bugetar şi în temeiul punctului 3.4 al Hotărîrii Băncii Naţionale a Moldovei nr.87 din 30 aprilie 2010 cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative ale Băncii Naţionale a Moldovei,
ORDON:
În Ordinul despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului bugetar în lei moldoveneşti nr.126 din 23 septembrie 2010, se operează următoarele modificări şi completări:
1. Pe parcursul textului şi anexei nr.1, sintagma “contul bancar” se substituie cu sintagma “contul de plăţi” şi cuvîntul “banca” se substituie cu cuvîntul “prestator”;
2. Pe parcursul textului şi anexei nr.1, sintagma “banca plătitoare” se substituie cu sintagma “prestatorul plătitor” şi sintagma “banca beneficiară” se substituie cu sintagma “prestatorul beneficiar”;
3. În punctul 1.19. şi pe parcursul anexei nr.1, sintagma “SEMNĂTURA BĂNCII” se substituie cu sintagma “SEMNĂTURA PRESTATORULUI”;
4. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL FINANŢELOR | Anatol ARAPU |
| Chişinău, 30 octombrie 2013. | |
| Nr.153. |