Ordin nr.16-A din 26.01.2022 cu privire la aprobarea Particularităţilor calculării şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2022
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE
O R D I N
cu privire la aprobarea Particularităţilor calculării şi achitării
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2022
nr. 16-A din 26.01.2022
(în vigoare 04.02.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 34-38 art. 105 din 04.02.2022
* * *
În temeiul prevederilor Legii nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021 şi în scopul oferii îndrumării în aplicarea dispoziţiilor legale de către persoanele fizice şi juridice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din legile prenotate,
ORDON:
1. Se aprobă Particularităţile calculării şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2022, conform anexei.
2. Prezentul ordin se aduce la cunoştinţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat prin publicarea pe pagina oficială www.cnas.gov.md şi Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin mi-l asum.
| DIRECTOR GENERAL | Elena ŢÎBÎRNĂ |
| Nr.16-A. Chişinău, 26 ianuarie 2022. | |
Anexă
la Ordinul CNAS
nr.16-A din 26.01.2022
PARTICULARITĂŢILE
calculării şi achitării contribuţiilor de asigurări
sociale de stat obligatorii în anul 2022
I. PREVEDERI GENERALE
1. Calcularea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare - contribuţii) se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.489/ 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000) şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.315-324 din 24.12.2021).
2. Prin Legea nr.238/2021 pentru modificarea Legii nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.325-333 din 31.12.2021) au fost operate modificări în Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Potrivit modificărilor operate prin legea citată supra, prevederile cu caracter permanent din legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat au fost transferate în Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Astfel, în Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale prevederile aferente:
a) asigurării sociale pe bază de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale sunt reglementate în art.6;
b) tarifului compensat din bugetul de stat pentru angajatorii din agricultură este reglementat în art.17 alin.(32);
c) calculului şi plăţii contribuţiei de asigurări sociale sunt reglementate în art.20 alin.(5) – (7);
d) calculării majorărilor de întârziere (penalităţilor) în caz de neplată în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat sunt reglementate în art.28 alin.(1) – (4);
e) eşalonării stingerii datoriilor la majorările de întârziere (penalităţi) sunt reglementate în art.28 alin.(5) – (6);
f) măsurilor aplicate de Serviciul Fiscal de Stat în cazul încălcării regulilor de calculare a contribuţiilor de asigurări sociale sunt reglementate în art.35 alin.(11).
3. Categoriile de plătitori şi de asiguraţi, tarifele contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, baza de calcul al acestora şi termenele de virare la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi tipurile prestaţiilor sociale asigurate sunt reglementate în anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
4. Modul şi termenele de declarare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii sunt reglementate în art.5 din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
5. Tipurile de drepturi şi de venituri aferent cărora nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii sunt prevăzute în anexa nr.3 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Prin Legea nr.204/2021 pentru modificarea unor acte normative a fost completat pct.41 din anexa menţionată cu textul "şi pentru vaccinarea salariaţilor împotriva SARS-CoV-2". La situaţia curentă vaccinarea este gratuită, respectiv, prevederile citate se vor aplica în cazul în care vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 va fi efectuată cu plată şi angajatorii vor acoperi plăţile pentru vaccinarea salariaţilor.
6. Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale o constituie fondul de retribuire a muncii şi alte recompense.
7. Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru persoana care exercită independent profesiunea de medic în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995 este constituită din venitul persoanei respective, determinat în conformitate cu prevederile legislaţiei.
8. În conformitate cu prevederile art.20 alin.(5) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cei finanţaţi de la bugetul public naţional, sunt obligaţi să calculeze şi să vireze, în mărimea cuvenită şi în termenele stabilite în anexa nr.1, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente salariilor calculate şi altor recompense. Astfel, contribuţiile de asigurări sociale de stat se calculează conform contabilităţii de angajamente (metodei de calcul).
9. În contextul reglementărilor prezentate în punctul anterior, contribuţiile de asigurări sociale calculate în perioada de gestiune pentru alte perioade se efectuează conform tarifelor stabilite pentru perioada de gestiune şi se declară în luna de calcul.
9.1 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii aferente indemnizaţiilor de concediu anual de odihnă calculate în luna decembrie 2021, după caz, pentru luna decembrie 2021 şi luna ianuarie 2022, se declară în tabelul nr.2 al Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) pentru luna decembrie 2021 cu categoria persoanei asigurate "160 – persoană care se află în concediu ordinar plătit" cu indicarea perioadei respective pentru luna decembrie 2021 şi pentru luna ianuarie 2022. În cazul perioadei de calcul aferente anului 2022 declararea contribuţiilor de asigurări sociale se face în luna în care au fost calculate cu reflectarea perioadelor respective.
9.2 La calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pe parcursul anului 2022 aferente perioadelor anterioare anului 2022 se aplică tarifele anului 2022 şi se declară în luna de calcul în tabelul nr.2 al Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21). Aceste situaţii se referă şi se declară cu utilizarea categoriilor persoanelor asigurate "105 - Persoană angajată prin contract civil", "168 – Persoană restabilită la serviciu în baza hotărîrii instanţei de judecată", "170 – Persoana angajată care activează în proiecte (programe) cu finanţare externă" şi se vor indica perioadele la care se referă.
9.3 Pentru certificatele de concediu medical prezentate în anul 2022 pentru perioadele anului 2021 se stabileşte indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajatorului cu respectarea prevederilor legale şi se declară în luna în care s-a efectuat calcul în tabelul nr.2 al Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) cu utilizarea categoriilor persoanelor asigurate, după caz "15311 – Persoană care a beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau accidente nelegate de muncă, achitată din contul angajatorului", "15321 – Persoană care a beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau boală profesională, achitată din contul angajatorului" şi se indică perioadele la care se referă.
II. PARTICULARITĂŢILE PENTRU CATEGORIILE DE PLĂTITORI
SPECIFICAŢI LA PUNCTELE 1.1 – 1.9 DIN ANEXA NR.1 LA LEGEA
NR.489/1999 PRIVIND SISTEMUL PUBLIC DE ASIGURĂRI SOCIALE
10. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.1 se includ angajatorii, persoanele juridice sau fizice, asimilate angajatorului, care calculează şi virează contribuţia de asigurări sociale conform tarifului de 29% sau 24% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii.
10.1 Angajatorii autorităţi/instituţii bugetare şi autorităţi/instituţii publice la autogestiune, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior şi a instituţiilor medico-sanitare calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii conform tarifului de 29% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii. Conform tarifului de 29% calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii angajatori - instituţii de învăţământ secundar (liceele, gimnaziile) publice, instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar (colegiile) publice. În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961 şi a actelor normative naţionale, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în alte state şi misiunile diplomatice ale statelor străine, funcţionând permanent în Republica Moldova reprezintă persoane de drept public şi se încadrează în principiile stabilite în noţiunea de autoritate/instituţie publică la autogestiune şi, respectiv, pentru angajaţii – cetăţeni ai Republicii Moldova sau persoanele care au reşedinţă permanentă în Republica Moldova calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii în calitate de angajatori conform tarifului de 29% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii.
10.2 Angajatorii sectorului privat, instituţiile de învăţământ superior publice şi private (universităţile, academiile de studii, institutele, şcolile superioare, şcolile de înalte studii etc.) şi instituţiile medico – sanitare publice şi private calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii conform tarifului de 24% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii.
11. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.2 se includ angajatorii din aviaţia civilă – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă ori prin alte contracte în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii, care activează în condiţii speciale de muncă conform anexei nr.2 "Lista funcţiilor personalului din aviaţia civilă ale cărui condiţii de muncă se încadrează în condiţii speciale", care calculează şi virează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie conform tarifului de 39% sau 32% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru angajaţii a căror funcţii se regăsesc în lista citată. Pentru celelalte categorii de angajaţi, angajatorii prenotaţi aplică tariful specificat la punctul 1.1.
11.1 Angajatorii autorităţi/instituţii bugetare şi autorităţi/instituţii publice la autogestiune din aviaţia civilă calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale datorate de angajatori conform tarifului de 39% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii, care se încadrează în condiţii speciale de muncă.
11.2 Angajatorii sectorului privat din aviaţia civilă calculează şi virează contribuţii de asigurări sociale datorate de angajatori conform tarifului de 32% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii, care se încadrează în condiţii speciale de muncă.
12. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.3 se includ persoanele care exercită independent profesiunea de medic în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale (cabinetul individual al medicului de familie sau centrul medicilor de familie) prevăzute de Legea nr.411/1995 privind ocrotirea sănătăţii, care calculează şi virează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie conform tarifului de 24% la venitul medicului de familie titular al practicii medicului de familie, determinat în conformitate cu prevederile legislaţiei. Cabinetul individual al medicului de familie sau centrul medicilor de familie în calitate de angajator pentru persoanele fizice angajate prin contracte individule de muncă sau alte contracte civile în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii aplică tariful specificat la punctul 1.1.
13. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.4 se includ persoanele juridice sau fizice înregistrate, în conformitate cu prevederile Legii nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei şi actelor normative în vigoare, în Registrul de evidenţă a rezidenţilor parcului.
13.1 Calculul şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei din industria tehnologiei informaţiei şi angajaţilor acestora în raport cu veniturile salariale obţinute în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii se efectuează din contul sumelor repartizate la bugetul asigurărilor sociale de stat din încasările impozitului unic achitat de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei conform Legii nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei. În anul 2022 venitul lunar asigurat al acestor salariaţi constituie 68% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.458 din 29.12.2021 privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022, este aprobat în mărime de 9 900 lei. Astfel, venitul lunar asigurat al salariaţilor în cauză în anul 2022 constituie suma de 6 732 lei {(9 900 lei x 68%)/100) = 6732 lei} indiferent de mărimea de facto a venitului salarial obţinut de angajat (mai mic sau mai mare ca 68% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie). În cazul în care o persoană este angajată la mai mulţi rezidenţi ai parcului pentru tehnologia informaţiei, fiecare angajator declară venitul lunar asigurat menţionat. Dacă o persoană este angajată de către un rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei în mai multe funcţii în bază de contracte individuale de muncă, venitul lunar asigurat constituie suma de 6 732 lei.
13.2 Încasările de la impozitul unic perceput de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei se efectuează la bugetul de stat cu defalcarea ulterioară a cotei-părţi în mărime de 54,7% la bugetul asigurărilor sociale de stat. Sumele calculate şi încasate de la impozitul unic se înregistrează la codul ECO 145161 "Impozit unic perceput de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei". Impozitul unic, inclusiv încasările aferente acestuia se administrează de Serviciul Fiscal de Stat.
13.3 Rezidenţii parcurilor în raport cu veniturile realizate de angajaţi şi/sau de alte persoane fizice în baza contractelor civile încheiate în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii datorează contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii conform prevederilor Legii nr.489/1999 şi aplică la tariful specificat la punctul 1.1 din anexa nr.1 legea menţionată.
14. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.5 se includ angajatorii din agricultură (persoane fizice şi juridice), care practică în decursul perioadei de gestiune nu mai puţin de 95% din activităţile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei, respectiv, care corespund claselor din intervalul 0111 - 0164. Angajatorii respectivi calculează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie conform tarifului de 24% la suma salariilor şi recompenselor calculate lunar pentru toţi angajaţii. Pentru angajatorii din agricultură, care cad sub incidenta punctului menţionat, 6% din contribuţiile de asigurări sociale se compensează de la bugetul de stat, respectiv, angajatorii prenotaţi virează la bugetul asigurărilor sociale de stat din mijloacele proprii contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie în mărime de 18%.
14.1 Pentru determinarea faptului dacă angajatorii menţionaţi desfăşoară activitate în proporţie de cel puţin 95% din activităţile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei, se calculează raportul dintre suma venitului obţinut din activităţile respective şi suma venitului din activitatea operaţională înregistrată în evidenţa contabilă. În acest caz, ambii indicatori ce ţin de mărimea venitului obţinut se determină pe perioada de gestiune, conform Legii nr.287/2017 contabilităţii şi raportării financiare.
14.2 Stabilirea proporţiei de 95% se asigură prin aprobarea acesteia în Politica de contabilitate a entităţii până la 1 ianuarie a anului de gestiune. Până la depunerea dării de seamă (Forma IPC21) pentru ultima lună a anului de gestiune, entitatea urmează să aprecieze mărimea efectivă a proporţiei în baza indicatorilor anuali ai activităţii.
14.3 În cazul în care entitatea nu a indicat în Politica de contabilitate intenţia de practicare a activităţii de cel puţin 95% din activităţile stipulate în grupele 01.1-01.6 din CAEM şi, efectiv, pe parcursul anului de gestiune a înregistrat o mărime a acestui indicator mai mare decât 95%, aceasta este în drept să efectueze recalculul contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi prezentarea, conform art.188 din Codul fiscal, a dărilor de seamă corectate.
14.4 În cazul în care, pe parcursul anului de gestiune, entitatea a aplicat tariful redus în mărime de 18%, însă mărimea efectivă a ponderii activităţilor specificate în grupele 01.1 – 01.6 din CAEM este sub nivelul stabilit, entitatea, în condiţiile stabilite la art.188 din Codul fiscal, va depune dări de seamă corectate şi virarea sumei contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculată conform tarifului general stabilit.
15. Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii declarate şi transferate de plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, care se încadrează în categoriile specificate la pct.1.1–1.5 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999, asigură dreptul persoanelor asigurate la toate tipurile de prestaţii de asigurări sociale.
16. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.6 se includ persoanele fizice – fondatori ai întreprinderilor individuale, persoane fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor, persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal care calculează şi virează contribuţia de asigurări sociale de stat conform taxei fixe.
16.1 În conformitate cu prevederile art.(3) alin.(1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021 contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii prenotaţi este stabilită în mărime de 12 838 lei. Persoanele fizice specificate, care sunt pensionari, inclusiv în alte state, persoane cu dizabilităţi, precum şi persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5, se scutesc de plata contribuţiei stabilite în sumă fixă. În cazul în care persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5 şi potrivit cadrului legal contractul individual de muncă este suspendat, aceştia nu se scutesc de la achitarea contribuţiei în sumă fixă (exemplu: concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de până la 4 ani, concediu fără plată pe o perioadă mai mare de o lună etc.). Suma lunară a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorie pentru lunile ianuarie – noiembrie constituie 1069.83 lei şi pentru luna decembrie constituie 1069.87 lei. Contribuţiile se achită pentru perioadele de la data înregistrării la organul înregistrării de stat.
16.2 Întreprinderile individuale în calitate de angajatori pentru persoanele fizice angajate prin contracte individuale de muncă sau alte contracte civile în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii aplică tariful specificat la punctul 1.1.
16.3 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii declarate şi transferate de plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, care se încadrează în pct.1.6 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999, asigură dreptul persoanelor la prestaţiile de asigurări sociale - pensia pentru limită de vârstă şi ajutorul de deces.
17. Întreprinderile, în cazul suspendării activităţii în conformitate cu actele normative şi care au înregistrat suspendarea activităţii la Agenţia Servicii Publice, potrivit art.30 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, pe întreaga perioadă de suspendare a activităţii, sunt scutite de prezentarea dărilor de seamă financiare şi fiscale, precum şi de plata taxelor şi impozitelor. Astfel, întreprinderile care se referă la categoriile de plătitori specificaţi la pct.1.1 -1.6 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 se scutesc de declararea, calcularea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale pe perioada suspendării activităţii.
18. Întreprinderile care se încadrează categoriile de plătitori specificaţi la pct.1.1 -1.6 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 şi cad sub sfera de reglementare a Legii nr.81/2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător care, potrivit art.20, stipulează că asigurarea socială şi asistenţa socială se acordă lucrătorilor întreprinderii cu investiţii străine în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, pot transfera contribuţii în fondul de asigurare socială doar pentru salariaţii străini care au manifestat dorinţa de a beneficia de asistenţă socială în Republica Moldova. Respectiv, este prevăzută o derogare de la prevederile Legii nr.489/1999 doar pentru întreprinderile care cad sub incidenţa Legii nr.81/2004. Concomitent, prin prisma art.2 din Legea nr.81/2004, care prevede că în cazul în care tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte diferă de cele ale legii citate se aplică prevederilor tratatelor internaţionale, la calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii urmează să se ţină cont de Acordurile bilaterale în domeniul securităţii sociale încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernele altor state. Acordurile în domeniul securităţii sociale încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernele altor state prevăd egalitatea în tratament în aplicarea legislaţiei şi aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii părţilor, inclusiv, că persoanele angajate pe teritoriul unei părţi contractante sunt supuse legislaţiei acestei părţi. Astfel, pentru persoana străină angajată pe teritoriul Republicii Moldova, care este cetăţean al unei ţări cu care Republica Moldova are încheiat acord în domeniul securităţii sociale, la calcularea contribuţiilor de asigurări sociale se aplică prevederile legislaţiei privind sistemul public de asigurări sociale. Acordurile menţionate sunt publicate pe pagina oficială www.cnas.gov.md la compartimentul /Relaţii internaţionale/ Acorduri bilaterale/.
19. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.61 se includ liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei, cu excepţia pensionarilor, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.6.
19.1 Liber-profesionistul care practică activitate în sectorul justiţiei este persoană care are înregistrată una din formele de organizare a activităţii prevăzute de lege de avocat, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator. În conformitate cu prevederile art.3 alin.(2) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021 contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii prenotaţi este stabilită în mărime de 24 255 lei. Suma lunară a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorie constituie 2021.25 lei.
19.2 Liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei în calitate de angajatori pentru persoanele fizice angajate prin contracte individuale de muncă sau alte contracte civile în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii aplică tariful specificat la punctul 1.1.
19.3 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii declarate şi transferate de liber-profesioniştii ce practică activitate în sectorul justiţiei, care se încadrează în pct.1.61, asigură dreptul la toate tipurile de prestaţii de asigurări sociale.
19.4 Dreptul persoanei asigurate la indemnizaţii potrivit art.2 din Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale se stabileşte dacă aceasta pierde la toate unităţile care desfăşoară activităţi venitul asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical. Pentru stabilirea venitului asigurat al liber-profesioniştilor care practică activitate în sectorul justiţiei se utilizează taxa fixă lunară a contribuţiei de asigurări sociale de stat. Prin asimilare la reglementările citate şi din considerentul că în perioada concediului medical persoana pierde capacitatea de a desfăşura activitate, liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei pe perioada concediului medical, consemnată prin certificat de concediu medical, nu declară şi nu achită contribuţii de asigurări sociale de stat.
19.5 Liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei desfăşoară activităţile în conformitate cu legile speciale, care stabilesc şi procedura de suspendare şi reluare a activităţii. În cazul suspendării activităţii, consemnată în modul stabilit de lege, această categorie de plătitori urmează să informeze CNAS şi pe perioada suspendării activităţii sunt scutiţi de declararea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
20. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.7 se includ titularii patentei de întreprinzător, care virează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie conform taxei fixe. Titularii patentei de întreprinzător, care sunt pensionari, persoane cu dizabilităţi, precum şi persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1-1.61 se scutesc de plata contribuţiei stabilită în sumă fixă. În cazul în care persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5 şi potrivit cadrului legal contractul individual de muncă este suspendat, aceştia nu se scutesc de la achitarea contribuţiei în sumă fixă (exemplu: concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 4 ani, concediu fără plată pe o perioadă mai mare de o lună etc.). În conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021, contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii prenotaţi este stabilită în mărime de 12 838 lei.
20.1 Din sumele obţinute de titularii patentei de întreprinzător pentru executarea de lucrări sau prestări servicii conform genurilor de activitate incluse în patenta de întreprinzător, potrivit punctului 36 din anexa nr.3 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat.
20.2 Titularii patentei de întreprinzător achită contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie la momentul solicitării sau prelungirii patentei de întreprinzător în funcţie de durata solicitată de desfăşurare a activităţii pe bază de patentă, dar nu mai puţin de 1/12 din suma anuală lunar. Contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie achitată lunar pentru lunile ianuarie-noiembrie constituie 1069.83 lei şi pentru luna decembrie constituie 1069.87 lei. Reieşind din reglementările citate supra, în cazul în care perioada pentru care se solicită/prelungeşte patenta include perioada unei luni calendaristice incomplete contribuţia de asigurări sociale de stat pentru această lună se achită în mărimea sumei lunare.
20.3 În cazul în care perioada pentru care se solicită eliberarea/prelungirea patentei de întreprinzător include perioade ale anului curent (2022) şi ale anului următor (2023), titularii patentei de întreprinzător vor achita contribuţia de asigurări sociale de stat lunară reieşind din taxa anului curent şi aceasta nu se recalculează ulterior, cu excepţia cazurilor când la solicitarea/prelungirea patentei de întreprinzător Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul următor este adoptată şi, respectiv, taxa lunară se achită în mărimea taxei aprobate pentru anul următor.
20.4 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii transferate de titularii patentei de întreprinzător, care se încadrează în pct.1.7, asigură dreptul la prestaţiile de asigurări sociale - pensia pentru limită de vârstă şi ajutorul de deces.
21. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.8 se includ angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, care calculează şi virează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie conform taxei fixe. În conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021 contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii prenotaţi este stabilită în mărime de 12 838 lei. Suma lunară a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorie pentru lunile ianuarie-noiembrie constituie 1069.83 lei şi pentru luna decembrie constituie 1069.87 lei. În cazul in care pentru luna ianuarie 2022 a fost declarată suma aferentă anului 2021, angajatorii în cauză urmează să prezinte o dare de seamă corectată. Pentru alte categorii de angajaţi, angajatorii prenotaţi aplică tariful specificat la punctul 1.1.
21.1 În cazul angajării persoanei în calitate de conducător auto care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi pe parcursul lunii, pentru luna în care a fost angajată, contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie se calculează şi se achită proporţional zilelor rămase până la finele lunii.
21.2 În cazul eliberării din serviciu a angajaţilor pe parcursul lunii de gestiune, contribuţia calculată pentru luna în cauză constituie suma lunară de 1069.83 lei şi nu se recalculează, respectiv, contribuţia achitată pentru aceştia nu se restituie şi nu se trece în contul altor plăţi.
21.3 În cazul în care persoana angajată în calitate de conducător auto care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi cumulează şi alte funcţii la aceeaşi entitate sau la altă entitate, în aceste cazuri din salariu şi alte recompense, obţinute de persoană, se calculează şi se achită contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii în modul general stabilit. În aceste cazuri, contribuţiile în sumă fixă şi calculate conform modului general stabilit se vor valorifica la stabilirea pensiei.
21.4 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii declarate şi transferate pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, care se încadrează la pct.1.8, asigură dreptul la prestaţiile de asigurări sociale - pensia pentru limită de vârstă şi ajutorul de deces.
22. În categoria plătitorilor prevăzută la punctul 1.9 se includ persoanele fizice care exercită activităţi în calitate de zilieri în temeiul Legii nr.22/2018 privind exercitarea unei activităţi necalificate, cu caracter ocazional, desfăşurate de zilieri. Persoanele fizice care exercită activităţi în calitate de zilieri, care sunt pensionari, inclusiv în alte state, persoanele cu dizabilităţi, precum şi persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1-1.8 se scutesc de plata contribuţiei stabilită în sumă fixă. În cazul în care persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5 şi potrivit cadrului legal contractul individual de muncă este suspendat, aceştia nu se scutesc de la achitarea contribuţiei în sumă fixă (exemplu: concediu pentru îngrijirea copilului cu vîrstă de până la 4 ani, concediu fără plată pe o perioadă mai mare de o lună etc.).
22.1 În conformitate cu prevederile art.3 alin.(3) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021, contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii prenotaţi este stabilită în mărime de 3 270 lei. Suma lunară a contribuţiei de asigurări sociale constituie 272.50 lei, indiferent de numărul zilelor lucrate în luna respectivă. Persoanele specificate virează contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie în bază de contract individual, încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale. În cazul în care, potrivit informaţiei prezentate de organele competente, în anul 2022 se constată persoane care pentru perioadele anului 2021 au avut obligaţia să achite contribuţia de asigurări sociale, aceste persoane încheie contract individual cu Casa Naţională de Asigurări Sociale în anul curent pentru perioadele constatate şi achită contribuţia de asigurări sociale aferentă anului 2021.
22.2 Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii declarate şi transferate de persoanele fizice care exercită activităţi în calitate de zilieri, care se încadrează în pct.1.9, asigură dreptul la prestaţiile de asigurări sociale - pensia pentru limită de vârstă şi ajutorul de deces.
III. PARTICULARITĂŢILE PENTRU PERSOANELE
FIZICE CARE SE ASIGURĂ BENEVOL
23. În conformitate cu prevederile art.3 alin.(4) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr.206/2021, categoriile de persoane care nu sunt menţionate în anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale pot fi asigurate pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale. Contribuţia de asigurări sociale de stat (taxa fixă anuală) care urmează a fi plătită de persoanele menţionate constituie suma de 12 838 lei pe an, iar în cazul persoanelor fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole, care lucrează terenul în mod individual şi nu au înregistrată o formă de organizare, prevăzută de legislaţie, suma de 3 270 lei pe an, dar nu mai puţin de 1/12 din sumele respective lunar.
23.1 Contractul prenotat se încheie minimum pentru o lună. Suma contribuţiilor pentru o lună în cazul lunilor ianuarie – noiembrie constituie 1069.83 lei şi pentru luna decembrie constituie 1069.87 lei, iar în cazul persoanelor fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole, care lucrează terenul în mod individual, suma lunară constituie 272.50 lei.
23.2 Pe bază de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale persoanele fizice pot să se asigure retroactiv cu începere din anul 1999, iar persoanele fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole care prelucrează terenul în mod individual cu începere din anul 2009, plătind pentru fiecare an contribuţia de asigurări sociale de stat în mărimea stabilită pentru anul 2022.
23.3 Persoanele fizice care se asigură benevol pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale, achită contribuţiile la momentul încheierii contractului. În cazul rezilierii contractului individual de asigurare socială, contribuţiile de asigurări sociale de stat achitate nu se restituie.
23.4 Perioada de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale în baza contractului individual, reprezintă perioada asigurată şi se include în stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă şi a ajutorului de deces.
IV. PARTICULARITĂŢILE DECLARĂRII CONTRIBUŢIILOR
DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT OBLIGATORII
24. Categoriile de plătitori specificaţi la punctele 1.1, 1.2, 1.3, 1.5, 1.61 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 declară contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, începând cu luna ianuarie 2022, utilizând Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21), aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 30.07.2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.199-204 din 07.08.2020), cu modificările şi completările ulterioare, şi indicatorii aferenţi acestora se regăsesc în tabelul nr.2 al Dării de seamă prenotate. Prin Ordinului ministrului finanţelor nr.156 din 29.12.2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.325-333 din 31.12.2021) au fost operate modificări în Ordinul nr.94 din 30.07.2020. Astfel indicatorul din preambulul formularului IPC21 "După control fiscal" a fost substituit cu indicatorii "Declararea contribuţiilor de asigurări sociale recalculate în rezultatul controlului fiscal pentru persoanele asigurate" şi "Corectarea datelor persoanei asigurate pentru o perioadă supusă anterior controlului fiscal", precum şi în tabelul nr.2 indicatorii 2, 2.2, 2.2, 2.3, 2.4, 3, 3.1, 3.2, 3.3, 3.4 (indicatorii care se referă la indemnizaţiile calculate şi achitate de angajatori din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat) nu se vor completa. Prima perioadă pentru care se raportează conform formularului modificat este luna ianuarie 2022.
24.1 Indicatorul ""Declararea contribuţiilor de asigurări sociale recalculate în rezultatul controlului fiscal pentru persoanele asigurate" se bifează în cazul în care se prezintă Darea de seamă prin care se declară contribuţiile de asigurări sociale modificate în rezultatul controlului fiscal şi se declară numai datele aferente persoanelor asigurate. Informaţia cu privire la descifrarea sumelor recalculate se declară, luând în calcul şi contribuţiile declarate anterior, pentru perioada la care se referă recalculul pentru persoanele asigurate la care au survenit modificări. Termenul de declarare constituie 30 de zile calendaristice de la data emiterii deciziei asupra cazului de încălcare a legislaţiei.
24.2 Indicatorul "Corectarea datelor persoanei asigurate pentru o perioadă supusă anterior controlului fiscal" se bifează în cazul în care se prezintă Darea de seamă pentru o perioadă supusă anterior controlului fiscal şi prin care se corectează datele persoanei asigurate (spre exemplu: categoria persoanei asigurate, codul funcţiei, perioada de activitate etc.). În acest caz Darea de seamă se prezintă numai pentru persoanele asigurate la care se efectuează modificări.
24.3 Potrivit prevederilor art.5 alin.(1) lit.e) din Legea nr.489/1999, angajatorii şi liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei care în luna de gestiune nu calculează contribuţii de asigurări sociale şi nu au angajaţi nu au obligaţia prezentării Dării de seamă (Forma IPC21) pentru luna respectivă.
25. Categoria de plătitori specificată la pct.1.4 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 prezintă Declaraţia cu privire la impozitul unic (Forma IU17), aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.135 din 06.11.2017, şi informaţia privind evidenţa nominală a persoanelor asigurate care se declară în tabelul nr.2 al Formei IPC21.
26. Categoriile de plătitori specificaţi la pct.1.6 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999, în cazul în care nu au persoane angajate, declară contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, utilizând Darea de seamă privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi evidenta nominală a asiguraţilor în sistemul public de asigurări sociale (Forma CAS18-AN), aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.71 din 26.03.2018 şi ajustată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.96 din 30.07.2020 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanţelor. În cazul în care întreprinderile individuale au persoane angajate, acestea prezintă Forma IPC21 prin care se declară contribuţiile de asigurări sociale aferente persoanelor angajate şi contribuţiile de asigurări sociale aferente fondatorilor. Persoanele fizice specificate, care sunt pensionari, persoane cu dezabilităţi, precum şi persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5 şi sînt scutite de plata contribuţiei stabilite în sumă fixă, au obligaţia să prezinte Forma CAS18-AN cu indicii zero.
27. Categoria de plătitori specificaţi la pct.1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 prezintă Darea de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi al contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajaţii conducători auto care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi (Forma TAXI18), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.154 din 12.09.2018 şi ajustată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.96 din 30.07.2020 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanţelor. În cazul în care această categorie de plătitori în luna de gestiune nu calculează contribuţii de asigurări sociale şi nu au angajaţi care se încadrează în această categorie nu au obligaţia prezentării Dării de seamă (Forma TAXI18).
28. Forma IPC21 şi forma IU17 se prezintă, lunar, în termen de până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune, iar în cazul lichidării – în termen de cel mult 10 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare.
29. Forma CAS18-AN se prezintă o dată pe an, până la data de 15 ianuarie a anului următor celui de gestiune, iar în cazul lichidării – în termen de cel mult 3 zile de la data iniţierii radierii.
30. Forma TAXI18 se prezintă lunar, până la data de 25 a lunii premergătoare lunii de gestiune.
31. Formele menţionate se prezintă subdiviziunilor Serviciului Fiscal de Stat, pe suport de hârtie, cu aplicarea semnăturii olografe, sau utilizând în mod obligatoriu metode automatizate de raportare electronică, cu aplicarea semnăturii electronice. Indicatorii aferenţi bugetului asigurărilor sociale de stat se remit de Serviciul Fiscal de Stat pe adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect.
32. Angajatorii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligaţi să prezinte, utilizînd metode automatizate de raportare electronică, cu aplicarea semnăturii electronice sau pe suport de hîrtie, Informaţia privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (forma IRM19) în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal.
33. Pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2021 data intrării în vigoare a Dării de seamă (Forma IPC21) dările de seamă/declaraţiile de corectare şi primare prezentate cu întârziere ce vizează contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii urmează să fie prezentate, potrivit formularelor tipizate valabile până la data menţionată, organelor care au administrat aceste dări de seamă/declaraţii. Astfel, corectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii sau declararea acestora cu întârziere pentru perioadele cuprinse în intervalul luna ianuarie 2018 – luna decembrie 2020 se efectuează prin prezentarea Serviciului Fiscal de Stat formularul tipizat (Forma IPC18), iar pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 prin prezentarea subdiviziunilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale a declaraţiilor forma BASS şi Forma REV5.
V. PARTICULARITĂŢI PRIVIND CALCULAREA MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE
34. În conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.489/1999, neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întârziere din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective a sumei datorate inclusiv. Cuantumul majorărilor de întârziere pentru anul 2022 nr.206/2021 potrivit art.4 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, este stabilit în mărime de 0.1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. Calcularea majorării de întârziere se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, lunar, fără emiterea unei decizii speciale.
35. Pentru plătitorii, care au obligaţia declarării şi achitării lunare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, majorările de întârziere se calculează de Casa Naţională de Asigurări Sociale lunar. În cazul în care plătitorii au obligaţia declarării contribuţiilor anual (persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal, fondatorii întreprinderilor individuale – care nu au persoane angajate) şi achitării acestora lunar, majorările de întârziere se calculează o dată pe an pentru perioada întregului an şi lunar pentru restanţele formate la începutul anului 2022 până la achitarea acestora.
36. Pentru angajatorii din agricultură, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, majorarea de întârziere pentru neplata în termen a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru anul 2022 se aplică cu începere de la 1 noiembrie 2022, iar pentru restanţele înregistrate la situaţia de 01.01.2022 se calculează lunar pe parcursul întregului an până la achitarea acestora.
VI. PARTICULARITĂŢI PRIVIND EŞALONAREA STINGERII
DATORIILOR MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE
37. În anul 2022 prevederea privind eşalonarea stingerii datoriilor majorărilor de întârziere se menţine. Potrivit art.28 alin.(5) – (6) din Legea nr.489/1999, plătitorii la bugetul asigurărilor sociale de stat care au calculate şi neachitate majorări de întârziere (penalităţi) şi nu au datorii la plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi la amenzi pot beneficia, la solicitare, de eşalonarea stingerii datoriilor la majorările de întârziere (penalităţi) pe parcursul anului bugetar în curs,
38. Modalitatea de aplicare a prevederilor supra se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la eşalonarea stingerii datoriilor majorărilor de întârziere (penalităţilor) faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobat de Casa Naţională de Asigurări Sociale prin Ordinul nr.98-A din 15.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.150-159 din 19.06.2015), cu modificările ulterioare. Regulamentul citat, modificat prin Ordinul CNAS nr.8-A din 13.01.2022 (publicat în Monitorul Oficial nr.19-25 din 21.01.2022), este publicat pe pagina oficială www.cnas.gov.md compartimentul "Pentru plătitorii de contribuţii" subcompartimentul "Regulamente".
VII. TERMENUL ŞI MODUL DE VIRARE A CONTRIBUŢIILOR
DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT OBLIGATORII
39. Termenul de virare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de către categoriile de plătitori şi asiguraţi specificaţi la: punctele 1.1-1.61 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 este stabilit lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune; punctul 1.7 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 este stabilit la momentul solicitării sau prelungirii patentei; punctul 1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 este stabilit lunar, până la data de 25 a lunii premergătoare celei de gestiune. În cazul angajării persoanelor fizice în perioada de după data raportării lunii premergătoare lunii de gestiune şi până la sfârşitul perioadei de gestiune, angajatorii sunt obligaţi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii până la finele lunii de gestiune, proporţional pentru perioada de până la următoarea raportare şi integral pentru luna de gestiune; punctul 1.9 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 este stabilit lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune, pentru lunile în care a exercitat activitate necalificată cu caracter ocazional.
40. În cazul în care data de 25 este zi de odihnă sau sărbătoare termenul de virare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii se transferă pe următoarea zi lucrătoare.
41. Achitarea şi evidenţa plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor - prin Ordinul ministrului finanţelor nr.153 din 27.12.2021 s-a aprobat Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.325-333 din 31.12.2021).
42. Plăţile ce constituie încasări ale bugetului asigurărilor sociale de stat gestionate de Casa Naţională de Asigurări Sociale se virează la clasificaţiile economice specificate în anexa nr.4 la ordinul prenotat, conform următoarelor date bancare: Beneficiar: MF – Trezoreria de Stat; codul IBAN: conform Registrului codurilor IBAN; codul fiscal: 1006601000037; Prestatorul beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat. Modul de formare a codului IBAN este prezentat la compartimentul 2 al ordinului menţionat.
43. Codurile economice de încasări ale bugetului asigurărilor sociale de stat sunt:
43.1. 121100 - Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate angajatori, la care se achită contribuţiile de angajatorii specificaţi la punctele 1.1 – 1.3, 1.5 şi 1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999, precum şi specificaţi la punctul 1.6 şi 1.61 în cazul în care au persoane angajate.
43.2. 121310 - Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice care desfăşoară activitate pe cont propriu, la care se achită contribuţiile de persoanele specificate la punctul 1.6 (fondatorii întreprinderilor individuale, persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal) şi 1.61 (liber-profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei) din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 în mărimea taxei fixe.
43.3. 121320 - Contribuţii de asigurări sociale de stat virate de persoanele fizice care au încheiat contract individual de asigurare cu Casa Naţională de Asigurări Sociale, la care se virează contribuţiile de persoanele fizice care se asigură benevol şi de persoanele fizice care exercită activităţi în calitate de zilieri, conform punctului 1.9 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
43.4. 121330 - Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate de titularii de patentă de întreprinzător, la care se virează contribuţiile de persoanele specificate la punctul 1.7 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999.
43.5. 121410 - Majorarea de întârziere (penalitatea) calculată pentru neachitarea în termen a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.
43.6. 143150 - Amenzi şi sancţiuni contravenţionale încasate în bugetul asigurărilor sociale de stat, la care se virează amenzile şi sancţiunile contravenţionale aplicate de către subdiviziunile Serviciului Fiscal de Stat.
43.7. 143430 - Amenzi aferente plăţilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la care se virează amenzile aplicate de organele abilitate cu funcţii de control aferente corectitudinii calculării şi virării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, respectiv, aplicate de Serviciul Fiscal de Stat.
43.8. 142237 – Mijloace încasate în bugetul asigurărilor sociale de stat, conform documentelor executorii privind răspunderea subsidiară.
44. Plăţile administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale achitate incorect sau în plus se vor trece de la un tip de plată la altul sau se vor restitui la conturile plătitorilor, în baza cererilor plătitorilor depuse la casele teritoriale de asigurări sociale. Procedura de corectare a plăţilor este stipulată în Regulamentul privind efectuarea corectărilor contribuţiilor de asigurări sociale de stat la BASS, aprobat prin Ordinul CNAS nr.148-A din 03.06. 2014, iar procedura de restituire a sumelor achitate în plus este reglementată în Regulamentul privind restituirea sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobat prin Ordinul CNAS nr.288-A din 07.12.2015, cu modificările ulterioare. Regulamentele prenotate sunt publicate pe pagina oficială www.cnas.gov.md compartimentul "Pentru plătitorii de contribuţii" subcompartimentul "Regulamente".