BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.181 din 11.11.2025 cu privire la modificarea reglementării aeronautice civile "Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă", aprobată prin Ordinul ministrului economiei şi infrastructurii nr.119/2020

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
11.11.2025

MINISTERUL INFRASTRUCTURII
ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE

O R D I N

cu privire la modificarea reglementării  aeronautice civile

"Regulamentul  privind  raportarea,  analiza  şi   acţiunile

subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă",

aprobată prin Ordinul ministrului economiei

şi infrastructurii nr.119/2020

nr. 181  din  11.11.2025

 (în vigoare 13.12.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 565-568 art. 988 din 13.11.2025

* * *

UE

În temeiul art.46 alin.(1) şi (3) din Codul aerian al Republicii Moldova nr.301/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.95-104, art.189), cu modificările ulterioare, şi conform Legii nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199, art.442),

ORDON:

Prezentul Ordin:

- transpune Regulamentul delegat (UE) 2020/2034 al Comisiei din 6 octombrie 2020 de completare a Regulamentului (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul european comun de clasificare în funcţie de risc, CELEX: 32020R2034, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 416/1 din 11 decembrie 2020;

- transpune parţial Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2082 al Comisiei din 26 noiembrie 2021 de stabilire a modalităţilor de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul comun european de clasificare în funcţie de risc, CELEX: 32021R2082, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 426 din 29 noiembrie 2021.

1. Reglementarea aeronautică civilă “Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă”, aprobată prin Ordinul ministrului economiei şi infrastructurii nr.119/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.188-192, art.620), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1578 din 10 iulie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.1. Clauza de armonizare va avea următorul cuprins:

“Prezentul Ordin:

- transpune Regulamentul (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 aprilie 2014 privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă, de modificare a Regulamentului (UE) nr.996/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de abrogare a Directivei 2003/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, şi a Regulamentelor (CE) nr.1321/2007 şi (CE) nr.1330/2007 ale Comisiei (Text cu relevanţă pentru SEE), CELEX: 32014R0376, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 122 din 24 aprilie 2014, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2018;

- transpune Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1018 al Comisiei din 29 iunie 2015 de stabilire a unei liste de clasificare a evenimentelor de aviaţie civilă care trebuie raportate în mod obligatoriu în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE), CELEX: 32015R1018, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 163 din 30 iunie 2015, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/3 al Comisiei din 4 ianuarie 2022;

- transpune Regulamentul delegat (UE) 2020/2034 al Comisiei din 6 octombrie 2020 de completare a Regulamentului (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul european comun de clasificare în funcţie de risc, CELEX: 32020R2034, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 416/1 din 11 decembrie 2020;

- transpune parţial Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2082 al Comisiei din 26 noiembrie 2021 de stabilire a modalităţilor de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr.376/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul comun european de clasificare în funcţie de risc, CELEX: 32021R2082, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 426 din 29 noiembrie 2021”.

1.2. Punctul 3 se completează cu următoarele noţiuni, cu respectarea ordinii alfabetice:

“Eurocontrol” - Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene, înfiinţată prin Convenţia Internaţională din 13 decembrie 1960 privind cooperarea pentru siguranţa navigaţiei aeriene;

“management al traficului aerian (ATM)” - ansamblul funcţiilor şi serviciilor de la bordul aeronavelor şi de la sol, şi anume servicii de trafic aerian, managementul spaţiului aerian şi managementul fluxului de trafic aerian, inclusiv proiectarea procedurilor de zbor, necesare pentru a asigura mişcarea sigură şi eficientă a aeronavelor în toate fazele lor de operare;

“matricea ERCS” - o grilă alcătuită din variabilele descrise la Anexa nr.91, sbp. 2.2 la Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă, care serveşte pentru reprezentarea ilustrativă a punctajului privind riscul pentru siguranţă;

“metodologia ARMS-ERC” - metodologia elaborată de un grup de lucru al industriei de profil intitulat Air Risk Management Solutions (ARMS) pentru evaluarea riscurilor operaţionale;

“metodologia RAT” - metodologia instrumentului de analiză a riscurilor elaborat de Eurocontrol pentru a clasifica evenimentele legate de siguranţă în domeniul ATM;

“punctaj privind riscul pentru siguranţă” - rezultatul clasificării în funcţie de risc a unui eveniment prin combinarea valorilor variabilelor descrise la Anexa nr.91, sbp. 2.2 la Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă;

“punctajul de gravitate ATM aer” - partea din metodologia RAT care evaluează performanţa evenimentului din perspectiva operaţiunilor aeriene;

“punctajul de gravitate ATM global” - punctajul de gravitate ATM sol şi punctajul de gravitate ATM aer combinate într-un punctaj unic;

“punctajul de gravitate ATM sol” - partea din metodologia RAT care evaluează performanţele (din punctul de vedere al procedurilor, al echipamentelor şi al resurselor umane) ale sistemului ATM;

“sistemul european de clasificare în funcţie de risc” - metodologia aplicată pentru evaluarea riscului prezentat de un eveniment pentru aviaţia civilă, sub forma unui punctaj privind riscul pentru siguranţă;

“vătămare care afectează calitatea vieţii” - o vătămare care reduce calitatea vieţii persoanei în cauză, în ceea ce priveşte reducerea mobilităţii sau a capacităţilor cognitive sau fizice în viaţa de zi cu zi;

“zonă de risc ridicat” - o zonă în care impactul unei aeronave ar provoca numeroase vătămări, ar duce la un număr mare de decese sau ambele, din cauza naturii activităţilor din zona respectivă, precum centrale nucleare sau uzine chimice;

“zonă populată” - o zonă cu clădiri grupate sau dispersate şi cu o populaţie umană permanentă, precum un municipiu, o aşezare, un oraş sau un sat.”;

1.3. Se completează cu punctul 841 cu următorul cuprins:

“841. Fără a aduce atingere dreptului penal intern aplicabil, Republica Moldova se abţine de la iniţierea unor acţiuni în justiţie pentru încălcări ale legii săvârşite fără premeditare sau fără intenţie, despre care iau cunoştinţă exclusiv ca urmare a raportării acestora în temeiul Capitolului IV şi V.”

1.4. Punctul 87 va avea următorul cuprins:

“87. Protecţia în baza punctelor 841, 85 şi 86 nu se aplică în următoarele situaţii:

1) în cazul abaterilor săvârşite cu intenţie;

2) atunci când a fost o ignorare clară, gravă şi serioasă a unui risc evident şi o neîndeplinire gravă a responsabilităţii profesionale de a lua măsurile care sunt necesare în mod evident în aceste circumstanţe, provocând daune previzibile unei persoane sau unor bunuri sau care afectează grav nivelul de siguranţă a aviaţiei.”

1.5. Se completează cu punctul 981 cu următorul cuprins:

“981. Autoritatea administrativă de implementare şi realizare a politicilor în domeniul aviaţiei civile înaintează toate informaţiile relevante legate de siguranţă către autorităţile relevante ale altor state, în cel mai scurt timp posibil, dacă, atunci când colectează informaţii detaliate privind evenimentele sau când stochează rapoarte de eveniment, ori analize efectuate în conformitate cu punctul 65, identifică probleme de siguranţă pe care le consideră:

1) de interes pentru alte state; sau

2) ca necesitând luarea unor măsuri de siguranţă de către alte state.”

1.6. Se completează cu Anexa nr.91, cu următorul cuprins:

“Anexa nr.91

la Regulamentul privind raportarea,

analiza şi acţiunile subsecvente cu

privire la evenimentele de aviaţie civilă

SISTEMUL EUROPEAN DE CLASIFICARE ÎN FUNCŢIE DE RISC

1. Prezenta Anexă stabileşte:

1.1. sistemul european de clasificare în funcţie de risc (în continuare ERCS) pentru determinarea riscului pentru siguranţă al unui eveniment;

1.2. modalităţile de punere în aplicare a sistemului european de clasificare în funcţie de risc.

2. ERCS este prevăzut în Apendicele nr.1 la prezenta Anexă.

2.1. ERCS tratează riscul pentru siguranţă al unui eveniment şi nu rezultatul efectiv al acestuia. Evaluarea fiecărui eveniment determină cel mai grav rezultat de accident probabil care ar fi putut să survină în urma evenimentului, precum şi cât de aproape de rezultatul de accident respectiv s-a aflat evenimentul;

2.2. ERCS se bazează pe matricea ERCS alcătuită din următoarele două variabile:

2.2.1. gravitatea: identificarea celui mai grav rezultat de accident probabil care ar fi survenit dacă evenimentul evaluat s-ar fi transformat într-un accident;

2.2.2. probabilitatea: identificarea probabilităţii ca evenimentul evaluat să se transforme în cel mai grav rezultat de accident probabil, menţionat la sbp. 2.2.1.

3. Autoritatea administrativă de implementare şi realizare a politicilor în domeniul aviaţiei civile, Autoritatea Aeronautică Civilă (în continuare AAC) revizuieşte şi, dacă este necesar, modifică şi aprobă clasificarea în funcţie de riscul de siguranţă, cuprinsă în raportul de eveniment, în conformitate cu ERCS, astfel cum este prevăzut în prezenta Anexă.

4. Fără a aduce atingere punctul 3, AAC utilizează procedura de conversie directă prevăzută în Apendicele nr.2 la prezenta Anexă, atunci când converteşte clasificarea în funcţie de riscul la adresa siguranţei, determinată prin metodologiile ARMS/ERC 4x4 sau RAT “ATM global”. Pentru clasificările riscurilor la adresa siguranţei determinate prin alte metodologii, AAC poate utiliza procedura de conversie manuală prevăzută la punctul 2 din Apendicele nr.2 la prezenta Anexă sau alte proceduri de conversie, după caz, atâta vreme cât se realizează o clasificare ERCS echivalentă.

Apendicele nr.1

la Anexa nr.91

la Regulamentul privind raportarea,

analiza şi acţiunile subsecvente cu

privire la evenimentele de aviaţie civilă

Etapele Sistemului european de clasificare în funcţie de risc

ERCS constă în următoarele etape:

ETAPA 1: Determinarea valorilor celor două variabile: gravitatea şi probabilitatea.

ETAPA 2: Calcularea punctajului privind riscul pentru siguranţă în cadrul matricei ERCS pe baza celor două valori determinate ale variabilelor.

ETAPA 1: DETERMINAREA VALORILOR VARIABILELOR

1. Gravitatea rezultatului de accident potenţial

1.1. Identificare

Identificarea gravităţii rezultatului de accident potenţial trebuie să urmeze aceste două etape:

(a) determinarea tipului de accident cel mai probabil la care ar fi putut ajunge evenimentul evaluat (aşa-numitul “domeniu de risc principal”);

(b) determinarea categoriei potenţialei pierderi de vieţi omeneşti pe baza dimensiunii aeronavei şi a proximităţii de zonele populate sau de risc ridicat.

Există următoarele domenii de risc:

a) coliziune în aer: o coliziune între aeronave, în timp ce cele ambele aeronave se află în aer, sau o coliziune între aeronave şi alte obiecte aflate în aer (cu excepţia păsărilor şi a faunei sălbatice);

b) pierderea atitudinii normale de zbor: o stare nedorită a aeronavei caracterizată prin abateri neintenţionate de la parametrii normali în timpul operaţiunilor, care ar putea duce în cele din urmă la un impact necontrolat cu solul;

c) coliziune pe pistă: o coliziune între o aeronavă şi un alt obiect (alte aeronave, vehicule etc.) sau o persoană, care are loc pe o pistă a unui aerodrom sau a altei zone de aterizare prestabilite. Aceasta nu include coliziuni cu păsări sau cu specii ale faunei sălbatice;

d) ieşire de pe pistă: un eveniment în cadrul căruia o aeronavă părăseşte pista sau suprafaţa de mişcare a unui aerodrom ori suprafaţa de aterizare a oricărei alte zone de aterizare prestabilite, fără a decola. Aceasta include aterizări verticale cu impact ridicat pentru giravioane sau aeronave cu decolare şi aterizare verticală şi pentru baloane sau dirijabile;

e) incendiu, fum şi presurizare: un eveniment care implică situaţii de incendiu, fum sau presurizare ce pot deveni incompatibile cu viaţa umană. Aceasta include evenimente care implică un incendiu, fum sau emanaţii care afectează orice parte a unei aeronave, în zbor sau la sol, şi care nu reprezintă rezultatul unui impact sau al unor acte răuvoitoare;

f) avariere la sol: avariere a aeronavei produsă de operarea aeronavei la sol pe orice alt teren decât o pistă sau o zonă de aterizare prestabilită, precum şi avarierea survenită în timpul întreţinerii;

g) coliziune cu obstacole în timpul zborului: o coliziune între o aeronavă aflată în aer şi obstacole care se ridică de la suprafaţa terestră. Printre obstacole se numără construcţiile înalte, copacii, cablurile electrice, cablurile de telegraf şi antenele, precum şi obiectele captive;

h) coliziune cu solul: un eveniment în cadrul căruia o aeronavă aflată în aer intră în coliziune cu solul, fără o indicaţie a faptului că echipajul de zbor nu a fost în măsură să controleze aeronava. Aceasta include situaţii în care echipajul de zbor este afectat de iluzii vizuale sau de un mediu vizual degradat;

i) alte vătămări: un eveniment în cadrul căruia au fost cauzate vătămări mortale sau nemortale şi care nu poate fi atribuit niciunui alt domeniu de risc principal;

j) securitate: un act de intervenţie ilicită contra aviaţiei civile. Aceasta include toate incidentele şi încălcările legate de supraveghere şi de protecţie, de controlul accesului, de controlul de securitate, de implementarea controalelor de securitate şi orice alte acte menite să producă, în scopuri răuvoitoare sau în mod iresponsabil, distrugerea aeronavelor şi a bunurilor, punând în pericol aviaţia civilă şi instalaţiile aferente sau conducând la intervenţii ilicite în legătură cu acestea. Aici sunt incluse atât evenimentele de securitate fizică, cât şi cele de securitate cibernetică.

Potenţiala pierdere de vieţi omeneşti se clasifică după cum urmează:

(a) mai mult de 100 de decese posibile – în cazul în care evenimentul evaluat implică cel puţin oricare dintre următoarele:

- o aeronavă certificată de mari dimensiuni care poate transporta peste 100 de pasageri;

- o aeronavă pentru marfă, de dimensiuni echivalente;

- o aeronavă de orice tip într-o zonă dens populată sau într-o zonă de risc ridicat sau ambele;

- orice situaţie care implică orice tip de aeronavă şi în care pot fi posibile peste 100 de decese;

(b) între 20 şi 100 de decese posibile – în cazul în care evenimentul evaluat implică cel puţin oricare dintre următoarele:

- o aeronavă certificată de dimensiuni medii care poate transporta 20-100 de pasageri sau o aeronavă pentru marfă de dimensiuni echivalente;

- orice situaţie în care pot fi posibile între 20 şi 100 de decese.

(c) între 2 şi 19 decese posibile – în cazul în care evenimentul evaluat implică cel puţin oricare dintre următoarele:

- o aeronavă certificată de mici dimensiuni care poate transporta maximum 19 pasageri;

- o aeronavă pentru marfă, de dimensiuni echivalente;

- orice situaţie în care pot fi posibile între 2 şi 19 decese;

(d) 1 deces posibil – în cazul în care evenimentul evaluat implică cel puţin oricare dintre următoarele:

- o aeronavă necertificată, şi anume o aeronavă care nu face obiectul cerinţelor de certificare ale Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei;

- orice situaţie în care poate fi posibil un singur deces;

(e) 0 decese posibile – în cazul în care evenimentul evaluat implică doar vătămări corporale, indiferent de numărul de vătămări uşoare şi grave, atât timp cât nu există decese.

1.2. Determinare

- “A” – nicio probabilitate de producere a unui accident;

- “E” – un accident care implică vătămări uşoare şi grave (care nu afectează calitatea vieţii) sau avarieri minore ale aeronavei;

- “I” – un accident care implică un singur deces, o singură vătămare care afectează calitatea vieţii sau o singură avariere substanţială a aeronavei;

- “M” – un accident major, cu un nivel limitat de decese, de vătămări care afectează calitatea vieţii sau de distrugere a aeronavei;

- “S” – un accident semnificativ, cu potenţial de decese şi de vătămări;

- “X” – un accident extrem catastrofic, cu potenţialul de a cauza un număr semnificativ de decese.

Punctajul de gravitate se calculează combinând domeniul de risc principal şi pierderea potenţială de vieţi omeneşti, astfel cum se arată în tabelul de mai jos:

2. Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial

Probabilitatea survenirii celui mai grav rezultat de accident probabil se obţine utilizând modelul de barieră ERCS definit în secţiunea 2.1.

2.1. Modelul de barieră ERCS

Scopul modelului de barieră ERCS este acela de a evalua eficacitatea (şi anume numărul şi puterea) barierelor din sistemul de siguranţă prevăzute în tabelul din secţiunea 2.1.1, rămase între evenimentul efectiv şi cel mai grav rezultat de accident probabil. În cele din urmă, modelul de barieră ERCS va stabili cât de aproape s-a aflat evenimentul evaluat de producerea accidentului potenţial.

2.1.1. Bariere

Modelul de barieră ERCS constă în opt bariere, ordonate într-o secvenţă logică şi ponderate conform tabelului următor:

2.1.2. Eficacitatea barierelor

- “Stopped” (“oprit”): dacă bariera a prevenit producerea accidentului;

- “Remaining Known” (“cunoscută ca rămasă”): în cazul în care se ştie dacă bariera a rămas între evenimentul evaluat şi rezultatul de accident potenţial;

- “Failed Known” (“cunoscută ca eşuată”): dacă se ştie că bariera a eşuat

- “Failed Assumed” (“presupusă ca eşuată”): dacă se presupune că bariera a eşuat, chiar dacă nu sunt disponibile informaţii suficiente (sau deloc) pentru a stabili acest lucru;

- “Not Applicable” (“nu se aplică”): dacă bariera nu este relevantă pentru evenimentul evaluat.

2.1.3. Evaluarea barierelor

Barierele se evaluează în două etape:

Etapa 1: Pentru a identifica, dintre barierele definite în tabelul din secţiunea 2.1.1, care barieră: (1-8) a oprit transformarea evenimentului în rezultatul de accident potenţial (denumită “barieră de oprire”).

Etapa 2: Pentru a identifica, în conformitate cu secţiunea 2.1.2, eficacitatea barierelor rămase. Barierele rămase sunt acele bariere enumerate în tabelul din secţiunea 2.1.1 care sunt plasate între bariera de oprire şi rezultatul de accident potenţial. Nu trebuie să se considere că barierele enumerate în tabelul din secţiunea 2.1.1 care sunt plasate înainte de bariera de oprire au contribuit la prevenirea rezultatului de accident şi, în consecinţă, barierele respective nu sunt punctate ca “Stopped” sau “Remaining”.

2.2. Calcul

Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial este valoarea numerică rezultată în urma etapelor de mai jos:

Etapa 1: O sumă a tuturor ponderilor barierelor (de la 1 la 5) prevăzute în tabelul din secţiunea 2.1.1 aferente tuturor barierelor evaluate care au fost punctate ca “Stopped”, “Remaining known” sau “Remaining assumed”. Barierele “Failed” şi “Not Applicable” nu sunt incluse în calcularea punctajului final, deoarece aceste bariere nu ar fi putut preveni accidentul. Suma rezultată a ponderilor barierelor este o valoare numerică între 0 şi 18.

Etapa 2: Suma ponderilor barierelor corespunde unui punctaj de barieră între 0 şi 9, conform tabelului de mai jos, care acoperă întreaga gamă dintre barierele rămase puternice şi cele slabe.

ETAPA 2: PUNCTAREA RISCULUI PENTRU

SIGURANŢĂ ÎN CADRUL MATRICEI ERCS

Punctajul riscului pentru siguranţă este o valoare din două cifre, prima cifră corespunzând valorii alfabetice rezultate din calculul gravităţii evenimentului (punctaj de gravitate de la A la X), iar a doua cifră reprezentând valoarea numerică obţinută în urma calculării punctajului corespunzător al evenimentului (0-9).

Punctajul riscului pentru siguranţă se introduce în matricea ERCS.

Pentru fiecare punctaj al riscului pentru siguranţă dat, există şi un punctaj echivalent numeric pentru scopuri de agregare şi de analiză, care este explicat mai jos la rubrica “Punctajul echivalent numeric” .

Matricea ERCS reflectă punctajul riscului pentru siguranţă şi cifrele numerice asociate ale unui eveniment după cum urmează:

În plus faţă de punctajul riscului pentru siguranţă şi pentru a facilita determinarea caracterului urgent al măsurii recomandate care trebuie luată în legătură cu evenimentul, în matricea ERCS ar putea fi utilizate următoarele trei culori:

Zona verde a matricei conţine valori de risc scăzute. Ele oferă date pentru o analiză aprofundată cu privire la evenimentele legate de siguranţă care, fie singure, fie în combinaţie cu alte evenimente, ar putea spori valorile de risc ale unor astfel de evenimente.

Punctajul echivalent numeric

Fiecare punctaj ERCS primeşte o valoare numerică de magnitudine a riscului corespunzătoare, pentru a facilita agregarea şi analiza numerică a evenimentelor multiple cu un punctaj ERCS:

Atât coloana 10, cât şi rândul A din matrice au valoarea 0 ca valoare numerică corespunzătoare.

Apendicele nr.2

la Anexa nr.91

la Regulamentul privind raportarea,

analiza şi acţiunile subsecvente cu

privire la evenimentele de aviaţie civilă

Proceduri de conversie

a punctajelor atribuite conform metodelor RAT (Risk Analysis Tool) şi

ARMS-ERC (Aviation Risk Management Solutions – Event Risk Classification)

în punctaje ERCS (European Risk Classification Scheme)

Apendicele nr.2 stabileşte proceduri de conversie a punctajelor RAT şi ARMS-ERC în punctajul ERCS definit în etapa 2 din Apendicele nr.1 la prezenta Anexă. Punctajul ERCS este o valoare din două poziţii, prima poziţie corespunzând valorii alfabetice rezultate din calculul gravităţii evenimentului (punctaj de gravitate de la A la X), iar a doua poziţie reprezentând valoarea numerică obţinută din calculul punctajului corespunzător al evenimentului (probabilitate).

Următoarele proceduri de conversie oferă fie o conversie directă, fie o conversie manuală pentru a obţine o clasificare ERCS echivalentă cu punctajele RAT şi/sau ARMS-ERC în conformitate cu punctul 3 şi 4 din Anexa nr.91.

1. CONVERSIE DIRECTĂ

Procedura de conversie obligatorie constă în următoarele două fluxuri de lucru:

- fluxul 1 – realizează o conversie directă pentru a obţine punctajul de gravitate ERCS;

- fluxul 2 – realizează o conversie directă pentru a obţine punctajul de probabilitate ERCS.

În figura 1 se face o prezentare generală a procedurii. Punctul de plecare al procesului este caseta “Raportul de eveniment depus” şi caseta de rezultat “Punctaj echivalent ERCS”. Liniile punctate din figura 1 indică faptul că pentru fiecare proces este necesară o singură sursă.

Figura 1. Proceduri de conversie

1.1. FLUXUL DE LUCRU 1 – Punctajul de gravitate ERCS

a. Informaţii privind “Categoria evenimentelor” şi “Grupa de masă”

- În cazul în care raportul de eveniment conţine informaţii privind “categoria evenimentului” şi “grupa de masă”, acestea pot fi convertite în punctajul ERCS “Gravitatea rezultatului de accident potenţial”. Etapa următoare este litera b din figura 1.

- În cazul în care raportul de eveniment nu conţine informaţii cu privire la “categoria evenimentului”, la “grupa de masă” sau la niciuna dintre acestea, conversia directă nu este posibilă. Dacă se utilizează conversia manuală descrisă la punctul 2 din prezenta anexă, următoarea etapă este D din figurile 1 şi 5.

b. Conversia “Categoriei evenimentului” şi a domeniului de risc principal (KRA – Key Risk Area)

- În cazul în care “categoria evenimentului” din raportul de eveniment corespunde direct unui domeniu de risc principal ERCS definit la sbp. 1.2. din anexa 1 la prezentul Regulament, etapa următoare este litera c din figura 1.

- La rapoartele de eveniment care conţin “categorii de evenimente” diferite de domeniile de risc principal ERCS, nu se face conversia directă. Dacă se utilizează conversia manuală descrisă la punctul 2 din prezenta anexă, următoarea etapă este D din figurile 1 şi 5.

c. Punctajul ERCS “gravitatea rezultatului de accident potenţial” – conversie directă

- În cazul în care raportul de eveniment conţine informaţii despre “categoria evenimentului” şi “grupa de masă”, punctajul de gravitate este convertit direct într-un punctaj ERCS corespunzător – “gravitatea rezultatului de accident potenţial”. Rezultatul este k, care reprezintă prima poziţie corespunzătoare valorii alfabetice rezultate din calculul gravităţii evenimentului (punctaj de gravitate de la A la X).

1.2. FLUXUL DE LUCRU 2 – punctajul de probabilitate ERCS

d. Raportul de eveniment căruia i s-a acordat punctajul prin RAT

Dacă raportului de eveniment i s-a acordat un punctaj prin utilizarea metodologiei RAT:

- Rapoartele de eveniment care sunt însoţite de un clasament în funcţie de punctajul de gravitate RAT “ATM global” pot fi introduse direct în coloanele ERCS referitoare la probabilitate, după cum se explică la litera g din figura 1;

- Rapoartele de eveniment care au doar un punctaj de gravitate “ATM sol” trebuie să fie convertite manual pentru a furniza punctajul de probabilitate ERCS. Dacă se utilizează conversia manuală descrisă la punctul 2 din prezenta anexă, următoarea etapă este L din figura 5.

“Gravitatea” din cadrul metodologiei RAT indică gradul de gravitate al evenimentului respectiv în comparaţie cu alte evenimente. Metodologia RAT stabileşte “gravitatea” prin intermediul unei evaluări a apărărilor/barierelor.

- În cazul rapoartelor de eveniment codificate ca “evenimente specifice ATM”, nu este posibilă conversia între punctajele RAT şi ERCS.

Metodologia RAT clasifică evenimentele legate de managementul traficului aerian. Metodologia RAT nu acordă un punctaj în caz de accident, ci măsoară doar cât de aproape a fost evenimentul ATM de a deveni accident. Metodologia RAT este împărţită în mai multe elemente principale (şi anume “ATM sol”, “ATM aer”), fiecare furnizând o parte a inputului pentru punctajul de gravitate final RAT “ATM global”. Pentru a obţine punctajul de gravitate “ATM global”, trebuie să fie disponibile atât punctajul de gravitate “ATM sol”, cât şi punctajul de gravitate “ATM aer”.

e. Punctajul de gravitate RAT “ATM global”

- În cazul în care un raport de eveniment conţine punctajul de gravitate “ATM global”, etapa următoare este litera g din figura 1.

f. Coloana ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial”, convertită din valoarea RAT “ATM global” (relevantă numai pentru valorile A, B, C şi E)

Pentru rapoartele de eveniment legate de ATM având un clasament (A, B, C, E) în funcţie de punctajul de gravitate “ATM global”, se aplică următoarea conversie directă în categoriile de probabilitate ERCS:

Figura 2. Conversia punctajului de gravitate RAT ATM

global în punctajul de probabilitate ERCS

g. Rapoarte de eveniment clasificate folosind metodologia ARMS-ERC

- Pentru rapoartele de eveniment cărora li s-a acordat un punctaj prin metoda ARMS-ERC, următoarea etapă este litera i din figura 1.

- Pentru rapoartele de eveniment cărora nu li s-a acordat un punctaj prin metoda ARMS-ERC, următoarea etapă este M din figura 5.

h. Matricea standard 4x4 a ARMS-ERC

În cazul în care se utilizează matricea 4x4 a ARMS-ERC descrisă în figura 3 pentru a obţine punctajul raportului de eveniment, pasul următor este litera j din figura 1.

Figura 3. Matricea standard 4x4 a ARMS-ERC

i. Punctajul ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial” – conversie direct

În cazul în care raportul de eveniment conţine o valoare ARMS “Eficacitatea barierelor”, pentru a stabili punctajul ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului potenţial de accident” se utilizează următoarea conversie directă la matricea ERCS.

Figura 4. Conversia categoriilor de probabilitate ARMS-ERC în ERCS

j. Punctajul ERCS echivalent

Punctajele ERCS “Gravitatea rezultatului potenţial de accident” şi “Probabilitatea rezultatului de accident potenţial” sunt combinate în matricea ERCS pentru a genera un punctaj ERCS echivalent, astfel cum se prevede în etapa 2 din anexa 1 la prezentul Regulament

2. CONVERSIE MANUALĂ

Procedura de conversie manuală constă în următoarele două fluxuri de lucru:

fluxul 1 – realizează o conversie manuală pentru a obţine punctajul de gravitate ERCS;

fluxul 2 – realizează o conversie manuală pentru a obţine punctajul de probabilitate ERCS

Figura 5. Conversia manual

2.1. FLUXUL DE LUCRU 1

D. Punctajul ERCS “Gravitatea rezultatului de accident potenţial” – conversie manual

- În cazul în care raportul de eveniment nu conţine informaţii cu privire la “categoria evenimentului”, la “grupa de masă” sau la niciuna dintre acestea, se aplică metodologia ERCS definită în anexa la prezentul Regulament pentru determinarea “rezultatului de accident potenţial” sau a “domeniului de risc principal”. Rezultatul final este k, care reprezintă prima poziţie corespunzătoare valorii alfabetice rezultate din calculul gravităţii evenimentului (punctaj de gravitate de la A la X).

2.2. FLUXUL DE LUCRU 2

L. Coloana ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial” – procedura manual

- Pentru rapoartele de eveniment care nu conţin niciun punctaj de gravitate “ATM global”, nu se face conversia directă la punctajul ERCS “Probabilitatea de rezultat de accident potenţial”.

Cu toate acestea, gravitatea punctajului “ATM sol” poate să permită o conversie parţială prin punerea în corespondenţă a evaluării barierelor “ATM sol” şi a procesului de evaluare a barierelor ERCS, definite la punctul 2.1.3 Evaluarea barierelor din anexa 1 la prezentul Regulament.

M. Punctajul ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial” – proces manual

În cazul în care rapoartele de eveniment nu utilizează matricea 4x4 a ARMS-ERC la obţinerea punctajului evenimentului, pentru a genera un punctaj ERCS “Probabilitatea survenirii rezultatului de accident potenţial”, valoarea de evaluare a barierelor ARMS-ERC este convertită în evaluarea barierelor ERCS prevăzută la punctul 2.1.3 Apendicele nr.1 la prezenta Anexă.

k. Punctajul ERCS echivalent

Punctajele ERCS “Gravitatea rezultatului potenţial de accident” şi “Probabilitatea rezultatului de accident potenţial” sunt combinate în matricea ERCS pentru a genera un punctaj ERCS echivalent, astfel cum se prevede în etapa 2 din anexa 1 la prezentul Regulament.

2. Anexa nr.91 la Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă, aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi infrastructurii cu privire la aprobarea reglementării aeronautice civile "Regulamentul privind raportarea, analiza şi acţiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviaţie civilă" nr.119/2020, se aplică de la data la care Republica Moldova va avea acces la Centrul European de Coordonare pentru Raportarea Accidentelor şi Incidentelor Aeriene (European Coordination Centre for Air Accident and Incident Reporting System - ECCAIRS 2.0).

3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Secretarului de stat responsabil de domeniul transporturilor.