BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Ordine

Ordin nr.190 din 07.08.2019 cu privire la aprobarea Ghidului pentru facilitarea implementării Registrului naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
07.08.2019

MINISTERUL AGRICULTURII,
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI

O R D I N

cu privire la aprobarea Ghidului pentru facilitarea implementării

Registrului naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi

nr. 190  din  07.08.2019

 (în vigoare 13.01.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 367-377 art. 2053 din 13.12.2019

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

nr.1498 din 6 noiembrie 2019

Ministru_________Olesea STAMATE

În temeiul punctului 49 din Regulamentul privind Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.373/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.133-141, art.415),

ORDON:

1. Se aprobă Ghidul pentru facilitarea implementării Registrului naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi (în continuare – Ghid) (se anexează).

2. Se recomandă furnizorilor de informaţie şi utilizatorilor Registrului naţional să consulte Ghidul în vederea facilitării implementării registrului în cauză.

3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat în domeniul protecţiei mediului şi resurselor naturale.

Aprobat

prin Ordinul ministrului agriculturii, dezvoltării

regionale şi mediului nr.190 /2019

GHID

pentru facilitarea implementării Registrului naţional

al emisiilor şi al transferului de poluanţi

DISPOZIŢII GENERALE

1. Ghidul pentru facilitarea implementării Registrului naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi (în continuare - Ghid) are drept scop îndrumarea participanţilor la Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi (în continuare - Registrul naţional) cu privire la conţinutul, sistemul de acumulare a datelor, categoria de date supuse acumulării şi raportării, procedurile de raportare, verificare şi evaluare a calităţii datelor, condiţiile de furnizare şi de accesare a datelor de mediu, confidenţialitatea şi alte elemente necesare pentru funcţionarea Registrului naţional.

CONŢINUTUL REGISTRULUI NAŢIONAL ŞI DATELE SUPUSE ACUMULĂRII ŞI RAPORTĂRII

Secţiunea 1

Conţinutul Registrului naţional

şi accesarea acestuia

2. Registrul naţional reprezintă o bază de date electronică accesibilă publicului care conţine date cu privire la emisiile de poluanţi în aer, apă, sol de la surse punctiforme şi difuze de poluare, precum şi date privind transferurile de deşeuri şi poluanţi din apele reziduale în afara amplasamentului.

3. Accesul la informaţii incluse în Registrul naţional se asigură prin aplicarea filtrelor de căutare pentru identificarea datelor după: genul de activitate a operatorului, complexul industrial, poluantul emis în diverse medii, transferul de deşeuri, precum şi sursele difuze.

4. Registrul naţional este accesibil pentru utilizatorii şi furnizorii de date pe pagina-web oficială: https://retp.gov.md

Secţiunea a 2-a

Activităţile economice vizate în Registrul naţional

5. Activităţile economice vizate în Registrul naţional sunt incluse în Anexa nr.1 la Regulamentul privind Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.373/2018 (în continuare - Regulament).

6. Acestea sunt prezentate în formă de tabel şi cuprind 65 de activităţi economice organizate în 9 sectoare de activitate:

1) Sectorul energetic;

2) Producţia şi prelucrarea metalelor;

3) Industria minereurilor;

4) Industria chimică;

5) Gestionarea deşeurilor şi a apelor uzate;

6) Producerea şi procesarea hârtiei şi a lemnului;

7) Producţie animală intensivă şi acvacultură;

8) Produse animale sau vegetale din industria alimentară şi băuturi; şi

9) Alte activităţi.

7. Numărul de cod pentru fiecare activitate economică este specificat în prima coloana a tabelului din Anexa nr.1 a Regulamentului.

8. Descrierea succintă a activităţilor economice specifice este furnizată în coloană a doua a tabelului din Anexa nr.1 a Regulamentului.

9. În cazul în care un operator desfăşoară o serie de activităţi pe acelaşi amplasament în cadrul aceluiaşi complex industrial care se încadrează în aceeaşi activitate din Anexa nr.1 a Regulamentului, capacităţile unor astfel de activităţi (de ex. volumul cuvelor de tratare) se însumează, furnizarea datelor fiind realizată într-un singur raport.

10. În cazul în care operatorul desfăşoară mai multe activităţi economice care se încadrează în diferite sectoare din Anexa nr.1 a Regulamentului, raportarea va avea loc pentru fiecare activitate în parte.

11. În cazul în care un operator are dubii legate de includerea sau nu în Anexa nr.1 a Regulamentului a activităţilor pe care le desfăşoară, acesta trebuie să contacteze deţinătorul Registrului naţional (şi anume Agenţia de Mediu) pentru clarificare.

12. De asemenea, activităţile economice sunt caracterizate în cadrul Registrului naţional ţinând cont de Clasificatorul activităţilor economice din Republica Moldova prin atribuirea codului şi denumirii corespunzătoare din clasificatorul activităţilor economice.

Secţiunea a 3-a

Lista substanţelor poluante vizate în Registrul naţional

13. Lista substanţelor poluante vizate în Registrul naţional este reglementată de o serie de instrumente internaţionale, astfel precum sunt unele directive europene şi acorduri multilaterale de mediu. Printre acestea se numără:

1) Registrul european al poluanţilor emişi şi transferaţi instituit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 ianuarie 2006 de instituire a unui registru European al emisiilor şi transferul de poluanţi şi de modificare a Directivelor 91/689/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 33/1 din 4 februarie 2006;

2) Directivele europene ce reglementează atât emisiile în aer, apă şi sol, cât şi gestionarea deşeurilor;

3) Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (New York, 1992) (CONUSC), ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.404/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.23,art.239);

4) Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (Geneva,1979) (CPATDL), la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.399/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.23);

5) Protocolul privind substanţele care distrug stratul de ozon (Montreal, 1987), la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.966/1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.54-55, art.528);

6) Convenţia privind poluanţii organici persistenţi (Stockholm, 2001), ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.40/2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.39-41, art.228);

7) Convenţia privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticidelor care fac obiectul comerţului internaţional (Rotterdam, 1998), la care Republica Moldova a aderat prin Legea Nr.389/2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233-236, art.1003);

8) Protocolul privind registrele emisiilor şi transferului de poluanţi la Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, ratificat de Republica Moldova prin Legea nr.99 /2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.125-129, art.400).

14. Lista de poluanţi include gaze cu efect de seră, substanţe ce distrug stratul de ozon, metale grele, pesticide, precursori de acidificare şi poluanţi organici persistenţi.

15. În acelaşi timp, lista de substanţe poluante poate fi divizată într-un şir de grupuri importante de substanţe, astfel precum sunt: carbonul organic total (TOC), compuşii organici halogenaţi, fenolii, particulele în suspensie (PM10, PM2,5, BC, TSP), dioxinele, hidrocarburile aromatice policiclice (HAP), cianurile, fluorurile, perfluorocarburile (PFCs) şi hidroclorofluorocarburile, precum şi importanţi poluanţi individuali. Aceste grupuri acoperă mii de substanţe unice.

16. Multe dintre substanţele incluse sunt strict restricţionate, interzise sau eliminate în mod eşalonat în temeiul acordurilor internaţionale, din care motiv utilizarea acestora şi, prin urmare, raportarea asupra acestora vor fi limitate.

17. Poluanţii care fac parte din obiectul raportării în cadrul Registrului naţional sunt enumeraţi în tabelul din Anexa nr.2 la Regulament. Astfel, în tabel sunt vizaţi 101 de poluanţi, care sunt specificaţi prin numere consecutive (coloana 1), numărul CAS (coloana 2), dacă este disponibil, şi denumirea poluantului (coloana 3) şi alte cerinţe de raportare incluse în acordurile multilaterale de mediu, ce determină necesitatea de raportare a poluantului în cauză (coloana 4). Tabelul este însoţit de explicaţii suplimentare cu referire la unii poluanţi specifici, plasate la sfârşitul acestuia.

18. Primii 91 de poluanţi din Anexa nr.2 la Regulament sunt preluaţi din Protocolul RETP al Comisiei Economice pentru Europa (CEE) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi din Regulamentul (CE) nr.166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 ianuarie 2006 de instituire a unui Registru European al emisiilor şi transferul de poluanţi şi de modificare a Directivelor 91/689/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 33/1 din 4 februarie 2006 transpus în Regulament. Cu referire la primii 91 de poluanţi, lista indicativă a poluanţilor emişi în aer şi apă specifici sectoarelor economice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 ianuarie 2006 este inclusă în Anexa 1 şi 2 la prezentul Ghid.

19. Decizia privind includerea în Registrul naţional a substanţelor poluante suplimentare (poluanţii cu numerele de ordine cuprinse în intervalul 92-101 din Anexa nr.2 la Regulament) s-a bazat pe obligaţiunile ţării de a raporta asupra emisiilor specifice generate la nivel naţional în conformitate cu cerinţele Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi (substanţele 92-98) şi cerinţele Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (CPATDL) (substanţele 99-101). Poluanţi cuprinşi în intervalul 92-101 nu sunt incluse în Anexa 1 şi 2 la prezentul Ghid.

20. Factorul de mediu (aer sau apă) în care poate fi emis fiecare poluant în parte este indicat în coloanele 3 şi 5, lista metodelor de calcul al emisiilor în aer – în coloana 4, lista metodelor de măsurare a emisiilor în apă aprobate în Republica Moldova – în coloana 6, lista metodelor de măsurare a emisiilor în aer spre aplicare din anul 2024 – în coloana 3, iar lista metodelor de măsurare a emisiilor în apă spre aplicare din anul 2024 - coloana 5 a tabelului din Anexa nr.4 la Regulament.

SISTEMUL DE ACUMULARE A DATELOR

Secţiunea 1

Emisiile raportate

21. Emisiile şi transferurile de poluanţi în afara amplasamentului pasibile raportării reprezintă totalul emisiilor şi transferurilor în afara amplasamentului provenite de la toate activităţile intenţionate sau accidentale desfăşurate pe amplasamentul complexului industrial.

22. Emisiile intenţionate provin din activităţile obişnuite sau neobişnuite şi includ emisiile care apar în timpul întreţinerii, reparării sau eliminării sistemelor sau echipamentelor, cu excepţia faptului că emisiile intenţionate nu includ emisiile minime asociate recaptării sau reciclării unei substanţe.

23. Activităţile obişnuite sunt activităţile care au loc în timpul operării controlate a activităţilor din Anexa nr.1 la Regulament.

24. Activităţile neobişnuite sunt activităţile cu caracter extraordinar care au loc în timpul operării controlate a activităţilor din Anexa nr.1 la Regulament şi care pot conduce la creşterea emisiilor de poluanţi, de exemplu, procesele de oprire şi de pornire înainte şi după operaţiunile de întreţinere.

25. Amplasament – localizare geografică a completului industrial.

26. Emisiile accidentale sunt toate emisiile eliberate în mod necontrolat în mediu. Acestea sunt emisiile care trec prin echipamentul de protecţie şi pot apărea din cauza unor accidente minore în manipularea materialelor sau ca urmare a unui incident major în timpul desfăşurării activităţilor enumerate în Anexa nr.1 la Regulament.

27. Emisiile în aer, apă şi sol includ toate emisiile de la toate activităţile incluse în Anexa nr.1 la Regulament practicate pe amplasamentul operatorului, deşi există considerente speciale în cazul emisiilor în sol.

28. Emisiile includ, de asemenea, emisiile fugitive şi difuze provenite de la operatori:

1) Emisii fugitive sunt emisiile difuze generate de surse punctiforme de poluare. Emisiile fugitive sunt un subset al emisiilor difuze şi, de regulă, provin de la scurgerile care au loc din echipamente. Emisiile fugitive sunt emisii nedirijate, eliberate în aerul înconjurător prin ferestre, uşi şi alte orificii, sisteme de ventilare sau deschidere, care nu intră în mod normal în categoria surselor dirijate de poluare. De exemplu, emisiile fugitive de compuşi organici volatili (VOC) dispersaţi din echipamentele industriale, care pot avea repercusiuni costisitoare asupra sănătăţii şi siguranţei personalului, dar şi asupra profiturilor operatorului. VOC pot contribui la emisiile de gaze cu efect de seră sau pot creşte riscul de incendiu şi/sau explozie;

2) Emisii difuze sunt emisiile care nu sunt canalizate în mediul înconjurător. Emisiile în cauză se referă, de regulă, la substanţe volatile sau praf. Sursele de emisii difuze pot fi punctiforme, liniare, de suprafaţă sau de volum. Drept exemple aici pot servi facilităţile de stocare în timpul încărcării şi descărcării bunurilor, depozitarea în aer liber a materialelor solide, bazinele de separare în rafinăriile de petrol, uşile din întreprinderile de prelucrare a cocsului şi celulele electrolitice din industria cloralcalină. Multiplele emisii în interiorul unei clădiri sunt în mod normal considerate emisii difuze.

29. O activitate corespunde unui spectru tipic de emisii de poluanţi. Anexa nr.1 "Lista indicativă a poluanţilor emişi în aer specifici sectoarelor economice" şi Anexa nr.2 "Lista indicativă a poluanţilor emişi în apă specifici sectoarelor economice" la prezentul ghid conţin două tabele care oferă operatorilor şi autorităţilor competente un exemplu de poluanţi care ar putea fi emişi în aer şi apă în timpul desfăşurării unei activităţi specifice Registrului naţional.

30. Ambele tabele au caracter informativ şi nu trebuie interpretate ca o listă standard de parametri pentru sub-sectoarele specifice. În vederea stabilirii relevanţei parametrilor pentru fiecare instalaţie în parte, trebuie să se consulte Anexele 1 şi 2 de comun cu informaţiile cuprinse în raportul privind evaluarea impactului asupra mediului (EIM), solicitările de autorizaţie, rapoartele de inspecţie a amplasamentului, schemele procesului tehnologic, bilanţurile de masă, comparaţia cu activităţile similare din alte zone, opiniile tehnice, literatura şi cercetările publicate şi rezultatele măsurătorilor anterioare. Drept consecinţă, este posibil ca pentru o anumită activitate să fie necesar să se ia în considerare mai puţini sau poate mai mulţi poluanţi decât cei indicaţi în Anexele nr.1 şi 2 ale prezentului Ghid.

31. În cazurile în care un operator care desfăşoară o activitate relevantă pentru Registrul naţional, emite poluanţi suplimentari, care nu sunt specificaţi în tabele din Anexele 1 şi 2 la prezentul ghid pentru activitatea respectivă, dar sunt cuprinşi în Anexa nr.2 la Regulamentul, poluanţii urmează să fie raportaţi.

32. Raportul operatorului va cuprinde în cele mai multe cazuri mai puţini poluanţi decât prevăd tabelele din Anexele 1 sau 2 ale prezentului ghid.

33. În practică, poluanţii din Anexa nr.2 la Regulament care sunt relevanţi pentru raportare vor fi stabiliţi pentru fiecare complex industrial în parte, de la caz la caz.

34. La necesitate, operatorul poate lua în consideraţie încărcarea de fond a unui anumit poluant în apă. De exemplu, în cazul în care la amplasamentul operatorului se captează apă, dintr-un râu sau lac pentru a fi utilizată ca apă de proces sau de răcire, aceasta fiind evacuată ulterior de la amplasamentul operatorului respectiv în acelaşi râu sau lac, "emisia" cauzată de încărcarea de fond a poluantului în cauză poate fi scăzută din totalul emisiilor complexului industrial. Măsurătorile poluanţilor din apa captată la intrare şi apa evacuată la ieşire trebuie efectuate astfel, încât să se asigure că acestea sunt reprezentative pentru condiţiile, care apar pe durata perioadei de raportare. În cazul în care încărcarea suplimentară rezultă de la utilizarea apei subterane sau apei potabile, aceasta nu trebuie scăzută întrucât creşte încărcarea poluantului în râu sau lac.

35. În cazul în care operatorul desfăşoară atât activităţi din Anexa nr.1 la Regulament, cât şi alte activităţi care nu sunt reafectate în anexa în cauză, emisiile ce rezultă din alte activităţi sunt excluse din categoria datelor raportate. În cazul în care nu este posibilă separarea şi cuantificarea contribuţiilor activităţilor care nu sunt listate în Anexa nr.1 la Regulament, de exemplu atunci când nu există un punct de prelevare pentru activităţile care nu sunt listate în Anexa nr.1 la Regulament (în cazul sistemelor de canalizare cu grad ridicat de interconectare), ar putea fi practic sau eficient din punct de vedere al costurilor, să se raporteze emisiile provenite din activităţi care nu sunt listate în Anexa nr.1 la Regulament împreună cu cele provenite de la activităţile din anexa în cauză.

36. Emisiile şi transferurile în afara amplasamentului, care rezultă în urma măsurilor de remediere (de exemplu, decontaminarea solului sau a apei subterane poluate) puse în aplicare pe amplasamentul operatorului, vor fi raportate în cazul în care poluarea originală are legătură cu o activitate din Anexa nr.1 la Regulament aflată în desfăşurare.

37. Emisiile de ape uzate trebuie raportate în ceea ce priveşte cantitatea de poluanţi emişi, aplicând unitatea de măsură kg/an.

38. Transferurile de deşeuri în afara amplasamentului trebuie raportate în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri transferate în afara amplasamentului în kg/an. În plus, trebuie raportate informaţii cu privire la metoda utilizată pentru obţinerea informaţiilor în cazul raportării poluanţilor, la tipul de deşeuri (periculoase, nepericuloase) şi la tratarea aplicată deşeurilor (valorificare, eliminare). Specificarea cerinţelor de rapoarte pentru emisii şi transferuri în afara amplasamentului sunt incluse în Tabelul nr.1. În cazul transferului transfrontier de deşeuri periculoase, este necesară indicarea destinaţiei deşeurilor (numele şi adresa valorificatorului/eliminatorului şi adresa amplasamentului actual de valorificare/eliminare).

39. Operatorii sunt obligaţi să specifice orice date care fac referire la emisiile accidentale, în cazul în care astfel de informaţii sunt disponibile.

40. Cantitatea de emisii accidentale trebuie să fie inclusă în cantitatea totală de emisii (exemplu: emisiile accidentale = 1 kg/an; emisiile intenţionate = 10 kg/an; emisii totale = 11 kg/an).

41. De obicei, cuantificarea emisiilor accidentale este posibilă. De exemplu, cuantificarea se poate efectua pe baza determinării cantităţilor reziduale din conducte sau rezervoare sau prin luarea în considerare a duratei unei emisii accidentale şi stabilirea unei legături între aceasta şi debitele estimate. Totuşi, în anumite cazuri ar putea fi imposibilă obţinerea unor date pe baza estimărilor pentru toţi poluanţii în special atunci când este vorba de emisii accidentale în aer.

42. Cerinţele de raportare ale operatorilor în cadrul Registrului naţional sunt prezentate în Figura nr.1.

Figura nr.1

 Rezumat al cerinţelor de raportare

de către operatori/complexele industriale în  cadrul Registrului naţional

Tabelul nr.1

Specificarea cerinţelor de raportare pentru emisii şi transferuri în afara amplasamentului

Secţiunea a 2-a

Identificarea operatorului/complexului industrial

şi a activităţii principale. Codificarea activităţilor

2.1 Identificarea operatorului/complexului industrial

43. Informaţiile relevante pentru identificarea fiecărui operator/complex industrial sunt incluse în Formatul de raportare a datelor despre emisii şi transferuri de poluanţi din Anexa nr.3 la Regulament.

44. În scopul facilitării includerii unor informaţii de identificare a operatorului, sistemul informaţional al Registrului naţional este integrat cu Registrul de Stat al unităţilor de drept prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect). Astfel, la înregistrarea primară, o parte din atributele operatorului (IDNO, denumirea operatorului, şi adresa juridică a acestuia) este preluată din Registrul de stat. În cazul modificării atributelor operatorului în Registrul de stat, actualizarea datelor în sistemul informaţional al Registrului naţional va avea loc în mod sincronizat. Tabelul nr.2 prezintă informaţiile care sunt obligatorii pentru identificarea operatorului/complexului industrial. Tabelul nr.2 oferă informaţii suplimentare cu privire la datele care trebuie raportate, prin intermediul explicaţiilor şi exemplelor care au ca scop facilitarea furnizării acestor informaţii.

Tabelul nr.2

Explicaţii referitoare la informaţiile solicitate pentru identificarea operatorului/complexului industrial

45. Operatorii pot furniza informaţii opţionale referitoare la activitate. Nu există obligaţia de a raporta aceste informaţii dar ele pot fi de interes pentru public şi pot fi de asemenea folositoare pentru deţinătorul Registrului naţional în vederea evaluării calităţii datelor. Tabelul nr.3 prezintă o vedere de ansamblu a acestor informaţii opţionale:

Tabelul nr.3

Informaţii opţionale în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament

46. Rubrica "Spaţiu pentru informaţii textuale" permite operatorilor individuali şi autorităţilor competente să furnizeze informaţii specifice cu privire la un operator/complex industrial, pe care doresc să le facă publice. Astfel de informaţii ar putea, de exemplu, să includă:

1) pagina web- oficială, unde este publicat raportul de mediu;

2) informaţii cu privire la schimbările din istoria operatorului/complexului industrial (închiderea, reamplasarea, divizarea sau fuziunea complexelor industriale) în ultimii 10 ani, care ar fi putut determina modificarea numărului de identificare al complexului industrial pentru a permite efectuarea unor comparaţii rezonabile între diferiţi ani de raportare în afara cazului în care informaţia se află deja la dispoziţia deţinătorului Registrului naţional;

3) explicaţii cu privire la modificările emisiilor şi transferurilor raportate;

4) informaţii cu privire la tipul de combustibil utilizat în cazul instalaţiilor mari de ardere;

5) adresă de e-mail pentru publicul care doreşte să se informeze în mod direct la complexul industrial;

6) informaţii cu privire la activităţile care nu sunt cuprinse în Anexa nr.1 la Regulament şi care au fost incluse în raportare;

7) condiţiile autorizaţiei.

2.2 Identificarea activităţii principale

47. Toate emisiile şi transferurile în afara amplasamentului sunt atribuite activităţii principale din Anexa nr.1 la Regulament. În mod frecvent, activitatea principală din Anexa nr.1este similară cu activitatea economică principală a operatorului/complexului industrial.

48. În cazul în care activitatea economică principală nu este reprezentativă pentru procesele desfăşurate de către operator /complexul industrial, activitatea principală din Anexa nr.1 va fi cea mai poluantă activitate desfăşurată de operator/complexul industrial. Toate emisiile şi transferurile în afara amplasamentului sunt atribuite în cazul agregărilor suplimentare ale datelor activităţii principale din Anexa nr.1 furnizate de operator.

2.3 Codificarea activităţilor

49. Pe lângă informaţiile solicitate în vederea identificării operatorului/complexului industrial, toate activităţile listate în Anexa nr.1 la Regulament desfăşurate de un operator/complex industrial trebuie listate în conformitate cu sistemul de codificare prevăzut în anexa în cauză. În conformitate cu Anexa nr.1 la Regulamentul sus-menţionat, codul Registrului naţional este alcătuit dintr-un număr de la 1 la 9 şi o literă de la a) la "g). În cazul anumitor activităţi, există o subclasificare suplimentară de la (i) la (iii). Această subclasificare nu trebuie raportată.

Exemplu: Principala activitate economică desfăşurată de un anumit operator/complex industrial este tratarea suprafeţelor materialelor plastice prin utilizarea unui procedeu chimic. Volumul cuvelor de tratare este de 200 m3. În cadrul aceleiaşi complex industrial, anumite produse sunt vopsite, utilizându-se solvenţi organici. Pentru această activitate suplimentară capacitatea de consum a solvenţilor organici este de 250 tone pe an.

50. Informaţiile cu privire la activităţile din Anexa nr.1se raportează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament, de exemplu, în forma indicată la Tabelul nr.4.

Tabelul nr.4

Structura de raportare pentru toate activităţile listate în Anexa nr.1 la

Regulament desfăşurate de un complex industrial (cu exemple)

Secţiunea a 3-a

Emisiile în aer, apă şi sol

51. Operatorii raportează emisiile în aer, apă şi sol ale oricărui poluant provenite de la toate activităţile intenţionate sau accidentale desfăşurate pe teritoriul amplasamentului.

52. Toate datele referitoare la emisii trebuie exprimate în kg/an şi în trei cifre semnificative. Rotunjirea la trei cifre semnificative nu are legătură cu incertitudinea statistică sau ştiinţifică, ci reflectă numai acurateţea datelor raportate după cum demonstrează exemplele din Tabelul nr.5.

Tabelul nr.5

Exemple care demonstrează rotunjirea la trei cifre semnificative

53. În cazul raportării, este relevantă valoarea originală măsurată, calculată sau estimată a unei emisii.

Exemplu: Valoarea determinată pentru haloni este de 1,003 kg/an rotunjită la trei cifre semnificative la 1,00 kg.

54. Datele furnizate de către operatori sunt însoţite de precizarea dacă acestea se bazează pe măsurători sau calcule, indicând metoda analitică şi/sau metoda de calcul utilizată (conform Anexei nr.4 la Regulament), ori dacă se bazează pe estimări.

55. În cazul în care datele sunt obţinute prin măsurare sau calcul ("M" sau "C"), se va indica metoda de măsurare şi/sau metoda de calcul.

3.1 Emisiile în aer

56. Poluanţii emişi în aer pasibili raportării în cadrul Registrului naţional sunt incluşi în tabelul din Anexa nr.4 la Regulament.

57. Determinarea emisiilor de poluanţi în aer se efectuează prin aplicarea metodelor de calcul sau a metodelor de măsurare.

58. Metodele disponibile pentru calcularea emisiilor în aer sunt incluse în coloana 4 a tabelului din Anexa nr.4 la Regulament.

59. Metodele de măsurare a emisiilor în aer aprobate la nivel internaţional spre aplicare în mod obligatoriu de către operatori începând cu anul 2024 sunt prezentate în coloana 3 a tabelului din Anexa nr.4 la Regulament.

60. Obligativitatea aplicării metodelor de măsurare a emisiilor de poluanţi în aer se aplică în cazul în care Anexa nr.4 la Regulament nu indică o metodă de calcul al emisiilor în cauză. În caz contrar, se va selecta cea mai fezabilă metodă pentru determinarea emisiilor în aer, ambele metode, atât cea de calcul, cât şi cea de măsurare, având acelaşi grad de credibilitate.

61. Operatorul asigură monitorizarea indicatorilor de emisie a poluanţilor în aer şi a indicatorilor de eficientă a măsurilor aplicate pentru prevenirea apariţiei sau reducerea nivelului de poluare prin intermediul laboratoarelor acreditate. În acest sens, operatorul elaborează planuri de monitorizare a poluanţilor relevanţi şi păstrează evidenta activităţilor de monitorizare pe o perioadă de cel puţin de 5 ani.

62. Lista indicativă a poluanţilor emişi în aer în funcţie de sector oarele economice din cadrul Registrului naţional este prezentată în Anexa nr.2 la prezentul ghid.

63. Operatorii sunt obligaţi să specifice orice date care au legătură cu emisiile accidentale ori de câte ori astfel de date sunt disponibile.

64. Raportarea se efectuează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulamentul, conform exemplului din Tabelul 6.

Tabelul 6

Exemplu de raportare a emisiilor în aer

65. Tabelul 6 conţine drept exemplu date de raportare provenite de la o rafinărie de petrol şi gaze. Complexul industrial emite, printre alte substanţe, dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) şi mercur şi compuşii săi. Emisiile înregistrate pentru toţi cei trei poluanţi sunt, după cum urmează: 100 milioane kg/an pentru CO2, 100 000 kg/an pentru CH4 şi 10 kg pentru mercur şi compuşii săi. Emisiile de CO2 au fost generate în condiţii normale de funcţionare şi măsurate prin intermediul metodei indicate aprobate la nivel internaţional. Emisiile de CH4 se calculează în conformitate cu Ghidul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) privind inventarierea emisiilor naţionale de gaze cu efect de seră. Emisiile totale de mercur şi compuşii săi apar în condiţii normale de funcţionare (15,0 kg/an) şi ca urmare a unui eveniment accidental (2,00 kg/an). Cea din urmă trebuie raportată ca emisie accidentală şi trebuie de asemenea să fie inclusă în emisiile totale (15,0+2,00=17,0 kg/an). Informaţiile se bazează pe măsurători în cazul emisiilor periodice şi pe estimări în cazul unui eveniment accidental. Întrucât informaţiile cu privire la cea mai mare parte a emisiilor de mercur şi compuşi (=15kg) se bazează pe măsurători prin aplicarea standardului EN 13211 metoda de determinare pentru mercur şi compuşi trebuie consemnată ca "M" şi trebuie indicată metoda de măsurare utilizată (EN 13211).

3.2 Emisiile în apă

66. Raportarea emisiilor în apă începe cu indicarea tipului de ape uzate evacuate în emisari (tratate în conformitate cu reglementările în vigoare, insuficient tratate şi netratate) şi a cantităţii apelor uzate în m3/an.

67. Poluanţii emişi în apă pasibili raportării în cadru Registrului naţional sunt incluşi în tabelul din Anexa nr.4 la Regulament.

68. În cazul în care operatorul monitorizează un spectru mai larg de poluanţi, decât cel inclus în Anexa nr.4 la Regulament, sistemul informaţional al Registrului naţional permite raportarea voluntară a măsurărilor efectuate prin descărcarea şi completarea unui fişier Excel în acest scop.

69. Lista indicativă a poluanţilor emişi în apă specifici sectoarelor economice din cadrul Registrului naţional este inclusă în Anexa nr.2 la prezentul ghid, dar are un caracter consultativ.

70. Determinarea emisiilor de poluanţi în apă se efectuează de către operatori în laboratoare acreditate prin aplicarea metodelor de măsurare în conformitate cu planul de monitorizare a poluanţilor elaborat de operator, iar datele de evidenţă a activităţilor de monitorizare se păstrează pe o perioadă de cel puţin 5 ani.

71. Metodele de măsurare a emisiilor în apă aprobate în Republica Moldova sunt indicate în coloana 6 a tabelului din Anexa nr.4 la Regulament şi sunt în conformitate cu prevederile Regulamentului privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau în emisare de apă pentru localităţile urbane şi rurale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.950/2013 şi ale Regulamentului privind condiţiile de deversare a apelor uzate în corpurile de apă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.802/2013.

72. Lista metodelor de măsurare spre aplicare în mod obligatoriu de către operatori începând cu anul 2024 este prezentată în coloana 5 din Anexa nr.4 la Regulament, aceasta fiind armonizată la metodele corespunzătoare aplicate la nivel European cu scopul asigurării compatibilităţii datelor din Registrul naţional cu cele raportate de alte ţări.

73. Astfel, operatorul, odată cu raportul privind emisiile de poluanţi şi transferul acestora, prezintă deţinătorului Registrului naţional informaţia cu privire la monitorizarea efectuată, şi anume: laboratorul acreditat implicat în efectuarea măsurărilor, metodele de măsurare aplicate, frecvenţa de monitorizare şi măsurile aplicate pentru prevenirea apariţiei sau reducerea nivelului de poluare.

74. Operatorii sunt obligaţi să specifice orice date care au legătură cu emisiile accidentale în apă ori de câte ori astfel de date sunt disponibile.

75. Raportarea se efectuează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament, într-o manieră similară celei descrise mai sus cu privire la emisiile în aer.

76. Un exemplu de raportare a datelor privind emisiile în apă este ilustrat în Tabelul nr.7.

Tabelul nr.7

Exemplu de raportare a emisiilor în apă

Tabelul nr.7 conţine, drept exemplu, date de raportare provenite de la o fabrică de pre-tratare a fibrelor şi textilelor. Complexul industrial emite Carbon Organic Total (TOC) şi difenileteri bromuraţi (PBDE), care sunt de 50.000 kg/an pentru TOC şi 1 kg/an pentru PBDE. TOC a fost emis în condiţii normale de funcţionare şi măsurat cu ajutorul metodei indicate. PBDE a fost emis ca urmare a activităţilor obişnuite (5,50 kg/an) şi a producerii unui accident (20,0 kg/an). Cel din urmă trebuie raportat ca emisie accidentală şi trebuie de asemenea inclus în totalul emisiilor (5,50+20,0=25,5 kg/an). Informaţia se bazează pe calcule în cazul emisiilor obişnuite şi pe estimări în cazul unui eveniment accidental. Întrucât informaţiile cu privire la cea mai mare parte a emisiilor de PBDE (20,0 kg) se bazează pe estimări ca metoda de determinare, trebuie indicată litera "E". În cazul în care se consemnează "E", metoda utilizată nu trebuie indicată.

3.3 Emisiile în sol

77. Raportarea "emisiilor în sol" se aplică numai în cazul poluanţilor din deşeuri care fac obiectul operaţiilor de eliminare "tratare a solului" sau "injectarea în adâncime" se face doar de operatorul de la care provin deşeurile.

78. Aplicarea nămolului şi a îngrăşămintelor naturale reprezintă operaţiuni de valorificare şi prin urmare nu sunt raportate ca emisii în sol.

79. Emisiile accidentale de poluanţi în solul de pe un amplasament (de exemplu pierderile prin scurgere) nu trebuie raportate. Emisiile accidentale în sol sunt teoretic posibile (de exemplu ca urmare a scurgerii dintr-o conductă la locul injecţiei de adâncime) dar este de aşteaptă ca aceasta să se producă numai în cazuri foarte rare.

80. Operaţiunile de eliminare relevante sunt în principal reprezentate de tratarea solului poluat cu reziduuri petroliere şi injecţia subterană de adâncime a soluţiilor saline. Transferul în afara amplasamentului (de exemplu, prin intermediul conductelor) care precedă în mod frecvent emisiile în sol nu este necesar să fie raportat în acest caz.

81. În cazul datelor pentru care se specifică faptul că se bazează pe măsurători sau calcule, este raportată metoda analitică şi / sau metoda de calcul.

82. Raportarea se efectuează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament, într-o manieră similară celei descrise mai sus cu privire la emisiile în aer şi apă.

Tabelul nr.8

Exemplu de raportare a emisiilor în sol

Tabelul nr.8 conţine date exemplificative pentru raportarea unei emisii în sol prin injecţie subterană. Deşeurile lichide sunt eliminate prin intermediul injecţiei subterane şi conţin poluanţii zinc şi clorură, care sunt de 100 kg/an în cazul zincului şi 2 milioane kg/an pentru clorură. Ambii poluanţi au fost măsuraţi prin utilizarea metodelor indicate aprobate la nivel internaţional.

3.4 Transferurile în afara amplasamentului

ale poluanţilor în apele reziduale

83. Un transfer în afara amplasamentului de poluanţi în apele reziduale înseamnă deplasarea dincolo de graniţele unui complex industrial a poluanţilor din apele uzate cu scopul epurării apelor uzate, inclusiv tratării apelor reziduale industriale.

84. Transferul în afara amplasamentului se efectuează prin intermediul sistemului centralizat de canalizare sau prin orice alte mijloace cum ar fi containerele sau cisternele.

85. Raportarea emisiilor în apă începe cu indicarea tipului de ape uzate (pretratate sau netratate) transferate în afara amplasamentului şi a cantităţii apelor uzate în m3/an.

86. Poluanţii în apele reziduale pasibili raportării în cadru Registrului naţional sunt incluşi în tabelul din Anexa nr.4 la Regulament.

87. Lista indicativă a poluanţilor emişi în apă specifici sectoarelor economice din cadrul Registrului naţional este inclusă în Anexa nr.2 la prezentul ghid, dar are un caracter consultativ.

88. Determinarea emisiilor de poluanţi în apă se efectuează de către operatori în laboratoare acreditate prin aplicarea metodelor de măsurare în conformitate cu planul de monitorizare a poluanţilor elaborat de operator, iar datele de evidenţă a activităţilor de monitorizare se păstrează pe o perioadă de cel puţin 5 ani.

89. Metodele de măsurare a emisiilor în apă aprobate în Republica Moldova sunt indicate în coloana 6 a tabelului din Anexa nr.4 la Regulament şi sunt în conformitate cu prevederile Regulamentului privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau emisare de apă pentru localităţile urbane şi rurale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.950/2013 şi ale Regulamentului cu privire la condiţiile de deversare a apelor uzate în corpurile de apă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.802/2013.

90. Lista metodelor de măsurare spre aplicare în mod obligatoriu de către operatori începând cu anul 2024 este prezentată în coloana 5 a tabelului în cauză, aceasta fiind armonizată la metodele corespunzătoare aplicate la nivel European cu scopul asigurării compatibilităţii datelor din Registrul naţional cu cele raportate de alte ţări.

91. Astfel, operatorul, odată cu raportul privind emisiile de poluanţi şi transferul acestora, prezintă deţinătorului Registrului naţional informaţia cu privire la monitorizarea efectuată, şi anume: laboratorul acreditat implicat în efectuarea măsurărilor, metodele de măsurare aplicate, frecvenţa de monitorizare şi măsurile aplicate pentru prevenirea apariţiei sau reducerea nivelului de poluare.

92. Operatorii sunt obligaţi să specifice orice date care au legătură cu emisiile accidentale în apă ori de câte ori astfel de date sunt disponibile.

93. Raportarea se efectuează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament, cu alte cuvinte, într-o manieră similară celei descrise mai sus cu privire la emisiile în aer şi apă.

Tabelul nr.9

Transferurile în afara amplasamentului ale poluanţilor în apele reziduale

Tabelul nr.9 conţine exemple de date de raportare provenite de la un complex industrial care procesează şi conservează cartofi. Apele uzate conţin azot şi fosfor. Emisiile în apele uzate pentru ambii poluanţii constituie 76400 kg/an pentru azotul total şi 10900 kg/an pentru fosforul total. Valorile pentru ambii poluanţi au fost măsurate prin utilizarea metodelor indicate aprobate internaţional.

3.5 Transferurile de deşeuri în afara amplasamentului

94. Un transfer de deşeuri în afara amplasamentului înseamnă deplasarea dincolo de graniţele unui amplasament a deşeurilor destinate eliminării sau valorificării.

95. Operatorii raportează transferurile de deşeuri în afara amplasamentului care implică:

1) Deşeuri periculoase: mai mult de 0,05t de deşeuri pe an;

2) Deşeuri nepericuloase: peste 1 tonă de deşeuri pe an.

96. Raportarea privind transferurile de deşeuri în afara amplasamentului are loc în conformitate cu prevederile Anexei nr.2 la Instrucţiunea cu privire la ţinerea evidenţei şi transmiterea datelor şi informaţiilor despre deşeuri şi gestionarea acestora, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.501/2018 şi ale Listei deşeurilor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.99/2018.

97. Toate datele trebuie exprimate în t/an de deşeu umed (normal) şi cu trei cifre semnificative.

98. În ceea ce priveşte valoarea de prag, este relevantă suma deşeurilor transferate în afara amplasamentului, indiferent dacă acestea sunt tratate pe teritoriul ţării sau sunt transferate în altă ţară sau dacă acestea sunt eliminate sau valorificate. Exemplu: în cazul în care operatorul a transferat 0,8 tone de deşeuri nepericuloase în interiorul ţării pentru a fi eliminate şi 0,3t de deşeuri periculoase în alte ţări pentru a fi valorificate, aceasta trebuie să raporteze acest lucru întrucât totalul depăşeşte valoarea de prag (1t/an).

99. Operatorul consemnează dacă deşeurile sunt destinate valorificării ("R") sau eliminării ("D"). În cazul în care deşeurile sunt destinate unui tip de tratare a deşeurilor care include atât operaţiuni de valorificare, cât şi de eliminare (de ex. sortarea), se raportează operaţiunea de tratare (R sau D) pentru care este destinat un procent mai mare de 50% din deşeuri. În acele cazuri rare, în care operatorul nu poate depista dacă un procent mai mare de 50% din deşeuri este eliminat sau valorificat, trebuie utilizat codul "D".

100. În cazul transporturilor transfrontiere de deşeuri periculoase, se raportează numele şi adresa valorificatorului sau eliminatorului de deşeuri şi amplasamentul autorizat de valorificare sau eliminare.

101. Raportarea se efectuează în conformitate cu Anexa nr.3 la Regulament.

102. Modalitatea în care se raportează datele privind transferurile de deşeuri periculoase (DP) în afara amplasamentului este prezentată în Tabelul nr.10. În cazul în care deşeurile sunt transferate către mai multe amplasamente de valorificare/eliminare trebuie inserate rînduri suplimentare în Tabelul nr.10.

Tabelul nr.10

Exemplu de raportare a unui transfer de deşeuri periculoase

în afara amplasamentului în interiorul ţării (date exemplificative)

Tabelul nr.11 prezintă modalitatea în care se raportează datele privind transferurile de deşeuri nepericuloase în afara amplasamentului. Cifrele din Tabelul nr.11 prezintă exemple de raportare de către un operator care, în anul de raportare, a transferat în afara amplasamentului 0,1t de deşeuri nepericuloase în vederea valorificării şi 1t de deşeuri nepericuloase în vederea eliminării. Transferul de deşeuri nepericuloase în afara amplasamentului depăşeşte valoarea de prag de 1t pe an şi astfel transferurile în interiorul ţării sau către alte ţări trebuie raportate în conformitate cu exemplul prezentat.

Tabelul nr.11

Raportarea unui transfer în afara amplasamentului

de deşeuri nepericuloase (date exemplificative)

Secţiunea a 4-a.

Emisii din surse difuze

103. Raportarea asupra emisiilor provenite de la sursele difuze de poluare este un element esenţial al Registrului naţional.

104. Sursele difuze sunt surse multiple mai mici sau dispersate de la care poluanţii pot fi emişi în aer, apă şi sol, al căror impact combinat asupra componentelor mediului ar putea fi semnificativ şi pentru care nu este practic să se colecteze înregistrările de la fiecare sursă individuală;

105. Exemple de surse difuze de poluarea cuprind transportul rutier, feroviar şi aviatic, activităţile agricole cu implicarea utilizării pesticidelor şi îngrăşămintelor, depozitarea neautorizată a deşeurilor, arderea combustibilului de către întreprinderi mici şi mijloci şi în sectorul rezidenţial, evacuarea neorganizată a apelor uzate.

106. Colectarea şi raportarea informaţiei privind emisiile din sursele difuze de poluare este realizată de autorităţile publice enumerate în pct.6 sbp.1) literele b) - f) al Regulamentului.

107. Metodologia pentru determinarea emisiilor din sursele difuze de poluare este disponibilă pe pagina web-oficială: https://retp.gov.md.

Secţiunea a 5-a

Măsurarea/calcularea/estimarea emisiilor

şi a transferurilor în afara amplasamentului

108. Raportarea se efectuează pe baza măsurării, calculării sau estimării emisiilor şi transferurilor în afara amplasamentului.

109. Pentru a indica dacă datele raportate cu privire la emisii şi transferuri se bazează pe măsurători, calcule sau estimări, este necesar un sistem simplificat cu trei clase identificate cu o literă de cod solicitată, care să facă referire la metodologia utilizată pentru determinarea datelor:

1) Clasa M: Datele cu privire la emisii se bazează pe măsurători ("M"). Sunt necesare calcule suplimentare pentru a converti rezultatele măsurătorilor în date cu privire la emisiile anuale. Pentru aceste calcule sunt necesare rezultatele determinării debitului. Litera "M" trebuie de asemenea utilizată atunci când emisiile anuale se determină pe baza rezultatelor măsurătorilor directe şi pe termen scurt. Litera "M" se utilizează atunci când emisiile provenite de la un complex industrial sunt obţinute pe baza rezultatelor monitorizărilor directe pentru procesele specifice desfăşurate de complexul industrial, pe baza măsurătorilor reale continue sau discontinue ale concentraţiilor de poluanţii pentru o rată de emisie dată.

2) Clasa C: Datele cu privire la emisii se bazează pe calcule ("C"). Litera "C" se utilizează atunci când emisiile se bazează pe calcule efectuate cu ajutorul datelor cu privire la activitate (combustibilul utilizat, rata de producţie etc.) şi factorii de emisie sau bilanţurile masice. În anumite cazuri pot fi aplicate metode de calcul mai complicate, utilizându-se variabile cum ar fi temperatura, radianţa globală etc.

3) Clasa E: Datele cu privire la emisii se bazează pe estimări nestandardizate ("E"). Litera "E"se utilizează atunci când emisiile se determină cu ajutorul celor mai bune ipoteze sau estimările experţilor care nu se bazează pe referinţele disponibile publicului sau în cazul absenţei metodologiilor recunoscute de estimare a emisiilor sau a ghidurilor de bună practică.

110. În cazul în care totalul emisiilor unui poluant provenit de la un complex industrial se determină cu ajutorul mai multor metode de determinare (de ex. M şi C), se alege pentru raportare metoda de determinare cu cea mai mare cantitate de emisii. Exemplu: Emişi a unui poluant în aer la un complex industrial relevant pentru Registrul naţional se produce la două coşuri (coşul A şi coşul B). Emisiile de la coşul A sunt măsurate, acestea ridicându-se la100kg/an. Emisiile de la coşul B sunt calculate, acestea ridicându-se la 50kg/an. Întrucât cea mai mare cantitate de emisii (100kg/an) este măsurată, trebuie consemnat faptul că totalul emisiilor (150 kg/an) se bazează pe măsurare(M).

111. Emisiile de poluanţi din apele uzate se raportează sub formă de cantităţi anuale de poluanţi emişi în kg/an, la fel precum şi deşeurile transferate în afara amplasamentului sunt raportate în kg/an. Cantităţile anuale trebuie determinate cu o frecvenţă şi durată a colectării datelor suficiente pe parcursul anului pentru a furniza date reprezentative şi comparabile rezonabile. În momentul determinării frecvenţei, este importantă echilibrarea cerinţelor cu caracteristicile emisiilor, riscurile pentru mediu, caracterul practic al prelevării şi costurile. Bunele practici sugerează de asemenea armonizarea frecvenţei de monitorizare cu perioadele în care apar efectele pericolului sau potenţialul pericol tinde să apară. Pentru informaţii suplimentare, a se vedea Documentul de referinţă privind monitorizarea emisiilor în aer şi apă din instalaţiile în conformitate cu Directiva 2010/75 / UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării), (JO L 334, 17.12.2010, p.17).

112. Operatorii sunt obligaţii să colecteze datele necesare pentru a determina care dintre emisiile şi transferurile în afara amplasamentului trebuie raportate. Raportarea trebuie să se bazeze pe cele mai bune informaţii disponibile care să permită asigurarea unei calităţi adecvate şi care sunt conforme cu metodologiile internaţionale aprobate, în cazul în care astfel de metodologii sunt disponibile.

113. Operatorul trebuie să decidă înainte de colectarea datelor care dintre metodologiile de determinare (M, C sau E) pentru un anumit poluant are ca rezultat "cele mai bune informaţii disponibile" pentru raportare. În cazul în care datele sunt obţinute prin măsurare sau calculare, metoda de măsurare şi metoda de calcul trebuie de asemenea indicate.

114. În conformitate cu pct.21 al Regulamentului, operatorii asigură colectarea datelor în conformitate cu metodologiile internaţionale aprobate, atunci când astfel de metodologii sunt disponibile. Următoarele metodologii sunt considerate ca fiind aprobate la nivel internaţional:

1) Metodologii de măsurare: standardele CEN şi ISO;

2) Metodologii de calcul:

a) Ghidul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) privind inventarierea emisiilor naţionale de gaze cu efect de seră, 2006;

b) Ghidul Programului european de evaluare de monitorizare în cadrul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi (EMEP)/ Agenţiei Europene de Mediu (EEA) pentru inventarierea emisiilor de poluanţi în atmosferă, 2016.

115. Metodologiile de măsurare şi de calcul aprobate la nivel internaţional relevante determinării poluanţilor specifici sunt listate în Anexa nr.4 la Regulament.

5.1 Metode de măsurare

116. Datele cu privire la emisiile de poluanţi din apele uzate se obţin prin măsurare. Pot fi necesare calcule adiţionale pentru convertirea rezultatelor măsurătorilor în cantităţi anuale.

117. În cazul transferurilor de deşeuri în afara amplasamentului datele anuale raportate sunt obţinute de obicei prin cântărirea deşeurilor.

118. Lista metodelor de măsurare omologate la nivel internaţional pentru emisiile în aer şi apă a celor 101 de poluanţi pasibili raportării în cadrul Registrului naţional este prevăzută în Anexa nr.4 la Regulament. Lista cuprinde standardele CEN şi ISO şi furnizează îndrumări cu privire la disponibilitatea metodelor standardizate de măsurare pentru poluanţii în aer şi apă.

5.2 Metode de calcul

119. Datele referitoare la emisii se pot baza pe determinarea emisiilor prin utilizarea metodelor de calcul disponibile şi a factorilor de emisie care sunt reprezentativi pentru anumiţi poluanţi şi sectoare industriale.

120. Metodele de calcul aprobate la nivel internaţional sunt descrise în următoarele surse de informare:

1) Ghidul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) privind inventarierea emisiilor naţionale de gaze cu efect de seră, 2006 prevede metodologii pentru estimarea emisiilor de la sursele antropice (denumirea metodei care urmează a fi raportată "IPCC"). Manualul de referinţă furnizează un compendium de informaţii cu privire la metodele de estimarea emisiilor pentru o gamă mai largă de gaze cu efect de seră şi o listă completă a tipurilor de surse pentru fiecare. Acesta rezumă metodele posibile pentru multe tipuri de surse. De asemenea, face un sumar al bazei ştiinţifice pentru metodele de inventariere recomandate şi furnizează referinţe extinse la literatura tehnică.

2) Ghidul Programului european de evaluare de monitorizare în cadrul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi (EMEP)/ Agenţiei Europene de Mediu (EEA) pentru inventarierea emisiilor de poluanţi în atmosferă, 2016 furnizează un ghid cuprinzător al metodologiei de inventariere a emisiilor atmosferice (denumirea metodei care urmează a fi raportată "CEE-ONU/EMEP". Prin acest ghid se doreşte sprijinirea raportării în conformitate cu CPATDL. Ghidul reprezintă o activitate comună a CEE-ONU/EMEP şi a Agenţiei Europene de Mediu. Ghidul cuprinde capitole pentru sectoarele sursă specifice, care reunesc toţi factorii de emisie disponibili şi toate metodele disponibile de calcul al emisiilor. Un Grup Operativ întreţine un site funcţional, unde sunt puse la dispoziţie proiecte pentru capitole noi şi modificări ale celor existente.

121. Metodologia de calcul pentru determinarea emisiilor de poluanţi în aer pentru sectoarele economice din cadrul Registrului naţional este disponibilă pe pagina web-oficială: https://retp.gov.md.

5.3 Metode de estimare

122. Operatorii preferă o metodă de măsurare sau de calcul pentru determinarea emisiilor de poluanţi.

123. În cazurile relativ rare când metodele de măsurare şi de calcul nu sunt disponibile sau (în mod adecvat) în cazul accidentelor, datele se pot baza pe estimări, de ex. pe estimările nestandardizate obţinute din bilanţurile masice, pe cele mai bune ipoteze sau pe estimările experţilor.

Secţiunea a 6-a

Managementul datelor

124. Operatorii raportează deţinătorului Registrului naţional toate informaţiile solicitate privind emisiile sau transferurile de poluanţi în afara amplasamentului în conformitate cu prevederile Regulamentului.

125. Înainte de transmiterea datelor către deţinătorul Registrului naţional, operatorul asigură calitatea adecvată a datelor, astfel încât informaţiile raportate sunt complete, consistente şi credibile.

126. În cazul în care un operator are motive justificate pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor specifice privind emisiile sau transferurile în afara amplasamentului, acesta trebuie să informeze deţinătorul Registrului naţional, care poate decide despre păstrarea confidenţialităţii datelor.

127. Termenele limită pentru furnizorii de date în ceea ce priveşte raportarea în conformitate cu prevederile Regulamentului sunt următoarele:

1) 31 mai 2018 – pentru primul an de referinţă, respectiv anul 2017;

2) 30 aprilie 2019 – pentru al doilea an de raportare, respectiv anul 2018;

3) 30 aprilie n+1 – pentru următorii ani de raportare, considerând n = anul de raportare.

128. Operatorii sunt obligaţi să păstreze înregistrările datelor pe care se bazează informaţiile raportate şi o descriere a metodologiei utilizate la colectarea datelor pe o perioadă de cinci ani.

129. Datele raportate în Registrul naţional se păstrează pentru o perioadă de cel puţin zece ani, începând cu anul referinţă care este considerat primul an de raportare, adică anul 2017.

ASIGURAREA CALITĂŢII

130. Operatorii sunt responsabili pentru calitatea informaţiilor pe care le raportează.

131. În vederea asigurării calităţii datelor raportate, operatorii pot consulta informaţiile furnizate de Documentul de referinţă privind monitorizarea emisiilor în aer şi apă din instalaţiile în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării) 2010/75/UE (IED), disponibilă la următoarea adresă: http://eippcb.jrc.ec.europa.eu/reference/BREF/ROM/ROM_2018_07_02.pdf.

132. În cazul în care complexul industrial utilizează deja un sistem de asigurare a calităţii cum ar fi ISO 9001, un sistem de management de mediu ISO 14001, sau un Sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS), raportarea datelor în Registrul naţional poate fi inclusă în sistemul respectiv în vederea asigurării celui mai ridicat grad de calitate a datelor posibil.

133. Operatorii sunt obligaţi să utilizeze "cele mai bune date disponibile" în momentul în care îşi întocmesc rapoartele. Datele raportate de operatori trebuie să aibă o calitate înaltă şi trebuie să corespundă criteriilor de exhaustivitate, consecvenţă şi credibilitate, în conformitate cu definiţiile de mai jos:

1) Exhaustivitate înseamnă că datele raportate trebuie să cuprindă toate emisiile şi transferurile în afara amplasamentului ale tuturor poluanţilor şi deşeurilor pentru toate complexele industriale care desfăşoară activităţile listate în Anexa nr.1 la Regulament. Exhaustivitatea înseamnă de asemenea că toate informaţiile solicitate în mod suplimentar cu privire la identificarea operatorului şi a activităţilor listate în Anexa nr.1 sus-menţionată sunt raportate în întregime.

2) Consistenţa înseamnă că datele trebuie raportate pe baza unor definiţii neambigue şi echidistante a identificării sursei şi a metodologiilor fiabile pentru determinarea emisiilor pe o durată de mai mulţi ani. Raportarea în mod coerent de către complexele industriale va permite operatorilor să întocmească rapoarte coerente în formate standardizate. Acest lucru va permite compararea datelor raportate cu datele emisiilor anterioare raportate sau cu datele provenite de la surse similare din alte ţări. Din acest punct de vedere, este fundamentală utilizarea de către operator a numărului de identificare a instalaţiei/complexului industrial, inclusiv indicarea modificărilor aduse numărului de identificare.

3) Credibilitatea se referă la autenticitatea, siguranţa, comparabilitatea şi transparenţa datelor. În contextul registrelor emisiilor şi transferurilor de poluanţi, credibilitatea se află în strânsă legătură cu consecvenţa. În cazul în care evaluările şi sursele de date utilizate într-un proiect de dezvoltare a unui inventar sunt considerate consistente, utilizatorii vor avea un grad acceptabil de încredere în datele cu privire la emisii obţinute cu ajutorul tehnicilor respective. În plus, este importat ca informaţiile din Registrul naţional să fie comparabile pentru a permite o comparare obiectivă şi sigură a emisiilor şi transferurilor în afara amplasamentului provenite de la diferiţi operatori din interiorul ţării sau în comparaţie cu alte ţări. Furnizarea de detalii referitoare la situaţia în care o emisie sau un transfer a fost măsurat calculat sau estimat; şi specificarea exactă a tipului de metodologie de măsurare sau de calcul care a fost utilizat pentru a determina emisiile sau transferurile în afara amplasamentului ajută la asigurarea transparenţei şi credibilităţii datelor.

134. Deţinătorul Registrului naţional are obligaţiunea de a evalua calitatea informaţiilor furnizate de către operator.

135. Evaluarea calităţii este un sistem de activităţi de rutină, care măsoară şi controlează calitatea datelor în Registrul naţional în curs de dezvoltare.

136. Evaluarea calităţii datelor furnizate este efectuată la toate nivelele fluxului informaţional.

137. Sistemul asigurării calităţii şi a controlului calităţii datelor este conceput astfel încât să asigure verificări consecvente şi de rutină pentru a asigura exhaustivitatea, consecvenţă şi credibilitatea datelor; precum şi să identifice şi să abordeze eventualele erori şi omisiuni.

138. Validarea este o parte importantă a evaluării calităţii, asigurării calităţii şi a controlului calităţii datelor.

139. Activităţile de validare includ metode generale, cum ar fi verificarea acurateţei în colectarea datelor, efectuarea măsurătorilor, estimarea incertitudinilor, arhivarea informaţiilor şi raportare. De asemenea, validarea ar putea include sisteme planificate de proceduri de revizuire efectuate de personalul care nu este direct implicat în procesul de compilare / dezvoltare a Registrului naţional.

140. Consultarea opiniei publicului poate contribui la evaluarea calităţii datelor furnizate în Registrul naţional.

CONFIDENŢIALITATEA INFORMAŢIILOR

141. Dispoziţiile care reglementează confidenţialitatea informaţiilor prezentate de către operator în cadrul Registrului naţional sunt prevăzute la pct.36-39 ale Regulamentului.

142. Datele raportate de către operatori sunt vizualizate în Registrul naţional cu excepţia cazurilor când operatorul consideră informaţia confidenţială. În acest sens, operatorul indică în raport, pentru fiecare complex industrial, tipul de informaţie pentru care se solicită confidenţialitate şi motivele ce justifică păstrarea confidenţialităţii.

143. Datele cu caracter personal prezentate de către operatori în cadrul Registrului naţional sunt protejate în conformitate cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal şi respectiv Cerinţele faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1123/2010.

144. Datele cu caracter comercial prezentate instituţiilor publice cu titlu de confidenţialitate sunt reglementate în Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107/2002. Datele care ţin de producţie, tehnologie, administrare, finanţe, de altă activitate a vieţii economice, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate atinge interesele întreprinzătorilor sunt reglementate de art.7 alin.(2) lit.b) din Legea nr.982/2000 privind accesul la informaţie. Tabelul nr.12 prezintă un exemplu cu privire la raportarea datelor confidenţiale.

145. Decizia referitoare la datele care vor fi păstrate confidenţiale este luată de autoritatea competentă şi anume Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

146. În practică, acest lucru înseamnă că în cazul datelor care privesc emisiile şi transferurile în afara amplasamentului de poluanţi, numai denumirea poluantului trebuie păstrată confidenţială, înlocuindu-se cu denumirea unui grup de poluanţi, metoda de măsurare/calcul ar putea să nu fie raportată iar motivul refuzului trebuie indicat în conformitate cu articolul pe care se bazează, după cum urmează:

Tabelul nr.12

Exemplu cu privire la raportarea datelor confidenţiale

147. Pentru a transmite date privind poluanţii pasibili raportării pe grupuri de poluanţi, se recomandă utilizarea clasificării, reflectate în Tabelul nr.13:

Tabelul nr.13

Clasificarea poluanţilor pasibili raportării în cadrul

Registrului naţional în grupuri de poluanţi

148. În situaţiile în care datele cu privire la transferurile de deşeuri în afara amplasamentului sunt păstrate confidenţiale trebuie indicate în mod clar datele care sunt păstrate confidenţiale (cantitatea de deşeuri, operaţia de tratare a deşeurilor (R/D), M/C/E, denumirea şi adresa valorificatorului/eliminatorului, denumirea şi adresa amplasamentului de recuperare/eliminare) şi temeiul pentru păstrarea confidenţialităţii prin indicarea motivului pentru confidenţialitate. Tabelul nr.14 prezintă un astfel de exemplu de raportare:

Tabelul nr.14

Exemplu de raportare a datelor confidenţiale în cazul unui transfer

de deşeuri periculoase (DP) în afara amplasamentului către alte ţări

(date exemplificative; cantitatea de deşeuri neraportate

în conformitate cu pct.15 al Regulamentului

Anexa nr.1

la Ghidul pentru facilitarea implementării registrului naţional

al emisiilor şi al transferului de poluanţi

Lista indicativă a poluanţilor emişi în aer specifici sectoarelor economice

Anexa nr.2

la Ghidul pentru facilitarea implementării registrului naţional

al emisiilor şi al transferului de poluanţi

Lista indicativă a poluanţilor emişi în apă specifici sectoarelor economice