Ordin nr.327-T-08 din 31.12.2020 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
O R D I N
cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
nr. 327-T-08 din 31.12.2020
(în vigoare 29.01.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 22-32 art. 71 din 29.01.2021
* * *
În conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24–26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:
a) La 18 noiembrie 2020 a intrat în vigoare Acordul, întocmit prin schimb de note, între Guvernul Republicii Moldova, Comisia Europeană şi Guvernul Ucrainei privind extinderea mandatului misiunii Comisiei Europene de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina, semnat la Chişinău la 3 septembrie 2020. Textul Acordului se anexează;
b) La 23 decembrie 2020 a intrat în vigoare Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare cu privire la faza II a implementării Proiectului "Reducerea poverii bolilor netransmisibile", semnat la Chişinău la 23 decembrie 2020. Textul Memorandumului se anexează;
c) Din 1 ianuarie 2021 se va aplica provizoriu Acordul de Parteneriat Strategic, Comerţ şi Cooperare între Republica Moldova şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, semnat la Chişinău la 24 decembrie 2020. Textul Acordului se anexează.
2. A publica prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la punctul 1, lit.a) - c) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Aureliu CIOCOI |
| Nr.327-T-08. Chişinău, 31 decembrie 2020. | |