Ordin nr.347 din 30.12.2019 cu privire la aprobarea Regulamentului de planificare a probaţiunii
MINISTERUL JUSTIŢIEI
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului de planificare a probaţiunii
nr. 347 din 30.12.2019
(în vigoare 17.02.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 7-13 art. 27 din 17.01.2020
* * *
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
al Republicii Moldova
nr.1514 din 30 decembrie 2019
Ministru _________ Fadei NAGACEVSCHI
În temeiul art.25 alin. (2) din Legea nr.8/2008 cu privire la probaţiune (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.13-19, art.29),
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul de planificare a probaţiunii (conform anexei).
2. Responsabil de asigurarea implementării prezentului ordin este Inspectoratul Naţional de Probaţiune.
3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL JUSTIŢIEI | Fadei NAGACEVSCHI |
| Nr.347. Chişinău, 30 decembrie 2019. | |
Aprobat
prin Ordinul ministrului justiţiei
nr.347 din 30 decembrie 2019
REGULAMENT
de planificare a probaţiunii
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament reglementează un complex de acţiuni de supraveghere, de asistenţă şi consiliere a subiecţilor probaţiunii în vederea realizării obiectivelor probaţiunii.
2. Activitatea de supraveghere, de asistenţă şi consiliere se desfăşoară în privinţa subiecţilor probaţiunii, după cum urmează:
1) minorii liberaţi de răspundere sau de pedeapsă penală (art.54, 93 din Codul penal);
2) persoanele liberate condiţionat de răspundere penală (art.59 din Codul penal);
3) persoanele private de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art.65 din Codul penal);
4) persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept (art.651 din Codul penal);
5) persoanele condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii (art.67 din Codul penal);
6) persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 din Codul penal);
7) persoanele condamnate cu suspendarea parţială a executării pedepsei cu închisoare (art.901 Codul penal);
8) persoanele liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen (art.91 din Codul penal);
9) persoanele ce le-au fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă (art.92 din Codul penal);
10) femeile gravide şi persoanele care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani pentru care a fost amînată executarea pedepsei (art.96 din Codul penal);
11) persoanele amnistiate sau graţiate (art.107 şi 108 din Codul penal);
12) persoanele eliberate din locurile de detenţie care au solicitat asistenţă postpenitenciară.
3. În derularea activităţilor de supraveghere, de asistenţă şi consiliere, biroul de probaţiune colaborează cu alte autorităţi şi instituţii publice, precum şi cu organizaţii necomerciale în scopul planificării şi exercitării acţiunilor comune şi a schimbului de informaţii pentru reintegrarea subiecţilor probaţiunii în societate.
II. ACTIVITĂŢI INIŢIALE
Secţiunea 1
Evidenţa
4. Temei de a lua la evidenţă subiectul probaţiunii şi de a iniţia activităţile de probaţiune constituie următoarele acte:
1) hotărîrea instanţei de judecată cu dispoziţia de executare în baza căreia o persoană a fost liberată de pedeapsa penală sau de răspundere penală;
2) hotarîrea instanţei de judecată cu dispoziţia de executare în baza căreia o persoană a fost condamnată sau sancţionată la muncă neremunerată în folosul comunităţii;
3) hotarîrea instanţei de judecată cu dispoziţia de executare în baza căreia o persoană a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, precum şi persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept;
4) decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la graţierea individuală aplicat persoanelor condamnate care îşi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate;
5) ordonanţa procurorului prin care s-a suspendat condiţionat urmărirea penală;
6) ordonanţa procurorului prin care s-au aplicat măsurile de constrîngere cu caracter educativ;
7) hotărîrea instanţei de judecată privind aplicarea actului de amnistie.
5. Actele enumerate la pct.4 (în continuare actul) trebuie să fie semnate de persoanele responsabile şi să nu conţină corectări, iar în cazul hotărîrilor instanţei de judecată să fie aplicată ştampila. Actul poate fi transmis şi în formă electronică prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD).
6. În cazul depistării unor erori tehnice, biroul de probaţiune se adresează instituţiei care a emis actul cu un demers cu privire la corectarea acestora.
7. Biroul de probaţiune, în termen de 5 zile din momentul recepţionării actului, informează în scris emitentul actului, despre luarea în evidenţă a subiectului probaţiunii.
8. Temei de a lua în evidenţă persoanele care au solicitat asistenţă şi consiliere postpenitenciară constituie cererea/acordul de asistenţă psihosocială.
9. Evidenţa subiecţilor probaţiunii se ţine în registrele de evidenţă indicate în nomenclatorul organelor de probaţiune.
10. În cazul în care persoanei liberate de pedeapsa penală sau condamnată la muncă neremunerată în folosul comunităţii i-a fost stabilită în calitate de pedeapsă complementară privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, sau privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept, hotărîrea instanţei de judecată urmează să fie înregistrată în registrul de evidenţă a pedepselor principale.
11. La atingerea vîrstei de 18 ani, subiectului probaţiunii, în privinţa căruia activităţile de probaţiune continuă, i se aplică procedurile specifice supravegherii adulţilor, fapt despre care se indică în darea de seamă lunară a biroului de probaţiune.
Secţiunea 2
Dosarul personal de probaţiune
12. După înregistrarea actului, în timp de 3 zile lucrătoare, se întocmeşte dosarul personal de probaţiune al subiectului probaţiunii în care se acumulează documentele şi materialele ce se întocmesc pe parcursul perioadei de probaţiune.
13. Următoarele documente se includ în dosarul personal de probaţiune:
1) documentele recepţionate din instanţa de judecată: dispoziţia de executare, angajamentul subiectului semnat în instanţa de judecată, hotărîrea instanţei de judecată/ordonanţa procurorului;
2) documentele întocmite cu privire la comunicarea organelor abilitate despre primirea actului şi iniţierea activităţilor de probaţiune, precum şi despre încetarea acestora: înştiinţările expediate instituţiilor de luare şi de excludere din evidenţă;
3) documentele de control şi supraveghere: dovada de înştiinţare a subiectului probaţiunii, copia actului de identitate, înscrisuri ce confirmă calitatea de reprezentant legal al minorului, fişa drepturilor şi obligaţiilor, referatul presentinţial de evaluare psihosocială a personalităţii, fişa de evaluare a riscului şi nevoilor, planul de probaţiune, caracteristici, rapoarte privind: efectuarea întrevederilor, vizitelor la domiciliu, comportamentul în familie sau societate, educarea şi îngrijirea copiilor, îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată; documente cu privire la executarea măsurilor educative, comiterea contravenţiilor şi infracţiunilor, sesizări, solicitări, demersuri, avertizări, declaraţii, cereri;
4) documentele privind acordarea asistenţei şi consilierii: rapoarte privind acordarea tipurilor de asistenţă, privind activitatea consilierului de probaţiune în derularea programelor probaţionale individuale sau în grup şi alte informaţii relevante pentru caz;
5) caracteristica şi alte materiale socio-educative întocmite în privinţa deţinutului în penitenciar, solicitată de consilierul de probaţiune de la instituţia penitenciară care a participat la pregătirea către liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen.
14. Dosarul personal de probaţiune întocmit pentru persoana eliberată din locurile de detenţie în baza acordului de asistenţă psihosocială conţine următoarele documente:
1) copia actului de identitate al persoanei;
2) copia adeverinţei de eliberare din penitenciar;
3) ancheta psihosocială, realizată de reprezentanţii instituţiei penitenciare;
4) planul de probaţiune;
5) rapoarte, explicaţii, note informative, referinţe, declaraţii.
15. Dosarul personal de probaţiune se numerotează conform numărului de ordine generat de baza de date. În aceeaşi ordine, se înregistrează dosarele recepţionate spre executare conform competenţei teritoriale din alte subdiviziuni.
16. Documentele anexate la dosarul personal de probaţiune se numerotează şi se înscriu în borderoul dosarului în ordine cronologică. Borderoul se anexează la începutul dosarului.
17. În cazul în care subiectul probaţiunii informează despre schimbarea domiciliului/reşedinţei temporare într-o localitate situată în raza teritorială a altui birou de probaţiune, consilierul de probaţiune expediază către biroul respectiv, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, un demers prin care solicită confirmarea că persoana locuieşte pe adresa indicată. Informaţia solicitată urmează să fie verificată în termen de cel mult 10 zile lucrătoare. După primirea confirmării, în termen de 3 zile lucrătoare, dosarul personal se expediază după competenţă pentru continuarea activităţilor de probaţiune. Despre primirea dosarului, în termen de 3 zile lucrătoare, se informează biroul de probaţiune care l-a expediat.
18. În cazul în care, după recepţionarea actului, se stabileşte că subiectul probaţiunii a fost înrolat în Forţele Armate ale Republicii Moldova, după confirmarea scrisă a informaţiei, dosarul personal se expediază în unitatea militară pentru supravegherea militarului pe durata termenului de probă.
19. Subiectul probaţiunii are dreptul de a consulta conţinutul dosarului personal de probaţiune. Apărătorul, mediatorul, reprezentanţii organizaţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul respectării drepturilor omului sau al ocrotirii persoanelor condamnate pot consulta conţinutul dosarului de probaţiune, la cerere şi numai cu acordul scris al subiectului probaţiunii.
20. Consultarea dosarului personal de probaţiune în condiţiile pct.19 se face în prezenţa consilierului de probaţiune desemnat responsabil de caz, iar în lipsa acestuia în prezenţa unei persoane desemnate de către şeful biroului de probaţiune.
21. Persoanele prevăzute la pct.19 pot solicita fotocopii din dosarul personal de probaţiune în baza unei cereri scrise cu indicarea concretă a documentelor şi a numărului de exemplare. Cheltuielile pentru fotocopierea documentelor sunt suportate de solicitanţi.
22. În cursul unui proces penal, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, consilierul de probaţiune pune la dispoziţia acestora informaţii din dosarul de probaţiune, fără acordul expres al subiectului probaţiunii.
III. PROCESUL DE PLANIFICARE
Secţiunea 1
Întrevederile
23. În cel mult 5 zile lucrătoare de la data recepţionării actului, consilierul de probaţiune înştiinţează subiectul probaţiunii pentru a se prezenta la biroul de probaţiune în vederea realizării primei întrevederi.
24. Înştiinţarea minorului se face prin intermediul părinţilor sau altor reprezentanţi legali, iar în cazul în care minorul se află în supravegherea unei instituţii specializate de stat sau de reabilitare psihologică, prin intermediul administraţiilor acestor instituţii.
25. În cazul în care subiectul probaţiunii nu se prezintă la data stabilită fără a comunica în prealabil motivul neprezentării, consilierul de probaţiune întreprinde măsuri iniţiale de căutare prin vizite la domiciliu, la locul de muncă sau de studii, întrevederi cu rude şi vecini, apeluri telefonice, contactarea altor surse care ar putea oferi informaţii despre locul aflării lui.
26. În cazul în care măsurile de căutare nu s-au soldat cu succes, consilierul de probaţiune expediază în instanţa de judecată demersul cu privire la dispunerea dării în căutare, însoţit de dovezi care demonstrează situaţia de fapt constatată.
27. Pînă la realizarea primei întrevederi, consilierul de probaţiune stabileşte dacă s-a întocmit sau nu, în privinţa subiectului probaţiunii, referatul presentinţial de evaluare psihosocială a personalităţii pînă la condamnare, iar în cazul în care se constată că un astfel de referat s-a întocmit, acesta se ia în considerare la întocmirea planului de probaţiune.
28. În cazul în care se constată că referatul de evaluare a fost întocmit de către un alt birou de probaţiune, se solicită imediat transmiterea unei copii a acestuia.
29. Prima întrevedere cu subiectul probaţiunii se desfăşoară, după caz, şi în prezenţa psihologului din cadrul biroului de probaţiune sau a psihologului ce a asistat copilul care se va expune în privinţa necesităţii şi tipului de asistenţă psihologică ce urmează a fi acordată.
30. La prima întrevedere cu subiectul probaţiunii, consilierul de probaţiune desfăşoară următoarele acţiuni:
1) asigură, în cazul minorului, prezenţa reprezentantului legal;
2) aduce la cunoştinţa subiectului probaţiunii motivul solicitării prezenţei la biroul de probaţiune, numele şi prenumele consilierului de probaţiune responsabil de caz;
3) pune la dispoziţia subiectului probaţiunii datele de contact ale biroului de probaţiune sau, după caz, ale consilierului de probaţiune;
4) aduce la cunoştinţa subiectului probaţiunii conţinutul hotărîrii instanţei de judecată sau ordonanţa procurorului, a obligaţiilor şi condiţiilor impuse de instanţa de judecată/procuror, precum şi a consecinţelor nerespectării acestora, drepturile şi obligaţiile lui, şi activităţile de probaţiune care pot fi efectuate de către consilierul de probaţiune;
5) explică necesitatea respectării regulilor de conduită în societate, precum şi consecinţele săvîrşirii de noi infracţiuni;
6) explică despre necesitatea înştiinţării în scris a consilierului de probaţiune, în cazul schimbării domiciliului/reşedinţei temporare sau părăsirii acestuia pe un termen mai mare de 5 zile.
31. Informaţiile aduse la cunoştinţa subiecţilor probaţiunii se consemnează într-un raport al primei întrevederi, care se semnează de către consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii. În cazul minorului, raportul primei întrevederi este semnat şi de către reprezentantul legal.
32. La solicitare, o copie a raportului prevăzut la pct.31 se înmînează subiectului probaţiunii sau reprezentantului legal, după caz.
33. În privinţa minorului, consilierul de probaţiune se informează:
1) despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul sub supraveghere pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea lui, în cazul aplicării măsurii respective;
2) dacă reprezentantul legal are o influenţă pozitivă asupra minorului, este în stare să aprecieze obiectiv gravitatea faptei şi poate să exercite un control asupra minorului;
3) despre starea materială a acestuia, în cazul aplicării obligaţiei de a repara paguba victimei, dacă acesta este remunerat, are bursă, alte venituri sau proprietăţi, dacă el poate repara dauna cauzată, inclusiv în situaţia în care părinţii sau curatorii acceptă, conform acordului cu partea vătămată, să repare dauna cauzată;
4) despre comportamentul minorului în familie, cît şi despre starea sănătăţii, în cazul aplicării obligaţiei de a urma un curs de reabilitare psihologică;
5) despre locul aflării instituţiei de învăţămînt sau de reabilitare psihologică.
34. Întrevederile cu subiectul probaţiunii se desfăşoară în biroul de probaţiune, dar pot fi derulate, după caz, la domiciliul/reşedinţa temporară a subiectului probaţiunii, la locul de studii sau de muncă al acestuia, ori în alte locuri de executare a obligaţiilor impuse persoanei.
35. Periodicitatea întrevederilor cu subiectul probaţiunii se stabileşte în funcţie de nevoile identificate, problemele sociale, nivelul riscului de recidivă, comportamentul subiectului probaţiunii pe perioada supravegherii, modul în care respectă obligaţiile impuse de instanţa de judecată, precum şi de necesitatea intervenţiei în resocializarea lui.
36. Consilierul de probaţiune adaptează măsurile de supraveghere şi control, precum şi pe cele specifice de asistare şi sprijin la fiecare subiect al probaţiunii, luînd în considerare personalitatea, comportamentul social, relaţiile în colectiv şi familie, infracţiunea comisă precum şi altă informaţie din fişa de evaluare psihosocială pentru minori sau adulţi.
37. La întrevederi pot fi invitate şi rudele subiectului probaţiunii sau alte persoane care pot influenţa pozitiv asupra comportamentului acestuia.
38. După fiecare întrevedere se întocmeşte un raport semnat de consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii, care se anexează la dosarul personal de probaţiune.
Secţiunea 2
Evaluarea riscului şi nevoilor
39. Evaluarea iniţială a nevoilor cu potenţial criminogen se realizează în scopul stabilirii riscului comiterii de noi infracţiuni sau contravenţii, a clasei de supraveghere şi a planificării executării obligaţiilor impuse subiectului probaţiunii.
40. În cadrul evaluării situaţiei personale şi sociale a subiectului probaţiunii:
1) se identifică şi se prioritizează nevoile cu potenţial criminogen ale persoanei aflate în supraveghere şi se stabilesc obiective în vederea diminuării acestora;
2) se stabileşte diagnoza socială, fază în care se sistematizează şi se analizează informaţiile obţinute în urma investigaţiei sociale în care consilierul de probaţiune îşi formează o concluzie despre modul de abordare a cazului sub aspectul controlului, asistenţei şi consilierii;
3) se stabileşte nivelul riscului şi se planifică, în concret, măsuri considerate oportune pentru reducerea riscului de săvîrşire a unor infracţiuni.
41. Evaluarea subiectului probaţiunii este realizată prin colectarea şi analiza informaţiilor cu privire la:
1) mediul familial: relaţiile din familie, ataşament, valori familiale promovate, persoane aflate la întreţinere, probleme de familie, stilul parental, asumarea responsabilităţilor parentale, relaţia cu familia lărgită, implicarea familiei în susţinerea persoanei şi soluţionarea nevoilor şi problemelor acesteia;
2) locuinţă, condiţiile de locuit, domiciliul/reşedinţa temporară, regiunea geografică, vecinătate, atitudinea faţă de situaţia locativă, legătura cu infracţiunea comisă;
3) şcoală: nivel de studii, pregătirea profesională actuală, situaţia şcolară (în cazul minorilor), relaţii cu colegii şi profesorii, comportamentul la şcoală, locul ocupat în colectiv, succes sau eşec şcolar, abandon, atitudinea faţă de pregătirea pe care o urmează, perspective legate de educaţie, oportunităţi/restricţii educaţionale, comunicarea familiei cu şcoala, legătura cu infracţiunea comisă;
4) reţea socială/grupul de apartenenţă: poziţia în cercul de rude/prieteni, imaginea familiei în comunitatea locală, apartenenţa la un grup infracţional, cauza apartenenţei (interesele, beneficiile), relaţiile pînă şi după comiterea infracţiunii în grup, modele de comportament promovate;
5) modalităţi de petrecere a timpului liber: relaţii sociale, interese, pasiuni, anturaje (rolul în grup, nevoi de valorizare în grup), perspectiva faţă de timpul liber, legătura cu infracţiunea comisă;
6) locul de muncă: calificări profesionale, stabilitatea la locul de muncă, satisfacţie, activităţile curente derulate, program de lucru, date privind angajatorul, relaţii la locul de muncă, istoricul ultimelor locuri de muncă, atitudinea faţă de muncă, legătura cu infracţiunea comisă;
7) situaţia financiară: sursele de venit, modalităţile de folosire a banilor, datorii, atitudinea faţă de situaţia financiară, oportunităţi/restricţii, legătura cu infracţiunea comisă;
8) vicii/dependenţe: face abuz de alcool/substanţe narcotice şi stupefiante, informaţii privind consumul, tip/frecvenţă/cantitate, există estimarea riscului de recădere în cercul schimbării comportamentale, motivaţia pentru schimbare, tratamente administrate anterior, precum şi instituţiile responsabile, alte dependenţe, precum jocuri de noroc; legătură între consumul de alcool/substanţe narcotice şi stupefiante sau alte dependenţe şi infracţiunea comisă;
9) starea de sănătate fizică şi mentală: problemele de sănătate, tipul problemelor psiho-emoţionale, forme de manifestare ale afecţiunii, persoane, instituţii implicate în tratare, tratament medical, istoricul tratamentelor administrate, rezistenţă la stres, agresivitate/autocontrol, conflicte, depresie, gînduri suicidale, atitudinea faţă de starea psiho-emoţională, legătura problemelor psiho-emoţionale cu infracţiunea comisă;
10) comportamentul infracţional: trecutul infracţional, descrierea, contextul, organizarea modului de săvîrşire a faptei (iniţiativa, premeditare, instrumente, unelte, etc.), motivaţie, antecedente penale şi comportamentale, condamnări anterioare, asumarea responsabilităţii, starea psiho-emoţională înainte, în timpul şi după comiterea infracţiunii, participaţie (poziţia în grup), influenţă alcool/substanţe narcotice şi stupefiante în raport cu infracţiunea comisă, legătura cu victima, atitudinea faţă de victimă înainte şi după comiterea infracţiunii, conştientizarea consecinţelor, atitudinea faţă de prejudiciu, perspectiva asupra comportamentului promovat şi asupra celui viitor, planuri stabilite;
11) alte aspecte considerate de către consilierul de probaţiune relevante în raport cu analiza realizată.
42. La fiecare arie de investigaţie avută în vedere în cadrul interviului cu subiectul probaţiunii, consilierul de probaţiune urmăreşte şi evaluarea disponibilităţii persoanei pentru schimbare.
43. La realizarea evaluării se vor lua în considerare informaţiile conţinute în raportul de evaluare întocmit în etapa presentinţială, dacă acesta a fost întocmit, precum şi, dacă este cazul, informaţiile obţinute prin contactarea instituţiilor din comunitate sau informaţiile cuprinse în evaluarea realizată de instituţia penitenciară, în cazul persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen.
44. Investigarea realizată de consilierul de probaţiune poate fi completată, după caz, prin colectarea de informaţii de la alte surse, precum:
1) părinţii, alte persoane relevante din mediul familial;
2) persoana sau instituţia în supravegherea căreia se află subiectul probaţiunii;
3) cadrele didactice şi documentele deţinute de instuţiile de învăţămînt;
4) persoane relevante de la locul de muncă;
5) medicii, psihologii, asistenţii sociali şi alţi specialişti – contactarea specialiştilor în evidenţa cărora se află subiectul probaţiunii;
6) autorităţile administraţiei publice locale, alţi subiecţi în evidenţa cărora se află persoana evaluată;
7) grup de prieteni şi alte surse relevante pentru caz.
45. Contactarea surselor în scopul colectării sau verificării informaţiei se realizează astfel încît aceasta să nu prejudicieze imaginea persoanei în colectivitate sau comunitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în detrimentul programului probaţional, contactarea surselor se realizează astfel încît să se aducă atingere minimă imaginii persoanei în colectivitate sau comunitate.
46. Riscul de a comite infracţiuni este corelat cu factorii criminogeni ce pot fi clasificaţi, după cum urmează:
1) factori statici, care se referă la:
a) cariera infracţională - numărul condamnărilor, paternul infracţional;
b) infracţiunea comisă - infracţiunea propriu-zisă, timp, loc, circumstanţe, recunoaştere şi negare, rolul în infracţiunea comisă;
2) factori dinamici, dintre cei identificaţi în urma explorării ariilor menţionate la pct.41.
47. Evaluarea riscului de recidivă se referă la riscul de a comite noi infracţiuni de către subiectul probaţiunii şi se realizează în baza informaţiilor colectate în cadrul evaluării nevoilor şi situaţiei persoanei. Riscul de recidivă este analizat prin trei nivele: minim, mediu sau sporit.
48. Informaţia obţinută se consemnează, structurat pe domenii, într-un document, numit fişă de evaluare a nevoilor şi riscului.
49. Evaluarea se realizează repetat, pe parcursul perioadei de probaţiune, în cazul survenii modificărilor stării psihosociale de la ultima evaluare sau identificării unor noi necesităţi în cadrul întrevederilor petrecute.
50. În funcţie de nivelul de risc pe care îl prezintă, subiecţii probaţiunii se împart în următoarele categorii:
1) Categoria I-a, care include subiecţii probaţiunii cu risc sporit de recidivă, care constituie un real pericol pentru public sau pentru securitatea instituţiilor statului, motivaţie redusă pentru schimbare. Întrevederile consilierului de probaţiune cu subiectul probaţiunii din această categorie se desfăşoară minim o dată în lună.
2) Categoria a II-a, care include subiecţii probaţiunii cu risc mediu de recidivă. Întrevederile consilierului de probaţiune cu subiectul probaţiunii din această categorie se desfăşoară o dată în două luni, după caz.
3) Categoria a III-a, care include subiecţii probaţiunii cu risc scăzut de recidivă, care sunt:
a) nonviolenţi;
b) motivaţi sporit pentru schimbare.
Întrevederile consilierului de probaţiune cu subiectul probaţiunii din această categorie se desfăşoară o dată în trei - patru luni, după caz.
51. Subiecţii probaţiunii incluşi în categorii de supraveghere cu nivelul de risc sporit se reevaluează cel puţin o dată la fiecare şase luni şi ori de cîte ori este necesar.
52. Subiecţii probaţiunii incluşi în categoria de supraveghere cu nivelul de risc mediu vor fi reevaluaţi minim la un an şi atunci cînd are loc o schimbare în ceea ce priveşte nevoile criminogene ori executarea obligaţiilor.
53. Subiecţii probaţiunii incluşi în categoria de supraveghere cu nivelul de risc minim vor fi reevaluaţi, în cazul în care are loc o schimbare în ce priveşte executarea obligaţiilor.
Secţiunea 3
Planul de probaţiune
54. După finalizarea procesului de evaluare a riscului şi nevoilor, dar nu mai tîrziu de 30 de zile lucrătoare de la prima întrevedere cu subiectul probaţiunii, consilierul de probaţiune elaborează planul de probaţiune cu acţiunile care urmează a fi întreprinse.
55. Planul de probaţiune se întocmeşte în scopul determinării şi realizării obiectivelor principale de lucru cu subiectul probaţiunii. Planul de probaţiune este discutat cu subiectul probaţiunii şi la necesitate poate fi modificat.
56. La elaborarea planului de probaţiune, măsurile de probaţiune sunt formulate concret şi clar, în termeni uşor accesibili persoanei aflate la evidenţă.
57. Planul de probaţiune este structurat în şase capitole, cuprinzînd următoarele informaţii:
1) Capitolul I "Introducere" conţine informaţii referitoare la: numele, prenumele, data şi locul naşterii subiectului probaţiunii, domiciliul/reşedinţă temporară, infracţiunea săvîrşită, numărul hotărîrii judecătoreşti/actului şi sancţiunea aplicată, perioada de probaţiune, menţionîndu-se data începerii şi încetării acesteia, numele şi prenumele consilierului de probaţiune responsabil de caz;
2) Capitolul II "Măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată" în care sunt prezentate condiţiile impuse sau obligaţiile stabilite în sarcina subiectului probaţiunii; sunt descrise mijloacele şi modalităţile ce urmează a fi utilizate în vederea asigurării îndeplinirii/verificării acestora;
3) Capitolul III "Nevoile sau problemele identificate" face referire la nevoile cu potenţial criminogen ale persoanei supravegheate;
4) Capitolul IV "Riscul săvîrşirii unor noi infracţiuni/riscul de a pune în pericol siguranţa publică" conţine analiza factorilor mentionaţi la pct.46 şi estimarea nivelului riscului de recidivă;
5) Capitolul V "Scopul şi frecvenţa întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii" conţine informaţii privind calendarul întrevederilor cu persoana supravegheată care au loc, la sediul biroului de probaţiune sau, după caz, în alte locuri stabilite de consilierul de probaţiune şi comunicate, în prealabil, persoanei;
6) Capitolul VI "Aspecte privind implicarea subiectului probaţiunii în alte programe dezvoltate de organizaţii guvernamentale şi necomerciale, sub coordonarea biroului de probaţiune".
58. Măsurile de probaţiune se referă la conlucrarea cu familia, voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi autorităţile publice, organizaţiile necomerciale în vederea iniţierii şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura permanentă cu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării, după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare sau recalificare profesională.
59. Planul de probaţiune conţine măsuri de supraveghere şi, după caz, măsuri de asistenţă şi consiliere în capitolul II sau VI. Întrevederile consilierului de probaţiune cu subiectul probaţiunii sunt corelate cu acţiunile prevăzute în planul de probaţiune, fie că sunt de supraveghere, fie că sunt de asistenţă şi consiliere.
60. Planul de probaţiune poate fi revizuit în cazul în care intervin schimbări care influenţează nevoile subiectului probaţiunii şi riscurile identificate. Modificările intervenite în situaţia subiectului probaţiunii, corespunzător capitolului de intervenţie şi motivarea acestor schimbări, constituie parte integrantă la planul de probaţiune sub formă de anexă.
IV. PROCESUL DE ASISTENŢĂ
Secţiunea 1
Asistenţa şi consilierea
61. Asistenţa şi consilierea se acordă la cerere, de către consilierul de probaţiune tuturor categoriilor de subiecţi ai probaţiunii. Măsurile planificate şi corespunzător întreprinse se consemnează în planul de probaţiune.
62. Consilierul de probaţiune poate include în planul de probaţiune măsuri în vederea întăririi reţelei sociale în jurul subiectului probaţiunii şi a familiei sale, cum ar fi:
1) stabilirea legăturilor cu familia şi mediul social, locul de muncă, vecinii, prietenii, profesioniştii din serviciile sociale;
2) identificarea lipsurilor din reţeaua de sprijin şi nevoile de sprijin;
3) identificarea resurselor prin care familia îşi poate atinge obiectivele;
4) sensibilizarea membrilor reţelei asupra situaţiei subiectului probaţiunii;
5) mobilizarea reţelei subiectului probaţiunii prin găsirea unei persoane de încredere.
63. Asistenţa şi consilierea se acordă de către consilierul de probaţiune al biroului de probaţiune din raza de domiciliu/reşedinţă temporară a subiectului probaţiunii.
64. Asistenţa şi consilierea se aplică după procesul de evaluare psihosocială şi a investigaţiilor realizate pentru stabilirea concluziei din care pot să derive următoarele:
1) măsurarea efectelor produse de punerea în aplicare a planului de probaţiune;
2) continuarea asistenţei pe baza unui plan renegociat şi adaptat situaţiei sau renunţarea definitivă la asistenţă,ca urmare a reuşitei sau a eşecului;
3) determinarea dacă planul de probaţiune stabilit a fost eficient, dacă problema subiectului probaţiunii a fost ameliorată sau soluţionată.
65. La necesitate, se solicită autorităţilor competente desemnarea unor specialişti în vederea intervenţiei pentru soluţionarea anumitor probleme, cum ar fi: psihologi, asistenţi sociali, cadre didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror suport este necesar.
66. Asistenţa şi consilierea acordată vizează următoarele arii de intervenţie:
1) plasarea în cîmpul muncii;
2) asigurarea cu spaţiu locativ temporar, inclusiv prin referirea către centrele de plasament pentru care persoanele sunt eligibile;
3) implicarea în programe probaţionale;
4) asistenţa medicală;
5) restabilirea relaţiilor cu rudele şi/sau membrii de familie;
6) întocmirea actelor de identitate;
7) instruirea profesională;
8) acordarea asistenţei psihologice, sociale, juridice;
9) altă asistenţă solicitată.
67. Pentru acordarea asistenţei şi consilierii conform pct.66, biroul de probaţiune colaborează cu actorii comunitari din reţeaua socială: angajaţii organelor afacerilor interne, procuraturii, instituţiilor penitenciare, administraţiei publice locale, protecţiei sociale, cu instituţiile de învăţămînt, medicale, cu comunităţile religioase, agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiile obşteşti pentru a direcţiona subiecţii probaţiunii către instituţiile specializate.
68. În cazul în care subiectul probaţiunii acceptă serviciile de asistenţă acordate de către autorităţile publice, organizaţiile necomerciale sau de un specialist în domeniu, consilierul de probaţiune îl referă la instituţia sau persoana respectivă.
69. Referirea către instituţia care oferă servicii de asistenţă este întocmită în scris, în două exemplare şi se semnează de către şeful biroului de probaţiune. Un exemplar se înmînează subiectului probaţiunii, iar cel de-al doilea se anexează în dosarul personal de probaţiune cu confirmarea despre primirea documentului prin semnătură.
70. Consilierul de probaţiune contactează instituţia/persoana responsabilă pentru a confirma prezentarea sau neprezentarea subiectului probaţiunii.
71. În cazul în care subiectul probaţiunii nu se prezintă din motive întemeiate, dar nu refuză de a beneficia de servicii de asistenţă solicitată, consilierul de probaţiune întreprinde următoarele măsuri:
1) coordonează cu instituţia o nouă dată de primire a subiectului probaţiunii;
2) face modificările de rigoare în planul de probaţiune.
72. În cazul în care subiectul probaţiunii nu este satisfăcut de calitatea asistenţei sau instituţia/specialistul a refuzat de a oferi în continuare asistenţa solicitată, consilierul de probaţiune repartizează subiectul probaţiunii la o altă instituţie specializată sau iniţiază schimbarea tipului de asistenţă şi consiliere.
73. În cazul în care în privinţa subiectului probaţiunii au fost iniţiate servicii de asistenţă şi consiliere, iar el refuză nejustificat continuarea acestora, consilierul de probaţiune întocmeşte un raport de informare pe numele şefului de birou cu introducerea în planul de probaţiune a informaţiei de rigoare.
Secţiunea 2
Derularea programelor probaţionale
74. Programele probaţionale în privinţa subiecţilor probaţiunii se derulează direct sau în colaborare cu instituţiile din comunitate, de către biroul de probaţiune, după aplicarea de către instanţa de judecată a obligaţiei "să participe la programe probaţionale".
75. În cazul în care subiectul probaţiunii nu are stabilit în hotărîrea judecătorească obligaţia "să participe la program probaţional", însă la recomandarea consilierului de probaţiune acesta îşi exprimă acordul de a participa, consilierul de probaţiune include în capitolul II sau VI din planul de probaţiune măsura "de a frecventa programul probaţional" şi derulează programul.
76. Tipul programului probaţional şi necesitatea acestuia se stabileşte de către consilierul de probaţiune, după evaluarea psihosocială şi a riscului de recidivă.
77. În cazul în care se constată necesitatea includerii subiectului probaţiunii în programul probaţional, dar subiectul probaţiunii refuză, atunci consilierul de probaţiune, expediază în instanţa de judecată un demers cu solicitarea emiterii unei încheieri privind includerea obligaţiei "să participe la program probaţional".
78. Pînă la desfăşurarea şedinţelor de program, consilierul de probaţiune efectuează o consiliere individuală cu subiectul probaţiunii în vederea analizei percepţiei faţă de obligaţia aplicată, aprecierii nivelului de cultură generală, predispunerii persoanei de a participa la program.
79. Programele probaţionale sunt derulate de către consilierii de probaţiune care au fost formaţi în aplicarea lor.
80. Consilierul de probaţiune stabileşte data începerii programului probaţional, fie individual sau în grup, pe perioada de probaţiune, în vederea schimbării atitudinilor, convingerilor şi comportamentului persoanelor asistate.
81. După finalizarea programului probaţional, consilierul de probaţiune întocmeşte o evaluare a subiectului probaţiunii pentru stabilirea sporirii sau diminuării comportamentului vizat de specificul programului şi impactului programului asupra conduitei persoanei în ansamblu.
82. În cazul în care, în perioada de probaţiune este necesară schimbarea programului probaţional, consilierul de probaţiune implică subiectul probaţiunii în programul probaţional respectiv.
83. În cazul în care subiectul probaţiunii se eschivează de la frecventarea programului probaţional sau de consiliere stabilit ca obligaţie prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, după prima absenţă nemotivată, consilierul de probaţiune întocmeşte un raport de constatare, iar la prezentarea subiectului solicită o explicaţie şi îi aduce la cunoştinţă consecinţele neprezentării la programul probaţional.
84. În cazul absenţei nemotivate repetate (două şi mai multe absenţe) de la şedinţele de program, impuse prin obligaţie, consilierul de probaţiune înaintează în instanţa de judecată/procurorului un demers cu materialele corespunzătoare, solicitînd anularea liberării de pedeapsă cu trimiterea executării pedepsei cu închisoarea sau anulării măsurilor educative.
V. CONTROLUL ASUPRA SUBIECŢILOR PROBAŢIUNII
Secţiunea 1
Minorii liberaţi de răspundere sau de pedeapsă penală
§ 1. Avertismentul
85. Avertismentul se întocmeşte în scris, contra semnătură, în termen de 15 zile, în sediul biroului de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul/reşedinţa temporară a minorului, în prezenţa reprezentantului legal.
86. În cadrul întrevederii, consilierul de probaţiune aduce la cunoştinţa minorului conţinutul hotărîrii instanţei de judecată sau ordonanţei procurorului şi explică:
1) conţinutul avertismentului şi consecinţele încălcării măsurii de constrîngere cu caracter educativ stabilite;
2) consecinţele săvîrşirii repetate a unei infracţiuni.
87. Dacă din conţinutul ordonanţei sau hotărîrii prin care s-a aplicat măsura de constrîngere cu caracter educativ rezultă că minorul prezintă întîrziere în dezvoltarea mintală, avertismentul se aduce la cunoştinţa acestuia în prezenţa unui psiholog.
88. Consilierul de probaţiune întocmeşte un raport privind acţiunile întreprinse, care se anexează la dosarul personal.
89. Biroul de probaţiune imediat, dar nu mai tîrziu de 5 zile din momentul aducerii la cunoştinţă, înştiinţează în scris instanţa de judecată sau procurorul despre executarea măsurii de constrîngere cu caracter educativ şi scoate minorul din evidenţă.
90. Dacă avertismentul este aplicat concomitent cu o altă măsură de constrîngere cu caracter educativ, avertismentul şi documentele aferente aplicării lui sunt anexate la dosarul personal al subiectului probaţiunii.
§ 2. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor,
persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat
91. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat presupune obligarea părinţilor, persoanelor care înlocuiesc sau organelor specializate de stat în exercitarea unui control al comportamentului minorului care ar preveni săvîrşirea de noi infracţiuni.
92. Biroul de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul/reşedinţa temporară a minorului, asigură colectarea semnăturilor persoanelor responsabile pentru supravegherea minorului.
93. Consilierul de probaţiune întocmeşte actul privind încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. Actul privind încredinţarea minorului, se anexează la dosarul personal împreună cu înscrisurile ce confirmă calitatea de părinte, tutore, curator sau decizia autorităţii tutelare de plasare a minorului în instituţiile specializate de stat.
94. La aplicarea măsurii de constrîngere cu caracter educativ - plasarea minorului sub supravegherea părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau a organelor specializate de stat, consilierul de probaţiune, în termen de 5 zile de la momentul plasării, expediază în adresa autorităţii tutelare de la domiciliul/reşedinţa temporară a minorului un demers prin care informează despre măsura aplicată şi solicită monitorizarea familiei şi a copilului conform managementului de caz, aprobat de autoritatea centrală în domeniul protecţiei copilului.
95. Biroul de probaţiune informează, în termen de 5 zile din momentul încredinţării minorului, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond sau procurorul despre executarea hotărîrii/ordonanţei şi exclude minorul din evidenţă.
§ 3. Obligarea minorului de a repara daunele cauzate
96. Biroul de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul/reşedinţa temporară a minorului, în prezenţa reprezentantului legal şi a părţii vătămate, coordonează stabilirea unui termen rezonabil pentru recuperarea prejudiciului cauzat şi a unui grafic de executare a obligaţiei, dacă în hotărîrea judecătorească nu este dispus altfel. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului.
97. Consilierul de probaţiune întocmeşte un raport privind acţiunile întreprinse, care va fi anexat la dosarul personal.
98. Biroul de probaţiune informează, în termen de 15 zile, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond sau procurorul privind punerea în executare a obligaţiei minorului de a repara daunele cauzate.
99. Consilierul de probaţiune, în baza graficului de executare stabilit, solicită informaţia de la reprezentantul legal despre măsurile întreprinse pentru îndeplinirea obligaţiei date. În cazul executării integrale a obligaţiei stabilite, consilierul de probaţiune solicită prezentarea documentelor confirmative a reparării daunei cauzate.
100. După executarea obligaţiei de reparare a daunei cauzate, biroul de probaţiune informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond sau procurorul despre executarea hotărîrii şi exclude minorul din evidenţă.
§ 4. Obligarea minorului de a urma un curs de reabilitare psihologică
101. În cazul recepţionării hotărîrii/ordonanţei privind aplicarea măsurii de constrîngere a minorului de a urma un curs de reabilitare psihologică, în termen de 5 zile, consilierul de probaţiune contactează serviciul de asistenţă psihopedagogică sau un alt serviciu abilitat cu drept de a realiza reabilitarea psihologică a minorilor, aflat în raza domiciliului/reşedinţei temporare a minorului în Republica Moldova şi în comun cu psihologul planifică acţiunile de realizare a măsurii cu caracter educativ.
102. Consilierul de probaţiune întocmeşte un raport privind acţiunile întreprinse pe care îl anexează la dosarul personal.
103. La aplicarea măsurii de constrîngere respective, consilierul de probaţiune, exercită un control asupra executării măsurii, prin comunicarea cu psihologul ce realizează programul de reabilitare. După finalizarea cursului de reabilitare psihologică, consilierul de probaţiune solicită psihologului un raport de evaluare psihologică, care se anexează la dosarul personal al minorului.
104. Biroul de probaţiune informează, în termen de 5 zile de la finalizarea cursului de reabilitare psihologică, procurorul/instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea ordonanţei/hotărîrii, anexînd copia raportului de evaluare psihologică şi exclude minorul din evidenţă.
§ 5. Obligarea minorului de a urma cursul de învăţămînt obligatoriu
105. În cazul recepţionării ordonanţei/hotărîrii privind aplicarea măsurii de constrîngere a minorului de a urma un curs de învăţămînt obligatoriu, în termen de 5 zile, consilierul de probaţiune contactează instituţia de învăţămînt aflată în raza domiciliului/reşedinţei temporare a minorului sau unde este înmatriculat minorul şi în comun cu reprezentantul instituţiei de învăţămînt planifică acţiunile de realizare a măsurii de constrîngere cu caracter educativ.
106. Consilierul de probaţiune întocmeşte un raport privind acţiunile întreprinse pe care îl anexează la dosarul personal.
107. După finalizarea cursului de învăţămînt obligatoriu, consilierul de probaţiune solicită managerului instituţiei de învăţămînt fişa de caracterizare psihopedagogică a minorului şi actul ce confirmă absolvirea, care se anexează la dosarul personal al minorului.
108. Biroul de probaţiune informează, în termen de 5 zile de la primirea actelor privind urmarea cursului de învăţămînt obligatoriu, procurorul/instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea ordonanţei/hotărîrii, anexînd copia fişei de caracterizare psihopedagogică a minorului şi actul ce confirmă frecventarea cursului de învăţămînt obligatoriu şi exclude minorul din evidenţă.
§ 6. Obligarea minorului de a participa la un program probaţional
109. În cazul recepţionării hotărîrii/ordonanţei privind aplicarea măsurii de constrîngere a minorului de a urma un program probaţional, în termen de 10 zile, consilierul de probaţiune în comun cu minorul şi reprezentantul legal stabileşte graficul de realizare a programului probaţional.
110. Programul probaţional este derulat de consilierul de probaţiune sau, după caz, poate fi redirecţionat la instituţiile specializate.
111. În cadrul întrevederii, consilierul de probaţiune aduce la cunoştinţa minorului şi reprezentantului legal conţinutul hotărîrii judecătoreşti sau ordonanţa procurorului şi explică:
a) conţinutul programului probaţional, termenii şi modul de desfăşurare a acestuia;
b) consecinţele încălcării măsurii de constrîngere cu caracter educativ stabilite prin eschivarea de la participarea la programul probaţional.
112. Consilierul de probaţiune întocmeşte un raport privind acţiunile întreprinse, pe care îl anexează la dosarul personal.
113. La aplicarea măsurii respective, consilierul de probaţiune exercită un control asupra executării măsurii, după caz, prin comunicarea cu persoana ce realizează programul probaţional.
114. După finalizarea programului probaţional, în cazul derulării de către instituţiile specializate, consilierul de probaţiune solicită persoanei ce a realizat programul probaţional o confirmare privind participarea minorului la program, care se anexează la dosarul personal al minorului.
115. Atunci cînd situaţia o impune, se aplică în mod corespunzător, prevederile din capitolul IV, secţiunea a 2-a al prezentului Regulament.
116. Biroul de probaţiune informează, în termen de 5 zile de la finalizarea programului probaţional, procurorul/instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea ordonanţei/hotărîrii, anexînd copia confirmării privind participarea minorului la programul probaţional şi exclude minorul din evidenţă.
Secţiunea 2
Persoanele liberate condiţionat de răspundere penală
117. Învinuitul căruia prin ordonanţă i-a fost suspendată condiţionat urmărirea penală pe un termen de 1 an, stabilindu-i obligaţia de a participa la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent, devine subiectul probaţiunii.
118. Controlul asupra respectării obligaţiei menţionate la pct.117 îl exercită organul de urmărire penală în comun cu biroul de probaţiune.
119. În cazul aplicării învinuitului a obligaţiei să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent, biroul de probaţiune asigură executarea obligaţiei conform capitolului IV, secţiunea a 2-a al prezentului Regulament.
120. Biroul de probaţiune informează procurorul dacă, în termenul de suspendare condiţionată a urmăririi penale, învinuitul a respectat obligaţia stabilită sau despre neexecutarea ei.
Secţiunea 3
Persoanele private de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
121. Biroul de probaţiune expediază avizul şi copia hotărîrii judecătoreşti organului abilitat cu dreptul de a dispune eliberarea condamnatului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite activităţi.
122. După adoptarea actului de eliberare din funcţia indicată sau de interzicere de a exercita o anumită activitate, organul abilitat remite copia actului de eliberare biroului de probaţiune.
123. Biroul de probaţiune, în termen de 5 zile lucrătoare, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.
124. Biroul de probaţiune ţine evidenţa şi efectuează controlul respectării de către condamnaţi a interdicţiei stabilite în hotărîrea judecătorească de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, verifică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii judecătoreşti de către administraţia organizaţiei în care lucrează condamnatul, precum şi de către organele împuternicite să anuleze/suspende dreptul de exercitare a unei anumite activităţi, cele care înregistrează sau ţin evidenţa formelor juridice de organizare a activităţilor şi alte organe care supraveghează domeniile de activitate vizate în hotărîrea judecătorească prin care se dispune interzicerea exercitării unei anumite activităţi.
Secţiunea 4
Persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept
125. Biroul de probaţiune expediază avizul şi copia hotărîrii judecătoreşti organelor abilitate cu dreptul de a dispune interzicerea conducerii mijloacelor de transport sau anularea acestui drept.
126. După adoptarea actului privind interzicerea conducerii mijloacelor de transport sau anularea acestui drept, organul abilitat remite copia actului biroului de probaţiune.
127. În cazul anulării dreptului de a conduce mijloace de transport, iar permisul de conducere nu a fost ridicat de poliţie, consilierul de probaţiune întocmeşte un proces-verbal de ridicare a permisului de conducere şi în termen de 10 zile, remite autorităţii emitente permisul de conducere ridicat pentru anularea acestuia.
128. Persoanelor depistate în stare de ebrietate la volan şi în privinţa cărora le-a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, li se aduce la cunoştinţă, contra semnătură, despre faptul că una din condiţiile redobîndirii dreptului de conducere anulat, este frecventarea programului probaţional antialcoolic şi antidrog stabilit de consilierul de probaţiune.
129. Biroul de probaţiune, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.
Secţiunea 5
Persoanele condamnate la pedeapsă sub formă
de muncă neremunerată în folosul comunităţii
130. Pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii se execută la obiecte cu destinaţie socială pe teritoriul satului, comunei, oraşului, municipiului, raionului sau al unităţilor administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul/reşedinţa temporară condamnatul sau pe teritoriile învecinate, determinate de organul de probaţiune, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, iar militarii în termen şi cu termen redus, condamnaţi la pedeapsa nominalizată, execută această pedeapsă în unitatea militară, la obiectele stabilite de comandantul unităţii militare.
131. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului activităţii de bază sau de studii. În cazul condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată pînă la 8 ore pe zi.
132. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de duminică şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare, însă nu poate fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnaţi.
133. Evidenţa şi controlul asupra comportamentului persoanelor condamnate la pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii se exercită conform Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1643/2003.
Secţiunea 6
Persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, persoanele condamnate
cu suspendarea parţială a executării pedepsei cu închisoare, persoanele liberate c ondiţionat de
pedeapsă înainte de termen, persoanele ce le-au fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă
cu o pedeapsă mai blîndă, femeile gravide şi persoanele care au copii în
vîrstă de pînă la 8 ani cărora le-a fost amînată executarea pedepsei
134. În privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, persoanelor condamnate cu suspendarea parţială a executării pedepsei cu închisoare, persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, persoanelor ce le-au fost înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, femeile gravide şi persoanele care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani cărora le-a fost amînată executarea pedepsei, consilierul de probaţiune efectuează o permanentă evaluare a cazului, urmăreşte modul în care subiectul probaţiunii respectă obligaţiile ce îi sunt impuse, modificările apărute în situaţia lui şi apreciază în ce măsură aceste schimbări influenţează riscul de a comite noi infracţiuni.
135. În cazul în care se constată prezenţa unor factori criminogeni sporiţi, consilierul de probaţiune expediază în instanţa de judecată un demers cu solicitarea includerii unor obligaţii suplimentare.
136. În cazul în care instanţa de judecată i-a stabilit subiectului probaţiunii obligaţii, consilierul de probaţiune întreprinde măsuri de control asupra executării acestor obligaţii.
137. În cazul stabilirii subiectului probaţiunii a obligaţiei să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reşedinţa temporară fără consimţămîntul organului competent, consilierul de probaţiune, solicită periodic de la Inspectoratul de Poliţie şi autorităţile publice locale din localitatea unde domiciliază subiectul probaţiunii, informaţia despre orice modificare intervenită în privinţa schimbării domiciliului/reşedinţei temporare şi solicită de la subiectul probaţiunii, informaţii privind executarea obligaţiei stabilite prin hotărîrea judecătorească.
138. În cazul în care subiectului probaţiunii i-a fost aplicată de către instanţa de judecată obligaţia să nu frecventeze anumite locuri, consilierul de probaţiune, solicită informaţii şi de la inspectorul de sector privind respectarea obligaţiei respective, iar în cazul obţinerii informaţiei din alte surse despre încălcarea interdicţiei de a frecventa anumite locuri, consilierul de probaţiune solicită explicaţie de la subiectul probaţiunii şi verifică veridicitatea declaraţiilor.
139. În cazul stabilirii subiectului probaţiunii a obligaţiei să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică, consilierul de probaţiune înştiinţează instituţia medicală specializată, anexînd copia hotărîrii judecătoreşti şi solicită periodic informaţia în scris de la subiectul probaţiunii despre măsurile întreprinse privind executarea obligaţiei. Totodată, se solicită prezentarea documentelor confirmative privind executarea obligaţiei. Informaţia poate fi solicitată atît de la subiectul probaţiunii, cît şi de la membrii familiei sale. După finalizarea tratamentului, se solicită de la instituţia medicală confirmarea în scris a urmării tratamentului de către subiectul probaţiunii.
140. În cazul în care subiectul probaţiunii nu se prezintă la instituţia medicală pentru urmarea tratamentului de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau boală venerică, consilierul de probaţiune solicită de la subiectul probaţiunii explicaţie în scris privind motivul neprezentării.
141. În cazul aplicării subiectului probaţiunii a obligaţiilor să participe la programe probaţionale executarea acestora se asigură conform capitolului IV, secţiunea a 2-a al prezentului Regulament.
142. În cazul stabilirii subiectului probaţiunii a obligaţiei de a acorda o susţinere materială familiei victimei sau de a repara daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă, consilierul de probaţiune menţine legătura cu familia victimei, persoana fizică sau juridică, căreia i-a fost cauzată dauna şi solicită informaţia privind executarea obligaţiei de către subiectul probaţiunii.
143. În cazul în care subiectul probaţiunii nu îndeplineşte obligaţia menţionată la pct.142 pînă la expirarea termenului stabilit de instanţa de judecată, sau a executat necorespunzător obligaţia de a repara dauna cauzată, acest fapt se consideră eschivare de la îndeplinirea obligaţiei. În cazul dat, consilierul de probaţiune solicită în scris de la subiectul probaţiunii explicaţie privind motivul neexecutării obligaţiei.
144. În cazul stabilirii subiectului probaţiunii a obligaţiei de a presta ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, consilierul de probaţiune întreprinde măsurile corespunzătoare conform capitolului V, secţiunea a 5-a al prezentului Regulament.
145. În cazul aplicării subiectului probaţiunii a obligaţiei de a fi supus monitorizării electronice consilierul de probaţiune, întreprinde măsurile necesare în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1322/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea electronică a persoanelor.
146. În cazul în care subiectul probaţiunii încalcă condiţiile probaţiunii sau obligaţiile stabilite de instanţa de judecată, consilierul de probaţiune îl avertizează în scris.
147. Avertizarea face referire la motivele de fapt care au determinat aplicarea acesteia, respectiv la măsura sau obligaţia încălcată şi la consecinţele la care se expune subiectul probaţiunii dacă va continua să înregistreze abateri în respectarea măsurilor şi obligaţiilor.
148. Avertizarea aplicată subiectului probaţiunii este valabilă pe perioada unui an calendaristic din momentul aplicării, indiferent de tipul obligaţiei încălcate.
149. Dacă se constată că după cumularea a două avertizări, subiectul probaţiunii se eschivează în continuare de la respectarea condiţiilor probaţiunii sau obligaţiile stabilite, consilierul de probaţiune informează şeful biroului de probaţiune pentru înaintarea unui demers în instanţă, solicitînd anularea liberării de pedeapsa penală cu trimiterea subiectului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată.
150. În cazul în care subiectul probaţiunii informează în scris biroul de probaţiune despre intenţia sa de a părăsi domiciliul/reşedinţa temporară pe un termen mai mare de 5 zile, înştiinţarea se înregistrează în Registrul de evidenţă a corespondenţei de intrare şi se vizează de şeful biroului de probaţiune.
151. În cazul în care subiectul probaţiunii informează consilierul de probaţiune cu privire la părăsirea temporară a domiciliului/reşedinţei temporare, dar situaţia acestuia rămîne neschimbată sub aspectul riscului sau a nevoilor evaluate, consilierul de probaţiune solicită o declaraţie din partea persoanei în care să se indice perioada şi locul deplasării, ataşarea dovezilor în susţinerea necesităţii efectuării deplasării, precum şi comunicarea datei revenirii la domiciliu/reşedinţa temporară. Frecvenţa întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii, respectiv calendarul întrevederilor, nu se modifică în acest caz, supravegherea continuînd conform planului la data revenirii subiectului probaţiunii.
152. În cazul schimbării de către subiectul probaţiunii a domiciliului/reşedinţei temporare, dosarul personal se expediază prin scrisoare recomandată şi cu aviz de recepţie biroului de probaţiune de la domiciliul/reşedinţa temporară.
153. În cazul în care subiectul probaţiunii şi-a schimbat domiciliul/reşedinţa temporară fără înştiinţarea consilierului de probaţiune, se solicită informaţii de la rude, vecini, confirmare de la primărie şi se întocmeşte un raport privind încălcarea condiţiilor probaţiunii.
154. În cazul în care subiectul probaţiunii a părăsit domiciliul/reşedinţa temporară şi locul aflării lui nu este cunoscut, consilierul de probaţiune întreprinde măsuri iniţiale de căutare, inclusiv verificarea traversării frontierei de stat în sistemul informaţional şi dacă acestea nu s-au soldat cu succes, după expirarea a 15 zile din ziua recepţionării actelor ce confirmă acest fapt, expediază în instanţa de judecată un demers, solicitînd dispunerea dării în căutare.
155. În cazul în care subiectul probaţiunii este anunţat în căutare în temeiul unei hotărîri judecătoreşti şi perioada de probaţiune expiră, atunci pînă la expirarea perioadei de probaţiune, consilierul de probaţiune înaintează un demers în instanţa de judecată prin care solicită anularea condamnării persoanei cu liberare de pedeapsa penală şi trimiterea subiectului probaţiunii pentru a executa pedeapsa privaţiunii de libertate.
156. În cazul în care subiectul probaţiunii a comis o nouă infracţiune şi nu i s-a aplicat arestul preventiv, acţiunile de probaţiune continuă pînă la emiterea unei hotărîri judecătoreşti definitive, solicitîndu-se de la procuratură informaţia cu privire la statutul procesual al subiectului probaţiunii sau informaţia de la instanţa de judecată privind emiterea unei hotărîri judecătoreşti definitive, dacă aceste informaţii nu pot fi altfel obţinute prin accesarea sistemelor informaţionale şi bazelor de date la care are acces biroul de probaţiune.
157. Dacă în perioada de probaţiune, subiectul probaţiunii comite o nouă infracţiune intenţionată, atunci pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, biroul de probaţiune înştiinţează în scris organul care examinează cauza penală (procuratura sau instanţa de judecată) despre necesitatea aplicării pedepsei pentru cumul de sentinţe, iar la expirarea perioadei de probaţiune, subiectul probaţiunii se exclude din evidenţă.
Secţiunea 7
Persoanele amnistiate sau graţiate
158. În cazul amnistiei, biroul de probaţiune examinează situaţia fiecărui condamnat şi, după caz, cu acordul condamnatului, înaintează un demers instanţei de judecată competente conform art.470 din Codul de procedură penală. La demers se anexează copii ale documentelor justificative din dosarul personal de probaţiune, dovezile motivelor de fapt şi de drept invocate.
159. În cazul în care Preşedintele Republicii Moldova emite decretul privind graţierea persoanei condamnate, biroul de probaţiune, în termen de cel mult 5 zile de la data publicării acestuia, informează şeful statului şi instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executare, iar în cazul comutării pedepsei, şi despre preluarea executării sau imposibilitatea executării decretului.
160. Biroul de probaţiune informează anual, pînă la expirarea termenului de probaţiune, Preşedintele Republicii Moldova asupra comportamentului condamnatului. La expirarea termenului de probaţiune stabilit, biroul de probaţiune, în termen de 5 zile, comunică Preşedintelui Republicii Moldova şi instanţei judecătoreşti care a examinat cauza în fond despre încetarea măsurilor de supraveghere.
Secţiunea 8
Persoanele eliberate din locurile de detenţie care au solicitat asistenţă postpenitenciară
161. Asistenţa postpenitenciară se acordă persoanelor eliberate din detenţie înainte de termen şi persoanelor eliberate la termen.
162. Asistenţa postpenitenciară presupune acţiuni desfăşurate individual sau în grup, orientate spre dezvoltarea personală a subiectului probaţiunii, suportul pentru acesta în situaţii de criză în vederea soluţionării problemelor apărute în viaţa sa socială după detenţie.
163. Asistenţa postpenitenciară presupune un complex de măsuri de intervenţie în următoarele domenii:
1) prezentarea informaţiei despre posibilităţile de acordare a locului de trai;
2) acordarea suportului în căutarea unui loc de muncă;
3) acordarea suportului pentru plasarea în centrele de plasament;
4) acordarea suportului în eliberarea buletinului de identitate şi a altor documente necesare subiectului probaţiunii;
5) organizarea şi implicarea în programe probaţionale;
6) consilierea pentru soluţionarea diverselor probleme sociale şi psihologice;
7) implicarea, cu ajutorul autorităţilor publice, organizaţiilor necomerciale în soluţionarea problemelor subiecţilor probaţiunii;
8) orice alt fel de asistenţă prevăzută de legislaţie.
164. Asistenţa postpenitenciară se efectuează în baza acordului semnat între consilierul de probaţiune şi persoana eliberată din instituţiile penitenciare.
165. Acordul de asistenţă postpenitenciară va prevedea:
1) categoria serviciilor de asistenţă psihosocială ce urmează a fi acordate persoanelor eliberate din instituţiile penitenciare;
2) instituţiile implicate în soluţionarea problemelor psihosociale;
3) după caz, programele probaţionale ce urmează a fi derulate;
4) obligaţia consilierului de probaţiune de a păstra confidenţialitatea datelor de care a luat cunoştinţă;
5) condiţiile de rezoluţiune şi de modificare a acordului;
6) durata acordării asistenţei postpenitenciare.
VI. DEMERSURILE CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE
ŞI PARTICIPAREA ÎN PROCESELE DE JUDECATĂ
166. Consilierul de probaţiune întocmeşte demersuri în instanţa de judecată şi participă în procesele de judecată pentru iniţierea următoarelor acţiuni:
1) anularea amînării executării pedepsei de către femeile gravide şi persoanele care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, liberarea lor de pedeapsă, înlocuirea pedepsei sau trimiterea pentru executare a pedepsei neexecutate;
2) înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoare;
3) anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după caz, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea subiectului probaţiunii pentru executarea pedepsei neexecutate;
4) darea în căutare a subiecţilor probaţiunii care se eschivează de organele de probaţiune;
5) executarea hotărîrii în cazul existenţei altor hotărîri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărîri;
6) liberarea de pedeapsă sau aplicarea pedepsei mai blînde în temeiul adoptării unei legi care are efect retroactiv;
7) liberarea de pedeapsă în temeiul actului amnistiei sau stingerea executării pedepsei;
8) liberarea de executare a pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare;
9) explicarea suspiciunilor sau neclarităţilor care apar la punerea în executare a pedepselor;
10) alte acţiuni prevăzute de legislaţie care apar în procesul executării pedepselor de către subiecţii probaţiunii.
167. În decursul perioadei de probaţiune, consilierul de probaţiune este în drept să înainteze în instanţa de judecată un demers cu propunerea de a anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior subiectului probaţiunii ori de a stabili altele noi.
168. În cazul în care, după expirarea a cel puţin jumătate din perioada de probaţiune, subiectul probaţiunii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut comportament corect, a reparat integral dauna, biroul de probaţiune este în drept să înainteze un demers în instanţa de judecată pentru pronunţarea unei încheieri cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. Prevederile prezentului punct nu se aplică în cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei are stabilită şi o pedeapsă complementară, pînă la executarea integrală a pedepsei complementare.
169. În cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul perioadei de probaţiune, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau pînă la expirarea perioadei de probaţiune, nu a executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată, biroul de probaţiune este în drept să expedieze un demers în instanţa de judecată, pentru pronunţarea unei încheieri cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi trimiterea subiectului probaţiunii pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată.
170. În cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvîrşeşte în perioada de probaţiune o nouă infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, biroul de probaţiune, în funcţie de evaluarea riscului de recidivă şi de respectarea planului de probaţiune de către subiectul probaţiunii, expediază un demers în instanţa de judecată cu propunerea de a anula sau de a menţine condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
171. La atingerea de către copil a vîrstei de 8 ani după amînarea executării pedepsei, consilierul de probaţiune, în funcţie de nivelul de corectare şi resocializare a subiectului probaţiunii, expediază în instanţa de judecată un demers cu una din următoarele propuneri:
1) să libereze subiectul probaţiunii de executarea părţii neexecutate a pedepsei;
2) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă;
3) să trimită subiectul probaţiunii în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei.
VII. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢILOR DE PROBAŢIUNE
172. Scoaterea subiectului probaţiunii din evidenţă determină încetarea activităţilor de probaţiune. Scoaterea din evidenţă are loc în cazul:
1) executării efective şi integrale a pedepsei;
2) decesului persoanei condamnate;
3) adoptării unei hotărîri de achitare a persoanei condamnate în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
4) intervenirii unei legi penale noi, care exclude caracterul penal al faptei în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
5) intervenirii unui act de amnistie totală în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
6) intervenirii unui act de graţiere totală în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
7) intervenirii prescripţiei executării hotărîrii judecătoreşti de condamnare;
8) respectării condiţiilor de probaţiune şi expirării perioadei de probaţiune;
9) emiterii de către instanţa de judecată a hotărîrii privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, anularea suspendării parţiale a executării pedepsei cu închisoare, anularea liberării condiţionate de pedeapsa înainte de termen, sau anularea amînării executării pedepsei;
10) pronunţării în privinţa subiectului probaţiunii a unei noi hotărîri de condamnare rămasă definitivă;
11) în alte cazuri prevăzute de lege.
173. În cazul în care a expirat perioada de probaţiune sau termenul liberării condiţionate de pedeapsă, iar demersul privind anularea liberării de pedeapsă pentru executarea pedepsei privative de libertate se află în examinare, subiectul probaţiunii se scoate din evidenţă înştiinţînd instanţa de judecată despre expirarea termenului.
174. Subiecţii probaţiunii liberaţi de pedeapsă sau de răspundere penală sunt scoşi din evidenţă cu întocmirea de către consilierul de probaţiune a rapoartelor, care se păstrează în dosarele personale ale acestora. Data scoaterii subiectului probaţiunii din evidenţă trebuie să coincidă cu ziua finalizării perioadei de probaţiune sau termenului de pedeapsă rămas neexecutat.
175. Subiecţii probaţiunii cărora le-a fost amînată executarea pedepsei pot fi scoşi din evidenţă numai în baza hotărîrii instanţei de judecată emisă la demersul consilierului de probaţiune.
176. Despre scoaterea din evidenţă, în termen de 5 zile de la expirarea termenului, consilierul de probaţiune informează în scris organul care a emis actul.
177. După realizarea procesului de asistenţă acordat în baza acordului de asistenţă psihosocială sau renunţarea subiectului probaţiunii la acest proces, consilierul de probaţiune întocmeşte un raport pe numele şefului biroului de probaţiune şi ulterior îl anexează la dosar cu scoaterea subiectului probaţiunii din evidenţă.