BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.402 din 17.08.2026 cu privire la modificarea Regulamentului privind funcţionarea posturilor fiscale aprobat prin Ordinul SFS nr.665 din 12.12.2018

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
17.08.2026

SERVICIUL FISCAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la modificarea Regulamentului privind funcţionarea posturilor

fiscale aprobat prin Ordinul  SFS nr. 665 din 12.12.2018

nr. 402  din  17.08.2026

 (în vigoare 21.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 386-389 art. 692 din 21.08.2026

* * *

În conformitate cu prevederile art.146 alin.(4) din Codul fiscal şi în temeiul art.133 alin.(1) pct.13) din Codul fiscal,

ORDON:

1. Regulamentul privind funcţionarea posturilor fiscale, aprobat prin Ordinul SFS nr.665 din 12.12.2018, se modifică după cum urmează:

1) Pct. 1, subpct. 6) va avea următorul cuprins:

"6) Descrie modalitatea de aplicare a prevederilor art.225¹ din Codul fiscal, inclusiv stabilirea temeiului de estimare, determinarea valorii medii zilnice a livrărilor, calculul venitului estimat şi documentarea rezultatelor estimării.";

2) Pct. 32 se completează cu sintagma "conform reglementărilor interne ale Serviciului Fiscal de Stat";

3) Se completează cu pct.341 cu următorul cuprins:

"341. Dosarul postului fiscal se perfectează cu respectarea cerinţelor pct.9.2.1 din "Instrucţiunea-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova", aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.618 din 05.10.1993 şi va avea următorul conţinut:

1) Borderoul documentelor (cu completarea acestuia la fiecare actualizare a acestuia);

2) Ordinele SFS cu privire la activitatea postului fiscal;

3) Actul de control fiscal întocmit la instituirea postului fiscal;

4) Dările de seamă privind funcţionarea postului fiscal;

5) Analizele funcţionării postului fiscal;

6) Actul de constatare a rezultatelor obţinute în cadrul postului fiscal;

7) După caz, alte documente ce ţin de activitatea nemijlocită a postului fiscal (Act de sigilare, scrisoare de conformare, notă de constatare şi altele).";

4) Se completează cu pct.342 cu următorul cuprins:

"342. Extragerea documentelor din dosar se consemnează atît în borderou, cît şi în dosar, cu indicarea denumirii documentului, numărului de file, motivului extragerii, persoanei care a dispus extragerea şi datei extragerii.";

5) La pct.36 se exclude textul "În cazul posturilor fiscale mobile," şi sintagma "impozabilă a obiectului";

6) Se completează cu pct.611 cu următorul cuprins:

"611. Funcţionarul fiscal va asigura verificarea activităţii contribuabilului, periodic, în diferite momente ale zilei de muncă.";

7) Pct. 62, după cuvîntul "divergenţelor" se completează cu textul "şi/sau altor riscuri";

8) Pct. 70, textul "Concomitent, urmează a fi indicate evoluţia riscurilor care au stat la baza instituirii postului fiscal şi indicarea dacă în perioada de monitorizare s-au mai stabilit alte riscuri decît cele care au stat la baza instituirii postului fiscal. După descrierea în analiză a riscurilor vor fi indicate propunerile aferente oportunităţii prelungirii postului fiscal." se substituie cu textul "În analiză se va reflecta distinct dacă riscurile care au stat la baza instituirii postului fiscal s-au menţinut, s-au redus sau au fost înlăturate, dacă în perioada monitorizării au fost identificate riscuri noi relevante, dacă scopul instituirii postului fiscal a fost atins integral, parţial sau nu a fost atins, precum şi propunerea argumentată privind prelungirea, neprelungirea sau modificarea postului fiscal.";

9) Pct. 73 va avea următorul cuprins:

"73. Conducerea SFS, în rezultatul examinării analizelor şi a criteriilor de risc în activitatea contribuabililor la care sînt instituite posturi fiscale, decide asupra prelungirii, neprelungirii sau modificării posturilor fiscale, în baza criteriilor prevăzute la pct.73¹–732 din prezentul Regulament.";

10) Se completează cu pct.731 şi 732 cu următorul cuprins:

"731. Activitatea postului fiscal poate fi prelungită în cazul în care, în baza analizei funcţionării postului fiscal, se constată cel puţin una dintre următoarele situaţii:

1) riscurile care au stat la baza instituirii postului fiscal persistă integral sau parţial;

2) în perioada monitorizării au fost identificate riscuri noi, similare sau conexe celor care au stat la baza instituirii postului fiscal;

3) pe durata funcţionării postului fiscal au fost constatate fapte sau circumstanţe care justifică necesitatea continuării monitorizării pentru documentarea completă a activităţii contribuabilului;

4) datele constatate în perioada de monitorizare indică un comportament fiscal neuniform, instabil sau oscilant, care nu permite de a trage concluzia că riscurile au fost înlăturate;

5) contribuabilul nu a înlăturat circumstanţele care au determinat instituirea postului fiscal;

6) este necesară continuarea monitorizării pentru verificarea caracterului stabil al conformării fiscale a contribuabilului.

732. Activitatea postului fiscal nu se prelungeşte în cazul în care, în baza analizei funcţionării postului fiscal, se constată că:

1) riscurile care au stat la baza instituirii postului fiscal au fost înlăturate ori s-au redus pînă la un nivel care nu mai justifică menţinerea măsurii;

2) în perioada monitorizării nu au fost identificate riscuri noi relevante;

3) scopul instituirii postului fiscal a fost atins;

4) s-a epuizat obiectul monitorizării pentru care a fost instituit postul.";

11) Pct. 84, se completează cu subpct. 81) şi subpct. 82) cu următorul cuprins:

"81) Descrierea evoluţiei riscurilor ce au stat la baza instituirii postului fiscal;

82) Acţiuni întreprinse faţă de contribuabil în perioada de activitate a postului fiscal;";

12) Pct. 91, subpct.1) – 3) vor avea următorul cuprins:

"1) posturile fiscale au fost instituite cel puţin de două ori pe parcursul aceleiaşi perioade fiscale;

2) fiecare perioadă de funcţionare a postului fiscal este de cel puţin 30 de zile calendaristice, iar intervalul dintre perioadele de funcţionare este de cel puţin 60 de zile calendaristice;

3) valoarea medie zilnică a livrărilor înregistrate până la instituirea primului post fiscal şi între perioadele de funcţionare ale posturilor fiscale este mai mică de 70% din valoarea medie zilnică a livrărilor înregistrate în perioadele de funcţionare a posturilor fiscale.";

13) Pct. 92, textul "Rezultatele obţinute pe parcursul funcţionării posturilor fiscale se vor supune examinării în vederea stabilirii temeiului de estimare a veniturilor din vînzări (prestări servicii):" se substituie cu textul "Rezultatele obţinute pe parcursul funcţionării posturilor fiscale se examinează, în baza contabilităţii contribuabilului şi a altor informaţii disponibile în sistemele informaţionale ale Serviciului Fiscal de Stat, în vederea stabilirii temeiului de estimare a veniturilor din vânzări (prestări servicii):";

14) Pct. 99, textul "(în continuare – DGDF)" se substituie cu textul "(în continuare – DDF)";

15) Pct. 100, după textul "conducerii DGDF/DDCM" se completează cu textul "şi Direcţiei responsabile de evidenţa posturilor fiscale pentru utilizare în procesele de evaluare, analiză şi postmonitorizare,";

16) Pct. 108, textul "conducerea DGDF/DDCM" se substituie cu textul "conducerea DDF/DDCM";

17) Anexa nr.2 se modifică şi va avea cuprinsul conform anexei 1 la prezentul ordin.

2. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.