BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Ordine

Ordin nr.528-O din 20.12.2023 pentru aprobarea normelor tehnice privind unele simplificări în materie de origine preferenţială a mărfurilor

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
20.12.2023

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

pentru aprobarea normelor tehnice privind unele simplificări

în materie de origine preferenţială a mărfurilor

nr. 528-O  din  20.12.2023

 (în vigoare 01.01.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 527-531 art.1312 din 30.12.2023

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

nr.1885 din 29.12.2023

Ministru ________ Veronica MIHAILOV-MORARU

În temeiul art.32 alin.(11), art.341 alin.(2), art.58 alin.(4) şi art.69 alin.(3) din Codul vamal nr.95/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.219-225, art.238), cu modificările ulterioare,

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Normele tehnice de înregistrare a exportatorilor în sistemul exportatorilor înregistraţi, conform anexei nr.1;

2) Normele tehnice privind solicitarea, acordarea, punerea în aplicare şi monitorizarea statutului de exportator aprobat, conform anexei nr.2;

3) Normele tehnice privind solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a deciziilor privind informaţiile obligatorii în materie de origine a mărfurilor, conform anexei nr.3.

[Pct.1 modificat prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

2. Înregistrările în sistemul exportatorilor înregistraţi efectuate până la data intrării în vigoare a prezentului Ordin, precum şi certificatele de exportator aprobat emise până la data intrării în vigoare a prezentului Ordin rămân în continuare valabile.

3. Executarea prezentului Ordin se pune în sarcina Direcţiei valoarea în vamă, clasificarea şi originea mărfurilor şi a şefilor birourilor vamale.

4. Controlul asupra executării prezentului Ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

5. Se abrogă:

1) Ordinul directorului Serviciului Vamal nr.525-O/2019 referitor la aprobarea Instrucţiunii cu privire la procedura de înregistrare şi revocare a înregistrării exportatorilor în/din sistemul exportatorilor înregistraţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.360-366, art.2026), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1504/2019;

2) Ordinul directorului Serviciului Vamal nr.325-O/2012 privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la procedura de solicitare şi emitere a informaţiilor obligatorii privind originea mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.237-241, art.1406), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.900/2012.

6. Prezentul Ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Anexa nr.1

 la Ordinul directorului Serviciului Vamal

nr.528-O din 20.12.2023

NORME TEHNICE

de înregistrare a exportatorilor în

sistemul exportatorilor înregistraţi

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prevederile prezentelor norme se aplică pentru înregistrarea exportatorilor în Sistemul exportatorilor înregistraţi.

2. În sensul prezentelor norme, următoarele noţiuni semnifică:

1) sistemul exportatorilor înregistraţi (în continuare – sistemul REX) – sistem elaborat de Comisia Europeană pentru înregistrarea exportatorilor care sunt autorizaţi să certifice originea preferenţială a mărfurilor ce sunt exportate în ţările care au recunoscut Republica Moldova ca ţară beneficiară, în contextul Sistemului Generalizat de Preferinţe (în continuare – SGP);

2) exportator înregistrat – persoană stabilită în Republica Moldova şi înregistrată la Serviciul Vamal în scopul exportului de mărfuri în cadrul SGP;

3) atestat de origine – dovadă de origine întocmită de către exportatorul mărfurilor care indică faptul că mărfurile care fac obiectul atestatului respectă regulile de origine ale SGP.

II. ÎNREGISTRAREA ÎN SISTEMUL

EXPORTATORILOR ÎNREGISTRAŢI

3. În vederea înregistrării, exportatorii care doresc să facă dovada originii prin intermediul atestatului de origine depun la aparatul central al Serviciului Vamal (în continuare – ACSV) o cerere conform modelului din anexa nr.1.

4. În vederea confirmării informaţiilor indicate în cerere, aceasta va fi însoţită de copii de pe următoarele documente:

1) documentele de constituire ale exportatorului;

2) certificatul de înregistrare în registrul comerţului;

3) descrierea procesului tehnologic de obţinere a produselor finite;

4) structura de preţ a produsului finit în cazul în care la fabricarea produselor finite sunt folosite materiale neoriginare şi regula de origine este una valorică;

5) liste centralizatoare care să cuprindă date referitoare la toate materiile prime şi materialele ce urmează a fi folosite - cantitate, valoare, origine, încadrare tarifară - la fabricarea produselor finite, suficient de detaliate pentru a face o distincţie clară între materialele originare, neoriginare şi cele achiziţionate de pe piaţa internă.

6) documentele justificative neprevăzute la sbp.1)-5) de care dispune exportatorul şi care susţin cele declarate în cerere.

5. ACSV examinează cererea în conformitate cu art.15-29 din Codul vamal în scopul înregistrării exportatorului în sistemul REX, având în vedere, în special, criteriul de origine aplicat, originea materiilor prime şi a materialelor folosite, precum şi corectitudinea informaţiilor din cerere, şi ia o decizie în ceea ce priveşte înregistrarea exportatorului în sistem.

6. Exportatorul care solicită înregistrarea în Sistemul REX trebuie să fie producător sau comerciant şi să îndeplinească cerinţele şi obligaţiile cuprinse în Codul vamal.

7. În termen de 30 de zile de la recepţionarea cererii şi a documentelor justificative, ACSV înregistrează exportatorul şi comunică acestuia numărul de înregistrare REX.

8. În cazul în care se constată că cererea nu conţine toate informaţiile necesare, ACSV cere exportatorului să furnizeze informaţiile suplimentare într-un termen-limită, prevăzut de art.15 alin.(7) din Codul vamal.

9. Decizia motivată referitoare la respingerea cererii este notificată exportatorului în scris în conformitate cu art.22 din Codul vamal.

10. În cazul deciziei favorabile pentru exportator, ACSV înregistrează exportatorul în sistemul REX, atribuindu-i un număr de înregistrare – numărul REX care va fi înscris în rubrica 7 din cerere.

11. Numărul REX va avea următoarea structură: MD/REX/XXXX/YYYYYY, unde "XXXX" reprezintă anul în care a fost efectuată înregistrarea, iar "YYYYYY" reprezintă numărul de înregistrare, sub formă consecutivă.

12. După completarea rubricii 7, cererea se notifică exportatorului înregistrat în conformitate cu art.22 din Codul vamal. Data înregistrării cererii la ACSV se înscrie în rubrica 7, împreună cu data de la care este valabilă înregistrarea în sistemul REX. O copie a acestei cereri va rămâne în evidenţa ACSV.

13. Numărul REX este unic, iar exportatorul trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte utilizarea acestuia, prin completarea unui angajament în scris, conform anexei nr.2.

14. Înregistrarea în sistemul REX este nelimitată şi nu este necesară o nouă înregistrare atunci când un nou acord comercial aplică sistemul REX în raport cu Republica Moldova.

15. ACSV asigură, din momentul acordării şi până la momentul revocării înregistrării din sistemul REX, păstrarea:

1) tuturor documentelor referitor la înregistrarea/modificarea/revocarea în/din sistemul REX;

2) corespondenţei cu exportatorul înregistrat;

3) actelor de control al activităţii economice a exportatorului înregistrat.

16. Actele menţionate la pct.15 sunt păstrate de către ACSV pe un termen de cel puţin trei ani din momentul revocării înregistrării din sistemul REX.

III. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE

EXPORTATORULUI ÎNREGISTRAT

17. Exportatorul înregistrat are dreptul:

1) de a documenta pe propria răspundere originea preferenţială a mărfurilor exportate prin completarea atestatelor de origine, indiferent de valoarea acestor mărfuri;

2) să prezinte orice document şi/sau informaţie care confirmă faptul că mărfurile ce fac obiectul atestatului de origine respectă regulile de origine ale SGP.

18. Exportatorul înregistrat este obligat:

1) să asigure completarea atestatului de origine doar pentru mărfurile care întrunesc regulile de origine ale SGP;

2) să ţină o evidenţă contabilă corespunzătoare, privind producţia şi vânzarea de mărfuri eligibile pentru tratament preferenţial;

3) să pună la dispoziţia Serviciului Vamal toate documentele justificative referitoare la materialele utilizate la fabricare şi să asigure toate condiţiile necesare pentru efectuarea controlului activităţii de producere, în scopul confirmării capacităţilor de producţie, precum şi a corectitudinii întocmirii atestatului de origine şi stabilirii caracterului originar al mărfurilor exportate;

4) să păstreze o copie a documentului pe care este completat atestatul de origine şi a actelor ce confirmă caracterul originar al mărfurilor exportate cu acoperirea atestatului de origine, pe un termen de cel puţin trei ani de la sfârşitul anului calendaristic în care a fost întocmit atestatul de origine;

5) să notifice Serviciul Vamal referitor la orice modificări ce se referă la datele indicate în cererea de înregistrare în sistemul REX, în decurs de cel mult 10 zile lucrătoare din momentul intervenirii modificării, prezentînd cererea menţionată la pct.3, împreună cu copiile documentelor ce confirmă modificările în cauză.

19. În cazul deciziei favorabile pentru exportator asupra cererii depuse conform pct.18 sbp.5), ACSV efectuează modificările în sistemul REX şi notifică exportatorul înregistrat. Termenul de valabilitate a modificărilor va curge de la data de la care sunt valabile aceste modificări în sistemul REX.

20. În cazul în care se constată că cererea depusă conform pct.18 sbp.5) nu conţine toate informaţiile necesare, ACSV întreprinde acţiunile descrise la pct.8.

IV. REVOCAREA DIN SISTEMUL

EXPORTATORILOR ÎNREGISTRAŢI

21. Revocarea din sistemul REX se efectuează:

1) când exportatorul a fost radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice, fapt notificat de acesta sau constatat de către Serviciul Vamal;

2) când exportatorul şi-a încetat activitatea economică externă sau se află în procedură de insolvabilitate, fapt notificat de acesta sau constatat de către Serviciul Vamal;

3) când exportatorul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a exporta mărfuri de origine preferenţială Republica Moldova în cadrul SGP sau pentru a întocmi atestate de origine, fapt notificat de acesta sau constatat de către Serviciul Vamal;

4) când exportatorul nu răspunde la solicitarea de actualizare a informaţiilor din cerere sau nu remediază iregularităţile constatate de Serviciul Vamal;

5) când exportatorul a informat Serviciul Vamal că nu mai intenţionează să exporte mărfuri în cadrul SGP;

6) când intenţionat sau din neglijenţă, exportatorul întocmeşte sau permite întocmirea unui atestat de origine care conţine informaţii eronate şi care duce la obţinerea tratamentului tarifar preferenţial în mod incorect;

7) când pe parcursul a 24 luni calendaristice consecutive exportatorul nu mai efectuează operaţiuni de export cu produse de origine preferenţială Republica Moldova în cadrul SGP, fapt constatat de către Serviciul Vamal;

8) la cererea exportatorului.

22. Revocarea se notifică în scris exportatorului şi produce efecte din momentul notificării. În cazul revocării în temeiul pct.21 sbp.1), notificarea nu se efectuează, revocarea producând efecte din momentul radierii din Registrul de stat al persoanelor juridice.

23. Revocarea trebuie să fie motivată şi poate fi atacată iniţial la ACSV, în termen de 10 zile de la data notificării revocării.

24. În cazul în care revocarea a fost anulată printr-o hotărîre judecătorească definitivă, exportatorului i se realocă numărul deţinut pînă la revocare. În situaţia unei revocări incorecte, revocarea se anulează, iar exportatorului i se realocă numărul deţinut pînă la revocare.

25. În cazul în care nu există confirmarea recepţionării notificării de către exportator, ACSV plasează informaţia cu privire la revocare pe pagina oficială a Serviciului Vamal şi revocarea produce efecte peste 10 zile din momentul plasării pe pagina web oficială.

26. Numerele de înregistrare revocate nu vor fi utilizate pentru alţi exportatori.

27. Dacă situaţia prevăzută de pct.21 sbp.4) şi 6) care a dus la revocarea unui număr de înregistrare a fost remediată, exportatorul poate depune o nouă cerere de înregistrare. În acest sens, exportatorul poate fi înregistrat din nou numai dacă demonstrează Serviciului Vamal că a remediat situaţia care a condus la revocarea din sistemul REX.

V. COMPLETAREA ATESTATULUI DE ORIGINE

28. Atestatul de origine poate fi întocmit:

1) de către un exportator înregistrat, indiferent de valoarea mărfurilor acoperite de atestatul de origine; sau

2) de către orice exportator pentru orice transport constând în unul sau mai multe colete care conţin produse de origine preferenţială Republica Moldova în sensul SGP, cu o valoare stabilită de statul care aplică SGP în raport cu Republica Moldova.

29. Atestatul de origine poate fi întocmit de către exportator pe orice document comercial (factura fiscală, packing list, alt document comercial), care conţine numele şi adresa completă a exportatorului şi a destinatarului, o descriere detaliată a mărfurilor, inclusiv originea, pentru a permite identificarea acestora şi data documentului comercial. Atestatul de origine nu poate fi completat pe un document de transport.

30. Atestatul de origine, al cărui text este prezentat în pct.33, trebuie să fie completat în conformitate cu notele de subsol (1)-(4), prin dactilografiere, tipărire, imprimare sau scris de mână – în acest caz va fi scris cu cerneală şi litere mari de tipar, fără reproducerea textului notelor. Sub textul atestatului de origine se indică data întocmirii. Termenul de valabilitate al atestatului de origine este de 12 luni din momentul întocmirii.

31. Atestatul de origine poate fi întocmit de exportator atunci cînd mărfurile la care se referă sunt exportate sau după export, cu condiţia că este prezentat în ţara de import nu mai tîrziu de 2 ani după efectuarea importului mărfurilor la care se referă.

32. Atestatul de origine este valabil dacă a fost întocmit în momentul în care înregistrarea exportatorului înregistrat care a întocmit atestatul de origine a fost valabilă.

33. Atestatul de origine trebuie să conţină următorul text în limbile:

1) engleză:

"The exporter … (Number of Registered Exporter (1)) of the products covered by this document declares that, except where otherwise clearly indicated, these products are of ... preferential origin (2) according to rules of origin of the Generalized System of Preferences of … (3) and that the origin criterion met is … … (4)".

2) franceză:

"L′exportateur … (Numéro d′exportateur enregistré (1)) des produits couverts par le présent document déclare que, sauf indication claire du contraire, ces produits ont l′origine préférentielle … (2) au sens des règles d′origine du Système des préférences tarifaires généralisées de … (3) et que le critère d′origine satisfait est … … (4)".

3) spaniolă:

"El exportador … (Número de exportador registrado (1)) de los productos incluidos en el presente documento declara que, salvo indicación en sentido contrario, estos productos gozan de un origen preferencial … (2) en el sentido de las normas de origen del Sistema de preferencias generalizado de la (3) y que el criterio de origen satisfecho es … (4)".

(1) În cazul în care atestatul de origine este întocmit de un exportator înregistrat, în acest spaţiu se înscrie numărul de înregistrare REX. În cazul în care atestatul de origine nu este întocmit de către un exportator înregistrat, se omit cuvintele din paranteze sau se lasă necompletat spaţiul prevăzut în acest sens.

(2) Se indică ţara de origine a mărfurilor.

(3) Se indică ţara care acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de Preferinţe şi aplică sistemul REX în raport cu Republica Moldova.

(4) Se indică criteriul de origine a mărfurilor aplicat, după cum urmează:

- pentru mărfurile obţinute integral se înscrie litera "P";

- pentru mărfurile prelucrate suficient se înscrie litera "W", urmată de codul tarifar al mărfurilor exportate la nivel de 4 cifre conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor aprobată prin Legea nr.172/2014 (de ex: "W" 96.18).

Dacă criteriul de origine care trebuie menţionat în textul atestatului de origine nu este acelaşi pentru toate poziţiile de marfă din documentul comercial, se permite de a indica în dreptul fiecărei poziţii de marfă criteriul de origine aplicat, iar în spaţiul rezervat în atestatul de origine pentru indicarea criteriului de origine de înscris menţiunea "as indicated next to the items of the commercial document", "comme indiqué à côté des éléments du document commercial" sau "Como se indica al lado de los elementos del documento comercial", după caz.

Anexa nr.2

la Ordinul directorului Serviciului Vamal

nr.528-O din 20.12.2023

NORME TEHNICE

privind solicitarea, acordarea, punerea în aplicare şi

monitorizarea statutului de exportator aprobat

[Denumirea în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

Notă: Pe parcursul textului, cuvântul "certificat" se substituie cu cuvântul "autorizaţie" la forma gramaticală corespunzătoare conform Ordinului Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prevederile prezentelor norme tehnice se aplică pentru solicitarea, acordarea, punerea în aplicare şi monitorizarea statutului de exportator aprobat în cadrul acordurilor de comerţ liber dintre Republica Moldova şi ţările partenere, care reglementează acest statut.

[Pct.1 modificat prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

2. Acordarea statutului se efectuează în conformitate cu prevederile protocoalelor şi anexelor privind definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă din acordurile de comerţ liber încheiate de Republica Moldova.

3. Condiţiile pentru acordarea statutului de exportator aprobat sunt stabilite în art.691 din Codul vamal.

PROCEDURA DE ACORDARE A STATUTULUI DE EXPORTATOR APROBAT

4. În vederea obţinerii statutului de exportator aprobat, exportatorul depune la aparatul central al Serviciului Vamal (în continuare - ACSV) o cerere referitor la acordarea statutului de exportator aprobat (în continuare - cerere), conform anexei nr.1.

5. Cererea este însoţită de următoarele documente, în copie:

1) documentele de constituire;

2) contractele în baza cărora se efectuează exporturile de produse originare;

3) descrierea procesului tehnologic de obţinere a produselor finite;

4) structura de preţ a produsului finit în cazul în care la fabricarea acestuia sunt folosite materiale neoriginare şi regula de origine este una valorică;

5) acte care să cuprindă date referitoare la materiile prime şi materialele efectiv folosite - cantitate, valoare, origine, încadrare tarifară - la fabricarea produselor finite, suficient de detaliate pentru a face o distincţie clară între materialele originare şi neoriginare, după caz;

6) documentele care au însoţit la momentul importului materialele folosite la obţinerea produselor finite exportate, pentru operaţiuni derulate în ultimele 12 luni, cum ar fi declaraţia vamală, dovada de origine, factura aferentă, lista de ambalare, documentul de transport, autorizaţie de non-manipulare;

7) documentele care atestă că pentru materialele neoriginare utilizate la fabricarea mărfii nu s-a obţinut nici o restituire a taxelor vamale şi că toate taxele vamale sau taxele cu efect echivalent aplicabile respectivelor materiale au fost efectiv achitate, după caz;

8) orice alte documente care susţin cele declarate în cerere.

6. ACSV examinează cererea în conformitate cu art.15-29 din Codul vamal în scopul acordării statutului de exportator aprobat, având în vedere, în special, criteriul de origine aplicat, originea materiilor prime şi a materialelor folosite, precum şi corectitudinea informaţiilor din cerere, şi ia o decizie în ceea ce priveşte acordarea statutului.

7. În termenul stabilit de art.15 alin.(5) şi alin.(12) din Codul vamal, ACSV ia decizia de acordare a statutului de exportator aprobat.

8. În cazul în care se constată că cererea nu conţine toate informaţiile necesare, ACSV cere exportatorului să furnizeze informaţiile suplimentare într-un termen-limită, prevăzut de art.15 alin.(7) din Codul vamal.

9. Decizia motivată referitoare la respingerea cererii este notificată exportatorului în scris în conformitate cu art.22 din Codul vamal.

10. În cazul în care se ia decizia de acordare a statutului de exportator aprobat, ACSV emite "autorizaţia pentru statutul de exportator aprobat" (în continuare – autorizaţie) conform anexei nr.2 şi comunică decizia exportatorului în conformitate cu art.22 din Codul vamal.

[Pct.10 modificat prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

11. Numărul autorizaţiei se înscrie pe certificat sub forma MD/EA/XXXX unde "XXXX" reprezintă un număr format din 4 cifre, în ordinea consecutivă a emiterii.

12. Autorizaţia se emite în 2 exemplare. Exemplarul 1 se transmite exportatorului şi exemplarul 2, pe versoul căruia se va conţine confirmarea scrisă a recepţionării autorizaţiei de către reprezentantul exportatorului aprobat, autentificată prin semnătura şi ştampila, după caz solicitantului, va rămîne în evidenţele Serviciului Vamal.

[Pct.12 completat prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

13. Termenul de valabilitate al autorizaţiei nu este limitat.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE EXPORTATORULUI APROBAT

14. Drepturile şi obligaţiile exportatorului aprobat sunt stabilite de art.70 din Codul vamal.

15. În vederea executării obligaţiei prevăzute de art.70 alin.(2) pct.3) din Codul vamal, exportatorul aprobat prezintă, până în data de 10 a lunii ulterioare celei de gestiune, raportul cu privire la documentele pe care au fost completate declaraţiile de origine în baza statutului de exportator aprobat, conform anexei nr.3, care va fi păstrat de către Serviciul Vamal pe un termen de cel puţin trei ani de la data completării celei mai recente declaraţii de origine incluse în raport.

16. Informarea Serviciului Vamal referitor la modificările menţionate la art.70 alin.(2) pct.4) din Codul vamal se va efectua prin intermediul cererii specificate la pct.4, cu anexarea copiilor documentelor ce confirmă modificările în cauză.

17. În cazul satisfacerii cererii depuse conform pct.16, Serviciul Vamal eliberează exportatorului aprobat o autorizaţie pentru statutul de exportator aprobat suplimentară, de tipul celei menţionate la pct.10, cu indicarea modificărilor operate în statutul de exportator aprobat, având un număr identic cu cel al autorizaţiei iniţiale, cu aplicarea înscrierii "SUPLIMENTARĂ". Termenul de valabilitate al autorizaţiei pentru statutul de exportator aprobat suplimentară va curge de la data eliberării acesteia.

[Pct.17 în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

18. La orice solicitare din partea Serviciului Vamal, exportatorul aprobat este obligat să asigure toate condiţiile necesare pentru efectuarea controlului activităţii de producere, în scopul confirmării capacităţilor de producţie şi a corectitudinii stabilirii originii preferenţiale a mărfurilor exportate.

PROCEDURA DE MONITORIZARE ŞI CONTROL AL

STATUTULUI EXPORTATOR APROBAT

19. Monitorizarea statutului de exportator aprobat se efectuează în baza planurilor anuale de control, aprobate de conducerea Serviciului Vamal, conform anexei nr.5.

[Pct.19 în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

191. La finalizarea controlului de monitorizare, se va emite raportul privind rezultatele monitorizării, conform anexei nr.6.

[Pct.191 introdus prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

20. ACSV îşi reevaluează decizia de autorizare a statutului de exportator aprobat în cazurile prevăzute de art.24 din Codul vamal.

21. ACSV suspendă decizia de autorizare a statutului de exportator aprobat în cazurile prevăzute de art.25 din Codul vamal.

22. ACSV anulează, revocă sau modifică decizia de autorizare a statutului de exportator aprobat în cazurile prevăzute de art.28-29 din Codul vamal.

23. ACSV ţine evidenţa agenţilor economici care deţin statutul de exportator aprobat prin crearea unei baze de date în format electronic.

24. Numărul unei autorizaţie anulată sau revocată nu se alocă la emiterea altei autorizaţie.

25. Serviciul Vamal asigură efectuarea verificării ulterioare a declaraţiilor de origine completate de către exportatorul aprobat, în cadrul procedurilor de cooperare administrativă internaţională.

COMPLETAREA DECLARAŢIEI DE ORIGINE

26. Exportatorul aprobat completează declaraţia de origine pe un document comercial în care marfa exportată este descrisă suficient de detaliat pentru a permite identificarea acesteia, indicînd şi numărul autorizaţiei.

27. Declaraţia de origine trebuie să fie completată în conformitate cu notele de subsol (1)-(5). Totuşi, nu este necesară reproducerea textului notelor.

28. Declaraţia de origine este întocmită de către exportatorul aprobat prin dactilografiere, tipărire sau imprimare pe orice document comercial. Declaraţia de origine poate fi completată şi de mînă, în acest caz, va fi scrisă cu cerneală şi litere mari de tipar.

29. Declaraţia de origine poartă semnătura olografă a exportatorului aprobat. Cu toate acestea, unui exportator aprobat nu i se cere să semneze asemenea declaraţii, cu condiţia că oferă autorităţilor vamale un angajament în scris conform anexei nr.4, prin care acesta acceptă responsabilitatea deplină pentru orice declaraţie de origine în care este identificat ca şi cum ar fi semnat declaraţia respectivă de mînă.

30. Declaraţia de origine poate fi emisă de exportatorul aprobat atunci cînd produsele la care se referă sunt exportate sau după export, cu condiţia că este prezentată în ţara de import nu mai tîrziu de 2 ani de la data importului produselor la care se referă.

31. Declaraţia de origine trebuie să conţină următorul text în limbile:

1) engleză:

The exporter of the products covered by this document (customs authorization No _____(1).) declares that, except where otherwise clearly indicated, these products are of_______(2) preferential origin.";

2) română:

"Exportatorul produselor ce fac obiectul acestui document (autorizaţia vamală nr._____(1)) declară că, exceptînd cazul în care în mod expres este indicat altfel, aceste produse sînt de origine preferenţială ____(2).";

_______________________________(3)

                   (Locul şi data)

_________________________________(4)

    (Semnătura exportatorului. Numele persoanei care

  semnează declaraţia trebuie să fie indicat caligrafic.)

_______________________

(1) În cazul în care declaraţia de origine este întocmită de un exportator aprobat, în acest spaţiu se înscrie numărul autorizaţiei exportatorului respectiv. În cazul în care declaraţia de origine nu este întocmită de către un exportator aprobat, se omit cuvintele din paranteze sau se lasă necompletat spaţiul prevăzut în acest sens.

(2) Se indică originea produselor. În cazul în care declaraţia de origine se referă, în totalitate sau parţial la produse originare din Ceuta şi Melilla, exportatorul trebuie să precizeze în mod clar aceste produse în documentul pe care este redactată declaraţia, utilizînd simbolul "CM".

(3) Aceste menţiuni pot fi omise dacă informaţiile figurează în documentul propriu-zis.

(4) În cazurile în care exportatorul nu este obligat să semneze, scutirea de semnătură implică şi scutirea de indicare a numelui semnatarului.

Anexa nr.1

la normele tehnice privind solicitarea, acordarea,

punerea în aplicare şi monitorizarea statutului

de exportator aprobat

CERERE

referitor la acordarea/modificarea statutului de exportator aprobat

Anexa nr.2

la normele tehnice privind solicitarea, acordarea,

punerea în aplicare şi monitorizarea statutului

de exportator aprobat

[Anexa nr.2 modificată prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

Anexa nr.3

la normele tehnice privind solicitarea, acordarea,

punerea în aplicare şi monitorizarea statutului

de exportator aprobat

Anexa nr.4

la normele tehnice privind solicitarea, acordarea,

punerea în aplicare şi monitorizarea statutului

de exportator aprobat

[Anexa nr.5 introdusă prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

[Anexa nr.6 introdusă prin Ordinul Serviciului Vamal nr.137-O din 24.03.2026, în vigoare 02.04.2026]

Anexa nr.3

la Ordinul directorului Serviciului Vamal

nr.528-O din 20.12.2023

NORME TEHNICE

privind solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a deciziilor

privind informaţiile obligatorii în materie de origine a mărfurilor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prevederile prezentelor norme sunt aplicabile la solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a deciziilor privind informaţiile de origine obligatorii (în continuare – IOO) în Republica Moldova.

2. În sensul prezentelor norme, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:

1) IDNO/EORI - numărul de înregistrare şi de identificare a operatorilor economici;

2) TARIM – Tariful Vamal Integrat al Republicii Moldova ce reprezintă o bază de date care conţine atât măsuri tarifare şi netarifare internaţionale, cât şi naţionale, aplicabile la efectuarea operaţiunilor de import şi export;

3) taxe la import şi alte taxe – taxe vamale şi alte măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţie, taxa pe valoarea adăugată şi accizele datorate la importul mărfurilor;

3. Cererea pentru emiterea unei decizii privind IOO, conform anexei nr.1, se depune la aparatul central al Serviciului Vamal (în continuare - ACSV).

4. Decizia privind IOO emisă de ACSV se redactează folosind formularul conform anexei nr.2 şi se comunică titularului.

5. Orice eveniment ulterior care ar putea afecta cererea sau decizia iniţială se comunică între solicitantul, respectiv titularul deciziei privind IOO şi ACSV.

CONDIŢIILE PENTRU ACCEPTAREA CERERII

PENTRU EMITEREA UNEI DECIZII PRIVIND IOO

6. Cererea pentru emiterea unei decizii privind IOO este acceptată de ACSV dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.16 din Codul vamal, precum şi:

1) solicitantul şi, dacă este cazul, reprezentantul acestuia sunt înregistraţi în conformitate cu art.7 din Codul vamal şi numărul IDNO/EORI este indicat în cerere;

2) cererea este formulată în limba română;

3) în situaţia în care solicitantul este reprezentat conform art.12 şi art.13 din Codul vamal, cererea este însoţită de un exemplar al contractului respectiv, o procură sau orice alt document care atestă împuternicirea pentru statutul de reprezentant vamal.

7. Cererea pentru emiterea unei decizii privind IOO se datează şi se semnează de persoana care o depune, precizându-se funcţia deţinută de semnatar. Prin semnarea şi depunerea cererii, se consideră că solicitantul este de acord ca toate datele din decizie, inclusiv fotografii, imagini şi broşuri, cu excepţia informaţiilor confidenţiale, să fie făcute publice pe pagina-web oficială a Serviciului Vamal.

8. Situaţiile în care cererea pentru emiterea unei decizii privind IOO nu se acceptă sunt prevăzute în art.32 alin.(2) din Codul vamal.

TERMENE PENTRU LUAREA UNEI DECIZII PRIVIND IOO

9. În termen de cel mult 20 de zile de la data primirii cererii, ACSV verifică întrunirea tuturor condiţiilor pentru acceptarea cererii respective, inclusiv prezenţa informaţiei necesare în vederea luării deciziei. Dacă solicitantului nu i se comunică despre acceptarea cererii, cererea se consideră acceptată. Data acceptării cererii este data primirii cererii de către ACSV.

10. ACSV comunică solicitantului decizia privind IOO în termen de 90 de zile de la data la care cererea a fost acceptată.

11. Termenul prevăzut la pct.9 se prelungeşte corespunzător prevederilor art.17 din Codul vamal în situaţiile în care ACSV:

1) constată că este necesar ca solicitantul să furnizeze informaţii suplimentare pentru luarea unei decizii;

2) constată că pentru luarea deciziei este necesară consultarea unei alte autorităţi competente;

3) dispune efectuarea sau este informată de subdiviziunile vamale sau de alte autorităţi competente că sunt efectuate investigaţii, ca urmare a existenţei unor motive serioase de suspectare a încălcării legislaţiei vamale.

12. Solicitantul este informat de ACSV cu privire la prelungirea termenului pentru luarea unei decizii. Informarea conţine motivele prelungirii termenului, cu excepţia situaţiei în care divulgarea motivului prevăzut la pct.11 sbp.3) ar putea compromite investigaţiile.

EMITEREA ŞI PUNEREA ÎN APLICARE A DECIZIEI PRIVIND IOO

13. ACSV emite decizia privind IOO în conformitate cu cerinţele în materie de date prevăzute în Anexa nr.2.

14. Mărfurile trebuie descrise în decizia privind IOO cu detalii suficiente pentru a permite identificarea fără nici un dubiu şi stabilirea cu uşurinţă a unei legături între acestea şi mărfurile prezentate pentru vămuire, în scopul facilitării şi simplificării controlului vamal.

15. Sub rezerva art.33 alin.(2) din Codul vamal, decizia privind IOO este valabilă pe o perioadă de trei ani de la data de începere a valabilităţii indicată în decizie.

16. Pentru punerea în aplicare a unei decizii IOO în cadrul unui regim vamal, aceasta se ataşează la declaraţia vamală întocmită pentru mărfurile care fac obiectul formalităţilor vamale. În rubrica 44 a declaraţiei vamale se menţionează:

1) codul de document atribuit deciziei privind IOO conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal;

2) numărului de referinţă al deciziei privind IOO.

UTILIZAREA PRELUNGITĂ A DECIZIEI PRIVIND IOO

17. În cazul în care ACSV decide, în urma cererii formulate de titular şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art.33 alin.(10) din Codul vamal, să acorde o perioadă de utilizare prelungită a unei decizii privind IOO care a fost revocată sau care a încetat să mai fie valabilă, notifică titularului o nouă decizie de utilizare prelungită a deciziei privind IOO în care sunt indicate, în plus sau diferit faţă de decizia privind IOO iniţială:

1) data de sfârşit a perioadei de utilizare prelungită;

2) data şi numărul de înregistrare al cererii prin care se solicită utilizarea prelungită;

3) locul şi data emiterii deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO.

18. În notificarea privind emiterea deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO, conform anexei nr.3, ACSV indică:

1) titularul deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO;

2) numărul de referinţă a deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO;

3) data de sfârşit a valabilităţii deciziei privind IOO iniţială;

4) data de sfârşit a perioadei de utilizare prelungită;

5) cantitatea maximă de mărfuri care poate fi vămuită în perioada de utilizare prelungită;

6) codul de document atribuit conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.

19. Pentru punerea în aplicare a unei decizii de utilizare prelungită a deciziei privind IOO în cadrul unui regim vamal, aceasta se ataşează la declaraţia vamală. În rubrica 44 a declaraţiei vamale se menţionează:

1) codul de document atribuit deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO şi codul de document atribuit conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal;

2) numărul de referinţă al deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO şi numărul de înregistrare la ACSV al notificării.

20. Biroul vamal la care se prezintă o decizie de utilizare prelungită a deciziei privind IOO ia următoarele măsuri:

1) operează pe versoul notificării referinţele declaraţiei vamale şi cantitatea înscrisă în aceasta pentru care s-a acordat utilizarea prelungită;

2) informează de îndată ACSV cu privire la titularul deciziei şi cantitatea de mărfuri înscrisă în declaraţia vamală.

21. ACSV, ca urmare a informării sale de către biroul vamal, potrivit pct.20 sbp.2), informează biroul vamal cu privire la dreptul titularului de a utiliza prelungit decizia privind IOO.

VERIFICAREA RESPECTĂRII CARACTERULUI

OBLIGATORIU AL DECIZIILOR PRIVIND IOO

22. Verificarea respectării caracterului obligatoriu al deciziilor privind IOO şi al deciziilor de utilizare prelungită a deciziilor privind IOO se efectuează periodic de ACSV. Rezultatele verificării sunt luate în considerare în cadrul activităţii de control ulterior acordării liberului de vamă, în conformitate cu art.352 din Codul vamal.

23. În scopul verificării utilizării prelungite, titularii deciziilor de utilizare prelungită a deciziilor privind IOO emise de ACSV transmit acesteia, în termen de 10 zile de la data de sfârşit a valabilităţii acestora, următoarele informaţii:

1) numărul de referinţă al deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind IOO;

2) numărul de referinţă al declaraţiilor vamale aferente mărfurilor care au beneficiat de utilizarea prelungită a deciziei;

3) cantităţile utilizate corespunzător fiecărei declaraţii vamale.

[Anexa nr.1 în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.269-O din 19.06.2026, în vigoare 25.06.2026]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.269-O din 19.06.2026, în vigoare 25.06.2026]

[Anexa nr.3 în redacţia Ordinului Serviciului Vamal nr.269-O din 19.06.2026, în vigoare 25.06.2026]