BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.650/161-A din 30.07.2024 cu privire la modificarea punctului 6 din Criteriile de contractare a prestatorilor de servicii medicale în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi a modalităţii de facturare şi achitare a serviciilor medicale acordate pentru anul 2024, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi directorului general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.1219/332-A din 28 decembrie 2023

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
30.07.2024

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII  ŞI COMPANIA

NAŢIONALA DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ

O R D I N

cu privire la modificarea punctului 6 din Criteriile de contractare a

prestatorilor de servicii medicale în sistemul asigurării obligatorii

 de asistenţă medicală şi a modalităţii de facturare şi achitare a

serviciilor medicale acordate pentru anul 2024, aprobate prin

Ordinul  ministrului  sănătăţii  şi directorului  general

al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină

nr.1219/332-A din 28 decembrie 2023

nr. 650/161-A  din  30.07.2024

 (în vigoare 08.08.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-346 art. 634 din 08.08.2024

* * *

În temeiul pct.2 subpct.2) din Hotărârea Guvernului nr.1387/2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, pct.31 din Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.198-202, art.1443) şi Deciziei Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.2 din 29 iulie 2024 în conformitate cu pct.9 subpct.11) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.206-208, art.346), şi pct.29 lit.e) din Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.156/2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.27-28, art.232),

ORDONĂM :

1. Punctul 6 din Criteriile de contractare a prestatorilor de servicii medicale în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi a modalităţii de facturare şi achitare a serviciilor medicale acordate pentru anul 2024, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi directorului general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.1219/332-A din 28.12.2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.519-522, art.1294), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:

"6. Mijloacele fondului pentru achitarea serviciilor medicale şi farmaceutice, cu excepţia subprogramului medicamente şi dispozitive medicale compensate, se repartizează în procesul de contractare după cum urmează:

1) asistenţa medicală primară - 3 046 364,6 mii lei;

2) asistenţă medicală specializată de ambulatoriu - 1 395 789,6 mii lei;

3) îngrijiri medicale comunitare şi la domiciliu - 120 364,3 mii lei;

4) asistenţă medicală urgentă prespitalicească – 1 328 804,3 mii lei;

5) asistenţă medicală spitalicească - 7 741 159,1 mii lei;

6) servicii medicale de înaltă performanţă – 365 897,0 mii lei;

7) servicii de îngrijire paliativă - 94 831,9 mii lei."

2. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Controlul asupra executării prezentului ordin ni-l asumăm.