BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.77-A din 27.03.2023 cu privire la raportarea serviciilor medicale prestate beneficiarilor de protectie temporară

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
27.03.2023

COMPANIA NAŢIONALĂ DE
ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ

O R D I N

cu privire la raportarea serviciilor medicale prestate

beneficiarilor de protecţie temporară

nr. 77-A  din  27.03.2023

 (în vigoare 12.04.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-125 art. 389 din 12.04.2023

* * *

Abrogat: 18.04.2024

Ordinul CNAM nr.64-A din 04.04.2024

Întru executarea pct.27 din Hotărârea Guvernului nr.21 din 18.01.2023 cu privire la acordarea protecţiei temporare persoanelor strămutate din Ucraina (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.21-22, art.38),

ORDON:

1. Conducătorii prestatorilor de servicii medicale (în continuare - PSM) încadraţi în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (în continuare - sistemul AOAM) pentru anul 2023, vor asigura:

1) evidenţa şi raportarea serviciilor medicale prestate beneficiarilor de protecţie temporară, conform Hotărârii Guvernului nr.21/2023 cu privire la acordarea protecţiei temporare persoanelor strămutate din Ucraina (în continuare - beneficiari de protecţie temporară) către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (în continuare - CNAM) până la data de 10 a lunii ce succede luna de gestiune, conform anexelor nr.1-8 la prezentul ordin;

2) prezentarea facturilor fiscale electronice în conformitate cu procedura şi termenele stabilite în Contractul de acordare a asistenţei medicale în cadrul AOAM şi Criteriile de contractare a prestatorilor de servicii medicale în sistemul AOAM pentru anul 2023, în scopul achitării de către CNAM a serviciilor medicale prestate beneficiarilor de protecţie temporară;

3) evidenţa separată a cheltuielilor pentru serviciile medicale prestate beneficiarilor de protecţie temporară;

4) prezentarea informaţiilor suplimentare către CNAM, la necesitate, privind asistenţa medicală prestată beneficiarilor de protecţie temporară.

2. PSM vor prezenta dările de seamă, în termenul stabilit la pct.1 sbp. 1), prin expedierea formularelor completate, cu aplicarea semnăturii electronice (prin intermediul msign.gov.md), după cum urmează:

1) la adresa de e-mail: dcpsm.raportare@cnam.gov.md - PSM de nivel republican, departamental şi privat vor prezenta formularele nr.1-8 şi PSM prestatori de asistenţă medicală spitalicească de nivel municipal şi raional vor prezenta formularele nr.1-3;

2) la adresele de e-mail: at.centru@cnam.gov.md; at.nord@cnam.gov.md; at.sud@cnam.gov.md; at.vest@cnam.gov.md; at.est@cnam.gov.md - PSM afiliaţi vor prezenta formularele nr.4-8.

3. Agenţiile teritoriale vor aduce la cunoştinţa PSM încadraţi în sistemul AOAM pentru anul 2023 prezentul ordin şi vor verifica, centraliza şi transmite la oficiul central dările de seamă recepţionate de la PSM afiliaţi.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin mi-l asum.