Raport de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006
MINISTERUL MUNCII PROTECŢIEI
SOCIALE ŞI FAMILIEI
RAPORT
de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006
(în vigoare 10.07.2007)
Monitorul Oficial nr.94-97BIS din 10.07.2007
* * *
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei competenţele ce ţin de domeniile dezvoltării resurselor umane, demografiei, muncii, politicii salariale şi migraţiei forţei de muncă, precum şi cele ce ţin de recepţionarea şi distribuirea ajutoarelor umanitare, exercitate anterior de Ministerul Economiei şi Comerţului şi, respectiv, de Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare)
În anul 2006 Inspecţia Muncii şi-a orientat activitatea spre contribuirea la realizarea Programului de Activitate a Guvernului Republicii Moldova pe anii 2005-2009 "Modernizarea ţării - bunăstarea poporului" şi a Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Din contextul acestor documente, precum şi din Legea nr.140-XV din 10 mai 2001, obiectivul principal, care îi revine Inspecţiei Muncii, este asigurarea aplicării dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în exercitarea atribuţiilor lor.
În sensul realizării acestui obiectiv, Inspecţia Muncii exercită controlul respectării cadrului legal de reglementări în domeniul muncii în întreprinderi, instituţii, organizaţii (în continuare unităţi) şi întreprinde acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din acest domeniu.
Activitatea Inspecţiei Muncii este determinată de efectivul de personal cu care este încadrată. Conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.735 din 16 iunie 2003, Inspecţia Muncii, pe durata anului 2006, a dispus de un efectiv de personal de 121 unităţi care este repartizat după cum urmează.
Aparatul Inspecţiei Muncii - 28 unităţi de personal.
Personalul inspectoratelor teritoriale de muncă - 93 unităţi, divizat în 35 inspectorate teritoriale de muncă desconcentrate în fiecare raion, în municipiile Chişinău, Bălţi şi în UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri). Efectivul de personal de care dispune fiecare inspectorat teritorial de muncă se reprezintă în felul următor:
ITM municipiul Chişinău 17 unităţi de personal;
ITM municipiul Bălţi 5 unităţi de personal;
ITM Orhei, ITM Cahul, ITM Edineţ, ITM UTA Găgăuzia - cîte 3 unităţi de personal.
Celelalte inspectorate teritoriale de muncă au dispus de cîte 2 unităţi de personal (un inginer şi un jurist sau economist).
În contextul Strategiei de reformă a administraţiei publice, Inspecţia Muncii la finele anului 2006, prin Hotărîrea Guvernului nr.1268 din 1 noiembrie a suportat modificări atît organizaţionale cît şi ale efectivului de personal. Astfel, potrivit acestei Hotărîri, începînd cu luna ianuarie 2007 Inspecţia Muncii dispune de un efectiv de personal de 95 unităţi, din care 14 unităţi distribuite în aparatul central, iar 81 unităţi distribuite în 10 inspectorate teritoriale de muncă. Structurile organizatorice ale Inspecţiei Muncii sînt reflectate în anexa 1 (structura existentă în 2006) şi în anexa 1-a (structura stabilită cu începere din luna ianuarie 2007) la prezentul Raport.
Aspirînd spre realizarea obiectivelor ce-i revin, Inspecţia Muncii cu subdiviziunile sale teritoriale, în anul 2006 a realizat 6025 controale privind respectarea legislaţiei şi altor acte normative în domeniul muncii în unităţi. Din numărul total al acestora, 3254 controale au urmărit modul în care se respectă legislaţia şi alte acte normative referitoare la relaţiile de muncă, iar 2771 controale au vizat modul în care se respectă legislaţia şi alte acte normative de protecţie a muncii. Controalele întreprinse s-au finalizat cu întocmirea proceselor-verbale de control în care, de către inspectorii de muncă, au fost înregistrate 59565 cazuri de încălcare a prevederilor legale şi dispuse măsuri necesare pentru asigurarea respectării normelor de drept din domeniul muncii.
Indicatori referitori la activitatea Inspecţiei Muncii şi la numărul controalelor întreprinse de inspectorii de muncă în anul 2006 sînt reflectaţi în anexele nr.2 şi nr.3 la prezentul Raport.
În cadrul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului raportat, Inspecţia Muncii a întreprins şi o serie de controale specificate orientate spre două obiective:
- monitorizarea riscurilor de accidentare la efectuarea diverselor activităţi economice şi
- monitorizarea modului de achitare a salariilor şi de lichidare a restanţelor la plata salariilor.
Numărul acestora este înglobat în numărul total de controale efectuate.
Astfel, în conformitate cu Planul de activitate al Inspecţiei Muncii şi a Dispoziţiei nr.138 din 04 aprilie 2006 a Inspectorului General de Stat al Muncii, de către inspectoratele teritoriale de muncă au fost efectuate controale privind respectarea actelor legislative şi altor acte normative din domeniul muncii la unităţi care efectuează lucrări de construcţie.
Controlului au fost supuse 171 unităţi la care activează mai mult de 4400 salariaţi, din care 797 femei. Controalele s-au realizat la şantiere de construcţie din municipiile Chişinău şi Bălţi, UTA Găgăuzia, raioanele Edineţ şi Orhei.
În cadrul acestor controale de către inspectorii de muncă au fost depistate 240 persoane care au fost admise la muncă fără perfectarea relaţiilor de muncă în formă scrisă, or aceasta nu este altceva decît utilizarea forţei de "muncă la negru". Preponderent aceasta are loc în sectorul privat, la construcţia caselor private, unde cu nici o persoană nu sînt perfectate relaţiile de muncă în formă scrisă.
Acţiuni de control privind respectarea actelor legislative şi altor acte normative din domeniul muncii, în temeiul Dispoziţiei nr.177 din 25 aprilie 2006 a Inspectorului General de Stat al Muncii, au fost întreprinse de către inspectoratele teritoriale de muncă la unităţi, care efectuează lucrări agricole, creşterea şi recoltarea cerealelor, legumelor şi fructelor. Controalelor au fost supuse 1022 unităţi economice cu un număr de 34015 salariaţi, din care 15337 sînt femei. Pe parcursul controalelor au fost depistate şi extrase din procesul de muncă 14 persoane cu vîrsta de pînă la 15 ani. De asemenea au fost depistate 437 persoane care au fost admise la muncă fără perfectarea relaţiilor de muncă în formă scrisă. În urma controalelor au fost înregistrate 9200 cazuri de încălcare a legislaţiei şi normelor de protecţie a muncii.
În conformitate cu Planul de activitate al Inspecţiei Muncii, în anul 2006 de către inspectoratele teritoriale de muncă au fost efectuate controale privind respectarea actelor legislative şi actelor normative din domeniul protecţiei muncii la 47 instituţii de reconfortare pentru copii.
Pe baza Dispoziţiei Inspectorului General de Stat al Muncii nr.429 din 18 octombrie 2006 au fost supuse controlului unităţi care desfăşoară activităţi de captare, epurare şi distribuire a apei. La 37 unităţi controlate activau 5556 salariaţi, din care 1612 femei şi au fost înregistrate 889 cazuri de încălcare a cerinţelor de protecţie a muncii.
În contextul monitorizării modului şi termenilor de achitare a salariilor şi întru executarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.678 din 11 iulie 2005, poruncii Guvernului Republicii Moldova nr.1412-996 din 24 septembrie 2004, Inspecţia Muncii a supus controlului 420 unităţi, care admit restanţe la plata salariilor. În rezultatul controalelor efectuate au fost întocmite procese-verbale de control, cu înaintarea prescripţiilor privitor la plata salariilor în termeni restrînşi, inclusiv remedierea altor încălcări ale legislaţiei muncii.
Conform datelor statistice, în anul 2006 s-a atestat o situaţie oscilatorie cu tendinţe stabile de diminuare a sumelor restante la plata salariilor şi a agenţilor economici, care admit restanţe la plata salariilor.
Acţiuni cu caracter specific (inclusiv controale) au fost realizate de Inspecţia Muncii în comun cu reprezentanţi ai diferitor organe cu atribuţii de control, cu reprezentanţi ai sindicatelor.
Activităţile de control întreprinse de Inspecţia Muncii scot în evidenţă faptul că angajatorii comit continuu aceleaşi încălcări ale actelor legislative şi normative. Cel mai frecvent sînt comise încălcări ale normelor legale referitoare la:
- contractul individual de muncă - iniţierea relaţiilor de muncă şi utilizarea forţei de muncă fără respectarea procedurilor stabilite de legislaţie (Titlul III Contractul individual de muncă, art.47, 49, 55, 85, 86);
- durata timpului de muncă - depăşirea duratei legale a timpului de muncă, caracterizată prin nerespectarea dreptului la durata redusă a timpului de muncă, de repartizarea prejudicioasă şi contrar legislaţiei a timpului de muncă în cadrul săptămînii şi altele (Titlul IV Timpul de muncă şi timpul de odihnă, art.95 - 105, 107,109, 110, 111);
- salarizare - angajarea cu un salariu mai mic decît salariul minim stabilit de stat; nerespectarea modalităţilor de salarizare prevăzute de legislaţie; neefectuarea plăţilor compensatorii; încălcarea termenelor legale de plată a salariilor şi altele (Titlul V Salarizarea şi normarea muncii, art.128 alin.(2), 131, 139, 141, 142, 152, 153);
- protecţia muncii - admiterea la lucru a persoanelor fără pregătire profesională şi fără instruire în materie de protecţie a muncii; prestarea muncii în condiţii de risc sporit; aplicarea tehnologiilor depăşite şi periculoase; neasigurarea echipamentului de protecţie; amplasarea proceselor tehnologice în încăperi neadecvate; exploatarea echipamentelor de muncă improvizate fără dispozitive de protecţie, ceea ce creează pericol de accidentare; neefectuarea atestării locurilor de muncă (Titlul IX Protecţia muncii, art.225, 226, 229 - 243).
Încălcările depistate în rezultatul controalelor reprezintă componente ale utilizării nelegale a muncii şi prejudiciază esenţial drepturile salariaţilor ce decurg din raporturile de muncă. Aceste încălcări impun aplicarea diferitor mecanisme ce contribuie la asigurarea respectării prevederilor legale.
Urmărind prevenirea unor eventuale accidente de muncă şi boli profesionale inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a 756 obiective (secţii, sectoare, echipamente tehnice), exploatarea cărora prezenta pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională. Concomitent au dispus acţiuni şi măsuri tehnice de înlăturare sau reducere a riscurilor ce determinau pericolul de accidentare. Indicatori referitori la numărul obiectivelor sistate de inspectorii de muncă sînt reflectaţi în anexa 4 la prezentul Raport.
Pentru comiterea încălcărilor, depistate în rezultatul controalelor efectuate, cît şi în vederea combaterii ilegalităţilor din domeniul muncii, inspectorii de muncă au întocmit 1177 procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă. Din numărul acestora, 83 procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă au fost întocmite pentru neachitarea intenţionată a salariilor şi a altor plăţi (art.41/2 Codul cu privire la contravenţiile administrative). În urma examinării acestora au fost sancţionate administrativ prin aplicarea amenzii 919 persoane cu funcţii de răspundere. Indicatori referitori la procesele-verbale cu privire la contravenţia administrativă întocmite şi examinate în anul raportat sînt reflectaţi în anexa 5 la prezentul Raport.
Avînd în vedere modificările operate în Codul cu privire la contravenţiile administrative prin Legea nr.110-XV din 2 iunie 2005, valoarea medie a amenzilor aplicate în anul raportat a constituit mai mult de 1500 lei.
O altă latură a activităţii Inspecţiei Muncii este examinarea petiţiilor cetăţenilor. În această ordine de idei, unităţile structurale şi subdiviziunile teritoriale ale Inspecţiei Muncii au examinat 1948 petiţii, care au avut drept obiect asigurarea respectării legislaţiei muncii şi normelor de protecţie a muncii.
Pe parcursul anului Inspecţia Muncii, în vederea asigurării realizării ordinii de drept în domeniul relaţiilor de muncă şi protecţiei muncii a sesizat Comisariatele de poliţie, Organele de procuratură, Camera de Licenţiere.
Pe parcursul anului 2006 de către Inspecţia Muncii şi subdiviziunile sale teritoriale au fost înregistrate 640 de contracte colective de muncă. Cele mai multe contracte colective de muncă au fost încheiate în învăţămînt - 208, urmează administraţia publică cu 96, după care vine comerţul - 63.
Potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2006 au depus rapoarte statistice ce vizează aspecte de protecţie a muncii 5598 unităţi. În aceste unităţi au fost angajaţi 636801 salariaţi, din care 341221 femei, iar 660 persoane sub 18 ani. Cei mai mulţi salariaţi, au fost angajaţi în unităţi cu un efectiv mai mare de 20 unităţi de personal.
Numărul unităţilor care au depus rapoarte statistice şi numărul salariaţilor existenţi în scriptele acestor unităţi în anul 2006, structurat prin prisma activităţilor, sînt reflectate în anexa 6 la prezentul Raport.
În anul raportat au fost ocupaţi în condiţii de muncă necorespunzătoare normelor igienico-sanitare 18623 salariaţi. Aceasta constituie 2,9 la sută din numărul total al salariaţilor angajaţi în unităţile vizate de statistici. Din numărul total al salariaţilor ocupaţi în condiţii de muncă ce nu corespund normelor igienico-sanitare 8243 sînt femei. Situaţia condiţiilor de muncă, inclusiv a condiţiilor de muncă a femeilor sînt reflectate în anexele nr.7 şi nr.8 la prezentul Raport.
Pentru realizarea măsurilor de protecţie a muncii, pe parcursul anului 2006 unităţile, vizate în statistici, au cheltuit în ansamblu circa 144094,055 mii lei. Date referitoare la cheltuielile pentru protecţia muncii se conţin în anexa nr.9 la prezentul Raport.
În perioada raportată, la unităţile cuprinse în statistici, s-a înregistrat un număr total de 630 accidentaţi proveniţi din accidente de muncă, ce determină un indice de frecvenţă de 0,989 (numărul de accidentaţi care revine la o mie de salariaţi).
Repartizarea accidentaţilor după cauzele producerii accidentelor
Numărul total de om-zile de incapacitate temporară de muncă al accidentaţilor a fost de 21179, determinînd un indice de durată medie al incapacităţii temporare de muncă pentru accidente de muncă de 33,61 (număr de om-zile de incapacitate temporară de muncă ce-i revin unui accidentat). Numărul de accidentaţi şi pierderile materiale aferente accidentelor de muncă, produse la unităţile acoperite de sondajul statistic, precum şi repartizarea accidentaţilor în muncă pe activităţi, împrejurări şi cauze se reprezintă în anexele nr.10 şi nr.11 la prezentul Raport.
De către inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul protecţiei muncii în anul raportat au fost cercetate împrejurările şi cauzele care au condus la producerea accidentelor de muncă, în urma cărora au fost accidentate mortal - 43 persoane, iar grav - 123 persoane.
Repartizarea accidentaţilor pe împrejurări
Producerea accidentelor de muncă este cauzată, în mare parte, de încălcarea cerinţelor de protecţie a muncii. Cea mai mare pondere în producerea accidentelor de muncă mortale revine activităţilor din construcţie, în care au fost accidentate 9 persoane, activităţi de servicii colective, sociale şi personale-5, activităţilor agricole - 4 persoane şi cîte 3 persoane au fost accidentate mortal în activităţi de transporturi, depozitare şi comunicaţii, comerţ şi învăţămînt.
Numărul accidentelor de muncă mortale şi grave, în raport cu anul precedent a scăzut.
Repartizarea accidentaţilor după activităţi
Pierderile materiale în urma accidentelor de muncă suportate de unităţile, vizate în statistici, în anul 2006 se estimează la circa 2886461 lei, din care 46 la sută constituie plăţile conform certificatelor de concediu medical, 22 la sută reprezintă plăţi pentru repararea prejudiciului cauzat, 27 la sută sînt plăţile indemnizaţiilor unice în cazul reducerii capacităţii de muncă sau decesul angajatului şi 5 la sută constituie valoarea mijloacelor de producţie defectate.
Pentru realizarea anumitor garanţii stabilite de legislaţie, în anul raportat au beneficiat de înlesniri şi sporuri pentru condiţii nefavorabile de muncă 109786 salariaţi, din care 62426 femei. Înlesnirile şi sporurile pentru condiţii nefavorabile de muncă sînt reflectate în anexele nr.12 şi nr.13 la prezentul Raport.
Succesul activităţilor de inspecţie este determinat de eficienţa planificării şi utilizării fondului timpului de muncă. În anul 2006 utilizarea fondului timpului de muncă de către inspectorii de muncă se reprezintă după cum urmează.
Pentru efectuarea controalelor au fost consumate 10312 zile. Aceasta constituie 62 la sută din fondul timpului utilizat pe teren. Pentru examinarea petiţiilor total au fost consumate 2759 zile sau 17 la sută din fondul timpului utilizat pe teren. La cercetarea accidentelor comunicate s-au consumat 1255 zile-om, ceea ce constituie 8 la sută din fondul timpului utilizat pe teren.
Timpul utilizat de inspectorii de muncă pentru efectuarea unui control variază de la un inspectorat teritorial de muncă la altul. În mediu un control se realizează în 1,7 zile.
Repartizarea timpului de muncă după activităţi de inspecţie
desfăşurate pe teren, exprimate în zile lucrătoare
Inspecţia Muncii acordă atenţie formării inspectorilor de muncă şi supravegherii activităţilor desfăşurate de aceştia. Astfel pentru pregătirea inspectorilor de muncă au fost organizate 6 seminare instructiv didactice. Realizarea acestor acţiuni au derulat cu concursul specialiştilor din cadrul Inspecţiei Muncii şi specialiştilor din Ministerul Economiei şi Comerţului. Se întreprind cu regularitate acţiuni de monitorizare a activităţii inspectoratelor teritoriale de muncă. Obiectivul acestor acţiuni este de a evalua activitatea inspectorilor de muncă şi de a asigura sporirea nivelului de pregătire a inspectorilor de muncă, a eficacităţii şi calităţii activităţilor de inspecţie.
Acţiuni de dezrădăcinare a încălcării legislaţiei muncii au fost realizate pe baza Acordurilor bilaterale în comun cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor. Probleme ce ţin de aplicarea legislaţiei muncii au fost luate în dezbateri cu participarea Inspecţiei muncii în şedinţele Confederaţiei Sindicatelor Libere din Republica Moldova "Solidaritate", Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective.
S-au realizat acţiuni de informare a populaţiei prin diferite mijloace mass-media despre cele mai eficiente metode de aplicare a Codului muncii şi despre activitatea Inspecţiei Muncii. În această ordine de idei au fost acordate interviuri şi publicate informaţii în diverse publicaţii periodice centrale şi locale.
Toate acţiunile de inspecţie întreprinse în anul trecut scot în evidenţă o tendinţă sesizabilă de conformare şi respectare a legislaţiei. Totodată se întîlneşte frecvent persistenţa atitudinii nerespectuoase a angajatorilor faţă de onorarea obligaţiunilor reglementate de legislaţia muncii.
O dificultate semnificativă în derularea relaţiei de muncă o constituie insuficienţa sau lipsa de cunoştinţe necesare angajatorilor pentru a asigura respectarea legislaţiei ce reglementează raporturile de muncă. Această dificultate caracterizează unităţile cu un efectiv de personal mic.
Pe parcursul anului de referinţă, Inspecţia Muncii a coordonat activitatea de instruire şi formare a persoanelor cu funcţii de răspundere din unităţi în domeniul relaţiilor de muncă şi protecţiei muncii. Ca rezultat al coordonării activităţii de instruire şi formare, în instituţiile abilitate cu dreptul de instruire în domeniul dat, au fost instruite mai mult de 2800 persoane.
Potrivit atribuţiilor ce-i revin, Inspecţia Muncii a acordat ajutor metodologic şi consultativ salariaţilor şi angajatorilor în soluţionarea diverselor probleme ce ţin de aplicarea legislaţiei muncii. În perioada raportată au beneficiat de ajutorul consultativ al Inspecţiei Muncii şi subdiviziunilor sale structurale mai mult de 6000 angajatori şi un număr semnificativ de salariaţi.
Soluţionarea inadecvată şi insuficientă a problemelor ce ţin de prevenirea accidentelor de muncă este frecventă la unităţile care nu dispun de serviciul sau specialistul pentru protecţia muncii, sau funcţiile acestuia sînt cumulate de alţi specialişti fără pregătire în materie de protecţie a muncii.
Un obstacol deosebit în aplicarea legislaţiei îl reprezintă încălcările legislaţiei ce se comit cu acordul tacit al salariaţilor sau a reprezentanţilor acestora. Astfel de încălcări poartă un caracter latent şi sînt dificil de remediat.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor de inspecţie, mulţi angajatori manifestă ostilitate faţă de inspectorii de muncă, ceea ce constituie o piedică în realizarea atribuţiilor de serviciu ale acestora.
Aceste şi alte acţiuni de împiedicare a inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor fac să se menţină fenomenul "muncii la negru", caracterizat de abateri şi încălcări a legislaţiei din domeniul muncii.
Rezultatele obţinute, confirmă că activitatea Inspecţiei Muncii reprezintă un proces complex în derulare, care cere eforturi şi coerenţă în acţiuni.
Pentru a asigura realizarea continuă a obiectivelor Inspecţiei Muncii, stabilite de Lege, este oportun şi necesar ca Inspecţia Muncii să-şi menţină şi în continuare orientarea spre dezvoltarea şi promovarea celor mai eficiente măsuri complexe pentru:
- monitorizarea modului de încadrare în muncă, perfectare a contractelor individuale de muncă şi diminuare a fenomenului "muncii la negru";
- monitorizarea modului de achitare a salariilor şi diminuare a restanţelor la plata salariilor;
- monitorizarea riscurilor de accidentare în muncă.
Aceasta va conduce la realizarea mai profundă şi mai integră a drepturilor angajaţilor ce decurg din raporturile de muncă, la o protecţie mai sigură a salariaţilor în exercitarea funcţiilor lor, or acestea sînt obiectivele Inspecţiei Muncii stabilite de Codul muncii, alte acte legislative şi normative din domeniul muncii, precum şi de Legea privind Inspecţia Muncii.
| INSPECTORUL GENERAL DE STAT AL MUNCII | Dumitru STĂVILĂ |
| Iunie 2007. |
Anexa nr.1
la Raportul de activitate
al Inspecţiei Muncii pe anul 2006
Structura Organizatorică a Inspecţiei Muncii
Anexa nr.1-a
la Raportul de activitate
al Inspecţiei Muncii pe anul 2006
Structura Organizatorică a Inspecţiei Muncii
|
Anexa nr.2 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Indicatori referitori la activitatea Inspecţiei Muncii în anul 2006 |
|||
| Nr. d/o | Denumirea indicatorului | Total | |
| 1. | Controale efectuate privind respectarea legislaţiei muncii | relaţii de muncă | 3254 |
| protecţia muncii | 2771 | ||
| total | 6025 | ||
| 2. | Numărul de încălcări constatate | relaţii de muncă | 28128 |
| protecţia muncii | 31437 | ||
| total | 59565 | ||
| 3. | Petiţii examinate | relaţii de muncă | 1662 |
| protecţia muncii | 286 | ||
| total | 1948 | ||
| 4. | Numărul obiectivelor a căror activitate a fost oprită: | ||
| secţii, sectoare | 28 | ||
| echipamente tehnice | 728 | ||
| 5. | Accidente de muncă cercetate | 155 | |
| din care: | |||
| grave | 116 | ||
| mortale | 39 | ||
| Numărul accidentaţilor | 166 | ||
| din care: | |||
| grav | 123 | ||
| mortal | 43 | ||
| 6. | Procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă înaintate spre examinare | 1177 | |
| 7. | Procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă examinate | 974 | |
| 8. | Decizii de aplicare a amenzii | 919 | |
| 9. | Decizii executate | 611 | |
| 10. | Decizii atacate în instanţa de judecată | 140 | |
| 11. | Decizii înaintate spre executare silită de aplicare a amenzii | 255 | |
| 12. | Suma totală a amenzilor administrative achitate, lei | 921160 | |
|
Anexa nr.3 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Indicatori referitori la numărul controalelor întreprinse de inspectorii de muncă în anul 2006 |
||||
| Nr. d/o | Denumirea subdiviziunii | numărul controalelor: | total | |
| în domeniul protecţiei muncii | în domeniul relaţiilor de muncă | |||
| 1. | Direcţia monitorizare PM | 59 | - | 59 |
| 2. | Direcţia monitorizare RM | - | 155 | 155 |
| 3. | ITM mun.Chişinău | 354 | 551 | 905 |
| 4. | ITM mun.Bălţi | 112 | 155 | 267 |
| 5. | ITM Anenii Noi | 75 | 79 | 154 |
| 6. | ITM Basarabeasca | - | 84 | 84 |
| 7. | ITM Briceni | 84 | 77 | 161 |
| 8. | ITM Cahul | 84 | 168 | 252 |
| 9. | ITM Cantemir | 10 | 40 | 50 |
| 10. | ITM Călăraşi | 77 | 96 | 173 |
| 11. | ITM Căuşeni | 38 | 35 | 73 |
| 12. | ITM Cimişlia | 72 | 83 | 155 |
| 13. | ITM Criuleni | 55 | 57 | 112 |
| 14. | ITM Donduşeni | 48 | 134 | 182 |
| 15. | ITM Drochia | 45 | - | 45 |
| 16. | ITM Dubăsari | 66 | 87 | 153 |
| 17. | ITM Edineţ | 41 | 3 | 44 |
| 18. | ITM Făleşti | 60 | 76 | 136 |
| 19. | ITM Floreşti | 70 | 79 | 149 |
| 20. | ITM Glodeni | 67 | 64 | 131 |
| 21. | ITM Hînceşti | 66 | 68 | 134 |
| 22. | ITM Ialoveni | 76 | 82 | 158 |
| 23. | ITM Leova | 71 | 61 | 132 |
| 24. | ITM Nisporeni | 114 | 143 | 257 |
| 25. | ITM Ocniţa | 75 | 74 | 149 |
| 26. | ITM Orhei | 147 | 66 | 213 |
| 27. | ITM Rezina | 25 | 57 | 82 |
| 28. | ITM Rîşcani | 57 | 67 | 124 |
| 29. | ITM Sîngerei | 72 | 54 | 126 |
| 30. | ITM Soroca | 64 | 73 | 137 |
| 31. | ITM Străşeni | 83 | 83 | 166 |
| 32. | ITM Şoldăneşti | 67 | 74 | 141 |
| 33. | ITM Ştefan Vodă | 92 | 78 | 170 |
| 34. | ITM Taraclia | 74 | 68 | 142 |
| 35. | ITM Teleneşti | 76 | 71 | 147 |
| 36. | ITM Ungheni | 62 | 68 | 130 |
| 37. | ITM U.T.A. Găgăuzia | 133 | 44 | 177 |
| Total | 2771 | 3254 | 6025 | |
|
Anexa nr.4 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Indicatori referitori la numărul obiectivelor sistate de inspectorii de muncă în anul 2006 |
||
| Nr. d/o | Denumirea subdiviziunii | Numărul obiectivelor sistate |
| 1. | Direcţia monitorizare PM | 1 |
| 2. | ITM mun.Chişinău | 111 |
| 3. | ITM mun.Bălţi | 93 |
| 4. | ITM Anenii Noi | 69 |
| 5. | ITM Basarabeasca | - |
| 6. | ITM Briceni | 1 |
| 7. | ITM Cahul | 9 |
| 8. | ITM Cantemir | - |
| 9. | ITM Călăraşi | 12 |
| 10. | ITM Căuşeni | 112 |
| 11. | ITM Cimişlia | 12 |
| 12. | ITM Criuleni | - |
| 13. | ITM Donduşeni | - |
| 14. | ITM Drochia | 20 |
| 15. | ITM Dubăsari | - |
| 16. | ITM Edineţ | 22 |
| 17. | ITM Făleşti | 4 |
| 18. | ITM Floreşti | - |
| 19. | ITM Glodeni | - |
| 20. | ITM Hînceşti | 5 |
| 21. | ITM Ialoveni | 101 |
| 22. | ITM Leova | 3 |
| 23. | ITM Nisporeni | 75 |
| 24. | ITM Ocniţa | - |
| 25. | ITM Orhei | 17 |
| 26. | ITM Rezina | - |
| 27. | ITM Rîşcani | 2 |
| 28. | ITM Sîngerei | 5 |
| 29. | ITM Soroca | 4 |
| 30. | ITM Străşeni | 2 |
| 31. | ITM Şoldăneşti | 6 |
| 32. | ITM Ştefan Vodă | 30 |
| 33. | ITM Taraclia | 12 |
| 34. | ITM Teleneşti | 25 |
| 35. | ITM Ungheni | - |
| 36. | ITM U.T.A. Găgăuzia | 3 |
| Total | 756 | |
|
Anexa nr.5 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Indicatori referitori la cazurile cu privire la contravenţia administrativă examinate în anul 2006 |
||||||
| Nr. d/o | Denumirea subdiviziunii | Procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă întocmite | Decizii | Suma totală a amenzilor achitate, lei | ||
| de examinare cu aplicarea sancţiunii administrative | de clasare | spre executare silită | ||||
| 1. | Direcţia monitorizare PM | 5 | 4 | - | - | 1500 |
| 2. | Direcţia monitorizare RM | 83 | 79 | 1 | 3 | 77850 |
| 3. | ITM Chişinău | 290 | 188 | 2 | 13 | 239070 |
| 4. | ITM Bălţi | 66 | 54 | 3 | 21 | 65040 |
| 5. | ITM Anenii Noi | 34 | 32 | 1 | 7 | 28400 |
| 6. | ITM Basarabeasca | 9 | 10 | - | 4 | 12000 |
| 7. | ITM Briceni | 2 | 2 | - | 1 | 1500 |
| 8. | ITM Cahul | 63 | 42 | 7 | 10 | 70320 |
| 9. | ITM Cantemir | 5 | 2 | 3 | 1 | - |
| 10. | ITM Călăraşi | 74 | 68 | - | 5 | 46600 |
| 11. | ITM Căuşeni | 11 | 1 | 3 | - | 1500 |
| 12. | ITM Cimişlia | 41 | 37 | - | 15 | 43600 |
| 13. | ITM Criuleni | 10 | 11 | - | 1 | 13500 |
| 14. | ITM Donduşeni | 14 | 10 | 2 | 9 | 7700 |
| 15. | ITM Drochia | 23 | 24 | 1 | 8 | 7300 |
| 16. | ITM Dubăsari | 15 | 11 | 2 | 1 | 10800 |
| 17. | ITM Edineţ | 36 | 31 | 4 | 24 | 40900 |
| 18. | ITM Făleşti | 18 | 16 | - | 11 | 15500 |
| 19. | ITM Floreşti | 10 | 5 | 3 | 1 | 3000 |
| 20. | ITM Glodeni | 5 | 5 | - | - | 5500 |
| 21. | ITM Hînceşti | 27 | 26 | - | 18 | 18500 |
| 22. | ITM Ialoveni | 48 | 33 | 5 | 7 | 10800 |
| 23. | ITM Leova | 39 | 23 | 8 | 12 | 10500 |
| 24. | ITM Nisporeni | 21 | 22 | - | 3 | 24000 |
| 25. | ITM Ocniţa | 9 | 8 | - | 2 | 6500 |
| 26. | ITM Orhei | 26 | 22 | 1 | 5 | 23500 |
| 27. | ITM Rezina | 13 | 12 | - | 4 | 20000 |
| 28. | ITM Rîşcani | 28 | 22 | 2 | 6 | 16640 |
| 29. | ITM Sîngerei | 4 | 4 | - | 2 | - |
| 30. | ITM Soroca | 19 | 19 | - | 5 | 18000 |
| 31. | ITM Străşeni | 29 | 14 | - | 6 | 35000 |
| 32. | ITM Şoldăneşti | 10 | 11 | - | 4 | 9700 |
| 33. | ITM Ştefan Vodă | 2 | 3 | - | - | - |
| 34. | ITM Taraclia | 21 | 18 | 5 | 14 | 20500 |
| 35. | ITM Teleneşti | 15 | 16 | - | 6 | 2440 |
| 36. | ITM Ungheni | 37 | 22 | 1 | 14 | 13500 |
| 37. | ITM U.T.A. Găgăuzia | 15 | 12 | 1 | 12 | - |
| Total | 1177 | 919 | 55 | 255 | 921160 | |
|
Anexa nr.6 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Numărul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi numărul salariaţilor existenţi în scripte în anul 2006 |
||||
| Activitatea economică | Numărul de unităţi economice | Efectivul existent în scripte la 31 decembrie 2006 – total, persoane | din care: | |
| femei | adolescenţi pînă la 18 ani | |||
| Agricultură şi silvicultură | 859 | 92482 | 37632 | 116 |
| Pescuit | 10 | 416 | 70 | - |
| Exploatarea carierelor | 27 | 2758 | 363 | - |
| Industria prelucrătoare | 772 | 105038 | 58289 | 381 |
| Energie electrică, gaze şi apă | 69 | 18200 | 4721 | - |
| Construcţii | 292 | 19869 | 2942 | 9 |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 695 | 43958 | 21810 | 21 |
| Hoteluri şi restaurante | 85 | 5765 | 4189 | 19 |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 324 | 47848 | 16266 | 10 |
| Activităţi financiare | 63 | 11082 | 7339 | - |
| Tranzacţii imobiliare | 308 | 28635 | 12747 | 5 |
| Administraţie publică şi apărare | 1475 | 53874 | 21647 | 5 |
| Învăţămînt | 246 | 124849 | 93794 | 18 |
| Sănătate şi asistenţă socială | 202 | 62044 | 48691 | 27 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 171 | 19983 | 10721 | 49 |
| TOTAL | 5598 | 636801 | 341221 | 660 |
|
Anexa nr.7 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Situaţia condiţiilor de muncă |
|||||||||||||
| Activitatea economică | Numărul perso-nalului ocupat în condiţii de muncă care nu cores-pund nor-melor igienico-sanitare | din care lucrează sub acţiunea: | Nu-mărul perso-nalului ocupat cu munca fizică grea | Numărul perso-nalului care mani-pulează utilaje neco-respun-zătoare cerinţelor securităţii muncii | Numărul perso-nalului ocupat în încăperi, neco-respun-zătoare cerin-ţelor secu-rităţii muncii | ||||||||
| zgo-motu-lui de nivel sporit | vibra-ţiei de nivel sporit | ilumi-nării cu devi-ere de la nor-mele sta-bilite | gazelor, prafului ale căror concen-traţii la locul de muncă depă-şesc limitele maxim admi-sibile | tempe-raturii medi-ului de muncă cu devieri de la nor-mele sta-bilite | umi-dităţii rela-tive a aeru-lui de nivel sporit | aeru-lui cu viteza de miş-care inad-misi-bilă | ioni-zaţiei de nivel sporit | altor factori nocivi şi/sau peri-culoşi | |||||
| Agricultură şi silvicultură | 559 | 66 | - | 45 | 218 | 92 | 27 | 19 | 29 | 133 | 51 | 18 | 27 |
| Exploatarea carierelor | 530 | 250 | 88 | 18 | 408 | 107 | 76 | - | 9 | 18 | 210 | - | - |
| Industria prelucrătoare | 7237 | 2537 | 64 | 258 | 2225 | 1850 | 412 | 32 | 13 | 507 | 636 | 17 | - |
| Energie electrică, gaze şi apă | 1931 | 945 | 244 | - | 592 | 700 | 155 | - | - | 617 | 279 | - | 8 |
| Construcţii | 183 | 59 | 6 | - | 97 | 11 | - | - | - | 13 | 144 | - | - |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 1091 | 22 | 8 | - | 97 | 100 | 2 | - | 2 | 872 | 60 | - | - |
| Hoteluri şi restaurante | 2 | - | - | - | 2 | - | - | - | - | - | - | - | - |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 1517 | 458 | 49 | 21 | 629 | 133 | - | - | 18 | 243 | 178 | - | - |
| Tranzacţii imobiliare | 458 | 5 | - | 7 | 126 | 86 | 3 | - | - | 238 | 36 | - | - |
| Administraţie publică şi apărare | 176 | 6 | - | - | 56 | 9 | 10 | - | - | 95 | - | - | 3 |
| Învăţămînt | 2369 | 14 | 5 | - | 652 | 157 | 42 | - | 6 | 1493 | 18 | - | 2 |
| Sănătate şi asistenţă socială | 1897 | 15 | - | 5 | 45 | 76 | 41 | - | 204 | 1593 | 25 | 14 | 57 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 673 | 20 | 35 | 13 | 411 | 5 | 64 | - | 24 | 265 | 55 | - | - |
| TOTAL | 18623 | 4397 | 499 | 367 | 5558 | 3326 | 832 | 51 | 305 | 6087 | 1692 | 49 | 97 |
|
Anexa nr.8 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Situaţia condiţiilor de muncă a femeilor |
|||||||||||||
| Activitatea economică | Numărul perso-nalului ocupat în condiţii de muncă care nu cores-pund nor-melor igienico-sanitare | din care lucrează sub acţiunea: | Numă-rul perso-nalului ocupat cu munca fizică grea | Numă-rul perso-nalului care mani-pulează utilaje neco-respun-zătoare cerin-ţelor secu-rităţii muncii | Numă-rul perso-nalului ocupat în încă-peri neco-respun-zătoare cerin-ţelor secu-rităţii muncii | ||||||||
| zgo-motu-lui de nivel sporit | vibra-ţiei de nivel sporit | ilumi-nării cu devi-ere de la nor-mele sta-bilite | gazelor, prafului ale căror con-centraţii la locul de muncă depă-şesc limitele maxim admi-sibile | tempe-raturii medi-ului de muncă cu devieri de la nor-mele stabi-lite | umi-dităţii rela-tive a aeru-lui de nivel sporit | aeru-lui cu viteza de miş-care inad-misi-bilă | ioni-zaţiei de nivel sporit | altor factori nocivi şi/sau peri-culoşi | |||||
| Agricultură şi silvicultură | 157 | 22 | - | 15 | 79 | 28 | 8 | - | - | 18 | 1 | - | 5 |
| Exploatarea carierelor | 19 | 8 | - | 2 | 6 | 3 | 1 | - | 7 | 2 | 2 | - | - |
| Industria prelucrătoare | 3246 | 1094 | 18 | 105 | 1066 | 837 | 232 | 3 | - | 206 | 43 | 7 | - |
| Energie electrică, gaze şi apă | 376 | 172 | 43 | - | 118 | 93 | 18 | - | - | 73 | 33 | - | - |
| Construcţii | 17 | - | - | - | 16 | 1 | - | - | - | - | 20 | - | - |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 176 | 5 | - | - | 1 | 48 | - | - | 2 | 120 | 4 | - | - |
| Hoteluri şi restaurante | 2 | - | - | - | 2 | - | - | - | - | - | - | - | - |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 176 | 24 | - | 10 | 102 | 19 | - | - | 18 | 9 | - | - | - |
| Tranzacţii imobiliare | 209 | - | - | - | 41 | 18 | 3 | - | - | 147 | 11 | - | - |
| Administraţie publică şi apărare | 54 | 1 | - | - | 32 | 4 | 4 | - | - | 13 | - | - | 2 |
| Învăţămînt | 1885 | 4 | - | - | 473 | 121 | 29 | - | 6 | 1274 | 6 | - | - |
| Sănătate şi asistenţă socială | 1463 | 7 | - | 5 | 9 | 63 | 41 | - | 173 | 1230 | 8 | 13 | 51 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 463 | 3 | - | 13 | 351 | 4 | 57 | - | 12 | 138 | 6 | - | - |
| TOTAL | 8243 | 1340 | 61 | 150 | 2296 | 1239 | 393 | 3 | 218 | 3230 | 134 | 20 | 58 |
|
Anexa nr.9 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Cheltuieli pentru protecţia muncii, lei |
||||||
| Activitatea economică | Cheltuieli pentru protecţia muncii, lei | din care: | ||||
| pentru realizarea măsurilor tehnice de protecţie a muncii, lei | pentru realizarea măsurilor organizatorice de protecţie a muncii, lei | inclusiv: | ||||
| pentru acordarea gratuită a materialelor igienico-sanitare, lei | aferente asigurării angajaţilor cu echipament de protecţie, lei | aferente distribuirii alimentaţiei curativ-profilactice, laptelui sau a altor produse alimentare echivalente, lei | ||||
| Agricultură şi silvicultură | 6135700 | 1460795 | 4674905 | 346090 | 2331115 | 1579706 |
| Pescuit | 29626 | - | 29626 | 1000 | 28626 | - |
| Exploatarea carierelor | 2369347 | 726154 | 1643193 | 53000 | 966574 | 498311 |
| Industria prelucrătoare | 54353763 | 23624567 | 30729196 | 3042483 | 14447618 | 11020812 |
| Energie electrică, gaze şi apă | 12040133 | 2537377 | 9502756 | 572980 | 5151907 | 2640157 |
| Construcţii | 8512809 | 1821683 | 6691126 | 251431 | 5641331 | 342262 |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 9029066 | 2302290 | 6726776 | 878166 | 4379251 | 1253629 |
| Hoteluri şi restaurante | 2983631 | 197229 | 2786402 | 144779 | 1216214 | 1423217 |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 19387636 | 5828809 | 13558827 | 1069845 | 8789996 | 1730137 |
| Activităţi financiare | 3246827 | 1937836 | 1308991 | 822275 | 329003 | 110380 |
| Tranzacţii imobiliare | 5968758 | 1832454 | 4136304 | 308644 | 2788887 | 640518 |
| Administraţie publică şi apărare | 2375374 | 970634 | 1404740 | 284069 | 695699 | 386292 |
| Învăţămînt | 3711310 | 2383145 | 1328165 | 509005 | 540458 | 203043 |
| Sănătate şi asistenţă socială | 11817955 | 4652508 | 7165447 | 2208896 | 3203709 | 1217563 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 2132120 | 612153 | 1519967 | 259680 | 727375 | 257644 |
| TOTAL | 144094055 | 50887634 | 93206421 | 10752343 | 51237763 | 23303671 |
|
Anexa nr.10 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Numărul de accidentaţi în muncă şi pierderile materiale aferente accidentelor de muncă |
||||||||||||||
| Activitatea economică | Nu-mă-rul total de acci-den-taţi (inclu-siv mor-tal) | din care: | Nu-mă-rul acci-den-taţi-lor mor-tal | din care: | Indicele de frec-venţă a acciden-telor de muncă (numă-rul de acci-dentaţi la o mie de angajaţi) | Numărul zile-om incapacitate de muncă a acciden-taţilor care au pierdut capacitatea de muncă de o zi şi mai mult (inclusiv a decedaţilor), ai căror incapa-citate temporară de muncă a expirat în anul raportat | Indicele de durată medie a incapa-cităţii temporare de muncă pentru accidente de muncă (numărul de zile-om incapa-citate temporară de muncă ce revine unui accidentat) | Pierderi mate-riale afe-rente acci-den-telor de muncă, lei | din care: | |||||
| fe-mei | ado-les-cenţi pînă la 18 ani | fe-mei | ado-les-cenţi pînă la 18 ani | plăţi con-form certifi-catelor de con-cediu medical | plăţi pentru repa-rarea preju-diciilor | plăţi pentru indem-niza-ţiile unice în cazul redu-cerii capa-cităţii de muncă sau decesul anga-jatului | valoa-rea utila-jelor şi scule-lor defec-tate, clă-dirilor şi con-struc-ţiilor dete-riorate şi alte chel-tuieli | |||||||
| Agricultură şi silvicultură | 42 | 13 | - | 4 | 1 | - | 0,454 | 1904 | 45,333 | 73183 | 45438 | 6825 | 15020 | 5900 |
| Exploatarea carierelor | 13 | 1 | - | - | - | - | 4,713 | 607 | 46,692 | 55868 | 55868 | - | - | - |
| Industria prelucrătoare | 205 | 55 | 1 | 1 | - | - | 1,952 | 7164 | 34,946 | 717743 | 474961 | 208377 | 16973 | 17432 |
| Energie electrică, gaze şi apă | 61 | 16 | - | 1 | - | - | 3,352 | 2326 | 38,131 | 398828 | 198327 | 110051 | 90450 | - |
| Construcţii | 49 | 2 | - | 9 | - | - | 2,466 | 2256 | 46,041 | 710905 | 185395 | 4000 | 521510 | - |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 20 | 3 | - | 3 | - | - | 0,455 | 730 | 36,5 | 394747 | 36246 | 248138 | 100695 | 9668 |
| Hoteluri şi restaurante | 3 | 1 | - | - | - | - | 0,520 | 58 | 19,333 | 4694 | 2094 | - | - | 2600 |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 57 | 10 | - | 3 | - | - | 1,191 | 1670 | 29,298 | 275583 | 123926 | 26183 | 13775 | 111699 |
| Activităţi financiare | 18 | 10 | - | - | - | - | 1,624 | 267 | 14,833 | 19198 | 19198 | - | - | - |
| Tranzacţii imobiliare | 46 | 16 | - | 1 | - | - | 1,606 | 696 | 15,130 | 62694 | 31533 | 31161 | - | - |
| Administraţie publică şi apărare | 32 | 6 | - | 1 | - | - | 0,594 | 919 | 28,719 | 76231 | 47653 | - | 28578 | - |
| Învăţămînt | 26 | 18 | - | 3 | 1 | - | 0,208 | 867 | 33,346 | 30163 | 28585 | 578 | 1000 | - |
| Sănătate şi asistenţă socială | 41 | 22 | - | - | - | - | 0,661 | 1220 | 29,756 | 50895 | 50895 | - | - | - |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 17 | 6 | - | 5 | 1 | - | 0,851 | 495 | 29,118 | 15729 | 15729 | - | - | - |
| TOTAL | 630 | 179 | 1 | 31 | 3 | - | 0,989 | 21179 | 33,617 | 2886461 | 1315848 | 635313 | 788001 | 147299 |
|
Anexa nr.11 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Repartizarea accidentaţilor în muncă pe împrejurări şi cauze |
|||||||||||||||
| Împrejurări şi cauze | Agri-cultură şi silvi-cultură | Ex-ploa-tarea carie-relor | Indus-tria prelu-cră-toare | Ener-gie elec-trică, gaze şi apă | Con-strucţii | Co-merţ cu ridi-cata şi cu amă-nuntul | Hote-luri şi resta-urante | Tran-spor-turi, depo-zitare şi comu-nicaţii | Acti-vităţi finan-ciare | Tran-zacţii imo-biliare | Admi-nis-traţie pu-blică şi apă-rare | Învă-ţămînt | Sănă-tate şi asis-tenţă socială | Alte acti-vităţi de servicii comu-nale, sociale şi perso-nale | Total |
|
1. Repartizarea accidentaţilor pe împrejurări: |
|||||||||||||||
| Căderea de la înălţime şi de la acelaşi nivel | 11 | 4 | 61 | 30 | 19 | 7 | 2 | 19 | 14 | 8 | 25 | 18 | 21 | 8 | 247 |
| Căderea, prăbuşirea, proiectarea materialelor şi obiectelor | 2 | 6 | 30 | 2 | 8 | 1 | - | 6 | 1 | 1 | 1 | 1 | - | 3 | 62 |
| Prinderea, lovirea sau strivirea de maşini, utilaje, diferite obiecte etc. | 18 | 2 | 79 | 8 | 15 | 8 | - | 12 | 1 | 2 | 3 | 2 | 5 | 2 | 157 |
| Contact cu obiecte şi substanţe fierbinţi şi nocive, explozii | 3 | - | 14 | 6 | 2 | - | - | 2 | - | 1 | 1 | 2 | - | 2 | 33 |
| Contact cu curent electric | 1 | - | 3 | 3 | - | 1 | - | - | - | - | - | - | - | - | 8 |
| Atac cu premeditare | - | - | 2 | 1 | - | - | - | 10 | - | - | 1 | - | 4 | - | 18 |
| Contact cu animale şi insecte | 2 | - | - | 9 | - | - | - | - | - | 11 | - | - | - | - | 22 |
| Alte împrejurări | 5 | 1 | 16 | 2 | 5 | 3 | 1 | 8 | 2 | 23 | 1 | 3 | 11 | 2 | 83 |
| TOTAL | 42 | 13 | 205 | 61 | 49 | 20 | 3 | 57 | 18 | 46 | 32 | 26 | 41 | 17 | 630 |
|
2. Repartizarea accidentaţilor pe cauze: |
|||||||||||||||
| Dependente de executant | 33 | 12 | 165 | 42 | 40 | 19 | 3 | 32 | 4 | 34 | 31 | 18 | 37 | 16 | 486 |
| Dependente de mijloacele de producţie | 8 | 1 | 15 | 6 | 4 | - | - | 18 | 12 | 1 | - | 7 | 2 | 1 | 75 |
| Dependente de sarcina de muncă | 1 | - | 24 | 3 | 5 | 1 | - | 3 | - | 2 | 1 | 1 | 2 | - | 43 |
| Dependente de mediul de muncă | - | - | 1 | 10 | - | - | - | 4 | 2 | 9 | - | - | - | - | 26 |
| TOTAL | 42 | 13 | 205 | 61 | 49 | 20 | 3 | 57 | 18 | 46 | 32 | 26 | 41 | 17 | 630 |
|
Anexa nr.12 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Înlesniri şi sporuri pentru condiţii nefavorabile de muncă |
||||
| Activitatea economică | Numărul personalului care pentru condiţii de muncă nefavorabile beneficiază de: | |||
| concedii suplimentare | program zilnic de muncă redus | retribuţii tarifare majorate | sporuri pentru condiţiile nefavorabile şi intensitatea muncii | |
| Agricultură şi silvicultură | 728 | 60 | 127 | 636 |
| Exploatarea carierelor | 1093 | 259 | 351 | 586 |
| Industria prelucrătoare | 11527 | 414 | 775 | 10926 |
| Energie electrică, gaze şi apă | 6165 | 45 | 16 | 5142 |
| Construcţii | 1173 | - | - | 268 |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 527 | 165 | 48 | 1092 |
| Hoteluri şi restaurante | 30 | - | - | 29 |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 4520 | 181 | 1147 | 2667 |
| Activităţi financiare | - | - | - | - |
| Tranzacţii imobiliare | 1222 | 499 | 7 | 2943 |
| Administraţie publică şi apărare | 52 | 18 | 25 | 1155 |
| Învăţămînt | 1623 | 17 | 18 | 10572 |
| Sănătate şi asistenţă socială | 18630 | 6063 | 573 | 13958 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 468 | 12 | 113 | 1121 |
| TOTAL | 47758 | 7733 | 3200 | 51095 |
|
Anexa nr.13 la Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2006 Înlesniri şi sporuri pentru condiţii nefavorabile de muncă acordate femeilor |
||||
| Activitatea economică | Numărul femeilor salariate, care pentru condiţii de muncă nefavorabile beneficiază de: | |||
| concedii suplimentare | program zilnic de muncă redus | retribuţii tarifare majorate | sporuri pentru condiţiile nefavorabile şi intensitatea muncii | |
| Agricultură şi silvicultură | 153 | - | 16 | 80 |
| Exploatarea carierelor | 84 | 10 | 26 | 22 |
| Industria prelucrătoare | 5172 | 249 | 278 | 5114 |
| Energie electrică, gaze şi apă | 1038 | 6 | - | 861 |
| Construcţii | 138 | - | - | 18 |
| Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 259 | 143 | 22 | 213 |
| Hoteluri şi restaurante | 26 | - | - | 27 |
| Transporturi, depozitare şi comunicaţii | 831 | 162 | 31 | 354 |
| Activităţi financiare | - | - | - | - |
| Tranzacţii imobiliare | 712 | 358 | 1 | 1925 |
| Administraţie publică şi apărare | 38 | 18 | 21 | 365 |
| Învăţămînt | 1461 | 15 | 3 | 8434 |
| Sănătate şi asistenţă socială | 15690 | 4926 | 536 | 11602 |
| Alte activităţi de servicii comunale, sociale şi personale | 186 | 1 | 5 | 796 |
| TOTAL | 25788 | 5888 | 939 | 29811 |