BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea IFPS nr.26-68/3-15-394/4972 din 23.07.2010 privind aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare si funciar la bunurile imobiliare si terenurile neevaluate de organele cadastrale

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
23.07.2010

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Privind aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare şi funciar la

bunurile imobiliare şi terenurile neevaluate de organele cadastrale

(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)

nr.26-68/3-15-394/4972 din 23.07.2010

 (în vigoare 23.07.2010) 

“Contabilitate şi audit”, 2010, nr.8, pag.118

* * *

Prin prezenta, I.F.P.S. relatează că prin Legea nr.128 din 18.06.2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.121-123 din 16.06.2010) au fost efectuate unele modificări şi completări în Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal, puse în aplicare începînd cu 1 ianuarie 2010.

Respectiv, I.F.S. teritoriale urmează să aducă la cunoştinţa subiecţilor impunerii şi autorităţilor publice locale conţinutul modificărilor şi completărilor efectuate în legislaţia fiscală prin intermediul mijloacelor de informare locală, organizarea seminarelor şi înmînarea extraselor din legea menţionată.

Totodată, I.F.S. teritoriale urmează să înştiinţeze autorităţile publice locale despre necesitatea adoptării pînă la 1 septembrie 2010 a deciziilor de stabilire a cotelor concrete ale impozitului funciar şi impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2010, în contextul modificărilor şi completărilor operate în legislaţia fiscală şi să aducă la cunoştinţa I.F.S. teritoriale şi subiecţilor impunerii.

Ţinînd cont de faptul că modificările şi completările menţionate au fost publicate în Monitorul Oficial după expirarea termenului de prezentare a Calculului impozitului funciar (Forma FUNJ-10), adică după 1 iulie, subiecţii impunerii, care au obligaţiunea de prezentare a dării de seamă pentru terenurile neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, urmează să prezinte calculul respectiv nu mai tîrziu de ultima zi a anului fiscal în curs, indicînd termenul de prezentare în rubrica “Pînă în ultima zi lucrătoare a anului fiscal în curs”.

Pentru bunurile imobiliare (clădiri, construcţii, etc.) neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, subiecţii impunerii, care au obligaţiunea de prezentare a dării de seamă, urmează să calculeze impozitul pe bunurile imobiliare, pornind de la valoarea de bilanţ, şi să prezinte Calculul (Forma BIJ-1) pentru 9 luni ale anului 2010, nu mai tîrziu de 31 octombrie 2010. Pentru perioadele fiscale ulterioare, calculele se prezintă în termenele stabilite în art.4 (9a) al Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal.

Pentru bunurile imobiliare (terenurile) ale persoanelor fizice-cetăţeni şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), bunurile imobiliare (clădiri, construcţii etc.) ale persoanelor fizice-cetăţeni, neevaluate de către organele cadastrale conform valorii estimate, calcularea impozitelor funciar şi pe bunurile imobiliare se efectuează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, iar în municipiile Chişinău şi Bălţi, cu excepţia oraşelor şi satelor (comunelor) din componenţa acestora - de către inspectoratele fiscale de stat teritoriale. în acest caz, organele respective urmează, în termen de pînă la 30 septembrie 2010, să asigure întocmirea şi remiterea contribuabililor a avizelor de plată a obligaţiilor fiscale. Termenul de plată în anul curent pentru aceste categorii de bunuri imobiliare va fi 15 octombrie 2010. Calculul (Forma BIPF-1) corectat va fi prezentat pînă la 31 decembrie 2010.