Scrisoarea nr.(17-13-02/1-445)6 din 09.02.2004 privind facturile fiscale
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR
Privind facturile fiscale
nr. (17-13-02/1-445)6 din 09.02.2004
(în vigoare 05.03.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-41 art.93 din 05.03.2004
* * *
Inspectoratele Fiscale de Stat teritoriale
În legătură cu faptul că la data de 12 iunie 2003 a intrat în vigoare Codul civil, precum şi avînd ca bază prevederile art.117 (1) din Codul fiscal, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce la cunoştinţă că circulara IFPS nr.(17-13-02/1-895)10 din 21 februarie 2002 se completează cu următoarele.
După punctul 3 al penultimului alineat se introduce următorul text:
“Deoarece întreprinderile ce prestează servicii de expediţie, încheie contracte cu clientul prin care se obligă să întreprindă actele necesare în vederea efectuării transportării iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision), în aspectul determinării bazei (valorii) impozabile, la expeditor obligaţiunea pe TVA se va determina doar de la valoarea comisionului de care beneficiază pentru serviciu de expediţie prestat.
Astfel, întreprinderile ce prestează servicii de expediţie internaţională, vor emite facturile fiscale clienţilor săi în care vor înregistra valoarea deplină a serviciului de transport şi expediţie în modul general stabilit. În declaraţia TVA, la valoarea livrării la cota zero se va înscrie doar suma comisionului pentru serviciul de expediţie de la care se va determina cota TVA. Actualul mod de apreciere a obligaţiunii pe TVA va acţiona exclusiv pentru serviciile de expediţie.
În cazul în care concomitent, întreprinderea acţionează ca transportator şi expeditor, atunci reflectarea valorii livrării se va face în modul general, adică cea care este reflectată şi în factura fiscală.”
| ŞEFUL INSPECTORATULUI | |
| FISCAL PRINCIPAL DE STAT | Mihai POP |
Chisinău, 9 februarie 2004. |
|
| Nr.(17-13-02/1-445)6. |