BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1390/24.11.2003 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile scutirii de plata impozitului pe venitul obţinut de băncile comerciale din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.11.2003

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile scutirii de plata

impozitului pe venitul obţinut de băncile comerciale din creditele acordate

pe un termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani

nr. 1390  din  24.11.2003

 (în vigoare 05.12.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.239-242 art.1449 din 05.12.2003

* * *

Abrogat: 10.09.2018

Hotărîrea Guvernului nr.693 din 11.07.2018

Întru îndeplinirea prevederilor articolului 24 alineatul (14) al Legii pentru punerea în aplicare a titlului I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62, art.524), precum şi în scopul reglementării modului şi condiţiilor de acordare a scutirii de plata impozitului pe venitul obţinut de băncile comerciale din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă Regulamentul cu privire la modul şi condiţiile scutirii de plata impozitului pe venitul obţinut de băncile comerciale din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani (se anexează).

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1390 din 24 noiembrie 2003

REGULAMENTUL

cu privire la modul şi condiţiile scutirii de plata impozitului pe venitul obţinut

de băncile comerciale din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani

şi creditele pe termen de peste 3 ani

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la modul şi condiţiile scutirii de plata impozitului pe venitul obţinut de băncile comerciale din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani (în continuare - Regulamentul), precum şi modul de eliberare a unor astfel de credite este elaborat în conformitate cu prevederile alin.(14) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 (în continuare - Lege) cu completările şi modificările ulterioare.

2. Prezentul Regulament se extinde asupra băncilor comerciale care acordă credite pe un termen de la 2 la 3 ani şi credite pe termen peste 3 ani agenţilor economici care efectuează investiţii pentru:

a) achiziţionarea mijloacelor fixe în scopul utilizării lor în activitatea economică a întreprinderii;

b) contractarea lucrărilor de antrepriză şi a serviciilor de engineering;

c) achiziţionarea şi prelucrarea produselor agricole;

d) proiectarea, elaborarea, însuşirea şi implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi;

e) reprofilarea şi retehnologizarea procesului de producţie;

f) sădirea şi înnoirea plantaţiilor multianuale;

g) achiziţionarea şi punerea la maturaţie a materiei prime şi alcoolului pentru vinuri şi divinuri (coniacuri).

3. Băncile comerciale, menţionate la pct.2 al prezentului Regulament în baza alin.(14) art.24 al Legii, sînt scutite totalmente de plata impozitului pe venitul obţinut de la acordarea creditelor pe un termen de peste 3 ani şi în proporţie de 50% pe venitul obţinut de la acordarea creditelor pe un termen de la 2 la 3 ani.

4. Creditele pe termenele stabilite prin alin.(14) art.24 al Legii pot fi acordate din resursele proprii ale băncilor comerciale şi/sau din resursele atrase, inclusiv din resursele centralizate ale Băncii Naţionale a Moldovei. Rata dobînzii la creditele acordate conform punctului 2 al prezentului Regulament se stabileşte de băncile comerciale conform politicii interne de creditare, cu excepţia creditelor acordate din resursele Băncii Naţionale a Moldovei, la care rata dobînzii se stabileşte în mărimea ratei de bază a Băncii Naţionale a Moldovei la creditele acordate pe termen lung plus maximum 5%. În cazul nerespectării acestor condiţii de către băncile comerciale, ultimele nu vor beneficia de facilităţi la plata impozitului pe venit, stabilite prin alin.(14) art.24 al Legii.

5. Creditele pe termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani pot fi acordate atît în monedă naţională, cît şi în orice altă valută străină cu respectarea condiţiilor stabilite în Codul civil nr.1107-XV din 6 iunie 2002, Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova (Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.153 din 25 decembrie 1997), Instrucţiunea nr.8/1001 privind ordinea de acordare a creditelor în valută străină (Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.8 din 2 februarie 1996), cu modificările ulterioare, şi alte acte normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

6. Facilităţile menţionate la pct.3. al prezentului Regulament se aplică la obţinerea venitului de la acordarea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani, indiferent de faptul din ce surse este acordat creditul.

II. NOŢIUNI GENERALE

7. În sensul prezentului Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni generale:

servicii de engineering - lucrări de documentaţie de proiectare, proiectări şi construcţii, serviciile de organizare a deservirii tehnice;

însuşirea şi implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi - organizarea procesului de obţinere şi acumulare a cunoştinţelor de către personalul angajat, organizarea cursurilor respective de calificare pentru punerea în funcţiune a tehnicii şi tehnologiilor, care le înlocuiesc pe cele moral învechite şi fizic uzate;

reprofilare - proces de realizare a unui set de măsuri tehnologice, productive, financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice în vederea schimbării profilului unei întreprinderi;

retehnologizarea procesului de producţie - înlocuirea utilajului moral învechit şi fizic uzat, îmbunătăţirea organizării şi structurii de producţie, perfecţionarea utilajului şi a serviciilor auxiliare, mecanizarea şi automatizarea producţiei, efectuarea altor măsuri tehnico-organizatorice orientate spre asigurarea sporirii producţiei, extinderea sortimentului şi ridicarea calităţii lui, creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost.

III. CERINŢELE STABILITE DE BĂNCILE COMERCIALE LA ACORDAREA

CREDITELOR PE TERMEN DE LA 2 LA 3 ANI ŞI CREDITELOR PE

TERMEN DE PESTE 3 ANI PENTRU OBŢINEREA FACILITĂŢILOR

LA PLATA IMPOZITULUI PE VENIT

8. Pentru obţinerea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani, agenţii economici prezintă băncii comerciale documentele stabilite în art.3 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

9. Creditele pentru achiziţionarea mijloacelor fixe în scopul utilizării lor în activitatea economică pot fi acordate de bancă numai în cazul în care agentul economic solicitant al creditului prezintă şi documentele menţionate la pct.8 al prezentului Regulament prin care se atestă faptul privind utilizarea ulterioară a mijloacelor fixe procurate exclusiv în cadrul activităţii de antreprenoriat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie 1992. În cazul în care mijloacele fixe sînt procurate şi ulterior utilizate de către agentul economic ce a contractat creditul nu în cadrul activităţii de întreprinzător, atunci banca comercială nu va putea beneficia de facilităţile la plata impozitului pe venit, stabilite prin alin.(14) art.24 al Legii.

10. În cazul executării lucrărilor prin metoda de antrepriză agenţii economici urmează să prezinte băncii comerciale contractele încheiate cu organizaţiile de antrepriză, inclusiv cele străine şi anexele la contract, care stabilesc costul şi valoarea lucrărilor ce urmează a fi îndeplinite, termenele de executare etc. Băncile comerciale, care acordă credite pe termen de la 2 la 3 ani şi credite pe termen de peste 3 ani pentru contractarea lucrărilor de antrepriză, vor beneficia de facilităţi la plata impozitului pe venit numai la creditarea lucrărilor de antrepriză legate exclusiv de activitatea de întreprinzător desfăşurată de către agentul economic - beneficiar al creditului.

11. Creditele pentru serviciile de engineering pot fi acordate de către băncile comerciale, reieşind din suma totală a cheltuielilor pentru desfăşurarea mai multor acţiuni (incluzînd costul lucrărilor de proiectare şi deviz), determinată după calculul preliminar pe baza indicilor globali, cu precizarea ulterioară a sumei de credit necesară pentru efectuarea măsurilor în baza documentaţiei de proiectare şi deviz, întocmită şi aprobată în modul stabilit.

În cazul, în care vor fi depistate exagerări în costul de deviz al măsurii creditate pentru serviciile de engineering, agenţii economici sînt obligaţi, la cererea băncii, să introducă corectările respective în documentaţia de deviz, precum şi în calculul de recuperare a cheltuielilor.

12. Acordarea creditelor pentru achiziţionarea şi prelucrarea produselor agricole se efectuează în modul stabilit prin prezentarea de către agentul economic - beneficiar al creditului a documentelor, care se consideră necesare de către banca comercială.

13. Creditele pentru finanţarea cheltuielilor ce ţin de proiectarea, elaborarea şi implementarea tehnicii noi se vor elibera de către băncile comerciale cu condiţia, că aceste cheltuieli nu sînt legate de construcţii noi şi nu constituie o parte din lucrările de reconstrucţie sau construcţie a întreprinderilor, efectuate din contul volumului investiţiilor capitale de stat.

14. Pentru a beneficia de creditele pe termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani pentru reprofilarea şi retehnologizarea procesului de producţie agenţii economici urmează să prezinte documentele oficiale prin care se atestă caracterul real al reprofilării şi/sau retehnologizării procesului de producţie, adică prezentarea unui plan aprobat de conducătorul întreprinderii, care ar prevedea procesul de reprofilare şi retehnologizare a întreprinderii prin implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi în locul celor existente, mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie (cu înzestrarea tehnicii electronice de calcul), modernizarea şi înlocuirea utilajului vechi şi a celui uzat fizic cu altul nou, mai productiv, îmbunătăţirea organizării şi structurii de producţie, perfecţionarea utilajului uzinei şi a serviciilor auxiliare, precum şi efectuarea altor măsuri tehnico-organizatorice orientate spre asigurarea sporirii producţiei (serviciilor), ridicarea calităţii ei, sporirea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost, ameliorarea altor indicatori de lucru ai întreprinderii.

15. Creditele pe termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani pentru sădirea şi înnoirea plantaţiilor multianuale se acordă agenţilor economici pentru procurarea şi creşterea plantaţiilor multianuale de diferite specii, precum şi procurarea materialelor, alte cheltuieli legate de sădirea şi înnoirea plantaţiilor multianuale.

16. Întru acordarea creditelor pentru achiziţionarea şi punerea la maturaţie a materiei prime şi alcoolului pentru vinuri şi divinuri (coniacuri) agenţii economici, pe lîngă documentele stabilite în modul general, urmează să prezinte băncii documentele ce atestă dreptul întreprinderii de a desfăşura activitate în domeniul producerii şi comercializării produselor alcoolice menţionate (licenţă, certificat ca plătitor de acciz etc.) .

17. Termenul pentru care se acordă creditul întru îndeplinirea de către agentul economic a măsurilor stabilite se determină din ziua semnării contractului de credit.

Creditele se eliberează în limitele costului de deviz al cheltuielilor care vor fi suportate întru îndeplinirea de către agenţii economici a măsurilor stabilite în alin.(14) art.24 al Legii.

18. În cazurile în care realizarea măsurilor, pentru care a fost acordat creditul, va fi continuată în anul viitor şi pentru acest scop întreprinderea dispune de posibilitatea să îndrepte mijloacele sale disponibile, care s-au format în acelaşi an, pentru dezvoltarea producţiei proprii, atunci la solicitarea agentului economic, mărimea creditului contractat, inclusiv acordat, poate fi diminuată cu suma mijloacelor proprii ale agentului economic.

19. Dacă termenele planificate pentru finisarea măsurilor ce urmau a fi întreprinse de către agentul economic conform prevederilor alin.(14) art.24 al Legii nu sînt respectate întocmai prin întîrzierea lor din motive obiective (spre exemplu, în urma producerii sau expedierii cu întîrziere a utilajului de către furnizori etc.) sau din alte motive, care nu depind de agentul economic - beneficiar al creditului, banca comercială poate să reducă sau să prelungească termenul de acordare a creditului cu condiţia, că rambursarea integrală a creditului va fi asigurată în decursul termenului de creditare revăzut.

20. Băncile comerciale urmează să efectueze controlul asupra faptului, ca în planurile financiare ale agenţilor economici, cărora li se acordă credite în scopurile stipulate la alin.(14) al articolului 24 din Lege, să fie prevăzute surse pentru stingerea creditelor contractate.

În cazul, în care în planurile financiare lipsesc sau sînt prevăzute surse insuficiente de stingere a mărimii creditului contractat, banca poate refuza eliberarea creditului pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute în alin.(14) art.24 al Legii.

IV. MODUL ŞI CONDIŢIILE DE ACORDARE A FACILITĂŢILOR LA PLATA IMPOZITULUI

PE VENIT BĂNCILOR COMERCIALE LA ACORDAREA CREDITELOR PE TERMEN

DE LA 2 LA 3 ANI ŞI CREDITELOR PE TERMEN DE PESTE 3 ANI

ÎN BAZA ALIN.(14) ART.24 AL LEGII

21. Pentru a beneficia de facilităţi la plata impozitului pe venit stabilite la alin.(14) art.24 al Legii băncile comerciale urmează să întreprindă măsurile şi să respecte condiţiile care sînt stabilite la pct.22-29 ale prezentului Regulament.

Băncile comerciale vor beneficia de facilităţile nominalizate la plata impozitului pentru veniturile obţinute pe toată perioada de creditare a agenţilor economici.

22. La recepţionarea tuturor actelor necesare, stabilite la capitolul III al prezentului Regulament, prezentate de către agentul economic - solicitant al creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani, banca comercială urmează să verifice corespunderea documentelor prezentate de către agentul economic şi conformarea scopurilor, întru realizarea cărora este solicitat creditul.

23. Pentru acordarea creditului agentului economic - solicitant al creditului, banca comercială îi va deschide un cont special de creditare în conformitate cu normele stabilite de Banca Naţională a Moldovei, din care se vor îndrepta resursele financiare solicitate de agentul economic pentru realizarea măsurilor stabilite în baza contractului de credit încheiat.

24. Băncile comerciale urmează să reflecte în conturi analitice separate indicate de Banca Naţionala a Moldovei sumele creditelor eliberate pe termene de la 2 la 3 ani şi peste 3 ani.

25. Pentru a beneficia de facilităţile la plata impozitului pe venit, stabilite la alin.(14) art.24 al Legii banca comercială este obligată să exercite controlul asupra utilizării cu destinaţie specială a creditelor eliberate pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani, prin solicitarea de la agentul economic a documentelor ce confirmă faptul efectuării investiţiilor în scopurile stabilite în documentele prezentate iniţial, pînă la stingerea de către agentul economic a tuturor obligaţiilor aferente creditului în cauză faţă de bancă.

26. În cazul în care agentul economic, care a beneficiat de creditele pe termen de la 2 la 3 ani şi creditele pe termen de peste 3 ani, rambursează o parte sau integral creditul contractat, atunci facilitatea menţionată în prezentul Regulament se va aplica numai asupra venitului realizat din mărimea sumei creditului rămasă şi care va fi rambursat în limita termenelor stabilite în contractul încheiat.

27. Instituţiile financiare pot beneficia de facilităţile la plata impozitului pe venit prevăzute în prezentul Regulament doar în cazul în care se obţine venit nemijlocit de la acordarea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani în condiţiile alin.(14) art.24 al Legii.

28. Nu se supune facilităţii venitul obţinut de la acordarea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani prolongate, cu excepţia cazurilor cînd prolongarea a fost efectuată conform hotărîrii Guvernului sau Parlamentului, cu prezentarea garanţiilor respective şi cu excepţia cazurilor specificate în pct.19 al prezentului Regulament.

29. Banca comercială este obligată să ţină evidenţa separată pe anii fiscali, pentru fiecare credit acordat, într-un registru care va cuprinde următoarea informaţie:

denumirea agentului economic - beneficiar al creditului, codul fiscal, adresa;

destinaţia creditului conform pct.2 al prezentului Regulament;

sursele creditului - mijloacele proprii ale băncii comerciale, credit cu destinaţie specială din resursele Băncii Naţionale a Moldovei;

rata dobînzii, în %;

data acordării creditului;

data rambursării creditului;

termenul de acordare a creditului;

mărimea creditului contractat, în lei;

venitul de la acordarea creditului, în lei;

cheltuielile legate de acordarea creditului, în lei;

venitul impozabil al anului de gestiune de la acordarea creditului, supus scutirii, în lei;

impozitul pe venit, total calculat, inclusiv supus facilităţii, în lei.

La sfîrşitul perioadei de gestiune (anului calendaristic) în registrul nominalizat banca comercială urmează se reflecte totalul venitului impozabil al anului de gestiune de la acordarea creditelor, supus scutirii în funcţie de tipurile termenelor de acordare a creditelor:

de la 2 la 3 ani;

peste 3 ani.

Registrul menţionat se îndeplineşte manual şi urmează a fi cusut, semnat de către conducătorul băncii şi ştampilat, conform modului general stabilit la finele anului de gestiune.

Venitul supus impozitării (conform alin.(14) art.24 din Lege) se determină ca diferenţă dintre veniturile obţinute de la acordarea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani şi cheltuielile asupra lor. Cheltuielile aferente creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi pe termen de peste 3 ani se determină proporţional ponderii veniturilor de la acordarea acestora în venitul total pe bancă.

V. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

30. În cazul în care băncile comerciale beneficiază de facilităţi la plata impozitului pe venit la acordarea creditelor pe termen de la 2 la 3 ani şi creditelor pe termen de peste 3 ani contrar prevederilor prezentului Regulament vor fi aplicate sancţiunile fiscale în conformitate cu legislaţia în vigoare.