Lege nr. 144 din 19.06.2025
pentru modificarea unor acte normative (susţinerea economiei digitale şi a serviciilor electronice)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative
(susţinerea economiei digitale şi
a serviciilor electronice)
nr. 144 din 19.06.2025
(în vigoare 20.09.2025, cu excepţia unor prevederi menţionate în art.XVIII)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 328 art. 374 din 20.06.2025
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 6 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr.2, art.33), cu modificările ulterioare, se completează cu textul:
"să efectueze eliberări de mijloace băneşti în numerar, astfel cum este prevăzut la art.2 alin.(2) pct.5) din Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, în limita sumei existente în sertarul pentru bani al echipamentului de casă şi control sau într-un alt loc special destinat, amenajat pentru primirea şi păstrarea temporară a mijloacelor băneşti, utilizatorului serviciului de plată, la cererea expresă a acestuia, imediat înainte de executarea unei operaţiuni de plată printr-o plată efectuată în vederea achiziţionării de bunuri şi/sau servicii, indiferent de suma tranzacţiei, dar nu mai mult de 1000 de lei per tranzacţie şi în sumă ce nu depăşeşte cumulativ 100 000 de lei lunar."
Art.II. – La articolul 26 alineatul (2) din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34, art.373), cu modificările ulterioare, după textul "pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase" se introduce textul " , precum şi în calitate de nomazi digitali".
Art.III. – La articolul 9 alineatul (2) din Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38–39, art.280), cu modificările ulterioare, după textul "pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase" se introduce textul " , precum şi în calitate de nomazi digitali".
Art.IV. – La articolul 5 din Legea nr.1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.28–29, art.203), cu modificările ulterioare, alineatul (7) se completează cu litera l) cu următorul cuprins:
"l) dacă sumele nerepatriate reprezintă datorii ale unui nerezident cu o valoare cumulativă de până la 100 000 de lei din tranzacţiile economice externe efectuate de un rezident."
Art.V. – Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.18–19, art.57), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 10 alineatul (2), după textul "pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase" se introduce textul " , precum şi în calitate de nomazi digitali".
2. În anexa nr.2, la punctul 4, textul "pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase" se substituie cu textul "pentru activităţi umanitare, de voluntariat, religioase sau în calitate de nomazi digitali".
Art.VI. – Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.122–124, art.195), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 9, litera f) va avea următorul cuprins:
"f) să înmâneze un bon de casă/document fiscal emis pe suport de hârtie sau să transmită, în format electronic, la numărul de telefon sau la adresa electronică indicată, în cazul prezentării de către consumator, până la momentul achitării, a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică ori în cadrul sistemului sau al platformei electronice de management, un alt document care să confirme faptul cumpărării produsului, conform unui regulament aprobat de Guvern;".
2. La articolul 10, litera f) va avea următorul cuprins:
"f) să înmâneze un bon de casă/document fiscal emis pe suport de hârtie sau să transmită, în format electronic, la numărul de telefon sau la adresa electronică indicată, în cazul prezentării de către consumator, până la momentul achitării, a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică ori în cadrul sistemului sau al platformei electronice de management, un alt document care să confirme faptul prestării serviciului, conform unui regulament aprobat de Guvern;".
3. Articolul 28:
la alineatul (4), după textul "adresa locului de preschimbare a mărfii," se introduce textul "datele de identificare ale persoanei juridice desemnate de comerciant pentru recepţionarea mărfii, după caz,";
articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
"(5) Predarea mărfii în vederea preschimbării se face către comerciant (vânzător) ori către o persoană juridică desemnată de acesta, în baza unui document de predare-primire, luând în considerare condiţiile de publicitate de la alin.(4) privind persoana juridică desemnată."
Art.VII. – Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.184–187, art.711), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2:
noţiunea "act de constituire" va avea următorul cuprins:
"act de constituire – document prin care se constituie persoana juridică, precum şi contractul de constituire şi/sau statutul, astfel cum este prevăzut la art.178 din Codul civil nr.1107/2002;"
la noţiunea "ghişeul unic la înregistrarea de stat", textul "perfectarea actelor de constituire," se exclude;
la noţiunea "întreprinzător individual inactiv", textul "nu are sucursale," se exclude;
articolul se completează cu următoarele noţiuni:
"decizia registratorului în domeniul înregistrării de stat – act care certifică înregistrarea de stat a constituirii, reorganizării, dizolvării, suspendării sau reluării activităţii persoanei juridice, a sucursalelor acesteia, a faptului modificării actelor de constituire ale persoanei juridice, a înscrierii datelor în Registrul de stat, precum şi a obţinerii sau a încetării de către persoana fizică a calităţii de întreprinzător individual, a constituirii sau a încetării activităţii gospodăriei ţărăneşti (de fermier), sau, după caz, a refuzului motivat al înregistrării de stat;
formular-tip – model de cerere sau al unui alt document utilizat în procedura de înregistrare;
înregistrare de stat online – procedura înregistrării de stat a persoanei juridice şi a întreprinzătorului individual, care se derulează integral prin mijloace electronice, la distanţă."
2. Articolul 4:
la alineatul (4), textul "precum şi altor servicii prevăzute la art.35," se exclude;
la alineatul (7), textul "punctelor 1, 2 şi 4" se substituie cu textul "a punctului 2";
alineatul (8) va avea următorul cuprins:
"(8) În cazul refuzului neîntemeiat al solicitantului de a primi documentele conform serviciului solicitat pe suport de hârtie, precum şi în cazul emiterii deciziei motivate de refuz al înregistrării, plata nu se restituie."
3. Articolul 7:
la alineatul (1):
literele c), c1 ) şi e) se abrogă;
alineatul se completează cu litera g) cu următorul cuprins:
"g) alte acte sau avize prevăzute de legislaţie, necesare pentru înregistrarea de stat."
4. Articolul 8:
la alineatul (21), după cuvintele "se traduc în limba română" se introduc cuvintele "de către un traducător autorizat";
articolul se completează cu alineatul (23) cu următorul cuprins:
"(23) Organul înregistrării de stat pune la dispoziţia solicitanţilor, pe pagina sa web oficială şi pe portalul guvernamental al antreprenorului, formulare-tip de acte constitutive şi formulare-tip de cereri în limba română ce pot fi folosite de solicitanţi în procedura de înregistrare, inclusiv online."
5. La articolul 9 alineatul (7), textul "art.8 alin.(1) lit.a) sau c)" se substituie cu textul "art.8 alin.(1) lit.a)".
6. Articolul 11:
la alineatul (1), cuvântul "respingere a" se substituie cu cuvântul "refuz al";
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) În cazul în care la examinarea cererii depuse pentru înregistrarea online apar suspiciuni rezonabile de fals cu privire la identitatea solicitantului, a reprezentantului acestuia sau a oricărei alte persoane indicate în cerere, a căror identitate este verificată în procedura de înregistrare, registratorul în domeniul înregistrării de stat solicită prezenţa fizică a acestora."
7. Articolul 12:
la alineatul (2), textul "şi Legea nr.81-XV din 18 martie 2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător" se exclude;
alineatul (3):
la litera c), liniuţa a patra se abrogă;
alineatul se completează cu litera f) cu următorul cuprins:
"f) alte acte sau avize prevăzute de legislaţie, necesare pentru înregistrarea de stat."
alineatul (31) va avea următorul cuprins:
"(31) Pentru înregistrarea sucursalelor persoanelor juridice străine, pe lângă documentul prevăzut la alin.(3) lit.b), se depun următoarele documente:
a) regulamentul sucursalei, care trebuie să conţină următoarele date:
– denumirea sucursalei, sediul acesteia (adresa poştală), numărul de telefon/fax, adresa electronică, genurile de activitate desfăşurate de sucursală;
– denumirea, forma juridică de organizare, sediul, genurile de activitate şi mărimea capitalului social al persoanei juridice străine;
– menţiunea privind legislaţia statului sub incidenţa căreia se află persoana juridică străină;
b) copia actului de constituire a persoanei juridice străine;
c) extrasul din registrul în care este înregistrată persoana juridică străină, tradus în limba română, legalizat în modul stabilit de lege. În cazul în care autorităţile competente din ţara în care îşi are sediul persoana juridică străină nu emit extrase din registru, se depun documentele şi informaţiile relevante emise de părţi terţe din ţara de reşedinţă conform legislaţiei naţionale;
d) situaţia financiară a persoanei juridice străine potrivit ultimei perioade de raportare."
8. La articolul 13 alineatul (1) litera e), cuvintele "emisă de instanţa judecătorească sau de executorul judecătoresc" se substituie cu textul "emisă de instanţa de judecată, de executorul judecătoresc sau de o altă autoritate abilitată, după caz".
9. Articolul 15 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Documentele prevăzute la alin.(1) se arhivează de organul înregistrării de stat şi în formă electronică, într-un format care permite citirea şi căutarea pe calculator, inclusiv sub formă de date structurate. Documentele şi informaţiile depuse pe suport de hârtie sunt convertite în format electronic de către organul înregistrării de stat."
10. La articolul 17:
literele c1 ) şi c2 ) se abrogă;
articolul se completează cu litera c3) cu următorul cuprins:
"c3) alte acte sau avize prevăzute de legislaţie în vederea înregistrării modificărilor."
11. La articolul 19:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 19. Menţiuni şi notări în Registrul de stat";
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Organul înregistrării de stat efectuează notarea în Registrul de stat a cazurilor prevăzute la art.435 din Codul civil nr.1107/2002 şi în alte acte normative."
12. La articolul 22, alineatul (15) se abrogă.
13. La articolul 261:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 261. Radierea din Registrul de stat a persoanei juridice care şi-a suspendat activitatea";
în cuprinsul articolului, cuvintele "sau întreprinzătorul individual", cuvintele "sau a întreprinzătorului individual" şi cuvintele "şi întreprinzătorilor individuali" se exclud;
la alineatul (3), cuvintele "a persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual şi îl radiază" se substituie cu cuvintele "a persoanei juridice şi o radiază";
la alineatul (4), textul "a persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual a cărui activitate a fost suspendată. Avizul va conţine date despre persoana juridică sau întreprinzătorul individual radiat" se substituie cu textul "a persoanei juridice a cărei activitate a fost suspendată. Avizul va conţine date despre persoana juridică radiată";
la alineatul (6), textul "persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, administratorul acesteia/acestuia" se substituie cu textul "persoanei juridice, administratorul acesteia";
la alineatul (7), cuvintele "persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali restabiliţi" se substituie cu cuvintele "persoanelor juridice restabilite".
14. Articolul 33:
alineatul (1):
la litera i), textul "numărul de identificare personal (IDNP)" se substituie cu textul "numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)";
la litera i3), cuvintele "numărul de identificare de stat" se substituie cu textul "numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)";
literele q2) şi q3) vor avea următorul cuprins:
"q2) interdicţiile aplicate, după caz, de instanţele de judecată, de executorii judecătoreşti sau de alte autorităţi abilitate;
"q3) date cu privire la datoria faţă de bugetul public naţional;"
la litera s), cuvintele "numărul de identificare personal" se substituie cu textul "numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)";
alineatul se completează cu litera t1) cu următorul cuprins:
"t1) notările prevăzute de art.435 din Codul civil nr.1107/2002 şi de alte acte normative;"
alineatul (2):
la litera a), cuvintele "numărul de identificare personal" se substituie cu textul "numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)";
la litera c1), cuvintele "numărul de identificare de stat" se substituie cu textul "numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)";
litera d1) se abrogă;
alineatul se completează cu litera d2) cu următorul cuprins:
"d2) notările prevăzute de art.435 din Codul civil nr.1107/2002 şi de alte acte normative;".
15. La articolul 341 alineatul (2), cuvintele "starea persoanei juridice" se substituie cu cuvintele "notări privind starea persoanei juridice", iar cuvintele "date privind radierea acestuia" – cu cuvintele "notări privind radierea acestuia".
16. La articolul 36 alineatul (11), cuvintele "sînt evaluate o dată pe an" se substituie cu textul "sunt evaluate cel puţin o dată la 3 ani".
Art.VIII. – La articolul 13 din Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.423–429, art.859), cu modificările ulterioare, alineatul (5) se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:
"b1) deschiderii de către rezidenţi a conturilor destinate efectuării operaţiunilor de încasare realizate pentru vânzarea de bunuri şi/sau servicii exclusiv la export, cu obligarea înregistrării finale a mijloacelor băneşti în conturi deschise la băncile licenţiate în Republica Moldova;".
Art.IX. – La articolul 561 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, alineatul (4) se abrogă.
Art.X. – Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179–181, art.610), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 se completează cu următoarea noţiune:
"nomad digital – străin care desfăşoară o activitate de muncă la distanţă prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de prestări servicii cu o persoană juridică înregistrată în afara teritoriului Republicii Moldova sau care are calitatea de asociat al unei persoane juridice înregistrate în afara teritoriului Republicii Moldova, sau care desfăşoară activitatea de management al unei persoane juridice înregistrate în afara teritoriului Republicii Moldova, de la distanţă, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, şi care obţine dreptul de şedere provizorie în Republica Moldova în condiţiile prezentei legi."
2. La articolul 31, alineatul (2) se completează cu litera k) cu următorul cuprins:
"k) nomazilor digitali."
3. Legea se completează cu articolul 372 cu următorul cuprins:
"Articolul 372. Acordarea şi prelungirea dreptului de şedere provizorie pentru nomazii digitali
(1) Dreptul de şedere provizorie poate fi acordat sau prelungit străinului care se califică drept nomad digital cu condiţia că acesta intenţionează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova peste termenul legal de şedere, în timp ce continuă să obţină venituri din desfăşurarea activităţii de muncă la distanţă în baza unui contract individual de muncă ori a unui contract de prestări servicii cu o persoană juridică înregistrată în afara teritoriului Republicii Moldova sau din activitatea desfăşurată în cadrul unei persoane juridice în care are calitatea de asociat şi care este înregistrată în afara teritoriului Republicii Moldova, la îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii:
a) dispune de mijloace de întreţinere lunare obţinute din activitatea desfăşurată în cuantum de cel puţin 18 salarii medii prognozate pentru anul curent în Republica Moldova pentru ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii pentru eliberarea permisului de şedere provizorie;
b) desfăşoară şi poate confirma desfăşurarea activităţii din care obţine venituri de la distanţă, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, pe toată durata de valabilitate a permisului de şedere provizorie solicitată.
(2) Cererea de acordare/prelungire a dreptului de şedere provizorie pentru nomadul digital care desfăşoară o activitate de muncă sau are calitatea de asociat conform alin.(1) va fi însoţită de următoarele acte:
a) documentul de călătorie acceptat pentru autorizarea trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova, în original şi în copie;
b) actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei de pe teritoriul Republicii Moldova. În calitate de act ce atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei poate servi contractul de locaţiune sau contractul de prestări de servicii de cazare, încheiat cu o organizaţie hotelieră din Republica Moldova;
c) certificatul de cazier judiciar, de cazier multilingv sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică, legalizat/apostilat de autorităţile statului a cărui cetăţenie străinul o deţine, tradus în limba română sau engleză. În cazul în care străinul are o şedere legală de cel puţin doi ani într-o altă ţară decât ţara a cărei cetăţenie o deţine, acesta urmează să prezinte certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, tradus şi legalizat/apostilat, precum şi documentul ce îi confirmă dreptul de şedere, iar în cazul prelungirii dreptului de şedere, acesta nu se prezintă;
d) dovada asigurării medicale valabile pe teritoriul Republicii Moldova;
e) extrasul bancar în limba română sau engleză, ce confirmă încasarea mijloacelor de întreţinere lunare obţinute din activitatea desfăşurată, în cuantum de cel puţin 18 salarii medii prognozate pentru anul curent în Republica Moldova (trei salarii pe lună), pentru ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii pentru acordarea dreptului de şedere provizorie.
(3) În cazul în care nomadul digital desfăşoară o activitate de muncă la distanţă în cadrul unei persoane juridice înregistrate în afara teritoriului Republicii Moldova, suplimentar faţă de documentele prevăzute la alin.(2), se prezintă următoarele acte:
a) o copie legalizată/apostilată şi tradusă în limba română a contractului de muncă sau a contractului de prestări servicii, încheiat cu o persoană juridică înregistrată în afara teritoriului Republicii Moldova;
b) o declaraţie pe propria răspundere că desfăşoară o activitate de muncă la distanţă.
(4) În cazul în care nomadul digital are calitatea de asociat al unei persoane juridice înregistrate în afara teritoriului Republicii Moldova, suplimentar faţă de documentele prevăzute la alin.(2), se prezintă un act emis de autorităţile competente ale statului de înregistrare a persoanei juridice străine, eliberat în ultimele 3 luni, care să confirme că persoana juridică nu este în insolvabilitate şi/sau în lichidare, precum şi statutul de asociat al solicitantului, legalizat/apostilat şi tradus în limba română.
(5) Dreptul de şedere provizorie pentru nomazii digitali este acordat pentru perioada solicitată, însă nu poate depăşi doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru o nouă perioadă."
4. Articolul 4312:
la alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) avizul emis de administraţia parcului pentru tehnologia informaţiei;"
la alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) avizul emis de administraţia parcului pentru tehnologia informaţiei;".
Art.XI. – Articolul 34 din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.155–159, art.508), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
se completează cu alineatul (51) cu următorul cuprins:
"(51) Angajatorii informează despre locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi în condiţiile art.14 alin.(1) lit.a1) şi b) din Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj."
la alineatul (7), textul "alin. (4) şi (5)" se substituie cu textul "alin. (4)".
Art.XII. – La articolul 51 din Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.58–66, art.133), cu modificările ulterioare, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Identificarea şi verificarea identităţii clienţilor prin intermediul mijloacelor electronice, în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) lit.a), se admite în cazul persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova sau cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care deţin un certificat calificat al cheii publice, eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene, precum şi în cazul persoanelor juridice rezidente ai căror reprezentanţi, fondatori, administratori şi beneficiari efectivi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova sau cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, sau persoane care deţin un certificat calificat al cheii publice, eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene."
Art.XIII. – Articolul 14 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434–439, art.727), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Băncile pot desfăşura, în baza autorizaţiei acordate de Banca Naţională a Moldovei, activităţi de prestare de servicii pentru clientela proprie, care, deşi nu sunt conexe activităţii desfăşurate de bancă, reprezintă o prelungire a operaţiunilor bancare. Activităţile respective trebuie să fie compatibile cu cerinţele activităţii bancare, în special cu cele referitoare la menţinerea unei bune reputaţii a băncii şi protejarea intereselor deponenţilor."
Art.XIV. – La articolul 2 din Legea nr.234/2021 cu privire la serviciile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.34–38, art.34), cu modificările ulterioare, noţiunea "centru unificat de prestare a serviciilor publice (centru unificat)" va avea următorul cuprins:
"centru unificat de prestare a serviciilor publice (centru unificat) – modalitate de prestare a serviciilor publice prin intermediul ghişeului unic, prin care segmentul de prima linie (front-office) de prestare a serviciilor publice este preluat de către o entitate terţă (autoritate a administraţiei publice locale, misiune diplomatică/oficiu consular sau persoană juridică de drept privat care, în limita competenţelor delegate în conformitate cu actele normative, prestează servicii publice) pentru asigurarea completării, transmiterii de către beneficiarul de servicii publice a cererilor de prestare a serviciilor publice şi/sau obţinerii rezultatelor prestării acestora, prestatorului de servicii publice revenindu-i sarcina examinării cererilor şi producerii rezultatului prestării serviciilor publice (back-office);".
Art.XV. – Legea nr.181/2023 privind serviciile de finanţare participativă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.272–273, art.470) se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, noţiunea "dezvoltator de proiecte de finanţare participativă" va avea următorul cuprins:
"dezvoltator de proiecte de finanţare participativă (în continuare –dezvoltator) – persoana fizică care practică activitatea de antreprenoriat sau persoana juridică ai cărei reprezentanţi, fondatori, administratori şi beneficiari efectivi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care intenţionează să obţină finanţare pentru un proiect prin intermediul unei platforme de finanţare participativă;".
2. Articolul 9 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Întru executarea prevederilor alin.(1), furnizorul este obligat:
a) să dispună de o platformă de finanţare participativă şi de dotarea tehnică corespunzătoare pentru a menţine funcţionarea platformei gestionate şi pentru a finaliza tranzacţiile de finanţare participativă;
b) să dispună de resursele necesare pentru a asigura activitatea ordonată şi continuă a platformei de finanţare participativă, avându-se în vedere natura, volumul şi periodicitatea tranzacţiilor, precum şi riscurile la care acestea sunt expuse;
c) să elaboreze şi, în caz de necesitate, să aplice un plan de asigurare a continuităţii activităţii, precum şi un plan privind recuperarea datelor în caz de disfuncţiuni şi de testare periodică a sistemelor backup, în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere;
d) la cererea autorităţii de supraveghere sau cel puţin o dată la doi ani, să efectueze, în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere, auditul tehnic al platformei de finanţare participativă utilizate."
3. Articolul 12:
la alineatul (2), cuvintele "al sistemelor automatizate de deservire la distanţă" se substituie cu cuvintele "prin instrumentele de plată electronice cu acces de la distanţă";
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Furnizorul, în mod obligatoriu, deschide la un prestator de servicii de plată din Republica Moldova un cont de plată pentru derularea operaţiunilor fiduciare, prin care sunt efectuate doar încasările şi plăţile ce ţin exclusiv de activitatea de finanţare participativă. Mijloacele băneşti aflate în conturile deschise conform prezentului alineat nu fac şi nu pot face obiectul unei proceduri de executare silită împotriva furnizorului şi nu pot fi urmărite sau incluse în masa debitoare în cazul insolvabilităţii furnizorului."
4. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Furnizorul are dreptul să externalizeze către terţi o parte din funcţiile sale operaţionale, cu condiţia că asigură toate măsurile rezonabile pentru a evita orice risc operaţional suplimentar şi efectuează notificarea prealabilă a autorităţii de supraveghere privind serviciile pe care intenţionează să le externalizeze, în conformitate cu actul normativ emis în acest sens de autoritatea de supraveghere."
5. La articolul 14:
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Furnizorului i se interzice să deţină o participaţiune în ofertele de finanţare participativă plasate pe propria sa platformă."
articolul se completează cu alineatele (21)–(23) cu următorul cuprins:
"(21) Furnizorul nu poate accepta, în calitate de dezvoltator de proiect pe platforma sa de finanţare participativă, următoarele persoane:
a) acţionarii furnizorului care deţin cel puţin 20% din capitalul social sau din drepturile de vot;
b) membrii organului de conducere sau angajaţii furnizorului;
c) orice persoană fizică sau juridică legată de persoanele indicate la lit.a) şi b) din prezentul alineat printr-o relaţie de control, în sensul art.6 din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital.
(22) Furnizorul care acceptă în calitate de investitori în proiectele de finanţare participativă plasate pe platforma sa de finanţare participativă pe oricare dintre persoanele menţionate la alin.(21) este obligat să afişeze pe platforma sa informaţia despre faptul că acceptă aceste persoane ca investitori, menţionând informaţiile referitoare la proiectele specifice de finanţare participativă în care aceste persoane au investit, şi se asigură că astfel de investiţii sunt realizate în aceleaşi condiţii ca şi cele ale altor investitori şi că persoanele menţionate nu beneficiază de un tratament preferenţial sau de un acces privilegiat la informaţii.
(23) Furnizorul trebuie să asigure că acceptarea în calitate de investitori în proiectele de finanţare participativă plasate pe platforma sa de finanţare participativă a persoanelor menţionate la alin.(21) se va realiza numai în scopul asigurării acumulării, în termenul stabilit, a investiţiilor."
alineatul (3) se completează cu textul " , în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere".
6. La articolul 17, cuvântul "trimestriale" se exclude.
7. Legea se completează cu articolul 281 cu următorul cuprins:
"Articolul 281. Buletinul de anunţuri (avizier)
(1) Furnizorul poate utiliza un buletin de anunţuri (avizier) în care le permite clienţilor săi să publice anunţuri despre interesul de a cumpăra şi de a vinde împrumuturi, valori mobiliare sau instrumente admise în scopul finanţării participative, care au fost iniţial oferite pe platforma sa de finanţare participativă.
(2) Buletinul de anunţuri menţionat la alin.(1) nu poate fi utilizat pentru a reuni anunţul despre interesul de a cumpăra şi cel de a vinde prin intermediul protocoalelor sau procedurilor interne de operare ale furnizorului, într-un mod care duce la încheierea unui contract. Buletinul de anunţuri nu este format dintr-un sistem intern de corelare care execută ordinele clienţilor pe o bază multilaterală.
(3) Furnizorul care utilizează buletinul de anunţuri conform alin.(1) este obligat:
a) să informeze clienţii cu privire la modul de utilizare a buletinului de anunţuri, specificat la alin.(1) şi (2);
b) să solicite clienţilor care publică anunţuri despre interesul lor de a vinde un împrumut, o valoare mobiliară sau un instrument menţionate la alin.(1), să pună la dispoziţie fişa cu informaţii esenţiale privind investiţia;
c) să pună la dispoziţia clienţilor care doresc să cumpere împrumuturi şi care fac obiectul anunţului publicat în buletinul de anunţuri informaţii cu privire la performanţa împrumuturilor publicate pe platformă de către furnizor;
d) să asigure că clienţii lui care publică anunţuri despre interesul lor de a achiziţiona un împrumut, o valoare mobiliară sau un instrument şi care sunt consideraţi ca fiind investitori nesofisticaţi primesc informaţiile menţionate la art.21 alin.(1) şi avertizarea de risc menţionată la art.28 alin.(4).
(4) Furnizorii care permit publicitatea anunţurilor despre interese menţionate la alin.(1), în scopul verificării dreptului de proprietate al investitorilor, le solicită investitorilor care publică anunţuri despre interese să notifice furnizorii privind orice modificare a dreptului de proprietate.
(5) Furnizorii care sugerează un preţ de referinţă pentru activităţile de cumpărare şi vânzare menţionate la alin.(1) îşi informează clienţii că preţul de referinţă sugerat nu are caracter obligatoriu şi prezintă elemente esenţiale ale regulilor de evaluare a bonităţii dezvoltatorului/debitorului-consumator în conformitate cu art.21 alin.(4) lit.c)."
8. La articolul 31, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
"(1) Din momentul publicării ofertei de finanţare participativă, investitorii pot investi mijloacele băneşti pe care furnizorul le acumulează.
(2) Din momentul acumulării sumei necesare împrumutului şi după expirarea termenului de revocare pentru toţi investitorii nesofisticaţi, furnizorul încheie contractul de împrumut cu dezvoltatorul/debitorul-consumator."
9. La articolul 33, alineatul (6) se completează cu litera h) cu următorul cuprins:
"h) în cazul în care furnizorul a efectuat o evaluare a împrumutului:
(i) cea mai recentă evaluare;
(ii) data evaluării;
(iii) o explicaţie a motivelor pentru care furnizorul de servicii de finanţare participativă a efectuat evaluarea; şi
(iv) o descriere corespunzătoare a randamentului efectiv preconizat, ţinând seama de comisioane şi de ratele de nerambursare."
10. La articolul 39:
alineatul (2):
la punctul (6), litera j) se abrogă;
alineatul se completează cu punctele 7)–9) cu următorul cuprins:
"7) raportul de audit tehnic, realizat conform cerinţelor art.9 alin.(11);
8) copiile documentelor ce atestă închirierea sau cumpărarea unui edificiu/de edificii, de echipamente, de sisteme IT necesare pentru prestarea serviciilor şi desfăşurarea activităţilor preconizate;
9) dovada achitării taxei de examinare a cererii de autorizare, în mărime de 10000 de lei, care se varsă la bugetul autorităţii de supraveghere."
alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:
"(3) Decizia autorităţii de supraveghere privind autorizarea furnizorului prevede serviciile de finanţare participativă pe care furnizorul este autorizat să le presteze, precum şi alte servicii utilizate de furnizor la prestarea serviciilor de finanţare participativă.
(4) În cazul extinderii/reducerii serviciilor de finanţare participativă care nu au fost prevăzute la data autorizării, furnizorul depune o cerere de reperfectare a actului permisiv, la care anexează documentele ce conţin informaţii referitoare la serviciul de finanţare participativă pe care intenţionează să îl presteze sau care urmează a fi redus, precum şi dovada achitării taxei prevăzute la alin.(2) pct.9)."
11. La articolul 45:
alineatul (1) se completează cu literele e) şi f) cu următorul cuprins:
"e) furnizorul nu a prestat servicii de finanţare participativă timp de 9 luni succesive şi, în acelaşi timp, nu mai este implicat în administrarea contractelor existente, care au fost încheiate iniţial prin punerea în legătură a investitorilor interesaţi să acorde finanţare prin utilizarea platformei sale de finanţare participativă;
f) furnizorul nu mai îndeplineşte condiţiile în temeiul cărora i-a fost acordată autorizaţia."
articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:
"(3) Din momentul adoptării deciziei de suspendare sau de retragere a autorizării, furnizorului i se interzice încheierea unor noi contracte de servicii de finanţare participativă. Furnizorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de servicii de finanţare participativă încheiate anterior luării deciziei de suspendare sau de retragere a autorizării.
(4) Până la radierea furnizorului din Registru, acesta continuă să se afle sub incidenţa prevederilor prezentei legi."
Art.XVI. – Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.226–228, art.266) se modifică după cum urmează:
1. Clauza de armonizare se completează cu alineatul:
"– transpune parţial Regulamentul (UE) 2018/1971 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) şi a Agenţiei de sprijin pentru OAREC (Oficiul OAREC) şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/2120 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1211/2009 (text cu relevanţă pentru SEE), CELEX: 32018R1971, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/1 din 17 decembrie 2018."
2. Articolul 2 se completează cu punctul 501 cu următorul cuprins:
"501. număr din Uniunea Europeană – număr din planurile naţionale de numerotaţie corespunzător codurilor de ţară E.164 pentru zonele geografice care aparţin teritoriului Uniunii Europene;".
3. La articolul 12 alineatul (3), cuvintele "cu excepţia cazului în care legea prevede altfel" se substituie cu textul "cu excepţia cazurilor prevăzute la art.15 alin.(13), pentru care acest termen este nelimitat, sau a altor cazuri în care legea prevede altfel".
4. La articolul 15:
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Atunci când aprobă hotărâri/decizii, Agenţia ţine cont în cea mai mare măsură de orice orientare, aviz, recomandare, poziţie comună şi bună practică adoptată de OAREC, cu scopul de a asigura o punere în aplicare uniformă a cadrului de reglementare pentru comunicaţiile electronice, care intră în domeniul de aplicare menţionat în prezenta lege sau în Legea nr.81/2025 privind reglementarea serviciilor de roaming dintre Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene. În cazul în care deviază de la orientările OAREC, Agenţia îşi motivează decizia."
articolul se completează cu alineatele (3)–(22) cu următorul cuprins:
"(3) Persoana care reprezintă Republica Moldova în Consiliul autorităţilor de reglementare al OAREC este desemnată de Agenţie dintre directorul Agenţiei, un membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei şi înlocuitorul oricăruia dintre aceştia.
(4) Membrul care reprezintă Republica Moldova în Consiliul autorităţilor de reglementare al OAREC are un supleant desemnat de Agenţie. Supleantul reprezintă membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC atunci când acesta este absent. Supleantul respectiv este desemnat dintre directorul Agenţiei, un membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei, înlocuitorii acestora sau un membru al personalului Agenţiei.
(5) Membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC şi supleantul acestuia sunt desemnaţi luând în considerare cunoştinţele lor în domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi competenţele lor manageriale, administrative şi bugetare relevante. Pentru a asigura continuitatea activităţii Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC, Agenţia depune eforturi pentru a limita rata de înlocuire a membrilor şi, în măsura posibilităţilor, a supleanţilor acestora, de asemenea pentru obţinerea unei reprezentări echilibrate a bărbaţilor şi a femeilor în acest Consiliu.
(6) Membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC şi supleantul acestuia acţionează independent şi obiectiv, indiferent de orice interes naţional sau personal specific.
(7) Membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC şi supleantul acestuia nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la Guvern, de la nicio instituţie, persoană sau organism.
(8) Membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC şi supleantul acestuia pot, sub rezerva regulamentului propriu de procedură, să fie asistaţi la reuniuni de consilierii lor sau de alţi experţi.
(9) Membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC participă în calitate de membru al Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC. Agenţia poate desemna o altă persoană decât membrul Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC în calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC. Persoana respectivă este desemnată dintre directorul Agenţiei, un membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei şi înlocuitorul oricăruia dintre aceştia.
(10) Fiecare membru al Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC are un supleant care îl reprezintă în caz de absenţă.
Supleanţii fiecărui membru al Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC sunt persoanele numite în calitate de supleanţi ai membrilor Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC. Agenţia poate desemna o altă persoană decât supleantul membrului Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC în calitate de supleant al membrului Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC. Persoana respectivă este desemnată dintre directorul Agenţiei, un membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei, înlocuitorul oricăruia dintre aceştia sau un membru al personalului Agenţiei.
(11) Membrul Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC şi supleantul acestuia nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la Guvern, de la nicio instituţie, persoană sau organism.
(12) Membrul Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC şi supleantul acestuia pot, sub rezerva regulamentului propriu de procedură, să fie asistaţi la şedinţe de consultanţi sau de experţi.
(13) Membrii Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC, membrii Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC şi ai grupurilor de lucru, alţi participanţi la reuniunile acestora, experţii naţionali detaşaţi şi alte categorii de personal care nu sunt angajaţi de Oficiul OAREC respectă cerinţele de confidenţialitate în conformitate cu tratatele internaţionale încheiate între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, chiar şi după încetarea atribuţiilor lor.
(14) Membrii Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC, membrii Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC, experţii naţionali detaşaţi şi alte categorii de personal care nu sunt angajaţi de Oficiul OAREC întocmesc, fiecare în parte, o declaraţie scrisă în care precizează angajamentele lor şi absenţa sau prezenţa oricăror interese directe sau indirecte ce ar putea aduce atingere independenţei lor.
(15) Declaraţiile menţionate la alin.(14) sunt întocmite la preluarea responsabilităţilor, sunt corecte şi complete şi sunt actualizate ori de câte ori există riscul prezenţei oricăror interese directe sau indirecte ce ar putea fi considerate ca aducând atingere independenţei persoanelor ce întocmesc declaraţiile. Declaraţiile membrilor Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC şi ale membrilor Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC sunt făcute publice.
(16) Membrii Consiliului autorităţilor de reglementare al OAREC, membrii Consiliului de administraţie al Oficiului OAREC, membrii grupurilor de lucru şi alţi participanţi la reuniunile acestora, experţii naţionali detaşaţi şi alte categorii de personal care nu sunt angajaţi de Oficiul OAREC declară, fiecare în parte, corect şi complet, cel târziu la începutul fiecărei şedinţe, toate interesele ce ar putea aduce atingere independenţei lor în ceea ce priveşte punctele înscrise pe ordinea de zi şi se abţin de la participarea la dezbaterile referitoare la punctele respective şi de la votul în legătură cu acestea.
(17) La solicitarea motivată a OAREC sau a Oficiului OAREC, Agenţia şi alte autorităţi competente furnizează OAREC sau Oficiului OAREC toate informaţiile necesare, în timp util şi cu exactitate, pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, cu condiţia ca acestea să aibă acces în mod legal la informaţiile relevante şi ca solicitarea de informaţii să fie necesară în legătură cu natura respectivei atribuţii. De asemenea, OAREC sau Oficiul OAREC poate solicita să îi fie transmise astfel de informaţii la intervale regulate şi în formate specificate. Astfel de solicitări se formulează, în cazul în care este posibil, utilizându-se formate comune de raportare.
(18) Agenţia poate adresa solicitări motivate OAREC sau Oficiului OAREC privind furnizarea, în timp util şi cu exactitate, a tuturor informaţiilor necesare care să îi permită Agenţiei sau altei autorităţi competente îndeplinirea atribuţiilor lor, pe baza principiului cooperării loiale. În cazul în care OAREC sau Oficiul OAREC consideră că informaţiile sunt confidenţiale, Agenţia sau o altă autoritate competentă asigură această confidenţialitate în conformitate cu tratatele internaţionale încheiate între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Secretul profesional nu împiedică realizarea în timp util a schimbului de informaţii.
(19) În cazul în care informaţiile nu sunt puse la dispoziţie în timp util de către Agenţie, OAREC sau Oficiul OAREC poate adresa o solicitare motivată fie altor autorităţi competente ale Republicii Moldova, fie direct întreprinderilor relevante care furnizează reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, precum şi facilităţile asociate.
(20) OAREC sau Oficiul OAREC poate notifica Agenţia în cazul în care aceasta nu a furnizat informaţiile cu privire la solicitări, în conformitate cu alin.(19). La solicitarea OAREC sau a Oficiului OAREC, Agenţia acordă asistenţă OAREC în procesul de colectare a acestor informaţii.
(21) Agenţia şi alte autorităţi competente au dreptul să solicite altor autorităţi naţionale responsabile sau întreprinderilor care furnizează reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, facilităţi asociate ori servicii asociate transmiterea tuturor informaţiilor necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile menţionate la alin.(17)–(20) şi (22).
(22) Alte autorităţi naţionale responsabile sau întreprinderile menţionate la alin.(21) furnizează informaţiile prevăzute la alin.(21) în mod prompt, la cerere şi în conformitate cu calendarele şi nivelul de detaliere cerute."
5. La articolul 61 alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) în cazul în care existenţa unei ameninţări apreciabile la adresa conectivităţii de la un capăt la altul între utilizatorii finali a fost constatată într-un act inclus în anexa XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicaţii) la Acordul de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte."
6. La articolul 75:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Un furnizor de servicii de terminare a apelurilor de voce în reţelele mobile sau fixe nu trebuie să perceapă un tarif mai mare decât tariful maxim relevant de terminare a apelurilor de voce pentru serviciul de terminare a apelurilor către un utilizator final în reţeaua sa, stabilit la nivelul Uniunii Europene."
articolul se completează cu alineatele (11)–(14) cu următorul cuprins:
"(11) Obligaţia de la alin.(1) se aplică apelurilor provenite de la numere din Planul naţional de numerotaţie, de la numere din Uniunea Europeană sau de la numere ale statelor membre ale Spaţiului Economic European şi sunt efectuate către numere din Planul naţional de numerotaţie, către numere din Uniunea Europeană sau către numere ale statelor membre ale Spaţiului Economic European.
(12) Obligaţia de la alin.(1) se aplică, de asemenea, apelurilor provenite de la numere din ţări terţe şi care sunt efectuate către numere din Planul naţional de numerotaţie, către numere din Uniunea Europeană sau către numere ale statelor membre ale Spaţiului Economic European, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
1) în cazul în care un furnizor de servicii de terminare a apelurilor de voce dintr-o ţară terţă aplică apelurilor provenite de la numere din Uniunea Europeană tarife de terminare a apelurilor de voce în reţelele mobile sau fixe egale sau mai mici decât tarifele unice la nivelul Uniunii Europene de terminare a apelurilor de voce în reţelele mobile sau fixe, pentru fiecare an şi pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, pe baza tarifelor aplicate sau propuse de furnizorii de servicii de terminare a apelurilor de voce din ţările terţe furnizorilor de servicii de terminare a apelurilor de voce din Uniunea Europeană, şi aplică acelaşi tratament tarifar pentru apelurile provenite de la numere din Planul naţional de numerotaţie; sau
2) în cazul în care:
a) Comisia Europeană stabileşte că, pe baza informaţiilor furnizate de o ţară terţă, tarifele de terminare a apelurilor de voce pentru apelurile provenite de la numere din Uniunea Europeană şi care sunt efectuate către numere din ţara terţă respectivă sunt reglementate conform unor principii echivalente celor stabilite de Uniunea Europeană pentru statele membre; şi
b) ţara terţă respectivă figurează într-un act al Uniunii Europene de stabilire a unui tarif maxim unic la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce în reţelele mobile şi a unui tarif maxim unic la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce în reţelele fixe, inclus în anexa XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicaţii) la Acordul de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte; şi
c) tratamentul tarifar menţionat la pct.a) se aplică şi apelurilor de voce provenite de la numere din Planul naţional de numerotaţie.
(13) Pentru a constata respectarea condiţiilor prevăzute la alin.(12), Agenţia face schimbul necesar de informaţii cu Comisia Europeană şi OAREC.
(14) Tarifele prevăzute la alin.(1) sunt reflectate în euro, iar valorile lor se înţeleg ca taxe pe minut, fără TVA, şi se percep pe secundă. Dacă respectivele tarife sunt stabilite în moneda naţională, acestea sunt convertite potrivit prevederilor alin.(5)."
la alineatul (3), cuvintele "apelurile naţionale" se substituie cu cuvintele "apelurile de voce provenite de la numere din Planul naţional de numerotaţie";
la alineatul (5), primul enunţ va avea următorul cuprins: "În cazul în care tarifele de terminare a apelurilor de voce aplicate de furnizorii de servicii de terminare a apelurilor de voce provenite de la numere din Planul naţional de numerotaţie sau de la numere ale statelor membre ale Uniunii Europene, sau de la numere ale statelor membre ale Spaţiului Economic European sunt stabilite în monedă naţională, tarifele maxime de terminare a apelurilor de voce în reţelele mobile şi fixe prevăzute la alin.(1) se convertesc în monedă naţională prin aplicarea celei mai recente medii a cursurilor de schimb de referinţă publicate la 1 septembrie, la 1 octombrie şi la 1 noiembrie de Banca Centrală Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."
articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
"(7) În sensul prezentului articol, prin numere din Planul naţional de numerotaţie se înţeleg resursele de numerotaţie atribuite de Agenţie prin licenţă furnizorilor autorizaţi şi asignate utilizatorilor, conform prevederilor prezentei legi."
Art.XVII. – Legea nr.81/2025 privind reglementarea serviciilor de roaming dintre Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.215–222, art.259) se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1:
la alineatul (2), după textul "de protecţie a consumatorilor," se introduce textul "de protecţie a datelor,";
la alineatul (3) punctul 2), cuvintele "principalele condiţii" se substituie cu cuvântul "condiţiile";
la alineatul (5), textul "art.11 alin.(1) lit.d)" se substituie cu textul "art.3 alin.(4), art.7 şi art.11 alin.(1) lit.c)".
2. Articolul 3:
la alineatul (1), textul "parvenite din partea oricărui furnizor de servicii de roaming, stabilit în zona de roaming reglementat," se exclude;
la alineatul (6), textul "prevederilor alin.(4)" se substituie cu textul "deciziei emise de către Agenţie în conformitate cu alin.(4) din prezentul articol şi cu art.11 alin.(1) lit.c)", iar textul " în timp ce utilizează serviciile de roaming" se exclude;
la alineatul (11), textul " , după caz," şi cuvântul "relevante" se exclud.
3. Articolul 5:
la alineatul (3), textul "art.8" se substituie cu textul "art.7";
alineatul (5) se abrogă.
4. La articolul 6, alineatul (6) se abrogă.
5. Articolul 7:
la alineatul (1), litera b) se completează în final cu textul " , în conformitate cu art.75 alin.(1) din Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025";
alineatul (2) se completează în final cu textul " , în conformitate cu art.75 alin.(1) din Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025";
la alineatul (5), textul "art.4–6 şi cu alin.(1)" se substituie cu textul "art.4, art.5 alin.(1)–(3), art.6 alin.(1)–(4) şi cu alin.(1) din prezentul articol";
alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:
"(6) Fără a aducere atingere alin.(5), furnizorii de servicii de roaming aplică în mod automat tariful stabilit în conformitate cu art.4, art.5 alin.(1)–(3) şi alin.(1) din prezentul articol tuturor clienţilor existenţi şi noi ai serviciilor de roaming.
(7) Orice client al serviciilor de roaming poate solicita în orice moment trecerea la sau de la tariful stabilit în conformitate cu art.4, art.5 alin.(1)–(3), art.6 alin.(1)–(4) şi cu alin.(1) din prezentul articol. În cazul în care clienţii serviciilor de roaming aleg în mod intenţionat să treacă de la sau înapoi la tariful stabilit în conformitate cu art.4, art.5 alin.(1)–(3), art.6 alin.(1)–(4) şi alin.(1) din prezentul articol, orice astfel de modificare se face în termen de o zi lucrătoare de la primirea cererii, este gratuită şi nu implică condiţii sau restricţii legate de elemente ale abonamentelor altele decât serviciile de roaming. Furnizorii de servicii de roaming pot amâna modificarea până în momentul în care tariful de roaming anterior a fost valabil timp de o perioadă minimă precizată, care nu va depăşi două luni."
la alineatul (8) litera c), textul "în conformitate cu hotărârea Agenţiei menţionată la alin.(11)" se substituie cu textul "ţinând cont în cea mai mare măsură de orientările OAREC privind serviciile de roaming cu amănuntul";
alineatul (11) se abrogă.
6. Articolul 8:
la alineatul (8), cuvintele "clientul are dreptul" se substituie cu cuvintele "clienţii au dreptul";
alineatul (13) se abrogă.
7. La articolul 9, alineatul (20) se abrogă.
8. La articolul 10, alineatul (4) se abrogă.
9. Articolul 11:
alineatul (1):
la litera c), cuvintele "oferta de referinţă şi" se exclud;
literele d)–g) se abrogă;
la alineatul (3), primul enunţ se completează în final cu textul " , inclusiv în regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene – Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mayotte, Reunion, Sfântul Martin, insulele Azore, Madeira şi Canare".
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Agenţia are competenţa de a solicita întreprinderilor care fac obiectul obligaţiilor prevăzute de prezenta lege şi de hotărârile şi deciziile emise de Agenţie în baza acesteia, să furnizeze toate informaţiile relevante pentru punerea în aplicare şi executarea prezentei legi şi a deciziilor şi hotărârilor respective. Întreprinderile menţionate trebuie să furnizeze aceste informaţii prompt, la cerere şi în conformitate cu termenele şi nivelul de detaliere cerute de Agenţie. Agenţia poate distribui aceste informaţii către Comisia Europeană, către OAREC şi către orice altă autoritate naţională de reglementare din Uniunea Europeană sau orice altă autoritate competentă."
la alineatul (5), cuvintele "solicită OAREC" se substituie cu textul "solicită Comisiei Europene, OAREC", iar textul "între Agenţie, OAREC" – cu textul "între Agenţie, Comisia Europeană, OAREC";
6) va avea următorul cuprins:
"(6) Agenţia pune la dispoziţia publicului informaţii actualizate privind aplicarea prezentei legi, în special a art.4, a art.5 alin.(1)–(3), a art.6 alin.(1)–(4), a deciziilor emise de Agenţie în conformitate cu art.3 alin.(4), art.7, art.11 alin.(1) lit.c) şi a altor hotărâri şi decizii emise în baza prezentei legi, într-un mod care să le permită părţilor interesate să aibă un acces uşor la acestea."
alineatul (9):
în cuprinsul alineatului, cuvântul "unice" se exclude;
la litera b), cuvintele "şi pe care clienţii serviciilor de roaming au posibilitatea tehnică de a le utiliza" se exclud;
alineatul (10) se abrogă.
10. La articolul 12 alineatul (2), primul enunţ se completează cu textul " , în conformitate cu art.31 şi 32 din Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025".
11. La articolul 13, sintagma "OAREC" se substituie cu sintagma "Comisia Europeană".
12. La articolul 14 alineatul (4), cuvintele "OAREC va fi notificat" se substituie cu cuvintele "Comisia Europeană va fi notificată".
Art.XVIII. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia art.XV, care intră în vigoare la data publicării, şi a art.XII, care va intra în vigoare odată cu crearea condiţiilor tehnice prevăzute la alin.(4) din prezentul articol.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, furnizorii îşi vor aduce activitatea în concordanţă cu prezenta lege şi vor raporta acest fapt autorităţii de supraveghere.
(3) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în conformitate cu aceasta.
(4) Identificarea şi verificarea identităţii clienţilor prin intermediul mijloacelor electronice în privinţa cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene se va realiza prin intermediul prestatorilor de servicii de încredere, certificaţi şi acreditaţi în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.977/2023 cu privire la stabilirea metodelor alternative de identificare de la distanţă a persoanei fizice şi aprobarea Procedurii de identificare a persoanei fizice de la distanţă utilizând mijloace digitale.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.144. Chişinău, 19 iunie 2025. | |