Hotărâre nr. 172 din 08.04.2026
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
şi funcţionarea Biroului de Investigare a Accidentelor
şi Incidentelor în Transporturi
nr. 172 din 08.04.2026
(în vigoare 09.07.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.164-165 art.173 din 09.04.2026
* * *
În temeiul art.7 lit.b) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, şi al art.4 alin.(1) din Legea nr.213/2021 cu privire la investigarea accidentelor şi incidentelor în transporturi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.315-324, art.486), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
1.1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi, conform anexei nr.1;
1.2. Structura Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi, conform anexei nr.2.
2. Se stabileşte efectivul-limită al Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi în număr de 17 unităţi de personal, cu fond anual de retribuire a muncii conform cadrului normativ.
3. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.36/2023 cu privire la constituirea, organizarea şi funcţionarea Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.35-38, art.80).
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Vladimir Bolea |
| Nr.172. Chişinău, 8 aprilie 2026. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.172/2026
REGULAMENT
privind organizarea şi funcţionarea Biroului de Investigare
a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi (în continuare – Regulament) reglementează misiunea, funcţiile, domeniile de activitate, atribuţiile şi drepturile Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi (în continuare – Birou), precum şi modalitatea de organizare a activităţii acestuia.
2. Biroul este o autoritate administrativă centrală, aflată în subordinea Guvernului, desemnată să organizeze investigaţii tehnice privind siguranţa cu scopul de a determina cauzele şi circumstanţele în care s-au produs evenimentele în transport şi de a emite recomandări privind siguranţa.
3. Biroul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, care dispune de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.
4. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a activităţii Biroului se efectuează din contul mijloacelor prevăzute în legea bugetului de stat.
5. În activitatea sa, Biroul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern şi de alte acte normative.
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE
DE BAZĂ, ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE BIROULUI
6. Biroul are misiunea de a asigura şi de a sprijini realizarea obiectivelor programului de guvernare prin realizarea politicilor publice ale Guvernului în domeniul investigării accidentelor şi incidentelor în transportul aerian, feroviar şi naval.
7. Biroul realizează funcţiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii:
7.1. investigarea evenimentelor din domeniul aviaţiei civile;
7.2. investigarea evenimentelor din domeniul transportului feroviar;
7.3. investigarea evenimentelor din domeniul transportului naval.
8. Funcţiile de bază ale Biroului sunt:
8.1. elaborarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative în domeniile de activitate ale acestuia, inclusiv a celor pentru asigurarea implementării actelor normative şi a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, precum şi monitorizarea implementării acestora;
8.2. elaborarea şi prezentarea spre promovare organului central de specialitate în domeniul transporturilor a proiectelor de reglementări legate de investigaţia tehnică privind siguranţa în condiţiile art.6 alin.(1) lit.d) din Legea nr.213/2021 cu privire la investigarea accidentelor şi incidentelor în transporturi;
8.3. colaborarea, în conformitate cu legislaţia naţională, cu instituţii de profil din străinătate, în domeniile prevăzute la pct.7;
8.4. aplicarea actelor normative şi implementarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în domeniile prevăzute la pct.7, întocmirea rapoartelor privind executarea acestora;
8.5. armonizarea, în comun cu organele centrale de specialitate ale statului, a legislaţiei naţionale (transpunere şi implementare) la acquis-ul comunitar, pentru implementarea cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
8.6. monitorizarea continuă şi raportarea periodică a progreselor înregistrate pentru acţiunile planificate în Planul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în Planul naţional de reglementări, precum şi a recomandărilor Comisiei Europene din Raportul anual de extindere şi a recomandărilor/concluziilor operaţionale ale Consiliului/comitetelor de asociere;
8.7. participarea la implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte;
8.8. avizarea proiectelor de acte normative elaborate de către alte autorităţi ale administraţiei publice;
8.9. exercitarea competenţelor şi a responsabilităţilor în domeniul finanţelor publice, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014;
8.10. organizarea procesului de planificare, de executare, de evidenţă contabilă şi raportare a bugetului în cadrul Biroului;
8.11. exercitarea, în numele statului, a funcţiei de fondator în entităţile publice din subordine;
8.12. exercitarea altor funcţii specifice.
9. Biroul este învestit cu următoarele drepturi:
9.1. să solicite şi să primească, în condiţiile cadrului normativ, de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, informaţii necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea atribuţiilor;
9.2. să elaboreze proiecte de acte normative şi documente de politici publice, să participe la efectuarea expertizelor şi acordarea consultaţiilor şi să examineze alte chestiuni ce ţin de domeniile specifice de activitate;
9.3. să prezinte Guvernului propuneri privind modificarea cadrului normativ în domeniile de competenţă încredinţate;
9.4. să participe la negocierile interguvernamentale privind subiectele ce ţin de competenţa sa;
9.5. să asigure reprezentarea Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale de profil, în condiţiile actelor normative;
9.6. să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale pentru implementarea politicii statului în domeniile încredinţate şi a soluţionării problemelor comune;
9.7. să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului public naţional;
9.8. să solicite, în conformitate cu legea, accesul şi să obţină în mod gratuit, prin intermediul platformei de interoperabilitate, informaţii statistice, financiare, fiscale, economice, juridice şi alte informaţii relevante pentru îndeplinirea funcţiilor sale;
9.9. să emită sau să aprobe acte normative cu scopul de realizare a misiunii sale şi de îndeplinire a funcţiilor ce îi revin;
9.10. să încheie tratate internaţionale în condiţiile legii;
9.11. să prezinte Guvernului demersuri privind necesitatea suspendării, a anulării sau, după caz, a abrogării, în totalitate sau în parte, a actelor ce contravin legislaţiei emise de către conducătorii ministerelor, ai Cancelariei de Stat sau ai altor autorităţi administrative centrale;
9.12. să reprezinte şi să apere interesele sale în instanţele judecătoreşti de toate nivelurile;
9.13. să conlucreze cu autorităţi similare ale altor state, inclusiv prin încheierea unor acorduri bilaterale de colaborare, prin schimb de experienţă şi informaţii de specialitate;
9.14. să coopereze şi să încheie contracte în condiţiile legii cu instituţii de formare profesională din ţară şi din străinătate în vederea creşterii calităţii actului de investigaţie tehnică privind siguranţa;
9.15. să solicite şi să obţină informaţii privind modul şi stadiul de implementare a recomandărilor privind siguranţa;
9.16. să exercite şi alte drepturi în temeiul actelor normative ce reglementează relaţiile în domeniile de activitate încredinţate Biroului conform domeniilor sale de competenţă.
10. În conformitate cu funcţiile de bază stabilite la pct.8, Biroul are următoarele atribuţii:
10.1. organizează, conduce şi coordonează activitatea de investigaţie tehnică privind siguranţa în transportul aerian, feroviar şi naval;
10.2. numeşte membrii Comisiei de investigaţie tehnică privind siguranţa, preşedintele Comisiei şi/sau reprezentantul acreditat;
10.3. elaborează programul de perfecţionare profesională şi planul anual de instruiri pentru calificarea personalului propriu;
10.4. elaborează şi prezintă spre promovare organului central de specialitate în domeniul transportului proiecte de reglementări legate de investigaţia tehnică privind siguranţa;
10.5. comunică organizaţiilor internaţionale de profil date şi informaţii cu privire la investigaţiile tehnice privind siguranţa, conform cerinţelor internaţionale recunoscute şi asumate de Republica Moldova;
10.6. întocmeşte rapoarte preliminare şi finale asupra rezultatelor investigaţiilor tehnice privind siguranţa şi le transmite părţilor implicate, celor cu responsabilităţi în materie de siguranţă şi celor interesate;
10.7. face publice rapoartele finale în conformitate cu art.17 din Legea nr.213/2021 cu privire la investigarea accidentelor şi incidentelor în transporturi;
10.8. colaborează cu alte organisme şi instituţii pentru efectuarea unor analize, expertize tehnice, teste şi a altor operaţiuni, cu scopul de a determina cauzele producerii evenimentului în transport;
10.9. cooperează şi încheie acorduri tehnice cu autorităţile de profil ale altor state, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa în transporturi şi de a prevedea cele mai bune modalităţi de cooperare, care să permită:
10.9.1. să asigure asistenţa tehnică reciprocă şi expertiza necesară pentru îndeplinirea unor sarcini comune;
10.9.2. să coordoneze măsurile de urgenţă;
10.9.3. să folosească în comun spaţiile şi echipamentele tehnice, mijloacele de transport, componentele sau părţile acestora şi alte obiecte utile pentru investigaţia tehnică privind siguranţa, inclusiv aparatele de înregistrare de bord, echipamentele de înregistrare a mesajelor verbale şi de înregistrare a funcţionării sistemului de semnalizare şi control al traficului;
10.9.4. să obţină şi să utilizeze în comun informaţiile relevante pentru analiza datelor şi pentru elaborarea recomandărilor privind siguranţa;
10.9.5. să elaboreze metode comune de investigaţie tehnică privind siguranţa;
10.9.6. să stabilească principii comune de monitorizare a respectării recomandărilor privind siguranţa şi de adaptare a metodelor de investigaţie tehnică privind siguranţa la progresul tehnic şi ştiinţific;
10.9.7. să stabilească norme de confidenţialitate cu respectarea reglementărilor naţionale privind declaraţiile martorilor, prelucrarea datelor şi informaţiilor prevăzute la art.16 din Legea nr.213/2021 cu privire la investigarea accidentelor şi incidentelor în transporturi;
10.9.8. să organizeze activităţi specifice de formare profesională a investigatorilor;
10.10. emite recomandări privind siguranţa în vederea prevenirii unor evenimente similare în transport şi urmăreşte modul de implementare a acestora;
10.11. asigură creşterea şi menţinerea siguranţei la nivel ridicat prin emiterea de recomandări privind siguranţa;
10.12. emite, în limitele competenţelor, ordine (decizii) de investigaţie tehnică privind siguranţa şi alte acte administrative.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII BIROULUI
11. Conducerea Biroului este exercitată de către directorul general, numit şi eliberat din funcţie de către Guvern conform art.17 alin.(2) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate şi art.6 alin.(4) din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, care:
11.1. determină obiectivele de activitate ale Biroului, pornind de la Programul de activitate al Guvernului şi alte documente de politici publice, stabileşte căile de realizare a acestora;
11.2. asigură executarea legilor, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor Parlamentului, a ordonanţelor, a hotărârilor şi a dispoziţiilor Guvernului, precum şi îndeplinirea funcţiilor ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi ale altor acte normative;
11.3. aprobă planul anual de acţiuni al Biroului, precum şi rapoartele privind realizarea acestuia;
11.4. asigură coordonarea şi supravegherea activităţii Biroului, precum şi monitorizarea activităţii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a acestuia;
11.5. organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în cadrul Biroului;
11.6. exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor, în conformitate cu alocaţiile aprobate pentru Birou în legea bugetară anuală;
11.7. prezintă pentru coordonare prim-viceprim-ministrului sau viceprim-ministrului desemnat:
11.7.1. planul anual de activitate al Biroului şi, pentru aprobare, măsurile de realizare a direcţiilor strategice de activitate a acestuia;
11.7.2. proiectele de acte normative al căror autor este Biroul, care urmează a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului;
11.7.3. proiectele actelor normative ale Biroului;
11.8. negociază şi semnează tratate internaţionale ale Republicii Moldova, în conformitate cu deplinele puteri acordate în modul stabilit în Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;
11.9. aprobă organigrama autorităţii administrative centrale;
11.10. semnează avize la proiecte de acte normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Biroului;
11.11. emite ordine în mod unipersonal şi în limitele competenţelor atribuite, asigurând controlul executării acestora;
11.12. aprobă regulamentele subdiviziunilor Biroului şi fişele de post ale angajaţilor;
11.13. numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în condiţiile legii;
11.14. angajează şi eliberează din funcţie alte categorii de personal, în condiţiile legislaţiei muncii;
11.15. conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare în condiţiile legii;
11.16. reprezintă, fără un mandat special, Biroul în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
11.17. semnează, în limitele competenţei sale, ordine şi alte acte prevăzute de legislaţie, emise de către Birou;
11.18. înaintează propuneri pentru decorarea cu distincţii de stat a personalului din cadrul Biroului, în condiţiile legii;
11.19. aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare a Biroului, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită aprobate de către Guvern;
11.20. numeşte membrii Comisiei de investigaţie tehnică privind siguranţa, preşedintele Comisiei şi/sau reprezentantul acreditat;
11.21. exercită şi alte competenţe care îi sunt atribuite în conformitate cu legislaţia.
12. Directorul general şi conducătorii subdiviziunilor Biroului, în limitele împuternicirilor delegate, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea Biroului.
13. În funcţie de importanţa, volumul, complexitatea şi specificul funcţiilor pe care le realizează Biroul, în condiţiile legii, poate fi instituit un consiliu cu rol de monitorizare şi de supraveghere a activităţii Biroului.
14. Corespondenţa Biroului este semnată de către directorul general şi persoanele cu funcţii de răspundere, abilitate cu acest drept prin ordin al directorului general.
15. Semnăturile pe actele oficiale ale Biroului sunt aplicate de către directorul general şi persoanele cu funcţii de răspundere, abilitate, inclusiv, cu utilizarea semnăturii electronice.
16. Biroul colaborează cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă, precum şi cu instituţiile similare din alte state, cu organismele internaţionale în domeniul de competenţă al instituţiei şi cu partenerii de dezvoltare.
17. În cadrul Biroului, pot fi create comisii şi grupuri de lucru care sunt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor chestiuni specifice. La lucrările comisiilor pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii.
18. În cadrul Biroului, se poate institui un colegiu, în calitate de organ consultativ, în condiţiile Legii nr.98/2012 cu privire la administraţia publică centrală de specialitate. Componenţa numerică şi nominală a colegiului se aprobă de către directorul general, dacă normele speciale nu prevăd altfel.
19. Subdiviziunile structurale ale Biroului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu regulamentele aprobate de către directorul general, cu regulamentele interne, cu fişele de post ale funcţionarilor publici şi ale angajaţilor care lucrează în baza contractelor de muncă şi cu alte acte normative.
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.172/2026
STRUCTURA
Biroului de Investigare a Accidentelor şi Incidentelor în Transporturi
Directorul general
Serviciul audit intern
Serviciul control conformitate
Secţia management instituţional
Serviciul investigare evenimente aeriene
Serviciul investigare evenimente feroviare
Serviciul investigare evenimente navale