Hotărâre nr. 187 din 07.07.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare

a mass-mediei pentru anii 2023–2026

nr. 187  din  07.07.2023

 (în vigoare 27.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 272-273 art. 477 din 27.07.2023

* * *

Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – Se aprobă Programul naţional de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026, prevăzut în anexa nr.1.

Art.2. – Autorităţile şi instituţiile publice vor întreprinde măsurile necesare în vederea realizării Planului de acţiuni pentru implementarea Programului naţional de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026, prevăzut în anexa nr.2.

Art.3. – Finanţarea acţiunilor Programului naţional de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026 se va efectua pe seama şi în limita alocaţiilor aprobate în acest scop în bugetele autorităţilor/instituţiilor implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei.

Art.4. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

PROGRAMUL

naţional de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026

I. INTRODUCERE

Mijloacelor de informare în masă (în continuare – mass-media) le revine un rol crucial într-un regim democratic, deoarece acestea fortifică valori sociale esenţiale, precum dreptul la informaţie şi libertatea de exprimare, fără de care nu este posibilă exercitarea celorlalte drepturi fundamentale şi libertăţi constituţionale. Mass-media îşi poate adjudeca acest rol doar în condiţiile independenţei editoriale, autonomiei instituţionale şi, concomitent, ale responsabilităţii juridice şi etice faţă de cetăţeni şi faţă de societate în ansamblu. Anume crearea unor asemenea condiţii constituie obiectivul Concepţiei naţionale de dezvoltare a mass-mediei din Republica Moldova, aprobată prin Legea nr.67/2018. Sarcina este dificilă, dat fiind faptul că tehnologiile informaţionale şi de comunicare, devenite mijlocul principal al progresului civilizaţional, aduc cu sine atât beneficii enorme, cât şi pericole majore. Beneficiile vizează dezvoltarea economiei digitale, comunicarea globală, accesul în regim real la un volum colosal de cunoştinţe şi de informaţii. Pericolele vin dinspre mesajele mediatice toxice, războaiele informaţionale sau atacurile cibernetice de anvergură.

Noile tehnologii informaţionale atrag mass-media în ample transformări dinamice, profunde şi, deseori, dramatice, în măsură să o deturneze chiar de la exercitarea misiunii sale sociale tradiţionale. Dezvoltarea vertiginoasă a reţelelor de socializare creează impresia eronată că necesitatea şi utilitatea socială a mass-mediei dispare. Deşi eronată, impresia poate degenera într-un fenomen care să delegitimeze rolul de până acum al mass-mediei în producerea şi diseminarea informaţiei. Un atare scenariu pare plauzibil deoarece mass-media face faţă cu greu provocărilor apărute, mai ales în situaţiile în care se îndepărtează de la misiunea ei firească de a colecta, a verifica veridicitatea, a prelucra şi a distribui informaţia. Atunci când mass-media se limitează doar la distribuirea informaţiei, ea îşi pierde identitatea de instituţie socială necesară şi îşi semnează verdictul dispariţiei odată cu dispariţia motivaţiei existenţei sale ca entitate distinctă.

Serviciile mass-mediei sunt în egală măsură servicii educative, culturale şi economice. Prin urmare, un mediu concurenţial echitabil are importanţă primordială. Poziţiile dominante în formarea opiniei publice pe piaţa media creează grave impedimente în calea pluralismului şi libertăţii informaţiei. Competenţa şi profesionalismul corpului de jurnalişti şi al managerilor media joacă un rol decisiv în funcţionarea domeniului mediatic pe principii democratice şi, în consecinţă, fortifică dreptul la informare, diversitatea culturală, pluralismul de opinii, protecţia minorilor şi protecţia consumatorilor etc. ca valori sociale esenţiale. Mass-mediei îi revine o contribuţie aparte în depăşirea crizelor sociale, de genul celei pandemice, precum şi în consolidarea suveranităţii informaţionale naţionale, fără de care nu poate fi realizată suveranitatea statală.

Mass-media trebuie dezvoltată de o manieră care să îi fortifice capacităţile şi să-i valorizeze valenţele în beneficiul cetăţenilor şi al societăţii în ansamblu.

Priorităţile stabilite în Programul naţional de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026 (în continuare – Program) şi reflectate în obiectivele sale generale derivă din:

a) Concepţia naţională de dezvoltare a mass-mediei din Republica Moldova, adoptată prin Legea nr.67/2018;

b) disfuncţionalităţile semnalate în practică, la nivel de sistem, şi progresul tehnologiilor informaţionale în domeniu sau transformările dinamice la care este supusă mass-media;

c) Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, în speţă titlul IV capitolul 25 din acesta ("Cooperarea în domeniul culturii, al politicii audiovizuale şi al mass-mediei").

Eforturile Republicii Moldova de a securiza spaţiul informaţional, a cărui parte este şi spaţiul mediatic, sunt oportune şi pe deplin motivate. Utilizarea tehnologiilor informaţionale atrage după sine mutaţii în deprinderile cetăţenilor de consum al informaţiei. Deşi televiziunea rămâne în continuare principala sursă de informare în Republica Moldova, tendinţa generală indică asupra întâietăţii pe care o va avea în scurt timp presa online, intrată într-o concurenţă acerbă cu reţelele de socializare. În prezent însă, analiza ofertei mediatice a tuturor tipurilor de presă scoate în evidenţă o cotă semnificativă de produse informaţionale de o calitate îndoielnică sau chiar toxice, o bună parte dintre acestea provenind din străinătate, preponderent din Federaţia Rusă. Acest fapt sugerează necesitatea asanării spaţiului naţional mediatic, pe de o parte, şi cultivarea deprinderilor de consum critic al informaţiei oferite de mass-media, pe de altă parte. La fel, urmează a fi consolidat impactul implementării modificărilor operate în legislaţia naţională de profil.

Elaborarea şi implementarea unor politici informaţionale, inclusiv în domeniul mediatic, trebuie să fie orientată spre întărirea suveranităţii informaţionale ca interes naţional, asigurarea securităţii informaţiei şi spre integrarea adecvată a spaţiului informaţional naţional în cel global.

E de precizat că în ţările bogate din punct de vedere informaţional, în domeniul informaţiei şi al infrastructurii informaţiei este angajată mai mult de o jumătate din populaţia aptă de muncă. Acest fapt demonstrează că ţările sărace din punct de vedere informaţional nu pot deveni bogate din punct de vedere economic.

Sarcina centrală a politicii informaţionale a statului este asigurarea unei comunicări eficiente între autorităţi şi cetăţeni prin accesul neîngrădit al populaţiei la informaţii structurate, de interes public. Sarcina este complexă, multiaspectuală şi multifuncţională, înglobând componente legislative, administrative şi formative.

Politicile informaţionale ale statului pot fi realizate prin strategii, programe naţionale speciale, planuri de acţiuni etc.

II. ANALIZA SITUAŢIEI

Situaţia mass-mediei este condiţionată, în mare parte, de trei factori centrali:

– reglementarea juridică;

– gestionarea domeniului;

– profesionalizarea domeniului.

Actualmente, în Republica Moldova funcţionează peste 150 de furnizori şi distribuitori de servicii media audiovizuale şi o multitudine de ziare, reviste şi portaluri informaţionale. Nu există o statistică oficială care să fie actualizată sistematic şi care să indice cel puţin numărul exact al instituţiilor mass-media funcţionale, numărul şi tipologia publicaţiilor periodice şi ale celor online, numărul şi profilul angajaţilor din domeniu.

1. Reglementarea juridică

Cadrul juridic naţional ce vizează mass-media s-a dezvoltat şi se dezvoltă, în principal, pe două căi: adoptarea de legi noi şi ajustarea legilor existente.

Republica Moldova a semnat şi a ratificat, fără rezerve semnificative, tratate internaţionale prin care s-a angajat să respecte standardele universal acceptate în domeniul dreptului la informaţie şi al accesului la informaţiile de interes public. Acest angajament a fost reflectat inclusiv în Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2018–2022. Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" prevede, pe direcţia "5.8. Cultură şi politici culturale", drept intervenţie prioritară "Facilitarea dezvoltării presei independente la nivel central şi local în contextul realizării dreptului la informare pentru toţi cetăţenii ţării" (întru realizarea obiectivelor O4.3, O7.1 şi O9.2).

În Republica Moldova există un cadru normativ destinat să asigure dreptul la informaţie şi accesul la informaţiile de interes public. Dreptul la informaţie este stipulat expres în peste 40 de acte normative. În cea mai mare parte, cadrul normativ naţional corespunde standardelor internaţionale, dar, ţinând cont de noile realităţi şi tendinţe, inclusiv la nivel internaţional, acesta necesită mai multe îmbunătăţiri.

Legea nr.982/2000 privind accesul la informaţie, cu modificările ulterioare, necesită în continuare îmbunătăţiri, inclusiv pentru a contracara fenomenul dezinformării.

Art.45–48 din Codul civil nr.1107/2002, care vizează dreptul la propria imagine, dreptul la viaţa privată şi prezumţia de consimţământ, trebuie să fie corelate cu prevederile Legii nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare, pentru a nu obstrucţiona activitatea mass-mediei, în special în cazul investigaţiilor jurnalistice. Utilizarea în raport cu jurnaliştii a sintagmelor de genul "în scopuri oficiale" sau "un act public în interes public" (art.48 alin.(5) din Codul civil), fără definiţii juridice, ar putea genera anumite confuzii sau interpretări arbitrare.

Sunt oportune şi anumite ajustări la Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat pentru a o aduce în concordanţă cu Principiile globale cu privire la securitatea naţională şi dreptul la informaţie (Principiile Tshwane), elaborate prin consultări largi, cu implicarea a peste 500 de experţi din întreaga lume.

La nivelul Uniunii Europene, în aprilie 2016, a fost aprobat un nou cadru de reglementare pentru protecţia datelor cu caracter personal, şi anume Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE. Aplicat din 25 mai 2018, regulamentul, între altele, accentuează necesitatea stabilirii unui echilibru între normele ce reglementează libertatea de exprimare şi de informare, inclusiv exprimarea jurnalistică, şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal exclusiv în scopuri jurnalistice ar trebui să facă obiectul unor derogări sau al unor excepţii de la anumite dispoziţii ale regulamentului.

În ceea ce priveşte asigurarea dreptului la libertatea cuvântului, legea-cadru este Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare. Până la adoptarea acestei legi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat, prin cel puţin 10 hotărâri, că dosarele cu privire la defăimare au fost soluţionate de către instanţele de judecată moldoveneşti cu încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, garantat prin art.10 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO). După adoptarea respectivei legi, situaţia s-a ameliorat. Acest lucru îl demonstrează şi punctajul acordat anual presei din Republica Moldova de către International Research & Exchanges Board (IREX) cu privire la obiectivul în cauză (a se vedea tabelul nr.1). IREX, în temeiul a cinci criterii, determină indicele viabilităţii mass-mediei din mai multe ţări ale lumii. De precizat că valoarea de "patru" puncte indică cea mai bună situaţie.

Cu toate acestea, trebuie precizat că, la art.70 din Codul contravenţional nr.218/2008, se menţine reglementarea cu privire la calomnie. La începutul anilor 2000, calomnia, în legislaţia naţională, a fost scoasă din rândul faptelor penale, dar aceasta rămâne a fi considerată o faptă ce trebuie pedepsită contravenţional. La nivel european, acuzarea jurnaliştilor de calomnie este percepută ca o manifestare a unei forme de cenzură, menită să reducă la tăcere vocile critice din societate. Întrucât în legislaţia naţională există definiţia juridică a noţiunii de "defăimare", precum şi norme de reglementare corespunzătoare, se impune analiza modificărilor necesare ale prevederii menţionate din Codul contravenţional.

Cu referire la domeniul mediatic, cadrul normativ naţional reglementează libertatea de exprimare în presa scrisă, în audiovizual şi, aproape deloc, în mass-media online. Un recensământ al presei din Republica Moldova, efectuat în 2017, a identificat aproape 500 de resurse mass-media exclusiv online, majoritatea fiind portaluri de ştiri – 181. În pofida acestui fapt, presa online nu are nicio definiţie juridică în legislaţia naţională, deşi termenul a fost definit în Recomandarea CM/Rec (2011)7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru statele membre cu privire la o nouă noţiune a mass-mediei.

Legea presei nr.243/1994, în cea mai mare parte, este căzută în desuetudine şi trebuie să fie abrogată. O serie de prevederi ale legii menţionate deja se regăsesc în alte acte normative în vigoare din domeniul mediatic. Alte prevederi, cum ar fi cele referitoare la acreditarea jurnaliştilor din ţară şi străinătate, ar putea fi incluse în Legea nr.982/2000 privind accesul la informaţie; cele vizând păstrarea obligatorie a ziarelor de către redacţii – în Legea nr.880/1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova; cele care instituie obligaţia indicării datelor de referinţă ale publicaţiei periodice (extinzând obligaţia şi asupra presei online) pot fi transpuse în Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare.

La nivel european, pluralismul mediatic este recunoscut drept parte indispensabilă a libertăţii presei. Acestuia îi sunt consacrate mai multe documente de referinţă, inclusiv Recomandarea CM/Rec (2018)1 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru statele membre privind pluralismul mass-mediei şi transparenţa în ceea ce priveşte proprietatea asupra mass-mediei şi Rezoluţia Parlamentului European din 3 mai 2018 referitoare la pluralismul şi libertatea mass-mediei în Uniunea Europeană.

În legislaţia naţională, pluralismul mediatic (intern şi extern) este reglementat de Codul serviciilor media audiovizuale nr.174/2018 ("pluralism audiovizual"), precum şi de Concepţia naţională de dezvoltare a mass-mediei din Republica Moldova, adoptată prin Legea nr.67/2018.

Tranziţia de la televiziunea analogică la televiziunea digitală terestră, acţiune menită să sporească pluralismul mediatic, de care să beneficieze fiecare familie, decurge anevoios şi fără o finalitate predictibilă.

Rapoartele financiare anuale care sunt depuse de mass-media la instituţiile abilitate ale statului şi după care poate fi judecată aspiraţia mass-mediei de a investi în pluralismul mediatic nu sunt făcute publice. Faptul se referă la toate tipurile de mass-media.

Legislaţia naţională conţine prevederi în măsură să prevină apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice. Consiliul Concurenţei are noi atribuţii cu referire la pluralismul pe piaţa media şi pieţele conexe, dar eficienţa activităţii acestuia pe segmentul respectiv urmează a fi evaluată în timp.

Nu există instrumente suficiente, prevăzute de lege, care ar stimula, încuraja şi ar susţine pecuniar producerea diversificată de produse mediatice locale de calitate.

Furnizorii publici de servicii media audiovizuale nu au devenit şi nu s-au manifestat ca nişte promotori veritabili ai pluralismului mediatic intern.

În Republica Moldova există garanţii legislative exprese privind independenţa autorităţii de reglementare a domeniului audiovizualului. Procedurile legislative prevăzute pentru numirea în funcţie a membrilor Consiliului Audiovizualului (CA) sunt transparente şi democratice. De asemenea, alocarea resurselor bugetare pentru activitatea CA permite evitarea unor eventuale decizii arbitrare în acest sens. În practica reală însă modul de desemnare a membrilor CA a stârnit în repetate rânduri critici publice, fiind invocată ingerinţa factorului politic. Situaţia poate fi remediată prin reguli clare, exacte, măsurabile de selectare şi numire a componenţei CA.

Legislaţia în domeniul audiovizualului oferă suficiente atribuţii şi suficiente mecanisme pentru autoritatea de reglementare, astfel încât aceasta să îşi onoreze eficient obligaţiile, însă aceste oportunităţi au, în continuare, un randament redus. De asemenea, în Republica Moldova nu există o autoritate similară, funcţională, pentru presa scrisă şi cea online.

În Republica Moldova există garanţii legislative exprese privind independenţa autorităţii din domeniul concurenţei. Totuşi, judecând după conţinutul rapoartelor anuale, situaţia concurenţială pe piaţa media sau pe cea a publicităţii comerciale nu a reprezentat vreodată o preocupare aparte pentru activitatea cotidiană a Consiliului Concurenţei. Deci, este imposibil de judecat despre prezenţa ori lipsa unor practici anticoncurenţiale, a concurenţei loiale sau a poziţiilor dominante în formarea opiniei publice în aceste sectoare.

Pe segmentul creaţiei legislative sunt necesare în continuare eforturi conjugate pentru a asigura funcţionarea nestingherită a presei în conformitate cu uzanţele internaţionale în domeniu. În acelaşi timp, trebuie eradicată practica intervenţiilor frecvente cu iniţiative legislative incoerente, necorelate şi formulate fără o consultare largă, fapt care duce la o instabilitate legislativă.

2. Gestionarea domeniului mediatic

Gestionarea mass-mediei ca domeniu (la nivel macro) asigură, prin infrastructura necesară, circuitul nestingherit al fluxurilor informaţionale în societate. Instrumentele utilizate sunt reglementările vizând regimul de proprietate, concurenţa loială pe piaţa media şi pe cea a publicităţii comerciale, prevenirea sau contracararea poziţiilor dominante în formarea opiniei publice, politica de cadre manageriale, mecanismele de susţinere economică a mass-mediei etc.

Gestionarea mass-mediei ca instituţie separată (la nivel micro) urmăreşte creşterea eficienţei şi a profitului, fapt ce reliefează, înainte de orice, motivaţia economică a instituţiei mass-media.

Pentru gestionarea domeniului mediatic autohton au fost create mecanisme juridice, organizatorice şi economice menite să dezvolte mass-media. Dar, ca urmare a instabilităţii politice şi a crizei economice, suprapusă peste criza pandemică din ultima perioadă, obiectivele trasate pentru acest segment au fost fie abandonate, fie implementate parţial. Situaţia s-a agravat şi din motivul deficitului acut de manageri media calificaţi, fie la nivel macro, fie la nivel micro. Drept consecinţă, ofertele mediatice autohtone sunt divizate, convenţional, în două categorii: conţinuturi ce urmăresc obţinerea unui efect ideologic şi conţinuturi orientate spre obţinerea unui efect economic. Condiţia economică a instituţiilor din prima categorie depinde nu de piaţă, ci de factorul politic. În acelaşi rând, gestionarea instituţiilor care încearcă să aplice standardele jurnalismului democratic şi să se orienteze spre interesele auditoriului se confruntă cu două mari handicapuri: o piaţă de publicitate subdezvoltată şi abilităţile reduse ale managerilor.

Analiza modului de gestionare a domeniului mediatic, făcută sporadic şi de cele mai dese ori de către organisme nonstatale, indică asupra unor zone vulnerabile pe acest segment, inclusiv:

• insuficienţa cadrului juridico-economic pentru gestionarea mass-mediei, în special pentru presa scrisă şi presa online;

• capacităţi instituţionale reduse de gestionare a domeniului mediatic, soldate cu o dezvoltare haotică a acestuia, inclusiv o pondere exagerată de instituţii mass-media în capitala ţării în raport cu cea din mediul rural;

• condiţii inadecvate pentru gestionarea corespunzătoare a furnizorilor publici de servicii media şi, drept consecinţă, exercitarea parţială a misiunii sociale ce le revine;

• deficit de competenţă în activitatea autorităţilor de gestionare a domeniului mediatic;

• lipsa unei politici coerente de pregătire a cadrelor manageriale pentru domeniul mediatic;

• imperfecţiunea prevederilor legale, care a generat precondiţii pentru apariţia unor practici anticoncurenţiale;

• lipsa unui cadru instituţional funcţional, care ar asigura o concurenţă onestă şi ar preveni apariţia poziţiilor dominante în formarea opiniei publice;

• lipsa unor politici de încurajare a investiţiilor interne şi externe în dezvoltarea domeniului mediatic;

• deficit de transparenţă în gestionarea domeniului mediatic, precum şi în activitatea economică a acestuia;

• lipsa unor prevederi legale de susţinere a mass-mediei, mai cu seamă a celei locale/regionale, fapt care, în condiţii de criză, generează dispariţia unor instituţii mass-media şi, ca urmare, diminuează posibilităţile de informare a cetăţenilor;

• lipsa mecanismelor de răspundere instituţională şi/sau personală pentru gestionarea domeniului mediatic;

• tergiversări şi eşecuri în gestionarea procesului de tranziţie la televiziunea digitală terestră;

• lipsa de resurse şi de interes pentru cercetarea ştiinţifică a domeniului mediatic ca o condiţie preliminară pentru elaborarea şi implementarea politicilor de gestionare a domeniului respectiv;

• deficitul acut de date statistice pertinente vizând situaţia reală cu privire la piaţa media, piaţa publicităţii, regimul juridic de proprietate etc., date fără de care este imposibil să se elaboreze şi implementeze politici judicioase de intervenţie pe segmentele problematice ale domeniului mediatic;

• impactul redus al mecanismelor de autoreglementare în gestionarea domeniului mediatic;

• lipsa unui organism naţional funcţional, care ar coordona politicile de gestionare şi dezvoltare a întregului domeniu mediatic.

Mass-media, ca instituţie socială, interrelaţionează cu toate celelalte instituţii şi cu societatea în general, le influenţează şi este influenţată, astfel încât starea economiei naţionale, în general, se proiectează pe starea economiei domeniului mediatic în particular.

Cu mici excepţii, legislaţia economică nu conţine prevederi separate pentru businessul mediatic. Implementarea legislaţiei privind gestionarea mass-mediei la nivel macro a permis transformări benefice, dar insuficiente, pentru asigurarea durabilităţii economice a domeniului.

Odată cu modificările operate în anul 2018 la Legea concurenţei nr.183/2012 şi cu adoptarea Codului serviciilor media audiovizuale nr.174/2018, au fost instituite noi reglementări privind concentrarea proprietăţii în mass-media, prin care se ţine seama de caracteristicile specifice ale sectorului. Cadrul normativ naţional nu prevede însă limite specifice pentru concentrarea proprietăţii şi/sau de control în presa scrisă şi cea online. Nu există vreo autoritate cu atribuţii suficiente, acordate de legislaţie, responsabilă de contracararea concentrării proprietăţii pe acest segment.

Deşi cadrul legal naţional conţine suficiente prevederi care să asigure un mediu concurenţial adecvat pe piaţa media şi pe cea a publicităţii comerciale, practica reală demonstrează lipsa unor mecanisme funcţionale de implementare a legislaţiei. Se resimte o lipsă a expertizelor calificate cu privire la practicile anticoncurenţiale în domeniu, care ar putea servi, implicit, ca punct de pornire pentru acţiuni eficiente de prevenire a acestor practici. Legislaţia naţională cu privire la publicitate a fost îmbunătăţită prin aprobarea unei legi noi, dar aplicarea acesteia urmează să fie analizată pentru a determina dacă mai este nevoie de îmbunătăţiri.

Tarifele pentru publicitatea comercială sunt stabilite arbitrar, cel puţin în audiovizual. Deşi în Republica Moldova există un măsurător al audienţei furnizorilor de servicii media audiovizuale, prea puţine instituţii mass-media sunt măsurate, motivul principal fiind imposibilitatea de a achita taxele pentru serviciul respectiv. De exemplu, compania AGB Nielsen Media Research, care activează pe piaţa Republicii Moldova din anul 2003, în luna februarie 2023, măsura audienţa a 20 de posturi de televiziune şi a 6 posturi de radio din cei aproape 120 de furnizori de servicii media audiovizuale existenţi. Între televiziunile a căror audienţă este măsurată de AGB nu se regăseşte niciuna din rândul celor locale.

Cadrul normativ naţional conţine prevederi suficiente referitoare la independenţa editorială a mass-mediei, dar nu interzice expres separarea factorului editorial de cel economic-financiar; de asemenea, nu interzice finanţarea mass-mediei din bani partinici, deşi le interzice expres partidelor, cultelor religioase şi sindicatelor să deţină instituţii mass-media audiovizuale.

Cadrul normativ naţional nu conţine prevederi de susţinere a mass-mediei în măsură să-i fortifice sustenabilitatea economico-financiară. În 1999, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Concepţia susţinerii de către stat şi promovării mijloacelor de informare în masă în anii 1999–2003, singurul document de politici publice de acest gen, care însă nu a fost implementat. Legislaţia naţională, până în anul 2018, a conţinut o singură prevedere care intră în categoria subvenţiilor de stat pentru presa privată autohtonă. Codul fiscal scutea de TVA producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic), precum şi serviciile de editare a cărţilor şi publicaţiilor periodice. De asemenea, pentru a elimina concurenţa neloială pe piaţa presei scrise, în anul 2010, a fost adoptată Legea nr.221/2010 privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice, care interzice finanţarea de la bugetul de stat a unor publicaţii periodice tipărite, de informare generală, cu excepţia unor monitoare oficiale.

Legislaţia naţională reglementează raporturile ce apar la crearea şi utilizarea operelor din domeniul literar, artistic şi ştiinţific (dreptul de autor), a interpretărilor, fonogramelor, videogramelor şi a emisiunilor organizaţiilor de radiodifuziune şi televiziune (drepturi conexe). Legea nr.230/2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în vigoare din 9 octombrie 2022 (cu excepţia prevederilor art.77, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2025), aprobată în vederea armonizării prevederilor legislaţiei din domeniu la reglementările acquis-ului relevant al Uniunii Europene, transpune în legislaţia naţională mai multe directive europene, inclusiv transpune parţial Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor şi drepturile conexe pe piaţa unică digitală şi de modificare a Directivelor 96/9/CE şi 2001/29/CE. Aplicarea acestei legi va arăta, în timp, în ce măsură este nevoie de noi ajustări ale cadrului legal.

În Republica Moldova se resimte o insuficienţă a capacităţilor instituţionale şi un deficit de competenţă în activitatea autorităţilor de gestionare a domeniului mediatic. Pentru exemplificare, să urmărim punctajul oferit de IREX celor cinci obiective în temeiul cărora este determinat indicele anual al viabilităţii mass-mediei din Republica Moldova în ultimii cinci ani (a se vedea tabelul nr.2). Fiecărui obiectiv i se atribuie o valoare numerică de la "zero" la "patru", 4 puncte însemnând situaţia cea mai bună.

E de observat că indicele obiectivului privind administrarea domeniului mediatic nu s-a ridicat nici până la 2 puncte, accentuând cel mai problematic segment dintre cele cinci evaluate. Potrivit metodologiei IREX, punctajul acumulat cu valori între "unu" şi "doi" semnifică o lipsă de susţinere a mass-mediei atât din partea societăţii, cât şi din partea autorităţilor, fapt ce denotă nevoia unor acţiuni hotărâte corespunzătoare.

3. Procesul de profesionalizare

Profesia este un câmp ocupaţional în interiorul căruia se regăsesc elemente comune tuturor profesiilor: corp comun de cunoştinţe, instituţii de formare, coduri deontologice, asociaţii profesionale etc.

Actualmente, în domeniul jurnalistic din Republica Moldova se atestă un corp eterogen de cunoştinţe profesionale, format dintr-o gamă largă de precepte teoretice asupra rolului şi rostului profesiei de jurnalist şi al profesionistului – de la "jurnalistul în serviciul societăţii" până la "jurnalistul în serviciul interesului politic sau economic". Corpul de cunoştinţe este alimentat de o diversitate de cursuri academice în instituţiile de profil; seminare, conferinţe, traininguri, ateliere, "şcoli de vară", organizate de instituţii mass-media sau de organizaţii neguvernamentale cu implicarea unor experţi naţionali şi internaţionali; stagii şi vizite de documentare la instituţii mass-media din străinătate; întâlniri formale şi nonformale între jurnalişti; activitatea filialelor câtorva instituţii mass-media internaţionale pe teritoriul ţării; cursuri în interiorul unor instituţii mass-media etc. Corpul de cunoştinţe academice întruneşte mai multe şcoli de jurnalism.

Sistemul de formare a profesioniştilor din domeniu este format din facultăţi/ departamente/catedre în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi private; o şcoală de studii avansate în jurnalism, instituită de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI); cursuri de jurnalism cu scop de formare, desfăşurate spontan sau cu o anumită regularitate de câteva organizaţii neguvernamentale de media etc. Pe lângă o dezinstituţionalizare a procesului de formare a jurnaliştilor, s-au diversificat atât instituţiile de formare, cât şi conţinutul şi durata cursurilor de instruire.

Totuşi, în condiţiile unei dezvoltări vertiginoase a tehnologiilor informaţionale, piaţa muncii solicită noi profesii şi specialităţi care, deocamdată, sunt lipsă în nomenclatorul oficial al instituţiilor de învăţământ. În acelaşi timp, o anchetă efectuată în anul 2019 în rândul a 55 de manageri media din ţară a relevat faptul că o bună parte din instituţiile mass-media se confruntă cu o lipsă acută de specialişti, precum reporteri, cameramani, editori imagine/video, producători şi agenţi de publicitate. Constatăm o situaţie inexplicabilă, dat fiind faptul că facultăţile de profil pregătesc suficienţi specialişti în domeniile enunţate. Problema rezidă în discordanţa dintre cererile pieţei media şi ofertele instituţiilor de formare. Problema solicită o remediere operativă, deşi este puţin probabil că sistemul de învăţământ, caracterizat printr-un înalt grad de conservatorism, se va putea adapta rapid la solicitările pieţei.

Este de aşteptat că piaţa media va continua să crească cerinţele faţă de competenţa candidaţilor la funcţiile vacante, iar ca urmare – şi faţă de instituţiile de formare a cadrelor de profesionişti. De menţionat că primul şi ultimul studiu, intitulat "Profilul jurnalistului: caracteristici sociodemografice, profesionale şi condiţiile de muncă", a fost efectuat cu 15 ani în urmă. În lipsa unor astfel de cercetări sistematice este dificil sau imposibil să fie elaborate, în cunoştinţă de cauză, programe de instruire a viitorilor profesionişti în cadrul instituţiilor de formare.

Cu privire la procesul de formare a profesioniştilor din domeniul mediatic, potrivit Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I, elaborat în baza recomandărilor Clasificării Internaţionale Standard a Educaţiei, perfectat de Comisia Europeană în vederea implementării uniforme a cadrului normativ al formării profesionale, în domeniul audiovizualului şi producţiei media se formează specialişti la 8 programe de studii superioare de licenţă: Regie film şi TV, Imagine film şi TV, Fotografie artistică, Producţie film şi TV, Comunicare audiovizuală, Producţie multimedia, Designul jocurilor, Animaţie, ultimele 3 fiind specialităţi noi, instituite în anul 2022. Totodată, la domeniul Jurnalism şi informare, sunt organizate 2 specialităţi: Jurnalism şi procese mediatice şi Comunicare şi relaţii publice.

Sistemul instituţiilor de formare profesională a jurnaliştilor a cunoscut, în timp, o metamorfoză esenţială, dar nu a reuşit să asigure o schimbare calitativă, clară a domeniului profesional. Se resimte nevoia acută de oportunităţi de instruire continuă atât a cadrelor didactice de profil, cât şi a cadrelor de jurnalişti. În cadrul anchetei la care ne-am referit mai sus, la întrebarea dacă Este necesar un centru de instruire continuă a cadrelor din mass-media, nici un manager nu a răspuns "Nu".

La Universitatea de Stat din Moldova (USM) funcţionează Departamentul formare continuă şi este de aşteptat că, în cadrul instituţiei, vor exista preocupări pentru organizarea cu regularitate a cursurilor de formare sau de recalificare profesională continuă a cadrelor didactice/manageriale din învăţământul de profil şi, cu o anumită periodicitate, a unor module tematice de formare sau de recalificare profesională continuă a cadrelor din mass-media. Şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în cadrul căreia funcţionează Departamentul multimedia care şi-a propus, chiar de la începuturi, să grupeze toate profesiile ce ţin de domeniul cinematografiei, televiziunii, radiodifuziunii, fotografiei şi web design-ului, oferă, conform datelor de pe site, "Cursuri de formare continuă" şi "Cursuri de recalificare".

În anul 2017, în cadrul furnizorului public naţional de servicii media Compania "Teleradio-Moldova" (TRM) a fost instituit Centrul de instruire continuă (CIC) cu scopul de a realiza perfecţionarea profesională a unor categorii de angajaţi ai instituţiei. În 2018, în cadrul CIC au fost instruiţi peste 150 de angajaţi (din cei peste 700). În următorii ani, CIC şi-a lărgit activitatea şi, în perspectivă, ar putea oferi cursuri de instruire mai frecvent, inclusiv pentru profesioniştii din afara instituţiei.

Instituţiile de formare trebuie să facă faţă cel puţin următoarelor două provocări majore:

a) să asigure cadre de profesionişti pentru domeniul în interiorul căruia, în ultimele trei decenii, a apărut o multitudine de noi specialităţi şi specializări;

b) să reacţioneze operativ şi adecvat la evoluţia tehnologiilor informaţionale.

Codurile de conduită profesională şi, în special, respectarea acestora sunt un indiciu al maturităţii profesiei. Apariţia codurilor deontologice în domeniul mediatic a semnificat recunoaşterea unor valori supreme pentru jurnalişti, precum libertatea cuvântului şi dreptul cetăţeanului la informaţie veridică.

În Republica Moldova, primul cod de conduită profesională al jurnalistului a fost aprobat în 1999 şi ratificat de 12 organizaţii de jurnalişti. În anul 2011, documentul a fost îmbunătăţit şi adoptat într-o versiune nouă. Până în 2018, codul respectiv a fost semnat de 117 instituţii mass-media, asociaţii mass-media şi instituţii de învăţământ de profil. În 2019, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova a fost completat cu prevederi pentru a-l ajusta la noile realităţi din domeniul mediatic, generate de tehnologiile informaţionale, dar şi de amplificarea fenomenelor negative, precum dezinformarea, fake news, propaganda etc.

Dezvoltarea audiovizualului din Republica Moldova a stimulat elaborarea unor norme profesionale pentru furnizorii de servicii media audiovizuale, în general, şi pentru furnizorii publici de servicii media, în special. În anul 2007 a fost adoptat Codul de conduită al radiodifuzorilor. Furnizorul public naţional de servicii media şi-a elaborat două documente de autoreglementare de uz intern: Codul de principii, standarde şi recomandări al producătorilor Companiei Publice "Teleradio-Moldova" şi Standardele profesionale şi principiile eticii jurnalistice în emisiunile IPNA Compania "Teleradio-Moldova". În anul 2016, la TRM a fost instituit şi Serviciul ombudsmanului.

În Republica Moldova funcţionează şi un Consiliu de Presă, fondat în anul 2009 de organizaţii neguvernamentale din domeniile mass-media, drepturile omului şi politici publice, care este membru al Alianţei Europene a Consiliilor Independente de Presă, din care fac parte structuri de autoreglementare jurnalistică din peste 30 de ţări. Consiliul urmăreşte mai multe obiective, inclusiv: sporirea responsabilităţii presei faţă de cititori prin promovarea respectării standardelor profesionale şi a deontologiei jurnalistice; soluţionarea litigiilor dintre cititori şi publicaţii; promovarea jurnalismului de calitate şi sporirea credibilităţii mass-mediei. Din 2015, sub egida Consiliului de Presă, se desfăşoară anual Forumul mass-mediei din Republica Moldova, în cadrul căruia sunt dezbătute problemele cu care se confruntă comunitatea jurnalistică, sunt identificate şi consultate cu jurnaliştii şi editorii potenţialele soluţii pentru aceste probleme, au loc activităţi de profesionalizare a angajaţilor instituţiilor mass-media.

Autoreglementarea, ca element extrem de important al procesului de profesionalizare a domeniului mediatic, necesită completări şi, mai ales, funcţionalitate şi eficienţă.

Asociaţiile profesioniştilor din domeniul mediatic au apărut ca urmare a creşterii numerice a instituţiilor mass-media, a procesului de deetatizare a mass-mediei, a diversificării tipurilor şi formelor de proprietate în mass-media, a diversificării politicilor editoriale adoptate de instituţiile mass-media etc.

În Republica Moldova există un cadru normativ suficient, care reglementează relaţiile sociale legate de realizarea dreptului de asociere al cetăţenilor şi care stabileşte principiile de constituire, înregistrare, desfăşurare şi încetare a activităţii asociaţiilor obşteşti.

Primele ONG-uri din domeniul mediatic (exceptând Uniunea Jurnaliştilor, înfiinţată în 1957 şi reorganizată în 1992) au apărut în anul 1994 – Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Comitetul pentru Libertatea Presei – cu o relativă întârziere faţă de apariţia, pe teren autohton, a primelor ONG-uri în general. O eventuală tipologie a ONG-urilor de profil indică diversitatea acestora: organizaţii de nivel naţional, regional, local şi de ramură; organizaţii instituţionalizate şi neinstituţionalizate; organizaţii specializate (în instruire, asistenţă juridică, monitorizare, acces la informaţie, legislaţie, deontologie, libertate de expresie, drepturile jurnaliştilor etc.).

Dezvoltarea sectorului asociativ în domeniul mediatic are loc cu sprijinul logistic şi financiar venit preponderent din exterior, iar în primii cel puţin 20 de ani – exclusiv din exterior.

Autorităţile au manifestat un interes insuficient în ceea ce priveşte fortificarea sectorului asociativ, în general, şi al celui mediatic, în special, chiar dacă au fost şi există forme de cooperare relevante între sectorul asociativ şi autorităţi (cazul grupului mixt de experţi, creat pentru elaborarea propunerilor de modificare a Legii cu privire la publicitate; cazul grupului mixt de experţi care au elaborat proiectul Codului de conduită al radiodifuzorilor; cazul grupului mixt de experţi care au elaborat proiectul primei Strategii de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale; cazul Grupului de lucru pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind mass-media, creat în 2017 din iniţiativa preşedintelui Parlamentului etc.). Principalul motiv de cooperare insuficientă între ONG-urile de media şi autorităţi a fost, adesea, reticenţa puterii la iniţiativele sectorului asociativ.

Contribuţia ONG-urilor de media la procesul de profesionalizare a jurnalismului este una semnificativă. Practic, până în prezent, pe segmentul instruirii profesioniştilor, ONG-urile sunt recunoscute ca cele mai indicate. De exemplu, la întrebarea "Cine ar putea organiza cursuri de instruire?", adresată în cadrul studiului privind necesităţile mass-mediei din Republica Moldova, efectuat în anul 2017, 63 la sută dintre respondenţi au indicat ONG-urile de media şi niciunul – instituţiile de formare. ONG-urile de media contribuie la dezvoltarea în Republica Moldova a jurnalismului economic, social, agrar, ecologic, cultural, sportiv; a jurnalismului online; a jurnalismului de investigaţie; a activităţilor de identificare şi contracarare a falsurilor mediatice; a activităţilor de instruire mediatică etc. Oricum, se simte o discrepanţă între aşteptările profesioniştilor şi capacitatea organizaţiilor profesionale de a răspunde acestor aşteptări. Din anul 1995, de când este cercetată periodic opinia jurnaliştilor vizând problemele din domeniu şi până în prezent, pe primul loc în lista aşteptărilor lor de la organizaţiile profesionale rămâne facilitarea sustenabilităţii economice şi, implicit, a independenţei editoriale. Or, aceste activităţi ale ONG-urilor de media nu pot fi suficiente, în mod obiectiv, fără politici publice adecvate, în măsură să răspundă la aşteptările din domeniul mediatic.

Gradul de asociere rămâne deocamdată redus, deoarece nu există nicio organizaţie patronală funcţională sau un sindicat la nivel naţional ce ar negocia, bunăoară, salariul minim anual pe economie al jurnaliştilor. Faptul se răsfrânge şi asupra solidarităţii breslei, afectată, în principal, de trei factori: geografic (centrul, provincia, UTA Găgăuzia, zona transnistreană etc.), ideologic (în funcţie de valorile profesionale împărtăşite) şi lingvistic (mass-media de limbă română, de limbă rusă, de limbă găgăuză etc.).

Un sistem de autoreglementare profesională funcţional şi eficient poate şi trebuie să devină o garanţie suplimentară a libertăţii şi independenţei mass-mediei.

Procesul de profesionalizare a domeniului mediatic a prefigurat elementele sale esenţiale constituante, dar fiecare dintre acestea necesită o dezvoltare pentru a conferi profesiei rezistenţă în faţa factorilor coercitivi, capacitate de a-şi exercita funcţia socială în mod independent şi responsabil, credibilitate şi, în definitiv, facultatea de a-şi revendica şi a obţine legitimitatea societăţii.

Cadrul juridic, managementul şi procesul de profesionalizare, ca factori ce determină condiţia mass-mediei, necesită o îmbunătăţire pentru a crea un mediu favorabil exercitării rolului ce îi revine domeniului mediatic într-un regim democratic.

Educaţia pentru media poate şi trebuie să devină un instrument de promovare a unor mass-media pluraliste şi incluzive.

Educaţia pentru media a fost inclusă, încă din anul 2003, în lista de interese ale ministerului de resort, prin "Concepţia formării personalului din învăţământul preuniversitar". Disciplina opţională "Educaţie pentru media" a fost introdusă în programul de studii cu acordul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în anul de studii 2017–2018. Primii beneficiari ai disciplinei au fost 53 de cadre didactice, care au predat-o unui număr de circa 500 de elevi în 30 de instituţii de învăţământ de nivel primar. Un an mai târziu, începând cu 1 septembrie 2018, cursul a început să fie predat şi la treapta gimnazială. Din 2019, deja al patrulea an consecutiv, disciplina opţională "Educaţie pentru media" se predă la toate cele trei trepte de învăţământ. Dar politica de integrare a educaţiei mediatice în curriculumul şcolar obligatoriu şi adaptarea programelor de formare a cadrelor didactice pentru competenţe media şi digitale necesită o fortificare în continuare.

Se simte o lipsă de interes din partea oamenilor de ştiinţă autohtoni în a cerceta complexitatea tematicii privind pluralismul mass-mediei, de asemenea un interes limitat al instituţiilor de formare în a disemina cunoştinţe privind semnificaţia şi importanţa pluralismului mediatic în rândul viitorilor profesionişti ai domeniului.

Analiza situaţiei existente în domeniul mediatic denotă o mulţime de probleme pe dimensiunea legislativă, pe dimensiunea gestionării mass-mediei şi pe dimensiunea profesionalizării domeniului.

4. Probleme existente pe dimensiunea legislativă

1. Un cadru juridic de reglementare insuficient pentru sistemul mediatic

Lipsa unui cadru normativ comprehensiv, previzibil şi clar, plasează tipurile de instituţii mass-media (tipărite, audiovizuale, online) în condiţii de activitate inegale şi inechitabile.

Între cauzele care au generat problema respectivă se numără:

– lipsa, până în anul 2018, a unei viziuni de ansamblu, la nivel statal, de dezvoltare a mass-mediei;

– lipsa unei entităţi, la nivel de Guvern, responsabile de elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul mediatic;

– discrepanţele mari între legislaţia privind mass-media naţională şi cea regională (cea din UTA Găgăuzia);

– instabilitatea politico-socială din ţară, schimbarea frecventă a guvernării, lipsa unei continuităţi clare şi coerente în agendele guvernărilor chiar în pofida unor strategii, programe şi planuri de acţiuni pe termen lung;

– cooperarea insuficientă, pentru o bună perioadă de timp, între legislativ şi mediul jurnalistic, inclusiv asociaţiile profesionale de profil;

– prevalarea îndelungată, în forul legislativ, a intereselor de partid faţă de interesele generale atunci când se pune problema adoptării unor reglementări în măsură să dezvolte mass-media pe principii democratice, consacrate în documentele internaţionale la care Republica Moldova este parte – lucru care s-a schimbat semnificativ doar începând cu anul 2021;

– percepţia eronată a rolului şi rostului mass-mediei într-o societate democratică.

2. Modificarea frecventă a legislaţiei, fără expertiză şi fără dezbateri

Modificarea legislaţiei privind mass-media se face adesea cu prevederi neconforme standardelor europene şi bunelor practici internaţionale, fără o dezbatere publică largă şi fără o expertiză internă şi/sau externă.

Cauze principale:

– graba cu care au fost elaborate şi adoptate unele proiecte de legi;

– urmărirea mai degrabă a unor interese politice de către unele partide de tristă faimă, decât a obiectivului de îmbunătăţire reală a legislaţiei;

– lipsa frecventă a unor dezbateri largi, cu implicarea tuturor părţilor interesate de îmbunătăţirea legislaţiei privind mass-media;

– competenţe insuficiente ale legiuitorilor pentru domeniul respectiv;

– deficienţe şi capacităţi reduse ale potenţialului de creaţie legislativă în materie de reglementări privind mass-media.

3. Grave deficienţe în implementarea legislaţiei

Ambiguitatea unor prevederi ale cadrului normativ în vigoare şi calitatea proastă a unor reglementări, în absenţa unei monitorizări sistematice, compromit mecanismele ce ar putea garanta implementarea corespunzătoare a legislaţiei privind mass-media.

Cauze principale:

– lipsa unui control parlamentar sistematic asupra modului în care legislaţia privind mass-media este aplicată în practică;

– lipsa, la nivel de Guvern, a unei monitorizări permanente asupra implementării legislaţiei privind mass-media;

– lipsa consacrării juridice în legislaţia naţională a unor noţiuni importante sau prezenţa unor definiţii juridice inexacte, în măsură să stingherească ori să pună în dificultate pe responsabilii de implementarea legislaţiei privind mass-media media şi a legislaţiei conexe;

– existenţa, în textele legislative, a unor termeni diferiţi ce definesc aceeaşi noţiune, a unor noţiuni identice, definite diferit din punct de vedere juridic, a unor prevederi ambigui, interpretabile sau contradictorii, fapt ce împiedică înţelegerea univocă a respectivelor legi;

– deficienţe în modul de desemnare a autorităţilor de reglementare a domeniului audiovizualului şi de supraveghere a furnizorilor publici de servicii media audiovizuale, fapt care, în consecinţă, afectează mecanismele legale de garantare a independenţei decizionale a respectivelor autorităţi şi le lasă în zona de influenţă, mai ales, a factorului politic;

– capacităţi instituţionale reduse de elaborare şi punere în practică a legislaţiei secundare, precum şi lipsa unui mecanism prin care proiectele de acte normative să fie expertizate şi, în cazul în care contravin legislaţiei naţionale ori standardelor Uniunii Europene, să fie rectificate până la adoptare sau stopate;

– deficienţe de cooperare şi de comunicare între instituţiile responsabile de implementarea corespunzătoare a legislaţiei privind mass-media.

5. Probleme existente pe dimensiunea gestionării mass-mediei

1. Gestionarea defectuoasă a domeniului mediatic

Deficienţele în gestionarea instituţiilor mass-media din Republica Moldova, coroborate cu lipsa de interes din partea autorităţilor faţă de managementul acestora şi cu înţelegerea eronată a funcţionării mass-mediei ca agent economic specific, au afectat pluralismul mediatic şi dezvoltarea democratică a domeniului.

Cauze principale:

– lipsa sistematică de preocupare a autorităţilor faţă de managementul domeniului mediatic;

– înţelegerea eronată a funcţionării mass-mediei ca agent economic specific;

– lipsa instituţiilor de formare, care ar pregăti manageri media;

– pregătirea insuficientă a specialiştilor sau lipsa pregătirii unor categorii de specialişti solicitaţi pe piaţa media;

– deficitul de management pe segmentul presei scrise şi al celei online;

– riscul de implicare a factorului politic în gestionarea domeniului audiovizualului, prin desemnarea componenţei autorităţii de reglementare a domeniului şi a autorităţilor de supraveghere a furnizorilor publici de servicii media audiovizuale;

– fragilitatea economiei de piaţă;

– orientarea eronată a unei părţi importante de manageri media spre atingerea efectului ideologic şi nu al celui economic;

– lipsa unor evaluări periodice privind necesităţile domeniului mediatic şi, implicit, lipsa unor acţiuni orientate spre satisfacerea acestor necesităţi;

– lipsa politicilor de susţinere a mass-mediei;

– condiţii de concurenţă inechitabile pentru diverse categorii de instituţii mass-media;

– piaţă de publicitate comercială subdezvoltată şi concentrarea excesivă a acesteia în capitală;

– cunoştinţe teoretice şi practice reduse ale managerilor media cu privire la gestionarea economico-financiară a instituţiilor mass-media;

– implicarea excesivă a proprietarilor de instituţii mass-media în politica editorială a instituţiilor pe care le deţin;

– lipsa de date statistice oficiale, periodice, cu privire la starea reală a domeniului mediatic;

– cercetarea insuficientă a domeniului mediatic şi resursele modeste alocate în susţinerea activităţilor de cercetare.

2. Repartizarea geografică neuniformă a instituţiilor mass-media

Repartizarea instituţiilor mass-media din Republica Moldova este neuniformă sub aspect geografic: există un exces clar de instituţii în centru, în capitală şi un deficit clar sau o lipsă de instituţii mass-media la nivel local/regional.

Cauze principale:

– lipsa de politici în domeniul mediatic care să evite dispariţia presei scrise locale/regionale şi să încurajeze apariţia şi funcţionarea acesteia;

– atitudinea formală a autorităţii de reglementare anterioare faţă de organizarea concursurilor pentru frecvenţe;

– ingerinţele factorilor politic sau economic-financiar în procesul de obţinere a licenţelor de emisie, contrar prevederilor legale.

3. Sustenabilitate economică redusă a majorităţii instituţiilor mass-media

Majoritatea instituţiilor mass-media din Republica Moldova, în special cele locale/regionale şi cele neafiliate politic, se confruntă cu o situaţie de precaritate, făcând imposibil accesul la finanţări care le-ar permite să funcţioneze normal şi să se dezvolte.

Cauze principale:

– piaţă de publicitate comercială subdezvoltată, în general şi aproape inexistentă în mediul rural, în particular;

– capacităţi manageriale reduse în contractarea publicităţii comerciale şi în atragerea de fonduri necesare activităţii instituţiilor mass-media;

– preocuparea insuficientă a autorităţilor faţă de situaţia economică a instituţiilor mass-media;

– lipsa unor măsurări ale audienţei instituţiilor mass-media locale/regionale, fără de care este extrem de dificilă atragerea resurselor pecuniare necesare;

– gestionarea defectuoasă a spaţiilor de producere ale Î.S. Complexul "Casa Presei" şi ale furnizorului public naţional de servicii media Companiei "Teleradio-Moldova";

– tarife ridicate la închirierea spaţiilor din Î.S. Complexul "Casa Presei" de către instituţiile mass-media şi lipsa de investiţii în modernizarea complexului;

– tarife ridicate pentru distribuţia presei scrise;

– imprevizibilitatea destinului multiplexurilor digitale regionale.

4. Lipsa unui pluralism mediatic (extern şi intern) real

În Republica Moldova nu există un pluralism mediatic real, atât la nivel de instituţii mass-media şi de sistem (pluralism extern), cât şi la nivel de conţinuturi şi de diversitate a produselor în cadrul unei anumite instituţii mass-media (pluralism intern).

Cauze principale:

– capacităţi reduse şi foarte reduse de producere a majorităţii instituţiilor mass-media;

– deficit de personal calificat şi de resurse financiare;

– invazia spaţiului informaţional naţional cu produse străine, în mare parte de calitate îndoielnică şi chiar nocive;

– utilizarea iraţională a frecvenţelor ca bun public, prin intermediul acestora fiind retransmise programe audiovizuale străine;

– nevoia de creştere a capacităţii autorităţii de reglementare în domeniul audiovizualului de a pune în practică mecanismele legale de încurajare a dezvoltării pluralismului mediatic;

– insuficienţa de politici în domeniul mediatic care să atragă investiţii străine în dezvoltarea domeniului, să încurajeze coproducţiile, să stimuleze producătorii independenţi etc.;

– deficit de cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice în materie de pluralism mediatic atât la nivel de gestionare a domeniului, cât şi la nivel de gestionare a instituţiei mass-media.

6. Probleme existente pe dimensiunea profesionalizării domeniului

1. Corp de cunoştinţe academice eterogene

În Republica Moldova, profesioniştii din domeniul mediatic au fost formaţi în câteva etape istorice diferite şi, de aceea, împărtăşesc valori profesionale, principii şi convingeri diferite.

Cauze principale:

– acumularea corpului de cunoştinţe nu a avansat în măsura în care să fie determinant pentru pregătirea formativă a specialiştilor în domeniul mediatic;

– teritoriul profesional este "ocupat" de câteva generaţii de profesionişti formaţi în etape istorice diferite, cu valori şi crezuri jurnalistice diferite;

– noul corp de cunoştinţe profesionale întâmpină probleme mari în diseminarea sa în mediul profesioniştilor şi, deocamdată, nu a condus la o diminuare drastică a celor ce împărtăşesc valori profesionale de sorginte veche;

– teritoriul profesional al jurnalismului este unul deschis, nesecurizat, fapt ce facilitează pătrunderea în profesie a unor persoane fără cunoştinţe speciale în jurnalism, iar profesia (breasla) prea uşor îi recunoaşte drept membri ai săi, fără aplicarea unor criterii profesionale şi deontologice riguroase;

– instituţiile de formare nu au reuşit să se impună prin promovarea unui corp de cunoştinţe profesionale modern, care, ulterior, ar putea să asaneze situaţia conţinuturilor oferite publicului de mass-media;

– instituţiile mass-media acceptă, în bună parte, un jurnalism bazat pe cunoştinţele academice depăşite ale propriilor angajaţi.

2. Instituţii de formare conservatoare

Instituţiile de formare în domeniul mediatic din Republica Moldova, care demonstrează capacităţi academice insuficiente de a se ralia la schimbările vertiginoase din domeniu, de regulă, nu reuşesc să răspundă necesităţilor dinamice ale pieţei media.

Cauze principale:

– o discrepanţă cronică între programele de pregătire a profesioniştilor în domeniul mediatic şi necesităţile reale ale domeniului;

– corpul academic al instituţiilor de formare nu reuşeşte să se ralieze "din mers" la schimbările vertiginoase reale din domeniu;

– proceduri insuficient de riguroase în modul de desemnare a conducătorilor instituţiilor de formare, fapt ce determină şi componenţa corpului academic formativ al viitorilor profesionişti din domeniu;

– eficienţa redusă a centrelor de instruire continuă a angajaţilor din instituţiile de formare;

– o insuficienţă a cercetărilor necesare pentru ajustarea programelor formative la necesităţile reale ale domeniului;

– practici de acreditare periodică a instituţiilor de formare care dau un efect scontat parţial.

3. Codurile de conduită profesională funcţionează cu o eficienţă redusă

Multe dintre instituţiile mass-media şi mulţi reprezentanţi ai breslei jurnalistice ignoră sau minimizează importanţa respectării codurilor de conduită profesională.

Cauze principale:

– lipsa de solidaritate în cadrul breslei;

– numeroase instituţii mass-media, din motivul afilierii lor politice, nu pot fi considerate libere deoarece respectă indicaţiile patronilor în detrimentul deontologiei profesionale;

– divizarea breslei pe principii artificiale, dar funcţionale, cum ar fi: principiul limbii, principiul geografic, principiul afilierii politice etc., fapt ce determină situaţia în care instituţiile mass-media nu recunosc şi nu respectă atribuţiile Consiliului de Presă;

– recidivul istoric de odinioară, agreat de o bună parte a jurnaliştilor, că presa trebuie să fie "o curea de transmisie" a mesajelor "corecte de sus" către cetăţenii "de jos";

– reticenţa mai multor structuri de stat faţă de sesizările Consiliului de Presă;

– lipsa unei tradiţii de manifestare a atitudinii din partea cetăţenilor atunci când produsul mediatic este oferit cu încălcări deontologice, fie ca formă, fie ca conţinut. Cetăţenii sesizează foarte rar autorităţile de reglementare sau entităţile de autoreglementare a presei.

4. Asociaţiile profesioniştilor din domeniul mediatic au o activitate cu randament redus

Asociaţiile profesioniştilor din domeniul mediatic sunt insuficiente, iar dintre cele existente nu toate sunt funcţionale.

Cauze principale:

– atitudinea dezinteresată şi chiar ostilă, din trecut, a autorităţilor faţă de activitatea asociaţiilor profesioniştilor din domeniu;

– lipsa unui sprijin din interior al asociaţiilor profesioniştilor din domeniu, pe de o parte, şi sprijinul limitat din exterior, pe de altă parte;

– reticenţa patronilor de instituţii mass-media faţă de activităţile asociaţiilor de profesionişti, soldată cu neparticiparea profesioniştilor din aceste instituţii la respectivele activităţi, care, de regulă, sunt orientate spre îmbunătăţirea conţinuturilor mediatice;

– o comunicare insuficientă a asociaţiilor de profesionişti atât cu mediul jurnalistic, cât şi cu populaţia, fapt ce reduce şansele de susţinere a activităţilor acestora.

III. OBIECTIVELE GENERALE ŞI OBIECTIVELE SPECIFICE

Prezentul Program este orientat pe trei direcţii principale, iar pentru fiecare dintre ele sunt stabilite obiective generale şi obiective specifice, care urmează a fi atinse în perioada de implementare.

Urmărind scopul elaborării şi implementării de politici publice coerente în domeniul mediatic, menite să fortifice rolul sistemului mediatic în asigurarea dreptului constituţional la informaţie al cetăţenilor şi în consolidarea unei societăţi democratice, Programul îşi propune să atingă următoarele obiective generale:

1. Un cadru normativ suficient şi eficient de reglementare a activităţii mass-mediei, care să asigure funcţionarea acesteia pe principii democratice şi într-un spaţiu mediatic securizat

2. Un cadru juridico-economic suficient şi eficient, care să asigure gestionarea mass-mediei ca a unui agent economic specific în condiţiile economiei de piaţă şi ale concurenţei loiale, menit să fortifice sustenabilitatea economico-financiară a mass-mediei şi, drept consecinţă firească, independenţa ei editorială

3. Un proces de profesionalizare a domeniului mediatic, care să răspundă necesităţilor mass-mediei, dar şi provocărilor la care aceasta este expusă în noile condiţii şi realităţi

Obiective specifice pentru realizarea obiectivului general 1:

1.1. Îmbunătăţirea cadrului normativ de reglementare a activităţii mass-mediei

1.2. Modificarea legislaţiei existente de o manieră care să răspundă realităţilor şi necesităţilor domeniului

1.3. Asigurarea unui control parlamentar sistematic asupra implementării corespunzătoare a legislaţiei din domeniu

1.4. Sporirea capacităţilor profesionale şi instituţionale ale reprezentanţilor autorităţilor responsabile de implementarea eficientă a legislaţiei din domeniu

1.5. Monitorizarea sistematică a modului de implementare a legislaţiei din domeniu în vederea identificării gradului de executare a actelor normative şi, după caz, elaborarea unor recomandări privind remedierea eventualelor consecinţe negative sau intervenţii corespunzătoare pe segmentele problematice

Măsuri de realizare:

1) constituirea şi asigurarea funcţionalităţii unui grup de lucru pentru îmbunătăţirea legislaţiei, sub egida Parlamentului sau a Guvernului, care să activeze conform unor angajamente concrete şi clare, etapizate în timp;

2) organizarea şi desfăşurarea unor dezbateri largi ale fiecărui proiect de lege elaborat înainte de înregistrarea acestuia ca iniţiativă legislativă şi, după caz, înainte de a fi adoptat în lectură finală;

3) angajamentul ferm al Guvernului şi/sau al Parlamentului de a promova adoptarea proiectelor de legi elaborate;

4) organizarea în comisiile parlamentare de profil a audierii publice, largi şi transparente, a reprezentanţilor autorităţilor responsabile de implementarea legislaţiei în domeniu, cel puţin o dată pe an;

5) utilizarea unor mecanisme eficiente, prin care să fie desemnate cele mai competente cadre în autorităţile responsabile de implementarea legislaţiei în domeniu;

6) activitatea transparentă şi rapoarte periodice publice ale autorităţilor responsabile de implementarea legislaţiei în domeniu;

7) asigurarea de către autorităţile responsabile a unei monitorizări sistematice a modului în care este implementată legislaţia în domeniu şi intervenţii corespunzătoare în funcţie de rezultatele monitorizării;

8) monitorizarea sistematică din partea entităţii responsabile de implementarea Programului şi din partea societăţii civile a activităţii autorităţilor responsabile de implementarea legislaţiei în domeniu, cu acţiuni concrete în funcţie de rezultatele monitorizării.

Obiective specifice pentru realizarea obiectivului general 2:

2.1.Ajustarea cadrului juridico-economic naţional astfel încât să se asigure o activitate economică eficientă a instituţiilor mass-media

2.2. Ajustarea legislaţiei cu privire la ajutorul de stat în scopul fortificării sustenabilităţii economico-financiare a mass-mediei, în special a celei locale

2.3. Asigurarea implementării corespunzătoare a legislaţiei, care să prevină apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice şi să încurajeze concurenţa loială în domeniul mediatic şi în cel al publicităţii comerciale

2.4. Asigurarea unui control parlamentar şi a unei monitorizări sistematice a modului în care este pusă în practică legislaţia în domeniu

Măsuri de realizare:

1) constituirea şi asigurarea funcţionalităţii unui grup de lucru pentru ajustarea cadrului juridico-economic naţional, vizând cel puţin aspectele: regimul juridic al proprietăţii; transparenţa surselor de finanţare şi a activităţii economice; prevenirea/contracararea poziţiilor dominante în formarea opiniei publice; mediul concurenţial pe piaţa media şi pe piaţa de publicitate; drepturile de autor şi drepturile conexe; facilităţile fiscale şi ajutoarele de stat indirecte; facilitarea formării cadrelor de manageri media; generarea şi actualizarea datelor statistice privind starea complexă şi reală a domeniului; încurajarea unor cercetări complexe ale problematicii domeniului mediatic;

2) elaborarea şi adoptarea de acte normative referitoare la aspectele economice ale funcţionării mass-mediei, după dezbateri publice ample;

3) organizarea în comisiile parlamentare de profil a audierii periodice, publice şi transparente, a reprezentanţilor autorităţilor responsabile de punerea în practică a prevederilor legislaţiei referitoare la aspectele economice ale funcţionării mass-mediei;

4) asigurarea eficienţei şi transparenţei în activitatea autorităţilor responsabile de implementarea legislaţiei economice în domeniu prin prezentarea sistematică, publică, de rapoarte;

5) fortificarea cooperării instituţionale între autorităţile responsabile de domeniul concurenţei şi de gestionarea domeniului mediatic;

6) monitorizarea sistematică, din partea autorităţii responsabile de implementarea Programului şi din partea societăţii civile, a activităţilor menite să pună în practică prevederile legislaţiei referitoare la aspectele economice ale funcţionării mass-mediei.

Obiective specifice pentru realizarea obiectivului general 3:

3.1. Asigurarea unei concordanţe maxime între cererea şi oferta de competenţe pe piaţa media

3.2. Asigurarea instruirii continue atât a angajaţilor din domeniul mediatic, cât şi a cadrelor academice din instituţiile de formare de profil

3.3. Dezvoltarea competenţelor în materie de educaţie mediatică

3.4. Cercetarea complexă şi aprofundată a domeniului mediatic

3.5. Fortificarea autoreglementării în domeniul mediatic

Măsuri de realizare:

1) ajustarea programelor de instruire ale instituţiilor de formare astfel încât să se aducă în concordanţă cererea şi oferta de competenţe pe piaţa media;

2) asigurarea pregătirii managerilor media pentru toate tipurile de mass-media în cadrul facultăţilor de profil;

3) crearea şi funcţionarea centrelor de instruire continuă pentru toate categoriile de angajaţi ai instituţiilor mass-media şi pentru cadrele didactice din facultăţile de profil;

4) introducerea unui curs de educaţie mediatică în învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic şi superior;

5) pregătirea cadrelor didactice şi a curriculumului necesar pentru cursul de educaţie mediatică;

6) planificarea şi realizarea de cercetări ştiinţifice cu aplicabilitate practică în domeniul mediatic;

7) actualizarea normelor deontologice care să fie asumate de întregul domeniu, inclusiv de presa online;

8) fortificarea activităţii Consiliului de Presă şi a Serviciului ombudsmanului;

9) încurajarea unui jurnalism de calitate şi contracararea fenomenelor negative atestate în conţinuturile mediatice.

IV. ESTIMAREA IMPACTULUI AFERENT IMPLEMENTĂRII PROGRAMULUI

Implementarea integrală a Programului se va materializa prin următoarele rezultate directe:

– un cadru juridic suficient de reglementare a activităţii tuturor tipurilor de mass-media – scrisă, audiovizuală şi online, implementat eficient;

– un cadru juridico-economic suficient şi stimulator pentru sustenabilitatea financiară a domeniului mediatic;

– o autoritate funcţională şi eficientă, responsabilă de realizarea politicilor publice în domeniul mediatic;

– funcţionarea domeniului mediatic în condiţii de concurenţă loială, onestă, echitabilă, atât pe piaţa media, cât şi pe cea a publicităţii comerciale;

– funcţionarea eficientă a autorităţilor de reglementare în domeniul audiovizualului şi în domeniul concurenţei;

– cadre manageriale competente, care asigură o gestionare adecvată a instituţiilor mass-media;

– furnizorii publici de servicii media audiovizuale devin instituţii de referinţă pentru celelalte instituţii mass-media;

– un grad înalt de independenţă economică şi editorială a instituţiilor mass-media de toate tipurile;

– transparenţă şi previzibilitate în activitatea mass-mediei, inclusiv în activitatea economico-financiară a acestora;

– transparenţa şi predictibilitatea autorităţilor responsabile de dezvoltarea mass-mediei;

– o acoperire relativ uniformă a regiunilor ţării cu instituţii mass-media funcţionale;

– securizare sesizabilă a spaţiului mediatic naţional;

– un pluralism mediatic intern şi extern real;

– un proces avansat de profesionalizare a domeniului, inclusiv prin eficienţa sistemului de autoreglementare al mass-mediei;

– cadre competente, profesioniste, pregătite pentru toate categoriile de specialişti solicitaţi de piaţa media;

– centre de instruire continuă funcţionale pentru angajaţii domeniului şi pentru corpul academic al instituţiilor de formare de profil;

– un sistem de educaţie mediatică pus la punct în învăţământul preuniversitar şi universitar;

– cercetări, analize, expertize care pun diagnosticul exact al stării domeniului mediatic;

– date statistice suficiente, în măsură să faciliteze gestionarea în cunoştinţă de cauză a mass-mediei;

– condiţii optime pentru dezvoltarea durabilă a mass-mediei pe principii democratice;

– sporirea rezistenţei domeniului mediatic la provocările majore, generate de o multitudine de factori, inclusiv de avansarea tehnologiilor informaţionale, dezvoltarea intelectului artificial, supraabundenţa informaţională, crizele naţionale, regionale sau globale etc.;

– un mediu informaţional sănătos pentru fiecare cetăţean şi pentru întreaga societate.

Totodată, rezultatele implementării Programului pot genera beneficii indirecte, inclusiv:

– o cultură profesională şi antreprenorială avansată în domeniul mediatic şi transferul acesteia în domenii conexe, precum publicitatea comercială; producţia audiovizuală şi cinematografică; măsurarea audienţei; comunicarea, în special cu deţinătorii informaţiilor de interes public etc. Transferul este posibil dat fiind faptul că mass-media, ca instituţie socială, interacţionează cu celelalte instituţii sociale ale statului;

– prestigiul mass-mediei pe plan intern şi pe plan extern odată cu avansarea în ratingul libertăţii presei, stabilit anual de organizaţii naţionale şi internaţionale recunoscute;

– prestigiul mass-mediei pe plan intern şi extern, generat de gradul înalt de garantare şi asigurare a dreptului fundamental la libertatea de exprimare;

– progres social, generat de acţiuni informate, pornind de la axioma că diferenţa între acţiunile umane adecvate şi inadecvate o face prezenţa sau lipsa informaţiei de calitate.

V. ESTIMAREA RESURSELOR FINANCIARE

Fiecare autoritate/instituţie responsabilă va identifica şi va planifica, în funcţie de necesitate, cheltuielile necesare realizării Planului de acţiuni pentru implementarea Programului (în continuare – Plan de acţiuni).

Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezentul Program se va face pe seama şi în limita mijloacelor aprobate anual în bugetul public naţional, din veniturile colectate de instituţiile bugetare, precum şi din mijloacele financiare ale proiectelor finanţate din surse externe, conform legislaţiei.

VI. RISCURILE AFERENTE IMPLEMENTĂRII PROGRAMULUI

Prezentul Program este însoţit de un Plan de acţiuni complex, pe termen mediu, în a cărui realizare vor fi implicate atât autorităţi/instituţii din sectorul public, cât şi instituţii din sectorul privat. Multitudinea de acţiuni prevăzute în Plan, interconexiunea acestora, precum şi diversitatea autorităţilor/instituţiilor responsabile de realizarea acestora implică, în mod inevitabil, anumite riscuri, inclusiv:

• instabilitatea politică, ce poate afecta funcţionarea ritmică a instituţiilor statului prin remanierile guvernamentale. Totodată, acest risc se poate manifesta prin trenarea adoptării, în termen şi potrivit obiectivelor propuse, a modificărilor legislative necesare;

• reticenţa factorilor decidenţi la probleme ce vizează mass-media, precum şi reticenţa furnizorilor de servicii media faţă de schimbări. Reformele veritabile pot fi realizate doar prin consensul comun al autorităţii legislative, instituţiilor de reglementare/supraveghere şi al reprezentanţilor furnizorilor de servicii media;

• riscul lipsei de consecvenţă în implementarea acţiunilor planificate pentru o durată mai mare decât mandatul unei legislaturi sau mandatul unui guvern;

• capacitatea limitată de prognozare şi alocare a resurselor (financiare, materiale, umane) necesare implementării Programului. Realizarea cu succes a Programului implică atât resurse financiare, cât şi resurse umane profesioniste pentru prognozarea cheltuielilor necesare, pentru coordonarea acestora cu instituţiile relevante la adoptarea bugetului de stat, precum şi în vederea obţinerii asistenţei tehnice externe;

• imprevizibilitatea evoluţiei crizei regionale, care poate menţine în prim-plan alte priorităţi.

VII. AUTORITĂŢI/INSTITUŢII IMPLICATE

ÎN IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI

Prezentul Program urmează să fie implementat prin efortul conjugat al legislativului, executivului, instituţiilor de reglementare/supraveghere, organizaţiilor de profil ale societăţii civile, precum şi prin implicarea directă a instituţiilor mass-media. Astfel, de realizarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni vor fi responsabile, în comun sau individual, după caz:

– comisia/comisiile parlamentare de profil;

– Cancelaria de Stat;

– Ministerul Culturii;

– Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

– Ministerul Justiţiei;

– Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării;

– Ministerul Finanţelor;

– Consiliul Audiovizualului;

– Consiliul de supraveghere şi dezvoltare al furnizorului public naţional de servicii media;

– Consiliul Concurenţei;

– Biroul Naţional de Statistică;

– Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;

– Asociaţia Agenţiilor de Publicitate;

– Consiliul de Presă;

– furnizorii de servicii media şi asociaţiile profesioniştilor din domeniul mediatic;

– instituţiile de formare iniţială şi continuă şi de profesionalizare în domeniul mediatic.

VIII. PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

Programul va fi implementat prin Planul de acţiuni pentru anii 2023–2026. Pentru fiecare acţiune din respectivul plan sunt stabilite termenul de realizare, autorităţile/instituţiile responsabile şi indicatorii de monitorizare care reflectă rezultatele scontate. Monitorizarea, evaluarea şi raportarea implementării Programului se realizează într-un cadru instituţional, în baza metodologiei de monitorizare şi evaluare, prin prisma măsurilor concrete reflectate în Planul de acţiuni.

1. Cadrul instituţional

Responsabilitatea pentru monitorizarea Programului şi a Planului de acţiuni, dar şi pentru raportare, le revine: 1) entităţilor implementatoare; 2) persoanelor desemnate responsabile din cadrul entităţilor implementatoare – "punctul focal"; 3) grupului de monitorizare; 4) comisiei parlamentare de profil.

Entităţile implementatoare sunt identificate în Planul de acţiuni. Acestea vor asigura reflectarea obiectivelor şi a măsurilor/acţiunilor din Program şi din Planul de acţiuni în planurile instituţionale anuale de activitate şi vor planifica resursele financiare necesare pentru executarea acestora.

Persoanele responsabile din cadrul entităţilor implementatoare – "punctul focal" (în continuare – persoane responsabile) vor fi desemnate prin ordinul intern al conducătorului fiecărei entităţi implementatoare. Numirea persoanelor responsabile va permite facilitarea comunicării între instituţiile implementatoare şi secretariatul grupului de monitorizare. Persoanele responsabile vor asigura furnizarea tuturor informaţiilor necesare/relevante şi prezentarea rapoartelor entităţilor implementatoare privind gradul de implementare a Programului.

Entităţile implementatoare au sarcina de a asigura o continuitate în activitatea persoanelor responsabile şi, după caz, reducerea volumului de lucru al acestora astfel încât să se concentreze pe implementarea Programului şi a Planului de acţiuni, pe comunicarea cu grupul de monitorizare, pe pregătirea şi furnizarea informaţiilor necesare.

Grupul de monitorizare va fi constituit, prin decizia comisiei parlamentare de profil, din reprezentanţi ai entităţilor implementatoare şi reprezentanţi ai societăţii civile. În sarcina grupului de monitorizare va fi evaluarea anuală/semestrială a gradului de implementare a Programului şi a Planului de acţiuni, potrivit metodologiei de monitorizare şi evaluare a implementării acestora. Grupul de monitorizare va semnala riscurile de executare tardivă sau de neexecutare a măsurilor din Planul de acţiuni.

Comisia parlamentară de profil (Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media) va reprezenta nivelul superior în activitatea de monitorizare şi raportare privind gradul de implementare a Programului şi a Planului de acţiuni. Comisia parlamentară de profil va organiza audieri anuale privind gradul de implementare a Programului şi a Planului de acţiuni. În cadrul audierilor vor fi prezentate rapoartele anuale privind gradul de implementare a Programului şi a Planului de acţiuni şi, după caz, rapoartele alternative ale organizaţiilor societăţii civile, cu identificarea progresului atins în implementarea acestora, dar şi a deficienţelor constatate în procesul implementării.

Ca urmare a audierilor anuale, comisia parlamentară de profil îşi va elabora propriul raport, care urmează să constate progresele, insuccesele şi provocările în implementarea Programului. Raportul va conţine recomandări pentru entităţile implementatoare care au admis tergiversări la realizarea acţiunilor sau nu au realizat acţiunile stabilite.

2. Metodologia de monitorizare şi evaluare a implementării Programului şi a Planului de acţiuni

Monitorizarea şi evaluarea implementării Programului şi a Planului de acţiuni se face în vederea identificării progreselor înregistrate în implementare, a constatării şi remedierii deficienţelor apărute în cursul implementării obiectivelor/măsurilor, precum şi în vederea creşterii gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a acestora.

Grupul de monitorizare va elabora (cu suportul partenerilor) şi va aproba metodologia de monitorizare şi evaluare a implementării Programului şi a Planului de acţiuni după consultarea părţilor interesate.

3. Evaluarea şi raportarea implementării Programului şi a Planului de acţiuni

Evaluarea implementării Programului şi a Planului de acţiuni se va face în temeiul următoarelor criterii:

– indicatori de monitorizare (de produs/rezultat şi de impact) cantitativi şi calitativi, stabiliţi pentru fiecare acţiune îndreptată spre atingerea obiectivelor specifice şi a celor generale;

– respectarea termenelor planificate de realizare a fiecărei acţiuni;

– suficienţa şi eficienţa utilizării resurselor alocate pentru realizarea acţiunilor.

Indicatorii cantitativi de monitorizare reflectă, de regulă, numărul de acţiuni (expertize, proiecte de lege, monitorizări, controale, cursuri etc.) realizate în raport cu numărul de acţiuni planificate.

Indicatorii calitativi de monitorizare reflectă, de regulă, eficienţa şi impactul acţiunilor planificate şi realizate sau absenţa acestora. De exemplu, la evaluarea documentelor elaborate sau adoptate, indicatorul calitativ stabileşte gradul de conformitate al acestora cu legislaţia naţională, cea a Uniunii Europene şi, după caz, cu bunele practici internaţionale. La evaluarea aplicării normelor, a prevederilor legale etc., criteriul calitativ stabileşte impactul real şi relevant al acţiunii. "Relevant" în cazul de faţă semnifică impactul în măsură să contribuie ori să conducă la atingerea scopului acţiunii. "Relevant" este în opoziţie cu scopul în sine ori cu acţiunea formală.

Termenele de realizare, drept criteriu de evaluare, oferă posibilitatea implementării coerente şi consecutive a acţiunilor planificate în timp. Totodată, criteriul respectiv permite intervenţii oportune în cazul în care termenele de realizare sunt anticipate sau tergiversate. Eventualele abateri de la termenele planificate de realizare a acţiunilor îşi vor găsi reflectarea în rapoarte, împreună cu explicaţiile de rigoare şi cu propunerile de remediere a situaţiei.

Criteriul al treilea – "suficienţa şi eficienţa resurselor", este necesar pentru a determina, pe de o parte, fezabilitatea acţiunilor planificate şi, pe de altă parte, capacitatea entităţilor implementatoare de a asigura financiar realizarea acţiunilor. Progresul sau regresul pe acest segment va fi, de asemenea, reflectat în rapoarte împreună cu motivările şi argumentările ce se impun.

Rapoartele privind implementarea Programului şi a Planului de acţiuni se prezintă grupului de monitorizare de către entităţile implementatoare anual, până la data de 15 a lunii următoare celei în care termenul devine scadent.

Raportul de evaluare finală se elaborează după expirarea perioadei de implementare a Programului, în acesta fiind enumeraţi factorii ce au contribuit la succes sau eşec, la sustenabilitatea rezultatelor şi la impactul Programului şi al Planului de acţiuni. În baza Raportului de evaluare finală este elaborat şi adoptat un nou program şi un nou plan de acţiuni.

Anexa nr.2

Planul de acţiuni

pentru implementarea Programului naţional de dezvoltare

a mass-mediei pentru anii 2023–2026