Hotărâre nr. 223 din 19.04.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Metodologiei de lucru a echipei

de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală şi a

Instrucţiunii de lucru a echipei de intervenţie

în cazurile de violenţă sexuală

nr. 223  din  19.04.2023

 (în vigoare 26.05.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.176-178 art. 400 din 26.05.2023

* * *

În temeiul art.18 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată prin Legea nr.144/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.256-260, art.320), şi art.3 alin.(3)-(5) din Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.293-305, art.618), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Metodologia de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală, conform anexei nr.1;

2) Instrucţiunea de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală, conform anexei nr.2.

2. Agenţia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat vor întreprinde măsurile necesare pentru implementarea prevederilor Instrucţiunii de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală, conform domeniilor de competenţă.

[Pct.2 în redacţia Hot.Guv. nr.926 din 29.11.2023, în vigoare 01.01.2024]

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.223/2023

METODOLOGIA

de lucru a echipei de intervenţie

în cazurile de violenţă sexuală

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Violenţa sexuală apare în fiecare cultură, în toate nivelurile societăţii şi în fiecare stat al lumii. Datele relevante cuprinse în studiile internaţionale indică faptul că cel puţin o femeie din cinci a suferit o tentativă sau un viol, comise de către un partener intim în timpul vieţii.

Deşi marea majoritate a victimelor sunt femei, bărbaţii şi copiii de ambele sexe se confruntă, de asemenea, cu situaţii de violenţă sexuală. Prin urmare, violenţa sexuală poate fi privită ca o problemă globală, nu numai în sens geografic, dar şi în ceea ce priveşte vârsta şi sexul categoriilor afectate.

2. Violenţa sexuală are un impact negativ semnificativ asupra sănătăţii persoanelor afectate şi a populaţiei în general. Urmările violenţei sexuale pot varia în funcţie de vârstă, personalitate, natura incidentului şi relaţia în care se află victima cu agresorul, astfel că persoanele care au trecut prin violenţă sexuală se confruntă cu consecinţe extrem de grave care le afectează pe termen lung starea fizică, emoţională, comportamentală, cognitivă, precum şi viaţa socială şi profesională.

3. Violenţa sexuală cuprinde nenumărate forme şi poate avea loc în circumstanţe foarte diferite. Persoana poate fi supusă violenţei sexuale de către una sau mai multe persoane, atacul este planificat sau spontan. Cel mai frecvent violenţa sexuală apare în locuinţa victimei sau în casa făptuitorului, precum şi în multe alte locuri, cum ar fi: locul de muncă, şcoala, cluburile sportive, închisorile, maşinile, străzile sau spaţiile deschise. Autorul unei violenţe sexuale poate fi un partener intim, un prieten, un membru de familie, un fost partener sau un necunoscut. Violenţa sexuală este frecvent întâlnită în situaţii de război şi de conflicte armate. Convenţia de la Istanbul stabileşte că prevederile sale sunt valabile atât pe timp de pace, cât şi în situaţii de conflicte armate.

4. Luând în considerare amploarea şi impactul negativ al fenomenului violenţei sexuale, se impune necesitatea adoptării şi implementării unor măsuri ferme şi sistemice, racordate la standardele internaţionale şi naţionale din domeniu.

5. O atenţie deosebită trebuie acordată modului de interacţiune atât dintre specialiştii din sistemul instituţiilor sociale, de drept şi medicale, cât şi a acestora cu victimele violenţei sexuale. Victimele trebuie tratate cu respect şi informate cu privire la serviciile de suport de care pot beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică) şi condiţiile generale de acordare a acestora.

6. Practica denotă rolul important al asistenţei psihologice şi juridice de care beneficiază victimele violenţei sexuale în cadrul desfăşurării procesului penal. Astfel, ele au posibilitatea să îşi cunoască drepturile şi responsabilităţile, fiindu-le asigurată stabilitatea emoţională.

7. Pentru protejarea victimei violenţei sexuale este necesar de asigurat nu doar servicii psihologice şi juridice, dar şi servicii medicale, de plasament, educaţie nonformală şi de integrare în comunitate, deoarece aspectele complexe legate de fenomenul violenţei sexuale nu pot fi soluţionate prin efortul unei singure instituţii.

8. Combaterea violenţei, protecţia victimelor, asistenţa medicală, examinarea medico-legală, consilierea psihologică, asistenţa socială şi consilierea juridică sunt direcţiile principale de lucru a echipei de intervenţie.

9. Crearea unui instrument de interacţiune va asigura o abordare sistemică a fenomenului violenţei sexuale în vederea diminuării şi asigurării unui răspuns eficient al organelor de resort (poliţie, asistenţă socială, sănătate publică, medicină legală, educaţie, precum şi reprezentanţi ai sectorului asociativ).

10. Scopul elaborării unui mecanism de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală este stabilirea unui cadru normativ comun pentru toate autorităţile, prestatorii de servicii şi profesioniştii abilitaţi cu competenţe în combaterea violenţei sexuale, care să faciliteze colaborarea şi interacţiunea între aceştia.

11. Obiectivele care stau la baza elaborării mecanismului de intervenţie sunt:

1) identificarea nevoilor victimelor şi organizarea răspunsului statului centrat pe aceste nevoi;

2) crearea serviciilor noi şi dezvoltarea serviciilor existente care să răspundă necesităţilor victimei infracţiunii privind viaţa sexuală;

3) accesibilitatea serviciilor de asistenţă şi protecţie;

4) înlăturarea lacunelor existente în interacţiunea între instituţii, în vederea asigurării accesului victimelor la protecţie;

5) instruirea specialiştilor;

6) oferirea unui instrument de lucru pentru toţi profesioniştii care intervin în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă sexuală.

12. Metodologia de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală (în continuare – Metodologie):

1) defineşte principalele forme de violenţă sexuală;

2) specifică principiile de lucru care trebuie respectate în intervenţia profesioniştilor în cazurile de violenţă sexuală;

3) descrie acţiunile necesare pentru protecţia şi asistenţa victimei violenţei sexuale;

4) stabileşte rolul şi responsabilităţile diferitelor instituţii şi profesionişti care sunt implicaţi în soluţionarea cazurilor de violenţă sexuală;

5) prevede procedura de colaborare inter- şi intrainstituţională în acest domeniu.

13. Prezenta Metodologie se va aplica în coroborare cu următoarele acte normative:

1) Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.270/2014;

2) Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Centrului regional de asistenţă integrată a copiilor victime/martori ai infracţiunilor şi a Standardelor minime de calitate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.708/2019.

Capitolul II

CADRUL CONCEPTUAL. PRINCIPIILE DE LUCRU

14. Constituţia Republicii Moldova consfinţeşte respectarea şi ocrotirea persoanei drept o îndatorire primordială a statului, precum şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Statul garantează fiecărui om dreptul la integritate fizică şi psihică, inviolabilitatea libertăţii individuale şi siguranţei persoanei, ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată. Viaţa intimă a persoanei şi libertatea ei individuală includ inviolabilitatea şi libertatea în plan sexual.

15. La nivel global, violenţa sexuală este definită ca fiind "orice act sexual, încercarea de a obţine un act sexual, comentarii sau avansuri sexuale nedorite sau acte desfăşurate pentru exploatarea sexuală, folosind constrângeri, ameninţări de vătămare sau forţă fizică, de către orice persoană, indiferent de relaţia cu victima, în orice cadru, inclusiv, dar fără a se limita la casă şi la serviciu", conform Glosarului de termeni extraşi din secţiunea privind bazele programării şi din secţiunea privind monitorizarea şi evaluarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2012.

16. Violenţa sexuală poate adopta forme diferite, fără a se limita doar la actele de contact sexual neconsimţite, care pot include o gamă largă de comportamente sexuale, inclusiv încercări de a obţine un act sexual, hărţuire sexuală, umilire, şantaj, constrângere, exploatare sexuală şi mutilare genitală feminină.

17. Înţelegerea comună a semnificaţiei termenilor utilizaţi este esenţială pentru o comunicare fluentă şi inteligibilă între profesioniştii care lucrează direct/indirect cu victimele violenţei sexuale. Astfel, în vederea asigurării unui cadru conceptual comun se va utiliza definiţiile existente în actele normative conexe în acest domeniu.

Conceptele-cheie privind înţelegerea şi definirea violenţei sexuale:

1) sex – caracteristici biologice şi fiziologice ale bărbaţilor şi femeilor; sunt congenitale, iar diferenţele dintre sexe sunt limitate la funcţiile fiziologice de reproducere;

2) gen – caracteristici sociale construite pe baza diferiţilor factori, cum ar fi: vârsta, religia, originea etnică şi socială. Acestea diferă de la o cultură la alta şi definesc statutul, rolul, responsabilitatea socială, relaţiile de putere dintre membrii oricărei societăţi sau culturi;

3) violenţă – mijloc de control şi opresiune de natură emoţională, psihologică, fizică, sexuală, socială. În timp ce agresivitatea este o tendinţă înnăscută, violenţa se învaţă;

4) abuz – uz inadecvat de putere prin care autorul deţine controlul sau anumite avantaje asupra abuzatului;

5) agresor – persoană, grup, instituţie care exercită agresiunea.

18. Principalele forme de violenţă sexuală reglementate de legislaţia naţională sunt:

1) violul;

2) acţiunile cu caracter sexual neconsimţite;

3) hărţuirea sexuală;

4) actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani;

5) acţiunile cu caracter sexual săvârşite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani;

6) ademenirea minorului în scopuri sexuale.

19. Profesioniştii care intervin în cazurile de violenţă sexuală trebuie să respecte următoarele principii specifice:

1) prioritizarea interesului superior al victimei în toate acţiunile şi deciziile care o privesc pe aceasta;

2) centrarea acţiunilor pe trauma şi necesităţile victimei;

3) evitarea şi combaterea riscului revictimizării;

4) asigurarea şi facilitarea accesului la servicii specializate pentru victime;

5) respectarea confidenţialităţii datelor;

6) coordonarea acţiunilor, instruirea continuă, comunicarea eficientă şi schimbul de informaţii între profesionişti;

7) sprijin reciproc şi delegarea sarcinilor între instituţii.

Capitolul III

IDENTIFICAREA ŞI SESIZAREA CAZURILOR

DE VIOLENŢĂ SEXUALĂ

20. Identificarea cazurilor de violenţă sexuală se realizează de către specialiştii care intră primii în contact cu victima din următoarele domenii de activitate: poliţie, sănătate, educaţie şi asistenţă socială.

21. Sesizarea este procesul prin care un caz de violenţă sexuală este adus la cunoştinţa autorităţilor abilitate cu competenţe în cercetarea infracţiunilor pentru a identifica şi a atrage la răspundere penală presupusul făptuitor şi a asigura accesul victimei violenţei sexuale la servicii specializate.

22. Despre toate cazurile de violenţă sexuală, obligatoriu se sesizează Poliţia. Sesizarea unui caz de violenţă sexuală poate fi făcută de către:

1) victimă;

2) orice persoană care intră în contact cu victima în mediul familial, comunitar sau profesional:

a) un membru al familiei, rudă, vecin, cunoscut al familiei, martor;

b) personal medico-sanitar: medicul de familie, pediatrul, asistentul medical comunitar şi medico-legal;

c) psiholog, psihoterapeut, reprezentanţi ai sistemului de învăţământ;

d) poliţist, personal din diverse instituţii: servicii rezidenţiale pentru copii, centre de reeducare şi penitenciare pentru minori şi tineri;

e) asistent social, preot, reprezentant al mass-mediei.

23. Fiecare entitate urmează să adopte procedura internă de sesizare a Poliţiei despre cazurile de violenţă sexuală, care trebuie să respecte următoarele condiţii:

1) sesizarea Poliţiei se face în regim prioritar;

2) procedura internă nu trebuie să excludă sau să interzică sesizarea Poliţiei;

3) sesizarea Poliţiei va fi efectuată prioritar oricărei proceduri interne, cu excepţia asistenţei medicale de urgenţă;

4) procedura internă nu trebuie să întârzie nejustificat sau excesiv sesizarea Poliţiei despre caz;

5) procedura internă nu trebuie să îngreuneze sau să împiedice colectarea probelor.

24. Sesizarea anonimă, la telefon sau în formă scrisă, nu constituie motiv de refuz pentru a fi înregistrată.

Capitolul IV

INTERVENŢIA ÎN CAZURILE DE VIOLENŢĂ SEXUALĂ,

EVALUAREA RISCURILOR ŞI REFERIREA VICTIMELOR

25. Situaţia victimei poate prezenta aspecte complexe. Trauma suportată (fizică, psihologică), relaţia cu presupusul făptuitor, problemele de ordin psiho-social determină recuperare de lungă durată. În aceste cazuri se impune implicarea unei echipe de intervenţie, ai cărei specialişti să deţină competenţe de a interveni eficient în soluţionarea problemelor cu care se confruntă victima violenţei sexuale.

26. Cazurile de violenţă sexuală presupun cooperarea, în condiţii de neamânat, a specialiştilor din următoarele instituţii:

1) organele de drept;

2) instituţiile medicale;

3) instituţiile de învăţământ;

4) structurile medico-legale;

5) administraţia publică locală;

6) oficiile teritoriale de asistenţă juridică garantată de stat;

7) alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai asociaţiilor obşteşti cu atribuţii în domeniu.

27. Responsabilităţile echipei:

1) evaluarea riscurilor pentru sănătatea şi siguranţa victimei;

2) identificarea nevoilor victimei şi organizarea răspunsului în situaţii de urgenţă (asistenţa medicală, intervenţia medico-legală, recoltarea probelor biologice, cazare, consiliere psihologică de urgenţă, consultaţie juridică);

3) oferirea informaţiilor de specialitate;

4) referirea victimei către prestatorii de servicii specializate în funcţie de nevoile identificate;

5) asigurarea cooperării dintre instituţii.

28. Intervenţia în cazurile de violenţă sexuală se efectuează pe diferite dimensiuni şi presupune o muncă în echipă, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor profesioniştilor implicaţi în proces.

29. Intervenţia echipei se bazează pe examinarea medico-legală, medicală, evaluarea psihologică, analiza stării sociale şi a necesităţilor juridice ale victimei violenţei sexuale.

30. Examinarea medico-legală se efectuează în vederea stabilirii urmelor actului sexual şi/sau ale leziunilor corporale cauzate victimei şi/sau făptuitorului.

31. Evaluarea medicală reprezintă examenul medical al victimei şi se face la solicitarea medicului sau a oricărui alt membru al echipei de intervenţie, în conformitate cu legislaţia. Evaluarea medicală se face şi la solicitarea victimei.

32. Examinarea medicală a victimei nu trebuie să constituie o traumă în plus, ci o modalitate profesională a consolidării stării de bine. Dacă nu este o urgenţă medicală, examinarea medicală se realizează cât mai urgent de către medicul specialist de profil, nu mai târziu decât ziua adresării victimei.

33. Este important ca intervenţia medicului specialist şi a expertului medico-legal să fie concomitentă, într-un spaţiu amenajat corespunzător cerinţelor specifice pentru o astfel de categorie de victime, fapt care va asigura acordarea ajutorului medical victimei, excluderea cazurilor de distrugere a probelor biologice, colectarea corectă a probelor biologice şi neadmiterea revictimizării acesteia ca urmare a intervenţiei multiple a diverşilor specialişti.

34. Poliţia, instituţiile medicale şi medico-legale de comun acord şi prin conlucrare reciprocă asigură examinarea medicală, medico-legală şi colectarea probelor în cadrul instituţiei medicale.

35. Toate acţiunile specialiştilor prenotaţi în regim de urgenţă sunt coordonate telefonic, în vederea asigurării intereselor superioare a victimei privind oferirea asistenţei medicale, precum şi colectării calitative a probelor.

36. În cazurile în care victima agresiunii sexuale s-a adresat direct la spital pentru ajutor medical şi nu există pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea acesteia, medicii şi asistenţii medicali obligatoriu sesizează Poliţia despre caz, asigurând concomitent integritatea probelor.

37. Având în vedere specificul urmelor biologice şi caracterul infracţiunii comise, deseori victimele, prin comportamentul lor, din neştiinţă, distrug urmele infracţiunii. Astfel, în sarcina specialiştilor care primii vin în contact cu victima este de a asigura integritatea urmelor infracţiunii şi de a informa victima despre importanţa prelevării acestora în scopul demonstrării vinovăţiei făptuitorului.

38. Prin urmare, prestatorii de servicii medicale sunt responsabili de acordarea serviciilor medicale corespunzătoare, înregistrarea detaliilor cazului, ale rezultatelor examinării fizice şi ale altor informaţii relevante, precum şi de colectarea, cu consimţământul supravieţuitoarei/victimei, a probelor medico-legale care ar putea fi necesare pentru o ulterioară investigaţie.

39. Planificarea asistenţei medicale pentru victimă se va efectua astfel încât să fie referită către anumiţi specialişti doar după ce va fi examinată de medicul legist cu colectarea tuturor probelor necesare.

40. În cazurile în care există pericol pentru viaţa şi sănătatea victimei şi este necesară o intervenţie de urgenţă ce ar putea distruge urmele infracţiunii, medicul asigură colectarea urmelor biologice de urgenţă. La rândul lor, reprezentanţii organelor de drept ridică aceste probe de la medici şi le transmit pentru efectuarea expertizei.

41. În acest sens, medicul specialist şi expertul medico-legal, în limitele posibilităţilor şi în regim de urgenţă, coordonează, telefonic, modalitatea de prelevare a urmelor biologice, în concordanţă cu necesitatea planificării intervenţiilor medicale asupra victimei, fără a prejudicia interesele victimei şi ale justiţiei.

42. Evaluarea psihologică are drept scop stabilirea traumei, impactul acesteia asupra victimei şi identificarea/stabilirea programului de reabilitare psihologică centrat pe trauma suferită.

43. Analiza stării sociale a victimei se efectuează prin prisma următoarelor aspecte:

1) mediul de dezvoltare: locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securităţii fizice şi psihice;

2) voinţa de a utiliza sprijinul profesioniştilor;

3) gradul de integrare în comunitate (sentimentul de apartenenţă la grupurile sociale, modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale);

4) aspectele economice (disponibilitatea resurselor şi capacitatea de a administra şi de a aloca banii necesari pentru plata bunurilor şi a serviciilor).

44. Analiza necesităţilor juridice constă în identificarea problemelor şi planificarea unor intervenţii adecvate interesului superior al victimei din punct de vedere juridic. Acestea se referă la interesele victimei cu privire la:

1) capacitatea de a înţelege specificul sistemului de drept;

2) oferirea asistenţei juridice în procesul de apărare a drepturilor în cadrul procesului penal;

3) oferirea asistenţei juridice în procesul de apărare a drepturilor în cadrul acţiunii civile;

4) oferirea asistenţei juridice în procesul de dobândire a unor garanţii sau drepturi civile;

5) luarea unor măsuri de protecţie, beneficierea de servicii care pot fi acordate în conformitate cu legea;

6) sesizarea autorităţilor competente.

45. Organele de asistenţă socială sau Poliţia, în baza atribuţiilor ce le revin potrivit legislaţiei, asigură informarea victimei violenţei sexuale cu privire la serviciile de specialitate ce îi pot fi oferite/asigurate.

46. Cu acordul victimei, cazul acesteia poate fi transmis conform competenţei către autorităţile specializate care oferă servicii pentru victimele violenţei sexuale.

47. În cazul copiilor se acţionează în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului. Instrucţiunile indicate vizează angajaţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau din subordinea acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, organelor de drept care trebuie să coopereze în vederea prevenirii violenţei, neglijării, exploatării, traficului de copii, precum şi combaterii acestora prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, educaţionale, de ordine publică şi medicale.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.223/2023

INSTRUCŢIUNEA

de lucru a echipei de intervenţie

în cazurile de violenţă sexuală

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Mecanismul de lucru al echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală stabileşte modalitatea de interacţiune şi intervenţie dintre subdiviziunile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei, structurile teritoriale de asistenţă socială, oficiile teritoriale de asistenţă juridică garantată de stat, instituţiile de învăţământ, unităţile medico-legale, instituţiile medico-sanitare şi organizaţiile necomerciale.

2. Obiectul Instrucţiunii de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală (în continuare – Instrucţiune) îl constituie organizarea cooperării intersectoriale pentru optimizarea procesului de investigare a cazurilor de violenţă sexuală prin asistenţa şi protecţia victimelor în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:

1) Constituţia Republicii Moldova;

2) Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002;

3) Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

4) Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului;

5) Legea nr.264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic;

6) Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale;

7) Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;

8) Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor;

9) Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

10) Legea nr.5/2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;

11) Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

12) Hotărârea Guvernului nr.143/2018 cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind bunăstarea copilului;

13) Hotărârea Guvernului nr.708/2019 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Centrului regional de asistenţă integrată a copiilor victime/martori ai infracţiunilor şi a Standardelor minime de calitate;

14) Regulamentul de activitate a echipelor multidisciplinare teritoriale din cadrul Sistemului naţional de referire, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.228/2014;

15) Ordinul ministrului sănătăţii nr.176/2022 cu privire la Ghidul de intervenţie în urgenţele psihiatrice;

16) Ordinul ministrului sănătăţii nr.908/2021 cu privire la aprobarea Protocolului clinic standardizat "Managementul clinic al cazurilor de viol";

17) Ordinul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale nr.903/2019 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind intervenţia structurilor teritoriale de asistenţă socială în cazurile de violenţă în familie;

18) Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.155/2012 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind intervenţia instituţiilor medicale în cazurile de violenţă în familie;

19) Ordinul Centrului de Medicină Legală nr.62/2021 cu privire la implementarea Instrucţiunii privind răspunsul Centrului de Medicină Legală la cazurile de violenţă în familie, inclusiv ca formă de violenţă împotriva femeilor;

20) Ordinul Inspectoratului General de Poliţie nr.360/2018 cu privire la aprobarea Instrucţiunii metodice privind intervenţia Poliţiei în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie.

3. Scopul implementării prezentei Instrucţiuni este eficientizarea procesului de cooperare intersectorială între instituţiile cu competenţe în domeniul combaterii violenţei sexuale, în vederea asigurării drepturilor victimelor violenţei sexuale.

4. Obiectivele intervenţiei intersectoriale pentru asistenţa şi protecţia victimelor violenţei sexuale sunt:

1) intervenţia promptă axată pe necesităţile victimei;

2) înţelegerea comună a scopului, a obiectivelor şi a principiilor asistenţei şi protecţiei victimelor;

3) cooperarea intersectorială eficientă;

4) definirea clară a rolurilor şi a responsabilităţilor tuturor membrilor autorităţilor implicaţi în procesul de asistenţă şi protecţie a victimelor în toate etapele procesului;

5) asigurarea dreptului victimelor la servicii specializate, protecţie şi asistenţă promptă în timp util şi eficient;

6) informarea victimelor despre drepturile şi responsabilităţile lor, despre organele abilitate cu competenţe în domeniu pentru a interveni, precum şi despre infrastructura serviciilor sociale;

7) evidenţa şi analiza cazurilor de violenţă sexuală, ca urmare a intervenţiilor realizate;

8) sesizarea cazurilor de violenţă sexuală şi referirea victimelor violenţei sexuale către organele de drept, asistenţă socială şi/sau medico-sanitare, iar în cazurile de violenţă asupra copiilor – informarea autorităţii tutelare locale şi respectarea procedurilor stabilite în Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

9) evitarea acţiunilor care determină victimizarea secundară a victimelor violenţei sexuale.

5. Organizarea activităţii echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală, asistenţa şi protecţia victimelor violenţei sexuale se bazează pe următoarele principii:

1) respectarea drepturilor omului – victimele violenţei sexuale sunt tratate cu demnitate şi respect;

2) nediscriminarea – victimele violenţei sexuale sunt tratate fără discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă etnică, avere, naştere, stare civilă, statut educaţional şi socioeconomic, dizabilitate sau oricare alt criteriu;

3) abordarea sensibilă a dimensiunii de gen, vârstă şi mediu cultural – cooperarea intersectorială va fi asigurată cu recunoaşterea dinamicii de gen, a impactului şi a consecinţelor violenţei sexuale, cu circumstanţele individuale ale cazului şi experienţele de viaţă ale victimei, luând în considerare vârsta, cultura, etnia;

4) participarea activă a victimei la luarea deciziilor – toate acţiunile sunt ghidate prin prisma respectului faţă de alegerile şi dorinţele victimelor, astfel încât să fie capabile să facă alegeri informate cu privire la acţiunile ulterioare, fiind incluse în procesul de decizie privind intervenţiile posibile;

5) abordarea individuală şi centrată pe victimă – drepturile şi necesităţile victimelor violenţei sexuale sunt prioritare, fiind luate în considerare diverse riscuri, vulnerabilităţi, impactul acţiunilor şi al deciziilor întreprinse;

6) siguranţa şi securitatea victimelor violenţei sexuale – cooperarea intersectorială va fi oferită astfel încât serviciile de sănătate să fie furnizate concomitent cu serviciile medico-legale, fiind prioritare serviciile de sănătate, siguranţa şi securitatea victimelor violenţei sexuale;

7) confidenţialitatea – toate informaţiile despre victimă şi starea sănătăţii acesteia sunt păstrate confidenţial. Confidenţialitatea datelor va fi respectată în toate etapele cooperării intersectoriale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.12 alin.(4) din Legea nr.263/2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului;

8) neadmiterea revictimizării – acţiunile întreprinse de către membrii echipei de intervenţie sunt întreprinse în vederea excluderii victimizării secundare.

6. Intervenţia în cazurile de violenţă sexuală include următoarele etape:

1) identificarea victimelor;

2) sesizarea şi înregistrarea cazurilor;

3) evaluarea riscurilor şi necesităţilor victimei, referirea către servicii specializate în baza necesităţilor;

4) interacţiunea organelor de resort în cazurile de violenţă sexuală;

5) colectarea şi raportarea datelor.

7. Activitatea echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală presupune cooperarea intersectorială care are drept scop:

1) asistarea şi protecţia victimei violenţei sexuale din punct de vedere medical, psihologic, juridic, social;

2) crearea condiţiilor de colectare şi păstrare a urmelor biologice şi de administrare a probelor;

3) instruirea specialiştilor;

4) asigurarea eficientă a accesului la justiţie a victimei infracţiunii.

8. În cadrul Instrucţiunii se definesc următoarele noţiuni:

1) victimă a violenţei sexuale – persoana care a suferit în urma acţiunilor prevăzute în art.171, 172, 173, 174, 175 şi 175¹ din Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002;

2) violenţă sexuală – orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei sau în alte relaţii interpersonale prevăzute în art.2 din Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

3) echipă de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală – grup de profesionişti din cadrul instituţiilor publice, inclusiv reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale cu competenţe în domeniu, menit să asigure coordonarea eficientă a activităţilor, intervenirea promptă în soluţionarea cazurilor de violenţă sexuală şi acordarea serviciilor necesare de asistenţă;

4) evaluare a riscului – proces de evaluare realizat în scopul determinării gradului de pericol la care au fost, sunt sau pot fi supuse victimele violenţei sexuale, precum şi al prevenirii comiterii repetate a actelor de violenţă şi asigurării siguranţei victimei;

5) victimizare secundară – revictimizarea victimei ca rezultat al intervenţiei neadecvate şi/sau răspunsului pe care îl primeşte din partea instituţiilor sau a profesioniştilor.

Capitolul II

IDENTIFICAREA VICTIMELOR VIOLENŢEI SEXUALE

9. Identificarea victimelor violenţei sexuale se execută de către reprezentanţii organelor de drept, asistenţei sociale, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medico-sanitare, unităţilor medico-legale, oficiilor teritoriale de asistenţă juridică garantată de stat şi organizaţiilor neguvernamentale, ca urmare a plângerii victimei, a denunţului din partea terţelor persoane sau a sesizării autorităţilor statului cu atribuţii în domeniu.

10. Victimele violenţei sexuale pot fi identificate ţinând cont de semnele ce indică asupra posibilelor cazuri de violenţă sexuală, şi anume:

1) semne de abuz fizic: leziuni ale himenului şi/peretelui vaginal, leziuni ale organelor genitale masculine şi ale mucoasei anale, excoriaţii liniare sau semilunare pe suprafaţa internă a coapselor şi la nivelul vulvei; leziuni produse cu corpuri contondente: echimoze, excoriaţii, plăgi conteze, fracturi osoase, leziuni ale organelor interne; leziuni ale timpanelor: perforaţie de timpan; semne de asfixie mecanică: sugrumare, strangulare, sufocare; păr smuls, leziuni ale membrelor formate prin agresiune sau prin imobilizarea victimelor: excoriaţii sau plăgi superficiale localizate la nivelul articulaţiilor radiocarpiene sau coatelor, fractura osului ulnar; leziuni interne: contuzii renale, ruptură de splină; arsuri provocate de ţigara aprinsă, arsuri provocate de lichide fierbinţi;

2) schimbări psihologice şi de comportament: evitarea situaţiilor care determină rememorarea evenimentelor traumatice; scăderea interesului faţă de activităţi importante şi sarcini zilnice; schimbări ale stilului de viaţă sau a locuinţei; impulsivitate şi episoade de agresivitate imprevizibilă; abuz de substanţe psihoactive, alcool, somnifere, antidepresante, calmante; tentative de autovătămare corporală; tentative de suicid;

3) reacţii fiziologice: dificultăţi la instalarea sau menţinerea somnului, tremur muscular, transpiraţii, ascensiuni ale tensiunii arteriale, accelerarea frecvenţei ritmului cardiac şi respiratoriu, diminuarea secreţiei salivare: xerostomie/gură uscată;

4) tulburări instinctiv-subiective: sentimente de nelinişte, neputinţă, irascibilitate, descurajare, lipsa de calm, de bucuria vieţii, cefalee, surmenaj, insomnie, frică, frustrare;

5) simptome de inhibiţie şi tristeţe: anxietate, greutate sufletească, elemente de autoagresiune, cu gânduri de suicid, depresie marcantă dereglări emoţionale sub formă de râs, plâns, gândire încetinită, lentă, mimică încordată;

6) discrepanţe între explicaţiile date de victimă şi leziunile pe care le prezintă; atitudine de apărare, plâns sau oftat frecvent, expresie emoţională redusă sau absentă, evitarea contactului vizual, îndepărtarea de interlocutor sau respingerea examinării fizice, prezentarea cu întârziere sau neprezentarea la o consultaţie programată, dezacordul cu privire la tratament;

7) consultaţii medicale repetate, fără un diagnostic clar definit;

8) leziuni recente sau repetate, de vechime diferită, în special în regiunea capului, gâtului, sânilor, abdomenului sau a genitalelor;

9) probleme ginecologice, cum ar fi infecţiile tractului urinar, durerea pelviană, probleme sexuale;

10) sarcina nedorită la adulţi sau sarcina la copii;

11) leziuni specifice abuzului sexual depistate în cadrul unui control de rutină, îndeosebi la copii.

11. Lucrătorul medical identifică victima violenţei sexuale prin examinare clinică şi/sau observaţii comportamentale:

1) în cadrul controlului medical profilactic;

2) la vizita activă la domiciliu a medicului de familie/asistentului medical de familie;

3) prin adresarea directă a victimei către instituţia medicală;

4) prin solicitarea asistenţei medicale de urgenţă prespitaliceşti, în cazul urgenţelor medico- chirurgicale.

12. Asistentul social şi reprezentantul instituţiei de învăţământ identifică cazurile de violenţă sexuală prin:

1) exercitarea atribuţiilor de serviciu;

2) adresarea victimei care dezvăluie circumstanţele cazului;

3) observaţii asupra comportamentului persoanei în baza semnelor ce indică asupra posibilelor cazuri de violenţă sexuală.

13. În cazul copiilor, monitorizarea şi raportarea cazurilor privind violenţa sexuală se realizează în temeiul Legii nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, precum şi în conformitate cu procedurile şi termenele stabilite în Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

14. În cazul în care victima se adresează către autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale de asistenţă socială, instituţiile medico-sanitare, unităţile medico-legale, organizaţiile neguvernamentale, alte instituţii cu competenţe în domeniu, acesteia i se va acorda asistenţa necesară, fiind informată despre drepturile sale şi măsurile de protecţie şi asistenţă existente, concomitent sesizându-se organele de drept.

Capitolul III

SESIZAREA ŞI ÎNREGISTRAREA CAZURILOR

DE VIOLENŢĂ SEXUALĂ

15. Cazurile de violenţă sexuală pot fi sesizate de către:

1) victimă;

2) reprezentantul legal/apărătorul;

3) membrii de familie;

4) angajaţii din instituţiile statului cu competenţe în domeniu care au contactat cu victima şi au aflat despre caz;

5) autoritatea tutelară, în cazul victimelor copii, al vârstnicilor sau al persoanelor cu dizabilităţi;

6) orice persoană care cunoaşte despre cazul de violenţă sexuală la care a fost supusă victima.

16. Instituţiile medico-sanitare şi unităţile medico-legale, structurile teritoriale de asistenţă socială, instituţiile de ordine publică, de învăţământ care au identificat victime ale violenţei sexuale sau au fost sesizate despre cazurile de violenţă sexuală sunt obligate să înregistreze cazurile de violenţă sexuală.

17. În cazul în care reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale, instituţiei medico-sanitare, unităţii medico-legale, structurii teritoriale de asistenţă socială, instituţiei de învăţământ a fost sesizat despre cazul de violenţă sexuală, direct de către victimă sau prin alte mijloace, acesta obligatoriu sesizează Poliţia direct sau prin intermediul Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112.

18. Reprezentanţilor organelor de resort li se interzice să întreprindă acţiuni menite să descurajeze victima în denunţarea actelor de violenţă sexuală la care este supusă.

Capitolul IV

EVALUAREA RISCURILOR ŞI IDENTIFICAREA NECESITĂŢILOR

VICTIMEI. REFERIREA VICTIMELOR VIOLENŢEI SEXUALE

CĂTRE SERVICIILE SPECIALIZATE

19. Procesul de evaluare a riscurilor şi de identificare a necesităţilor victimei are drept scop intervenţia autorităţilor cu măsuri neîntârziate şi adecvate nevoilor victimei care rezultă din caracteristicile individuale ale acesteia şi din circumstanţele cazului.

20. Evaluarea riscului se efectuează în toate cazurile de violenţă sexuală de către reprezentantul Poliţiei. .Riscurile sunt evaluate imediat sau cel mult în decurs de 72 de ore din momentul recepţionării informaţiei despre potenţialul caz de violenţă sexuală.

21. Evaluarea riscurilor se efectuează în baza fişei de evaluare a riscului în caz de violenţă sexuală, prevăzută în anexa la prezenta Instrucţiune, prin chestionarea victimei referitor la factorii de risc şi prin analiza circumstanţelor cazului.

22. La evaluarea riscurilor se ţine cont de următoarele criterii:

1) starea de sănătate a victimei în urma abuzului sexual;

2) natura relaţiilor dintre victimă şi agresor, dacă agresorul este membru al familiei şi exercită control/presiuni/influenţă asupra victimei;

3) lipsa susţinerii în spaţiul familial;

4) prezenţa unor acţiuni violente anterioare din partea agresorului;

5) şantajul, persecutarea şi hărţuirea victimei;

6) personalitatea agresorului (deţine arme de foc, a fost anterior cercetat pentru infracţiuni cu caracter sexual, este dependent de alcool, droguri);

7) modalitatea în care a fost săvârşită violenţa sexuală;

8) vulnerabilităţile care plasează victima în cercul de risc din cauza vârstei, ocupaţiei sau stării de sănătate.

23. După evaluarea riscurilor, în funcţie de particularităţile cazului, cu acordul victimei, aceasta se referă către autorităţile/instituţiile precum:

1) oficiile teritoriale de asistenţă juridică garantată de stat;

2) instituţii/autorităţi/organizaţii de asistenţă şi reabilitare psihologică;

3) prestatori de servicii sociale specializate (centre de plasament şi centre de zi);

4) instituţii medico-sanitare.

24. În caz de violenţă sexuală, o copie a fişei de evaluare a riscurilor victimei se expediază autorităţilor/instituţiilor de referire, o copie se anexează la dosar şi o copie se înmânează victimei.

25. În scopul asigurării unei abordări sistemice a protecţiei şi asistenţei integrate victimelor violenţei sexuale şi respectării drepturilor fundamentale ale acestora, realizarea acţiunilor comune se exercită de către echipele multidisciplinare create pe lângă administraţia publică locală de nivelul întâi sau nivelul al doilea, formate din specialişti desemnaţi din cadrul autorităţilor, instituţiilor şi organizaţiilor participante la Sistemul naţional de referire şi coordonate de managerul de caz în conformitate cu prevederile Regulamentului de activitate a echipelor multidisciplinare teritoriale din cadrul Sistemului naţional de referire, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.228/2014.

26. Măsurile de asistenţă integrată nu depind de rezultatul cercetării penale şi de confirmarea unei infracţiuni de violenţă sexuală, acestea se acordă tuturor persoanelor considerate victime ale violenţei sexuale.

27. În situaţiile în care sunt identificate anumite dificultăţi în asigurarea incluziunii sociale a victimei violenţei sexuale, cazul va fi referit serviciilor specializate care acordă plasament şi protecţie.

Capitolul V

ATRIBUŢIILE MEMBRILOR ECHIPEI DE INTERVENŢIE

ÎN CAZURILE DE VIOLENŢĂ SEXUALĂ

Secţiunea 1

Intervenţia Poliţiei

28. În cazul comiterii infracţiunilor care atentează la inviolabilitatea vieţii sexuale a persoanei, Poliţia va acţiona conform cadrului normativ şi procedurilor legale.

29. În cazurile de violenţă sexuală, angajaţii Poliţiei:

1) înregistrează, în ordinea stabilită, sesizările cu privire la săvârşirea infracţiunilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei, inclusiv informaţiile de acest gen parvenite de la autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale de asistenţă socială, instituţiile medico-sanitare, organizaţiile necomerciale sau alte instituţii cu competenţe în domeniu;

2) examinează sesizările/informaţiile cu privire la infracţiunile ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei în ordinea şi termenele prevăzute în legislaţie;

3) realizează, în condiţii de neamânat şi în limitele competenţei, activităţi de constatare a infracţiunilor care atentează la inviolabilitatea sexuală şi efectuează urmărirea penală în legătură cu acestea, inclusiv întreprinde măsuri speciale de investigaţie în vederea identificării şi reţinerii persoanei bănuite de săvârşirea unor astfel de fapte;

4) dispune, cât mai curând posibil, examinarea medico-legală a victimei;

5) întreprinde, după identificarea persoanei bănuite, acţiuni de urmărire penală ce nu pot fi amânate, cu scopul ridicării de pe corpul, hainele, mijloacele de transport sau de la domiciliul acesteia a urmelor infracţiunii;

6) sesizează, în cazul victimelor copii, autorităţile tutelare locale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

7) conlucrează activ cu autorităţile abilitate, psihologii, pedagogii, cu alţi specialişti în domeniu şi cu societatea civilă în scopul intervenţiei prompte în cazurile de violenţă sexuală, precum şi al prevenirii şi combaterii acestui fenomen.

30. În cadrul cercetării cazurilor de violenţă sexuală, angajaţii Poliţiei întreprind următoarele acţiuni:

1) acordă primul ajutor medical victimei, după caz, întreprinde măsurile ce se impun în vederea asigurării securităţii acesteia;

2) solicită, prin intermediul Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112, acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau în caz de urgenţă în sănătate sau alte stări ce nu admit amânarea acordării asistenţei medicale (sângerare, leziuni interne, stare generală nesatisfăcătoare) asigură transportarea urgentă a victimei, prin intermediul echipei de asistenţă medicală urgentă către Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă, Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal "Gheorghe Paladi", Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei şi Copilului (pentru copii), spitalele raionale din ţară ori cea mai apropiată instituţie medicală pentru acordarea ajutorului medical calificat de urgenţă;

3) întocmeşte şi eliberează victimei ordonanţa de dispunere a expertizei medico-legale;

4) însoţeşte victima la Secţia teritorială a Centrului de Medicină Legală sau, după caz, în condiţiile stabilite de prezenta Instrucţiune, la instituţia medicală spitalicească pentru examinare medicală şi ridicarea urmelor infracţiunii;

5) solicită, după caz, asigură prezenţa expertului medico-legal în instituţia medicală spitalicească unde se află victima, în vederea examinării, la necesitate, de către medicul-legist împreună cu medicul specialist, a victimei şi prelevării urmelor infracţiunii;

6) informează victima despre serviciile de suport de care poate beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică) şi despre condiţiile generale de acordare a acestora;

7) informează victima despre drepturile şi garanţiile procesuale de care dispune conform legislaţiei, şi anume:

a) să fie consultată de un avocat pe tot parcursul procesului penal;

b) să fie asistată de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;

c) să fie însoţită de o persoană de încredere;

d) să refuze, în condiţiile legii, confruntarea cu bănuitul;

8) explică victimei clar şi detaliat drepturile şi obligaţiile pe care le deţine pentru fiecare acţiune care se întreprinde în privinţa acesteia, cum ar fi: depunerea plângerii, audierea, examinarea medico-legală, ridicarea urmelor infracţiunii etc. Poliţistul se va asigura că victima a înţeles drepturile şi obligaţiile care i-au fost explicate;

9) aduce la cunoştinţă victimei, într-un limbaj accesibil şi empatic, că o eventuală apariţie a sarcinii ar putea fi utilizată ca mijloc de demonstrare a vinovăţiei făptuitorului, fiind astfel important ca ea să comunice organului de urmărire penală despre apariţia acesteia şi decizia luată privind păstrarea/întreruperea sarcinii, pentru a se organiza, la momentul oportun, ridicarea urmelor biologice necesare pentru stabilirea paternităţii;

10) evaluează necesităţile şi riscurile la care poate fi supusă victima violenţei sexuale, în vederea asigurării protecţiei eficiente şi accesului la servicii;

11) înaintează demers privind aplicarea măsurilor de protecţie, asigură protecţia victimelor violenţei sexuale şi supraveghează executarea măsurilor de protecţie, în conformitate cu prevederile art.215¹ din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

12) referă victima către organizaţii publice/neguvernamentale care prestează servicii specializate victimelor violenţei sexuale, în conformitate cu pct.23;

13) păstrează confidenţialitatea informaţiei asupra vieţii private a victimei.

31. În cazul în care violenţa sexuală a avut loc în prezenţa sau în privinţa copiilor, angajaţii Poliţiei întreprind imediat acţiunile necesare de înlăturare a pericolului iminent pentru viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică a acestora, asigură neadmiterea revictimizării copilului şi acţionează conform Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.270/2014.

Secţiunea a 2-a

Intervenţia instituţiilor medicale

32. În urma identificării cazului de violenţă sexuală şi a acordării asistenţei medicale victimei violenţei sexuale, lucrătorii medicali asigură:

1) informarea conducătorului instituţiei medico-sanitare despre cazul identificat;

2) sesizarea directă sau prin intermediul Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112, fără consimţământul victimei, Inspectoratul de Poliţie de competenţă teritorială;

3) informarea victimei, într-un limbaj accesibil, despre toate etapele asistenţei medicale, scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale aplicate, riscul potenţial legat de aceasta, posibilele consecinţe medicale, sociale, psihologice, economice, precum şi privind variantele alternative de tratament şi îngrijire medicală;

4) obţinerea consimţământului victimei înaintea oricărei intervenţii medicale şi asigurarea unui mediu clinic sigur. Orice acţiune a lucrătorului medical trebuie să fie realizată doar cu permisiunea victimei, după obţinerea consimţământului informat, de regulă în scris, consemnat prin semnătura acesteia, cu excepţia copilului şi a persoanei adulte cu dizabilităţi;

5) evaluarea stării de sănătate, stabilizarea stării emoţionale, acordarea îngrijirilor medicale necesare, potrivit competenţelor, şi informarea victimei despre posibilitatea survenirii unei sarcini;

6) acordarea imediată a primului ajutor medical în cazurile de urgenţă în sănătate;

7) referirea către alte instituţii medicale specializate;

8) descrierea în documentaţia medicală a leziunilor corporale identificate la victimă în conformitate cu cerinţele pct.32 subpct. 11)-16), completând fişa de examinare a cazului de viol (F 091/e), aprobată prin anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.908/2021 cu privire la aprobarea Protocolului clinic standardizat "Managementul clinic al cazurilor de viol";

9) înregistrarea detaliată în documentaţia medicală primară a circumstanţelor violenţei sexuale, inclusiv a informaţiilor legate de autor (dacă acestea se cunosc);

10) contracepţia de urgenţă, profilaxia postexpunere, profilaxia HIV şi a infecţiilor cu transmitere sexuală;

11) informarea victimei despre necesitatea sesizării organelor de drept sau a medicilor despre decizia luată privind păstrarea/întreruperea sarcinii, pentru a se organiza la momentul oportun, ridicarea urmelor biologice necesare pentru stabilirea paternităţii, serviciile medico-legale existente la nivel raional/municipal în vederea obţinerii raportului de expertiză medico-legală, precum şi existenţa serviciilor de asistenţă socială, psihologică, juridică – la nivel local/raional, centrele/serviciile de reabilitare a victimelor, organizaţiile neguvernamentale;

12) referirea, după caz, a victimei către centre/servicii specializate;

13) păstrarea confidenţialităţii informaţiei cu privire la identitatea victimei şi viaţa privată a acesteia;

14) respectarea demnităţii victimei (interzicerea practicilor coercitive precum efectuarea sterilizării forţate sau impunerea de a efectua analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, HIV);

15) în cazurile în care incidentul s-a petrecut recent, stabilirea şi descrierea în documentaţia medicală dacă supravieţuitoarea victimă s-a spălat, a urinat, a defecat, a vomitat, a făcut duş vaginal sau şi-a schimbat hainele purtate în timpul incidentului, dacă a fost utilizat prezervativul;

16) integritatea urmelor infracţiunii, astfel încât să nu se admită distrugerea urmelor biologice de către victimă sau alte persoane terţe;

17) colectarea şi ambalarea hainelor victimei şi a altor obiecte de vestimentaţie cu posibile urme biologice;

18) colectarea şi păstrarea probelelor biologice şi a urmelor pentru analiza ADN.

33. Principiile generale de examinare medicală a victimei violenţei sexuale:

1) se efectuează examinarea doar de persoane împuternicite, recomandabil de acelaşi sex ca şi victima şi în spaţii special amenajate pentru scopul determinat, în lipsa unor persoane terţe care nu au tangenţă la caz sau prezenţa acestora nu este acceptată de victimă;

2) se explică victimei procesul medical de examinare, cum va avea loc fiecare etapă a examinării, de ce este importantă aceasta, ce va afla în urma examinării în vederea evitării faptului ca examinarea medicală să devină în sine o altă experienţa traumatică;

3) se explică victimei că poate să refuze orice etapă a examinării în orice moment pe parcursul acesteia, cu excepţia situaţiilor în care victima este trimisă pentru examinare de către organele de drept competente, conform art.58 alin.(8) pct.3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

4) se obţine obligatoriu consimţământul informat al victimei, prin aplicarea semnăturii acesteia, pentru efectuarea examinării respective şi prelevarea urmelor necesare pentru examinarea medico-legală, cu excepţia situaţiilor în care victima este trimisă pentru examinare de către organele de drept competente, conform art.58 alin.(8) pct.3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

5) se asigură victimei controlul asupra ritmului, duratei şi componentelor examinării, cu informarea în fiecare etapă a examenului medical despre acţiunile ce urmează, fiindu-i cerută permisiunea în acest sens;

6) se menţionează întotdeauna când anume şi unde va fi atinsă;

7) se explică şi i se arată instrumentele şi materialele de colectare;

8) se oferă posibilitatea de a pune întrebări;

9) se întreabă victima dacă doreşte să fie asistată de o persoană de încredere, pentru susţinere şi suport emoţional;

10) se satisface solicitarea victimei referitoare la consultarea de către un medic de acelaşi sex atunci când această opţiune este disponibilă;

11) se examinează toate zonele, în special cele acoperite de haine şi păr, tot corpul persoanei, nu doar organele genitale sau zona abdominală;

12) se examinează minuţios indicatorii vitali, mâinile şi încheieturile mâinilor, ochii, nasul şi gura – părţile interioare ale buzelor, gingiile, palatul dur, palatul moale, urechile şi după pavilioanele auriculare, gâtul, zona corpului care a fost în contact cu suprafaţa de care a fost imobilizată victima;

13) se caută şi se documentează semnele la care indică victima sau care confirmă cele relatate de ea, în contextul aplicării constrângerii fizice: semne de muşcătură şi lovituri de pumn, urme pe articulaţii, locuri de alopecie sau timpan perforat, urme de hemoragie în subconjunctiva oculară sau palpebrală – în caz de strangulare/sugrumare;

14) se notează starea mintală şi emoţională a victimei: este retrasă, plânge, este calmă, deprimată, semne de comportament suicidal;

15) se examinează atât leziunile severe, cât şi cele minore;

16) se descrie corect şi deplin caracterul morfologic al leziunilor corporale, utilizând schema corpului uman, cu argumentarea diagnosticului prin date obiective clinice şi paraclinice concludente. Descrierea trebuie să includă:

a) localizarea exactă a leziunilor: se fixează regiunea anatomică şi suprafaţa ei, coraportul cu punctele anatomice de reper;

b) tipul şi numărul leziunilor: echimoză, excoriaţie, plagă;

c) forma leziunii: se compară cu figurile geometrice, dacă forma nu poate fi comparată, se indică formă neregulată;

d) orientarea leziunii faţă de linia mediană a corpului: organului, osului;

e) dimensiunile leziunii: lungimea, lăţimea şi separat profunzimea, în centimetri;

f) culoarea leziunii şi a regiunilor adiacente;

g) caracterul suprafeţei leziunii: relieful, culoarea, prezenţa şi nivelul crustei excoriaţiei în raport cu tegumentele intacte;

h) caracterul marginilor, capetelor, pereţilor şi fundului plăgilor;

i) prezenţa sau absenţa hemoragiei şi gradul acesteia, a semnelor de regenerare a leziunilor;

j) prezenţa depunerilor sau impurităţilor eterogene: funingine, lubrifianţi, rugină, fragmente de stofă, cioburi de sticlă; pe suprafaţa leziunii sau în profunzimea ei;

17) se asigură completarea detaliată a documentaţiei medicale;

18) se comunică rolul fotografierii şi se obţine consimţământul informat pentru procedura de fotografiere.

34. Respectarea principiilor generale atunci când se acordă asistenţă medicală copiilor şi adolescenţilor care au fost sau ar fi putut fi abuzaţi sexual:

1) acordarea atenţiei interesului superior al copiilor sau adolescenţilor prin promovarea şi protejarea siguranţei; oferirea asistenţei adaptate nevoilor vârstei; protejarea şi promovarea intimităţii şi confidenţialităţii;

2) luarea în considerare a capacităţilor evolutive şi de exerciţiu ale copiilor sau adolescenţilor prin oferirea de informaţii adecvate vârstei; obţinerea consimţământului informat, după caz; respectându-le autonomia şi dorinţele; şi oferind opţiuni de ales pe parcursul asistenţei lor medicale, după caz;

3) respectarea nediscriminării în asigurarea îngrijirii, indiferent de sex, rasă, etnie, religie, orientare sexuală, identitate de gen, dizabilitate sau statut socioeconomic;

4) asigurarea participării copiilor sau adolescenţilor la deciziile referitoare la viaţa lor, prin faptul de a le solicita şi a le lua în considerare opiniile şi implicându-i în planificare şi în procesul de tratament.

35. Victima poate să refuze integral sau să accepte examinarea medicală parţială (cu excepţia situaţiilor în care victima este trimisă pentru examinare de către organele de drept competente), conform art.58 alin.(8) pct.3 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003. Oferirea posibilităţii victimei de a avea un anumit control asupra examenului medical este importantă pentru recuperarea ei.

Secţiunea a 3-a

Depistarea, conservarea, colectarea

şi păstrarea probelor biologice

36. Probele biologice de la victimă/făptuitor/pruncul nou-născut sau produsul de concepţie sunt colectate în timpul examinării de un expert medico-legal sau, după caz, în condiţiile prevăzute de prezenta Instrucţiune, de un alt medic care acordă ajutorul medical.

37. De pe corpul (piele, păr), din cavităţile corpului (vagin, rect, gură) sau de pe hainele victimei pot fi prelevate urme biologice străine, cum ar fi: sânge, salivă, fire de păr, material seminal sau alte urme ale obiectelor care indică asupra făptuitorului sau modului de comitere a infracţiunii: urme ale obiectelor cu care victima a fost agresată, urme de haine ce aparţin făptuitorului.

38. În cazul în care victima indică faptul că a fost indusă în stare de ebrietate alcoolică/narcotică sau se află în stare de ebrietate alcoolică/narcotică la momentul examinării ori în ordonanţa de dispunere a expertizei este dispusă ridicarea urmelor de sânge şi/sau urină pentru testarea toxicologică.

39. În cazul în care victima indică faptul că s-a autoapărat şi i-a produs agresorului excoriaţii cu unghiile, se va preleva conţinutul de sub unghii prin frezarea unghiilor cât mai aproape de loja unghială sau prin ştergerea conţinutului subunghial cu ajutorul unui tampon steril; sau prin ştergerea conţinutului subunghial cu ajutorul unui tampon steril de la ambele mâini şi ambalarea lor separată (mâna stângă/mâna dreaptă) în plicuri de hârtie.

40. Hainele victimei, alte obiecte de vestimentaţie, fragmentele de pânză, beţişoarele cu tampon de bumbac, tifonul şi alte obiecte care urmează a fi analizate pentru identificarea sursei biologice trebuie să fie uscate bine la temperatura camerei, împachetate separat în pungi de hârtie şi sigilate la nivelul deschizăturii cu o bandă de hârtie.

41. Dacă transportarea sau depunerea probelor biologice nu poate fi efectuată imediat, acestea se păstrează în frigider, în instituţia medicală care a prelevat proba, până la momentul predării către organele de urmărire penală, care sunt obligate să le ridice cât mai curând posibil.

42. Pe pachetele sau recipientele în care se află probele biologice colectate se va nota numele, prenumele sau iniţialele victimei, data, ora colectării, tipul urmei: ce este, de unde a fost prelevată; datele persoanei care a colectat şi împachetat mostra.

43. Probele biologice se păstrează în condiţii de confidenţialitate în instituţia medico-sanitară în care s-au colectat până la momentul ridicării lor de către organul de urmărire penală, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

44. Medicul legist va transmite probele biologice prelevate din cavităţile şi/sau de pe corpul victimei, cu excepţia obiectelor de vestimentaţie cu urme biologice, direct în Secţia biologie medico-legală a Centrului de Medicină Legală, cu respectarea condiţiilor de prelevare, gestionare şi trasabilitate a probelor biologice.

Secţiunea a 4-a

Interacţiunea membrilor echipei de intervenţie, în vederea

 acordării asistenţei medicale, examinării medico-legale

şi ridicării probelor biologice

45. Reprezentanţii Poliţiei, instituţiilor medicale şi medico-legale, în limitele competenţelor funcţionale, sunt obligaţi să interacţioneze în comun şi în condiţii de neamânat în cazul infracţiunilor de violenţă sexuală.

46. De regulă, examinarea medicală a victimei violenţei sexuale se realizează în instituţia medicală spitalicească concomitent cu examinarea medico-legală şi prelevarea probelor biologice de către medicul legist şi medicul obstetrician-ginecolog, după caz, cu participarea unui alt specialist de profil, fiecare în parte realizându-şi obligaţiile funcţionale.

Ca excepţie, victima violenţei sexuale poate fi suspusă separat examinării medico-legale sau procedurii de prelevare a probelor biologice în condiţiile stipulate în pct.50, subpct. 1) or i se va acorda asistenţa medicală de urgenţă, conform prevederilor pct.56.

47. În cazurile în care victima prezintă urgenţă în sănătate, acţiunile privind convocarea specialiştilor prenotaţi în vederea examinării acesteia şi prelevării probelor biologice sunt realizate în funcţie de starea sănătăţii victimei.

48. Dacă starea victimei permite intervenţia concomitentă a mai mulţi specialişti, atunci medicul în a cărei grijă se afla victima, prin intermediul inspectoratului de poliţie cu competenţă teritorială, va solicita prezenţa de urgenţă a medicului legist.

49. În cazul în care starea victimei nu permite examinarea concomitentă de către mai mulţi specialişti, va fi acordat ajutorul medical de urgenţă în condiţiile prevăzute la pct.56.

50. În cazul în care victima se adresează la Poliţie şi nu prezintă urgenţă în sănătate:

1) în municipiul Chişinău, în timpul programului de activitate, aceasta este însoţită la medicul legist din Secţia clinică Chişinău a Centrului de Medicină Legală, iar în afara programului de activitate este însoţită în Secţia tanatologie Chişinău, unde medicul legist asigură examenul medico-legal, prelevarea probelor biologice şi referirea victimei la medicul specialist sau la medicul de familie pentru acordarea îngrijirilor medicale comprehensive;

2) la nivel raional, în timpul programului de activitate al unităţii medico-legale raionale, aceasta este însoţită la medicul legist din această subdiviziune. În afara programului de activitate al unităţii medico-legale raionale, medicul legist se prezintă la solicitarea telefonică a poliţistului. În ambele cazuri medicul legist asigură examinarea victimei în Secţia obstetrică şi ginecologie din Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Raional, prelevează probele biologice şi, după caz, referă victima la medicul de familie pentru acordarea îngrijirilor medicale comprehensive.

51. Dacă victima iniţial se adresează la orice instituţie medico-sanitară care acordă asistenţă medicală obstetrical-ginecologică şi prezintă urgenţă în sănătate (sângerare, leziuni interne, stare generală nesatisfăcătoare), atunci medicul obstetrician-ginecolog:

1) informează conducătorul instituţiei medicale şi sesizează inspectoratul de poliţie cu competenţă teritorială despre cazul identificat;

2) acordă asistenţă medicală de urgenţă;

3) examinează victima conform cerinţelor prevăzute în pct.33 şi 56;

4) prelevează conţinutul vaginal şi alte probe biologice pentru scopuri medico-legale în condiţiile prevăzute în pct.36-44 şi 46;

5) oferă servicii comprehensive;

6) referă victima la medicul de familie.

52. Dacă victima iniţial se adresează la orice instituţie medico-sanitară care acordă asistenţă medicală obstetrical-ginecologică şi nu necesită îngrijiri medicale urgente, atunci medicul obstetrician-ginecolog nu supune victima examenului ginecologic, însă, suplimentar la acţiunile prevăzute în pct.33:

1) informează conducătorul instituţiei medicale despre caz;

2) sesizează imediat inspectoratul de poliţie cu competenţă teritorială despre cazul identificat;

3) informează victima despre acţiunile ce urmează a fi întreprinse, serviciile specializate disponibile;

4) participă la examinarea medico-legală a victimei împreună cu medicul-legist, în conformitate cu prevederile pct.33 şi 36-44.

53. Dacă victima se adresează iniţial la medicul de familie şi prezintă urgenţă în sănătate (sângerare, leziuni interne, stare generală nesatisfăcătoare), atunci medicul de familie:

1) acordă asistenţă medicală de urgenţă şi stabilizează starea victimei, astfel încât să nu distrugă probele biologice şi urmele infracţiunii de pe corpul acesteia, acţionând în conformitate cu prevederile pct.32,33 şi 36-44;

2) solicită Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 pentru a transporta victima la Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă, Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal "Gheorghe Paladi", Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei şi Copilului (pentru copii), spitalele raionale din ţară pentru ajutor medical calificat de urgenţă;

3) sesizează imediat inspectoratul de poliţie de competenţă teritorială despre cazul identificat;

4) sesizează, în cazurile care vizează copiii, autoritatea tutelară locală, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

54. Dacă victima se adresează iniţial la medicul de familie şi nu prezintă urgenţă în sănătate, medicul de familie:

1) sesizează imediat inspectoratul de poliţie din circumscripţie despre cazul identificat;

2) informează conducătorul instituţiei medicale despre caz;

3) evaluează starea de sănătate fizică şi mintală;

4) acordă asistenţă medicală astfel încât să nu distrugă probele biologice şi urmele infracţiunii de pe corpul persoanei, acţionând în conformitate cu prevederile pct.32, 33 şi 36-44;

5) oferă servicii comprehensive: contracepţie de urgenţă, profilaxie post-expunere, profilaxie HIV, profilaxia infecţiilor cu transmitere sexuală, testul la sarcină, la necesitate vaccinare antihepatita B, tetanos etc., doar după examinarea victimei de către medicul legist şi ridicarea urmelor biologice;

6) referă, la necesitate, către alţi specialişti din sistemul medical, doar după examinarea victimei de către medicul legist şi ridicarea urmelor biologice;

7) referă la organizaţii neguvernamentale, centre şi servicii specializate;

8) sesizează, în cazurile care vizează copiii, autoritatea tutelară locală în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

55. Dacă victima se adresează iniţial subdiviziunilor teritoriale ale Centrului de Medicină Legală, medicul legist:

1) în caz de urgenţă în sănătate:

a) sesizează inspectoratul de poliţie de competenţă teritorială;

b) solicită Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 pentru a transporta victima la Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă, Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal "Gheorghe Paladi", Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei şi Copilului (pentru copii), spitalele raionale din ţară pentru ajutor medical calificat de urgenţă;

c) acordă asistenţă medicală de urgenţă şi stabilizează starea victimei până la sosirea echipei de asistenţă medicală urgentă;

d) participă, în condiţiile prevăzute la pct.45-47, la examinarea medicală a victimei;

2) în lipsa stărilor de urgenţă în sănătate:

a) sesizează inspectoratul de poliţie cu competenţă teritorială;

b) asigură examenul medico-legal, în condiţiile prevăzute la pct.45 şi 46;

c) prelevează probele biologice;

d) referă victima la medicul de familie pentru acordarea îngrijirilor medicale comprehensive;

3) sesizează, în cazurile care vizează copiii, autoritatea tutelară locală în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

56. Dacă victima a fost transportată la Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă, Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal "Gheorghe Paladi", Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei şi Copilului (pentru copii), spitalele raionale din ţară pentru ajutor medical calificat de urgenţă, asistenţa medicală de urgenţă va fi acordată cu respectarea următoarelor cerinţe:

1) acordarea asistenţei medicale şi examinarea medicală a victimei va fi efectuată astfel încât să nu se distrugă probele biologice şi urmele infracţiunii de pe corpul acesteia;

2) intervenţia medicală va cuprinde obligatoriu prelevarea probelor biologice de pe corpul şi din cavităţile corpului victimei până la realizarea măsurilor medicale care ar putea duce la distrugerea lor. În această situaţie, ca o excepţie, probele biologice sunt colectate de către medicul specialist care asigură intervenţia medicală;

3) hainele victimei şi alte obiecte care pot avea pe suprafaţă urme biologice sunt gestionate în conformitate cu cerinţele pct.36-44;

4) descrierea corectă şi deplină a caracterului morfologic al leziunilor corporale, în conformitate cu cerinţele pct.34, la necesitate folosind schema corpului uman.

57. Dacă în procesul acordării asistenţei medicale medicul constată că sarcina victimei este rezultatul unei violenţe/abuz sexual, acesta va informa imediat Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 şi va recolta probe biologice de la pacientă, produsul de concepţie sau de la pruncul nou-născut pe care le va gestiona în condiţiile stipulate în pct.41-44.

Secţiunea a 5-a

Expertiza medico-legală

58. Expertiza medico-legală este dispusă de către organele de urmărire penală sau poate fi solicitată de către persoană, în baza cererii proprii şi a unui act de identitate: certificat de naştere (pentru copii), buletin de identitate, paşaport, permis de conducere.

Expertizele medico-legale sunt prestate de Centrul de Medicină Legală în cadrul subdiviziunilor sale teritoriale, amplasate în centrele raionale şi în municipii. Fiecare subdiviziune este pusă în serviciul inspectoratelor de poliţie, procuraturilor, instanţelor de judecată şi populaţiei din unitatea teritorial-administrativă respectivă.

59. Expertiza medico-legală se poate desfăşura în baza examinării persoanei, precum şi a studiului documentelor medicale, în original sau în copii autentificate de către instituţia medicală. Asigurarea prezenţei persoanei examinate şi a actelor medicale ale acesteia pentru expertiza/constatarea medico-legală reprezintă prerogativa organului de drept. Examenul medico-legal şi prelevarea probelor biologice trebuie să aibă loc cât mai curând posibil după aplicarea violenţei sexuale.

60. Expertiza medico-legală şi colectarea probelor se realizează de către medicul-legist şi de către specialiştii instruiţi în acest domeniu, în conformitate cu Protocolul clinic standardizat privind managementul clinic al cazurilor de viol, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.908/2021.

Secţiunea a 6-a

Intervenţia structurilor teritoriale de asistenţă socială

şi a autorităţilor administraţiei publice locale

61. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a reacţiona prompt la orice semnal (scris sau verbal) despre orice act de violenţă, de orice formă şi poartă responsabilitate pentru asigurarea protecţiei eficiente a victimelor violenţei sexuale.

62. Competenţele organului de asistenţă socială:

1) la nivelul structurii teritoriale de asistenţă socială:

a) oferă suportul emoţional şi informaţional;

b) oferă consiliere psihologică sau referă victima către un alt subiect care desfăşoară activitatea de reabilitare a victimei în raza administrativ-teritorială în care se află domiciliul victimei;

c) coordonează activitatea echipelor multidisciplinare teritoriale sau raionale;

d) colaborează şi/sau coordonează metodologic activitatea centrelor specializate din domeniul social;

e) direcţionează victimele pentru profesionalizare şi căutarea unui loc de muncă către subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă;

f) păstrează confidenţialitatea datelor devenite cunoscute;

2) la nivel de primărie, în cazul identificării cazurilor de violenţă sexuală, asistentul social comunitar este obligat:

a) să ofere suportul emoţional şi informaţional;

b) să recomande victimei să se adreseze la Poliţie, după caz, să sesizeze Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112. În cazul copiilor victime ale violenţei sexuale, se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

c) să direcţioneze victima către servicii specializate din domeniul social;

d) să informeze victima despre drepturile şi garanţiile legale de care dispune, în conformitate cu legislaţia;

e) să informeze victima despre tipul serviciilor de asistenţă şi organizaţiile la care se poate adresa după ajutor şi despre instituţiile şi autorităţile cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei sexuale;

f) să solicite intervenţia serviciului de asistenţă medicală urgentă, după caz.

63. În cazul în care victima refuză referirea la serviciile specializate, aceasta va fi consiliată şi evaluată în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr.547/2003.

64. Agenţia Naţională Asistenţă Socială va elabora şi va aproba procedura internă de tip-cadru de sesizare a Poliţiei pentru structurile teritoriale de asistenţă socială şi a instrumentarului operaţional pentru asistenţii sociali în procesul de asistare a victimelor violenţei sexuale şi pentru Registrul de evidenţă a cazurilor de violenţă sexuală.

Secţiunea a 7-a

Responsabilităţi şi restricţii ale membrilor

echipei de intervenţie

65. Membrii echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală sunt responsabili:

1) de rezultatele lucrului efectuat în domeniul de competenţă;

2) de confidenţialitatea informaţiilor despre identitatea şi viaţa privată a victimei;

3) de colaborarea eficientă cu alţi profesionişti;

4) de îndeplinirea sarcinilor exact şi în termenele prevăzute de legislaţie.

66. Specialiştilor implicaţi în examinarea cazului le este strict interzis:

1) să refuze înregistrarea sesizării;

2) să judece comportamentul victimei;

3) să întrebe despre circumstanţele cazului în prezenta partenerului de viaţă, membrului de familie sau unui prieten, dacă aceasta nu este persoana de încredere a victimei;

4) să învinuiască victima de cele întâmplate;

5) să manifeste atitudinea de iritare, neîncredere, antipatie sau furie faţă de victimă;

6) să blameze şi să intimideze victima;

7) să convingă victima să-şi retragă plângerea;

8) să convingă victima de a se împăca cu agresorul;

9) să denatureze declaraţiile victimei;

10) să comenteze acţiunile victimei.

67. În comunicare cu victimele violenţei sexuale, membrilor echipei de intervenţie li se recomandă:

1) să comunice într-un spaţiu privat şi confidenţial;

2) să permită, la solicitarea victimei, să fie prezentă o persoană de încredere – prieten, membru de familie;

3) să vorbească calm şi să folosească limbaj simplu, pe înţelesul victimei;

4) să formuleze şi să adreseze întrebări astfel încât să evite victimizarea secundară a victimei;

5) să ia iniţiativa şi să întrebe, în cazul apariţiei suspiciunii, despre violenţă;

6) să explice că informaţiile rămân confidenţiale, cu excepţia urgenţelor ce urmează a fi referite Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112;

7) să trateze situaţia cu seriozitate şi compasiune;

8) să exprime empatie, grijă şi consideraţie, fără a judeca;

9) să utilizeze contactul vizual şi să concentreze toată atenţia asupra victimei;

10) să evite ascultarea pasivă şi întreruperile inutile;

11) să manifeste o atitudine lipsită de critică şi plină de susţinere;

12) să folosească o voce calmă pentru a încuraja victima;

13) să accentueze că violenţa nu este vina ei şi că agresorul este responsabil pentru comportamentul său;

14) să utilizeze declaraţii încurajatoare, cum ar fi "îmi pare rău că vi s-a întâmplat acest lucru" sau "aţi trecut prin multe", care ar putea încuraja victima să dezvăluie mai multe informaţii;

15) să accentueze faptul că există opţiuni şi resurse disponibile pentru a o ajuta;

16) să permită victimei să relateze cazul aşa cum doreşte şi să vorbească liber, fără întrerupere;

17) să explice ce urmează în fiecare etapă de intervenţie.

68. În comunicare cu reprezentanţii mass-mediei, membrii echipei de intervenţie oferă informaţii despre caz în următoarele condiţii:

1) respectarea strictă a prevederilor art.212 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

2) respectarea prevederilor Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;

3) asigurarea protecţiei identităţii victimei prin evitarea oferirii informaţiilor care ar permite identificarea victimei în comunitate (locul de naştere, locul de domiciliere, locul de muncă, instituţia de învăţământ frecventată, vârsta, relaţia cu făptuitorul, stările de vulnerabilitate, alte semne identificabile);

4) neoferirea detaliilor aferente aspectului fizic sau obiceiurilor de viaţă ale victimei care ar induce ideea că ea ar putea fi responsabilă de faptul că a fost agresată sexual;

5) folosirea vocabularului neutru, cât mai exact şi succint asupra circumstanţelor cazului, excluderea detaliilor despre circumstanţele specifice.

69. Încălcarea cu vinovăţie a competenţelor legale şi a atribuţiilor prevăzute de prezenta Instrucţiune atrage după sine răspundere disciplinară, civilă, contravenţională sau penală.

Capitolul VI

COLECTAREA ŞI RAPORTAREA DATELOR

70. Colectarea datelor şi a informaţiilor relevante despre cazurile de violenţă sexuală facilitează:

1) monitorizarea şi evaluarea progresului;

2) efectuarea studiilor şi analizelor complexe despre fenomen;

3) elaborarea raportului anual în domeniul respectiv;

4) elaborarea unor recomandări în scopul diminuării respectivului fenomen;

5) luarea deciziei obiective în ceea ce priveşte implementarea unei anumite intervenţii;

6) confirmarea existenţei unei probleme;

7) construirea unui sistem de monitorizare şi alertă timpurie.

71. În vederea asigurării monitorizării eficiente a cazurilor de violenţă sexuală, implementării prezentei Instrucţiuni, precum şi pentru asigurarea evidenţei datelor statistice, subdiviziunile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei cu competenţe în domeniu, asistenţii sociali, oficiile teritoriale de asistenţă juridică garantată de stat, instituţiile de învăţământ, prestatorii de servicii medicale, reprezentanţii unităţilor medico-legale, prestatorii de servicii specializate şi alte instituţii urmează să raporteze anual structurilor responsabile ierarhic superioare datele privind numărul total al cazurilor de violenţă sexuală înregistrate, referite şi soluţionate, precum şi problemele sesizate, în baza formularelor de date statistice consolidate per sector. În urma colectării datelor nominalizate, instituţiile de nivel local furnizează informaţia generalizată autorităţilor publice centrale.

72. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura aplicarea prevederilor prezentei Instrucţiuni.

73. Agenţia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie în colaborare cu instituţiile abilitate cu competenţe în domeniu asigură coordonarea activităţilor de implementare şi monitorizare a acţiunilor de aplicare a prevederilor prezentei Instrucţiuni.

[Pct.73 în redacţia Hot.Guv. nr.926 din 29.11.2023, în vigoare 01.01.2024]

74. Ministerul Afacerilor Interne va asigura monitorizarea implementării prevederilor Instrucţiunii.

Anual, până la 1 aprilie, va elabora raportul în domeniul de referinţă, cu participarea tuturor autorităţilor/instituţiilor publice cu competenţe în domeniu şi îl va prezenta Agenţiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie.

[Pct.74 modificat prin Hot.Guv. nr.926 din 29.11.2023, în vigoare 01.01.2024]

75. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale anual, până la 1 februarie, va elabora şi va expedia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii lista cu datele de contact ale prestatorilor de servicii specializate pentru victimele violenţei sexuale dezagregate, cu competenţă raională şi republicană.

76. Autorităţile publice centrale anual, până la 1 martie, vor prezenta Ministerului Afacerilor Interne rapoartele despre rezultatele implementării prezentei Instrucţiuni, în condiţiile pct.71.

Anexă

la Instrucţiunea de lucru

a echipei de intervenţie în

cazurile de violenţă sexuală

Fişa de evaluare

a riscurilor victimei în caz de violenţă sexuală