BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

259/28.04.2017 Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.04.2017

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Strategiei pentru asigurarea egalităţii între

 femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 şi a

 Planului de acţiuni privind implementarea acesteia

nr. 259  din  28.04.2017

 (în vigoare 02.06.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 171-180 art. 410 din 02.06.2017

* * *

În temeiul art.17 din Legea nr.5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50, art.200), cu modificările şi completările ulterioare, şi în scopul asigurării unei abordări complexe a egalităţii între femei şi bărbaţi în documentele de politici din toate domeniile şi la toate nivelurile de adoptare şi aplicare a deciziilor, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Strategia pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021, conform anexei nr.1;

2) Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021, conform anexei nr.2.

2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:

1) vor întreprinde măsurile ce se impun în vederea atingerii obiectivelor Strategiei pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia;

2) vor integra abordarea complexă a egalităţii între femei şi bărbaţi în documentele de dezvoltare strategică sectorială, conform competenţelor;

3) vor prezenta Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pînă la data de 1 martie a anului următor celui de referinţă, raportul cu privire la realizarea acţiunilor din planul menţionat.

3. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Strategiei pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 se pune în sarcina Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care va raporta Guvernului anual, pînă la 30 aprilie.

4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezenta hotărîre se va efectua din contul şi în limitele bugetelor instituţiilor/autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse neinterzise de legislaţie.

5. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor Strategiei pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.259 din 28 aprilie 2017

STRATEGIE

pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi

în Republica Moldova pe anii 2017-2021

I. DESCRIEREA SITUAŢIEI

Strategia pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 (în continuare – Strategie) are drept scop cultivarea respectului faţă de rolul legii în realizarea protecţiei drepturilor omului, asigurării valorilor unui stat de drept, creşterii economice şi durabilităţii societăţii în general. Egalitatea între femei şi bărbaţi înseamnă drepturi, oportunităţi şi responsabilităţi egale pentru fiecare femeie şi bărbat în toate sferele vieţii publice şi private. Acest principiu este încorporat în toate tratatele internaţionale din domeniul drepturilor omului şi consfinţit în Legea supremă a ţării. Programele guvernamentale reprezintă expresia clară de implicare, promovare şi susţinere a egalităţii între femei şi bărbaţi, demonstrînd astfel şi angajamentele asumate în plan internaţional pentru promovarea şi respectarea principiului democraţiei.

Cadrul normativ care formează baza politicilor în domeniul egalităţii de gen din Republica Moldova s-a elaborat în conformitate cu documente internaţionale de referinţă, la care statul este parte: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii (1952), Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (1966), Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (1979), Declaraţia şi Platforma de Acţiune de la Beijing (1995), convenţiile relevante ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Obiectivele de dezvoltare durabilă. La Summitul privind Dezvoltarea Durabilă din data de 25 septembrie 2015, statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (în continuare – ONU) au adoptat Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030, care include un set de 17 Obiective de dezvoltare durabilă pentru a pune capăt sărăciei, a lupta cu inegalitatea şi injustiţia şi a soluţiona problemele ce ţin de schimbările climatice pînă în anul 2030. Obiectivul 5 se referă în mod explicit la dimensiunea de gen, iar celelalte includ transversal perspectiva de gen în domenii precum sărăcia, sănătatea, schimbările climatice, infrastructura, securitatea alimentară, ocuparea forţei de muncă, gestionarea durabilă a resurselor naturale, creşterea economică, accesul la justiţie.

În contextul aderării şi alinierii Republicii Moldova la documentele menţionate, la nivelul forurilor legislative şi executive au fost realizate acţiuni strategice de racordare a cadrului normativ existent la standardele internaţionale, europene şi regionale în domeniul egalităţii de gen. La nivel naţional, domeniul de asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi a fost substanţial îmbunătăţit în ultimele decenii prin:

1) adoptarea legii-cadru – Legea nr.5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi a legislaţiei aferente domeniului, ce vizează prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, violenţa în familie, asigurarea egalităţii;

2) aprobarea planurilor de acţiuni şi a unui document de politici – Programul naţional de asigurare a egalităţii de gen pe anii 2010-2015, precum şi realizarea abordării complexe de asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi în documentele de politici aprobate pe domeniile sănătate, antreprenoriat, educaţie, angajare în cîmpul muncii, administraţie publică locală;

3) fortificarea mecanismului instituţional prin instituirea Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi;

4) consolidarea Direcţiei politici de asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care elaborează şi promovează politicile din domeniu şi asigură lucrările de secretariat ale Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi;

5) crearea unităţilor gender din ministere şi alte autorităţi administrative centrale, care monitorizează respectarea legislaţiei în domeniu;

6) instituirea grupurilor coordonatoare în domeniul gender, cu statut de organ consultativ şi coordonator, constituit din unităţi gender ale subdiviziunilor ce deţin competenţe de elaborare, promovare şi monitorizare a politicilor în domeniul de activitate al autorităţii publice centrale de specialitate.

Analiza situaţiei din Republica Moldova cu privire la tematica egalităţii între femei şi bărbaţi scoate în evidenţă faptul că cele mai problematice aspecte sînt: abilitarea femeilor în domeniile politic, economic, social şi violenţa în familie. În scopul redresării situaţiei, Guvernul, societatea civilă şi partenerii de dezvoltare au realizat şi susţinut multiple iniţiative şi proiecte de promovare a egalităţii între femei şi bărbaţi.

Pe parcursul ultimilor ani au fost înregistrate anumite progrese: sporirea numărului de femei în poziţii decizionale, deschiderea cetăţenilor pentru susţinerea femeilor în politică şi funcţii decizionale, includerea dimensiunii de gen în unele politici sectoriale, creşterea gradului de informare şi sensibilizare, precum şi îmbunătăţirea competenţelor specialiştilor din domeniu etc.

Potrivit clasamentului Indexului global al egalităţii de gen, lansat de Forumul Economic Mondial (2015), Republica Moldova s-a plasat în topul primelor 30 de state (poziţia 26) dintre 145 de state evaluate. În Raportul Dezvoltării Umane, elaborat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, după Indexul Inegalităţii de Gen, Republica Moldova s-a clasat pe locul 50 printre 155 de ţări ale lumii. Cu toate acestea, femeile continuă să fie subreprezentate la nivelul forurilor politice înalte, în funcţii de conducere din autorităţi publice centrale şi locale, deşi deţin o educaţie superioară şi calificări profesionale avansate.

În domeniul pieţei muncii, discriminarea femeilor persistă, îndeosebi în ceea ce priveşte angajarea şi avansarea, salarizarea, reintegrarea la locul de muncă după concediul de îngrijire a copilului şi participarea la instruiri şi deplasări, iar retribuţia muncii acestora este în medie cu circa 12% mai mică faţă de bărbaţi. Motivul discriminării îl reprezintă percepţiile şi convingerile stereotipice cu privire la statutul şi rolul femeii şi bărbatului în societate şi în familie.

Insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor la etapa preşcolară, precum şi participarea redusă a bărbaţilor în creşterea şi educaţia copiilor creează mari obstacole în calea afirmării profesionale a femeilor şi implicării acestora în activităţi publice şi politice. Spectrul problemelor cu care se confruntă femeile din Republica Moldova este variat, ele constituind un important impediment în asigurarea bunăstării şi condiţiilor optime de trai pentru toţi cetăţenii ţării.

Analiza SWOT în domeniul egalităţii de gen

II. DEFINIREA PROBLEMELOR

2.1. Aria de intervenţie: Participarea femeilor la nivel de luare a deciziilor

1. Egalitatea de gen şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi fete nu este doar un drept de bază, dar şi o precondiţie pentru dezvoltarea economică a ţării. Abilitarea femeilor şi promovarea egalităţii de gen sînt esenţiale pentru accelerarea dezvoltării durabile, pentru eliminarea practicilor discriminatorii, a sărăciei şi inegalităţii, precum şi asigurarea participării depline şi eficiente a femeilor în procesele de luare a deciziilor. O antrenare echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în politică şi în procesul de luare a deciziilor contribuie la adoptarea unor decizii optime, reprezentative şi adecvate pentru populaţie. Cu toate că la nivel legislativ a fost adoptată cota minimă de reprezentare de 40% a ambelor sexe în organele de conducere, nu a fost elaborat şi mecanismul de realizare a acestei măsuri afirmative, care prevede poziţionarea femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi.

2. Femeile din Moldova continuă să fie subreprezentate în procesele politice şi publice de luare a deciziilor, în materie de relaţii externe şi în mediul de afaceri. Acest nivel de participare nu corespunde obiectivului de reprezentare a femeilor în proporţie de 30% în Parlament, 40% în consiliile locale, 25% în consiliile raionale şi în funcţie de primar pînă în anul 2015, stabilit în Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (tabelul 1).

Totodată, ţinem să menţionăm că, în perioada 2008-2015, în funcţii de conducere din cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova au activat 11 femei, reprezentînd o pondere de 16,9 % din totalul funcţiilor de şefi ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ocupate.

3. Participarea egală a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional este susţinută la nivel internaţional prin Convenţia ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW). Promovarea unui set de măsuri, inclusiv de discriminare pozitivă, de facilitare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional politic şi public la toate nivelurile este reflectată în Recomandarea Rec (2003)3 din 12 martie 2003 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei, adresată statelor-membre, privind participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la luarea deciziilor politice şi publice. Totodată, prin Recomandarea 1899 (2010) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind creşterea reprezentării femeilor în politică prin intermediul sistemului electoral, adoptată de 27 ianuarie 2010, statele-membre sunt încurajate să mărească reprezentarea femeilor prin introducerea măsurilor temporare speciale.

Probleme identificate:

a) subreprezentarea femeilor în procesul decizional politic, public şi în domeniul relaţiilor externe;

b) lipsa mecanismelor de implementare a măsurilor afirmative cu privire la promovarea femeilor în procesul decizional politic şi public;

c) reflectarea insuficientă în statutele partidelor politice a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi şi avansarea femeilor în organele de conducere şi pe listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare şi locale;

d) persistenţa unor bariere tradiţionale: culturale, sociostructurale şi politice, care împiedică participarea femeilor în procesul decizional politic şi public.

2.2. Aria de intervenţie: Piaţa muncii şi disparitate salarială de gen

4. Rata de ocupare a femeilor pe piaţa muncii este mai mică, înregistrînd 37,4% în comparaţie cu cea a bărbaţilor de 42,1%. Ponderea femeilor în totalul populaţiei ocupate este, practic, egală cu cea a bărbaţilor şi se menţine pe parcursul ultimilor ani la acelaşi nivel de 49,6% femei şi 50,4% bărbaţi. Factorii ce explică această situaţie sînt diverşi. Astfel, pentru femeile cu vîrsta cuprinsă între 25-49 ani cu cel puţin un copil (sub 16 ani), rata de ocupare este de 51,4%, în timp ce pentru femeile fără copii, rata de ocupare atinge valoarea de 57,8%. Această diferenţă este în descendenţă în funcţie de numărul de copii: de la 51,4%, în cazul femeilor cu un copil, pînă la 47,6% – pentru femeile cu 3 şi mai mulţi copii. Reieşind din rolurile tradiţionale de gen, femeile îşi asumă în mod preponderent responsabilităţile de îngrijire a copiilor, de aceea rata de ocupare scade în cazul femeilor care au copii de pînă la doi ani şi constituie 15,3% faţă de 53% la bărbaţi.

5. În acelaşi timp, şomajul afectează bărbaţii într-o proporţie mai mare decît femeile. Peste 60 la sută din totalul şomerilor sînt bărbaţi, reprezentînd cu 1,5 puncte procentuale mai mult, la bărbaţi 4,6% faţă de rata înregistrată la femei – 3,1%.

6. O altă problemă de gen pe piaţa muncii este menţinerea unui decalaj între veniturile bărbaţilor şi ale femeilor. În acest sens există încă sectoare preponderent masculinizate sau feminizate, iar acestea din urmă sînt caracterizate de un nivel mai scăzut de remunerare. Distribuţia după sectoare economice relevă o pondere mai mare a femeilor ocupate în sectorul servicii (59 % femei şi, respectiv, 41 % bărbaţi). Femeile se regăsesc mai puţin în sectorul agricol (43%), industrie (46%) şi construcţii (9%), dar reprezintă majoritatea în activităţi economice ce ţin de hoteluri şi restaurante (70,9%), învăţămînt (80,0%), ocrotire a sănătăţii (85,2%), comerţ (57,1%). Deşi femeile deţin ponderi mai mari în sectorul serviciilor faţă de domeniile agricol şi industrial, aceasta nicidecum nu le avantajează din perspectiva unei independenţe economice, ci mai degrabă le descurajează economic, din cauza lipsei unor politici şi acţiuni clare de sensibilizare asupra economiei informale în aceste sectoare din partea angajatorilor.

7. Totodată, femeile sînt încadrate dominant în activităţi ce solicită un nivel înalt de calificare. Repartizarea populaţiei ocupate după funcţii deţinute/profesii exercitate denotă o preponderenţă a femeilor printre specialiştii în diverse domenii de activitate (respectiv, 63% femei şi 37% bărbaţi), precum şi a tehnicienilor şi altor specialişti cu nivel mediu de calificare (68% femei şi 32% bărbaţi). Încă mai mari sînt ponderile femeilor printre funcţionarii administrativi (86,8%) şi lucrătorii din domeniul serviciilor şi comerţului (74,5%).

8. Femeile, într-o măsură mai mare ca bărbaţii, preferă activităţi salariate şi locuri de muncă formale. Astfel, 72% din totalul femeilor ocupate sînt angajate în calitate de salariate. La bărbaţi acest indicator constituie 62%. În rîndul nonsalariaţilor, bărbaţii predomină în categoria lucrătorilor pe cont propriu (60,3%), iar femeile – printre lucrătorii familiali neremuneraţi (72,3%). Ponderea ocupării informale a femeilor constituie 28%, iar a bărbaţilor – 37%.

9. Femeile cîştigă în medie cu 12,4% mai puţin faţă de bărbaţi (87,6% din salariul mediu al bărbaţilor). Factorii care generează această disparitate sînt multipli. Nivelul de remunerare al femeilor este mai mic decît al bărbaţilor în majoritatea activităţilor economice, discrepanţa fiind de la 1,5% în transport şi depozitare pînă la 27,6% în activităţi financiare şi de asigurări.

10. Un alt factor care determină această disparitate este numărul mic al femeilor în funcţii manageriale. Din totalul conducătorilor de toate nivelurile 57% sînt bărbaţi, iar 43% – femei. În cazul primilor conducători de unităţi economico-sociale, diferenţele în aspect gender sînt şi mai pronunţate. Raportul între femei şi bărbaţi în rîndul angajatorilor este de 1 la 4 (respectiv 26,9% femei şi 73,1% bărbaţi), indiferent de forma de proprietate a unităţii pe care o conduc.

11. Actualmente situaţia de pe piaţa muncii prin prisma dimensiunii de gen constituie o preocupare atît la nivel naţional, cît şi european. Astfel, obiectivul-cheie al ocupării forţei de muncă din cadrul Strategiei pentru creştere economică “Europa 2020” prevede că 75% dintre femei şi bărbaţi de vîrsta cuprinsă între 20 şi 64 ani vor avea un loc de muncă pînă în 2020, atingerea acestui obiectiv fiind posibilă în mod special prin creşterea participării femeilor pe piaţa muncii.

12. Implicarea economică a femeilor în viaţa comunităţii presupune competenţe, voinţă, raţionament şi, nu în ultimul rînd, opţiune. Cu regret, femeile din zonele rurale sînt dezavantajate, fiindcă nu dispun de oportunităţi economice. De aceea abilitarea femeilor din mediul rural trebuie să constituie una din priorităţile-cheie ale politicilor publice.

13. Fenomenul migraţional în Republica Moldova continuă să ia proporţii. Deşi remitenţele îmbunătăţesc standardele de viaţă în gospodăriile unor migranţi, consecinţele migraţiei asupra stării psihologice a lor şi a membrilor familiilor (copii rămaşi fără supraveghere, bătrîni abandonaţi, familii destrămate) sînt negative. Fluxul migraţional înalt provoacă pierderi demografice substanţiale, precum şi declin socioeconomic. Dimensiunea de gen a procesului migraţional este văzută ca o matrice de identităţi şi comportamente în contextul integrării social-economice a migranţilor în ţările de destinaţie, dar şi la eventuala revenire în ţara de origine.

Probleme identificate:

a) lipsa prevederilor legale şi a politicilor publice cu privire la asigurarea plăţii egale pentru muncă egală de valoare egală;

b) lipsa datelor statistice privind analiza complexă a disparităţilor de gen la retribuţia muncii;

c) persistenţa segregării profesionale (pe verticală şi pe domenii) cu impact asupra veniturilor femeilor şi ale bărbaţilor;

d) rata de ocupare joasă a femeilor cu copii sub vîrsta de 16 ani;

e) insuficienţa serviciilor sociale şi educaţionale pentru copiii şi bătrînii rămaşi acasă, ca urmare a persistenţei migraţiei în scop economic;

f) dificultăţile asociate vulnerabilităţii sporite în migraţie, precum şi la revenirea acasă (lipsa oportunităţilor de angajare, pierderea calificărilor profesionale, absenţa unor programe de reintegrare socială şi profesională).

2.3. Aria de intervenţie: Protecţie socială şi politici familiale

14. Politicile de protecţie socială în Republica Moldova reprezintă un instrument esenţial prin care statul oferă cetăţenilor protecţie, pilonul acestor politici fiind principiul tratamentului egal şi al nediscriminării. În ţara noastră problemele din domeniul protecţiei sociale sînt interconectate cu cele din domeniul economic, al sănătăţii, al pieţei muncii, al educaţiei, al contextului cultural cu privire la rolurile tradiţionale de gen şi stereotipurile dominante. Sistemul de protecţie socială a populaţiei este insensibil la problemele particulare cu care se confruntă bărbaţii şi femeile de-a lungul vieţii, urmînd ca acesta să fie îmbunătăţit conform angajamentelor internaţionale şi standardelor europene. Se vor lua în calcul, în acelaşi timp, riscurile şi vulnerabilităţile ce reies din rolurile biologice şi de gen atribuite femeilor şi bărbaţilor.

15. Politicile sociale în domeniul protecţiei familiilor cu copii stipulează prevederi explicite cu privire la dreptul egal al părinţilor privind acordarea concediului de îngrijire a copilului, însă principiul egalităţii în onorarea responsabilităţilor şi obligaţiunilor din viaţa de familie nu se respectă. Această situaţie este cauzată de faptul că în societate se menţin normele patriarhale, iar acest lucru defavorizează femeile care îşi doresc să crească profesional, îndeplinindu-şi, totodată, responsabilităţile de mamă, dar şi bărbaţii care, dincolo de cariera profesională, îşi doresc implicare plenară în creşterea şi educaţia copiilor. Conform datelor statistice, în anul 2015 ponderea bărbaţilor beneficiari de indemnizaţii lunare pentru creşterea şi îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani a constituit 5,1% (în anul 2014 – 2,9%), în comparaţie cu 94,1% femei (2014 – 96,3%).

16. Actualmente, conform prevederilor legale, se oferă concedii cu plată de îngrijire a copilului părinţilor ori altor membri ai familiei cu statut de asigurat pentru o perioadă de la 0–3 ani şi concedii de îngrijire suplimentară neplătite, de la 3 la 6 ani. Durata mare a acestora reduce competitivitatea profesională a femeilor pe piaţa muncii şi are un impact nefavorabil asupra angajării în cîmpul muncii, promovării în carieră, ceea ce ulterior afectează şi cuantumul pensiei pentru limita de vîrstă.

17. Potrivit “Portretului statistic al femeilor şi bărbaţilor din Republica Moldova”, prezentat în martie 2016 de către Biroul Naţional de Statistică, femeile depăşesc cota bărbaţilor pensionari, constituind 71% dintre pensionarii pentru limita de vîrstă. Această situaţie se datorează faptului că femeile trăiesc mai mult decît bărbaţii în medie cu 7,9 ani, speranţa de viaţă la naştere fiind de 75,4 pentru femei şi 67,5 pentru bărbaţi. Ca urmare a lansării reformei sistemului de pensionare şi operării modificărilor în legislaţia din domeniu, inegalităţile ce ţin de criteriul de sex cu privire la vîrsta de pensionare şi stagiul de cotizare realizat de către femei şi bărbaţi ca condiţii de eligibilitate pentru a beneficia de pensie pentru limită de vîrstă au fost eliminate. Conform noilor prevederi, vîrsta standard de pensionare stabilită pentru bărbaţi şi femei este de 63 de ani (anterior condiţiile privind vîrsta de pensionare pentru femei a fost de 57 de ani, iar pentru bărbaţi – 62 de ani), precum şi stabilirea stagiului de cotizare necesar pentru ambele sexe de 34 de ani (anterior reformei stagiul de cotizare pentru femei constituia 30 de ani, iar pentru bărbaţi – 35 ani). Cu toate acestea, experţii atestă menţinerea unor diferenţe de tratament a femeilor în raport cu bărbaţii în cadrul sistemului de pensionare. Astfel, reieşind din rolurile tradiţionale de gen, femeile stau mai mult în concedii (de îngrijire a copilului, medicale), fapt ce influenţează negativ asupra mărimii pensiei, deoarece, pentru perioadele menţionate, la determinarea venitului mediu lunar asigurat se ia în considerare salariul minim lunar pe ţară la data calculării pensiei. Un alt aspect discriminatoriu după criteriul de sex se referă la posibilităţile de a beneficia de pensia anticipată, cu condiţia realizării unui stagiu de cotizare de 34 de ani în care se includ doar perioadele contributive. În ambele situaţii impactul discriminatoriu se răsfrînge negativ mai mult asupra femeilor.

18. Domeniul asigurărilor sociale din cadrul sistemului de protecţie socială relevă un decalaj substanţial în cuantumul pensiilor pentru limita de vîrstă acordate femeilor şi bărbaţilor. Mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă la bărbaţi, în sectorul nonagricol, constituie 1479,8 lei faţă de 1122,3 lei în cazul femeilor. Totodată, mărimea medie a pensiei pentru angajaţii sectorului agricol este de 986,5 lei pentru bărbaţi comparativ cu 931,5 lei la femei. Decalajul dintre sectorul agricol şi nonagricol în ceea ce priveşte mărimea medie a pensiei la femei este, de asemenea, mai mic faţă de diferenţa înregistrată la bărbaţi. Mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă a femeilor din sectorul agricol acoperă doar 69% din valoarea minimului de existenţă pentru pensionari, comparativ cu 73% în cazul bărbaţilor. În sectorul nonagricol, mărimea medie a pensiei la bărbaţi depăşeşte valoarea minimului de existenţă cu 10%, în timp ce la femei acoperă doar 84%.

19. Profilul feminin al persoanelor de vîrsta a treia determină necesitatea ajustării sistemului de servicii sociale la necesităţile specifice ale acestui grup demografic, inclusiv prin prisma impactului fenomenului migraţional şi al sărăciei. Planificarea serviciilor sociale urmează a fi racordată la necesităţile de vîrstă ale femeilor şi ale bărbaţilor, precum şi la tendinţele politicilor de ocupare în contextul îmbătrînirii active şi al dialogului între generaţii, în situaţia în care, din cauza migraţiei, responsabilităţile de îngrijire şi educare a copiilor (sau a altor membri inapţi din familie) le revin persoanelor de vîrsta a treia.

20. Sistemul actual de protecţie socială nu ia în considerare necesităţile femeilor ca grup demografic specific şi vulnerabil (femeile cu copii mici; femeile din grupuri vulnerabile la fenomenul discriminării; femeile angajate în activităţi slab remunerate în sectorul social şi femeile în etate). Astfel, din perspectivă strategică, intervenţiile de protecţie socială a acestor grupuri reprezintă o prioritate pentru reducerea sărăciei, abilitarea femeilor şi realizarea de facto a egalităţii de gen în plan economic şi social.

21. Femeile sînt stigmatizate în diferite perioade ale vieţii, dat fiind că evenimentele importante precum sarcina, maternitatea, creşterea copilului şi pensionarea devin surse ale discriminării şi tratamentului inegal al acestora.

22. Femeile din grupuri vulnerabile la fenomenul discriminării, cum ar fi femeile care s-au aflat în detenţie, HIV infectate, consumatoare de substanţe psihotrope, femeile migrante, reprezentantele minorităţilor (etnice, religioase, de orientare sexuală etc.), pe lîngă provocările de reintegrare socială şi găsirea unui loc de muncă, se confruntă cu probleme legate de reunificarea familială şi păstrarea legăturilor afective cu copiii. Lipsa programelor sociale destinate acestor grupuri are un profund efect negativ asupra întregii societăţi.

Probleme identificate:

a) integrarea insuficientă a dimensiunii de gen în politicile publice şi a analizei impactului de gen în domeniul protecţiei sociale;

b) lipsa programelor de reintegrare socială destinate femeilor din grupurile vulnerabile;

c) perceperea stereotipică a femeilor ca grup principal de prestatori ai serviciilor de îngrijire şi protecţie socială, considerat mai puţin prestigios şi fiind mai slab remunerat;

d) implicarea redusă a bărbaţilor în procesul de creştere şi educare a copiilor şi de îngrijire a membrilor inapţi din familie;

e) persistenţa tratamentelor discriminatorii pe criteriul de sex în sistemul de pensionare.

2.4. Aria de intervenţie: Sănătate

23. Speranţa de viaţă a populaţiei din Republica Moldova are o tendinţă lentă de creştere: în anul 2015 a constituit în medie 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi – 67,5 şi la femei – 75,5 ani. Femeile trăiesc mai mult decît bărbaţii în medie cu 8 ani. Acest decalaj e cauzat de nivelul mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor. Totodată, în anul 2015, durata medie a vieţii populaţiei din mediul urban a fost mai mare decît a celei din mediul rural, respectiv, cu 4,2 ani pentru bărbaţi şi 3,7 ani pentru femei.

24. În perioada 2010-2014, mortalitatea generală a fost de circa 1,2 ori mai mare printre bărbaţi în comparaţie cu femeile, iar la vîrsta aptă de muncă de 3,3 ori. Principalele diferenţe sînt consecinţa mortalităţii mai mari la vîrsta aptă de muncă a bărbaţilor: prin tumori – de 2,2 ori, bolile aparatului circulator – de 4,2 ori, bolile aparatului respirator – de 4,6 ori, bolile aparatului digestiv – de 2,2 ori, traume şi otrăviri – de 6 ori. Principalele cauze care au generat aceste diferenţe derivă din modelele comportamentale diferite ale femeilor şi ale bărbaţilor. Rata înaltă a deceselor printre bărbaţi este cauzată, în special de accederea la comportamente cu risc sporit pentru sănătate (agresiuni, accidente rutiere şi la locul de muncă, alimentaţie nesănătoasă, mod sedentar de viaţă, abuz de alcool, substanţe psihotrope, tutun).

25. Aprecierea stării de sănătate este diferită la femei şi bărbaţi. Femeile, într-o proporţie mai mică, îşi apreciază starea de sănătate ca fiind bună. Bărbaţii au declarat că au o stare de sănătate bună/foarte bună în proporţie de 38,7% faţă de 31,5% în cazul femeilor. Unul dintre factorii care influenţează aprecierea stării de sănătate este vîrsta persoanei. Astfel, persoanele cuprinse în grupul de vîrstă de 35-54 ani prezintă cel mai mare decalaj în aprecierea stării de sănătate bună/foarte bună, de circa 7 puncte procentuale.

26. Adresabilitatea la medic a bărbaţilor, indiferent de vîrsta acestora, este mai mică decît cea a femeilor. Acest lucru este cauzat inclusiv de factorii educaţionali şi impactul stereotipurilor asupra felului diferenţiat în care familiile şi societatea conturează valorile sănătăţii la fete şi băieţi. De asemenea, factorii culturali şi aşteptările sociale eronate cu privire la eficienţa financiară a bărbaţilor determină o presiune mare asupra acestora, reflectîndu-se inclusiv prin rata sporită a suicidului (de 5 ori mai mare la bărbaţi decît la femei) şi abuzul de substanţe psihotrope.

27. Deşi Guvernul a aprobat strategii şi programe naţionale care abordează sectorial, dar şi în context intersectorial, factorii de risc menţionaţi (prevenirea şi controlul bolilor cardiovasculare, tuberculozei, HIV/SIDA, hepatitelor virale, controlul consumului de tutun şi al siguranţei rutiere), acţiunile desfăşurate nu ţin cont de particularităţile de sex ale grupurilor demografice diferite. Astfel, impactul politicilor publice nu este cel scontat şi nu contribuie în măsura aşteptată la îmbunătăţirea situaţiei din domeniile de referinţă.

28. Sănătatea reproductivă şi sexuală este o altă dimensiune de interes prioritar pentru politicile de gen, în care se atestă o serie de probleme legate de dimensiunea de gen: accesul insuficient al persoanelor de ambele sexe, inclusiv al adolescenţilor şi tinerilor, la informare şi educaţie sexuală comprehensivă; adresabilitatea şi accesul insuficient la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă, inclusiv la servicii de planificare familială, rata înaltă a fertilităţii la adolescente, rata înaltă a incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv a infecţiei cu virusul HIV, rata înaltă a infertilităţii secundare etc.

29. Cele menţionate, deopotrivă cu determinantele socioeconomice ale sănătăţii, cum ar fi migraţia, şomajul, veniturile insuficiente, accesul redus la servicii de sănătate calitative, în special în mediul rural, afectează sănătatea femeilor şi a bărbaţilor în general, problemele distribuindu-se diferit pe anumite grupuri nosologice.

30. De asemenea, feminizarea îmbătrînirii populaţiei comportă o stare de sănătate precară şi chiar existenţa unui grad de dizabilitate, care implică nevoi mai mari de asistenţă medicală. În acelaşi timp, serviciile de sănătate rămîn puţin sensibile la dimensiunea de gen pe parcursul vieţii persoanelor de ambele sexe, iar promovarea îmbătrînirii sănătoase nu constituie încă un obiectiv important pe agenda politică naţională. Prevalenţa factorilor de risc metabolici, cum ar fi glicemia bazală, colesterolul şi indicele masei corporale, creşte concomitent cu înaintarea în vîrstă şi este mai pronunţată printre femei.

31. Deşi au fost aprobate mai multe politici publice în domeniul sănătăţii, integrarea dimensiunii de gen este dificil de realizat, astfel că o parte din politicile publice nu iau în considerare coordonata de gen şi nici nu există instrumente de care să se ghideze autorii de politici publice. De asemenea, nu sînt evaluate sub aspectul dimensiunii de gen politicile elaborate de alte sectoare care influenţează direct sau indirect sănătatea, inclusiv prin prisma schimbărilor climatice şi a factorului migraţional.

Probleme identificate:

a) rata înaltă a mortalităţii şi morbidităţii bărbaţilor din cauza modului nesănătos de viaţă, a accidentelor rutiere, abuzului de substanţe psihotrope, accidentelor şi traumatismelor la locul de muncă;

b) nivelul scăzut de informare atît a femeilor, cît şi a bărbaţilor, inclusiv printre adolescenţi şi tineri, grupuri vulnerabile cu privire la sănătate şi drepturile sexual reproductive;

c) persistenţa stereotipurilor de gen în planificarea familială, cu implicarea diferenţiată a bărbaţilor şi femeilor în luarea deciziilor referitor la planificarea familiei;

d) accesul insuficient şi adresabilitatea scăzută a bărbaţilor şi femeilor, inclusiv a adolescenţilor şi tinerilor la servicii de sănătate, mai ales de sănătate sexuală şi reproductivă şi de planificare familială;

e) abordarea insuficientă a dimensiunii de gen în cadrul educaţiei medicale;

f) sensibilitatea redusă a sistemului de asistenţă medicală la dimensiunea de gen.

2.5. Aria de intervenţie: Educaţie

32. Astăzi, mai mult ca oricînd, anume educaţia în calitate de sursă socială importantă oferă fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor oportunitatea de a avea acces la procesul de luare a deciziilor în diverse sfere ale vieţii publice, oferindu-le astfel condiţii optime pentru dezvoltare.

33. Realizarea egalităţii de gen în educaţie reprezintă unul dintre factorii necesari pentru asigurarea dezvoltării durabile a societăţii şi depăşirii sărăciei. Conform Raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din 2012, sînt relevate o serie de tendinţe dominante la capitolul egalitatea de gen în domeniul educaţiei. Se atestă, de exemplu, un decalaj de gen în rezultatele şcolare la diferite discipline, iar acesta creşte pe măsură ce elevii avansează în vîrstă. La ciclul primar, băieţii şi fetele se manifestă la fel de bine la matematică şi ştiinţe, însă fetele au un avantaj clar la lectură. La nivel secundar, în timp ce fetele îşi menţin avantajul la lectură, decalajul apare în favoarea băieţilor la matematică. O altă tendinţă manifestată este că majoritatea cadrelor didactice din ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sînt de gen feminin. Acest lucru este cel mai evident la treapta preşcolară şi primară, unde 8 din 10 profesori sînt femei (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 2015). Chiar dacă predarea este o meserie practicată predominant de femei, există totuşi segregare la capitolul cine şi ce disciplină predă, pe lîngă cine este profesor şi cine deţine funcţii de conducere.

34. Performanţele şcolare sînt un alt factor important atunci cînd abordăm dimensiunea de gen, iar rezultatele Studiului de evaluare a rezultatelor şcolare/competenţelor elevilor (PISA) din 2015 relevă următoarele:

a) matematică, punctaj mediu înregistrat de fete 421, iar de băieţi – 419 puncte (nu s-au înregistrat discrepanţe semnificative între rezultatele obţinute de fete în comparaţie cu băieţii);

b) ştiinţe, punctaj mediu înregistrat de fete 431, iar de băieţi – 425 de puncte (nu s-au înregistrat discrepanţe semnificative între rezultatele obţinute de fete în comparaţie cu băieţii);

c) citire, punctaj mediu înregistrat de fete 442, iar de băieţi – 390 de puncte (statistic, a fost înregistrată o diferenţă semnificativă între rezultatele fetelor şi băieţilor, în favoarea fetelor).

35. Un studiu de evaluare a rezultatelor şcolare/competenţelor de bază ale absolvenţilor învăţămîntului primar şi gimnazial pe anul de învăţămînt 2014-2015, la Matematică, Limba română şi Limba rusă, realizat de către Ministerul Educaţiei în 2015, de asemenea, relevă o serie de rezultate interesante: performanţa fetelor din clasele a IV-a şi a IX-a este mai înaltă decît cea a băieţilor. Diferenţa dintre gradele de realizare a testelor de către fete şi băieţi variază în funcţie de disciplinele de examen, de la 7,2 la 11,5 puncte procentuale, la clasa a IX-a şi de la 2,9 la 5,4, la clasa a IV-a. Discrepanţele dintre gradele de realizare a testelor de către băieţi şi fete sînt semnificative: scorul mediu al fetelor (41,72) este mai mare decît scorul mediu al băieţilor (38,79).

36. În acest sens sînt importante iniţiativele de integrare a perspectivei de gen în programele de formare iniţială şi continuă a profesorilor în contextul drepturilor omului prin elaborarea unor module tematice sensibile la dimensiunea de gen, care ulterior, fiind elaborate şi implementate, vor asigura echilibrul de gen în sfera educaţională prin luarea în considerare a particularităţilor individuale ale elevilor fără a reduce capacităţile acestora la identitatea de sex.

37. Femeile şi fetele sînt subreprezentate în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor atît în planul instruirii profesionale, cît şi la etapa de angajare. Agenda digitală pentru Europa şi a Iniţiativei Europa 2020 evidenţiază faptul că sectorul digital în Uniunea Europeană ar aduce un profit adiţional de 9 milioane euro dacă femeile ar fi integrate mai eficient în profesiile tehnologice. Încurajînd mai multe fete să opteze pentru cariere în domeniul digital, vom spori oportunităţile de consolidare a egalităţii de gen şi vom îmbunătăţi prognoza economică a ţării. Studiile demonstrează că, deşi fetele sînt pasionate de tehnologii informaţionale, acestea nu neapărat decid să-şi continue formarea profesională şi cariera în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, deoarece acesta este în continuare perceput ca unul masculinizat.

38. La celălalt pol se află domeniile feminizate, printre care învăţămîntul. Conform datelor disponibile, femeile constituie 78% din totalul cadrelor didactice. Ponderea femeilor în învăţămîntul primar şi secundar general constituia în 2015 85,2%; mediu de specialitate – 70%, superior – 54,2% şi doar treapta secundar profesională înregistra 55,2%.

39. În scopul depăşirii acestei situaţii, sînt necesare acţiuni de promovare şi de ghidare în carieră în domenii mai puţin populare. Trebuie să fie minimalizată influenţa stereotipurilor de gen în alegerea meseriei prin explicarea avantajelor unei cariere axate pe competenţe şi potenţial individual. Includerea dimensiunii de gen în unele documente normative nu este realizată consecvent, fiind deseori redusă la abordarea tradiţională a modelelor de rol, fapt ce duce la perpetuarea stereotipurilor de gen.

Probleme identificate:

a) feminizarea excesivă a domeniului educaţiei, mai ales în învăţămîntul primar şi secundar general;

b) feminizarea sistemului educaţional este o consecinţă a salarizării scăzute, a subreprezentării bărbaţilor în domeniu, precum şi a dominanţei stereotipului că anume femeile sînt responsabile de îngrijirea şi educarea copiilor;

c) manifestarea unor capacităţi insuficiente la nivel local de implementare a acţiunilor legate de asigurarea egalităţii de gen în domeniul educaţiei;

d) colaborarea deficitară dintre ministere, autorităţi publice locale, organizaţii nonguvernamentale, parteneri de dezvoltare în elaborarea şi coordonarea unor agende comune în domeniul educaţional, fapt ce duce la diminuarea efectelor acţiunilor proiectate;

e) sensibilitate de gen redusă a specialiştilor din domeniul educaţiei;

f) materiale didactice puţine ce relevă problematica de gen şi persistenţa stereotipurilor în manuale, activităţi formale şi nonformale;

g) lipsa cercetărilor prin prisma dimensiunii de gen în domeniul educaţiei (a abandonului şcolar, a impactului migraţiei asupra şcolarizării etc.).

2.6. Aria de intervenţie: Schimbări climatice

40. La etapa actuală, schimbările climatice generează un complex de probleme şi prezintă o preocupare strategică atît la nivel global, cît şi naţional. Încălzirea globală implică, în prezent, două probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru stabilizarea nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferă, ceea ce ar împiedica influenţa antropică asupra sistemului climatic şi ar da posibilitatea ecosistemelor naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte, necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice, avînd în vedere că acestea sînt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.

41. În contextul politicilor privind schimbarea climei, organismele internaţionale subliniază importanţa drepturilor omului, a egalităţii de gen, a unei tranziţii echitabile pentru forţa de muncă, a locurilor de muncă decente, a educaţiei, a acţiunilor de sensibilizare, precum şi a garantării securităţii alimentare.

42. Parlamentul European evidenţiază faptul că schimbările climatice, pe lîngă celelalte efecte dezastruoase, accentuează discriminarea bazată pe sex. Se subliniază că schimbările climatice şi efectele negative ale acestora ar trebui, de asemenea, considerate o problemă de dezvoltare cu impact de gen, care afectează toate sectoarele (social, cultural, economic şi politic).

43. În acest sens sînt necesare eforturi conjugate ale tuturor părţilor implicate pentru a face astfel încît măsurile de reducere a schimbărilor climatice nefaste şi a riscului de dezastre să respecte dimensiunea de gen. În contextul implementării angajamentelor internaţionale, a fost aprobată Strategia Republicii Moldova de adaptare la schimbarea climei pînă în anul 2020. Deşi această strategie menţionează impactul negativ sporit al schimbărilor climatice asupra grupurilor vulnerabile, printre care se includ femeile gravide, în linii generale, documentul nu este adaptat la nevoile specifice ale populaţiei după criteriul de sex.

Probleme identificate:

a) neincluderea dimensiunii de gen în politicile sectoriale de mediu şi a celor conexe subiectului schimbărilor climatice;

b) lipsa cercetărilor privind adaptarea la schimbarea climei şi impactul asupra diferitor grupuri demografice.

2.7. Aria de intervenţie: Mecanismul instituţional

44. Necesitatea fortificării mecanismului instituţional este determinată de stringenţa procesului de implementare a abordării duale a egalităţii de gen: integrarea dimensiunii de gen în politici şi programe, pe de o parte, şi asigurarea promovării egalităţii de gen prin conturarea acesteia ca un domeniu distinct de politici publice, pe de altă parte. În acest context, consolidarea mecanismului instituţional din domeniu reprezintă garanţia menţinerii progreselor obţinute şi a setării unor noi obiective.

45. Viziunea strategică pe termen lung pentru fortificarea mecanismului instituţional trebuie să prevadă dezvoltarea acestuia pe două niveluri: naţional şi local. Astfel, mecanismul instituţional se va contura cu un organ de reglementare, coordonare şi implementare a politicilor de gen la nivel naţional.

46. Pentru a transpune în practică abordarea integratoare a dimensiunii de gen în politici şi programe la toate etapele ciclului de politici publice, este necesară furnizarea instruirilor sistematice pentru funcţionarii publici din ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pe componentele de egalitate de gen şi drepturile omului. Prin intermediul instruirii modulare (curs special, module de instruire) şi a abordării integrate a procesului de instruire a funcţionarilor publici în cadrul Academiei de Administrare Publică se va asigura formarea iniţială şi continuă a tuturor funcţionarilor şi specialiştilor în domeniul asigurării egalităţii de gen.

47. Deşi din perspectivă legală deţine multe împuterniciri şi atribuţii, Comisia guvernamentală pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi nu s-a consolidat ca o structură de bază în mecanismul instituţional. Pentru a actualiza şi a partaja informaţiile din domeniu şi a facilita activitatea membrilor Comisiei, suprasolicitaţi cu responsabilităţi multiple şi participări în alte comisii guvernamentale, este necesară crearea unui secretariat special dedicat acesteia. Astfel Comisia pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi va deveni mai eficientă şi îşi va asuma un rol de bază în introducerea perspectivei de gen în politicile şi programele derulate la nivel naţional şi eficientizarea asistenţei tehnice.

48. Un alt aspect crucial în fortificarea mecanismului instituţional este consolidarea agendei de gen la nivel guvernamental prin intermediul dezvoltării capacităţilor şi competenţelor miniştrilor şi viceminiştrilor, în special crearea platformei de dialog a doamnelor care deţin funcţii publice şi decizionale. Includerea dimensiunii de gen în politicile sectoriale şi efectuarea analizei impactului de gen al politicilor poate fi realizată cu succes în baza consolidării grupurilor coordonatoare în domeniul gender în cadrul ministerelor şi autorităţilor administrative centrale.

49. În ultimii ani, Parlamentul Republicii Moldova a susţinut demersul de promovare a egalităţii de gen, beneficiind inclusiv de un audit de gen. Raportul de audit de gen a fost elaborat cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea democraţiei în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. Remarcabilă este iniţiativa de creare a platformei de dialog a femeilor deputate, care iniţiază procese comune de promovare a proiectelor de lege în susţinerea egalităţii de gen. Reieşind din constatările studiului menţionat, cu toate că Legea nr.5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi acordă Parlamentului Republicii Moldova competenţe de monitorizare a implementării principiului egalităţii între femei şi bărbaţi, ceea ce ar accelera procesul de consolidare a egalităţii de gen, acestea nu se aplică. Acest fapt e cauzat de lipsa capacităţilor de monitorizare a implementării legislaţiei în domeniu a experţilor de gen şi unităţilor gender în departamentele Parlamentului Republicii Moldova. Totodată, nu există un mecanism de evaluare a proiectelor de lege prin prisma dimensiunii de gen, ceea ce face dificilă sau chiar imposibilă realizarea acestei monitorizări.

50. În cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea este necesară consolidarea capacităţilor funcţionarilor/specialiştilor cu atribuţii în contextul implementării politicilor în domeniul asigurării egalităţii între femei şi bărbaţi.

51. Fortificarea mecanismului instituţional va permite consolidarea coordonării activităţii în domeniul de referinţă, inclusiv a reţelelor de parteneriate naţionale şi a cooperării regionale, europene şi internaţionale pe domeniul asigurării egalităţii de gen (fortificarea relaţiilor de colaborare cu Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, Inspectoratul de Stat al Muncii, societatea civilă, grupurile vulnerabile, partenerii de dezvoltare, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova, grupurile regionale de lucru etc.).

Probleme identificate:

a) insuficienţa de resurse umane şi financiare a mecanismului instituţional naţional actual;

b) lipsa programelor de instruire a unităţilor gender de la nivel local şi a grupurilor de coordonare în domeniul gender din cadrul ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale, precum şi a membrilor Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi.

2.8. Aria de intervenţie: Stereotipurile în societate şi comunicarea nonviolentă

52. Reflectarea dezechilibrată şi tendenţioasă a femeilor şi bărbaţilor, perpetuarea conţinutului sexist în publicitate sînt cauzate de atitudinile preconcepute ale mass-mediei, în particular ale jurnaliştilor, agenţiilor de publicitate şi consumatorilor. Insuficienţa campaniilor de promovare continuă a drepturilor femeilor şi a principiului egalităţii de şanse, de reducere a sexismului în publicitate perpetuează stereotipurile şi prejudecăţile cu referire la rolurile de gen.

53. Reflectarea insuficientă a subiectelor ce invocă problema egalităţii de gen şi lupta cu stereotipurile este determinată de diverşi factori: lipsa de cunoştinţe în domeniul egalităţii de gen a reprezentanţilor mass-media şi nerespectarea standardelor naţionale şi internaţionale privind egalitatea de gen, lipsa prevederilor legale specifice pe domeniu, inclusiv în codurile deontologice naţionale şi redacţionale, dependenţa mass-media de factorul politic, care influenţează agenda şi politicile editoriale. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova include doar o stipulare generală cu privire la toleranţă şi nediscriminare, la Capitolul “Drepturile omului”, care se referă la nediscriminare, inclusiv pe criterii de gen, lipsind prevederi specifice, care ar face referire la inadmisibilitatea perpetuării stereotipurilor şi sexismului, la necesitatea prezentării nediscriminatorii, netendenţioase, corecte şi echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în produsele mediatice.

54. Numărul femeilor protagoniste şi surse în materiale rămîne în continuare mic. Femeia este, practic, invizibilă în materiale şi istorii de succes, fiind prezentată fie în spaţiul privat şi domeniile de divertisment, fie ca victimă sau persoană lipsită de surse de existenţă. Toate acestea, inclusiv mesajele sexiste degradante din publicitate, reduc încrederea în sine a femeilor, afectează modul în care sînt percepute de societate şi diminuează statutul lor social. Cultivarea şi menţinerea prin intermediul presei a convingerii că femeile sînt apte doar să îngrijească şi să presteze servicii sociale, pe cînd domeniile politic şi de afaceri aparţin bărbaţilor, limitează accesul şi participarea femeilor în luarea deciziilor, inclusiv în cadrul mass-media.

55. În majoritatea universităţilor, la facultăţile de jurnalism, nu se predau cursuri care să abordeze dimensiunea de gen în mass-media. La ora actuală doar Universitatea Slavonă a reuşit să introducă acest curs în programul de studii, iar la Universitatea “Alecu Russo” a fost inclus în planul de studii pentru studenţii anului III, urmînd a fi pus în aplicare din 2017. La celelalte universităţi iniţiativele de a introduce astfel de cursuri trenează, în principal din cauză că subiectul nu este considerat a fi unul prioritar.

56. Autoritatea de reglementare – Consiliul Coordonator al Audiovizualului – monitorizează reflectarea echitabilă de către radiodifuzori a femeilor şi bărbaţilor doar în timpul campaniilor electorale, acest indicator fiind mai degrabă unul general, ce cuantifică doar prezenţa femeilor protagoniste şi a femeilor surse de informaţii, apreciind tonalitatea ştirilor în care apar acestea. Nu se analizează totuşi în profunzime aceste aspecte, nu se urmăreşte dacă sînt respectate prevederile Codului de conduită a radiodifuzorilor, în special cele referitoare la asigurarea egalităţii de gen, adoptate prin Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr.197 din 23 decembrie 2014.

57. În pofida faptului că societatea civilă şi partenerii de dezvoltare implementează proiecte de fortificare a instituţiilor mass-media cu privire la autoevaluarea acestora prin prisma de gen, instrumentul nu a fost instituţionalizat de mijloacele de informare în masă. Pe durata acestor proiecte s-a constatat o anumită ameliorare a reflectării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în produsele mediatice, ceea ce confirmă necesitatea reglementării unui mecanism de autoevaluare periodică. Agenţiile de publicitate, în mare parte, nu se ghidează în activitatea lor de standardele europene pe domeniu, nefiind preocupate de identificarea şi excluderea conţinutului sexist din spoturile publicitare, în condiţiile în care interesul faţă de conţinutul de acest fel este în continuare mare.

58. Deşi Republica Moldova a înregistrat anumite progrese şi realizări în eliminarea şi prevenirea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie, această arie necesită o abordare integrativă şi coordonată pentru a reduce toate formele de discriminare şi violenţă. Existenţa unei atitudini tacite de toleranţă a violenţei în familie din partea comunităţii, mass-mediei şi societăţii în întregime continuă să fie o provocare majoră pentru dezvoltarea socioeconomică armonioasă şi durabilă a Republicii Moldova. Lipsa unui mecanism instituţionalizat şi unificat de colectare şi prezentare a datelor privind violenţa în bază de gen, a instrumentelor de monitorizare şi evaluare a programelor şi politicilor pentru eliminarea acesteia face dificilă estimarea anvergurii fenomenului în Republica Moldova.

59. Cercetările psihologice şi sociale conchid că în societăţile patriarhale, cu prejudecăţi şi stereotipuri adînc înrădăcinate în comportament şi educaţie, transmise prin intermediul mass-media, atît bărbaţii, cît şi femeile au tendinţa de a justifica şi normaliza abuzurile, cazurile de violenţă şi discriminarea bazată pe gen.

60. Violenţa fizică şi sexuală se menţin printre cele mai răspîndite forme de violenţă bazată pe gen, atestîndu-se o creştere îngrijorătoare a numărului violurilor comise: dacă în 2011 au fost înregistrate 291 de cazuri, în 2014 numărul acesta a fost de 352. Totodată, experţii susţin că multe violuri nu au fost declarate din cauza stigmatului social şi a unui proces judiciar de lungă durată, cu repercusiuni nefaste pentru femei.

61. Hărţuirea sexuală la locul de muncă şi violenţa sexuală în familie rămîn a fi printre cele mai grave forme de violenţă bazate pe gen. Analiza frecvenţei cu care au loc actele de hărţuire arată că femeilor angajate li se întîmplă mult mai des să fie victime ale hărţuirii sexuale. Această situaţie poate induce concluzia că mediul profesional este, într-o măsură mai mare decît cel universitar, un loc în care femeile sînt agresate sexual.

62. O altă formă îngrijorătoare a violenţei bază de gen este intimidarea copiilor şi tinerilor. Un studiu la acest subiect arată că 17,5% dintre tinerii cu vîrsta de 17 ani au recunoscut că au intimidat pe cineva. Băieţii apar în ipostaza de agresor mai des decît fetele. Accesul inechitabil şi limitat la servicii, oportunităţi şi resurse reprezintă o altă faţetă a violenţei bazate pe gen, mai vulnerabile fiind femeile şi fetele din anumite categorii demografice (femeile şi fetele cu dizabilităţi, femeile în vîrstă, femeile şi fetele de etnie romă, femeile migrante şi fetele lăsate în urma migraţiei, fete şi femei infectate cu HIV, victime ale traficului de persoane, femeile deţinute). Pe lîngă consecinţele fenomenului în plan social, la nivel individual, impactul violenţei în bază de gen asupra stării emoţionale şi a sănătăţii femeii are efecte devastatoare: afectează sănătatea fizică, periclitează sănătatea mentală, scade încrederea în sine şi în ceilalţi. Efectele pe termen lung se circumscriu tulburărilor post-traumatice de stres.

63. Anvergura violenţei bazate pe gen este cauzată, menţinută şi perpetuată inclusiv prin intermediul discursului social, transpus în cel mediatic. Această interdependenţă relevă complexitatea problemei violenţei bazate pe gen în Republica Moldova, dar indică şi necesitatea adoptării unor acţiuni comprehensive în vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de violenţă faţă de femei.

Probleme identificate:

a) vizibilitatea redusă a femeilor în materialele informative, reflectarea diferită şi tendenţioasă în raport cu bărbaţii;

b) perpetuarea stereotipurilor şi a imaginilor sexiste, inclusiv în publicitate;

c) deficitul de cunoştinţe şi competenţe necesare tinerilor jurnalişti pentru a reflecta corect şi echidistant femeile şi bărbaţii;

d) lipsa curriculumului universitar pe segmentul de egalitate de gen în domeniul jurnalismului;

e) lipsa unui indicator de monitorizare în mass-media pe domeniul egalităţii de gen;

f) persistenţa violenţei faţă de femei şi fete în societate, în discursul mediatic şi în mediul educaţional;

g) infrastructura subdezvoltată a serviciilor pentru subiecţii violenţei în familie (de protecţie şi asistenţă socială, psihologică, juridică, economică, educaţională) şi oportunităţi reduse pentru fete şi femei, în special cele din grupurile vulnerabile şi de risc.

2.9. Aria de intervenţie: Egalitatea de gen în sectorul de securitate şi apărare

64. Reprezentarea egală a femeilor şi bărbaţilor în sectorul de securitate şi apărare este garantată de prevederile constituţionale şi legale la nivel naţional. De asemenea, există instrumente şi norme internaţionale privind perspectiva de gen, care necesită o abordare sensibilă în contextul sectorului de securitate şi apărare.

65. În sectorul de securitate şi apărare a Republicii Moldova se constată o dinamică pozitivă privind implementarea acţiunilor de sporire a nivelului de încadrare a femeilor în domeniul respectiv. Alte aspecte pozitive sînt: existenţa unui cadru legal-normativ cu referire la egalitatea de gen; intensificarea tendinţelor privind respectarea angajamentelor internaţionale; aplicarea unor politici privind eliminarea stereotipurilor de gen. Începînd cu anul 2012, la Academia Militară a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun” sînt admise la studii şi fete (în anul 2016, 12% din efectivul total de studenţi erau fete). Rata fetelor înmatriculate este ajustată în fiecare an, în dependenţă de necesităţile Statului Major. Totodată, în cadrul Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Interne s-au organizat activităţi de informare şi instruire privind dreptul femeilor şi bărbaţilor la tratament egal în timpul îndeplinirii serviciului.

66. Cu toate acestea, analiza datelor statistice evidenţiază faptul că ponderea femeilor în funcţii de conducere şi de execuţie în instituţiile de securitate şi apărare, inclusiv în serviciul activ, este una neuniformă. În cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2015, din efectivul total 16,3% erau femei şi 83,7% – bărbaţi, iar femeile angajate la funcţii de conducere şi de execuţie reprezintă de 6%.

67. Coraportul angajaţilor în serviciul militar în anul 2015 se prezintă în felul următor: militari prin contract – 83% bărbaţi şi 17% femei (2014 – 23%), ofiţeri ai Armatei Naţionale – 84% bărbaţi şi 16% femei. Deşi în cadrul Armatei Naţionale la funcţii de conducere sînt 20% femei ofiţeri, totuşi funcţiile respective nu ţin de arta militară (de exemplu, Şef Serviciu Personal, Şef Centru Lingvistic, Şef Secţia Financiară, Punctul medical). Între angajaţii civili ai Armatei Naţionale corelaţia este de 37% bărbaţi şi 63% femei (2014 – 70%). În cadrul Academiei Militare a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun” coraportul dintre angajaţii civili pentru întreg efectivul este de 43% femei şi 57 % bărbaţi. La funcţii de conducere a personalului (militari/civili) ai Armatei Naţionale sunt 3% femei, iar în Academia Militară la funcţii de conducere: 0% femei şi 100% bărbaţi. Deşi în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO pentru anii 2014-2016, Capitolul I, punctul 5 “Controlul democratic al Forţelor Armate” se evidenţiază acţiunea propusă privind “asigurarea reprezentării personalului civil la toate nivelurile structurilor de securitate şi apărare”, nu sînt identificate oportunităţi în promovarea femeilor civile la funcţii de conducere (unele funcţii sînt accesibile numai pentru militari, deşi ar putea fi executate şi de civili, iar funcţia de viceministru sau chiar ministru este determinată de voinţa politică). Procesul de reformă a apărării urmează să introducă transformări substanţiale în vederea realizării unui echilibru între personalul militar şi civil.

68. La o analiză a structurii personalului Serviciului Vamal în 2016 se constată că circa o treime din efectivul total sînt femei (29,1%) şi, respectiv, două treimi – bărbaţi (70,9%). Raportul funcţiilor publice/posturi ocupate: funcţie publică de conducere – 65,3% bărbaţi şi 34,7% femei, funcţie publică de execuţie – 71,8% bărbaţi şi, respectiv, 28,18% femei. În cadrul Serviciului Vamal, femeile sînt mai des reprezentate în poziţii administrative şi executive de nivel mijlociu. Încadrarea sporită a femeilor în acest sector contribuie la dezvoltarea de mijloace sigure şi confidenţiale pentru femei şi bărbaţi la trecerea frontierei (de exemplu, inspecţii fizice efectuate).

69. Unul dintre obiectivele privind profesionalizarea instituţiilor de securitate şi apărare reprezintă sporirea participării Republicii Moldova la misiunile şi operaţiunile de menţinere a păcii şi de gestionare a crizelor. Operaţiunile se desfăşoară într-un mediu de securitate complex, care necesită expertiza complementară a femeilor şi bărbaţilor, deoarece conflictele armate au efecte distincte asupra acestora. Participarea activă a femeilor în iniţiativele de pace reprezintă, la nivel internaţional, un element central în eficientizarea rezolvării conflictelor şi consolidarea păcii. Un instrument important în acest sens este Rezoluţia 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea. Republica Moldova, prin aprobarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO pentru anii 2014-2016, şi-a asumat responsabilitatea de a întreprinde acţiuni în vederea implementării Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea. Ponderea femeilor-militari prin contract care au participat din iniţiativa proprie la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii este de 3%, iar în cadrul Misiunii de menţinere a păcii în Kosovo, desfăşurată în conformitate cu Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate ONU, din 4 participanţi – 0% femei. Aceste date sînt determinate de faptul că aspectele de gen în domeniul păcii, securităţii şi conflictelor sînt parte dintr-o abordare complexă a problemei femeilor şi bărbaţilor care au o influenţă asupra conflictelor sau sînt afectate de violenţa în conflicte. În acelaşi timp, semnarea în 2013 a Acordului între Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind stabilirea cadrului pentru participarea Republicii Moldova la operaţiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor, a permis participarea unei femei în misiunea din Mali (2014) din partea ţării.

Probleme identificate:

a) numărul scăzut de femei în funcţii de conducere şi de execuţie în toate subdiviziunile instituţiilor din sectorul de securitate şi apărare, inclusiv în serviciul activ;

b) nomenclatorul funcţiilor restricţionat şi transparenţă redusă în procesul de ocupare a funcţiilor;

c) lipsa politicilor de conciliere a vieţii profesionale şi a celei de familie în sectorul de securitate şi apărare;

d) lipsa studiilor de bază în domeniul ştiinţei militare, ceea ce diminuează participarea eficientă la instruiri a femeilor şi prezintă bariere în certificarea acestora pentru eligibilitate în misiuni;

e) existenţa stereotipurilor privind rolul femeii în sectorul de securitate şi apărare, acesta fiind în continuare perceput ca un domeniu masculinizat;

f) netranspunerea în cadrul legislativ şi de politici a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea şi a rezoluţiilor conexe.

2.10. Aria de intervenţie: Bugetarea sensibilă la dimensiunea de gen

70. Deşi Republica Moldova a făcut progrese importante în promovarea egalităţii de gen şi eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, din punct de vedere strategic, aplicarea actelor legislative şi normative este una dintre principalele provocări, alături de finanţarea adecvată şi necesară pentru implementarea acestora, ce au drept scop asigurarea bunăstării, echităţii şi justiţiei sociale.

71. Elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în Republica Moldova sînt neutre din perspectiva de gen. Pe de altă parte, autorităţile publice manifestă o capacitate limitată de a asigura drepturile şi interesele femeilor şi bărbaţilor prin elaborarea şi evaluarea politicilor publice bazate pe analizele necesităţilor acestora, iar alocarea echitabilă a resurselor bugetare pentru implementarea politicilor publice este o altă provocare în realizarea angajamentelor în domeniul egalităţii de gen, asumate de Republica Moldova.

72. Începînd cu anul 2008, au fost întreprinse anumite acţiuni privind elaborarea viziunii strategice de implementare a bugetării sensibile la dimensiunea de gen, consolidarea capacităţilor actorilor implicaţi şi pilotarea bugetării sensibile la dimensiunea de gen în trei raioane. Cu toate acestea, integrarea bugetării sensibile la dimensiunea de gen rămîne la o fază incipientă în Republica Moldova, din cauza caracterului discontinuu al realizării acţiunilor şi angajamentelor trasate.

73. Bugetarea sensibilă la dimensiunea de gen este o arie transversală care necesită o abordare comprehensivă şi asumată pentru a asigura bugetarea programelor şi politicilor orientate spre egalitate de gen, dar şi alocarea echitabilă a resurselor atît la nivel local, cît şi central.

74. Politicile din domeniul serviciilor sociale trebuie să pornească de la drepturile fundamentale ale omului privind accesul grupurilor dezavantajate şi vulnerabile la serviciile sociale. În acest sens, deciziile asumate de autorităţile administraţiei publice locale de alocare a resurselor pentru serviciile sociale trebuie evaluate prin prisma unor reguli şi criterii clare, lucru care ar permite optimizarea cheltuielilor. Datele şi concluziile prezentate mai sus dezvăluie complexitatea, dar şi necesitatea adoptării unor acţiuni comprehensive în vederea alocării echitabile a resurselor pentru finanţarea politicilor, programelor şi serviciilor, ce ar răspunde mai bine nevoilor, necesităţilor şi intereselor atît ale bărbaţilor, cît şi ale femeilor, asigurînd concilierea armonioasă între viaţa profesională şi personală şi echitatea socială.

Probleme identificate:

a) realizarea discontinuă a reformei descentralizării şi alocarea ineficientă şi inechitabilă a resurselor pentru promovarea egalităţii de gen atît la nivel naţional, cît şi local;

b) lipsa cadrului legislativ şi a instrucţiunilor bugetare de reglementare a bugetării sensibile la dimensiunea de gen în procesul de planificare bugetară;

c) înţelegerea difuză a legăturii clare dintre priorităţile politicilor privind promovarea egalităţii de gen şi alocarea resurselor din bugetul de stat.

III. VIZIUNEA ŞI SCOPUL STRATEGIEI

75. Viziunea: Valorificarea potenţialului uman al societăţii fără discriminare după criteriul de sex

Scopul Strategiei: Abilitarea femeilor şi realizarea de facto a egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova

Realizarea scopului prezentei Strategii se va atinge prin implementarea obiectivelor generale şi specifice, care reflectă problemele de gen şi situaţiile de inegalitate sau discriminare a femeilor şi bărbaţilor pe parcursul vieţii.

76. Bazată pe analiza implementării şi lecţiile învăţate în realizarea precedentelor obiective naţionale şi milenare stabilite, prezenta Strategie va mobiliza eforturile de realizare a măsurilor urgente necesare pentru a asigura egalitatea de gen în Republica Moldova.

IV. OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE, REZULTATELE

SCONTATE, INDICATORII DE PERFORMANŢĂ ŞI PROGRES

Obiectivul general 1: Asigurarea abordării complexe a egalităţii între femei şi bărbaţi

Aria de intervenţie: Participarea femeilor la nivel de luare a deciziilor

Obiectiv specific 1.1: Consolidarea mecanismelor instituţionale şi legale cu privire la promovarea femeilor în procesul de luare a deciziilor

Rezultate scontate:

a) vizibilitate, expertiză sporită şi număr mai mare de femei la funcţii politice şi decizionale;

b) cadru legal aliniat la prevederile internaţionale în domeniul reprezentării femeilor în funcţii decizionale;

c) capacităţi de lider ale fetelor şi femeilor sporite şi consolidate;

d) formatori naţionali în domeniul gender instruiţi;

e) capacităţi ale partidelor politice consolidate;

f) stereotipuri de gen depăşite prin dialogul social cu diferiţi actori;

g) opinia publică sensibilizată la valorile de gen, promovarea femeilor la funcţii de luare a deciziilor şi participarea lor la asigurarea bunăstării societăţii.

Indicator de performanţă: diferenţe reduse de reprezentare a femeilor şi bărbaţilor în funcţiile elective

Indicatori de progres:

a) ponderea mandatelor deţinute de femei în Parlamentul Republicii Moldova;

b) ponderea femeilor/bărbaţilor miniştri/viceminiştri în Guvern;

c) ponderea femeilor ambasadoare;

d) ponderea femeilor/bărbaţilor funcţionari publici în ministere şi autorităţi administrative centrale, pe categorii: de conducere, de execuţie;

e) ponderea femeilor/bărbaţilor aleşi în autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea (preşedinţi de raioane, primari, consilieri locali, municipali);

f) ponderea femeilor/bărbaţilor candidaţi înregistraţi la alegeri parlamentare şi locale (date prezentate dezagregat pe candidaţi, formaţiuni politice înregistrate pentru alegeri).

Aria de intervenţie: Piaţa muncii şi disparităţile salariale de gen

Obiectiv specific 1.2: Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele europene privind plăţile egale pentru muncă de valoare egală

Indicator de performanţă: prevederi legislative noi cu privire la asigurarea principiului plăţii egale pentru muncă egală şi de valoare egală

Rezultate scontate:

a) cadru legislativ armonizat la standardele internaţionale, mecanisme funcţionale pentru reglementarea domeniului de salarizare;

b) servicii consolidate pentru copiii cuprinşi în educaţia timpurie;

c) creşe create şi funcţionale la nivel de întreprinderi;

d) dialog social îmbunătăţit între partenerii sociali şi guvernamentali;

e) populaţie informată cu privire la cadrul legal de reglementare a domeniului muncii şi salarizării;

f) capacităţi consolidate ale reprezentanţilor organelor de control privind identificarea cazurilor de discriminare salarială după criteriul de sex;

g) măsuri active de încadrare în cîmpul muncii pentru femeile tinere cu copii mici;

h) integrarea femeilor din grupurile vulnerabile pe piaţa muncii;

i) cunoştinţele consolidate ale reprezentanţilor instituţiilor de pe piaţa muncii privind dimensiunea de gen în sectorul lor de activitate;

j) proceduri interne elaborate prin prisma dimensiunii de gen.

Indicatori de progres:

a) discrepanţele salariale medii pe sexe şi activităţi economice, bărbaţi/femei;

b) proporţia cazurilor identificate de discriminare salarială în totalul adresărilor;

c) numărul de creşe deschise la nivel de întreprinderi;

d) rata de ocupare a femeilor şi bărbaţilor în vîrstă de 25-49 de ani, în funcţie de existenţa copiilor de vîrstă preşcolară (cel puţin unu, doi, trei copii, fără copii);

e) rata copiilor cuprinşi în educaţia timpurie;

f) rata populaţiei de 15 ani şi mai mare, plecată la lucru sau în căutare de lucru peste hotare, prezentată pe regiuni statistice, după nivelul de instruire, grupe de vîrstă şi sexe;

g) ponderea migranţilor reîntorşi printre şomerii înregistraţi şi plasaţi în cîmpul muncii, pe sexe;

h) ponderea femeilor din grupurile vulnerabile, înregistrate la organele de ocupare a forţei de muncă şi încadrate în măsuri active ale pieţei muncii, angajate;

i) numărul reprezentanţilor instituţiilor de pe piaţa muncii instruiţi care deţin cunoştinţe privind dimensiunea de gen în domeniul respectiv.

Aria de intervenţie: Protecţie socială şi politici familiale

Obiectiv specific 1.3: Modificarea şi armonizarea cadrului normativ privind politicile de asigurări sociale echitabile pentru femei şi bărbaţi

Obiectiv specific 1.4: Îmbunătăţirea cadrului de politici destinate familiilor cu copii în vederea asigurării implicării echitabile a părinţilor în creşterea şi educarea copiilor

Obiectiv specific 1.5: Îmbunătăţirea cadrului de politici şi servicii de asistenţă socială prin prisma dimensiunii de gen

Rezultate scontate:

a) reforma sistemului de pensionare reflectă problematica disparităţii de gen în politici;

b) politici publice în domeniul securităţii sociale modificate şi aprobate;

c) cadrul legislativ al politicilor familiale modificat prin prisma dimensiunii de gen şi armonizat cu standardele internaţionale;

d) concilierea îmbunătăţită a vieţii de familie cu cea profesională a femeilor şi bărbaţilor;

e) opinia publică sensibilizată cu privire la problemele demografice şi politicile de conciliere a vieţii de familie cu cea profesională;

f) cadrul normativ şi de politici ce reflectă dimensiunea de gen, conform necesităţilor beneficiarilor încadraţi în servicii sociale;

g) programe de reintegrare socială pentru grupurile vulnerabile modificate, ţinînd cont de dimensiunea de gen;

h) activităţi realizate pentru defeminizarea domeniului.

Indicatori de performanţă:

a) egalitatea de gen asigurată în reforma sistemului de pensii;

b) diferenţă redusă dintre rata de ocupare a femeilor şi a bărbaţilor cu vîrsta de 25-49 ani cu cel puţin un copil de vîrstă preşcolară, doi sau trei copii;

c) dimensiunea egalităţii de gen integrată în politicile sectoriale.

Indicatori de progres:

a) discrepanţele privind mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă, pe sexe, în profil teritorial, bărbaţi/femei;

b) distribuţia pe sexe a beneficiarilor de indemnizaţii pentru îngrijirea copilului, aflaţi la evidenţa organelor de asigurare socială (pe medii, grupe de vîrstă, persoane asigurate/neasigurate);

c) distribuţia pe sexe a persoanelor care au beneficiat de concediu de îngrijire a copilului pînă la 3 ani (pe medii, perioada concediului, grupe de vîrstă)

d) raportul venitului mediu lunar pe persoană în gospodăriile cu membri apţi de muncă, angajaţi în cîmpul muncii, pe grupe de vîrstă, sexe;

e) distribuţia beneficiarilor de servicii ale centrelor sociale pe sexe, tip de serviciu;

f) distribuţia pe sexe a celor care au beneficiat de servicii de îngrijire socială la domiciliu şi serviciul social “Asistenţă personală”;

g) distribuţia numărului mediu lunar al beneficiarilor cantinelor de ajutor social pe sexe;

h) distribuţia familiilor care au beneficiat de ajutor social pe sexe;

i) rata sărăciei relative, pe sexe, grupe de vîrstă, medii de reşedinţă.

Aria de intervenţie: Sănătate

Obiectiv specific 1.6: Integrarea dimensiunii de gen în politicile din domeniul sănătăţii şi în programele de instruire a cadrelor medicale.

Obiectiv specific 1.7: Promovarea culturii pentru sănătate printre femei şi bărbaţi prin informare, educare şi sporirea adresabilităţii la servicii de sănătate.

Rezultate scontate:

a) cadru normativ elaborat prin prisma egalităţii de gen;

b) cunoştinţe consolidate ale specialiştilor din domeniul sănătăţii privind particularităţile de gen în sănătate;

c) opinie publică sensibilizată cu privire la modul sănătos de viaţă în contextul necesităţilor de gen şi de vîrstă;

d) adresabilitate sporită a femeilor şi bărbaţilor, fetelor şi băieţilor, inclusiv din grupurile vulnerabile, la servicii calitative de sănătate.

Indicatori de performanţă:

a) dimensiunea egalităţii de gen integrată în politicile sectoriale;

b) diferenţa de gen scăzută din rata generală de adresabilitate la servicii medicale.

Indicatori de progres:

a) cadrul normativ din domeniul sănătăţii în anul de referinţă, care abordează problemele de sănătate prin prisma dimensiunii de gen;

b) numărul lucrătorilor medicali instruiţi în particularităţile de gen în sănătate;

c) prevalenţa factorilor de risc în rîndul populaţiei;

d) numărul mediu de vizite la medicul de familie la un locuitor.

Aria de intervenţie: Educaţie

Obiectiv specific 1.8: Integrarea dimensiunii de gen în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice în vederea depăşirii stereotipurilor şi a formării conştiinţei de gen.

Obiectiv specific 1.9: Includerea dimensiunii de gen în procesul de ghidare în carieră cu scopul accederii la meserii netradiţionale.

Rezultate scontate:

a) politici publice în domeniul educaţiei sensibile la dimensiunea de gen;

b) cunoştinţe consolidate ale studenţilor de la facultăţile pedagogice în domeniul egalităţii de gen;

c) cunoştinţe consolidate ale cadrelor didactice cu privire la particularităţile de gen ale elevilor în procesul de predare-învăţare-evaluare;

d) programele curriculare (inclusiv conţinutul manualelor, texte, imagini, sarcini) redactate, ţinînd cont de dimensiunea de gen;

e) tineri (fete şi băieţi) care accesează domenii profesionale în baza potenţialului şi a intereselor;

f) proceduri interne elaborate prin prisma dimensiunii de gen.

Indicatori de performanţă:

a) cadre didactice instruite în domeniul egalităţii de gen;

b) diferenţe de gen reduse la absolvirea instituţiilor de învăţămînt, pe meserii/profesii.

Indicatori de progres:

a) proporţia cadrelor didactice de la stagiile de formare continuă, pe sexe, instruite în domeniul “Dimensiunea de gen în educaţie”;

b) ponderea instituţiilor de învăţămînt superior care au introdus curriculum disciplina “Educaţie de gen” ;

c) distribuţia cadrelor didactice pe sexe şi tipuri de instituţii de învăţămînt;

d) distribuţia elevilor/studenţilor pe sexe şi tipuri de instituţii de învăţămînt;

e) distribuţia absolvenţilor pe sexe şi tipuri de instituţii de învăţămînt;

f) distribuţia absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt secundar profesional pe sexe, meserii/profesii, în profil teritorial (regiuni/raioane);

g) distribuţia absolvenţilor de colegii pe sexe, în profil teritorial (regiuni/raioane);

h) distribuţia elevilor de colegii pe sexe, în profil teritorial (regiuni/raioane);

i) numărul de persoane care nu au finalizat studiile, la oricare trepte de învăţămînt, dezagregat după criteriul de sex.

Aria de intervenţie: Schimbări climatice

Obiectivul specific 1.10: Ajustarea strategiilor sectoriale de adaptare la schimbările climatice în vederea includerii dimensiunii de gen

Rezultate scontate:

a) cadru normativ ajustat, luînd în considerare necesităţile femeilor şi ale bărbaţilor în procesul schimbărilor climatice;

b) funcţionari publici care deţin cunoştinţe în domeniul încălzirii globale prin prisma impactului de gen.

Indicator de performanţă: dimensiunea egalităţii de gen integrată în politicile sectoriale.

Indicatori de progres:

a) numărul domeniilor din cele 7 relevante (transport şi infrastructura drumurilor, agricultură, energetică, apă şi canalizare, securitate alimentară, dezvoltare regională şi construcţii, sănătate), care au ajustat politicile publice din domeniu prin prisma dimensiunii de gen (parţial, integral);

b) proporţia funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniu instruiţi cu privire la încălzirea globală şi schimbarea climei prin prisma impactului de gen.

Obiectivul general 2: Fortificarea mecanismului instituţional de asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi.

Aria de intervenţie: Mecanismul instituţional

Obiectiv specific 2.1: Consolidarea capacităţilor resurselor umane în cadrul mecanismului instituţional existent la nivelul ministerelor şi autorităţilor administrative centrale

Obiectiv specific 2.2: Eficientizarea activităţii Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi

Obiectiv specific 2.3: Consolidarea capacităţilor resurselor umane în cadrul mecanismului instituţional la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale

Rezultate scontate:

a) resurse financiare identificate/alocate pentru instruirea funcţionarilor publici în promovarea politicilor de asigurare a egalităţii de gen;

b) cunoştinţe consolidate ale funcţionarilor publici în domeniul egalităţii de gen;

c) mecanism instituţional funcţional şi fortificat în cadrul ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale;

d) secretariatul Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi instituit;

e) mecanism instituţional funcţional la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.

Indicatori de performanţă:

a) grupuri coordonatoare în domeniul gender funcţionale în ministere;

b) secretariat funcţional al Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi;

c) mecanism instituţional funcţional la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.

Indicatori de progres:

a) proporţia funcţionarilor publici cu atribuţii pentru asigurarea egalităţii de gen instruiţi în domeniu;

b) secretariatul Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi funcţional;

c) proporţia politicilor publice evaluate în baza instrumentului analizei de integrare a dimensiunii de gen;

d) proporţia autorităţilor publice locale în cadrul cărora unitatea gender este funcţională.

Obiectivul general 3: Combaterea stereotipurilor în societate şi promovarea comunicării nonviolente

Aria de intervenţie: Stereotipurile în societate şi comunicarea nonviolentă

Obiectiv specific 3.1: Promovarea echilibrului de gen în mass-media şi publicitate

Obiectiv specific 3.2: Sensibilizarea opiniei publice cu privire la percepţia stereotipurilor de gen şi comunicarea nonviolentă

Rezultate scontate:

a) agenţii mass-media şi de publicitate care reflectă corect şi imparţial femeile şi bărbaţii;

b) indicator de monitorizare a egalităţii de gen în produsele mediatice integrat în procesul de monitorizare al Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

c) curriculum cu privire la egalitatea de gen inclus în programul universitar la facultăţile de jurnalism;

d) codul deontologic al jurnaliştilor modificat prin prisma egalităţii de gen;

e) agenţii mass-media şi de publicitate informate cu privire la standardele internaţionale şi bunele practici în domeniul egalităţii de gen;

f) copii şi tineri informaţi despre prevenirea violenţei în bază de gen prin intermediul subiectelor integrate în programele educaţionale;

g) cadru legal armonizat cu standardele şi practicile internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi a violenţei în bază de gen.

Indicatori de performanţă:

a) sporirea ponderii femeilor protagoniste în produsele media;

b) stereotipuri de gen eliminate, comportamente sociale şi percepţii schimbate privind rolul femeii în viaţa publică şi privată.

Indicatori de progres:

a) distribuţia prezenţei femeilor/bărbaţilor în spaţiul public mediatic pe domeniul politic şi economic;

b) ponderea agenţiilor mass-media care implementează procedura de autoevaluare a produselor mediatice prin prisma dimensiunii de gen din totalul celor acreditate;

c) rata cazurilor de violenţă în familie şi în bază de gen înregistrate la linia telefonică gratuită pentru victimele violenţei în familie;

d) procentul din totalul de respondenţi care manifestă percepţii şi atitudini stereotipice faţă de violenţa în bază de gen.

Obiectivul general 4: Promovarea egalităţii de gen în sectorul de securitate şi apărare

Aria de intervenţie: Egalitatea de gen în sectorul de securitate şi apărare

Obiectiv specific 4.1: Asigurarea accesului femeilor la funcţii de conducere şi execuţie în domeniul de securitate şi apărare

Obiectiv specific 4.2: Integrarea dimensiunii de gen în politicile sectoriale de securitate şi apărare

Rezultate scontate:

a) măsuri afirmative realizate în instituţiile de învăţămînt din domeniile milităriei, securităţii şi ordinii publice şi altor sectoare de activitate pentru promovarea femeilor în carieră;

b) percepţia reprezentanţilor instituţiilor din sectorul de securitate şi apărare privind egalitatea de gen schimbată/sensibilizată;

c) majorarea numărului femeilor participante în operaţiunile de menţinere a păcii şi umanitare;

d) cadru normativ în domeniul de securitate şi apărare revizuit şi aprobat prin prisma dimensiunii de gen;

e) tematici referitoare la egalitatea de gen introduse în curriculumul academic al instituţiilor de învăţămînt din domeniile milităriei, securităţii şi ordinii publice;

f) mecanism instituţional fortificat de asigurare a egalităţii de gen în domeniul de securitate şi apărare;

g) reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul de securitate şi apărare informaţi cu privire dreptul femeilor şi bărbaţilor la tratament egal în timpul îndeplinirii serviciului şi asupra politicilor de conciliere a vieţii de familie cu cea profesională;

h) factorii politici şi de decizie sensibilizaţi cu privire la necesitatea implementării Recomandării generale nr.30 a Comitetului Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi a Rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU privind femeile, pacea şi securitatea;

i) subiecte privind drepturile omului şi egalitatea de gen în situaţii de conflict şi post-conflict incluse în programul de instruire pentru operaţiunile de menţinere a păcii;

j) tematici ce ţin de egalitatea de gen incluse în programele de formare la nivel de instruiri pentru operaţiunile de menţinere a păcii, misiuni umanitare şi civile.

Indicatori de performanţă:

a) diferenţe reduse de reprezentare a femeilor şi bărbaţilor la funcţii de conducere;

b) dimensiunea egalităţii de gen integrată în politicile sectoriale de securitate şi apărare.

Indicatori de progres:

a) distribuţia femei/bărbaţi angajate în domeniul de securitate şi apărare pe ranguri, în funcţii de conducere şi de execuţie;

b) ponderea femeilor instruite (militare, poliţiste şi cu statut special) în totalul femeilor revenite din concediul de îngrijire a copilului;

c) ponderea participanţilor la activităţile de instruire în domeniul egalităţii de gen (cursuri, seminare, mese rotunde, conferinţe etc.) din total, după poziţii;

d) ponderea femei şi bărbaţi din numărul total de femei şi bărbaţi încadraţi în sistem, pregătite la nivel profesional pentru a fi selectate să participe în operaţiunile de pacificare;

e) distribuţia pe sexe a persoanelor în misiunile de menţinere a păcii, umanitare şi civile, pe ranguri.

Obiectiv general 5: Integrarea bugetării sensibile la dimensiunea de gen în procesul de elaborare a programelor bugetare

Aria de intervenţie: Bugetarea sensibilă la dimensiunea de gen

Obiectiv specific 5.1: Promovarea integrării dimensiunii de gen în programele bugetare prin stabilirea indicatorilor sensibili la dimensiunea de gen

Obiectiv specific 5.2: Consolidarea capacităţilor reprezentanţilor ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale asupra importanţei şi implementării bugetării sensibile la dimensiunea de gen

Rezultate scontate:

a) bugetul public naţional sensibil la dimensiunea de gen;

b) mediu academic implicat în procesul de promovare a subiectului bugetării sensibile la dimensiunea de gen;

c) funcţionari publici ce deţin atitudini şi cunoştinţe în domeniul bugetării sensibile la dimensiunea de gen;

d) funcţionari publici care aplică cunoştinţe şi practici sensibile la dimensiunea de gen în procesul bugetar;

e) audite de gen realizate şi indicatori sensibili la dimensiunea de gen aprobaţi pentru programele bugetare;

f) programe curriculare universitare şi postuniversitare şi de instruire continuă ce includ tematica “Bugetarea Sensibilă la Gen”.

Indicatori de performanţă:

a) cadru legal şi regulatori funcţionali privind implementarea bugetării sensibile de gen;

b) capacităţi consolidate ale funcţionarilor publici în domeniul bugetării sensibile la dimensiunea de gen.

Indicatori de progres:

a) cota cheltuielilor privind ariile ce vizează egalitatea de gen;

b) ponderea funcţionarilor publici şi a persoanelor în funcţii elective, instruiţi în domeniul bugetării sensibile la gen: la nivel central şi local.

V. ESTIMAREA IMPACTULUI ŞI A COSTURILOR

77. Implementarea eficientă a prezentei Strategii va determina un impact considerabil asupra situaţiei fetelor şi femeilor, băieţilor şi bărbaţilor, precum şi a societăţii în întregime în ceea ce priveşte problematica egalităţii de gen în Republica Moldova. Prezenta Strategie prevede:

a) valorificarea potenţialului ambelor sexe. Toţi cetăţenii au dreptul la participare în viaţa publică şi politică, iar statul este obligat să asigure şanse egale de a beneficia de acest drept pentru bărbaţi şi femei. În cazul în care unul din sexe (mai des femeile) este subreprezentat la funcţii de demnitate publică, fiind discriminat direct sau indirect, aceasta devine o problemă a echităţii sociale;

b) abordarea subiectului reprezentării echilibrate a ambelor sexe la funcţiile de demnitate publică, care ţine şi de problema încrederii faţă de structurile de stat, legitimitatea acestora. Deoarece femeile în Republica Moldova reprezintă mai mult de jumătate din populaţie, prezenţa acestora la funcţii decizionale asigură legitimitatea structurilor respective, aducînd sens naturii reprezentative a democraţiei;

c) crearea condiţiilor de realizare a potenţialului femeilor şi bărbaţilor, inclusiv prin reducerea practicilor şi situaţiilor discriminatorii de gen, fapt ce va permite diminuarea fluxului migraţional al femeilor şi bărbaţilor, care, neavînd încredere în posibilitatea depăşirii acestora în contextul naţional, vor încerca să plece în alte ţări în căutarea noilor oportunităţi;

d) dezvoltarea societăţii prin prisma unor noi abordări: transpunerea în viaţă a bunelor practici în domeniul egalităţii de gen, a inovaţiilor în domeniul politicilor publice, precum şi naţionalizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă, oferind posibilitatea de a identifica măsuri concrete şi fezabile pentru redresarea situaţiei fetelor şi femeilor, băieţilor şi bărbaţilor;

e) consolidarea unei imagini pozitive a ţării pe plan internaţional: statul nu-şi poate permite subaprecierea în continuare a potenţialului unuia dintre sexe, în particular a femeilor, în diverse domenii ale vieţii;

f) sporirea bunăstării femeilor şi bărbaţilor, cetăţeni ai ţării, ca rezultat al eliminării tuturor formelor de discriminare şi violenţei în bază de gen, îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi psihice a femeilor şi bărbaţilor, consolidarea valorilor familiale, care vor contribui la crearea unor medii favorabile educaţiei armonioase a tinerei generaţii etc.

78. Realizarea egalităţii de gen constituie unul din mijloacele eficiente de combatere a sărăciei şi de stimulare a dezvoltării durabile a societăţii prin considerarea Agendei Globale 2030. Asigurarea de facto a egalităţii de gen va contribui la reorientarea resurselor umane şi financiare cheltuite pentru înlăturarea consecinţelor inegalităţii (combaterea violenţei în familie, a traficului de fiinţe umane, a situaţiilor discriminatorii în bază de gen) spre programe de dezvoltare.

79. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Strategie se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei în vigoare. Pentru realizarea obiectivelor prezentei Strategii, ministerele de resort vor asigura îndeplinirea măsurilor specificate, prin planificarea resurselor financiare în Cadrul bugetar pe termen mediu. De asemenea, vor întreprinde acţiuni pentru a direcţiona activitatea donatorilor spre domeniile neacoperite financiar din bugetul public naţional.

VI. CADRUL DE IMPLEMENTARE, MONITORIZARE ŞI EVALUARE

80. Prezenta Strategie stabileşte o viziune pe termen mediu pentru asigurarea integrării perspectivei de gen în documentele de politici, inclusiv în cele intersectoriale şi multidisciplinare. Implementarea acesteia este preconizată pentru anii 2017-2021. Realizarea Strategiei se va asigura prin Planul de acţiuni care va fi implementat de autorităţile competente în perioada 2017-2021.

81. Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi va avea ca sarcină controlul asupra executării prezentei Strategii pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni de implementare a acesteia.

82. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura implementarea acesteia prin aprobarea planurilor sectoriale şi vor raporta anual Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei despre acţiunile întreprinse. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor Strategiei şi Planului de acţiuni menţionate.

83. Monitorizarea şi evaluarea Strategiei este pusă în sarcina Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. În baza rapoartelor instituţiilor vizate, elaborate pe marginea planurilor de acţiuni sectoriale şi a indicatorilor de monitorizare, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va elabora rapoarte anuale de monitorizare, care se vor prezenta Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi.

84. În procesul de monitorizare şi evaluare se vor colecta, prelucra, analiza şi interpreta, sistematic şi la necesitate, datele relevante domeniului de referinţă. Monitorizarea şi evaluarea se va desfăşura în baza indicatorilor descrişi în prezenta Strategie, care vor facilita înregistrarea progreselor realizate şi gradului de atingere a rezultatelor scontate. Procesul de monitorizare a Strategiei se va desfăşura continuu, pe toată durata implementării acesteia. Pe lîngă colectarea, prelucrarea şi analizarea datelor, aceasta va permite identificarea erorilor şi includerea propunerilor de ajustare a acţiunilor planificate.

85. Procesul de monitorizare şi evaluare se va realiza luînd în considerare:

a) datele statistice furnizate de către ministere şi ale autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale;

b) rapoartele prezentate de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi nivelul al doilea;

c) analize, studii, cercetări în domeniu;

d) alte informaţii relevante.

86. Pentru evaluarea rezultatelor realizării acţiunilor planificate, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va elabora, în baza indicatorilor de performanţă şi de progres, rapoarte de evaluare a gradului de implementare a obiectivelor prezentei Strategii. Se va realiza o evaluare intermediară şi o evaluare finală a implementării Strategiei. Rapoartele de evaluare se vor baza pe rapoartele anuale de monitorizare, în mod special vor include analiza nivelului de implementare a Strategiei în baza indicatorilor de performanţă, vor determina şi prezenta progresul în atingerea obiectivelor generale şi specifice. În scopul asigurării transparenţei proceselor de implementare a prezentei Strategii, rapoartele anuale de monitorizare, precum şi raportul final de evaluare vor fi publicate pe pagina virtuală a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. De asemenea, ministerul va asigura mediatizarea progreselor pentru publicul larg, precum şi diseminarea informaţiilor relevante cetăţenilor, partenerilor din ţară şi de peste hotare.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.259 din 28 aprilie 2017

Planul de acţiuni

privind implementarea Strategiei pentru asigurarea egalităţii

între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021